A.T. Jones către C. E. Holmes

A.T. Jones către C. E. Holmes

Autor: Alonzo Trévier Jones
Revista: Resurse diverse
Data publicarii: 12.05.1921

Alonzo T. Jones
925 E. St. and Md. Ave.
Washington D.C.
12 mai 1921

 

Dragă frate Holmes,

Răspunsul meu la scrisoarea dumneavoastră din 12 aprilie, în care îmi puneți întrebări, a fost întârziat de multe lucruri. Și acum, nu cred că  pot să răspund cum se cuvine în timpul pe care îl am la dispoziție. Acea întâlnire și conferință de la Minneapolis a cuprins și a însemnat mult mai mult decât ceea ce s-a întâmplat în cadrul întâlnirii și conferinței. Într-un fel, a fost punctul culminant al mai multor lucruri petrecute înainte de întâlnire, și, de asemenea, originea multor lucruri ce au urmat după ea.

Din 1885 până în 1888, fratele Waggoner și cu mine am lucrat amândoi la The Signs of the Times și la The American Sentinel în Oakland, California. Fiecare dintre noi a predat la Healdsburg College, și am predicat în biserici, cel mai adesea eu în San Francisco, și el în Oakland. Fiecare dintre noi și-a urmat propriul studiu individual al Bibliei, propria predare și predicare. Niciodată în viața noastră nu am petrecut o oră studiind împreună vreun subiect anume sau oricare alt subiect. Cu toate acestea, am fost conduși tot timpul într-o armonie perfectă privitoare la adevărurile Bibliei. De exemplu: într-un sabat, fratele Waggoner a fost plecat din Oakland la o întâlnire de tabără, iar eu am predicat în locul său în biserica din Oakland. Subiectul meu a fost „neprihănirea prin credință”. Următorul sabat, el a fost acasă și a predicat în biserica sa din Oakland, iar eu în San Francisco. Duminică dimineața, când am intrat în biroul revistei Signs și am început să lucrez, l-am întrebat pe fratele Bollman: „Despre ce subiect a predicat ieri fratele Waggoner?” El a răspuns: „Același despre care ai predicat și tu”. I-am spus: „Ce linie a urmat? Ce ilustrații?” El a răspuns: „Aceleași pe care le-ai folosit și tu”.

Și așa a fost tot timpul. O, da! un alt exemplu care dovedește acest lucru. Fratele Prescott și soția lui au mers în Anglia, plecând din  Battle Creek. Din câte îmi amintesc, au plecat în seara de după sabat. În acel sabat am predicat în tabernacol. Au sosit la Londra în următorul sabat și s-au dus la adunarea din Londra, ajungând în mijlocul predicii ținute de fratele Waggoner. Și învăța același subiect despre care eu predicasem în sabatul precedent, în Battle Creek. El a predicat atât de asemănător cu mine, încât chiar doamna Prescott mi-a spus ulterior că, atunci când fratele Waggoner și-a încheiat predicile, iar adunarea s-a terminat, au vorbit cu el și i-au spus: „Am apreciat predica dumneavoastră, frate Waggoner. Însă ar fi fost ceva nou dacă nu am fi auzit-o de la fratele Jones sabatul trecut, în tabernacolul din Battle Creek”.

Cunoscând armonia dintre fratele Waggoner și mine, cu privire la evanghelia neprihănirii prin credință, care a inclus, desigur, atât Galateni, cât și Romani, iar aceasta nefiind deloc în acord cu opiniile lui Butler și ale altor lideri ai Conferinței Generale, Butler și ceilalți și-au imaginat că „acești doi tineri” – fratele Waggoner și cu mine – au născocit o schemă pentru a revoluționa doctrina denominațiunii și pentru a o duce în noi și, desigur, „eretice” câmpuri. Fiindcă, împreună cu adevărul și „erezia” neprihănirii prin credință al cărei lider a fost considerat fratele Waggoner, am răspândit prin intermendiul revistei Signs un studiu al celor patru fiare și celor zece împărății ca în Daniel 7. În urmărirea celor zece împărății pentru a ști exact ceea au fost în istorie, am aflat că vechea listă tradițională a acestor împărății, așa cum era susținută de denominațiune, nu era corectă. Când am început studiul, fratele Uriah Smith mi-a scris că el era bucuros că am de gând să verific, deoarece acest lucru nu a fost făcut niciodată, ci lista care a fost folosită în mișcarea din 1844, a fost pur și simplu dusă mai departe de denominațiune, fără a se încerca verificarea acesteia. Dar când am descoperit adevărul că lista nu era corectă, fratele Smith nu a fost deloc bucuros și s-a opus, apărând vechea listă. Acest lucru m-a făcut capul noii „erezii”, așa cum fratele Waggoner a fost capul celeilalte. Iar aceasta a fost o dovadă în plus pentru ceilalți oameni că fratele Waggoner și cu mine am inventat o nouă doctrină pentru denominațiune, pe care, la Conferința de la Minneapolis, urma să o stabilim ca doctrină corectă. Însă, nici fratele Waggoner, nici eu, personal sau împreună, nu ne-am gândit vreodată în viața noastră la așa ceva. Tot ceea ce am făcut, de fiecare dată, a fost să studiem Scripturile ca să cunoaștem adevărul.

