P.T. Magan către E. White

P.T. Magan către E. White

Autor: Percy T. Magan
Revista: Resurse diverse
Data publicarii: 28.10.1903

Berrien Springs, Mich. 28 oct. 1903

Doamnei E.G. White,
Sanatoriu, Napa Co., Cal.

Draga mea soră White: -

Sunt în sfârșit acasă – foarte obosit după această călătorie extrem de lungă și toate greutățile și experiențele pe care aceasta le-a adus. Sunt multe lucruri în mintea mea despre care îmi doresc să vă scriu, dar îmi simt totala neajutorare și lipsa unei cunoștințe profunde a lui Dumnezeu atât de mult încât mă tem că s-ar putea să nu fiu în stare ca să pun toate lucrurile în lumina potrivită. Simt o dorință fierbinte ca puterea lui Dumnezeu să rămână asupra noastră a tuturora și ca rănile și vânătăile  pe care Sfătuitorul sufletelor noastre le-a făcut în această cauză, să poată fi vindecate pentru totdeauna, fără pierderea oamenilor care au stat în fruntea bătăliei în zilele care au trecut.

Era vineri, 9 octombrie, când v-ați luat la revedere de la mine în stația de la St. Helena. M-am simțit foarte trist și singur în timp ce vă părăseam. Când mi-am lăsat bieții copii la Santa Ana, a părut  ca și cum ultimul lucru pe care îl aveam pe pământ îmi era luat, și a mă întoarce înapoi aici, la casa mea din Berrien Springs a fost aproape ca venirea la un mormânt, dar în mijlocul a toate acestea, deseori a venit asupra mea gândul că Dumnezeu era atât de bun, că s-a purtat atât de tandru cu noi și că trebuie ca să învăț cum să Îl cunosc acum, și să mă încred în El mai mult decât am făcut-o vreodată înainte. Știu că aceste încercări nu ne sunt trimise ca să scoată la iveală amărăciunea din caracterele noastre, ci să aducă tot parfumul pe care Dumnezeu îl poate aduce în viețile noastre, și vreau ca greutățile prin care trec acum să aibă acest efect asupra mea.

La Zindfandel, câteva mile de St. Helena, o doamnă cu un aspect foarte frumos, o fată mare, doi băieți și o fetiță au urcat în tren. Toți păreau așa de fericiți împreună, încât mi-a fost foarte greu să nu-i invidiez. În acea noapte, când am urcat în vagonul de dormit către Oakland, aceeași oameni aveau cușete chiar vis-a-vis de mine, și până am ajuns la Chicago, m-am cunoscut destul de bine cu ei. Numele lor este Wheeler. Sunt proprietarii unei vii mari și unei vinării în Zindfendel. Par niște oameni foarte de treabă, foarte liniștiți și modești, și doritori să facă ce este bine. Am avut o ocazie bună ca să vorbesc cu ei iar ei au părut destul de interesați de ce le-am spus. M-au invitat să îi caut la casa lor din Brooklyn, N.Y.

Era miercuri, 14 octombrie când am ajuns în Chicago. Prof. Sutherland m-a întâmpinat și am avut o discuție împreună, iar la 3:30 în acea după amiază am pornit către Washington D.C. Am simțit că nu vreau să plec la Washington, și m-am temut să merg acolo mai mult decât pot spune. Cunoșteam foarte bine toată înstrăinarea care exista între Dr. Kellogg și cei asociați lui, pe de o parte, și frații Daniells, Prescott și Spicer, de cealaltă. Dar rugăciunea mea a fost ca Dumnezeu să mă folosească să îl conduc pe Dr. Kellogg în situația în care să își vadă greșelile și să se prindă din nou de Domnul. Trenul nostru a întârziat foarte mult, și în loc să ajungă la Washington la 4:42, n-am ajuns mai devreme de 10:30 P.M. Nu am găsit pe nimeni care să mă întâmpine în gară, așa că mi-am lăsat bagajul la garderobă și am căutat până ce am găsit noile noastre birouri, la nr.222, N. Str. Capitol. Prof. Bland, care obișnuia să fie la Union College, era acolo, la birou, și mai târziu au venit și frații Daniells și Evans. N-am stat, totuși, prea mult de vorbă cu niciunul dintre ei. Păreau împovărați și dezorientați, și nu foarte doritori de conversație, așa că m-am întors la depou și mi-am luat lucrurile, și am mers peste noapte la o casă cu camere de închiriat.

Dimineața am fost foarte bucuros, cu adevărat, ca să primesc scrisoarea dvs. adresată „Prietenilor din Berrien Springs”, și, de asemenea, scrisoarea dvs. pentru Prof. Sutherland și pentru mine, care ne spunea că trebuie să îl ajutăm pe fratele Waggoner să își așeze picioarele pe un pământ solid. Așa cum am spus, am fost foarte bucuros să primesc aceste scrisori, după ce prima mi-a dat multă speranță și curaj, iar ultima ne arătase foarte clar misiunea noastră.

