Dumnezeu manifestat în carne

Dumnezeu manifestat în carne

Autor: Ellet Joseph Waggoner
Revista: Signs of the Times
Data publicarii: 21.01.1889

Când apostolul, în introducerea sa din epistola către Romani, vorbește despre evanghelia lui Dumnezeu în ceea ce-L privește pe Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru, el spune despre Hristos că „a fost născut conform cărnii din sămânța lui David”. În această expresie, pe lângă declarația cu privire la genealogia lui Hristos, nu se află doar un mare adevăr teologic, ci și cel mai mângâietor gând pentru muritorii săraci, slabi și păcătoși.

Când Hristos a fost aici pe pământ, „Dumnezeu s-a arătat în carne”. 1 Timotei 3:16. „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” 2 Corinteni5:19. Hristos a fost Dumnezeu. Prin El au fost făcute lumile, și cuvântul puterii Sale a susținut toate lucrurile. Evrei1:3. El era egal în glorie cu Tatăl înainte de a fi lumea. Ioan17:5. ,,Fiindcă Tatălui i-a plăcut ca în El să locuiască toată plinătatea.” Coloseni1:19. În El locuia ,,toată plinătatea Dumnezeirii." Coloseni2:9. Cu toate acestea, el era om în același timp. Ioan pune problema cu putere și claritate când spune: „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. „Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi.” Ioan1:1.14.

Nu sunt alte cuvinte care să poată arăta mai clar că Hristos era atât Dumnezeu, cât și om. La început fiind doar divin, El a luat asupra Sa natura umană și a umblat printre oameni ca un muritor de rând. Excepție au făcut acele ocazii în care a strălucit divinitatea Sa, precum a fost ocazia curățării templului sau atunci când cuvintele arzătoare ale adevărului simplui-a forțat chiar și pe dușmanii Săi să mărturisească că „niciodată vreun om nu a vorbit ca omul acesta”.

Umilința pe care Hristos a luat-o în mod voluntar asupra Lui este cel mai bine exprimată de Pavel în epistola către Filipeni: „Lăsați să fie în voi această minte, care era și în Hristos Isus; care, inițial fiind în chipul lui Dumnezeu, nu a socotit ca un lucru de apucat [adică, a se ține de]a fi egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Însuși luând asupra Lui chipul unui rob, devenind în asemănarea oamenilor; și, fiind găsit la înfățișare ca un om, S-a umilit, devenind ascultător până la moarte, da, moarte de cruce.” Filipeni2:5-8 (n.tr. – aici, versiunea din engleză  este Revised Version, cu nota marginală aferentă, iar în română este traducere liberă).

Traducerea de mai sus face ca acest text să fie mult mai clar decât este în versiunea comună (n. tr.– adică versiunea King James). Ideea este că, deși Hristos avea chipul lui Dumnezeu, fiind „strălucirea gloriei Lui și întipărirea persoanei Lui” (Evrei1:3), având toate atributele lui Dumnezeu, fiind conducătorul universului și Celîn care tot cerul găsea plăcere să Îi aducă glorie, nu a crezut că vreunul dintre aceste lucruri ar fi fost de dorit atâta vreme cât oamenii erau pierduți și fără putere. Nu se putea bucura de gloria Sa în timp ce omul era un exilat, fără speranță. Așa că S-a golit pe Sine Însuși, S-a privat de toate bogățiile și gloria Sa și a luat asupra Lui natura omului pentru a-l putea răscumpăra. Era necesar ca El să ia natura umană pentru a putea suferi moartea, după cum apostolul le spune evreilor că El ,,a fost făcut puțin mai prejos decât îngerii, pentru suferirea morții". Evrei2:9.

Este imposibil pentru noi să înțelegem cum ar putea fi acest lucru, și, pentru noi, este mai rău decât nefolositor să speculăm despre acesta. Tot ce putem face este să acceptăm faptele așa cum sunt prezentate în Biblie. Alte versete din Scriptură pe care le vom cita, aduc mai aproape de noi adevărul naturii umane a lui Hristos și ce înseamnă acesta pentru noi. Am citit deja că ,,Cuvântul a fost făcut carne”, iar acum vom citi ce spune Pavel despre natura acestei cărni. „Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe propriul Său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului.” Romani8: 3-4.

Un mic gând va fi suficient pentru a-i arăta oricui că dacă Hristos a luat înfățișarea unui om, pentru a suferi moartea, trebuie să fi fost făcut după asemănarea omului păcătos, pentru că numai păcatul aduce moartea. Moartea nu putea avea nicio putere asupra unui om fără păcat, așa cum Adam era în Eden, și nu ar fi putut avea nicio putere asupra lui Hristos dacă Domnul nu ar fi pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Mai mult decât atât, faptul că Hristos nu a luat asupra Sa carnea unei ființe fără păcat, ci carnea  omului păcătos, adică natura păcătoasă pe care Și-a asumat-o avea toate slăbiciunile și tendințele păcătoase la care natura umană decăzută este subjugată, este demonstrat chiar de cuvintele ce stau la baza acest articol. El „a fost născut conform cărnii din sămânța lui David”. David a avut toate pasiunile naturii umane. El spune despre sine: ,,Iată, am fost format în nelegiuire; și în păcat m-a conceput mama mea”. Psalmii51:5.

