16. Salutări personale

16. Salutări personale

Două treimi din ultimul capitol din Romani constă în salutări: “Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus.” “Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor.” “Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi.” “Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele.” “Spuneţi sănătate lui Ampliat, prea iubitul meu în Domnul.” “Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos şi lui Stache, prea iubitul meu.” “Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul.” “Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa şi tuturor sfinţilor care sunt împreună cu ei.”

Şi astfel lista continuă, incluzând atât femei cât şi bărbaţi fără deosebire. Numai să citească omul această binecuvântată listă, realizând că ea nu demonstrează doar dimensiunea şi sinceritatea compasiunii lui Pavel, ci şi grija specială pe care o are Duhul Sfânt pentru fiecare membru în parte din familia credinţei, menţionându-i pe nume, şi nu va mai avea nici un motiv să întrebe de ce au fost scrise aceste lucruri.

O omisiune semnificativă. – Dar un lucru este foarte semnificativ, anume faptul că Petru, despre care se susţine că ar fi fost “primul Episcop al Romei”, nu este menţionat deloc. Uneori putem învăţa la fel de mult din ceea ce Biblia nu spune ca şi din ceea ce spune. Din ceea ce nu se spune în acest loc putem învăţa că, referitor la ideea de a fi fost Episcop al Romei, Petru nici nu se afla la Roma atunci când Pavel a scris şi că dacă a fost vreodată la Roma aceasta s-a întâmplat după ce Epistola către Romani a fost scrisă, la mult timp după ce biserica fusese întemeiată aici şi creştea.

Cu siguranţă că salutându-i nominal pe membrii bisericii, Pavel nu ar fi omis numele conducătorului acesteia, de a cărui ospitalitate se bucurase cândva la Ierusalim timp de cincisprezece zile. Bineînţeles că există din abundenţă cele mai clare dovezi că nici biserica lui Hristos şi nici biserica din Roma nu au fost întemeiate având ca temelie pe Petru; dar dacă nu ar exista nici o altă dovadă, această mărturie din capitolul şasesprezece din Romani ar fi suficientă să lămurească problema.

 

În concluzie – Romani 16:24-27

24 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi toţi! Amin. 25 Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, 26 dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, - 27 a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.

Ce concluzie magnifică! – Aceasta se întinde din veşnicie în veşnicie. Evanghelia lui Dumnezeu este cel mai important lucru din toate timpurile. Ea a fost ţinută ascunsă în mintea lui Dumnezeu din veşnicie. Hristos “a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii” (1 Pet. 1:19, 20). Dar acum taina “a fost arătată”. Nu este arătată doar prin predicarea apostolilor, ci “prin porunca Dumnezeului celui veşnic”, “prin scrierile proorocilor”, “a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă”.

Planul Evangheliei a fost conceput în mintea lui Dumnezeu în veşnicia trecutului. Patriarhi, profeţi şi apostoli au lucrat la unison pentru a o descoperi; iar “în veacurile viitoare” ea va constitui atât ştiinţa cât şi cântecul celor răscumpăraţi “din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă” care  vor fi împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia lui Dumnezeu şi vor spune: “A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.”