Anexa B - Mântuitorul tuturor oamenilor

Anexa B - Mântuitorul tuturor oamenilor

În ultimii câţiva ani, unul dintre subiectele care au atras multă atenţie a fost cel legat de jertfa lui Hristos, ce a realizat ea în trecut şi ce realizează astăzi. Adesea, o mare parte din controversă se bazează pe Romani 5, îndeosebi versetul 18. Ce a realizat moartea lui Hristos pentru toţi oamenii? În 1895, Ellen White a scris binecunoscuta ei declaraţie despre „cea mai prețioasă solie” trimisă Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea prin „fraţii Waggoner şi Jones”. Ea l-a descris ca fiind mesajul care trebuia să-i fie vestit lumii, „însoţit de o mare măsură a revărsării Duhului Sfânt”. Câteva paragrafe după aceea, continuând să vorbească despre mesaj, Ellen White a declarat: „El prezintă Legea şi Evanghelia, combinându-le într-un întreg desăvârşit (vezi Romani 5 şi 1 Ioan 3,9-24). Aceste pasaje biblice preţioase vor fi întipărite în fiecare inimă deschisă pentru a le primi”.[i]

Romani 5 a fost unul dintre capitolele despre care Waggoner, Jones şi Prescott au predicat şi au scris înainte de declaraţia lui Ellen White din 1 mai 1895, din Testimonies to Ministers.[ii] Pasajul acesta din Scriptură reprezintă însuşi miezul Evangheliei – care a fost efectul păcatului lui Adam asupra întregului neam omenesc şi ce a realizat jertfa lui Hristos pentru întregul neam omenesc. 1 Ioan 3 este un capitol care vorbeşte despre evlavia practică – dragostea în acţiune, păzirea Legii – demonstrată prin dragostea reciprocă a fraţilor. În conformitate cu Ellen White, aceste două pasaje din Scriptură reprezintă Legea şi Evanghelia, combinate într-un întreg desăvârşit. Dumnezeu a spus că va întipări aceste pasaje în fiecare inimă deschisă pentru a le primi.

Romani 5 cuprinde două aspecte: Ce au făcut păcatul lui Adam şi jertfa lui Hristos pentru toţi oamenii, indiferent de alegerea noastră, şi ce anume implică alegerea noastră. Prin urmare, adevărurile aflate în Romani 5 nu desfiinţează îndreptăţirea prin credinţă, ci explică temelia acesteia. [493] Moartea lui Hristos a făcut realmente o lucrare pentru fiecare om, atât din perspectivă temporară, cât şi veşnică, însă, fără un răspuns concret din partea omului, plinătatea acestui mare Dar nu va fi înţeleasă sau experimentată în totalitate. Totuşi, crucea lui Hristos solicită sau atrage un răspuns din partea fiecărui om: „Ce veţi face cu Darul pe care vi L-am dat?” Pe baza acestui răspuns va fi hotărât destinul veşnic al fiecărui om. Din nefericire, „majoritatea îşi irosesc” dreptul de moştenire a vieţii veşnice şi „îl aruncă”.[iii]

Întocmai cum păcatul lui Adam a adus un „verdict al condamnării” asupra tuturor oamenilor,[iv] „tot astfel”, pe crucea Sa, Hristos, cel de-al doilea Adam, a adus „un verdict de achitare” a „tuturor oamenilor” (Romani 5,12-18). Aceasta este „îndreptăţirea prin credinţă” temporară, sau colectivă, care le-a fost dată tuturor oamenilor (Romani 5,18). Prin urmare, oamenii sunt născuţi liberi de condamnarea pentru păcatul lui Adam şi li s-a dat posibilitatea de a alege.

Totuşi, „însăşi esenţa Evangheliei este refacerea”, faptul de a fi mântuit din păcat, şi nu în păcat”.[v] Când faptul acesta este înţeles în lumina marii lupte dintre Hristos şi Satana, omul abia începe să îşi dea seama de măreţia Planului de Mântuire. Când este adus faţă în faţă cu jertfa de pe Golgota, omul începe „să-şi dea seama de valoarea mântuirii…, să înţeleagă ce a costat ea”.[vi] Adevărata credinţă vine dintr-o inimă care „apreciază preţul mântuirii”.[vii] Îndreptăţirea prin credinţă care rezultă din predarea faţă de voinţa lui Hristos, este mai mult decât o iertare legală a păcatelor trecute – Legea este scrisă în inimă, aşa încât cel păcătos poate şi încetează să păcătuiască. Acesta este scopul îndreptăţirii prin credinţă, şi totuşi el nu ar fi putut fi îndeplinit niciodată, dacă Hristos nu ar fi intervenit, plătind datoria pe care o are păcătosul (atât Adam, cât şi noi) încă de la întemeierea lumii. Ca urmare, îndreptăţirea şi sfinţirea prin credinţă, ca un întreg, constituie adevărata neprihănire prin credinţă.