După micul dejun am mers la biserică, și la ora 9 a început întâlnirea. Fratele Daniells a citit una dintre mărturiile pe care dvs. le-ați trimis profesorilor de la Emmanuel Missionary College cu privire la The Living Temple („Templul viu”). Cred că toți frații au primit aceaastă mărturie în spiritul corect și au fost bucuroși să o primească. Sunt sigur că ea a clarificat dubiile și întrebările care au existat în multe minți cu privire la buna-cuviință a distribuirii acestei cărți. La sfârșitul citirii acestei mărturii, fratele Jones a citit mărturia pe care mi-ați dat-o cu privire la Missionary Acre Fund (Fondul pentru terenurile misionare). Sunt sigur că și asta a făcut un bine imens, deoarece cred că frații erau pe deplin confuzi cu privire la datoria lor în această problemă. Sunt convins că dacă nu ați fi scris așa cum ați făcut-o, această întreagă problemă ar fi fost lăsată în aer, și ne-am fi regăsit într-o situație mai dificilă dect oricând, așa că Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mărturie și mă bucur că El ne-a ajutat încă o dată la vreme de nevoie.

Nu am avut prea multe ocazii ca să vorbesc cu cineva în acea zi, pentru că, fiind vineri, toți erau ocupați. Am ținut doar o scurtă sesiune a Conferinței, după amiază, și ne-am despărțit devreme pentru a ne putea pregăti pentru Sabat.

Fratele Waggoner era la Washington când eu am ajuns, și de asemenea fratele Jones, iar Dr. Paulson și Dr. Kellogg au ajuns Sabat dimineață. Fratele Wagoner a avut o lungă discuție cu fratele Daniells vineri seara, 16 octombrie. Fratele Daniells a simțit că fratele Waggoner se opunea lui și Comitetului Conferinței Generale, în general, dar mă bucur să spun că, ambii frați mi-au spus după discuția lor, care a durat de la ora 6 seara până la 12 noaptea, că toate diversiunile dintre ei au fost date la o parte, și că acum simțeau că pot lucra unul cu celălalt și să se sprijinească reciproc cum nu o mai făcuseră de multă vreme. Vorbisem mai înainte cu fratele Waggoner foarte deschis și am fost foarte fericit să aflu rezultatul conversației dintre acești frați. Ni s-a spus că fratele Daniells și oamenii din Comitetul Conferinței Generale se vor opune venirii fratelui Waggoner la Berrien Springs, și am știut că dacă o vor face, asta ar fi îngreunat extrem de mult munca noastră, în multe feluri, dar Dumnezeu nu permite niciodată flăcărilor cuptorului să devină mai puternice decât suntem noi înstare să îndurăm, și când lucrurile par cel mai întunecate, El deschide ușa de scăpare pentru noi. Sunt convins că acum fratele Daniells nu are altceva decât cele mai binevoitoare sentimente față de fratele Waggoner, și că toate problemele și dificultățile care au existat între ei au fost înlăturate.

Poate că acum ar fi bine să vă spun tot ce am de spus în legătură cu fratele Waggoner. Am avut câteva discuții foarte lungi dar foarte deschise cu el la Washington. I-am citit ce i-ați scris dvs. profesorului Sutherland și mie în legătură cu venirea lui aici, anume că el a văzut marea lumină a lui Dumnezeu dar că acum se afla într-un mare pericol, și că noi trebuie să ne îngrijim de el și să-l ajutăm să-și pună picioarele pe pământ solid. Știu că fratele Waggoner se simte foarte umilit de aceste lucruri. Se comportă ca și cum ar fi întristat și zdrobit, nici nu  i-am citit bine mărturia că el a spus, „Este în regulă, mă voi încrede în Dumnezeu până la ultima suflare, și când Dumnezeu găsește potrivit să îmi trimită mustrare printr-o mărturie, o voi accepta fără nicio întrebare, sau fără a aduce vreun argument pentru a explca lucrurile sau pentru a mă apăra. Știu că Dumnezeu înțelege cazul meu mult mai bine decât o fac eu, și, chiar dacă experiența mea din Anglia în ultimele câteva luni, și unele dintre experiențele mele cu frații de la conducere din această țară au fost încercări teribile pentru mine, totuși vreau să îmi învăț lecția și să fiu un copil supus al lui Dumnezeu”.

Nu vă pot spune, soră White, cât de tandru și cu suflet a vorbit. Știu că toată această experiență l-a lovit până în suflet, și l-a umilit într-o manieră care pentru mine este greu de exprimat, și am simțit că vreau să-l îmbrățișez și să fac tot ce pot ca să-l înseninez, să-i înveselesc viața și să-l determin să-și așeze picioarele pe teren solid. Cred că vă va scrie o scrisoare lungă el însuși ca să vă spună exact cum se simte.

Fratele Waggoner a luat cea mai nobilă poziție la consiliu. Le-a spus fraților în mod deschis, atunci când mărturia cu privire la Living Templea fost citită, că el a acceptat instrucțiunile pe care le-a dat Dumnezeu, și că va lua pentru el însuși o poziție fermă în legătură cu cartea.

