Manuscrisul 12, 1891

Manuscrisul 12, 1891

Autor: Ellen Gould White
Revista: Resurse diverse
Data publicarii: 28.12.1891

1891
Ms. 12, 1891
Nevoile bisericii din colonii
North Fitzroy, Melbourne, Victoria, Australia
28 decembrie 1891

 

La întâlnirea de la ora șapte din cadrul conferinței a fost prezentat subiectul necesității înființării unei școli în colonii. W.C. White și fratele Tenney au făcut observații corespunzătoare care au fost ascultate cu mare interes. La întâlnirea de la ora nouă, am citit o chestiune importantă cu privire la școlile noastre și lucrarea ce trebuie făcută în ele. Dintr-odată, și în mod neașteptat pentru mine, Duhul Domnului a venit asupra mea și am fost îndemnată să dau o mărturie hotărâtă cu privire la starea spirituală a multora care au luat poziție de partea adevărului în colonii. Am vorbit despre cât de puțin a fost realizat de către mulți care predicau adevărul din cauza lipsei de simplitate a evlaviei adevărate, nevoii de consacrare și de convertire zilnică față de Dumnezeu.

Lucrarea mi-a fost prezentată ca fiind aproape de încetare. Spiritul de gelozie și invidie a fost nutrit de unii dintre lucrătorii de la redacție și de unii dintre cei care slujesc în prezentarea adevărului altora. Le-am spus fraților că nu sunt pregătiți să aibă o școală printre ei, până când puterea de convertire a lui Dumnezeu nu va fi manifestată în mijlocul lor. Spiritul pe care unii l-au nutrit, ar putea fi transmis altora și ar altera toată influența spre bine care ar putea fi exercitată de școală. Până ce spiritul de invidie și gelozie [nu este] alungat din inimă, Domnul nu va putea lucra pentru a deschide calea pentru înființarea unei școli sau pentru a-i mișca pe cei cărora le-a încredințat mijloacele și capacitatea de a se dedica înaintării lucrării Sale, înainte să existe o căutare stăruitoare a lui Dumnezeu și o umilire a sufletului înaintea Lui. Isaia 57:14, 15.

Trebuie să existe o transformare deplină a minții și a caracterului printre cei care se ocupă cu lucrurile sacre. În rândul celor de la redacție, există un spirit de frivolitate și neseriozitate care se manifestă prin amuzament și glume, iar dacă alții ar ajunge în legătură cu aceste influențe nesfințite, ar fi demoralizați. Dacă cei din afară ar intra în contact cu mulți dintre lucrătorii noștri, ei nu ar bănuit că aceștia sunt creștini. Domnul nu-Și poate găsi plăcerea în cei care mărturisesc numele Său în timp ce Îl dezonorează și pun asupra Lui o vădită ocară prin comportamentul lor necreștinesc. Cine și-ar imagina că taina răscumpărării, întrupării, ispășirii și lucrării de mijlocire a lui Hristos este tema care ocupă mințile și inimile celor care lucrează la redacție. Gândurile lor nu sunt la Dumnezeu, limbile lor sunt folosite pentru a vorbii fără rost și a discuta prostii. Nu este posibil ca gândurile lor să fie la cer și la lucruri cerești.

Dacă adevărul pe care mărturisim că îl credem nu sfințește inima, acest lucru nu se dovedește decât a fi o mireasmă de moarte spre moarte pentru noi, cei care avem lumină. Cei ce nu umblă în lumină, care nu se supun cerințelor legii lui Dumnezeu și care nu sunt sfințiți prin adevăr, sunt condamnați de cunoștințele pe care le au. Mulți nu au fost sfințiți prin adevăr, iar acest lucru se vede prin faptul că spiritul de invidie, de gelozie și suspiciune a lucrat în mijlocul lor ca și aluatul dospit. Toți cei care cred adevărul ar trebui să nutrească dragostea unul pentru celălalt. Fiindcă toți sunteți frați, și înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.

S-a nutrit sentimentul că lucrarea fraților americani a fost inutilă și nedorită. S-ar putea să nu fie așa. Însă Domnul i-a trimis pe frații americani în Australia și în Noua Zeelandă, pentru a-i putea ajuta pe frații din aceste țări prin experiența lor matură în metodele de a continua lucrarea Sa cu succes. Frații de aici au crezut că ajutoarele din America le stăteau în cale, deoarece ei au dorit să continue lucrarea în conformitate cu propriile lor idei și să modeleze lucrurile după propriile lor planuri. Ei au hotărât să nu-i includă pe lucrătorii americani în consiliile lor, deși Domnul i-a trimis pe acești lucrători să se unească cu ei și să conducă lucrarea în direcția cea bună.

