Sanctuarul lui Dumnezeu

Sanctuarul lui Dumnezeu

Autor: Ellet Joseph Waggoner
Revista: The Present Truth
Data publicarii: 08.12.1898

(Versetele a căror sursă nu este specificată sunt din traducerea Fidela)

 

„Când Israel a ieșit din Egipt, casa lui Iacob dintr-un popor cu o limbă străină, Iuda a fost sanctuarul Său și Israel locul stăpânirii Lui.” Psalmii114:1-2. „Pentru că partea Domnului este poporul Său; Iacob este sorțul moștenirii Sale.” Deuteronomul32:9.

Prezența lui Dumnezeu sfințește

Orice loc în care Dumnezeu se manifestă este sacru. Când Domnul i s-a arătat lui Moise în rugul aprins din deșert, El i-a spus: „Scoate-ți sandalele din picioarele tale, pentru că locul pe care tu stai în picioare este pământ sfânt”. Exodul3:5. În același fel, când i s-a arătat lui Iosua în fața Ierihonului, El i-a spus: „ Scoate-ți sandaua din picior, fiindcă locul pe care stai este sfânt”. Iosua5:15. Când Dumnezeu a coborât pe muntele Sinai pentru a rosti legea, muntele a devenit sfânt datorită prezenței Sale. În felul acesta, nicio persoană neconsacrată nu ar fi putut să îl atingă și să trăiască. În acea perioadă, Sinai a fost sanctuarul Domnului (vezi Psalmii68:17; n.tr.– autorul face trimitere la versiunea Revised Version, varianta veche,unde în loc de „in de holy place”, adică „în locul sfânt”, regăsim traducerea „in the sanctuary”, adică „în sanctuar”), deoarece cuvântul „sanctuar” înseamnă „loc sfânt”, și fiecare loc în care stă Dumnezeu este inevitabil sfânt.

Locuința lui Dumnezeu

Sanctuarul lui Dumnezeu este, prin urmare, locuința Sa, așadar, primul text citat ne spune că Dumnezeu i-a chemat pe israeliți afară din Egipt, pentru ca El să locuiască printre ei, sfințindu-i prin prezența Sa. 2 Corinteni6:16-17 este în armonie cu aceasta:

„Și ce înțelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Fiindcă voi sunteți templul Dumnezeului cel viu așa cum a spus Dumnezeu: Voi locui în ei și voi umbla între ei; și voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. De aceea ieșiți din mijlocul lor și fiți separați, spune Domnul, și nu atingeți ceeste necurat; și vă voi primi.”

O casă ce nu este construită de om

Când Ștefan, plin de Duhul Sfânt, a predicat evanghelia înaintea Sinedriului, aceste cuvinte au stârnit mânia adunării solemne și i-au făcut să scrâșnească din dinți împotriva lui:

„Care a găsit favoare înaintea lui Dumnezeu și a dorit să găsească un tabernacol pentru Dumnezeul lui Iacob. Iar Solomon i-a zidit o casă. Totuși, cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini; după cum spune profetul: Cerul este tronul Meu și pământul este sprijinul piciorului Meu; ce casă Îmi veți zidi, spune Domnul; sau care este locul odihnei Mele?” Faptele apostolilor7:46-49.

Aceasta a fost ceea ce Pavel le-a spus atenienilor (Fapte17:24). Iar la sfințirea casei pe care el i-a zidit-o lui Dumnezeu, Solomon însuși a declarat: „Dar va locui Dumnezeu, într-adevăr, pe pământ? Iată, cerul și cerul cerurilor nu te pot cuprinde; cu cât mai puțin această casă pe care am construit-o?” 1 Împărați8:27. „Fiindcă astfel spune Cel înalt și preaînalt care locuiește în eternitate, al cărui nume este Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt și sfânt cu cel care de asemenea este al unui duh căit și umil.” Isaia57:15.

O locuință vie

Dumnezeul cel viu trăiește într-o casă vie. Și doar o casă spirituală este potrivită pentru El, care este Duh. În consecință, citim că, venind la Domnul, „o piatră vie, respinsă într-adevăr de oameni, dar aleasă de Dumnezeu și prețioasă; Și voi, ca pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, pentru a fi o preoție sfântă, pentru a oferi sacrificii spirituale, acceptabile lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. 1 Petru2:4-5 (Revised Version).

