Pace cu Dumnezeu

Pace cu Dumnezeu

Autor: Ellet Joseph Waggoner
Revista: Signs of the Times
Data publicarii: 26.01.1891

„Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Rom. 5:1

Capitolele anterioare au adus înaintea noastră, starea căzută a omului, în răzvrătire cu Dumnezeu, standardul neprihănirii, şi singura cale de a obţine aceasta. Necesitatea şi, de fapt, îndreptăţirea prin credinţă, sunt foarte clar prezentate în capitolul 3, iar în capitolul 4, Avraam este citat ca exemplu. Cei care au lumină asupra legii lui Dumnezeu, aşa cum aveau evreii, sunt în pericolul de a se încrede în propriile fapte, pentru mântuire; de aceea, apostolul arată că Avraam, tatăl naţiunii iudaice, nu a fost neprihănit prin propriile fapte, ci prin credinţă. Aceasta este singura cale prin care oamenii pot deveni neprihăniţi.

„Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu.” A fi îndreptăţit, înseamnă a fi socotit neprihănit. Pacea este rezultatul inevitabil al unei astfel de stări. Păcatul este răzvrătire; este război împotriva lui Dumnezeu. Când un răzvrătit îşi lasă armele jos, trebuie să rezulte pace. Pacea este absenţa războiului. Războiul a fost din partea noastră, Dumnezeu nu Se luptă împotriva omului, ci omul se luptă împotriva lui Dumnezeu. „Şi dragostea sta nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi.” Într-un asemenea caz, este clar că atunci când am încetat să luptăm împotriva lui Dumnezeu, când ne predăm, pacea trebuie să fie rezultatul.

Problema cu mulţi oameni este că ei caută pacea, dar fără predare. Ei se aşteaptă ca Dumnezeu să le dea pace, în timp ce ei sunt încă înarmaţi împotriva Lui. Aceasta ar fi imposibil. Dacă El Se luptă împotriva noastră, ne-ar putea da pace, dacă am înceta să ne luptăm. Dar pentru că lupta este în întregime de partea noastră, problema păcii depinde de noi. Dumnezeu a deschis calea pentru noi, de predare; partea noastră este să punem mâna pe pacea pe care El ne-o oferă. Pacea este a noastră, ori de câte ori, ne vom opri răzvrătirea.

Această pace care vine la cel îndreptăţit, nu este o pace obişnuită. Mântuitorul spune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.” Ioan 14:27. Apostolul Pavel declară că pacea lui Dumnezeu „întrece orice pricepere.” Filip. 4:7. Aceasta are, de asemenea, putere, pentru că el declară că aceasta ne va păstra, şi ne îndeamnă să lăsăm pacea lui Dumnezeu să stăpânească în inimile noastre. Col. 3:15.

Întrucât răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu constă în încălcarea legii Sale (Isaia 30:9), este evident că pacea poate fi găsită numai în ascultare. „Multă pace au cei ce iubesc legea Ta”, spune psalmistul, „şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” Ps. 119:165. Domnul spune: „O! De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării.” Isaia 48:18. „Cei răi, n-au pace, zice Domnul.” Versetul 22. Este periculos pentru o persoană să caute pacea, în timp ce trăieşte comiţând păcat cunoscut, pentru că Satana poate să îi dea o pace născocită, un sentiment de satisfacţie care pare pace. Dacă păcătosul ar căuta pacea pentru iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu, el ar putea face o predare totală, pentru că răzvrătirea sa este neplăcută lui Dumnezeu, şi atunci ar avea pacea adevărată.

Pacea este odihnă. Este acelaşi lucru pe care ni-l oferă Mântuitorul când spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28. Un spirit neliniştit, ambiţia nesfântă, şi năzuinţele nesatisfăcute, nu sunt compatibile cu pacea pe care Dumnezeu o dăruieşte. Pacea lui Dumnezeu păstrează mintea şi inima. „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” Isaia 26:3. Mintea care este fixată pe Hristos, nu este oscilantă, nu poate fi distrasă uşor, chiar dacă are griji iar problemele apasă. Aceasta nu este distrasă de frivolitate. „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile.” Prov. 16:3. Cât de mulţi studenţi se plâng de incapacitatea de a-şi concentra minţile asupra unui subiect! Dacă ei şi-ar încredinţa căile Domnului, ar afla că „evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.” 1 Tim. 4:8.

Un om nu poate avea pace cu Dumnezeu şi să fie în duşmănie cu aproapele său. „Dacă zice cineva: ‚Eu iubesc pe Dumnezeu’ şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” 1 Ioan 4:20. Pacea cu Dumnezeu este rezultatul ascultării de poruncile Sale, iar una din marile porunci este „Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Dragostea este împlinirea legii, iar dragostea, „este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău.” 1 Cor. 13: 4, 5. O dispoziţie de a căuta greşeli, de a critica cu asprime, de a invidia, de a se plânge, de a vorbi îndârjit, folosind cuvinte tăioase, este o dovadă clară că în inima aceluia nu domneşte pacea lui Dumnezeu, iar dacă el nu are pacea lui Dumnezeu în inima sa, atunci el este un păcătos, şi este condamnat.

Hristos este pacea noastră. Efes. 2:14. El a făcut pace prin sângele crucii Sale. Col. 1:20. El este pacea noastră pentru că în El suntem făcuţi neprihăniţi de Dumnezeu. Hristos şi Tatăl lucrează împreună pentru pacea dintre oameni. Îngerii au anunţat la naşterea lui Hristos: „Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Luca 2:14. Şi pentru că Hristos Însuşi este pace, înseamnă că toţi cei care sunt ai lui Hristos, vor fi în pace. „Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” Iacov 3:17. Curăţia, neprihănirea, vin doar prin credinţa în Hristos, iar pacea urmează în mod natural, aşa cum am arătat în text. Toţi cei care sunt cu adevărat ai lui Hristos, vor lua seama la porunca inspirată:

„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire, şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Efes. 4: 31, 32.