Primiți de Dumnezeu

Mulţi oameni ezită, când e vorba să intre în serviciul Domnului, pentru că se tem că Dumnezeu nu-i va primi; şi unii care L-au urmat făţiş pe Hristos, de ani de zile, încă se îndoiesc că Dumnezeu îi va primi. Pentru folosul acestora scriu şi nu vreau să-i induc în eroare prin speculaţii, ci voi căuta sa le dau simpla asigurare a cuvântului lui Dumnezeu:

"Mă va primi Domnul ?" Voi răspunde printr-o altă întrebare: Va primi omul lucrul pe care l-a cumpărat? Dacă mergeţi la magazin Să faceţi cumpărături, nu le veţi primi imediat după ce le achitaţi? Bineînţeles că da. Nu există loc de întrebări în pri­vinţa asta. Însuşi faptul că ai plătit bunurile respective te îndreptăţeşte nu numai să vrei, ci şi să fii ne-răbdător să le primeşti. Dacă preţul pe care l-ai plătit era mare, şi aproape că ţi-ai dat viaţa să câştigi banii respectivi, atunci nici nu se pune problema că nu vei primi marfa, de îndată ce ai achitat-o. Marea ta nelinişte este ca nu cumva să nu poţi achita marfa.

Acum, să aplicăm această ilustraţie simplă, din viaţa de zi cu zi, în cazul păcătosului care vine la Hristos. In primul rând, El ne-a cumpărat. "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" ( 1 Corinteni 6, 19.20).

Preţul care a fost plătit pentru noi a fost pro­priul Lui sânge: "Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său" (Fapte 20, 28). "Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moştenirăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană (1 Petru 1,18.19). El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi" (Tit 2, 14). "El S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl" (Galateni 1,4).

El nu a cumpărat doar o anumită clasă de păcătoşi, ci întreaga lume. "Fiindcă, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3, 16). Isus a spus: "Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu "este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii" (Ioan 6,51). "Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi" (Romani 5,6.8).

Preţul plătit a fost infinit, de aceea ştiu că El îşi doreşte foarte mult ceea ce a cumpărat. El Şi-a dorit din toată inima să obţină lucrul acesta, fără de care nu putea fi satisfăcut (vezi Filipeni 2,6-8; Evrei 12,2; Isaia 53,11).

"Dar nu sunt vrednic." Aceasta înseamnă că tu nu valorai cât preţul pe care L-a plătit pentru tine şi de aceea îţi este teamă să vii, ca nu cumva Hristos să refuze marfa. Acum, ar putea să-ţi fie teamă din cauza asta, dacă tranzacţia n-ar fi fost deja încheiată şi dacă preţul n-ar fi fost încă plătit. Dacă ar refuza să te accepte, pe temeiul faptului că nu valorezi cât preţul plătit, nu numai că te-ar pierde pe tine, ci şi preţul pe care l-a plătit ar fi fost în zadar. Chiar dacă bunurile pentru care aţi plătit nu merită preţul pe care-l daţi pentru ele, nici voi înşivă nu aţi face pros­tia să le aruncaţi. Mai degrabă aţi dori să le înapoiaţi şi să mai recuperaţi din bani.

Dar nu se pune problema valorii, în privinţa voastră. Când Hristos era pe pământ, ca să se intereseze de "marfă", "nu avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om" (Ioan 2, 25). El era conştient de marfa pe care o cumpăra şi-i cunoştea cu exactitate valoarea. El nu este deloc dezamăgit când vii la El şi descoperă că eşti fără valoare. Nici nu trebuie să-ţi pui această problemă; dacă EI, cunoscând perfect cazul, a fost mulţumit să facă tranzacţia, ar trebui să fii ultimul care să se plângă.