Am vorbit cu fratele Waggoner mai înainte de venirea lui la Berrien Springs și i-am spus că dacă urma să vină, vom aștepta ca el să ia poziție de partea noastră și să ne ajute să rezolvăm multele și solicitantele probleme cu care trebuie să ne confruntăm. El a răspuns că „era mai bucuros decât putea spune ca să vină la Berrien Springs, și că dorea să vină mai degrabă ca un învățăcel decât ca un maestru”. A spus că simțea că avea multe de învățat, că a stat pentru prea mult timp în  Londra și că, deși Dumnezeu l-a binecuvântat cu o mare cunoaștere a Bibliei, totuși avea nevoie de experiență practică în lucrurile grele ale soliei pentru a-i oferi pregătirea necesară pentru mântuire. Mai departe, a afirmat că ar fi foarte bucuros dacă i s-ar oferi ocazia să lucreze pământul cu mâinile sale, pentru a vani în contact cu lucrurile naturii, și a face munca de rând. I-am spus de asemenea că ar trebui să insiste pentru ca să vină direct în școală și să rămână cu noi, și să nu își facă de loc legături cu Sanatoriul din Battle Creek. El plănuia să petreacă o parte din timpul să studiind știința la Battle Creek. I-am spus că nu credeam, în circumstanțele date, că ar fi un lucru înțelept să facă aceasta, pentru că era nevoie ca el să urmeze instrucțiunile Domnului mai strict acum, și că atâta timp cât lucrurile erau atât de tulburi la Battle Creek nu era cel mai bine ca el să meargă acolo. A fost deacord cu mine în această privință și a hotătât să își petreacă tot timpul lui aici cu noi, lucrând cât de bine putea.

Vă aduceți aminte că în timp ce eram cu dvs. mi-ați menționat ceva în legătură cu rapoartele pe care le-ați auzit cu privire la concepțiile fratelui Waggoner despre viața conjugală, etc. Am avut o lungă discuție cu el despre asta, și trebuie să spun, soră White, că nu pot decât să simt că acestui om i s-a greșit foarte mult în rapoartele care au fost răspândite. Am avut deasemenea o discuție lungă cu sora Waggoner. Fratele Waggoner spune că el nu a susținut niciodată asemenea concepții ca cele care i-au fost atribuite, și că viața lui de familie a fost tot ceea ce-și poate dori un om. El a părut foarte tandru și grijuliu cu caracterul și numele altora, și n-a spus nici un cuvânt pentru condamnarea celor care au răspândit acest raport. Atitudinea lui în această problemă m-a atins foarte mult.

El, sora Waggoner, cele două fete, o mică nepoată pe care ei o îngrijesc și un băiat englez pe care l-au adoptat, sunt acum aici iar el și-a început deja lucrarea. Are o clasă bunicică de aproximativ douăzeci și doi de studenți, care vor ajunge în viitorul apropiat la aproape patruzeci. Lui și familiei pare să le placă locul foarte mult, și sunt mai mult decât binevoitori să accepte orice condiții de cazare le putem oferi. Fratele și sora Waggoner dorm și sunt cazați în prezent la casa fratelui Sutherland, dar mâine se vor muta cu cele două fiice ale lor într-o cameră mare din clădirea Artelor Domestice. Cât de curând posibil așteptăm să îl mutăm pe fratele Hill, care se ocupă de biroul nostru de tipărire, afară din căsuța pe care o ocupă (vechea căsuță Richardson) într-o căsuță nouă pe care ei doresc să o construiască, și atunci îi vom lăsa pe oamenii fratelui Waggoner să se mute în locul lor. Este un loc foarte vechi , sărac și dărăpănat, dar ei par foarte mlțumiți și mă bucur că sunt așa.

Dacă aveți timp și putere, și vă simțiți îndemnată ca să faceți asta, sunt sigur că fratele Waggoner ar aprecia foarte mult o scrisoare de la dvs. Cred că asta este tot ce trebuie să spun din acest punct de vedere.

Urmează să fie un lucru greu, acela de a-i susține pe toți profesorii noștri în această iarnă, dar sunt sigur că Dumnezeu l-a trimis pe fratele Waggoner aici, nu doar ca să fie un ajutor pentru noi, dar ca și noi să fim un ajutor pentru el, și va trebui să ne încredem că Dumnezeu va avea grijă de noi toți și că ne va scoate la capăt în vreun fel. Sperăm că Conferința Generală va plăti cheltuielile sale în țara aceasta, cum el a fost angajatul lor pentru un timp îndelungat peste ocean, iar această școală este atât de săracă și are de dus o asemenea luptă că nu știu cum va fi posibil pentru noi ca să îi plătim. Nu s-a hotărât însă nimic până acum în ce privește acest lucru. Dacă îi vom plăti salariul, va fi tot ce vom putea face.