Cele două aspecte ale Planului de Mântuire sunt prezentate pe întregul parcurs al Bibliei, dar cel mai clar în Romani 5 – darul „acordării dreptului la viaţă”, oferit tuturor oamenilor, şi darul îndreptăţirii prin credinţă, oferit tuturor celor ce cred. Ellen White de asemenea prezintă aceste două aspecte pe întregul parcurs al scrierilor ei, dar faptul de a nu înţelege cu claritate şi a nu avea o concepţie echilibrată poate să conducă la greşeli şi la căderea într-o extremă teologică. Un aspect al mântuirii nu îl desfiinţează pe celălalt, iar dacă sunt separate, pot fi periculoase. Când jertfa lui Hristos pentru toţi oamenii în ansamblu este prezentată în mod izolat, se poate ajunge la harul ieftin. Pe de altă parte, când răspunsul dat prin credinţă de către cel păcătos este prezentat [494] fără a arăta ce a făcut Dumnezeu deja pentru toţi oamenii, se poate ajunge la un legalism lipsit de adevărata dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de om. Ambele probleme alcătuiesc o biserică laodiceană călduţă. Până când nu vedem şi nu înţelegem (judecăm) dragostea lui Dumnezeu din perspectiva cuvintelor „Unul a murit pentru toţi, ca urmare, toţi au murit”, nu vom fi „constrânşi” să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine (2 Corinteni 5,14).

În cele ce urmează se află câteva dintre declaraţiile lui Ellen White, în care foloseşte diferite cuvinte pentru a descrie ce a făcut Hristos, sau ce este El pentru toţi oamenii.[viii]* Scopul acestei compilaţii este de a arăta doar câtva dintre declaraţiile lui Ellen White cu privire la acest aspect al mântuirii. Totuşi, scopul compilaţiei nu este de a anula celelalte declaraţii ale ei care vorbesc despre răspunsul omului.

De exemplu, când vorbeşte în sens general, colectiv, Ellen White declară: „Neamul omenesc este acceptat în Cel Preaiubit”.[ix] Totuşi, în alte locuri, Ellen White face declaraţii corespunzătoare cu privire la răspunsul omului, prin credinţă, spunând: „Cei care săvârşesc faptele lui Hristos sunt acceptaţi în Cel Preaiubit”.[x] Ambele declaraţii sunt inspirate şi adevărate. Noi nu trebuie să desfiinţăm niciuna dintre ele. „După cum Jertfa adusă pentru noi a fost deplină, tot astfel refacerea noastră din starea de întinare produsă de păcat trebuie să fie deplină”.[xi]

De multe ori, Ellen White include ambele aspecte ale Planului de Mântuire în aceeaşi declaraţie: „Domnul Hristos a adus o jertfă cuprinzătoare pentru toţi! Când S-a oferit pe Sine ca jertfă, Hristos a îndeplinit cerinţele dreptăţii,…”. Aici vedem aspectul colectiv, dar Ellen White continuă: „şi «cum vom scăpa, dacă neglijăm o mântuire atât de mare?» Cei care resping darul vieţii vor fi fără scuză… [Ioan 3,16]”.[xii] Astfel, ea prezintă cu frumuseţe ambele aspecte împreună. Un alt exemplu: „Isus a plătit preţul de răscumpărare pentru noi. Ea este a noastră, dar noi suntem aşezaţi aici pentru a fi puşi la probă, spre a se vedea dacă ne vom dovedi vrednici de viaţa veşnică”.[xiii] Încă un exemplu: „Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa păcatului, împăcând lumea cu Sine. Cel care nu a cunoscut păcatul a devenit jertfa pentru păcat”…. Totuşi, Ellen White continuă: „pentru ca făpturile omeneşti căzute şi păcătoase să poată primi iertarea prin pocăinţă”.[xiv] Din nou, vedem că aici sunt prezentate împreună ambele aspecte ale Planului de Mântuire. În alte locuri, Ellen White vorbeşte numai despre unul dintre aceste aspecte, dar niciuna dintre declaraţii, fie sub formă individuală, fie sub formă de compilaţie, nu ar trebui să fie folosită pentru [495] a dezaproba, sau pentru a reprezenta greşit Planul de Mântuire în ansamblul lui.

