11. Tot Israelul va fi mântuit

11. Tot Israelul va fi mântuit

Capitolul unsprezece din Romani încheie importantul subiect al poporului Israel aflat în discuţie. În fiecare dintre aceste trei capitole ni se demonstrează cât se poate de limpede că Neamurile, dacă cred, au acelaşi drepturi ca şi Iudeii şi că aceştia din urmă pierd toate privilegiile poporului lui Dumnezeu prin necredinţă. Nimic nu ar putea arăta mai clar decât o fac aceste capitole că toţi oamenii sunt la acelaşi nivel şi că făgăduinţele lui Dumnezeu aparţin tuturor celor care cred, indiferent de naştere sau ţară.

 

1 Întreb dar: “A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt Israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. 2 Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: 3 “Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa?” 4 Dar ce-i răspunde Dumnezeu? “Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” 5 Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har. 6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminterea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminterea, fapta n-ar mai fi faptă. 7 Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi, 8 după cum este scris: “Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.” 9 Şi David zice: “Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. 10 Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.” 11 Întreb dar: “S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? 13 V-o spun vouă, Neamurilor: “Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea, 14 şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. 15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? 16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. 17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18 Nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.” 19 Dar vei zice: “Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” 20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! 21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminterea, vei fi tăiat şi tu.

Nefiind lepădat. - Apostolul Pavel ştia că Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul, descendenţii lui Avraam pe linie genealogică, iar dovada sa era faptul că el însuşi fusese acceptat de Dumnezeu. Dacă naţiunea [poporul] iudeu ar fi fost lepădat de Dumnezeu atunci nu ar mai fi fost nici o speranţă pentru Pavel deoarece el era “Evreu din Evrei”. Expresia “Doamne fereşte” (trad. eng.)  îi încurcă pe mulţi. Ideea ar fi că Pavel se ruga ca Domnul să nu-şi lepede poporul, de teamă ca nu cumva şi el să fie lepădat. În loc de “Doamne fereşte” puneţi “nicidecum” (aşa cum este în limba română - nota trad.). Atunci totul este clar. Astfel: “Întreb dar: «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicidecum!” Cum dovedeşti acest lucru? Ei bine, “căci şi eu sunt Israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin”.

Cine este respins? - Deşi Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul, ei erau pe o cale greşită. Faptul că Dumnezeu nu i-a lepădat nu demonstrează că ei vor fi mântuiţi. Pavel a dat de înţeles că exista primejdia ca el însuşi, după ce predicase altora, să fie lepădat (1 Cor. 9:27). Totuşi, totul depindea numai de el. Nu exista nici o primejdie ca Dumnezeu să-l lepede împotriva voinţei sale. Acestea sunt cuvintele Domnului: “Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Şi toţi pot veni; căci El spune de asemenea că poate veni “cine vrea”. Dumnezeu nu leapădă pe nimeni; dar dacă ei Îl resping cu hotărâre, atunci, deoarece El nu forţează pe nimeni, nu are altă alternativă decât să-i lase în voia lor.

“Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădaţi toate sfaturile Mele, şi nu vă plac mustrările Mele,.... De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor. Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde” (Prov. 1:24-32).

Dumnezeu îşi întinde mâinile spre un popor răzvrătit şi împotrivitor la vorbă (Rom. 10:21), în puterea lor stând ca să spună dacă vor să fie mântuiţi. Dumnezeu primeşte pe oricine; singura problemă este: Îl vor accepta ei pe El?

Rămăşiţa. - Din exemplul din vremea lui Ilie învăţăm ceva în plus despre problema acceptării şi respingerii. Pe atunci se părea că tot Israelul se depărtase de Domnul, însă existau şapte mii de bărbaţi care nu se închinaseră la Baal. “Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.” Harul lui Dumnezeu se arată la toţi oamenii şi este dat tuturor. Cei care acceptă harul sunt aleşi, indiferent din ce trib sau naţiune ar face ei parte. Cu toate că planul mântuirii îmbrăţişează întreaga lume, faptul că numai câţiva din fiecare popor sau generaţie îl acceptă este din nefericire o realitate. “Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.”