Cei care nu au lucrat în deplină consacrare față de Dumnezeu, s-au pierdut de mult și nu au fost în stare să comunice bisericii principiile corecte ale creștinismului. Eul nu a fost ascuns în Hristos. Cei care se ocupă cu lucrurile sacre nu cresc în har și în cunoașterea adevărurilor profunde ale cuvântului lui Dumnezeu, ajungând la statura deplină de bărbați și femei în Hristos Isus. Ei nu corespund măsurii divine. Unii au predicat de la amvon, dar nu au reușit să ajungă la oameni pentru că nu au avut puterea sfințitoare a lui Hristos în inimile lor. Ei nu au venit în contact personal cu oamenii, și nu au beneficiat așa cum ar fi putut.

Nu toți L-au prezentat pe Hristos ca fiind marele centru la care toți trebuie să vină, conștientizând că El este autorul și devăsârșitorul răscumpărării lor, că El este totul pentru ei. Rezultatul muncii lor face să se vadă că nu au experiența personală profundă pe care ar trebui să o aibă, ci au nevoie de o evlavie mai profundă și de devotament altruist la locul de muncă. Când vor aduce credința în viața lor practică, ei vor vedea în mod clar dacă sunt o mireasmă de viață pentru viață. Trebuie să se formeze noi obiceiuri, iar puternicele tendințe umane trebuie ținute la distanță. Ei trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu pentru a-L reprezenta în mod corect altora. Mântuitorul a spus: „Și aceasta este viața eternă: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis”. Ioan 17:3.

Îi rog fierbinte pe frații mei din Australia și din Noua Zeelandă să umble smeriți cu Dumnezeu. Nu aveți încredere în voi înșivă, ci aveți încredere în Isus Hristos. Înălțarea eului va avea ca rezultat umilirea agentului uman pentru binele sufletului său. Cei cărora le-au fost încredințate adevăruri de o valoare infinită, nu au reușit să le aprecieze proporțional cu importanța lor. Ei nu au simțit nevoia de a avea influența divină a Duhului Sfânt asupra lor, ca mijloc prin care ei ar putea impresiona pe alții cu adevărul divin. Unii au o experiență superficială pentru că nu au fost studenți sârguincioși ai Scripturii și, prin urmare, nu au fost în stare să scoată din visterie lucruri noi și vechi. Ei nu s-au pregătit să hrănească turma lui Dumnezeu, dându-i fiecăruia porția de hrană la vremea potrivită, pentru ca toți să crească în cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos pe care L-a trimis.

Scopul nostru nu ar trebui să fie acela de a vorbi doar despre lucruri frumoase care plac urechii și atrag atenția. Noi trebuie să-L prezentăm pe Hristos și pe El răstignit, pentru ca sufletele care sunt moarte în greșeli și păcate să fie avertizate și aduse la viață. Cei care caută să-i învețe pe alții trebuie să fie convertiți la Hristos, și trebuie să-L implore pe Dumnezeu să-i umple cu Duhul Său Sfânt înainte de a-L înălța pe Hristos ca fiind singura speranță a păcătosului. Vorbirile înflorite, poveștile plăcute, anecdotele și povestirile nu-l conving pe cel păcătos. Oamenii ascultă astfel de cuvinte așa cum ar asculta un cântec plăcut, dar lucrătorii adună doar puțini snopi în grânar. Solia pe care păcătosul ar trebui să o audă este: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu născut, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Ioan 3:16. Adevărul va supune și va înmuia sufletul învățătorului, deoarece el simte utilitatea sa practică.

Cei care vor să obțină lucrurile bune ale acestei lumi sunt obligați să trudească, să facă sacrificii, să îndure conflicte. Adesea au dezamăgiri. De aceea, pot crede cei care încearcă să obțină viața veșnică, darul prețios al nemuririi, că noi nu trebuie să facem niciun sacrificiu, să depunem niciun efort? Trebuie să avem o slujire delicată, sfințită și purificată. Omul din lume se mândrește cu abilitatea sa de a critica, de a ridica obiecții la adevărurile spirituale. El crede că a contesta și a pune la îndoială este un semn de inteligență lăudabilă și de discernământ superior.