S-a stabilit ca, un institut de trei sau patru săptămâni, să preceadă Conferința Generală ce urma să aibă loc la Minneapolis. Cu ceva timp înainte de începerea acelui institut, C.H. Jones, directorul general al editurii Pacific Press, W.C. White și alții, ne-au rugat, pe fratele Waggoner și pe mine, să mergem cu ei pentru câteva zile și să studiem împreună Scripturile cu privire la aceste chestiuni „eretice”, care cu siguranță vor apărea în cadrul institutului și al conferinței. Un zvon despre acest mic lucru nevinovat a ajuns la frații din Battle Creek ca o confirmare suplimentară a părerii lor statornicite, că fratele Waggoner și cu mine, în sprijinul complotului nostru de a revoluționa doctrina denominațiunii, am implicat și alți frați în planul nostru, astfel încât aceștia să ajungă, în institut și la Conferința Generala de la Minneapolis, atât de puternic consolidați, încât să ducă mai departe planul nostru. Nu am știut, până după ce institutul și conferința s-au încheiat, că oamenii de la Conferința Generală din Battle Creek au susținut aceste lucruri cu privire la noi. Așa că noi, negândindu-ne niciodată la așa ceva, am venit la institut și la conferință neștiind ce credeau alți oameni că noi înșine gândim. Și astfel, cu totul inocenți, am venit la întâlnire neașteptând nimic altceva decât un simplu studiu biblic pentru a cunoaște adevărul. Fratele Butler a fost bolnav și nu a ajuns deloc la institut sau la conferință, însă a avut oameni instruiți, iar prin corespondență și prin telegraf, el a controlat lucrurile de-acolo.

Când a început institutul, am fost invitat sau desemnat să conduc studiul profețiilor, iar acest lucru a adus în discuție, desigur, cele zece împărății. Însă nu era nimeni care să prezinte vreunele studii istorice în opoziție cu acesta, deoarece niciunul dintre ei nu cunoștea istoria suficient de bine. Astfel că tot ce au putut face în acest sens, a fost să apeleze la tradiție. Iar fratele Butler a telegrafiat din Battle Creek: „rămâneți la pietrele de hotar”. Astfel, adevărata luptă din cadrul institutui și a conferinței a început asupra „neprihănirii prin credință”. Fratele Waggoner a condus studiile despre acest subiect. Fratele J.H. Morrison a fost ales de către Conferința Generală să conducă opoziția. Și a făcut acest lucru, dar a fost neprihănire prin orice altceva numai prin credință nu.

Nu pot numi acum pe nimeni de acolo care să fi acceptat în mod sigur și deschis adevărul despre neprihănirea prin credință. Dar în perioada care a urmat, nu am putut indica numărul celor care au spus că adevărata lor experiență creștină în evanghelie a început cu studiul neprihănirii prin credință în acea reuniune. La această întâlnire și conferință, direcția lucrurilor a fost trasată de ceea ce unul dintre conducătorii de la Battle Creek le-a spus într-o zi unui grup de oameni, după unul din studiile fratelui Waggoner. El a spus: „Acum, am putea să spunem «amin» la tot, dacă aceasta ar fi totul. Totuşi, dincolo de ce se vede, există încă ceva care va veni. Iar aceste lucruri sunt pentru a ne conduce într-acolo. Dacă spunem «amin» la acestea, va trebui să spunem «amin» şi la acelea, iar apoi vom fi prinşi în capcană.” Prin urmare, ei nu voiau să spună „amin” la ceea ce ştiau că era adevărat, de teama a ceea ce urma să vină ulterior, şi la care ei nu ar fi spus „amin” în niciun caz – dar acele lucruri nu au venit niciodată, deoarece nici nu existau, şi, astfel, ei s-au jefuit singuri de ceea ce inima lor le spunea că era adevărul. Și luptând împotriva a ceea ce era doar în imaginaţia lor, ei s-au întărit în împotrivirea faţă de ceea ce trebuiau să spună „amin”.