Pentru că cel mai frumos adevăr dintre toate este că te-a cumpărat chiar pentru motivul că nu eşti valoros. Ochiul Său, exersat, a văzut în tine mari posibilităţi şi te-a cumpărat nu pentru valoarea pe , care o aveai sau o ai acum, ci pentru ceea ce El poate să facă din tine. El spune: "Eu, Eu îţi şterg fărăde­legile pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale" (Isaia 43,25). Noi nu avem nici un fel de neprihănire, de aceea El ne-a cumpărat, "ca să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în EI". Pavel spune: "Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri" (Colo­seni 2, 9.10). Iată care este întregul proces:

"Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în faptele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har suntem mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, şi este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hris­tos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele" ( Efe­seni 2,3-10).

Noi ar trebui să fim "lauda slavei harului Său". Noi n-am putea fi aceasta, dacă am avea în mod nor­mal valoarea preţului cu care ne-a cumpărat. In cazul acesta, nu s-ar fi arătat nici o slavă în această tran­zacţie şi n-ar fi putut, în veacurile viitoare, să-Şi arate în noi bogăţiile harului Său. Dar atunci când ne ia, nevalorând nimic, şi în cele din urmă ne prezintă fără greşeală în faţa tronului, aceasta va fi spre slava eternă. Şi atunci nu va mai fi nimeni fără valoare. În veşnicii, oştirile sfinţite se vor uni într-o cântare către Hristos: "Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Aţi făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!" "Vrednic este mielul, care a fost junghiat, să primeas­că puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!" (Apocalips 5,9.10.12).

Cu siguranţă, toate îndoielile cu privire la ac­ceptarea lui Dumnezeu trebuie să dispară. Dar nu se întâmplă aşa. Inima rea a necredinţei naşte în con­tinuare îndoieli. "Cred toate acestea, dar..." Opreşte-te aici. Dacă într-adevăr crezi, nu mai spune "dar". Când oamenii îl adaugă pe "dar" declaraţiei lor de credinţă, de fapt vor să zică: "Cred dar nu cred". Dar tu continui: "S-ar putea să ai dreptate, dar ascultă-mă pe mine. Ce voiam să spun este că eu cred ceea ce mi-a spus din Biblie, dar aceasta spune că, dacă sun­tem copiii lui Dumnezeu, trebuie să avem mărturia Duhului şi că vom avea mărturia în noi înşine; şi eu nu simt nici o astfel de mărturie, de aceea nu pot să cred că sunt al lui Hristos." Îţi înţeleg problema, dar să vedem dacă nu poate fi îndepărtată.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă eşti al lui Hristos, tu singur poţi stabili aceasta. Tu ai văzut ce a dat El pentru tine. Acum, se pune întrebarea dacă te-ai predat Lui. Dacă da, atunci poţi fi sigur că te-a accep­tat. Dacă nu eşti al Lui, este doar pentru, că ai refuzat să I te predai Lui, care te-a cumpărat. Astfel, Îl înşeli. El spune: "Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă" (Romani 10,21). El te imploră să-I dai ceea ce a cumpărat şi pentru care a plătit, cu toate că tu. refuzi şi-L acuzi că nu vrea să te primească. Dar dacă ai dorit din toată inima să fii copilul Său, poţi să fii sigur că te-a primit.

Acum, că ai crezut cuvintele Lui, dar te-ai îndoit că te-a primit, pentru că nu simţi mărturia în inimă, înseamnă că tot nu crezi. Pentru că, dacă ai crede, ai avea această dovadă. Ascultă cuvântul Său: "Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el, cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său" (1 Ioan 5,10). A crede în Fiul înseamnă doar să crezi în cuvântul Său şi în mărturisirea privitoare la El.

Şi "cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are măr­turisirea aceasta în el". Nu poţi să ai mărturia până nu crezi, şi de îndată ce crezi, o vei avea. Cum vine asta? Pentru că credinţa ta în cuvântul lui Dumnezeu aduce mărturisirea. Dumnezeu spune astfel: "Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd" (Evrei 11, 1).