Isus Hristos este fundația încercată și sigură pe care toți cei care vor trăi veșnic trebuie să clădească. „Fiindcă prin El, amândoi avem acces printr-un singur Duh la Tatăl. De aceea acum nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci sunteți concetățeni cu sfinții și cu cei ai casei lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și profeților, Isus Hristos însuși fiind piatra unghiulară atemeliei, în care toată clădirea, bine închegată, crește pentru a fi un templu sfânt în Domnul; în care și voi sunteți zidiți împreună, pentru a fi locuință lui Dumnezeu, prin Duhul.” Efeseni2:18-22.

Casa lui Dumnezeu este biserica viului Dumnezeu (1 Timotei3:15), însă doar datorită faptului că fiecare membru, în mod individual, este locuința lui Dumnezeu. Pentru fiecare persoană se aplică cuvântul: „Ce? Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care esteîn voi, pe care îl aveți de la Dumnezeu și voi nu sunteți ai voștri?” 1 Corinteni6:19. „Nu știți că sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva spurcă templul lui Dumnezeu, pe el îl va nimici Dumnezeu; fiindcă templul lui Dumnezeu este sfânt, templu care sunteți voi.” 1Corinteni 3:16-17.

Când Isus a fost întrebat cum vine faptul că El se va arăta ucenicilor Săi, nu lumii, El a răspuns: „Dacă cineva Mă iubește, va ține cuvintele Mele; și Tatăl Meu îl va iubi și Noi vom veni la el și Ne vom face locuință la el”. Cuvântul care locuiește în inimă sfințește, astfel încât inima fiecărui credincios este  sanctuarul viului Dumnezeu. Acest fapt este atât de clar încât nu sunt necesare mai multe cuvinte pentru a-l detalia, și, prin urmare, ne rămâne doar să analizăm forța sa uimitoare și aplicația practică pentru noi.

Fiecare om este un templu

Pentru început, rețineți că fiecare persoană este destinată fi templul lui Dumnezeu; da, estetemplul lui Dumnezeu. Dar toți s-au abătut și au înălțat idoli în sanctuar, pângărindu-l și negând dreptul lui Dumnezeu asupra propriei Sale locuințe. Ceea ce ne dorim să analizăm este ce se întâmplă atunci când Dumnezeu locuiește în plinătatea Sa în propria-I casă, și I se permite controlul deplin.

„În templul lui fiecare vorbește despre gloria Sa.”Psalmii29:9. Prin urmare, când Hristos locuiește în  inimă prin credință și Duhul înărește omul dinăuntru „conform bogățiilor gloriei Sale”, în așa fel încât ființa să fie umplută „cu toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni3:16-19),  el, cel care își conduce poporul ca o turmă, strălucește (Psalmii80:1); și datorită luminii care se arată în faptele bune, oamenii Îl slăvesc pe Dumnezeu (Matei5:14-16). „Strigă și chiuie, locuitor al Sionului, căci mare este Cel Sfânt al lui Israel în mijlocul tău.” Isaia12:6. „Națiuni care nu te-au cunoscut vor alerga la tine datorită Domnului Dumnezeului tău și pentru Cel Sfânt al lui Israel, căci El te-a glorificat.” Isaia55:5.

Priveliștea tronului lui Dumnezeu din ceruri

Primul capitol din Ezechiel ne oferă cea mai vie imagine a naturii sanctuarului lui Dumnezeu din cer. Citiți întregul capitol și fiți atenți în special asupra următoarelor paragrafe:

Cerurile erau deschise și profetul a „văzut viziuni ale lui Dumnezeu”. Versetul 1.

„Și m-am uitat și, iată, un vârtej de vânt venea din nord, un nor mare și un foc înfășurându-se în el însuși și o strălucire era în jurul lui și din mijlocul lui ceva asemănător culorii chihlimbarului, din mijlocul focului. De asemenea din mijlocul lui ieșea asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta era înfățișarea lor, aveau asemănarea unui om. Versetele 4 și 5.