Fratele Waggoner a avut discuția sa cu fatele Daniells vineri seara, iar sâmbătă dimineața, la ora 10 m-am întâlnit cu fratele Daniells în biroul lui și am stat de vorbă până la ora 3 după amiază. El a simțit că pe motivul relației mele cu Dr. Kellogg, purtam un război cu Comitetul Conferinței Generale. Însă asta nu era așa. N-am făcut niciodată asta și nici nu m-am gândit să o fac. Am simțit că frații mei din Comitetul Conferinței Generale n-au putut aprecia corect care a fost relația mea cu Dr. Kellogg în trecut, felul în care fratele Sutherland și cu mine simțeam pentru el, și poziția pe care a trebuit să o luăm prin însăși natura situației. Așa că am avut o discuție lungă cu fratele Daniells iar la sfârșitul ei, el s-a declarat perfect satisfăcut cu tot ceea ce am spus și a afirmat că acum se simțea liber să lucreze cu mine și să facă tot ce poate pentru a ne ajuta în școala noastră de aici de la Berrien Springs. Am trecut prin toate lucrurile cu mare atenție și sunt sigur că discuția mea cu el a realizat foarte mult bine și că ne va ajuta să continuăm lucrarea mai bine decât am făcut-o în trecut. Am simțit că misiunea mea în Washington, dincolo de alte lucruri, a fost să aduc pace, și, dacă ea posibil, să o împlinesc, și m-am simțit dispus să mă umilesc până în praf, doar să pot obține lucrul acesta, pentru că știu că lupta și încrâncenarea care aveau loc de ceva timp a cauzat răni mai multor oameni. Dar sunt foarte mulțumitor că acum fratele Daniells se simte bine și că înțelege și apreicază poziția în care suntem la Berrien Springs, și mă rog stăruitor ca Dumnezeu, în mila Sa, să intervină cu puterea Sa, astfel încât Satanei să nu-i fie îngăduit să mai aducă opoziție în viitor.

În seara de după Sabat m-am întâlnit cu Dr. Kellogg și am avut o lungă discuție cu el. Știa, bineînțeles că fusesem în St. Helena și mă întâlnisem cu dvs. Am fost îndatorat să îi spun că ați vorbit destul de deschis cu mine în legătură cu cazul lui, și că trebuia fie să lepăd mărturiile în întregime sau, dacă nu, să accept ceea ce ați avut de spus despre el, la fel cum a trebuit să accept oricare altă solie care a venit. I-am spus deschis că dvs. ați simțit că se află într-un mare pericol, că era în joc mântuirea sufletului său și că dacă nu începea o nouă pagină și nu se prindea din nou de Dumnezeu, cazul său avea să fie curând fără speranță. Am încercat să-i vorbesc doctorului în solemnitate și teamă de Dumnezeu, și să-l determin să înțeleagă ceva din poziția în care se află. Discuția noastră a durat aproximativ trei ore. El mi-a spus că știa că greșise în multe lucruri, și că acum Îl căuta cu seriozitate pe Dumnezeu pentru a-l aduce din nou în staul. Nu am putut să nu mă simt atins profund de felul în care a vorbit. A spus că devenise aproape descurajat. Cred că faptul că nu vi s-a permis să îl întâlniți sau să îi scrieți a avut un efect puternic asupra lui, iar el a simțit că situația sa era aproape disperată. Mi-a spus pe scurt că i se părea că în problemele de organizare el se lupta pentru principii care erau corecte. A simțit că alții încercau să îl doboare și să preia frâiele și controlul unei lucrări pe care el o construise, dar a spus „am ajuns la concluzia că nu mă voi mai lupta pentru aceste drepturi. Mă voi dărui cu totul lucrării lui Dumnezeu prin vindecarea bolnavilor și predicare evangheliei, iar frații mei pot face cum vor ei cu privire la întocmirea comitetelor și managementul instituțiilor. Nu voi mai avea altceva de spus.”

De asemenea, i-am spus clar care era părearea dvs despre Living Temple, și după o discuție considerabilă, el a spus că era în regulă, și că va scoate întrega parte teologică din carte.

Următoarea dimineață, duminica, doctorul a venit la biserică și le-a spus tuturor fraților că acceptase mărturia dvs. în legătură cu Living Temple, că dvs. aveați dreptate și el greșise, și că va lua poziție de partea lui Dumnezeu în această problemă. Că va retrage întreaga parte teologică a cărții, și că va înceta să mai învețe aceste concepții sau să mai spună ceva despre ele. Ceea ce mi-a vorbit mie a fost foarte mișcător și n-am putut să nu simt că omul trecuse printr-o luptă groaznică și că era sincer. Nu vreau să spun că este pefect și că vede totul în lumina cea mai clară  dar știu, soră White, dacă este ceva ce știu, că doctorul a trecut printr-o luptă ca de moarte, în timpul ultimelor câteva zile în Washington, și că predarea pe care Dumnezeu i-a cerut-o a părut a fi pentru el ca pierderea propriei vieți. El mi-a vorbit destul de mult despre demisia sa din toate comitetele și comisiile cu care este în legătură, părăsirea Sanatoriului și întoarcerea la viața privată. A spus că nu avea nicio intenție ca să renunțe la adevăr, că trăise toți acești ani în el, și că se aștepta să trăiască în el până la moarte. Dar a spus că făcuse atât de multe greșeli, că traseul lui fusese cu totul greșit în atât de multe feluri, încât credea că ar fi fost mai bine pentru el, pentru lucrare și pentru tinerii cu care era inevitabil conectat, ca el să renunțe la tot, și să își petreacă restul zilelor în liniște și singurătate. M-am simțit îndemnat să îi spun că Dumnezeu nu dorea ca el să facă asta, că Dumnezeu îl chema să se pocăiască și să se supună Lui, și că atunci când acestea se vor întâmpla, Dumnul îl va ajuta și îl va conduce prin toate problemele și dificultățile sale de la Sanatoriu.