Aş încuraja cititorul să caute declaraţiile următoare şi să vadă cum sunt prezentate cu claritate aceste aspecte complementare ale Planului de Mântuire. Pentru că noi căutăm şi vedem adesea doar un singur aspect – fie îndreptăţirea prin credinţă, fie răspunsul omului, am enumerat mai jos doar o parte din declaraţiile ei care exprimă aspectul colectiv – cel pe care se bazează îndreptăţirea prin credinţă – în scopul de atrage mai multă atenţie asupra acestui aspect.

„El a răscumpărat căderea ruşinoasă a lui Adam şi a mântuit lumea”.[xv]

Mântuitorul lumii a devenit păcat pentru neamul omenesc”.[xvi]

„El a plătit preţul de răscumpărare pentru întreaga lume”.[xvii]

„Iudeii au văzut în jertfe simbolul lui Hristos al cărui sânge a fost vărsat pentru mântuirea lumii”.[xviii]

Răscumpărătorul lumii estimează valoarea sufletului omenesc prin intermediul preţului pe care l-a plătit pentru el pe Golgota”.[xix]

„Întregul sistem al jertfelor era o prevestire a morţii Mântuitorului pentru a răscumpăra lumea”.[xx]

„Satana ştie că Hristos a plătit preţul de răscumpărare pentru întreaga lume şi este hotărât să smulgă din mâna lui Hristos fiecare suflet pe care poate să-l influenţeze”.[xxi]

„El este Creatorul întregii omeniri. Toţi oamenii aparţin unei singure familii prin creaţiune şi toţi sunt una prin răscumpărare”.[xxii]

„El a semnat actele de eliberare a neamului omenesc”.[xxiii]

„Domnul Hristos, garantul neamului omenesc, este într-o activitate neîntreruptă”.[xxiv]

„Cuvintele rostite cu indignare, ‘Ce rost are risipa aceasta?’ au adus în mod viu în faţa lui Hristos jertfa cea mai mare care a fost adusă vreodată – El Însuşi oferit în dar ca jertfă de ispăşire pentru o lume pierdută”.[xxv]

„Pe cruce, Hristos, Mântuitorul, a făcut ispăşire pentru neamul omenesc”.[xxvi] [496]

„Hristos, marele Antitip, atât Jertfă, cât şi Mare Preot… pentru păcatele lumii”.[xxvii]

„Înainte de venirea lui Hristos în lume, fuseseră date dovezi îmbelşugate cu privire la faptul că Dumnezeu a iubit neamul omenesc. Totuşi, prin dăruirea lui Hristos pentru un neam omenesc atât de lipsit de merite a fost demonstrată că dragostea lui Dumnezeu este dincolo de orice îndoială”.[xxviii]

„Ar trebui să cultivăm amabilitatea creştină şi simpatia duioasă chiar şi pentru cel mai aspru şi necioplit dintre oameni… care este totuşi un supus al harului şi este preţios în ochii Domnului”.[xxix]

„Da, Hristos Şi-a dat viaţa pentru viaţa lumii”.[xxx]

„Astfel, Hristos i-a dat omenirii o existenţă în afara Lui Însuşi”.[xxxi]

„Cu braţul Său omenesc lung, Fiul lui Dumnezeu a înconjurat întreaga familie omenească, în timp ce cu braţul Său divin a cuprins tronul Celui Infinit”.[xxxii]

„Prin oaia pierdută, Hristos reprezintă nu numai păcătosul ca individ, ci întreaga lume care a apostaziat şi a fost distrusă de păcat… această mică lume căzută – oaia pierdută – este mult mai preţioasă în ochii Săi, decât sunt cele nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit de turmă. Hristos, Comandantul cel iubit din curţile cereşti, a coborât din poziţia Sa înaltă, a lăsat deoparte slava pe care o avea alături de Tatăl, în scopul de a salva acea lume pierdută”.[xxxiii]

„Prin moartea pentru om, Isus a înălţat omenirea pe scara valorii morale a lui Dumnezeu”.[xxxiv]

„Prin biruinţa lui Hristos, neamul omenesc a fost înălţat din punct de vedere al valorii morale, nu datorită a ceea ce făcuse omul, ci datorită marii lucrări care fusese săvârşită pentru el prin Fiul lui Dumnezeu”.[xxxv]

„În calitate de înlocuitor şi garant, în natură umană prin puterea divină, Hristos l-a pus pe om pe un teren avantajos”.[xxxvi]

Neamul omenesc este acceptat în Cel Preaiubit”.[xxxvii] [497]

„Când, în agonia Sa de moarte, Mântuitorul a strigat: ‘S-a isprăvit’, El a adus lumea înapoi în starea de a primi favoarea lui Dumnezeu”.[xxxviii]