„Și asemănarea întinderii deasupra capetelor făpturilor vii era precum culoarea unui cristal înfricoșător întins peste capetele lor, deasupra. (...) Și când ele mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul unor ape mari, ca vocea Celui Atotputernic (...). Și era o voce de pe întinderea care era peste capetele lor, când stăteau în picioare și își lăsau în jos aripile.” Versetele 22, 24 și 25.

„Și deasupra întinderii care era peste capetele lor, era asemănarea unui tron, ca înfățișarea unei pietre de safir; și deasupra asemănării tronului era o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra acestuia.” Versetul 26.

„Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei străluciri a fulgerului.” Versetul 14.

Mișcat de gândul lui Dumnezeu

Aici vedem că tronul lui Dumnezeu din ceruri este format din creaturi vii, și că nu e fixat într-un loc, ci se mișcă. „Și mergeau fiecare drept înainte; oriunde îi era dat Duhului să meargă, mergeau; și nu se întorceau când mergeau.” Versetul 12.

„Oriunde îi era dat Duhului să meargă, mergeau, într-acolo îi era dat duhului lor să meargă; și roțile erau înălțate în fața lor, pentru că Duhul vieții era în roți. Când acelea mergeau, acestea mergeau; și când acelea stăteau, acestea stăteau; și când acelea erau înălțate de la pământ, roțile erau înălțate în fața lor, pentru că Duhul vieții era în roți.” Versetele 20,21.

Tronul era prea glorios pentru a fi văzut și descris în detaliu. Iar noi nu ne putem forma o conceptie clară despre imaginea sa. Însă un lucru putem învăța, și anume că este umplut cu Spiritul lui Dumnezeu, și este în așa strânsă legătură cu El, încât gândurile Sale cu privire la el sunt îndeplinite instantaneu. Duhul lui Dumnezeu trebuie să meargă într-un  loc, iar tronul lui Dumnezeu se mișcă intrstantaneu într-acolo. Fiecărui gând al lui Dumnezeu i se răspunde cu promtitudine și este executat, pentru că duhul Său umple tronul și templu Său.

Pe pământ ca și în ceruri

La fel va fi și atunci când i se va permite lui Dumnezeu în locul său legitim, în trupurile oamenilor. Duhul Său va fi duhul lor, mintea și gândurile Sale vor fi mintea și gândurile lor. În 2 Corinteni6:16-18, unde ni se spune că noi suntem templele lui Dumnezeu, învățăm că atunci când suntem sfințiți de prezența Sa, suntem fiii și fiicele Lui. Noi suntem templele lui Dumnezeu pentru că Duhul Sfânt locuiește în noi (1 Corinteni3:16). Suntem zidiți împreună în Hristos pentru a fi o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul (Efeseni2:22). „Fiindcă toți câți sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu.” Romani8:14. Adică cei care se predau lui Dumnezeu pentru a-I fi locunța spirituală, templul Său, sunt umpluți cu Duhul și ghidați de Acesta oriunde El dorește să meargă. Mintea Duhului este mintea lor.

Mintea lui Dumnezeu în om

Dumnezeu Își plănuiește să gândească și să acționeze pentru poporul Său, iar acest lucru este demnostrat de chemarea Sa adresată celui păcăctos să renunțe la calea lui, și omul nelegiuit la gândurile lui, și să se întoarcă la Domnul a cărui gânduri sunt mai înalte decât  ale omului, precum sunt cerurile față de pământ (Isaia55:7-9). Când un om renunță la căile și gândurile sale și se întoarce la Domnul, de atunci înainte gândurile și căile lui vor fi ale lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu gândește pentru un om, nu este ca un om care gândește pentru altcineva și își impune voința asupra acestuia. Există libertate absolută. Omul alege gândurile lui Dumnezeu pentru că sunt mai bune decât ale sale, și Dumnezeu gândește în el, creierul omului fiind organul Duhului Sfânt. „Fiindcă nu ați primit duhul robiei din nou spre frică” (Romani8:15), ci Dumnezeu ca dat Duh „de putere și de dragoste și de minte sănătoasă”.2 Timotei1:7. Doar prin Duhul lui Dumnezeu poate cineva să cunoască ceva cu adevărat. 1 Corinteni2:12. Când ne supunem pentru a fi templele lui Dumnezeu, atunci voia lui Dumnezeu este îndeplinită pe pământ la fel ca și în ceruri.