Curând mi-a devenit evident că Dumnezeu lucra cu doctorul și că o schimbare adevărată se petrecea în inima sa. Unii dintre doctorii mai tineri nu păreau nici pe departe așa de dispuși să se predea ca Dr. Kellogg, iar el a început să lucreze cu ei în modul cel mai sârguincios pentru a-i face să vadă cât de greșit era să te ridici împotriva lui Dumnezeu, și, de asemenea să-i facă să ia o poziție corectă în fiecare aspect. Dacă odată doctorul era un capricios, acum s-a schimbat mult în bine și a început imediat să lucreze pentru îndreptarea lucrurilor. El simte că una dintre greșelile lui de căpătâi a fost că atunci când Dumnezeu venise să îl ajute să susțină un lucru care pe care el îl crezuse a fi corect, el pretinsese că totul fusese obținut prin propria lui istețime. Se simte foarte rău din cauza remarcilor dure pe care le-a făcut despre alții și se roage stăruitor lui Dumnezeu ca să îl elibereze de asta în viitor.

Soră White, nu pot să nu simt că Dumnezeu lucrează cu toată puterea Sa infinită pentru Dr. Kellogg. Am petrecut multe ore împreună la Washington și m-am rugat mult cu el. Nu vreu să credeți că îi iau partea doctorului sau că cred că este corect întru totul. Nu simt că asta e totul, dar simt față de el ceea ce vreau să simt față de fiecare frate sau soră din lume care se află în rătăcire, așa cum un creștin stă lângă cel care greșește pentru a-l ajuta să își așeze picioarele pe stânca cea tare. Și dacă am simțit vreodată că Dumnezeu m-a ajutat cu un biet păcătos împovărat, am simțit-o în lucrarea mea cu Dr. Kellogg la Washington. El a fost deacord ca prof. Prescott să revizuiască cartea și să o editeze, scoțând din ea toate punctele teologice și acele părți care se referă la personalitatea lui Dumnezeu.

Dr. Kellogg a avut o invitație de la senatorul Statelor Unite, Henderson din Missouri, și din partea senatorului Long din Kansas pentru a se întâlni cu ei la Washington ca să plănuiască deschiderea unor săli de tratament acolo. Știu că unii dintre frații noștri au simțit că asa era o capcană a dar eu știu ce a fost. Mi s-a spus în Washington că acest senator Long din Kansas aparține unei familii care a fost un opozant înverșunat al dvs. și al lucrării dvs. și că la un moment dat ei au editat un ziar împotriva dvs. Eu nu știu nimic despre asta personal, și am știut că Dr. Kellogg nu știa absolut nimic. Senatorul Long a fost foarte bolnav la Wichita și a fost tratat de Dr. Geo. Droll și soția lui cât timp a fost acolo. El a devenit ineresat de principiile noastre de sănătate, și așa bogat și senator al Statelor Unite cum este, a fost bucuros să vină în casa lor umilă și să stea cu ei. S-a însănătoșit atât de repede sub tratamentul și îngrijirea pe care i le-au oferit încât s-a hotărât să încerce să-l atragă pe Dr. Kellogg în construirea unui loc asemănător în Washington, și acesta a fost motivul pentru care i-a telegrafiat lui Kellogg întrebându-l dacă nu se puteau întâlni acolo. Senatorul Henderson a fost pentru foarte mulți ani un prieten important al fraților noștri de la Sanatoriul din Battle Creek. Una dintre surorile noastre, domnișoara Eva Buckmann, a fost bucătăreasa domnului Henderson pentru mult timp. Familia Henderson este una dintre cele mai bogate familii din Washington, și dețin și locuiesc în cea mai mare și magnifică vilă din oraș. Dr. Kellogg a luat o poziție corectă în legătură cu această problemă. El nu urmărește să deschidă nicio sală de tratament în Washington sau să se ciocnească în vreun fel cu lucrarea fraților de acolo. El spune că este pregătit și binevoitor să îi ajute cu alimentele pe care le produce și asupra cărora are brevet. Spune de asemenea că este dispus să dea băile electrice și toate acele lucruri și să îi ajute în toate modurile posibile, dar că nu vrea să ia parte în afacerile lor, să îi monopolizeze sau controleze în vreun fel. Le-a spus senatorilor Henderson și Long că nu poate să intre acum în vreo negociere cu ei, și a renunțat la ideea de a face personal vreun lucru în Washington. Aceasta a fost, bineînțeles, o luptă grea pentru el. În timpul verii vreo șapte senatori au fost la Sanatoriul din Battle Creek, iar el simte că are suficientă influență și reputație profesională pentru a continua legătura cu acești oameni, și știu că atunci când a luat decizia ca să nu intre în acest câmp sau să facă ceva ce ar fi părut să fie în contradicție cu frații săi, el a trecut printr-o luptă teribilă, și a obținut o mare biruință.