Oponenții au fost George I. Butler, J.H. Morrison și toți cei care au putut fi influențați de autoritatea Conferinței Generale.

Însă, după cum știți, sora White a luat tot timpul o poziție deschisă și hotărâtă pentru neprihănirea prin credință. Iar după ce conferința s-a încheiat, predicarea neprihănirii prin credință a fost continuată de ea, de fratele Waggoner și de mine în timpul iernii următoare, iar de ea și de mine, chiar în Battle Creek. Acesteia i s-a dat o forță mai mare prin mesajul libertății religioase care a fost susținut în acea Conferință Generală, prin a cărei decizii am fost trimis să îl susțin în fața Comitetului Senatului din Washington, în opoziție cu legea duminicală a lui Blair. Aceasta a continuat în timpul iernii și al primăverii. Apoi, când a sosit perioada întâlnirilor de tabără, toți trei am prezentat în cadrul întâlnirilor de tabără, solia neprihănirii prin credință și libertății religioase. Uneori, toți trei am fost la aceeași întâlnire. Acest lucru a schimbat direcția poporului, și, aparent, și a majorității conducătorilor. Dar pentru cei din urmă, a fost doar în aparență. Nu a fost niciodată autentică, pentru că în cadrul Comitetului Conferinței Generale și printre alții, a existat întotdeauna o opoziție secretă ce era dusă mai departe; și care, în cele din urmă, în Daniells, Spicer și ceilalți, a obținut victoria în denominațiune, și a cedat supremația oamenilor, spiritului și disputei de la Minneapolis, așa cum vă va demonstra foaia volantă atașată (Foaia volantă este intitulată „Evanghelia veșnică a veșnicului legământ al lui Dumnezeu”).

Vă rog să citiți cu atenție această broșură, iar când ajungeți la locul însemnat de la pagina 51, veți putea cântări ceea ce se spune acolo și în această scrisoare. Deoarece veți vedea că ceea ce se spune acolo este un rezumat a ceea ce am scris aici.

Personal, știu că, dacă o mărturie ce a fost scrisă în 1902 și mi-a fost citită chiar de sora White, care îi era adresată lui Daniells și Prescott, ar fi fost publicată vreodată așa cum au fost publicate și alte mărturii, cei doi bărbați împreună cu acel grup nu ar fi putut conduce lucrurile precum au făcut-o. Dar, din câte știu eu, nu i s-a permis vreunei copii a acestei mărturii să iasă din casa ei. Și știu că W.C. White a fost în mare măsură responsabil pentru acest lucru. Nu știu dacă Daniells sau Prescott au văzut vreodată o copie. Chiar dacă au ieșit copii ale acesteia, mă îndoiesc foarte serios că au ieșit vreodată așa cum a fost acea mărturie inițial scrisă, și citită mie. Deoarece este sigur, atât din punct de vedere moral, cât și fizic, că, dacă ar fi fost publicată așa cum, de obicei, mărturiile importante erau, așa cum a fost scrisă inițial, mărturia ar fi oprit campania lor împotriva doctorului Kellogg, așa cum au început-o la Battle Creek în noiembrie 1902.

Când m-am întors de la acea întâlnire din Battle Creek în California, ea m-a rugat să merg la ea acasă. M-am dus. Ea m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat la acea întâlnire din Battle Creek?” Am spus: „Nu știți? Dacă nu știți, nu vă voi spune”. Ea a spus: „Exact același lucru mi l-a spus și Knox”. Apoi, ea a început și mi-a povestit ce s-a petrecut în acea întâlnire, la fel de bine cum i-aș fi spus eu însumi. Apoi mi-a citit mărturia către Daniels și Prescott. Și, atât ceea ce mi-a spus despre ceea ce s-a întâmplat acolo, cât și mărturia pe care a scris-o lui Daniells și lui Prescott, i-a pus pe Daniels și pe Prescott în adevărata lor lumină, exact așa cum au fost în acea întâlnire, și așa cum erau ei înșiși.

Pentru a fi drepți cu fratele J.H. Morrison, ar trebui îi oferim încredere datorită realității și faptului că, la ceva timp după ce Conferința de la Minneapolis s-a încheiat, nu pot să precizez cu claritate în ce an, s-a îndepărtat de orice legătură cu această opoziție. El s-a dedicat trup și suflet adevărului și binecuvântării neprihănirii prin credință, printr-una dintre cele mai frumoase și mai nobile mărturisiri pe care le-am auzit vreodată.

 

Dorindu-vă întotdeauna numai binecuvântări , cu sinceritate,
Semnat: Alonzo T. Jones.