17. Studiul ştiinţei fizice – Vindecarea

17. Studiul ştiinţei fizice – Vindecarea

În continuare, tot în domeniul medical, se poate citi din Biblie textul, „Locuitorul ei nu va mai spune, ‚Sunt bolnav’: Poporul care va locui acolo va avea fărădelegile iertate”. Acesta descoperă principiul că păcatul este un element de bază în boala fizică şi că, în consecinţă, iertarea păcatului, care implică încetarea păcatului, ruperea cu păcatul prin neprihănire, este un element ce trebuie recunoscut şi folosit în tratarea creştină a bolilor. Acţionând pe baza acestui principiu, se poate declara cu încredere şi se poate învăţa întotdeauna, aşa cum a declarat şi a învăţat editorul publicaţiei American Medicine, George M. Gould, M.D.:

„Relaţia dintre păcat şi boală este recunoscută de toate marile minţi filozofice, dar nicăieri nu este aşa de precis exprimată ca în cuvintele tranşante ale lui Cotton Mather, care vorbeşte despre boli ca despre ‚Flagellum Dei pro peccaiis mundi.’ Pentru materialiştii moderni, sau atei, şi în special pentru agnosticii care le ştiu pe toate, care folosesc în mod greşit ştiinţa pentru scopuri dogmatice, vorba aceasta a lui Cotton Mather va părea a nu fi demnă nici măcar de dispreţul lor, deoarece în gândirea lor nu există nici păcat nici Dumnezeu. Ar trebui ca aceştia să facă un pas mai departe, şi împreună cu aliaţii lor, oamenii de ştiinţă necreştini, ‚să pună capac la toate’ negând de asemenea existenţa bolii şi a lumii. Este un vechi subterfugiu al minţii acela de a fugi de dificultăţi şi responsabilităţi prin negarea existenţei faptelor. Cel care îşi aduce la tăcere conştiinţa prin negarea păcatului, nu face decât să adauge un alt păcat la povara lui individuală, şi un alt păcătos la povara lumii … De aceea, haideţi să înţelegem că dincolo de orice discuţie ateismul acesta nu este ştiinţific, că Dumnezeu este viu, şi că păcatul se opune lucrării Lui biologice din lume, nicidecum nu o ajută. …

Dumnezeu este un adevărat medic, ce lucrează pentru o finalitate normală. El poate cauteriza în scopul de a vindeca, şi preferă amputarea în locul necrozei. Pacientul Lui este întregul corp şi suflet al omenirii viitoare, nu membrele individuale care există acum şi aici. Înţelepţii lumii, filozofii şi profeţii, cei care au condus oamenii la un trai mai bun, au văzut considerabilele şi finele căi şi legi care i-au dus să înţeleagă cauza bolii şi a morţii timpurii în sursele de ignoranţă (care de asemenea este păcat), de egoism, şi de înfăptuire a răului. Acesta este textul oricărei predicări şi profeţii, povara oricărei tragedii, intriga din toată literatura. Şi este inima medicinei! … Ca medici, noi trebuie să lucrăm pentru a vindeca şi a preveni boala. Dacă, aşa cum am văzut, boala este întotdeauna mai mult sau mai puţin dependentă de păcat, noi trebuie ca, printr-o profilaxie ştiinţifică, să încercăm să stopăm păcatul care în mod parţial sau în întregime generează sau permite boala. …

Ştiinţa, este clar, a fugit de moralitate; noi ştim cum să lungim media de viaţă cu câţiva ani, cu o reducere proporţională a tuturor suferinţelor şi cheltuielilor, dar suntem fără putere de a o face, pur şi simplu din cauza păcatului. Nu este nicio îndoială că doar păcatul împiedică reducerea ratei morţii şi a bolii la jumătate, şi o lungire a duratei de viaţă la 50 sau 60 de ani. Şi am ajuns sau aproape am ajuns la limită în ce priveşte tot ce cuprinde arta terapeuticii.  Nu putem niciodată vindeca mai mulţi bolnavi dacă nu avem trupuri şi suflete mai bune ale pacienţilor. Marele progres al viitorului în medicină va fi prevenţia. Va trebui să ne pierdem viaţa pentru a o găsi. Anual mor în jur de 1.500.000 de oameni în Statele Unite – cu cel puţin 500.000 mai mulţi decât dacă am putea realiza reforme sanitare cu eficienţă dovedită … Nu există prevenţie a bolii fără a înăbuşi cauzele bolii. Oriunde există păcat, acesta produce în final boală şi moarte. Omul care spune că singura lui datorie este de a vindeca boala, ca să nu supere păcatul sau societatea, este un medic prost şi un cetăţean mizerabil. El îşi poate influenţa semenii şi naţiunea în sute de feluri pentru a scădea rata bolii şi a morţii, în afară de ceea ce manualele numesc terapeutică. Cea mai bună terapeutică este aceea de a face ca terapeutica să nu mai fie necesară.”

