Raportul dintre lume și Dumnezeu

Raportul dintre lume și Dumnezeu

Autor: Ellet Joseph Waggoner
Revista: Signs of the Times
Data publicarii: 17.11.1887

Relația pe care oamenii o mențin cu Dumnezeu este chestiunea, care mai presus de toate, ar trebui înțeleasă, și care e înțeleasă cel mai puțin. Nu doar lumea în general nu reușește să înțeleagă problema și e complet indiferentă față de ea, ci mulți care se declară creștini, și chiar profesori de religie, au idei foarte imature privitoare la subiect.

Aceast gând a venit în minte foarte puternic printr-o propoziție dintr-o predică de-a reverendului Philips Brooks, D.D., care a fost publicată în Unitatea creștină. A fost următoarea:

„Lumea nu este sub lege, ci sub har.”

Contextul arată că această declarație s-a dorit a se lua literal, iar nu a se transmite idea că harul lui Dumnezeu se întinde peste întreaga lume. Este o paralelă a învățăturii care este atât de comună, cu privire la „paternitatea lui Dumnezeu și fraternitatea omului”. Prin urmare, ne propunem să arătăm, cât de succint posibil, cum stă lumea în raport cu Dumnezeu.

În primul rând, vom spune că Dumnezeu nu este tatăl tuturor celor din lume. Dumnezeu e creatorul tuturor, judecătorul tuturor, iar dacă păcatul nu ar fi intrat în lume, el ar fi fost și tatăl tuturor. Dar cea mai mare parte din omenire are o origine fundamentală îndepărtată.

Adam a fost fiul lui Dumnezeu (Luca3:38). Când a fost fără păcat, Dumnezeu îi era tată și rege. Dar când a ascultat vocea ispititorului și a dat curs invitației lui Satana în mod deliberat (căci el nu a fost înșelat, 1 Timotei 2:14), el i-a cedat Satanei principatul care i-a fost încredințat – pământul – și a părăsit credincioșia sa față de Dumnezeu.

Păcatul aduce separarea de Dumnezeu (Isaia59:12). Evreilor nelegiuiți care pretindeau că Dumnezeu e tatăl lor, Isus le-a spus:

„Voi sunteți din tatăl vostru diavolul, și poftele tatălui vostru voiți să faceți.” (Ioan 8:44)

Când a explicat parabola grâului și a neghinei, din nou, Isus a zis:

„Câmpul este lumea; sămânța bună sunt copiii împărăției; dar neghinele sunt copiii celui rău.” (Matei 13:38)

În aceste două texte, păcătoșii sunt acuzați direct ca fiind copiii diavolului.

Apostolul ajunge la același lucru și spune că și El Însuși a fost odată membru al aceeleiași familii. El declară:

„Și v-a dat viață, vouă care erați morți în fărădelegi și păcate; în care ați umblat odinioară, conform mersului acestei lumi, conform cu prințul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în copiii neascultării; printre care și noi toți ne-am comportat odinioară în poftele cărnii noastre, împlinind dorințele cărnii și minții; și, prin natură, eram copiii furiei, ca și ceilalți.” (Efeseni 2:1-3)

„Prin natură, eram copiii furiei.” Acest adevăr este o replică la șicana pe care oamenii o fac adesea împotriva distrugerii celor răi, spunând că Dumnezeu nu-Și va distruge proprii copii. Nu, el nu îi va distruge. Mânia lui Dumnezeu vine doar peste „copiii neascultării” (Efeseni5:6). Prin natură, toți sunt copiii neascultării, deci ai mâniei, deoarece este în firea omului să păcătuiască – să se supună mai degrabă Satanei decât lui Dumnezeu. Hristos a spus:

„Fiindcă dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, adultere, curvii, ucideri, Hoții, lăcomii, stricăciuni, înșelăciune, desfrânare, un ochi rău, blasfemie, mândrie, nebunie.” (Marcu 7:21-22)

Iar Pavel spune:

„Dar omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, fiindcă sunt nebunie pentru el; nici nu le poate cunoaște, pentru că ele sunt judecate spiritual.” (1 Corinteni 2:14)

Atunci, întrucât natura tuturor oamenilor, nu doar a unuia sau a câtorva, întrucât „toată lumea zace în răutate” (1 Ioan 5:19), iar copiii neascultării sunt copiii mâniei, cum poate să scape cineva de mânia lui Dumnezeu care aduce distrugerea? Pur și simplu prin a deveni copii ai lui Dumnezeu, pentru că El niciodată nu Își va distruge copiii.

