De dragul nostru

De dragul nostru

Autor: Ellet Joseph Waggoner
Revista: Signs of the Times
Data publicarii: 13.10.1890

Capitolul 4 din Romani, este unul din cele mai bogate din Biblie, în conţinutul de speranţă şi încurajare, pentru creştin. În Avraam, avem un exemplu al neprihănirii prin credinţă, şi avem în faţă minunata moştenire promisă celor care au credinţa lui Avraam. Şi această făgăduinţă nu este limitată. Binecuvântarea lui Avraam vine peste neamuri întocmai ca şi peste iudei, pentru că „moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam.”

Ultima clauză a versetului 17 este vrednică de o atenţie specială. Ea conţine secretul posibilităţii succesului nostru, în viaţa creştină. Versetul spune că Avraam a crezut pe Dumnezeu „care înviază morţii, şi cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” Aceasta marchează puterea lui Dumnezeu; ea implică putere creatoare. Dumnezeu poate chema un lucru care nu este, ca şi cum ar exista. Dacă un om ar face asta, cum l-aţi numi? – Mincinos. Dacă un om ar spune că un lucru este, atunci când el nu este, el ar fi un mincinos. Dar Dumnezeu nu poate minţi. De aceea, când Dumnezeu cheamă aceste lucruri care nu sunt, ca şi cum ar fi, este evident că El le face ca să fie. Ele au fost aduse la existenţă prin Cuvântul Său. Noi toţi am auzit, ca o ilustrare de încredere, cuvintele fetiţei că „dacă mama spune aşa, aşa este, chiar dacă nu este.” Aşa este şi cu Dumnezeu. Înaintea acelui cuvânt rostit „la început”, a existat o tristeţe înfiorătoare de nimic absolut; Dumnezeu a vorbit, şi instantaneu a venit lumea la existenţă. „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. ... Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” Ps.33: 6-9. Aceasta este puterea care este adusă la vedere în Rom. 4:17. Citind mai departe, putem vedea puterea acestui limbaj, în această conexiune. Vorbind de Avraam, apostolul spune:

„Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: Aşa va fi sămânţa ta. Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta ‚i-a fost socotită ca neprihănire’”. Rom. 4:18-22.

Învăţăm aici că credinţa lui Avraam, în Dumnezeu, în Cel care putea aduce lucrurile la existenţă prin Cuvântul Său, a fost exercitată cu privire la capacitatea Lui de a crea neprihănire într-o persoană lipsită de ea. Cei care privesc la încercarea credinţei lui Avraam doar cu privire la naşterea lui Isaac, şi atât, pierd esenţa şi frumuseţea înregistrării sfinte. Isaac a fost singurul în care urma să fie numită sămânţa sa, şi acea sămânţă a fost Hristos. Vezi Gal. 3:16. Când Dumnezeu a spus lui Avraam că în sămânţa lui, toate neamurile pământului vor fi binecuvântate, El îi predica Evanghelia (Gal. 3:8), de aceea, credinţa lui Avraam în făgăduinţa lui Dumnezeu a fost în mod direct, credinţa în Hristos, ca Mântuitor al păcătoşilor. Aceasta a fost credinţa care i s-a socotit ca neprihănire.

Reţineţi acum tăria acelei credinţe. Corpul său, virtual, a fost deja mort, din cauza vârstei, iar Sara a fost în aceeaşi stare. Naşterea lui Isaac dintr-o asemenea pereche, a fost, nimic mai puţin decât aducerea vieţii din moarte. Aceasta a fost un simbol al puterii lui Dumnezeu de a însufleţi la viaţă spirituală pe cei care sunt morţi în fărădelegi şi păcate. Avraam a sperat în ciuda oricărei nădejdi. Nu a existat o posibilitate omenească de împlinire a făgăduinţei; totul a fost împotriva acesteia, dar credinţa sa a înţeles şi s-a odihnit pe cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, şi pe puterea Sa de a crea şi a da viaţă. „Şi aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Acum, ţinta acestor lucruri:

„Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” Rom. 4:23-25.

Astfel, credinţa lui Avraam a fost aşa cum trebuie să fie a noastră, în acelaşi scop. Faptul că aceasta este prin credinţa în moartea şi învierea lui Hristos, ca să avem aceeaşi neprihănire atribuită nouă ca cea care a fost atribuită lui Avraam, arată că credinţa lui Avraam a fost, de asemenea, în moartea şi învierea lui Hristos. Toate făgăduinţele lui Dumnezeu pentru Avraam, au fost şi pentru noi, ca şi pentru el. Într-adevăr, ni se spune într-un loc, că ele sunt în mod special, pentru folosul nostru. „Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuşi.” „De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte.” Evrei 6:13, 17, 18. De aceea, speranţa noastră, se odihneşte pe făgăduinţa şi jurământul făcut cu Avraam, pentru că făgăduinţa făcută lui Avraam, confirmată prin jurământ, conţine toate binecuvântările pe care Dumnezeu le poate da omului.

Să facem această chestiune mai personală, înainte de a o părăsi. Suflet cutremurat, să nu spui  că păcatele tale sunt atât de multe și că ești atât de slăbit încât nu mai este speranță pentru tine. Hristos a venit ca să salveze pe cel pierdut, şi El este în stare să salveze până la capăt pe cei care vin la Dumnezeu, prin El. Tu eşti slab, dar El spune: „Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” 2 Cor. 12:9. Iar scrierea inspirată ne spune că „au pus pe fugă oştile vrăjmaşe.” Evrei 11:34. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a luat slăbiciunea lor şi a transformat-o în putere. Făcând astfel, El Îşi demonstrează puterea. Aceasta este calea Lui de a lucra. Pentru că „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încã lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” 1 Cor. 1: 27-29.

Aveţi credinţa simplă a lui Avraam. Cum a ajuns el la neprihănire? – Neluând în seamă starea de moarte şi lipsa de putere a propriului trup, ci fiind dispus să dea toată slava lui Dumnezeu, puternic încredinţat că El poate face toate lucrurile din nimic  Voi, de asemenea, în acelaşi fel, nu luaţi în seamă slăbiciunea corpului vostru, ci puterea şi harul Domnului nostru, fiind asiguraţi că acelaşi cuvânt care poate crea universul, şi să învieze morţii, poate, de asemenea, crea în voi o inimă curată şi să vă facă vii pentru Dumnezeu. Şi astfel, veţi fi un copil al lui Avraam, chiar un copil al lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.