Ne așteptăm să întâlnim în lume pe cei care vor realiza lucrările și planurile înșelătoare ale vrăjmașului. Însă când cei care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu manifestă spiritul lui Satana devenind acuzatori, acest lucru aduce o durere mai profundă asupra sufletului meu, deoarece știm că vrăjmașul a reușit să-i facă agenții săi care-i îndeplinesc planurile rele. Lucrând prin trăsăturile lor neplăcute de caracter, el îi tulbură, îi necăjește și îi stingherește pe cei care încearcă să facă voia lui Dumnezeu. Cine le dă însărcinarea de a lua această decizie și de a face o astfel de lucrare? Aceasta nu vine de la Dumnezeu. Atunci de la cine vine? De unde primesc ideile care îi determină să-i critice și să-i condamne pe ceilalți? Dacă nu vine de la spiritul lui Hristos, vine de la celălalt spirit, chiar de la cel care este primul răzvrătit și pârâșul fraților.

Pentru cei care sunt influențați de vrăjmaș este inacceptabil să accepte această declarație: că pacea care întrece orice pricepere trebuie menținută pe parcursul conflictului continuu, că odihna cerească, locuințele fericirii trebuie obținute printr-o veghere continuă împotriva unui dușman care lucrează răul. Slujitorii sunt cu siguranță descurajați. Dar în numele Tatălui meu ceresc și al lui Isus Hristos pe care L-a [trimis], spun că această descurajare nu a venit asupra fraților care slujesc din cauza vreunui eșec din partea lui Dumnezeu sau a lui Isus Hristos, întrucât Ei au oferit tot ce era necesar ca slujitorii lui Hristos să aibă putere și tărie din afara lor, din ceruri.

Chiar înainte de a-Și părăsi ucenicii pentru curțile cerești, Isus i-a încurajat cu făgăduința Duhului Sfânt. Această făgăduință ne aparține la fel de mult ca și lor, și totuși cât de rar este prezentată oamenilor, și cât de rar se vorbește despre primirea ei în biserică. Ca urmare a acestei tăceri pe această temă foarte importantă, care făgăduință o cunoaștem mai puțin, prin împlinirea sa practică, decât această făgăduință bogată a darul Duhului Sfânt, prin care trebuie acordată eficiență întregii noastre lucrări spirituale? Făgăduința Duhului Sfânt este adusă ocazional în discuție, este tratată sumar, în mod accidental; și asta e tot. S-a insistat asupra profețiilor, doctrinele au fost explicate, dar ceea ce este absolut esențial pentru biserică, pentru ca membrii acesteia să crească în putere spirituală și eficiență, pentru ca predicarea să fie convingătoare, iar sufletele să fie convertite la Dumnezeu, a fost în mare parte înlăturat din lucrarea slujitorilor.

Cuvântul sigur al profeției ar trebui să fie prezentat în mod constant ca fiind temelia credinței adventiștilor de ziua a șaptea. Daniel și Apocalipsa ar trebui să fie studiate împreună cu cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii”. Ioan 1:29. Însă subiectul făgăduinței Duhului Sfânt a fost lăsat deoparte ca și cum un timp viitor ar fi suficient de devreme pentru a-i acorda atenție. Alte binecuvântări și privilegii au fost puse înaintea poporului până când în biserică s-a trezit dorința de a obține darurile bogate ale lui Dumnezeu. Însă impresia cu privire la Duhul Sfânt a fost că acest dar nu este acum pentru biserică, ci că la un moment dat în viitor va fi necesar ca biserica să-l primească. Această făgăduință binecuvântată, dacă este cerută prin credinţă, ar aduce după sine toate celelalte binecuvântări, de aceea trebuie să-i fie prezentată fără reţineri poporului lui Dumnezeu.

Din cauza amăgirilor iscusite ale vrăjmaşului, mintea celor din poporul lui Dumnezeu pare a fi incapabilă să înţeleagă şi să-şi însuşească făgăduinţele lui Dumnezeu. Ei par să creadă că sufletul însetat poate primi doar câteva picături de har. Poporul lui Dumnezeu s-a obişnuit să creadă că trebuie să se bazeze pe eforturile proprii şi să aştepte doar un mic ajutor din partea cerului, iar rezultatul este că nu are suficientă speranță și putere pentru lucrarea biruinței. Ei nu au suficientă lumină de oferit sufletelor care pier în eroare şi întuneric.

