RH, 30 ianuarie 1900 – Galateni 3:18

RH, 30 ianuarie 1900 – Galateni 3:18

GALATENI 3:18

„Căci dacă moștenirea ar veni pe baza Legii, n-ar mai fi pe baza făgăduinței; însă lui Avraam Dumnezeu i-a dăruit-o prin făgăduință.”

Cuvintele greceşti folosite sunt o nomos şi nu tou nomos[1], semnificând astfel „lege” în general, mai degrabă decât o anumită lege. În felul acesta, moştenirea – la fel ca îndreptăţirea – se primeşte cu totul prin credinţă şi nicidecum datorită faptelor sau împlinirii vreunei legi.

Nu ar fi posibil să fie altfel, pentru că moştenirea este cel dintâi şi cel mai mare obiectiv al chemării lui Avraam. Căci, mai întâi de toate, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău, spre o ţară pe care ţi-o voi arăta.” (Geneza 12:1[2]) Prin aceasta „a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire”, iar când a fost chemat „a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge” (Evrei 11:8).

Întrucât moştenirea este cu totul în lumea care va veni şi include întreaga lume viitoare, este absolut imposibil ca cineva să o obţină prin fapte. A fost imposibil pentru Avraam și este imposibil pentru oricare alt om să facă vreodată destule fapte pentru a o putea câştiga. Aşadar, pentru că moştenirea este cu totul dincolo de orice posibilitate de a ajunge la ea prin faptele vreunui om, este de la sine înțeles că ea trebuie să fie oferită doar ca dar al lui Dumnezeu, şi poate fi obţinută de om doar prin credinţă, cu totul ca pe un dar al lui Dumnezeu.

Întrucât moştenirea este marele obiectiv în chemarea lui Avraam, tot ceea ce i-a dat Dumnezeu nu a făcut altceva decât să contribuie la acest mare obiectiv; nu a făcut altceva decât să-l pregătească pe Avraam în aşa fel încât să poată intra în aceasta şi să se poată bucura pe deplin de moştenirea minunată, care este ţinta autentică şi clară a chemării care îi fusese adresată.

Spre exemplu, Dumnezeu zisese lui Avraam: „Te voi binecuvânta.” Binecuvântarea aceasta este esenţială pentru a intra în moştenire pentru că nu este posibil ca cineva, aflat sub blestem, să aibă vreo parte în moştenire. De aceea, a fi eliberat din blestem şi a fi pus sub binecuvântarea lui Dumnezeu, este esenţial pentru oricine își dorește să poată avea parte de moştenire. Binecuvântarea care a fost rostită asupra lui Avraam, care l-a eliberat de sub blestem şi l-a făcut corespunzător pentru moştenire, urma să fie extinsă, prin el, peste toate familiile pământului, pentru ca şi ele să poate fi eliberate din blestem şi să primească binecuvântarea; şi astfel să aibă parte în marea moştenire.

Am văzut că în legământul încheiat cu Avraam exista o jertfă şi o preoţie – preoţia lui Melhisedec. Acestea erau esenţiale pentru intrarea în moştenire, din cauză că „toţi au păcătuit” şi „fără vărsare de sânge nu este iertare”.[3] De aceea, oricine va intra în marea moştenire trebuie să fie, în mod absolut, curăţat şi liber de orice păcat. Aceasta însă nu se poate face decât prin marea jertfă pe care a adus-o Dumnezeu prin dăruirea Fiului Său şi prin slujirea de preot în cadrul preoţiei lui Hristos, în care Acesta a fost uns de Dumnezeu însuşi „după rânduiala lui Melhisedec”. Aşadar, jertfa şi slujirea preoţiei sunt de asemenea esenţiale pentru fiecare suflet care va intra în moştenire, şi sunt esenţiale ca să poată intra în aceasta.

Neprihănirea este esenţială pentru intrarea în moştenire. Moştenirea este una veşnică. De aceea, neprihănirea care face pe cineva corespunzător pentru a intra în moştenire, trebuie să fie o neprihănire veşnică. Însă, unica neprihănire care este veşnică, este neprihănirea lui Dumnezeu. La această neprihănire niciun om nu poate ajunge prin fapte sau prin ceea ce ar putea face el. Ea este neprihănirea lui Dumnezeu şi nu poate ajunge la om decât ca un dar fără plată din partea lui Dumnezeu, şi nu poate fi primită de om decât prin credinţă.