„Precum un tată se îndură de copiii săi, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de el.” (Psalmii 103:13)

În familia lui Dumnezeu nu este mânie, pentru că doar împăciuitorii vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu (Matei 5:9).

Dar dovada cea mai concludentă că oamenii nu sunt, prin natură, copiii lui Dumnezeu, este faptul că ei devin copii prin adopție. Pavel spune:

„Dar când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul său, venit din femeie, venit sub lege, să răscumpere pe cei ce erau sub lege, ca să primim adopția fiilor. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului său în inimile voastre, care strigă: Abba, Tată! De aceea nu mai ești rob, ci fiu; iar dacă ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu prin Hristos.” (Galateni 4:4-7)

Să citim același lucru și în:

„Fiindcă toți câți sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu. Fiindcă nu ați primit duhul robiei din nou spre frică; ci ați primit Duhul adopției fiilor, prin care strigăm: Abba, Tată! Duhul însuși aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu; Și dacă suntem copii, atunci și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Hristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să și fim glorificați împreună.” (Romani 8:14-17)

Copiii firești moștenesc fără să fie adoptați. Prin urmare, faptul că toți devin copiii lui Dumnezeu doar prin adopție, arată că, prin natură, nimeni nu e copil al lui Dumnezeu.

Și cum devin oamenii copiii lui Dumnezeu? Prin primirea Duhului Sfânt, care este de asemenea Spiritul lui Hristos, ce îi face asemenea lui Hristos, deci moștenitori împreună cu El. Celor care își exercită credința, acest Duh le este dat prin mila lui Dumnezeu, precum spune Pavel:

„Dar după ce s-a arătat bunătatea și dragostea pentru oameni a lui Dumnezeu, Salvatorul nostru, nu prin faptele dreptății pe care noi le-am făcut, ci conform milei sale el ne-a salvat, prin spălarea regenerării și înnoirea Duhului Sfânt, pe care l-a turnat abundent peste noi prin Isus Hristos, Salvatorul nostru, pentru ca, fiind declarați drepți prin harul său, să fim făcuți moștenitori conform cu speranța vieții eterne.” (Tit 3:4-7)

Dar ce are asta de-a face cu stabilirea dacă lumea este sau nu sub lege? Totul are de-a face cu acesta, soluționarea completă a chestiunii, demonstrarea că toți oamenii sunt, prin natură, sub lege și că doar copiii lui Dumnezeu sunt sub har.

Observați cu atenție: Duhul lui Dumnezeu este garanția adopției noastre ca fii ai lui Dumnezeu (Romani8:16). El este „Duhul adopției fiilor”.

„Fiindcă toți câți sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu.” (Romani 8:14)

Împreună cu aceasta cititm:

„Dar dacă sunteți conduși de Duhul, nu sunteți sub lege.” (Galateni 5:18)

Concluzia evidentă din acest text și din context este că cei care nu sunt conduși de Duhul sunt sub lege. Și din moment ce doar cei care sunt conduși de Duhul sunt copii ai lui Dumnezeu, înseamnă că cei care nu sunt copiii lui Dumnezeu sunt sub lege. Și întrucât copiii lui Dumnezeu sunt puțini în comparație cu fiii celui rău, înseamnă că marea parte din lume este sub lege.