„Cei care pretindeau a fi urmaşi ai lui Avraam au încercat să numere poporul Israel, ca şi când darul vieţii veşnice aparţinea doar câtorva aleşi. Ei doreau ca beneficiile mântuirii să fie limitate la propria naţiune. Dar Dumnezeu a acordat favoarea divină fiecărui membru al neamului nostru omenesc”.[xxxix]

„«Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea». Cât de mulţi au trecut cu vederea relaţia aceasta, şi nu au avut inima mişcată de adevărurile ei importante! Mulţi au crezut că nu avea legătură cu omenirea, dar ea este de cea mai mare importanţă pentru fiecare dintre ei. Isus a fost acceptat de către Cer ca fiind reprezentantul neamului omenesc. În ciuda tuturor păcatelor şi slăbiciunilor noastre, noi nu suntem alungaţi ca fiind nevrednici; noi suntem acceptaţi în Cel Preaiubit”.[xl]

„Religia lui Hristos îl înalţă pe primitor pe un plan mai înalt de gândire şi acţiune, în timp ce prezintă întregul neam omenesc ca fiind obiectul dragostei lui Dumnezeu, răscumpărat prin jertfa Fiului Său”.[xli]

Fiecare binecuvântare, trecătoare sau spirituală, vine la noi ca fiind răscumpărată prin sângele Său”.[xlii]

Toţi oamenii au fost răscumpăraţi cu preţul acesta infinit…. Dumnezeu a plătit preţul de răscumpărare pentru voinţa, sentimentele, mintea şi sufletul fiecărei făpturi omeneşti. Indiferent dacă sunt credincioşi sau necredincioşi, toţi oamenii sunt proprietatea Domnului”.[xliii]

Isus a plătit preţul de răscumpărare a noastră. Ea este a noastră”.[xliv]

„Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa păcatului, împăcând lumea cu Sine”.[xlv]

„Misiunea Sa a fost aceea de a înălţa Legea Tatălui, de a o face vrednică de cinste şi de a împlini cerinţele ei, plătind cu propria viaţă pedeapsa pentru călcarea ei. În felul acesta, El a realizat împăcarea dintre Dumnezeu şi om”.[xlvi]

„Hristos nu a venit pentru a-Şi mărturisi propriile păcate, ci Lui I-a fost atribuită vinovăţia în calitate de înlocuitor al păcătosului. El nu a venit spre a se pocăi pentru Sine, ci în locul celui păcătos”.[xlvii] [498]

Desăvârşirea caracterului a fost pusă în dreptul omului. Hristos a luat asupra Sa blestemul Legii”.[xlviii]

„După ce făcuse paşii necesari prin pocăinţă, convertire şi credinţă în locul neamului omenesc, Hristos a mers la Ioan pentru a fi botezat în Iordan”.[xlix]

„El Se proclamă a fi Apărătorul familiei omeneşti păcătoase”.[l]

„Domnul Hristos plătise suma nemăsurată pentru ca vinovăţia păcatului să fie anulată şi a adunat asupra sufletului Său muribund această responsabilitate vastă, luând asupra Sa păcatele întregii lumi”.[li]

„El a trebuit să poarte vina omenirii căzute. Asupra Aceluia care nu a cunoscut păcatul a trebuit să fie pusă nelegiuirea noastră a tuturor”.[lii]

„Când întreaga lume se afla sub condamnare, Hristos a luat asupra Sa vina celui păcătos. El a suportat mânia lui Dumnezeu pentru cel nelegiuit şi, suferind pedeapsa păcatului,   l-a răscumpărat pe cel păcătos”.[liii]

„Hristos a devenit păcat pentru neamul căzut, luând asupra Sa condamnarea care îi revenea celui păcătos, pentru călcarea Legii lui Dumnezeu. Hristos a stat în fruntea familiei omeneşti în calitate de reprezentant al acesteia. El luase asupra Sa păcatele lumii. Prin asemănarea cu firea pământească, El a osândit păcatul în firea pământească”.[liv]

Îndreptăţirea este opusul condamnării”.[lv]

„Dreptatea cere ca păcatul să nu fie iertat pur şi simplu, ci să fie executată pedeapsa cu moartea. Prin dăruirea Fiului Său, Dumnezeu a împlinit ambele cerinţe. Când a murit în locul omului, Hristos a suportat pedeapsa şi a oferit iertarea”.[lvi]

„El a fost garantul omului, ambasadorul lui Dumnezeu – garanţia că omul va împlini cerinţele Legii, atribuindu-i omului neprihănirea Sa, şi a fost reprezentantul lui Dumnezeu, manifestând caracterul Său pentru neamul omenesc căzut”.[lvii]

„Hristos a împlinit cerinţele Legii în natura Sa umană”.[lviii] [499]

NOTE FINALE ANEXA B

[i]. Ellen G. White, Testimonies to Ministers, p.91,94.