O scurtă privire asupra strămoșilor și urmașilor lui David va arăta că linia din care Hristos S-a născut, în ceea ce privește latura Sa umană, a fost de așa natură încât exista tendința ca în El să fie concentrate toate slăbiciunile umanității. Dacă e să privim la Iacov, descoperim că înainte de a fi convertit, el avea cel mai neplăcut caracter, egoist, viclean, înșelător. Fiii săi au împărtășit aceeași natură, iar Pereț(Fares), unul dintre strămoșii lui Hristos (Matei 1: 3, Gen 38), a fost născut dintr-o curvă. Rahav, o păgână fără lumină, a devenit ascendenta lui Hristos. Slăbiciunea și idolatria lui Solomon sunt bine cunoscute. Despre Roboam, Ahia, Ioram, Ahaz, Manase, Amon și alți împărați ai lui Iuda, au fost înregistrate cam aceleași lucruri. Ei au păcătuit și au făcut pe popor să păcătuiască. Unii dintre ei nu aveau nici măcar o trăsătură calitativă în caracterul lor, fiind chiar mai răi decât păgânii din jurul lor. Dintr-un astfel de neam a venit Hristos. Deși mama Sa a fost o femeie pură și evlavioasă, precum era de așteptat, nimeni nu se poate îndoi că natura umană a lui Hristos trebuie să fi fost mai mult supusă infirmităților cărnii decât ar fi fost dacă S-ar fi născut înainte ca rasa umană să decadă atât de mult din punct de vedere fizic și moral. Acest lucru nu a fost întâmplător, ci a fost o parte necesară din marele plan de răscumpărare a umanității, după cum este menționat:

„Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui sămânța lui Avraam. De aceea în toate I se cuvenea a fi făcut asemenea fraților Săi, ca să fie mare preot milos și credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului. Fiindcă, în aceea că El însuși a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiți.” Evrei2:16-18.

Dacă El a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraților Săi, atunci trebuie să fi suferit toate infirmitățile și patimile fraților Săi. Doar așa ar fi putut să-i ajute. Așa că a trebuit să devină om, nu doar pentru a muri, ci pentru a putea să simpatizeze și să-i ajute pe cei care suferă ispitele acerbe pe care Satana le aduce prin slăbiciunea cărnii. Încă două texte foarte convingătoare vor fi suficiente pentru a dovedi acest punct de vedere. Vom cita mai întâi 2 Corinteni5: 21:

„Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți dreptatea lui Dumnezeu în El.”

Aceasta este mult mai puternică decât afirmația că El a fost făcut „în chip asemănător cărnii păcătoase”. El a fost făcut pentru a fi păcat. Aici este un mister mai mare decât faptul că Fiul lui Dumnezeu a trebuit să moară. Mielul fără pată al lui Dumnezeu, care nu cunoștea păcatul, a fost făcut pentru a fi păcat.Era fără păcat, și nu numai că a fost considerat un păcătos, ci de fapt a luat asupra Sa natura păcătoasă. El a fost făcut pentru a fi păcat, pentru ca noi să putem fi făcuți neprihăniți. Prin urmare, în epistola către Galateni, Pavel spune că atunci „când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, să răscumpere pe cei ce erau sub lege, ca să primim adopția fiilor”.Galateni 4:4-5.

Faptul că Hristos a trebuit să se nască sub lege, a fost o consecință necesară a faptului că El s-a născut dintr-o femeie, luând asupra Sa natura lui Avraam, fiind făcut din sămânța lui David, în asemănarea cărnii păcătoase. Natura umană este păcătoasă, iar legea lui Dumnezeu condamnă tot păcatul. Condamnarea legii nu derivă direct din faptul că oamenii se nasc în lume, căci în copilărie ei nu cunosc binele și răul și nu sunt capabili să facă niciunul din ele, dar se nasc cu tendințe păcătoase, din cauza păcatelor strămoșilor lor. Iar când Hristos a venit în lume, El a fost supus tuturor condițiilor la care sunt supuși și alți copii.

Aceste texte ne dau posibilitatea să citim având o înțelegere mai bună a versetelor din Evrei5: 7-8, unde apostolul spune despre Hristos:

„Care în zilele cărnii Lui, după ce oferise rugăciuni și cereri cu strigăt puternic și lacrimi, către Cel ce era în stare să Îl salveze din moarte, a și fost ascultat în aceea că El s-a temut; cu toate că era Fiu, a învățat ascultarea prin cele ce a suferit.” Isus a petrecut toată noaptea în rugăciune cu Tatăl.De ce ar fi făcut astfel dacă nu ar fi fost asuprit de vrăjmaș prin slăbiciunea moștenită a cărnii? El „a învățat ascultarea prin cele ce a suferit”. Nu că El ar fi fost vreodată neascultător, căci „nu a cunoscut păcat”. Dar prin lucrurile pe care le-a suferit în trup, El a învățat cu ce trebuie oamenii să se lupte în eforturile lor de a fi ascultători. Așadar, „în aceea că El însuși a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiți”. „Fiindcă nu avem un Mare Preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat. Să ne apropiem așadar cutezător de tronul harului, ca să obținem milă și să găsim har pentru a ajuta în timp de nevoie.” Evrei4:15-16.