Măslinul. - Deşi există anumite expresii în capitolul unsprezece din Romani care sunt dificil de înţeles, capitolul privit în întregime este foarte simplu. Poporul lui Dumnezeu este comparat cu un măslin, iar relaţia tuturor oamenilor faţă de Dumnezeu este prezentată prin altoire. Înainte de a studia în detaliu această ilustraţie, trebuie pentru un moment să discutăm despre cetăţenia în cadrul Israelului.

În capitolul doi din Efeseni descoperim că în calitate de Neamuri, efesenii fuseseră “fără drept de cetăţenie în Israel”, “fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume”. Cu alte cuvinte, cei care nu sunt cetăţeni în Israel sunt fără Dumnezeu; sau, cei care sunt fără Dumnezeu sunt fără drept de cetăţenie în Israel.

Însă, Hristos este unica manifestare a lui Dumnezeu faţă de om, iar El “a venit la ai Săi, şi ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1:11). Prin urmare marea masă a poporului Iudeu erau fără Dumnezeu, după cum erau şi păgânii, şi în consecinţă ei erau fără drept de cetăţenie în Israel. În acelaşi capitol din Efeseni se arată că Hristos a venit ca să împace atât pe iudei cât şi pe neamuri cu Dumnezeu, arătând că ambele categorii erau despărţite de El. Mai departe în acelaşi capitol se spune că, cetăţenii în Israel constituie “casa lui Dumnezeu”, fiind formată din sfinţi, cei care sunt împăcaţi cu Dumnezeu. Numai aceştia nu sunt “nici străini nici oaspeţi ai casei” (Ef. 2:19) lui Israel.

Originea lui Israel. - Numele a apărut pentru prima dată în acea noapte când Iacov s-a luptat cu Domnul şi în cele din urmă, prin credinţa sa, a obţinut binecuvântarea pe care o căutase. El nu putuse să obţină nimic prin puterea sa fizică; într-adevăr, o singură atingere din partea Domnului fusese suficientă pentru a-l aduce într-o stare de totală neputinţă; dar biruinţa a obţinut-o, fiind numit Israel - prinţul lui Dumnezeu, atunci când, în starea sa de absolută neputinţă, el s-a aruncat asupra Domnului în credinţă. Acest titlu a fost aplicat tuturor descendenţilor săi, deşi el aparţinea cu stricteţe numai celor care aveau o credinţă vie în Dumnezeu, tot aşa după cum noi folosim termenul de “creştin” pentru a-i desemna pe cei care sunt în “biserică”, fără a intenţiona să spunem că aceştia îl cunosc cu adevărat pe Domnul.

 

Fiecare trebuie să fie altoit - Romani 11:23-26

 23 Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. 24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor? 25 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor. 26 Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.”

Un popor neprihănit. - Se vorbeşte mult despre necredinţa copiilor lui Israel; dar au fost vremuri când ei, ca întreg popor, au arătat credinţă într-o măsură deosebită. Un singur exemplu va fi suficient pentru moment: “Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile” (Ev. 11:30). De treisprezece ori a mărşăluit întreaga oştire în jurul cetăţii, în aparenţă fără nici un scop, fără nici un murmur. O asemenea credinţă arată că atunci au fost un popor neprihănit, în strânsă legătură cu Dumnezeu; căci, “fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1). Atunci numele reprezenta adevăratul lor caracter; ei erau cu adevărat israeliţi. Ei călcau “pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam”.

