Pe scurt despre Taylor G. Bunch și cartea sa

Pe scurt despre Taylor G. Bunch și cartea sa

Autor: Ronald Duffield
Revista: Resurse diverse

În 1924, la nouă ani după moartea lui Ellen White, Consiliul Consultativ al Asociației Pastorale a votat ca fratele A.G. Daniells, fostul președinte al Conferinței Generale, să pregătească o compilație a scrierilor ei pe subiectul îndreptățirii prin credință. Începând o muncă de „cercetare exhaustivă”, el a fost „uimit și a amuțit văzând obligația solemnă care fusese pusă” asupra lui. Studierea subiectului neprihănirii prin credință din scrierile lui Ellen White l-a condus pe Daniells la „o convingere puternică”, și anume că sfaturile ei prezentau „două aspecte: în primul rând, un fapt uimitor, că prin credință în Fiul lui Dumnezeu, păcătoșii pot primi neprihănirea lui Dumnezeuși, în al doilea rând, scopul și providența lui Dumnezeu prin faptul că a trimis poporului Său adunat la Conferința Generală din orașul Minneapolis, Minnesota, în anul 1888, solia specifică a primirii neprihănirii lui Dumnezeu prin credință.”[1]

Dar, cercetând cei treizeci și opt de ani care se scurseseră de la solia de la Minneapolis, Daniells a fost condus la o concluzie tristă:„Cât de trist, cât de regretabil este că solia neprihănirii în Hristos, la momentul în care a fost dată, a fost întâmpinată cu opoziție de bărbații zeloși și cu intenții bune în cauza lui Dumnezeu! Solia nu a fost primită niciodată, nici proclamată, nici nu i s-a dat curs liber așa cum ar fi trebuit pentru a aduce asupra bisericii binecuvântările nemăsurate care se ascundeau în ea.[2] 

O astfel de istorie a evenimentelor l-a determinat pe Daniells să exclame cu tristețe: „O, dacă am fi ascultat cu toții așa cum ar fi trebuit atât avertizarea cât și apelul care ne-au fost făcute în acel mod aparent ciudat, dar totuși impresionant, la Conferința din 1888! De câtă nesiguranță am fi scăpat, câte rătăciri, înfrângeri și pierderi ar fi fost prevenite!Ce lumină, binecuvântare, triumf și progres ar fi venit asupra noastră!”[3]

Taylor G. Bunch a fost o persoană puternic influenţată de citirea cărţii lui Daniells. Născut în Oregon, în 1885, Bunch a studiat în cadrul Facultății de Drept şi apoi a simţit chemarea de a-și dedica viața slujirii Evangheliei. El a continuat să slujească în calitate de pastor în unele dintre cele mai mari Biserici Adventiste de Ziua a Șaptea din Statele Unite. În timp ce era pastor în South Lancaster şi Takoma Park, el a predat în mod regulat în cadrul Departamentelor de Religie de la Columbia Union College şi Atlantic Union College, unde a servit timp de cinci ani și ca şef al Departamentului de Religie. Timp de șapte ani el a fost responsabil de Departamentul de Religie al Universității Loma Linda. De asemenea, el a slujit ca preşedinte a trei Conferinţe între anii 1913 şi 1947: Oregon de Sud, Idaho şi Michigan. În timpul slujirii sale îndelungate şi active, el a scris mai mult de 20 de cărţi și a plecat la odihnă în 1969.[4]

În 1928, la doar doi ani după ce cartea lui A.G. Daniells – Christ Our Righteousness– a fost publicată, Taylor a scris o broșură de 45 de pagini intitulată Forty Years in the Wilderness in Type and Antitype (n.tr. Patruzeci de ani în pustie în tip și antitip).În această broșură, Bunch prezintă paralelele dintre Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și poporul Israel în călătoria lor din Egipt înspre Canaan, așa cum este descrisă în Biblie și în scrierile lui Ellen White. În cartea lui, Forty Years in the Wilderness,Buncha intrat în mai multe detalii în ce privește istoria adventă decât Daniells în cartea Christ Our Righteousness. Bunch a recunoscut că neprihănirea prin credinţă a fost mesajul fundamental care a fost proclamat la Conferinţa de la Minneapolis din 1888 şi că Domnul începuse să reverse Duhul Său întrucât solia marii strigări a lui Hristos şi a neprihănirii Sale a răsunat în toată țara în anii care au urmat după 1888. Bunch a recunoscut, de asemenea, că la fel cum Moise, Caleb şi Iosua au fost criticați şi poporul a murmurat împotriva lor în timpul răzvrătirii de la hotarele Canaanului, într-un mod asemănător Israelul modern a reacționat față de solii pe care Dumnezeu i-a trimis.