Într-o după amiază, în timpul conferinței, mărturia dvs. adresată liderilor lucrării medicale afost citită tutoror celor adunați. Aceasta este fără îndoială cea mai directă mărturie pe care ați dat-o până acum doctorului și asociaților săi. Dr. Kellogg a primit de asemenea o copie. El nu a fost prezent când s-a citit, dar în ziua următoare a apărut în fața consiliului, și cu voce tremurătoare a spus fraților că citise mărturia, că o acceptase, și că acum avea să predea întregul plan pentru votul și controlul societăților medicale iar ei vor putea să organizeze lucrurile în orice fel li se va părea lor mai bine. Ochii lui s-au umplut de lacrimi iar vocea sa a tremurat în timp ce vorbea, și nu pot decât să cred că omul a fost sincer în tot ceea ce a spus. S-a rugat de frați ca să îi acorde o întrevedere. La început a părut că nu va primi niciun răspuns, dar după aceea gândul tuturor a fost că lucrul acesta trebuie făcut, și că un frate trebuie iertat până chiar de șaptezeci de ori. Pentru aceasta ne-am întâlnit în biroul fratelui Daniells, și am discutat problema mai departe. Dr. Kellogg nu a fost acolo. Duhul lui Dumnezeu a fost prezent cu mare putere și chiar dacă a părut să existe o determinare din partea dușmanului ca să divizeze inimile fraților, în special Dr. Reed și Dr. Paulson de o parte, și unii din frații conducători din Comitetul Conferinței Generale de cealaltă parte, o mare biruință a fost obținuntă, și toți au simțit nevoia de a-și umili inimile înaintea lui Dumnezeu și de a-L căuta pentru înțelepciune. Cred că mulți dintre frații din conducere au simțit că nu vor să mai aibă niciun fel de negociere cu Dr. Kellogg. Au simțit că el profitase de ei de  prea multe ori și că nu se puteau încrede în el, dar am simțit că în luarea acestei poziții exista pericolul de a fi prinși în propra lor experiență. Un sentiment de împietrire a părut că intră în unele inimi și simțământul din partea unora care credeau că sunt mai buni decât bietul rătăcit, care era în păcat, încercare și întuneric. M-am simțit îndemnat să insist ca frații să nu lase să se întâmple asta și le-am reamintit tuturor experiența prin care am trecut cu fratele  A.R. Henry. M-am străduit să le arăt cum au venit acele mărturii care condamnaseră acțiunile fratelui Henry, cât de clare, directe și tăioase fuseseră și cum apoi frații din conducere le-au aplicat forțat asupra acestuia. După aceea am primit mărturia dvs. care ne-a mustrat pentru ceea ce făcusem, spunând că dacă am fi folosit mărturiile dvs. după înțelepciunea lui Dumnezeu, dacă nu am fi luat o atitudine dură și crudă față de fratele A.R. Henry, atunci el ar fi putut fi salvat pentru această cauză. Am simțit că era un mare pericol ca frații să treacă prin același loc dinnou, și cred că și unii dintre frați au simțit la fel.

Ne-am întâlnit următoarea dimineață la ora 7 și am avut o sesiune de rugăciune stăruitoare. Dr. Paulson se afla în mare întuneric și încercare. Erau multe lucruri din mărturii pe care nu le putea înțelege și Satana lucrase cu el cât putuse el de bine, dar, la această întâlnire, Dr. Paulsen s-a deschis și și-a umilit inima înaintea lui Dumnezeu și a primit un mare ajutor.

La întâlnirea de la ora 9, Dr. Kellogg a venit și a mai vorbit puțin spunând fraților cum se simțea și arătându-și poziția mai departe, după care Comitetul Conferinței Generale s-a retras în camera fratelui Daniells și Dr. Kellogg a venit, de asemenea. Întâlnirea a fost una bună, și sunt sigur că au avut loc reconcilieri într-o mare măsură. Doctorul a avut discuții lungi cu frații Daniells și Prescott, și sunt sigur că atmosfera este mult mai clară. El este perfect deacord ca să aibă loc o investigație minuțioasă a tuturor instituțiilor și asociațiilor medicale, și ca tot ceea ce este greșit să fie îndreptat.

Am avut o discuție lungă cu frații în legătură cu Missionary Acre Fund, și mărturia pe care mi-ați dat-o cu privire la această problemă va fi publicată în Review. Sunt sigur că toată opoziția va fi într-adevăr retrasă, dar nu știu dacă voi primi ajutor activ din partea fraților din conducere. Știu că ei au simțăminte bune față de noi și că vor face ceea ce pot, dar acești oameni sunt așa de împovărați încât mă tem că va trebui să port această povară singur, în prezent. Cu toate acestea, dacă vom putea avea pace și binecuvântarea Domnului în denominațiune, sarcina va fi mai ușoară.