De multă vreme biserica se mulţumeşte cu o mică măsură din binecuvântările lui Dumnezeu. Credincioşii nu simt nevoia de a beneficia de înaltele privilegii obţinute pentru ei cu un preţ infinit. Viața lor spirituală a fost slabă, experienţa lor micșorată şi incompletă, iar ei sunt descalificaţi pentru lucrarea pe care Domnul ar dori ca ei să o îndeplinească. Ei nu sunt capabili să prezinte adevărurile mari şi pline de slavă ale cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, care ar putea convinge şi converti sufletele prin influenţa Duhului Sfânt. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită de ei. Cei care seamănă seminţele sfinte ale adevărului vor culege roadele bucuriei. „Cel ce merge înainte plângând, purtând sămânţa prețioasă, se întoarce, fără îndoială, cu bucurie, aducându-și snopii.” Psalmii 126:6.

Atitudinea bisericii a făcut ca lumea să rămână cu ideea că poporul lui Dumnezeu este un popor lipsit de bucurie, că slujirea lui Hristos este neatrăgătoare, că binecuvântarea lui Dumnezeu este revărsată în schimbul unui preţ prea mare din partea celor ce o primesc. Dacă insistăm asupra încercărilor noastre şi exagerăm cu privire la dificultăţile noastre, noi îi reprezentăm greşit pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. Deoarece tristeţea adunată în sufletul credinciosului face aşa încât calea spre ceruri să fie lipsită de atracţie, iar mulţi pleacă dezamăgiţi din slujba lui Hristos. Dar oare cei care Îl prezintă astfel pe Domnul Hristos sunt cu adevărat nişte credincioşi? Nu. Pentru că aceia care sunt credincioşi se încred în făgăduinţa divină, iar Duhul Sfânt nu este pentru ei doar un mustrător, ci şi un mângâietor. Fie ca toți să caute adevărul ca pe o comoară ascunsă. Domnul Isus a măsurat dinainte puterea sufletului uman.

Creştinul trebuie să înceapă de la temelie dacă vrea să-şi clădească un caracter puternic şi armonios, să exemplifice divinul printr-un zel proporțional și consecvent pentru adevăr, şi să aibă o experienţă religioasă echilibrată. Numai în felul acesta omul va fi pregătit să împlinească toate cerinţele adevărului şi ale neprihănirii, aşa cum sunt reprezentate în Biblie, deoarece va fi susţinut şi întărit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Cel care este un creştin adevărat va lucra în rândul lui Hristos, va îmbina sentimentele de duioşie cu perseverenţa fermă în atingerea scopurilor şi cu o credincioşie neşovăitoare faţă de Dumnezeu. El nu va trăda îndatoririle sacre în nicio situaţie. Acela care este înzestrat cu Duhul Sfânt are mari capacităţi ale inimii şi ale intelectului, având puterea voinței şi scopul imbatabil de a reprezenta corect adevărul în cuvintele, comportamentul și caracterul său.

Când lucrătorii de la redacție vor fi convertiți, ei vor fi niște făpturi noi în Hristos. Domnul spune: „Vă voi da o inimă nouă.” Ezechiel 36:26. Sunt unii care nu știu ce însemnătate are mântuirea sufletului. Una e să fim de acord cu un adevăr, și alta e să deținem adevărul așa cum este în Isus. Una e să admirăm harul lui Hristos, iar alta e să ne însușim acest har prin credința în numele Său, să reflectăm în spirit și în persoană chipul divin, și să oferim dovezi inconfundabile că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu, și că putem fi priviți de cer ca împreună lucrători cu Hristos.

Printre cei din această țară care au îmbrățișat adevărul sunt unii în care s-au săvârșit schimbări minunate, deoarece caracterul lor a fost transformat. Dar, în alții, este greu să discerni vreo diferență în caracterul sau modul lor de viață. Ei mărturisesc că cred adevărul, că sunt urmașii lui Hristos, și totuși prin viețile lor neconsacrate și nesfințite, ei sunt o continuă rușine pentru cauza lui Dumnezeu. Aceștia pălăvrăgesc despre sfințire și sfințenie. Atunci când are loc o redeșteptare în biserică, ei deplâng viețile lor necreștine și iau hotărâri extraordinare. Însă nu reușesc să le ducă la îndeplinire pentru că dependența lor este în sine, iar bunătatea lor este la fel de durabilă ca înghețul înaintea razelor soarelui.

