10. Studiul înţelepciunii

10. Studiul înţelepciunii

Pe când era încă foarte tânăr, Daniel era „priceput în orice înţelepciune.” Aceasta era partea cea mai importantă a educaţiei sale.

Ce este înţelepciunea? De unde vine ea? Cum se obţine? Şi ce legătură are cu educaţia în general?

„Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii? Omul nu-i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pământul celor vii. Adâncul zice: ‚Nu este în mine’; iar marea zice: ‚Nu este la mine.’ Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint. …

De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii? Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului. Adâncul şi moartea zic: ‚Noi am auzit vorbindu-se de ea.’

Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. … când a dat legi ploii, şi când a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat-o, i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare. Apoi a zis omului: ‚Iată, frica de Domnul, ACEASTA ESTE ÎNŢELEPCIUNEA, depărtarea de rău, este priceperea.” (Iov 28:12-28). Şi „Domnul dă înţelepciune.” (Prov. 2:6).

Este sigur, deci, că teama de Domnul era o parte esenţială a educaţiei din şcolile profeţilor. Întrucât doar Dumnezeu cunoaşte adevărata înţelepciune, şi fiindcă El este Cel care o dă, se cerea să fie studiat ceea ce Dumnezeu descoperise despre Sine, pentru ca ei să-L poată cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi atributele Lui. Fiindcă nu se puteau teme, - avea reverenţă faţă de El – decât dacă Îl cunoşteau. Şi pentru a studia ceea ce Dumnezeu descoperise, era necesar studiul scrierilor sacre, - scrierile lui Moise şi ale celorlalţi profeţi.

Fiindcă „frica de Domnul este începutul înţelepciunii (cunoaşterii – KJV),” este cert că înţelepciunea era studiul cel mai important în şcolile profeţilor. Trebuia să preceadă orice alt studiu. Mai mult, nu doar era precedent oricărui alt studiu, ci era elementul de căpetenie, principiul călăuzitor, în toate celelalte studii. Şi deoarece cunoaşterea lui Dumnezeu este esenţială pentru a avea teamă de Dumnezeu, iar cunoaşterea sigură  a lui Dumnezeu se obţine doar prin descoperirea pe care o dă El despre Sine şi despre atributele Sale, este cert că Sfintele Scripturi erau baza esenţială a tuturor studiilor, călăuza în fiecare curs de cercetare, şi ultimul cuvânt în orice problemă.

Înţelepciunea este „teama de Domnul,” iar „teama de Domnul este începutul cunoaşterii.” Tot ceea ce poate cunoaşte cineva în lumea aceasta fără teamă de Domnul, va dispărea în „puţină vreme,” pentru totdeauna: în timp ce acela care cunoaşte teama de Domnul, va rămâne în veac. Ceea ce învaţă acesta în acord cu teama de Domnul, va rămâne de asemenea pentru totdeauna, împreună cu el; şi pentru totdeauna va fi deschis în faţa lui tot universul necuprins, cu toate posibilităţile obţinerii de mai multă cunoaştere. În acest fel, cel care se teme de Domnul are de asemenea, prin aceasta, pentru toată veşnicia, toate lucrurile; în timp ce, orice ar putea avea fără teama de Dumnezeu, în realitate nu poate avea nici măcar atât, fiindcă în scurtă vreme toate acestea vor trebui să dispară, împreună cu el. Astfel, prin însăşi natura lucrurilor, teama de Domnul este cea mai importantă dintre toate lucrurile, şi din acest motiv este pe drept începutul cunoaşterii, la fel cum este începutul oricărui alt lucru.

De asemenea, trebuie păstrat în minte, că teama de Domnul era învăţată acolo în mod distinct. Învăţarea lucrurilor despre Dumnezeu nu era restrânsă doar la învăţarea doctrinelor sau a altor subiecte din Scripturi; nu era o învăţare a teologiei sau a lucrurilor despre Dumnezeu. Se învăţa teama de Domnul, ca un element distinctiv în experienţa individuală. Studenţii erau învăţaţi despre ce este teama de Domnul, despre modul în care să se apropie de El, cum să I se roage, cum să se supună Lui, cum să comunice cu El, cum să curteze Duhul Lui cel Sfânt, cum să fie conduşi de Duhul, cum să trăiască împreună cu Dumnezeu, cum să umble împreună cu El, cum să-L aibă pe Dumnezeu prezent în vieţile lor, cum să ştie că sunt întotdeauna în prezenţa Lui, cum să Îl aibă pe El drept însoţitor în tot ceea ce făceau în vieţile lor de fiecare zi – pe scurt, cum să dea slavă lui Dumnezeu în trupul, sufletul şi duhul lor, prin fiecare gând, fiecare cuvânt şi fiecare faptă.

Toate acestea înseamnă studierea înţelepciunii. Înţelepciunea era subiectul de studiu cel mai important, care îşi avea influenţa în toate celelalte, în şcoala Domnului. Iar Daniel ne este prezentat ca o mostră despre ce poate produce o astfel de învăţare. Haideţi să lăsăm ca o astfel de învăţare să pătrundă din nou şcolile Domnului, şi din nou să înceapă să fie produşi oameni ca Daniel.