Vă amintiți că în timp ce eram cu dvs., ați început să scrieți „Un apel către toți frații și surorile în legătură cu Fondul Misionar”, dar acesta a fost lăsat neterminat. Acum, mamă, aș vrea să scrieți asta pentru mine și să mi-l trimiteți cât de curând posibil. Missionary Acre Fund și cheltuielile Colegiului Battle Creek au fost subiectele multor certuri încât voi face cea mai sârguincioasă lucrare din partea mea pentru a ține lucrurile pe linia de plutire pe timpul iernii. Sunt foarte împovărat și adânc mâhnit din cauza acestei probleme. Avem astăzi solicitări pentru mii de dolari și niciun bănuț cu care să le plătim, iar până acum am găsit imposibil să împrumutăm bani, cum oamenii nu știu dacă ar fi bine pentru ei să ne împrumute. Dacă puteți scrie ceva prin care să cereți oamenilor să ne ajute, ceva asemănător cu ceea ce ați  scris deja, și pe care să o public și să o trimit în scrisori, mi-ar fi de mare ajutor. Nu doresc să vă împovărez, cum știu că aveți mai mult decât puteți duce, dar, dacă în mijlocul multelor dvs. datorii și complicații puteți face ce vă cer, o voi considera o mare favoare. Aș fi de asemenea mulțumitor dacă le-ați scrie fraților Daniells și Prescott pe acest subiect, și le-ați explica că este important să facă ceva pentru a fi de ajutor. Acești frați sunt așa de prinși în lucrarea de la Washington și cea din câmpurile străine, încât nu simt necesitatea de a ajuta această veche datorie a Colegiului Battle Creek, o datorie ce nu ar fi trebuit făcută niciodată și de care toată lumea este sătulă, dar a cărei întreagă greutate zace asupra unui biet om care nu a făcut-o. Simt că un anume ajutor trebuie să fie oferit.

Acum, mamă, în legătură cu datoriile dvs. Am adus planul meu pentru vânzarea cărții dvs. „Educație” înaintea Comitetului Conferinței Generale. La început am vorbit despre asta cu fratele Daniells care nu a părut să vadă o mare lumină în el. Știu că are cele mai bune simțăminte față de dvs. și i-ar plăcea să facă tot ce-i stă în putință ca să vă fie de ajutor, și nu consider părerea sa nefavorabilă față de acest plan ca ceva de adus împotriva lui, dar el a simțit că există un mare pericol dacă problema datoriilor dvs. ar ajunge să fie cunoscuă de toată lumea. A simțit de asemenea că ați putea deveni obiectul batjocurii în lume, dacă s-ar afla că denominațiunea vă plătește datoriile. Când problema a fost adusă în fața fraților, toți au vorbit cam în același fel, și n-au părut să fie înclinați să accepte acest lucru, dar niciunul nu  a avut vreun plan mai bun de propus. S-a vorbit că s-ar putea face un efort general pentru a-i îndrepta pe colportori către cartea dvs., și în acest fel, prin creșterea sumelor care aveau să vină către dvs. în urma vânzărilor mai mari, datoriile să fie acoperite. Le-am spus fraților că nu aveam credință în această idee deoarece lucrarea de colportaj este în genunchi. Fratele E.R. Palmer are tuberculoză și a mers în Arizona, și nu este niciun om care să preia această lucrare și să o ducă mai departe, așa că am foarte mică încredere în acest plan.

Oamenii au vorbit ca să vă facă un credit de 10.000 $ pentru doi ani, pentru ca datoriile dvs. să poată fi plătite, și să ia cei 10.000 $ din fondurile generale, dar au recunoscut, pe de cealaltă parte, că nu au strâns toți banii pe care fuseseră deacord să îi strângă pentru diferite întreprinderi, primăvara trecută, și că va fi practic imposibil să străngă ceea ce au crezut că pot strânge, așa că nu pare să fie prea multă speranță nici în această direcție. Mi-am afișat planul în fața lor cât de bine am putut, spunându-le că eram sigur că dacă problema ar fi fost administrată cu înțelepciune și oamenii noștri ar i-ar fi dat curs, ar fi văzut că este corect și adecvat ca dvs. să primiți acest ajutor. Nu pot să consider aceste datorii ca fiind într-adevăr și în totalitate ale dvs. de plătit, pentru că au fost făcute aproape în totalitate prin împrumutarea de bani pentru a fi puși în folosul întreprinderilor în nevoie, aflate în legătură cu cauza noastră, iar acum, când vârsta înaintată se apropie de dvs., și pentru că aveți o dorință fierbinte ca să vedeți aceste datorii acoperite înainte de timpul în care veți fi chemată la odihnă, cred că este tocmai corect ca oamenii pentru care ați lucrat atât de mult timp și cu atâta credincioșie să vă vină în ajutor. Mie mi se pare simpla dreptate.