Dacă L-ai fi auzit pe Dumnezeu spunând cu voce tare că eşti copilul Lui, ai fi considerat acest lu­cru o mărturie suficientă. Ei bine, când Dumnezeu vorbeşte prin Cuvântul Său, este la fel ca şi cum ar vorbi cu voce tare; iar credinţa ta este o dovadă a faptului că ai auzit şi ai crezut.

Aceasta este o problemă care necesită o atenţie deosebită. Să citim mai departe despre ceea ce spune Biblia. Mai întâi aflăm că suntem "toţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus (Galateni 3,22). Aceasta este o confirmare pozitivă a ceea ce am spus anterior, privitor la credinţa noastră în mărturie. Credinţa noastră ne face copii ai lui Dumnezeu. Dar cum obţinem această credinţă? "Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos" (Romani 10,17). Dar cum putem obţine această credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu? - Credeţi doar că Dumnezeu nu poate minţi. Cu greu L-aţi face pe Dumnezeu mincinos în faţă. Dar chiar asta faceţi dacă nu credeţi Cuvântul Lui: Tot ceea ce poţi face pentru a crede, este să crezi. "Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta. Şi Cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: 'oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit" (Romani 10,18) .

Toate acestea sunt în armonie cu mărturia dată de Pavel: "Însuşi Duhul adevereşte cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu EI" (Romani 8,16.17). Acest Duh care adevereşte cu duhul nostru este Mângâietorul pe care L-a promis Isus (Ioan 14,16). Şi ştim că mărturisirea lui este adevărată, pentru că este "Duhul adevărului". Dar cum dă El mărturie. - Aducându-ne în memorie cuvântul care a fost înregistrat. El este cel care a inspirat acele cuvinte ( 1 Corinteni 2,13; 2 Petru 1, 21) şi, de aceea, când ni le aminteşte, este ca şi cum ni le-ar spune direct nouă. Ne prezintă minţii noastre raportul, din care am citat o parte. Ştim că raportul este adevărat, pentru că Dumnezeu nu poate minţi; noi îi poruncim Satanei să dispară cu falsa mărturie împotriva lui Dumnezeu şi ne încredem în acel raport; dar, dacă noi credem acel raport, ştim că suntem copii ai lui Dumnezeu si strigăm: ."Ava, adică Tată". Şi apoi marele adevăr mişcător îl face realitate pentru noi. EI este Tatăl nostru; noi suntem copiii Lui. Ce bucurie aduce gândul acesta! Astfel, vedem că mărturia pe care o avem în noi înşine nu este doar o simplă impresie sau emoţie. Dumnezeu nu ne cere să ne încredem într-o mărturie aşa labilă, ca şi sentimentele noastre. Cel ce se încrede în propria inimă este un nechibzuit, spune Scriptura. Dar mărturia pe care trebuie s-o credem este cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, iar această mărturie o putem avea în inimile noastre prin Duhul. "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său nepreţuit".

Această asigurare ne îndreptăţeşte să ne slăbim atenţia şi să ne instalăm mulţumiţi, ca şi când am fi atins desăvârşirea. Trebuie să ne amintim că Hristos ne acceptă nu pentru meritul nostru, ci pentru al Său; nu pentru că suntem perfecţi, ci pentru că prin EI putem atinge perfecţiunea. EI ne binecuvântează, nu pentru că am fi aşa de buni, încât am merita o binecuvântare, ci pentru ca, binecuvântaţi fiind, să ne întoarcem de la fărădelegile noastre (vezi Fapte 3,26). Tuturor celor care cred în Hristos, puterea ­dreptul sau privilegiul - le este dată să devină fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1.12). Prin "făgăduinţele nespus de mari şi scumpe" ale lui Dumnezeu, prin Hristos, suntem făcuţi părtaşi naturii divine (2 Petru 1,4).

Să ne îndreptăm acum atenţia asupra apli­caţiei practice a unor pasaje din Sfânta Scriptură.