Un popor chemat

Cu acest scop Și-a chemat Dumnezeu poporul afară din Egipt. Ei au fost „chemați”, și așa au constitutit ei biserica viului Dumnezeu, pentru că grecescul care este tradus prin „biserică” înseamnă, literal, „chemat”. Dumnezeu Își cheamă poporul afară din lume pentru ca ei să poată fi o „casă spirituală, o preoție sfântă” (1 Petru 2:5). Iar prezența Sa în ei îi face „generație aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor special” (versetul 9); și astfel să arate laudele Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, pentru că Cel care locuiește în ei strălucește.

Putem vedea din cuvintele lui Dumnezeu din Exodul19:3-6, că acesta a fost scopul chemării poporului Israel din Egipt:

„Și Moise a urcat la Dumnezeu și Domnul l-a chemat de pe munte, spunând: Vorbește astfel casei lui Iacob și spune copiilor lui Israel: Ați văzut ce am făcut egiptenilor și cum v-am purtat pe aripi de acvilă și v-am adus la Mine. Și acum, dacă veți asculta într-adevăr de vocea Mea și veți ține legământul Meu, atunci voi Îmi veți fi un tezaur special, peste toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu. Și Îmi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă.”

Un tabernacol făcut de mâini

Totuși, în timp ce ei erau încă stabiliți înaintea multelui Sinai, Domnul i-a spus lui Moise să îndrume copiii lui Israel să aducă o ofrandă de aur, argint și aramă, lemn de salcâm, diferite tipuri de piele, in subțire, etc., și a mai spus: „Și ei să Îmi facă un sanctuar, ca să locuiesc printre ei”. Exodul25:8.

„Tabernacolul mărturiei”

Ce lucru ciudat ca Dumnezeul Cel Preînalt, care nu locuiește în temple făcute de mâini, să ceară unor muritori slabi să-I construiască o casă pentru a fi printre ei! De ce? Răspunsul este simplu. Ei erau prea încrezuți și autosuficienți pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să locuiască în trupurile lor, controlându-le fiecare gând și faptă. Dumnezeu locuiește cu cel umil. Prin urmare, din moment ce Dumnezeu nu i-ar fi lepădat, El Și-a manifestat prezența printre ei într-o manieră vizibilă, sperând ca în cele din urmă să îi atragă în întregime la Sine. Daca ar fi crezut, ei nu ar fi avut nevoie de un sanctuar, mai mult decât ar fi avut Avraam. Principalul lucru din el, conținut pentru care a fost construit în mod special, era legea – tablele mărturiei. Dar această lege a copiilor lui Israel ar fi trebuit să fie în ei, „scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului cel viu; nu în table de piatră, ci în table de carne ale inimii” (2 Corinteni 3:3). În acest caz, ei ar fi avut mărturia în ei înșiși. Propriile lor corpuri ar fi fost tabernacolele mărturiei și ar fi fost martori pentru Dumnezeu. În orice caz, așa cum a fost, „tabernacolul mărturiei” a fost cel construit de Moise. Faptele apostolilor 7:44. Faptul că această mărturie a fost în tabernacol în loc să fie în ei, a fost o continuă mărturie împotriva lor, o dovadă a necredinței lor.

„Fiindcă este evident că Domnul nostru a răsărit din Iuda, trib referitor la care Moise nu a spus nimic în legătură cu preoția.”Evrei7:14.  Așa cum am menționat deja, „când Israel a ieșit din Egipt, casa lui Iacob dintr-un popor cu o limbă străină, Iuda a fost sanctuarul Său și Israel locul stăpânirii Lui” (Psalmii114:1). Planul inițial a fost ca întregul Israel să fie sanctuarul Său, la fel ca și acum. Limitarea serviciului în sancutar la seminția lui Levi era o continuă aducere aminte a necredinței poporului, care i-a oprit de la a primi plinătatea lui Dumnezeu. Iar ridicarea lui Hristos din seminția lui Iuda nu era un lucru nou, ci doar o manifestare a ceea ce a fost de la început.