Înțeleg că fratele Daniells v-a scris în lăgătură cu întreaga problemă și sunt dispus să mă supun la orice pare a fi decizia potrivită, dar știu, soră White, că aceste lucruri pot fi realizate, și sunt la fel de sigur că alte planuri sugerate nu vă vor aduce nimic. Iar dacă aveți încă același gând și sunteți dispusă ca să ne lăsați să încercăm acest plan, voi pune umărul și voi ajuta cât de mult pot. Vreau să îmi scrieți pe deplin și clar ceea ce simțiți în legătură cu asta, și dacă nu vreți să vă răzgândiți, ci doriți să continuăm planul pe care l-ați avut în minte când am fost la dvs., aș vrea să știu, ca să continui să lucrez în acceastă direcție.

Acum, mai este o problemă pentru care aș vrea să vorbesc cu dvs. Dr. Kellogg este foarte nerăbdător, în mod sincer, cred, ca să veniți la Battle Creek și să ajutați la îndreptarea lucrurilor încâlcite de acolo. Puteți face asta, soră White, cum niciun alt om din lume nu o poate face. Știți că atunci când am fost la dvs. mi-ați spus că ați fost convinsă de gândul că trebuie să mergeți la Battle Creek și să faceți clar pentru toți oamenii de acolo metodele greșite care erau folosite în acel loc. Simt că acum este cel mai potrivit timp ca să veniți. Dr. Kellogg este sensibil. Este distrus și umilit, și cred că puteți avea mai multă influență spre bine asupra lui, infinit mai mare decât ați fi putut avea în urmă cu câteva săptămâni sau luni. Dr. Paulson a avut de asemenea o experiență profundă și va sta alături de dvs. și vă va ajuta, iar dacă va fi necesar, fratele Sutherland și cu mine vom veni și vom face ce ne stă în putință. Sunt mute suflete prețioase printre aceste asistente și ajutoare de la Sanatoriu și trebuie să luăm poziție pentru a-i ajuta pe acești frați și surori ca să iasă din aceste dificultăți și să le arătăm drumul cel drept. Dr. Kellogg știe că fratele Sutherland și cu mine suntem de partea dvs. în această luptă. Bineînțeles că simțim cu el și am vrea să îl salvăm dacă este posibil.

Acum, mamă, nu poți veni ca să petreci o vreme ajutându-i pe cei implicați în lucrarea medicală de la Battle Creek? Dacă ați putea face asta, sunt sigur că judecata va dezvălui că un bine infinit a fost realizat. În timp ce vei fi acolo, ai putea să faci, de asemenea, o vizită la Berrien Springs. Putem pune o reședință bună la dispoziția dvs., și vă putem face perfect confortabilă, iar dvs. veți fi un ajutor și o inspirație pentru lucrătorii și studenții de aici.

Sper că nu veți crede  că greșesc sau că este nepotrivit să vă cer asta, dar sunt foarte preocupat de acest lucru. Nu pot să trăiesc cu gândul că un număr dintre frații noștri conducători din lucrarea medicală Îl vor pierde pe Dumnezeu și vor rătăci cărarea. Știu că ei încearcă să se lupte înapoi înspre lumină, chiar dacă e posibil să fie încă foarte departe de aceasta, dar simt că trebuie să avem o mână întinsă pentru ajutorarea lor, așa zbuciumați cum sunt în valurile de păcat și îndoială, și să-i ajutăm să treacă peste vâltoare, în barca vieții, dinnou. Vă rog să vă gândiți la această problemă, întrebați-L pe Dumnezeu cu privire la ea și dacă El vă conduce ca să veniți aici voi fi mai fericit decât pot spune.

Am încercat să vă scriu cu sinceritate despre această întreagă problemă. Personal, nu am nimic în ea, decât o dragoste singeră de a vedea prosperând cauza căreia i-am dăruit viața mea.

Când am ajuns acasă mi-am găsit sărmana soție încă foarte bolnavă. Nu este mai bine decât era când am plecat, chiar dacă puțin mai liniștită, dar mintea ei pare și mai descumpănită. Mi se rupe inima să o văd așa, dar nu știu ce aș putea să fac în plus pentru ea, față de ceea ce am făcut. Ea este mereu în gândul și rugăciunile mele. Astăzi a fost într-o stare melancolică și s-a rugat mult ca Dumnezeu să o elibereze din nenorocirea ei. O, mi-aș dori să știu ce să fac pentru ea. Doctorii cred că va trebui să o trimit la un azil. Ei cred că dacă va fi separată de cei dragi și de mediul ei de acasă atunci va exista o posibilitate ca starea ei să se îmbunătățească mult mai repede decât cum sunt lucrurile în prezent.

Dr. Reilly și câțiva alți medici vor fi aici în câteva zile și vor consulta cazul ei atunci.

Voi încheia această scrisoare cu încrederea că lungimea ei nu vă va obosi. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă păzească.

                                    Fratele dvs. în Hristos,

                                                                                    (Semnat) P.T. Magan