Ramuri tăiate. - Însă ei nu au păstrat credinţa. “Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început” (Ev. 3:14). Ei nu au făcut acest lucru şi astfel au ajuns “fără Hristos”, “fără drept de cetăţenie în Israel” (Ef. 2:12). În Romani 11:17 apostolul întreabă: Ce “dacă unele din ramuri au fost tăiate”? etc., însă fără a intenţiona să spună că unele nu au fost tăiate, după cum vedem din ceea ce urmează. Căci el spune: “Au fost tăiate din pricina necredinţei lor” (versetul 20), şi mai departe: “Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare” (versetul 32), arătând astfel că toţi erau tăiaţi. Prin urmare, descoperim că poporul care fusese “iubit din pricina părinţilor lor” (versetul 28) şi care odată în istoria lor fuseseră “fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos” (Gal. 3:26), a fost redus prin necredinţa lor la nivelul celor care nu-L cunoscuseră niciodată pe Dumnezeu.

Ramuri altoite. - Toate ramurile măslinului - Israel - au fost tăiate prin necredinţă. Pentru a le înlocui Dumnezeu a luat ramuri de la măslinul sălbatic - Neamurile - şi le-a altoit. Această altoire a fost “împotriva firii” (versetul 24), deoarece era în întregime o lucrare a harului. Dacă ar fi fost potrivit cu firea, atunci ramurile ar fi dat roade naturale şi altoirea nu ar fi folosit la nimic, din moment ce roadele naturale erau rele (Vezi Gal. 5:19-21; Ef. 2:1, 2). Dar prin har a fost făcută o minune şi ramurile care au fost altoite s-au făcut părtaşe de natura rădăcinii. Roadele ramurilor altoite pe rădăcină nu mai sunt cele naturale, ci ale Duhului Sfânt (Gal. 5:22, 23).

O reunire. - Trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul. Ei s-au depărtat prin necredinţă. “Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi” (Versetul 23). Iudeul are aceeaşi şansă ca şi cel din rândul neamurilor. “Nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă” (Rom. 10:12). Hristos a venit pentru a “împăca pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup” şi ca “prin El şi unii şi alţii să [aibe] intrare la Tatăl, într-un Duh” (Ef. 2:16, 18).

Nici o schimbare a planului. - Să nu uităm că prin această altoire a Neamurilor, cu scopul de a lua locul Israelului răzvrătit, planul lui Dumnezeu nu s-a schimbat deloc. Totul era inclus în făgăduinţa iniţială făcută lui Avraam. “Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine»” (Gal. 3:7, 8).

La început Dumnezeu a făcut pe Adam, tatăl tuturor oamenilor. Adam era fiul lui Dumnezeu (Luca 3:38); prin urmare toţi descendenţii săi sunt de drept poporul lui Dumnezeu. El nu i-a lepădat pentru că au păcătuit. Dragostea Sa a îmbrăţişat lumea (Ioan 3:16) nefiind mai mică în vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov. Singurul avantaj al lui Israel a fost acela că ei au avut privilegiul de a vesti slăvita Evanghelie Neamurilor, intenţia ca acestea să primească la fel de mult ca şi ei existând dintotdeauna.

Cercetarea Neamurilor. - De la început se intenţionase ca Neamurile, precum şi descendenţii lui Iacov, să devină Israel. Aceasta o demonstrează conferinţa de la Ierusalim. Petru  a spus cum fusese trimis de Dumnezeu să le predice Evanghelia şi că El nu făcuse nici o deosebire între ei şi iudei. După care Iacov a spus: “Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: «După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie»” (Fapte 15:14-18). Vezi de asemenea Amos 9:11-15.

“Cortul lui David”, casa sau împărăţia lui David, urmează să fie refăcută prin predicarea Evangheliei către Neamuri, iar aceasta este conform intenţiei Domnului de la începutul lumii, după cum se vede în cele de mai sus. Aceste scripturi nu au nevoie de nici un comentariu, ci de studiu cu credinţă.

“Numărul deplin al Neamurilor.” - “O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor” (Rom. 11:25). Până ce numărul deplin al Neamurilor vor “intra” unde? În Israel, bineînţeles; căci prin intrarea numărului deplin al Neamurilor “tot Israelul va fi mântuit”. Când va fi “intrat” numărul deplin al Neamurilor?

