Este Hristos Dumnezeu?

Este Hristos Dumnezeu?

În multe locuri din Biblie, Hristos este numit Dumnezeu. Psalmistul spune: "Dumnezeu, da, chiar Dumnezeu, Domnul a vorbit şi a chemat pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui. Din Sion, perfecţiunea frumuseţii, de acolo a strălucit Dumnezeu. Dumnezeul nostru va veni şi nu va tăcea; focul va mistui înaintea Lui şi o furtună puternică va fi împrejurul Lui. El va striga spre ceruri, sus, şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: "Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă! Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui căci Dumnezeu însuşi este cel ce judecă" (Psalmul 50,1-6).

Că acest pasaj face referire la Hristos, poate fi ştiut (1) prin faptul deja învăţat, că toată judecata a fost încredinţată Fiului; şi (2) prin faptul că, la a doua Sa venire, El Îşi va trimite îngerii să-i adune laolaltă pe aleşii Săi din cele patru vânturi (Matei 24,31 ). "Dumnezeul nostru va veni şi nu va tăcea". Şi nu va tăcea, pentru că atunci când Domnul Isus va coborî din ceruri o va face "cu un strigăt, cu glasul arhanghelului, şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 4,16). Acest strigăt va fi glasul Fiului lui Dumnezeu, care va fi auzit de toţi cei aflaţi în mor­mintele lor, şi care-i va face să iasă afară din ele. (Ioan 5, 28.29). Împreună cu cei neprihăniţi, găsiţi în viaţă, ei vor fi răpiţi să-L întâmpine pe Domnul în văzduh spre a fi cu El pentru totdeauna; aceasta va constitui "strângerea noastră laolaltă la El" (2 Tesaloniceni 2,1). Compară cu Psalmul 50,5; Matei 24,31 şi 1 Tesaloniceni 4,16.

"Un foc va mistui înaintea Lui şi o furtună puternică va fi împrejurul Lui", pentru că, atunci când Domnul Isus va fi descoperit din ceruri cu îngerii Săi puternici, aceasta va fi ,,într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi peste cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos" (2 Tesaloniceni 1, 8). Deci ştim că Psalmul 50,1-6 este o descriere vie a celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru salvarea poporului Său. Când va veni, El va fi asemenea "Dumnezeului prea puternic"(compară cu Habacuc 3).

Acesta este unul din titlurile ce I se cuvin. Cu mult înaintea primei veniri a lui Hristos, profetul Isaia a vorbit aceste cuvinte de mângâiere, lui Israel: "Căci un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi dom­nia va fi pe umărul Lui; Î1 vor numi 'Minunat, sfă­tuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii' "(Isaia 9, 6).

Acestea nu sunt doar cuvintele lui Isaia; ele sunt cuvintele Duhului lui Dumnezeu. Dumnezeu, în adresare directă către Fiul Său, L-a numit pe Acesta cu acelaşi titlu. În Psalmul 45,6, citim aceste cuvinte: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; sceptrul împărăţiei Tale este un sceptru de dreptate". Cititorul neatent poate lua acest pasaj ca pe o simplă rugăciune a psalmistului către Dumnezeu; dar când ne întoarcem în Noul Testament, descoperim că este mult mai mult. Dumnezeu Tatăl este cel care vorbeş­te aici şi Se adresează Fiului, numindu-L Dumnezeu (vezi Evrei 1,1.8).

Acest nume nu a fost dat ca o consecinţă a unei mari realizări, ci este al Lui prin drept de moştenire. Vorbind despre puterea şi măreţia lui Hristos, autorul scrisorii către Evrei spune că El a fost făcut cu mult mai presus de îngeri, deoarece "El a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor" (Evrei 1,4). Un fiu este totdeauna îndreptăţit să poarte numele tatălui; şi Hristos, ca "singurul Fiu născut din Dumnezeu", este la fel de îndreptăţit să poarte acelaşi nume cu Tatăl. Un fiu, de asemenea, este într-o măsură mai mică sau mai mare o copie a tatălui; el are, într-un anumit grad, trăsăturile fizice şi carac­teristicile personale ale tatălui său, dar nu în mod desăvârşit, pentru că nu există o copie fidelă în întreaga omenire. Nu există nici o imperfecţiune în Dumnezeu sau în vreo lucrare de-a Sa; şi astfel, Hristos este "reprezentarea exactă" a Fiinţei lui Dumnezeu (Evrei 1,3). Ca Fiul al lui Dumnezeu, existent prin Sine Însuşi, El are în mod natural toate atributele Divinităţii.

Este adevărat că Dumnezeu are mulţi fii; dar Hristos este "singurul Fiu născut din Dumnezeu" şi de aceea e Fiul lui Dumnezeu într-un fel în care nici o altă fiinţă nu a fost şi nu va fi vreodată. Îngerii sunt fii ai lui Dumnezeu, aşa cum era şi Adam (Iov 38,7; Luca 3,38) prin creaţiune. Creştinii sunt fiii lui Dumnezeu prin înfiere (Romani 8,14.15); dar Hristos este Fiul lui Dumnezeu prin naştere. Autorul epistolei către Evrei arată mai departe că poziţia Fiului lui Dumnezeu nu este una la care a fost înălţat, ci este una pe care o deţine pe drept. El spune că Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca servitor, "dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui"(Evrei 3,6). Şi, de asemenea, Hristos este Ziditorul casei (versetul 3). El este Cel care zideşte templul Domnului şi poartă slava (Zaharia 6,12.13).