Întrucât moştenirea este o moştenire veşnică, oricine intră în ea trebuie să aibă viaţă veşnică pentru a o putea stăpâni. Însă toţi au păcătuit, iar „plata păcatului este moartea”[4]. Cum este posibil ca aceia ce sunt supuşi morţii să obţină vreodată viaţa prin vreuna din faptele pe care le-ar putea face? Aşa ceva pur şi simplu nu se poate. De aceea, fiind nevoie de o viaţă veşnică, trebuie să vină de la Cel care este veşnic, de la unicul izvor de viaţă veşnică – Dumnezeu. De aceea, ea nu poate ajunge la om în niciun alt fel decât ca dar al lui Dumnezeu, şi nu poate fi primită decât prin credinţă. Şi pentru că numai pe calea neprihănirii se găseşte viaţa, numai pe calea neprihănirii veşnice se poate găsi viaţa veşnică. Şi pentru că acestea sunt ambele esenţiale pentru a intra în moştenire, orice suflet care va intra în moştenire trebuie să le aibă. Iar acestea nu pot fi date decât ca dar al lui Dumnezeu şi nu pot fi primite decât prin credinţă.

Aşadar, pentru că moştenirea este ţinta măreaţă şi autentică a chemării lui Avraam, pentru că moştenirea este cu totul darul lui Dumnezeu şi pentru că este imposibil ca omul să o obţină vreodată altfel, înseamnă că tot ceea ce poate ajuta omul să ajungă la această moştenire – tot ceea ce-l face corespunzător pentru moştenire – trebuie, de asemenea, să vină cu totul din partea lui Dumnezeu, ca dar al Lui, primit de oameni doar prin credinţă. Pentru că binecuvântarea lui Dumnezeu – jertfa şi preoţia lui Hristos, neprihănirea veşnică şi viaţa veşnică – este esenţială pentru dobândirea moştenirii; și pentru că pentru că toate acestea sunt complet dincolo de posibilitatea omului de a ajunge la ele prin ceea ce poate face el însuși, înseamnă că toate acestea, în mod normal, vin ca dar al lui Dumnezeu şi sunt obţinute de oameni doar prin credinţa în Dumnezeu.

Mulţumim Domnului! El le-a dat pe toate acestea:

  1. A dat binecuvântarea, căci este scris: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti în Hristos.” „După ce L-a ridicat pe Robul Său [Isus], Dumnezeu L-a trimis mai întâi la voi, ca să vă binecuvânteze, dacă vă veți întoarce fiecare de la răutățile voastre.”[5]
  2. A dat pe singurul Său Fiu, pe „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Pe Acesta L-a făcut Marele nostru Preot, care „trăieşte pururi ca să mijlocească pentru noi”.[6]
  3. A dat neprihănirea Sa, darul fără plată al lui Dumnezeu „pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, nu este nicio deosebire”. El a trimis evanghelia oricărei fiinţe, în care „este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu care se capătă prin credinţă şi duce la credinţă”[7].
  4. A dat viaţa veşnică, întrucât este scris: „Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viața; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.” (1 Ioan 5:11-12)Iar Fiul lui Dumnezeu spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu ajunge sub osândă, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24).

De aceea, nu este posibil ca moştenirea să vină din lege – din niciun fel de lege – „căci dacă moștenirea ar veni pe baza Legii, n-ar mai fi pe baza făgăduinței; însă lui Avraam Dumnezeu i-a dăruit-o prin făgăduință”.

Întrucât Dumnezeu a dat-o lui Avraam prin făgăduinţă, nu poate fi dată nicicând unei alte persoane decât prin făgăduinţă. Iar tot ceea ce a dat sau a poruncit Dumnezeu după făgăduinţa aceasta este de la sine înțeles ceva ce doar îşi aduce contribuţia în cadrul făgăduinţei. Oricine ar vrea să folosească ceva din ceea ce a dat Dumnezeu, după ce făgăduinţa a fost dată, oricând sau în orice fel, fără să păstreze în vedere făgăduinţa, atunci când le foloseşte, el zădărniceşte orice intenţie pe care a avut-o Dumnezeu când a dat toate aceste lucruri.

De aceea, legământul, chiar unul omenesc, o dată ce este confirmat, nimeni nu-l poate desfiinţa şi nici nu mai poate adăuga la el. Cu atât mai mult cu cât este vorba de legământul lui Dumnezeu. Iar pentru că a fost chiar de două ori confirmat, nu mai putea să fie desfiinţat şi nici nu mai putea fi adăugat ceva la el. Pentru că „făgăduinţa a fost făcută lui Avraam şi seminţei lui”, iar „sămânţa aceasta este Hristos”. Pentru că legământul acesta a fost „confirmat înaintea lui Dumnezeu, în Hristos”, nimic din ceea ce a venit după aceea nu putea să ia locul legământului, nici nu putea fi adăugat la legământ.

Note de subsol:

[1]. În engleză: „of law” not „of the law” (n.t.).

[2]. KJV (n.ed.).

[3]. Romani 3:23; Evrei 9:22 (n.ed.).

[4]. Romani 6:23.

[5]. Efeseni 1:3, Faptele apostolilor 3:26 (n.ed.).

[6]. Ioan 1:29; Evrei 7:25 (n.ed.).

[7]. Romani 3:22; 1:17 (n.ed.).