Testul credinţei

Testul credinţei

Autor: Ellet Joseph Waggoner
Revista: Signs of the Times
Data publicarii: 23.03.1888

1.Care a fost caracterul lui Avraam? 

„Pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele.” Gen. 26:5.

2. Legăturile sale anterioare, au fost favorabile formării unui astfel de caracter?

„Iosua a zis întregului popor: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Părinţii voştri Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului (Eufrat), şi slujeau altor dumnezei.” Ios. 24:2.

3. Pentru ce motiv a fost Avraam considerat neprihănit?  

„Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Rom. 4:3.

4. Ce va face adevărata credinţă?

„Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” Gal. 5:6.

„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4

5. Ce a făcut Domnul pentru a testa credinţa lui Avraam?

„După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: Avraame! Iată-mă, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” Gen.22: 1,2.

6. Cum a ascultat Avraam? 

„Avraam s-a sculat dis de dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu.” Vs.3.

7. Cât timp au călătorit ei, până au ajuns?

„A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe.” Vs.4.

8. Ce a spus Isaac tatălui său, în timp ce mergeau spre locul jertfirii?”

„Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: Tată! Ce este, fiule? i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” Vs.7.

9. Ce a răspuns Avraam? 

„Fiule, a răspuns Avraam, Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot. Şi au mers amândoi împreună înainte.” Vs.8.

10. Ce a făcut Avraam, când au ajuns?

„Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.” Vs. 9.

11. Cât de departe a mers el, spre uciderea lui Isaac?

„Apoi Avraam a întins mâna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.” Vs. 10.

12. Cum a fost el împiedicat ca să aducă jertfa?

„Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: Avraame! Avraame! Iată-mă! A răspuns el. Îngerul a zis: Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Vs. 11, 12.

13. Cum a fost adeverit ceea ce a spus Îngerul Domnului? Vs. 12.

14. Cum au fost cuvintele lui Avraam împlinite, că Dumnezeu însuşi va purta de grijă de miel?

„Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.” Vs. 13.

15. Ce promisiune a făcut Domnul, pentru că a făcut Avraam asta?

„Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, şi a zis: Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” Vs. 15-18.

16. Ce a făcut ca aceasta să fie un test deosebit de puternic al credinţei lui Avraam? – Isaac era singurul fiu al lui Avraam (Gen. 22:2); nu era nicio speranţă omenească că ar putea avea vreodată altul; mai mult, Dumnezeu a promis că sămânţa lui numeroasă trebuia să vină prin Isaac. Ev. 11: 17, 18. 

17. Ce a crezut Avraam că Dumnezeu este în stare să facă?

„Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.” Ev.: 11:19.

18. Ce a dovedit asta, cu privire la credinţa lui Avraam?

„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.” Iacov 2: 21,22.

19. Ce titlu minunat a primit astfel Avraam?

„Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire; şi el a fost numit ‚prietenul’ lui Dumnezeu.” Vs. 23.

20. Cine poate împărtăşi această binecuvântare?

„Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.” Gal. 3:9.

Note:

Relaţia dintre Credinţă şi Fapte, este pe deplin ilustrată în cazul lui Avraam. Prima dată a venit făgăduinţa lui Dumnezeu că sămânţa lui va fi ca stelele cerului. Avraam nu avea copii în momentul acela, dar el „a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Astfel, Avraam a declarat credinţa în Dumnezeu. După aceea, a venit porunca: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” Avraam a ascultat această poruncă la literă; el şi-a oferit fiul pe altar, crezând că Dumnezeu este în stare să împlinească făgăduinţa Sa, înviindu-l din morţi. Astfel, credinţa lui a fost arătată a fi desăvârşită. Astfel, apostolul Iacov, arătând cum merg împreună Credinţa şi Faptele, spune: „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire; şi el a fost numit ‚prietenul’ lui Dumnezeu.” Iacov 2:21-23.

Întrebarea care încurcă pe mulţi, este: Cum poate fi adevărat că „omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele legii” (Rom. 3:28), şi de asemenea că „omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.” Iacov 2:24. Această întrebare îşi are răspunsul în cazul lui Avraam, aşa cum s-a citat anterior. În primă instanţă, el a fost îndreptăţit prin simpla credinţă, fără fapte. Faptele nu ar fi putut intra în acea îndreptăţire. După aceea, când el l-a oferit pe Isaac, a fost îndreptăţit prin fapte, dar, să nu uităm niciodată că acea faptă a fost rezultatul credinţei sale; aceasta a fost evidenţa credinţei desăvârşite. Dacă nu ar fi fost credinţa lui Avraam, el niciodată nu ar fi realizat acea faptă. Credinţa a lucrat cu faptele sale. Astfel, credinţa s-a folosit de fapte, pentru a arăta că nu era moartă, ci era într-o existenţă activă. Astfel că, prima dată este necesară credinţa. Faptele nu pot îndreptăţi, fără ca credinţa să stea la bază. Un om este îndreptăţit prin fapte, şi nu numai prin credinţă, pur şi simplu deoarece „credinţa fără fapte este moartă”; şi astfel, dacă el are doar credinţă, neînsoţită de fapte, aceasta nu este deloc credinţă reală. Dar oricum, faptele bune manifestate în viaţa unui om, trebuie să fie rezultatul credinţei; şi astfel, este adevărat că „cel drept va trăi prin credinţă.”