Lecții ce trebuie învățate

Niște lecții prețioase trebuie învățate de la construirea tabernacolului de mâini, deoarece niciodată Dumnezeu nu poruncește ceva care să fie făcut în zadar. Gelozia pe care o are Dumnezeu față de locuința Sa este una dintre lecțiile principale. Însă au fost multe lucruri care nu putea fi învățate prin acea clădire, din simplul motiv că un lucru fără viață nu va putea niciodată să arate activitatea unui lucru viu.

Adevărata locuință a lui Dumnezeu se mișcă de la sine, impulsionată de gândul Său, în timp ce această casă trebuia purtată de oameni. Un șuvoi de apă vie vine de la tronul lui Dumnezeu (Apocalipsa22:1), așa cum a fost arătat la Sinai. Dar nimic de felul acesta nu a fost văzut în tabernacolul lui Moise. Locul de drept al legii lui Dumnezeu, ca fundație a tronului Său, a fost indicat, și acesta este un lucru ce nu trebuie trecut cu vederea, deoarece ea trebuie să fie în fiecare inimă în care locuiește Dumnezeu. Isus a spus: „legea Ta este înăuntrul inimii mele”. Psalmii40:8.

Acel tabernacol a fost curățat cu sânge (Leveticul16), un indiciu al faptului că sângele lui Hristos e cel care curăță viul sanctuar – trupurile noastre. Dar în timp ce în acel sanctuar curățirea se făcea doar periodic, în sanctuarul veritabil aceasta este un proces continuu. La fel cum apa vieții curge mereu de la tronul lui Dumnezeu, așa și sângele lui Hristos curge într-una prin inima credincioșilor, curățindu-i în fiecare moment. Și deoarece sângele este viață, identic cu apa vieții (1 Ioan5:8), el trebuie să curgă afară, precum și înauntru. În felul acesta, din credinciosul a cărui inimă este tronul lui Dumnezeu, „vor curge râuri de apă vie”, și el va fi o sursă a vieții pentru ceilalți. Prin necredință,  Israelul din vechime a ratat această înaltă chemare. Să luăm aminte ca să nu urmăm același exemplu de necredință.

Curățind sanctuarul

„Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu și nu va mai ieși afară niciodată.” Apocalipsa3:12. Merită observat faptul că această promisiune este în conexiune directă cu afirmația Domnului Isus: „Iată, Eu vin curând”. Sanctuarul Domnului este acum pângărit și stricat (Daniel  8:13;  Fapte  15:16). Dar înainte de revenirea Domnului, acesta va fi construit și curățit. Deoarece Hristos a iubit biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, „ ca să o sfințească și să o curețe cu spălarea apei prin Cuvânt, ca să Își prezinte Lui Însuși o biserică glorioasă, neavând pată, sau zbârcitură, sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără cusur”. Efeseni5:25-27.

Niciunul dintre cei care citește Scriptura nu se poate îndoi de faptul că Dumnezeu are un sanctuar în ceruri și că Hristos este preot în el. Vezi Evrei8:1-2, etc. Însă acest sancutar este cu atât mai măreț decât cel construit de Moise, cu cât cerurile sunt mai mari decât pământul, sau cu cât lucrarea lui Dumnezeu este mai măreață decât oricare lucrare a omului. Despre lucrarea ce se desfășoară în sanctuarul din ceruri nu este nevoie să vorbim în mod special aici, întrucât ceea ce putem știi despre el este arătat în serviciul preoților din tabernacolul pământesc, „care servesc exemplului și umbrei lucrurilor cerești”. Evrei8:5. Însă acel sanctuar este un loc viu, așa cum am învățat din imaginea tronului lui Dumnezeu. Iar faptul că oamenii salvați din păcat pe acest pământ, vor deveni o parte a acestuia, îl regăsim în Apocalipsa3:12, abia citat. Prin urmare, rezultă că acea curățire a sanctuarului – o lucrare ce este prezentată în Scriptură ca precedând imediat venirea Domnului – coincide cu deplina curățare a poporului lui Dumnezeu pe acest pământ, și îi pregătește pentru schimbarea ce va avea loc atunci când va veni Domnul.

