Sfințirea - partea a II-a

Sfințirea - partea a II-a

Autor: Alonzo Trévier Jones
Revista: Signs of the Times
Data publicarii: 28.05.1885

(continuarea articolului apărut pe 21 mai 1885)

În continuare, luând în considerare rolul Duhului Sfânt, prezentăm următoarele din Ioan 16:7-14 şi Rom. 5:5:

  1. Convinge de păcat. „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul.” „Păcatul este fărădelege.” 1 Ioan 3:4. Duhul Sfânt nu poate convinge niciun om de păcat, înaintea lui Dumnezeu, decât prin legea lui Dumnezeu, „deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Rom. 3:20. Fără convingere nu poate fi convertire. Problema stă aşa: nu poate fi convertire fără convingere, şi nu poate fi convingere fără lege; de aceea, unde legea lui Dumnezeu este dispreţuită, nu poate fi convertire; prin urmare, nici sfinţirea, nici mântuirea, spuneţi cum vreţi.
  2. Convinge de neprihănire. „(El va dovedi lumea vinovată) în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea.” „Orice nelegiuire este păcat.” 1 Ioan 5:17. „Păcatul este fărădelege.” Neprihănirea este opusul fărădelegii. Aşa cum fărădelegea este călcarea legii, neprihănirea este ascultare de lege. De aceea, în convingerea de neprihănire, Duhul Sfânt convinge de ascultarea de legea lui Dumnezeu.
  3. Convinge de judecată. „(El va dovedi lumea vinovată) în ce priveşte judecata.” „Toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege, ... în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Rom. 2:12, 16. „Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei.” Iacov 2:12. De aceea, la judecată, faptele oamenilor trebuie comparate cu legea lui Dumnezeu, rolul Duhului Sfânt în a convinge de judecată, este să ne permită să vedem legea lui Dumnezeu aşa cum este ea, ca să putem să ne spălăm fărădelegile prin sângele lui Hristos, astfel să ne convingă de judecată acum cât timp există speranţă, ca atunci când vom sta înaintea judecăţii trimise de Hristos, vieţile noastre să poată fi găsite în perfectă armonie cu legea sfântă a lui Dumnezeu, şi aşa noi să putem sta în judecată.
  4. Să toarne dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Rom. 5:5. „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.”1 Ioan 5:3.

Prin toate aceste exemple vedem că lucrarea Duhului Sfânt în viața creștinului, în fiecare situaţie, este să-i pună în faţă legea şi cuvântul lui Dumnezeu şi să-l convingă de datoria şi cunoştinţa de ascultare. Noi acum aducem dovada clară că aceasta este sfinţirea Duhului, şi nimic altceva. „Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii ... după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare. 1 Petru 1:1,2. Acolo o avem. Dovada noastră este că Duhul Sfânt ne este dat ca să ne înveţe să ascultăm cuvântul scris al lui Dumnezeu şi că adevărata sfinţire a Duhului este ascultarea de acest cuvânt scris. Orice sfinţire care nu este „spre ascultare” de legea lui Dumnezeu, este o sfinţire contrafăcută; aceasta este o înşelăciune şi o cursă. Prin aceasta suntem conduși în mod corect la:

3. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău.” Ultimul text a fost dovada că sfinţirea Duhului este „spre ascultare.” Avem acum un alt text din Petru, pe acelaşi subiect: „prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul.” 1 Petru 1:22. Avem deci adevărul că oamenii sunt aleşi prin sfinţirea Duhului spre ascultare şi că nu sunt sfinţiţi înainte să fi ascultat de adevăr, cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul. Adevărul lui Dumnezeu nu poate fi ascultat decât prin Duhul Sfânt. Legea lui Dumnezeu este duhovnicească (Rom. 7:14), cuvântul lui Hristos este duh (Ioan 6:63), dar omul este carnal. De aceea, „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Dumnezeu, nu este al Lui.” Rom. 8:7-9. Duhul lui Dumnezeu este dat ca să îndepărteze mintea pământească şi să ne dea o minte spirituală, ca să putem discerne lucrurile lui Dumnezeu (1 Cor. 2:9-16), şi astfel El ia lucrurile lui Dumnezeu şi ni le arată nouă. Astfel, prin Duhul lui Dumnezeu, noi putem să vedem datoria noastră în adevărul lui Dumnezeu, şi atunci putem asculta acel adevăr prin Duhul şi astfel suntem sfinţiţi prin adevăr.

Adevărata sfinţire este prin adevăr. Primii doi paşi sunt doar pregătitori pentru cel final. Sfinţirea credinţei este spre primirea Duhului Sfânt; sfinţirea Duhului este spre ascultare de adevăr; ascultând adevărul prin Duhul, noi suntem sfinţiţi. Cel care se bazează pe credinţă şi pretinde a fi sfinţit, este amăgit. Cel care se sprijină pe Duhul şi pretinde a fi sfinţit, este amăgit. De asemenea, cel care se sprijină atât pe credinţă cât şi pe Duhul, şi pretinde  a fi sfinţit, este amăgit. Cel care nu se bazează doar pe credinţă  şi pe Duhul Sfânt, ci şi ascultă de adevăr, este singurul care este cu adevărat sfinţit. Prin ascultare de adevăr, noi trebuie să fim sfinţiţi. Omul care trăieşte în ascultare de tot adevărul, este sfinţit în întregime. Dacă există o parte a adevărului lui Dumnezeu de care omul nu ascultă, el nu poate fi sfinţit în întregime. El poate striga: „Aleluia!” „Binecuvântaţi pe Dumnezeu!”, „Deplin mântuit!”, „Deplin sfinţit!”, etc, etc, până la sfârşitul catalogului de cuvinte neruşinate, dar atâta timp cât într-un singur punct al legii şi al adevărului lui Dumnezeu, el nu este ascultător, el să ştie prin cuvântul lui Dumnezeu că nu este sfinţit şi că este amăgit.

Noi ştim că atâta timp cât suntem în această lume trebuie să creştem în har şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru. Pentru a creşte în har noi trebuie să discernem noi erori în noi înşine şi biruinţe suplimentare trebuie câştigate. Pentru a creşte în cunoaştere trebuie să fie învăţate adevăruri suplimentare din cuvântul lui Dumnezeu şi dacă ele sunt învăţate trebuie ascultate, dacă vrem să fim sfinţiţi. Astfel, prin însăşi natura situaţiei, adevărata sfinţire este o lucrare, şi o lucrare, de asemenea, a cărei perioadă este măsurată numai prin lungimea existenţei noastre în această lume. Oricum, atunci când Domnul vine în slavă, el va găsi oameni sfinţiţi care Îl aşteaptă şi privesc la El: ei vor fi sfinţiţi prin adevăr, pentru că este scris despre ei „Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu.” Ap. 14:12. Şi din nou „În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Ap. 14:5. Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru harul adevăratei sfinţiri, dar ne rugăm să fim pentru totdeauna eliberaţi de orice fel de sfinţire care nu este prin ascultare de adevărul lui Dumnezeu, prin Duhul.