Hristos Însuşi a predicat, în modul cel mai categoric, că El este Dumnezeu. Când tânărul a venit şi L-a întrebat: "Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?", Isus, înainte să-i răspundă la întrebare, a spus: "Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun decât Unul Singur, Dumnezeu". (Marcu 10, 17.18). Ce a vrut Isus să spună prin aceste cuvinte? A vrut oare să nege epitetul care I-a fost adresat? A vrut oare să dea de înţeles că nu era bun în mod absolut? Era oare aceasta o modestă tăgădu­ire a Lui Însuşi? Nici vorbă, pentru că Hristos era bun în mod absolut. Evreilor, care permanent urmăreau să vâneze greşeli cu care să-L acuze, le-a spus cu îndrăzneală: "Cine dintre voi Mă poate dovedi de păcat?" (Ioan 8, 46). În toată naţiunea iudaică nu se găsea nici un om care să-L fi văzut vreodată făcând un lucru sau să-L fi auzit pronunţând un cuvânt care să pară doar rău; şi aceia care au fost nevoiţi să-L condamne au putut-o face decât tocmind martori mincinoşi care să mărturisească strâmb împotriva Lui. Petru spune că "El n-a făcut păcat si în gura Lui nu s-a găsit viclenie"(1 Petru 2,22). In 2 Corinteni 5,21, apostolul Pavel spune despre El că "n-a cunoscut păcat". De asemenea, psalmistul mărturiseşte: "EI e Stânca mea, în care nu este nedreptate" (Psalmul 92,15). Iar apostolul Ioan spune: "Şi ştiţi că EI S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat" (1 Ioan 3,5).

Hristos nu Se poate nega pe Sine Însuşi, de aceea El nu putea spune că nu este bun. El a fost şi este foarte bun, este desăvârşirea bunătăţii. Şi de vreme ce nimeni nu este bun decât Dumnezeu, şi Hristos este bun, înseamnă că Hristos este Dum­nezeu, şi aceasta este ceea ce a vrut să-1 înveţe pe tânăr.

Acelaşi lucru i-a învăţat şi pe discipoli. Când Filip I-a spus lui Isus: "Arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns", Isus i-a răspuns: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: "Arată-ne pe Tatăl?" (Ioan 14,8.9). Acest lucru este destul de accentuat ca şi atunci când spune: "Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10,30). Hristos era cu adevărat Dumnezeu; şi atunci când, aici printre oameni, I S-a cerut să-L arate pe Tatăl, El a putut spune: Priviţi-Mă pe Mine. Şi aceas­ta ne aminteşte de afirmaţia pe care a făcut-o Tatăl, când a adus în lume pe Cel Întâi născut: "Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine" (Evrei 1,6). Şi nu doar atunci când S-a împărtăşit din slava Tatălui era El îndreptăţit să primească închinarea, dar chiar şi atunci când a venit ca un prunc în Betleem, îngerilor li s-a spus să I se închine.

Iudeii au înţeles învăţătura pe care o dădea Hristos despre Sine Însuşi. Când EI a declarat că era una cu Tatăl, iudeii au luat pietre ca să arunce în El; şi când El i-a întrebat pentru care din lucrările Sale bune au de gând să-L lovească cu pietre, ei au răspuns: "Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru hulă şi pentru că Tu; care eşti un om, Te faci pe Tine Însuţi, Dumnezeu" (Ioan 10,33). Dacă Isus ar fi fost, aşa după cum Îl priveau ei, un simplu om, cuvintele Sale ar fi fost într-adevăr o hulă; dar EI era Dumnezeu.

Scopul venirii lui Hristos pe pământ a fost acela de a-L descoperi pe Dumnezeu oamenilor, aşa încât ei să poate veni la El. Astfel, apostolul Pavel spune: "Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine" (2 Corinteni 5,19); iar în Evanghelia după Ioan citim despre Cuvântul care era Dumnezeu, că "a devenit trup" (Ioan 1,1.14). Tot în legătură cu aceasta, se susţine că "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut"(Ioan 1;18).

Reţineţi expresia "singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui". El Îşi are reşedinţa acolo, şi El cu siguranţă a rămas acolo, luând parte la Guvernarea Divină şi când a fost în ceruri, şi când a venit pe pământ. Folosirea timpului prezent implică existenţa permanentă şi arată aceeaşi idee conţinută în afir­maţia lui Isus către iudei: "Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt"(Ioan 8,58). Şi aceasta arată din nou iden­titatea Sa cu Cel care i-a apărut lui Moise în rugul aprins şi care a declarat că numele Său este "Eu sunt Cel ce sunt".

Şi, în cele din urmă, avem cuvintele inspirate ale apostolului Pavel, referitoare la Isus Hristos, din care aflăm: "Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El" (Coloseni l,19). Dar ce este această plinătate care locuieşte în Hristos aflăm din următorul capitol, unde ni se spune: "Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii" (Coloseni 2,9). Aceasta este cea mai perfectă şi mai clară afirmare a faptului că Hristos posedă în mod natural toate atributele divine, fapt ce va apărea foarte clar de îndată ce vom începe să-L privim.