Mărturia desăvârșită

Dumnezeu nu S-a lăsat niciodată fără mărturie în ceea ce sunt denumite ca lucrări ale naturii. Însă această mărturie este insuficientă. Omul, ce mai măreață lucrare dintre creaturile lui Dumnezeu, trebuie să mărturisească despre El la fel ca lucrurile mai de jos pe care Dumnezeu le-a făcut. În fiecare perioadă au fost oameni care, la fel ca Ștefan, plini de Duhul Sfânt, au fost martori credincioși. Însă ei au fost doar o parte din întreg. Nu sunt doar inivizi particulari cei care constituie casa lui Dumnezeu, ci este o colectivitate de oameni „chemați” – adunarea, biserica. Înainte să vină sfârșitul și timpul venirii lui Hristos, trebuie să existe un popor pe pământ, nu neapărat mare, proporțional cu numărul de locuitori ai pământului, dar suficient de numeros încât să fie cunoscut pe tot pământul. În aceștia ,toată plinătatea lui Dumnezeu” va fi manifestată la fel cum a fost în Isus din Nazaret. Dumnezeu va demnonstra lumii că ceea ce a realizat cu Isus din Nazaret, poate să realizeze cu toți cei care I se vor supune.

Viața lui Isus manifestată în carne muritoare

Viața lui Isus a fost templul desăvârșit a lui Dumnezeu. Dar dacă El trebuia să fie singurul în care se descoperă o asemenea plinătate, atunci ar fi confirmată ideea foarte comună că Isus a fost un exemplar unic, nefiind făcut în toate lucrurile asemenea fraților Săi, și că este imposibil pentru cineva să fie făcut în toate lucrurile asemenea Lui. În felul acesta, Satana nu ar eșua în acuzarea lui Dumnezeu de incapacitate și eșec, spunând că El nu e în stare să ia un om născut în păcat și să-l facă desăvârșit. Zi după zi, el face această acuzație prin oamenii care, fie din cauza deprimării, fie din cauza îndreptățirii de sine, spun că „Isus a fost diferit față de noi, deoarece El a fost născut prin Duhul Sfânt, și fiind născut fără păcat a avut un avantaj față de noi”. Domnul vrea ca toți să înțeleagă că nașterea din nou îi pune pe oameni în aceeași poziție în care a fost Hristos pe acest pământ, și va demonstra acest lucru în fața întregii lumi. Viața lui Isus trebuie să fie reprodusă pe deplin în viața urmașilor Săi, nu doar pentru o zi, ci pentru toată viața și întreaga veșnicie. Este periculoasă amânarea supunerii fața de această lucrare a Domnului prin Duhul Său, pentru că El zice:

„Iată, voi trimite mesagerul Meu și el va pregăti calea înaintea Mea; și Domnul, pe care Îl căutați, va veni deodată la templul Său, chiar mesagerul legământului, în care găsiți plăcere; iată, El va veni, spune Domnul oștirilor. Dar cine poate îndura ziua venirii Lui? (...) Și va ședea ca un topitor și un purificator al argintului; și îi va purifica pe fiii lui Levi și îi va curăți ca aurul și argintul, ca ei să aducă Domnului o ofrandă în dreptate.” Maleahi3:1-3.

Nu poate fi descrisă sau imaginată slava casei lui Dumnezeu, atunci când El va locui în ea în toată plinătatea. „Ochiul nu a văzut nici urechea nu a auzit, și nici la inima omului nu au urcat cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce îl iubesc.Dar Dumnezeu ni le-a revelat prin Duhul său.” 1 Corinteni2:9-10. Prin urmare, „primiți Duhul Sfânt”. „Și însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească complet; și întregul vostru duh și suflet și trup, să fie păstrate ireproșabile până la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă, care va și face aceasta.” 1 Tesaloniceni 5:23-24.