Chiar Domnul răspunde la această întrebare: “Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Mat. 24:14). Dumnezeu îşi aruncă privirile asupra Neamurilor “ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele”. Prin ei Israel urmează să fie întregit sau completat. De îndată ce această lucrare de predicare a Evangheliei către Neamuri este încheiată vine sfârşitul. Atunci nu se va mai predica nimănui – nu se va mai predica Neamurilor deoarece aceştia vor fi luat decizia finală; şi nici iudeilor, deoarece atunci “tot Israelul va fi mântuit”. Nu va mai fi nevoie de Evanghelie; ea îşi va fi împlinit lucrarea.

 

O mare recoltă de iudei – Romani 11:27-36

27 Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele. 28 În ce priveşte Evanghelia ei sunt vrăjmaşi şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. 29 Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. 30 După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, 31 tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. 33 O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! 34 Şi în adevăr, “cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35 Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” 36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Totul prin Hristos. - Citiţi cu atenţie versetele 25-27. Când numărul deplin al Neamurilor va fi intrat,  “tot Isaelul va fi mântuit”. Într-adevăr, numai prin intrarea Neamurilor va fi mântuit Israel. Şi aceasta va constitui împlinirea a ceea ce este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”. Numai prin Hristos poate fi Israel mântuit şi adunat; şi toţi cei care sunt ai lui Hristos fac parte din Israel; căci “dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Gal. 3:29).

Îndepărtarea păcatului. - Din Sion va veni Izbăvitorul, care va îndepărta nelegiuirea de la Israel. Hristos este “Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:2). Marele Preot Caiafa sub inspiraţia Duhului Sfânt a spus “că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acesta ci şi ca să adune într-un singur trup pe toţi copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” (Ioan 11:51, 52).

Astfel, Petru, vorbind în templul de la Ierusalim, a spus: “Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta». Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:25, 26). Binecuvântarea lui Avraam este iertarea păcatelor prin Hristos; oameni din fiecare popor devin adevăraţi israeliţi prin îndepărtarea păcatului.

Totul prin credinţă. - Prin credinţă Iacov a devenit Israel. Prin necredinţă descendenţii săi au fost tăiaţi din rădăcina lui Israel. Prin credinţă Neamurile sunt altoite şi numai prin credinţă ei rămân; iar prin credinţă iudeii pot fi reuniţi cu rădăcina.

Credinţa în Hristos este singurul lucru care-l face pe cineva israelit şi numai necredinţa îi taie cuiva legătura, ajungând să nu mai fie israelit; aceasta a demonstrat-o pe deplin Hristos, când s-a minunat de credinţa sutaşului, spunând: “Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mat. 8:10-12).

Toţi sunt în închisoare. - “Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.” El “a închis pe toţi oamenii”. Astfel, în Galateni 3:22 citim că: “Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa lui Isus Hristos”.

Iar în versetul următor se spune că toţi sunt “închişi” şi sub paza Legii. Atât iudeii cât şi neamurile “sunt sub păcat” (Rom. 3:9). Toţi sunt închişi împreună în închisoare, neavând nici o cale de scăpare decât prin Hristos, “Izbăvitorul”, care vesteşte “robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea” (Is. 61:1). El vine ca Izbăvitor “din Sion”, aducând libertatea “Ierusalimul[ui] cel de sus” (Gal. 4:26). Astfel, toţi cei care acceptă libertatea pe care ne-o dă Hristos sunt copiii Ierusalimului cel de sus, moştenitori ai Canaanului ceresc, cetăţeni ai adevăratului Israel.

Minunată cunoştinţă. - “Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”, spune Domnul (Is. 53:11). Astfel prin iertarea păcatelor va zidi zidurile Ierusalimului (Ps. 51:18), şi va elibera pe copiii săi aflaţi în robie. “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi stiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!”

Prin urmare, nimeni să nu se încumete să critice planul lui Dumnezeu, sau să-l respingă pentru că nu-l poate înţelege. “Cine a fost sfetnicul Lui?” “Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin.”