[ii]. Vom trata mai amplu subiectul acesta în Capitolul 24, care va fi publicat în volumul al doilea.

[iii]. E.J. Waggoner, The Glad Tidings, p.14.

[iv]. Pentru declaraţiile lui Ellen White cu privire la rezultatele păcatului lui Adam asupra întregului neam omenesc, vezi, Review and Herald, 24 februarie, 1874; Manuscript Releases, vol. 9, p.229; Spirit of Prophecy, vol.4, p.49-50; Tragedia veacurilor, p.180; Manuscript Releases, vol. 9, p.236; Spiritual Gifts, vol. 3, p.46; Spalding and Magan, p.146; Youth Instructor, 1 aprilie, 1897.

[v]. Ellen G. White, Hristos Lumina lumii, p.824.

[vi]. Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p.200.

[vii]. Ellen G. White, Review and Herald, 24 iulie, 1888.

[viii]. Am compilat o colecţie care, fără editare, conţine mai mult de 160 de pagini de declaraţii ale lui Ellen White în care sunt incluse ambele aspecte ale Planului de Mântuire.

 

Toate referinţele următoare sunt din scrierile lui Ellen G. White:

 

[ix]. 1888 Materials, p.124.

[x]. Signs of the Times, 19 septembrie, 1895.

[xi]. Mărturii, vol. 8, p.312.

[xii]. Signs of the Times, 2 ianuarie, 1893.

[xiii]. Signs of the Times, 26 noiembrie, 1886.

[xiv]. Manuscript Releases, vol. 11, p.365.

[xv]. Youth Instructor, 2 iunie, 1898.

[xvi]. Review and Herald, 18 septembrie, 1874.

[xvii]. Home Missionary, 1 iulie, 1897.

[xviii]. Selected Messages, cartea 1, p.106-107.

[xix]. Bible Echo, 8 ianuarie, 1894.

[xx]. Hristos Lumina lumii, p.165.

[xxi]. Review and Herald, 19 mai, 1896.

[xxii]. Parabolele Domnului Hristos, p.386.

[xxiii]. Divina vindecare, p.89.

[xxiv]. Review and Herald, 5 martie, 1901.

[xxv]. Hristos Lumina lumii, p.565.

[xxvi]. Signs of the Times, 17 decembrie, 1902.

[xxvii]. Signs of the Times, 19 septembrie, 1892.

[xxviii]. Signs of the Times, 5 februarie, 1894.

[xxix]. Mărturii, vol. 3, p.422.

[xxx]. Review and Herald, 1 mai, 1900.

[xxxi]. Selected Messages, cartea 1, p.251.

[xxxii]. Youth Instructor, 29 iulie, 1895.

[xxxiii]. Parabolele Domnului Hristos, p.190.

[xxxiv]. Notebook Leaflets, vol. 1, p.82.

[xxxv]. Bible Echo, 1 decembrie, 1893.

[xxxvi]. Review and Herald, 24 aprilie, 1894.

[xxxvii]. 1888 Materials, p.124.

[xxxviii]. Signs of the Times, 15 februarie, 1900.

[xxxix]. Youth Instructor, 5 august, 1897.

[xl]. Signs of the Times, 28 iulie, 1890.

[xli]. Signs of the Times, 17 august, 1891

[xlii]. Review and Herald, 24 noiembrie, 1896.

[xliii]. Parabolele Domnului Hristos, p.326.

[xliv]. Youth Instructor, 4 noiembrie, 1897.

[xlv]. Calea către Hristos, p.35.

[xlvi]. Signs of the Times, 25 august, 1887.

[xlvii]. Review and Herald, 21 ianuarie, 1873.

[xlviii]. Manuscript Releases, vol. 6, p.233.

[xlix]. 1901 General Conference Bulletin, p.36.

[l]. Manuscript Releases, vol. 17, p.213.

[li]. Signs of the Times, 17 august, 1891.

[lii]. Hristos Lumina lumii, p.685.

[liii]. Review and Herald 1 septembrie, 1891.

[liv]. Review and Herald, 6 mai, 1875.

[lv]. 1888 Materials, p.899.

[lvi]. Selected Messages, cartea 1, p.339-340.

[lvii]. Selected Messages, cartea 1, p.257.

[lviii]. Credinţa şi faptele, p.93.