Ce înseamnă „sub lege”? Înseamnă, așa după cum în mod obișnuit se presupune, subjugat legii? Într-o stare de obligație de a păzi legea? Investigația noastră privind fiii lui Dumnezeu ne oferă un răspuns. Reamintiți-vă că sunt sub lege doar cei care nu sunt conduși de Duhul, care nu sunt copii ai lui Dumnezeu. Reamintiți-vă, de asemenea, că doar păcătoșii sunt copiii diavolului. Așa cum Pavel se exprima, ei sunt „copiii neascultării”. Din cauză neascultării sunt ei străini de Dumnezeu, copiii celui rău, sub lege. Acest lucru este întărit de cuvintele apostolului.

„Pentru că mintea carnală este dușmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi.” (Romani 8:7)

Toți oamenii sunt sub obligația păzirii legii lui Dumnezeu.

„Să ascultăm concluzia tuturor celor spuse: Teme-te de Dumnezeu și ține poruncile lui, căci aceasta este întreaga datorie a omului.” (Eclesiastul 12:13)

Nu toți oamenii sunt sub lege. Cei care sunt conduși de Duhul, nu sunt. Prin urmare, conchidem că doar neascultătorii – cei care nu-și fac datoria prin păzirea poruncilor – sunt sub lege.

Dat fiind că doar prin harul lui Dumnezeu poate cineva să păzească poruncile, toți ceilalți sunt sub har.

„De aceea păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor, ca să ascultați de el în poftele lui. Nici nu predați membrele voastre ca unelte ale nedreptății, pentru păcat; ci predați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii dintre morți, și membrele voastre lui Dumnezeu ca unelte ale dreptății. Fiindcă păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har. Ce atunci? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum. Nu știți că aceluia cui vă predați robi pentru a-i da ascultare, aceluia îi sunteți robi, căruia îi dați ascultare; fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru dreptate?” (Romani 6:12-16)

În acest pasaj avem subliniat faptul că cei care nu sunt sub lege sunt cei asupra cărora păcatul nu are stăpânire, iar cei care sunt sub lege sunt slujitori a păcatului. Dar păcatul aduce condamnare. Doar cei care umblă conform Duhului – conduși de Spirit – sunt liberi de condamnare, și sunt astfel copiii lui Dumnezeu. Și condamnarea ce stă asupra păcătoșilor este condamnarea la moarte.

„Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viața eternă prin Isus Hristos Domnul nostru.” (Romani 6:23)

Rețineți, de asemenea, ideea din versetele paisprezece până la șaisprezece, că aceia care sunt sub lege, slujitorii păcatului, sunt slujitori „ai păcatului pentru moarte”.

Atunci, relația omului cu Dumnezeu, este pur și simplu aceasta: prin natură, toți oamenii sunt păcătoși – slujitori ai păcatului, copiii diavolului, sub lege, condamnați la moarte. Prin neprihănirea lui Hristos, prin credința în sângele Său, oamenii pot fi făcuți drepți – slujitori ai ascultării pentru dreptate, copiii lui Dumnezeu, eliberați de condamnarea legii. Doar cei care sunt în Hristos obțin acest privilegiu. Dar lucrul acesta nu îi absolvă de obligația păzirii legii. Acest lucru se poate vedea clar în faptul că păcatul este cel care aduce condamnarea. Dacă cei care au fost eliberați de condamnare – au fost scoși de sub lege – vor încălca legea, ei vor arăta prin aceasta lipsa de prețiure acordată harului lui Dumnezeu, și se vor pune sub condamnare, sub lege.

„Fiindcă harul lui Dumnezeu care aduce salvarea s-a arătat tuturor oamenilor.” (Tit 2:11)

Tuturor oamenilor „Duhul și mireasa zic: Vino!”. Cu fiecare om ce vine pe lume, Duhul se luptă să îl determine să renunțe la slujirea Satanei, și să devină un copil al lui Dumnezeu. Dar, oh, în afară de câțiva care dau valoare mustrării lui Hristos, „toată lumea zace în răutate”.

Cititorule, te vei așeza de partea Domnului? Dacă da, atunci tu trebuie să vii la Hristos care este calea (Psalmii119:1) și viața – Cel în a cărui inimă este legea lui Dumnezeu – pentru ca să poți fi schimbat după asemănarea Lui, având legea lui Dumnezeu pe deplin formată în inima ta.