Standardul evlaviei trebuie să fie înălțat în această țară, iar necesitatea unei experiențe creștine bogate și a unei lucrări profunde a inimii, trebuie să fie prezentată înaintea celor care au devenit membri ai bisericii, și în special înaintea celor care lucrează în domeniul predicării și învățării pentru a salva o lume care piere în păcat. Dacă acest lucru nu este făcut, rezultatul va fi acela că oameni cu puțin discernământ spiritual vor fi trimiși la repezeală în câmp ca învățători și predicatori ai adevărului, în timp ce nu au învățat în școala lui Hristos ce înseamnă să fii blând și smerit cu inima.

Unii dintre frați privesc la aceia care nu sunt cu adevărat convertiți și, în judecata lor limitată, cred că aceștia sunt calificați să meargă în lume pentru a lucra pentru convertirea sufletelor, în timp ce ei nu știu ce înseamnă să fi sub călăuzirea lui Hristos. Ei nu privesc continuu la Hristos, ci devin autosuficienți, și nu văd necesitatea unei profunzimi a cunoașterii sau a experienței. Cuvintele lor sunt abundente, dar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu nu este în ei. Marea lor nevoie este Duhul Sfânt. Dacă se vor converti, Biblia va fi studiată de ei ca o nouă revelație. Ei vor cerceta Cuvântul lui Dumnezeu așa cum un om explorează o mină pentru a găsi calea către prețioasele comori. Ei vor studia cu rugăciune umilă pentru a înțelege profunzimea înțelesului cuvintelor lui Hristos. Cum poate cineva care predă sau predică să dea hrană la vremea potrivită celor pe care el îi va învăța, dacă nu are înțelepciunea de a împărtăși adevărul așa cum este în Isus Hristos? Fie ca acesta să fie limbajul inimilor voastre: „Ia de la noi tot ce vrei, dar nu retrage Duhul Tău cel Sfânt.”

Am simțăminte profunde pentru acest popor. Domnul va lucra pentru ei doar dacă își vor deschide ușa inimii lui Isus. Dacă își vor deschide individual sufletele în fața lui Dumnezeu și se vor îndepărta de orice necurăție care este în lume prin pofte, ei vor avea un zel mai mare în lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu vor fi caracterizați de seriozitate și foame sufletească după neprihănirea lor, ci după neprihănirea lui Hristos. Simțind nevoia lor, ei vor hotărî să nu strice lucrarea lui Dumnezeu cu propriile defecte de caracter, ci vor căuta puterea de sus care trebuie să vină asupra lor înainte de a putea prezenta adevărul așa cum este în Isus, în simplitate, sinceritate și umilință.

În învățarea adevărul mulți își dezvăluie eul. În conversațiile lor, ei exprimă gânduri care trădează eul, deoarece ei cântăresc în propria lor balanță pe cei mai buni decât ei și rostesc judecăți asupra lor. Ei compară propriile lor merite și abilități cu cele ale unui alt frate și privesc cu gelozie lucrarea altuia. Dacă se arată un semn de considerație față de un frate lucrător, cel care este invidios privește acest lucru ca pe un rău care i se face lui, deoarece el se consideră superior în multe privințe celui care a fost favorizat. Nimeni care nutrește simțăminte de invidie în inima sa nu va ajunge vreodată la desăvârșirea caracterului creștin. Ați putea considera acest lucru ca fiind un defect mărunt, dar lucrurile mici strică evlavia și curăția sufletului.

În Noua Zeelandă, mulți care pretind a crede adevărul, manifestă propriul lor spirit în prezentarea acestuia. Supraaprecierea sinelui și autosuficiența sunt atât de proeminente încât Hristos este pierdut din vedere. Și rămâne adeverit teribilul fapt că mulți care înalță eul, care își idolatrizează propriile idei și căi, stau în fața lumii ca martori pentru Hristos, în timp ce căile și planurile lor nu sunt în armonie cu lucrarea lui Dumnezeu pentru acest timp. Isus este ascuns în spatele umanității nenorocite și egoiste. Omul este văzut cu defectele glorificate de el ca desăvârșire.

Am un mesaj pentru voi, frații mei din Noua Zeelandă, pe care trebuie să vi-l transmit fie în scris, fie prin viu grai. Trebuie să muriți față de eu, să fiți răstigniți față de eu și să deveniți ucenici în școala lui Hristos. Cu cuvinte pline de blândețe, marele Învățător vă invită, zicând: „Veniți la Mine, toți cei ce munciți și sunteți greu împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și umil în inimă; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară”. Matei 11:28-30. Când veți învăța această lecție, veți deveni martori adevărați pentru Hristos. Însă, până când nu veți învăța această lecție, eul este văzut cu toate defectele sale, iar Isus va fi ținut în umbră.