Dar chiar şi în anul 1928, Taylor Bunch vedea speranţă pentru viitorul apropiat, crezând că Domnul a atras din nou atenţia asupra modului în care El a condus poporul Său în trecut şi a soliei pe care a trimis-o. Nu ştim câte dintre broşurile lui Taylor Bunch au circulat printre adventiști, deoarece acestea au fost publicate de el, dar este clar că subiectul comparaţiei dintre Israelul din vechime şi Mişcarea Adventă a fost unul la care el a revenit de multe ori.

Cu ajutorul soției lui, Taylor Bunch a susținut prezentări în cadrul săptămânii de rugăciune de toamnă și de primăvară la Pacific Union College în anul școlar 1930-1931, unde a prezentat subiectul din broșură. Un raport din Review a descris modul în care fratele și sora Bunch au lucrat „neobosiți în eforturile lor de a ajunge cu Evanghelia mântuirii la fiecare membru al colegiului nostru.” Interesul față de întâlniri nu a scăzut deloc întrucât „publicul neobișnuit de atent format din studenți, profesori, frați și surori din sat” a ascultat în fiecare zi. Unii observatori au indicat că „începuseră să întrezărească ceva din experiența despre care a vorbit profetul Ioel în capitolul 2, versetul 28,” referitor la revărsarea Duhului lui Dumnezeu în puterea ploii târzii.[5]   Descrierile oferite în Review cu privire la redeșteptările de la Pacific Union College, atât în timpul săptămânii de rugăciune, cât și după aceea, au fost de o natură foarte asemănătoare cu redeșteptările care au avut loc în Battle Creek și în alte colegii în anii 1890[6]: „Spiritul de mărturisire și rugăciunea a luat în stăpânire școala într-o mare măsură. Deși exista deja printre studenți un număr relativ mare de grupe de rugăciune regulate, au apărut grupe voluntare alcătuite din doi sau trei membri fiecare, în scopul de a mijloci în numele celor neconvertiți. Nimeni nu a fost uitat. Cei apostaziați și indiferenți au fost vizitați, iar mulți au fost aduși în acest mod la piciorul crucii. Orele din timpul nopții au fost transformate, în unele cazuri, în momente de cercetare a inimii și de rugăciune, și victorii au fost câștigate. Atât profesorii, cât și studenții simt că această săptămână de rugăciune a fost într-adevăr o revigorare de la Domnul. O nouă hotărâre de a se pregăti pentru venirea Domnului a pus stăpânire pe  marea majoritatea celor de la Pacific Union College și din comunitate.”[7]

După cele două săptămâni de rugăciune, Taylor Bunch a scris un articol în care afirma că „Domnul a venit foarte aproape în aceste ocazii, iar prin Duhul Său a fost martor la actualitatea mesajului laodicean. S-a pus un accent special pe remediu pentru condiția laodiceană, precum și pe rezultatele care urmează după o aplicare personală și acceptare a sfatului Martorului Credincios.” Bunch a descris de asemenea modul în care redeșteptarea a continuat pe parcursul săptămânilor de rugăciune și „spiritul de pocăință și mărturisire a dat dovadă de autenticitatea redeșteptării care s-a extins în școală.” Încă o dată, în descrieri similare cu redeșteptările din anii 1890, Bunch a declarat că „nu s-a făcut nici un apel la emoțiile umane, ci deoarece Mântuitorul a fost înălțat în frumusețea neprihănirii Sale atribuite și împărtășite, Duhul Sfânt a venit și a atins simțămintele sfinte ale inimii. Cântările de laudă și sunetul neobișnuit al bucuriei și al biruinței din mărturii, au  purtat dovada experiențelor ploii timpurii și au dat promisiunea unei lucrări permanente a harului în viața multora prezenți acolo.”[8] 

Într-adevărat „foarte prețioasa solie” din perioada 1888 nu și-a pierdut puterea, chiar și atunci când a fost prezentată unei noi generații de tineri.

Note de subsol:

[1]A.G. Daniells, Christ Our Righteousness(Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1926), p. 5, 6-7; subliniereaîn original.

[2]Ibid., p. 47; sublinierea oferită.

[3]Ibid., p. 69; sublinierea oferită.

[4]Adaptat din: Don F. Neufeld, ed., Seventh-day Adventist Encyclopedia, vol. 10, rev. ed. (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1976), p. 203.

[5]Joseph M. Peterson, „Week of Prayer at Pacific Union College,” The Advent Review and Sabbath Herald, 21 mai 1931, p. 24.

[6]Pentru o prezentare a redeșteptărilor care au avut loc după Conferința din 1888, vezi Ron Duffield, The Return of the Latter Rain, vol. 1, capitolele 8 și 9; și Rănit în casa celor ce Îl iubeau, capitolele 2 până la 8.

[7]Joseph M. Peterson, “Week of Prayer at Pacific Union College,” The Advent Review and Sabbath Herald, 21 mai 1931, p. 24-25.

[8]Taylor G. Bunch, “Pacific Union College,” The Advent Review and Sabbath Herald, 21 mai 1931, p. 25.