Dumnezeu - manifestat în trup

Dumnezeu - manifestat în trup

"Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi" (loan 1,14).

Nici un cuvânt nu poate arăta mai lămurit că Hristos a fost atât Dumnezeu, cât şi om. De la bun început, fiind Dumnezeu, El a luat asupra Sa natura umană şi a trecut printre oameni ca oricare alt muri-tor, cu excepţia acelor timpuri când divinitatea Sa a străfulgerat în afară, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia curăţirii templului sau atunci când cuvintele Sale arzătoare, exprimând adevărul, i-a determinat chiar şi pe duşmanii Săi să mărturisească: "Nici un om n-a vorbit vreodată ca acest om".

Umilinţa pe care Hristos a luat-o de bună voie asupra Sa este cel mai bine exprimată de Pavel, în Epistola adresată filipenilor: "Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2,5-8).

Evocarea anterioară face acest text mult mai complet decât este în versiunea King James. Ideea este aceea că, deşi Hristos avea chipul lui Dumnezeu, fiind "strălucirea slavei Lui şi reprezentarea exactă a Fiinţei Lui" (Evrei 1,3), având toate atributele lui Dumnezeu, fiind conducătorul Universului, şi Cel căruia tot cerul ar fi bucuros să I se închine, El nu s-a gândit că vreunul din aceste lucruri este de dorit, atâta timp cât oamenii erau pierduţi şi fără putere. El nu putea să Se bucure de slava Sa, în timp ce omul era un proscris fără speranţă. Astfel, El S-a golit de Sine Însuşi, a renunţat la bogăţiile şi slava Sa, luând asupra Lui natura omului pentru a-1 putea răscumpăra. Astfel putem înţelege unitatea lui Hristos cu Tatăl, din afirmaţia: "Tatăl Meu este mai mare decât Mine".

Este imposibil pentru noi să înţelegem cum Hristos - ca Dumnezeu - a putut să Se umilească până la a muri pe cruce şi este nefolositor pentru noi să facem speculaţii pe marginea acestui lucru. Tot ceea ce putem face este să acceptăm faptele aşa cum sunt descrise în Biblie. Dacă cititorului i se pare dificil să îmbine unele afirmaţii din Biblie, referitoare la natura lui Hristos, el să-şi amintească că acest lucru ar fi imposibil să fie exprimat în termeni pe care mintea umană limitată ar putea să-i înţeleagă pe deplin.

După cum a altoi neamurile păgâne la trunchiul sănătos al lui Israel este împotriva legilor naturale, tot astfel, multe din soluţiile divine sunt un paradox pentru înţelegerea noastră.

Alte texte biblice, pe care le vom cita, ne vor arăta natura umană a lui Hristos şi ceea ce înseamnă aceasta pentru noi. Am citit deja că "Cuvântul a devenit trup" şi acum vom citi ce spune Pavel referitor la natura acelui trup: "Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcătui în firea pământească, trimiţând. din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului; pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului"(Romani 8, 3.4).

Un mic raţionament ar fi suficient pentru a arăta că, dacă Hristos a luat asupra Sa asemănarea naturii umane, pentru a-1 răscumpăra pe om, trebuie să Se fi întrupat în firea omului păcătos, pentru că pe acesta a venit să-1 răscumpere. Moartea nu a avut nici o putere asupra omului neprihănit, aşa cum era Adam în Eden; şi nu ar fi avut nici asupra lui Hristos, dacă Domnul nu ar fi luat asupra Sa fărădelegile noastre, ale tuturor. Mai mult, faptul că Hristos a luat asupra Sa natura căzută, deci nu aceea a unei fiinţe neprihănite, ci a unui om păcătos, ceea ce înseamnă că natura umană pe care Şi-a asumat-o avea toate slă­biciunile şi tendinţele păcătoase care înrobesc natura umană căzută, este arătat de afirmaţia că El "a fost făcut din sămânţa lui David după trup" (Romani 1,3). David avea toate pasiunile naturii umane. El spune despre sine însuşi: "Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea" (Psalmul 51,5).

Următoarea afirmaţie din Epistola către Evrei este foarte clară: "Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţiei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că EI Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi" (Evrei 2, 16-18).

Dacă El a fost făcut asemănător fraţilor Săi în toate lucrurile, atunci trebuie să fi suferit toate slăbiciunile şi să fi fost subiectul tuturor ispitelor, asemenea fraţilor Săi. Încă două texte care întăresc această afirmaţie vor fi dovezi suficiente. Să cităm mai întâi 2 Corinteni 5, 21: "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El".

Această afirmaţie este mult mai puternică de­cât aceea că El a fost făcut "asemenea firii păcă­toase". El a fost făcut păcat. Aici găsim aceeaşi taină ca şi în faptul că Fiul lui Dumnezeu a trebuit să moa­ră. Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat. Fără păcat, nefiind considerat un păcătos, dar totuşi luând asupra Sa natura păcătoasă. A fost făcut păcat, pentru ca noi să putem fi făcuţi neprihănire. Astfel, Pavel spune Gala­tenilor că "Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea" (Ga­lateni 4, 4.5).

"Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi"; "Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie" (Evrei 2, ,18; 4, 15.16).

Încă o observaţie, după care, vom putea învăţa întreaga lecţie pe care ar trebui .s-o învăţăm din fap­tul că "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi". Cum se poate ca Hristos să fie "cuprins de slăbiciune" (Evrei 5, 2), şi totuşi să nu cunoască nici un păcat? Unii cititori ar putea crede că am sub-apreciat caracterul lui Isus, aducându-L la nivelul omului păcătos. Din contră, noi nu am făcut altceva decât să înălţăm "puterea Divină" a binecuvântatului nostru Salvator, care EI Însuşi, de bunăvoie, S-a coborât la nivelul omului păcătos pentru a-1 ridica pe om la curăţia Sa fără pată, pe care a reţinut-o în condiţiile cele mai potrivnice. Natura umană doar a ascuns-o pe cea divină, prin care Hristos era in­separabil în legătură cu Dumnezeul nevăzut şi care era mai mult decât capabilă să reziste cu succes la slăbiciunile firii. În toată viaţa Sa a fost o luptă. Trupul, călăuzit de duşmanul neprihănirii, L-a ispitit să păcătuiască, dar natura Sa divină niciodată nu a nutrit pentru o clipă un gând rău şi nici puterea Sa divină nu a şovăit vreun moment. Suferind în trup tot ceea ce omul poate suferi, EI S-a reîntors la tronul Tatălui la fel de curat ca şi atunci când a părăsit curţi-le cereşti. Când Se afla în mormânt, sub puterea mor­ţii "era cu neputinţă să fie biruit de ea", pentru că El "nu a cunoscut nici un păcat".

Dar cineva ar putea spune: "Nu văd în asta nici o mângâiere pentru mine. Este adevărat, am un exem­plu, dar nu-1 pot urma pentru că nu am puterea pe care a avut-o Hristos. El era Dumnezeu chiar în timp ce Se afla pe pământ; eu nu sunt decât un om". Dar şi tu poţi avea aceeaşi putere pe care a avut-o El, dacă o doreşti. El a fost "cuprins de slăbiciune", dar "nu a păcătuit", pentru că puterea Sa divină a locuit per­manent în El. Acum să citim şi cuvintele inspirate ale apostolului Pavel şi să aflăm ce privilegiu avem: "...Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog, ca potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu" (Efeseni 3,14-19).

Cine ar putea cere mai mult? Hristos, în care a locuit trupeşte toată plinătatea lui Dumnezeu, poate locui în inimile noastre, pentru ca şi noi să putem fii umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Ce asigurare minunată! EI este "atins cu simţământul slăbiciunii noastre".

Aceasta înseamnă că, suferind tot ceea ce firea păcătoasă a moştenit, El cunoaşte totul despre aceasta şi Se identifică atât de aproape cu copiii Săi, încât orice îi presează pe aceştia face aceeaşi impresie asupra Lui şi El ştie câtă putere divină este necesară pentru a-i rezista; şi dacă noi dorim în mod sincer să ne lepădăm de poftele lumeşti şi de nesfinţenie, El este în stare şi nerăbdător să ne ofere o putere "mai mare decât am cere sau am gândi". Toată puterea care a locuit în Hristos, prin naştere, poate locui şi în noi, prin harul Său, pentru că El ne-o oferă din plin.

Astfel, sufletele obosite, slabe şi apăsate de păcat, să prindă curaj şi să .vină ,;la tronul harului", unde pot fi sigure că vor găsi har care să le ajute la timpul nevoii, pentru că acea nevoie a simţit-o şi Salvatorul nostru. El este "atins de simţământul slăbiciunii noastre"

Dacă ar fi suferit doar acum o mie opt sute de ani, ne-am putea teme că a uitat unele din slăbiciunile noastre; dar nu, chiar ispita care apasă asupra ta Îl atinge şi pe El. Rănile Lui sunt totdeauna proaspete şi El trăieşte totdeauna pentru a mijloci pentru tine.

Ce posibilităţi minunate are creştinul! La ce ni-vel înalt de sfinţenie poate ajunge acesta! Indiferent cât de mult ar lupta Satana contra lui, atacându-1 cu ispite în punctele cele mai slabe, el poate sta la adăpostul Celui prea-puternic Si poate fi umplut cu plinătatea puterii lui Dumnezeu. Cel ce este mai puternic decât Satana poate locui permanent în inima creştinului; şi astfel, privind la atacurile Satanei ca dintr-o fortăreaţă puternică, poate spune: "Pot totul în Hristos care mă întăreşte".