Când veți ști personal că lucrarea voastră pe acest pământ este de a vă duce și a trăi din nou viața lui Hristos în blândețe și smerenie a inimii, atunci veți deveni calificați să fiți martorii lui Hristos. Oricine Îl va urma cu adevărat pe Hristos, va fi umplut de durere și pocăință atunci când își va da seama că a adus eul în față în locul lui Isus. El va regreta că nu L-a dezvăluit pe Hristos manifestând dragoste duioasă și compătimitoare. El va regreta că nu a fost plin de milă și de roade bune, că s-a lăudat și a vorbit mult, dar nu a reușit să arate lumii caracterul divin.

Unii au simțit că sunt bogați, că „s-au îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”. Dacă ar putea vedea așa cum vede Dumnezeu, ar recunoaște că sunt săraci, orbi, mizerabili și nenorociți. Apocalipsa 3:17. Martorul credincios le spune acestora: „îți recomand să cumperi de la mine aur încercat în foc [care reprezintă credința și dragostea], ca să te îmbogățești; și haine albe [care reprezintă neprihănirea lui Hristos], ca să te îmbraci, și rușinea goliciunii tale să nu se arate; și să-ți ungi ochii cu alifie, ca să vezi [care reprezintă discernământul spiritual]”. Versetul 18.

Frații mei, sunteți egocentrici. Sunteți plini de autosuficiență. Dar când veți fi goliți de eu, Isus va veni în ajutorul vostru și vă va da bunătatea, blândețea, răbdarea și dragostea Lui. Atunci veți putea să prezentați adevărul semenilor voștri și să-L înălțați pe Isus înaintea lor. Veți lucra pentru Hristos și veți pierde toate gândurile eului, devenind dispuși să suferiți, să îndurați reproșuri și rușine pentru numele Lui scump. Căci acesta va fi scopul și obiectivul vieții voastre. Nimeni care citește aceste cuvinte să nu se descurajeze și să spună: „O, dacă aceasta este starea mea, pot foarte bine să mă opresc. Dacă aceasta este măsura, nu pot fi niciodată un martor credincios pentru Hristos”.

De dragul sufletelor voastre, vă rog să luați Cuvântul lui Dumnezeu și să-i cercetați paginile ca niciodată până acum pentru ca să știți ce înseamnă să fiți asemenea lui Hristos. Nu trebuie să vă descurajați, căci de pe buzele lui Hristos, care a murit pentru a vă salva, aveți această făgăduință: „Ci veți primi o putere după ce Duhul Sfânt va fi venit peste voi; și Îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea, în Samaria și până la cea mai îndepărtată margine a pământului.” Faptele apostolilor 1:8. Observați: Trebuie să primiți putere de sus. Apoi înlăturați orice asprime, orice învinuire a fraților voștri, orice critică și zdrobiți-vă la picioarele Domnului vostru. Lăsați seriozitatea să vină în inimile voastre și aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții. Dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, vă veți nimici unii pe alții. Asprimea și lipsa de bunătate sunt un blestem în orice casă, și sunt ca o grindină devastatoare în biserică. Acestea Îl scot afară pe Isus din inimă și din biserică.

O, dacă aș putea să mă adresez la mii de oameni. Veniți la Isus. Nu vă îmbrăcați cu haine fariseice și nu spuneți: „Eu cred adevărul; sunt neprihănit”. Mai degrabă predați-vă voința pe care ați idolatrizat-o, și lăsați voia lui Dumnezeu să să fie îndeplinită în voi cu desăvârșire. Când toți veți răspunde la voia lui Dumnezeu, rugăciunea lui Hristos, ca noi toți să putem fi una așa cum El este una cu Tatăl, va fi împlinită. Fiți uniți. Nu faceți mici fisuri din ușoarele diferențe de opinie și nu le folosiți pentru a separa inimile, ci vedeți cum vă puteți iubi unii pe alții exact așa cum Hristos v-a iubit. Vedeți cum îi puteți ierta pe cei care v-au greșit, exact așa cum vreți ca Tatăl vostru ceresc să vă ierte greșelile voastre. Apoi, puteți fi hotărâți în cererile voastre, puteți îndrăzni în Hristos, pentru că Hristos prezintă cererile voastre lui Dumnezeu cu acreditarea cerească, care este propria Lui neprihănire. Puteți crede că Hristos aude, ascultă și binecuvântează, și puteți spune: „Eu sunt al Lui, și El este al meu”. Cântarea cântărilor 2:16.