Vom stărui încă asupra unui punct, iar apoi putem învăța întreaga lecție pe care ar trebui să o învățăm din faptul că „Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi”. Cum s-a putut ca Hristos să fie „cuprins de neputință” (Evrei5:2), și totuși să nu cunoască ce este păcatul? Unii ar putea însă, citind acest articol până aici, să creadă ca noi depreciem caracterul lui Isus, ducându-l la nivelul omului păcătos. Dimpotrivă, noi doar înălțăm „puterea divină” a binecuvântatului nostru Mântuitor, care de bunăvoie a coborât la nivelul omului păcătos, pentru ca El să poată înălța omul la puritatea Sa fără cusur, pe care a păstrat-o în cele mai nefavorabile circumstanțe. „Dumnezeu era în Hristos”, și, prin urmare, nu putea să păcătuiască. Natura Sa umană doar a învăluit natura Sa divină, care a fost mai mult decât capabilă să reziste cu succes pasiunilor păcătoase ale cărnii. În toată viața Lui a existat o luptă. Carnea, stârnită de dușmanul tuturor nedreptăților, are tendința de a păcătui, dar natura Sa divină nu a nutrit niciodată vreo dorință rea, puterea divină nu a șovăit pentru nicio clipă.După ce a suferit în trup tot din ceeea ce oamenii pot suferi, El s-a întors la tronul Tatălui la fel de nepătat ca atunci când a părăsit curțile pline de glorie. Când a fost așezat în mormânt, sub puterea morții, „nu era posibil ca El să fie ținut de ea”, pentru că era imposibil pentru natura divină care locuia în El, să păcătuiască.

,,Păi – unii vor spune – eu nu văd nicio mângâiere în acest lucru pentru mine. Nu a fost posibil pentru Fiul lui Dumnezeu să păcătuiască, dar eu nu am o astfel de putere”. De ce nu? Poți să o ai dacă o vrei. Aceeași putere care I-a permis Lui să se opună oricărei tentații prezente în carne, în timp ce era „cuprins de neputință”, ne poate permite să facem același lucru. Hristos nu putea să păcătuiască, pentru că El a fost manifestarea lui Dumnezeu. Ei bine,ascultați-l pe apostolul Pavel și aflați ce privilegiu avem:

,,Din această cauză îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care este numită întreaga familie în cer și pe pământ, ca să vă dea, conform bogățiilor gloriei Sale, să fiți întăriți cu putere prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să fiți în stare să înțelegeți cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoașterea, ca să fiți umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu.” Efeseni3:14-19.

Cine ar putea cere mai mult? Hristos, în care locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii poate locui în inimile noastre, pentru ca noi să fim umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Ce promisiuni minunate. El „poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre”. Asta înseamnă că după ce a suferit tot ceea ce carnea păcătoasă a moștenit, El știe totul despre ea. Hristos se identifică atât de îndeaproape cu copiii Săi, încât orice apasă asupra lor lasă o impresie similară asupra Lui. El știe cât de multă putere divină este necesară pentru a rezista. Dacă dorim sincer să lepădăm „neevlavia și poftele lumești”, El este în stare și nerăbdător să ne dea putere peste măsură de abundentă „peste tot ce cerem sau gândim”. Toată puterea pe care Hristos o avea în El prin natură, noi o putem avea prin har, deoarece ne-o oferă în dar.

Să lăsăm ca sufletele obosite, slăbite, apăsate de păcat să prindă curaj. Lăsațile să se apropie „cutezător de tronul harului”, unde vor găsi cu siguranță harul care îi va ajuta în vreme de necaz, pentru că acel necaz este simțit de Mântuitorul nostru chiar în vreme de nevoie. El „poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre”. Dacă ar fi suferit doar acum o mie opt sute de ani, ne-ar putea fi frică de faptul că a uitat o parte din neputințele noastre; dar nu, acea ispită care te apasă, Îl atinge și pe El. Rănile lui sunt mereu vii, și trăiește mereu ca să facă mijlocire pentru tine.

Ce posibilități minunate există pentru creștin! La ce înălțimi de sfințenie poate ajunge! Indiferent cât de mult se poate lupta Satana împotriva lui, atacându-l acolo unde carnea este lipsită de putere, el poate să rămână sub umbra Celui Atotputernic și să fie umplut de plinătatea puterii lui Dumnezeu. Acela care este mai tare decât Satana, poate locui în inima Lui continuu. Așa că, privind la atacul lui Satana ca dintr-o fortăreață puternică, el poate spune: „Nu, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Cel ce Ne-a iubit”.