Ideea de iertare a păcatelor ca un element în adevăratul tratament al bolilor nu aprobă în niciun caz şarlatania acelor aşa-zise vindecări prin credinţă. Fără îndoială, este nevoie de credinţă în vindecare: deoarece iertarea păcatelor este primită şi cunoscută doar cu ajutorul credinţei. Dar este „credinţa care lucrează;” nu o „credinţă” aeriană, imaginară, care se roagă şi „crede” dar stă jos fără să facă nimic. Este credinţa care, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi a iubirii lui Dumnezeu, învaţă iertarea păcatelor şi apoi lucrează cu cea mai mare vigoare pentru a reduce febra, a elimina otrăvurile, şi caută sârguincios cauzele fizice ale bolii, pentru ca aceste cauze împreună cu păcatele să fie abandonate pentru totdeauna, şi pentru ca adevărata cale a adevăratei vindecări, care este legată în mod inseparabil de sfinţenie, să fie urmată pe viitor cu credincioşie.

Pe baza acestui principiu, este studiată filozofia iertării păcatelor pentru a şti în ce fel, ca o materie de cunoştinţă practică, iertarea păcatelor intră ca element în ştiinţa medicală practică. Iar în direcţia aceasta nu trebuie să mergem prea departe pentru a găsi cel puţin un adevăr important despre cum vine aceasta. Iată: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui! Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.” „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu.” Isaia 57:19-21. Pacea lui Dumnezeu, care vine la om prin iertarea păcatelor şi prin restaurarea sufletului în neprihănire, este un element distinct în recuperarea din starea de boală, şi este un drept al căii spre sănătate. Şi nu există în lume un medic inteligent, chiar dacă este ateu declarat, care să nu spună că o minte deranjată, o inimă năpăstuită, o viaţă dezorientată, sunt o piedică reală în calea a orice s-ar putea face pentru a readuce o persoană din starea de boală la sănătate; în timp ce, pe de altă parte, pacea minţii împreună cu liniştea şi odihna inimii sunt un ajutor real. Principiul acesta medical temeinic, pe care îl recunoaşte orice medic, este declarat în Biblie ca un principiu medical; şi este dat direct de Domnul ca o prescripţie medicală pentru cel bolnav: „Pace, pace, … zice Domnul; şi îl voi vindeca.” (trad. Fidela).

Acesta este doar un exemplu în ilustrarea virtuţii esenţiale şi a puterii cuvântului lui Dumnezeu de a vindeca. Este scris: „A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit.” Psalm. 107:20. Iar despre virtutea medicinală a cuvântului Său ca atare, este scris: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate (nota marginală, Ebraică, „medicament”) pentru tot” – spiritul? Nu. „Pentru toată” mintea? – Nu. Ci „pentru tot trupul lor.” (Proverbe 4:20-22). Boala se ţine de trup. Însă, cuvintele lui Dumnezeu primite în inimă şi păstrate ca o comoară în viaţă, dacă li se permite să fie cu adevărat izvorul vieţii – acestea sunt „sănătate pentru tot trupul.” Aceasta este prescripţia Medicului Divin pentru sănătate, şi în ea este virtute Divină pentru toţi cei ce vor lua „medicamentul” prescris astfel. Prescripţia este repetată în Exod 15:26 şi în Deut. 7:12-15.

Aceasta este doar o parte din exprimarea dorinţei supreme a Domnului în ce priveşte sănătatea omenirii. Fiindcă El spune, „doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească.” (3Ioan 2). Dumnezeu pune dorinţa Lui ca omul să prospere în sănătate, la egalitate cu dorinţa Lui ca sufletul omului să prospere: „doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” Este doar repetarea marelui adevăr deja amintit că, după cum opusul lor, păcatul şi boala sunt inseparabile, sănătatea şi sfinţenia sunt inseparabile.

Adevărul acesta este revelat în limba engleză nativă în care vorbim, şi în limbile ei materne, la fel ca în Biblie. Cuvântul „sănătate” (health) este un substantiv abstract derivat de la „întreg” (whole), nu de la „a vindeca” (heal). Adevăratul înţeles al cuvântului „întreg” (whole) este „sănătos, nevătămat, întreg, complet.” Sensul original al cuvântului „Whole” (întreg) este „hale” (sănătos) care semnifică „în deplină sănătate.” Lucrul acesta este confirmat de versetul din Scriptură, „nu cei sănătoşi (whole) au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.”

Forma originală a cuvântului actual „hale” este „hal”. Iar descinderea pe care a suferit-o este „hal, hol, hool, hole, hwole, whole.” Astfel, cuvântul „hale” este doar o formă scandinavă târzie a cuvântului „whole.” Cuvântul actual norvegian pentru „whole” este „hel.” De fapt litera „w” din cuvântul „whole” a intrat în uz abia cam de patru sute de ani; iar Societatea Filologică Engleză recomandă scoaterea literei „w”, pentru a restaura cuvântul în legăturile lui cu cuvintele înrudite, „holy,” „heal,” „health,” etc.

Astfel, descinderea cuvântului nostru „whole” pe linia aceasta, din cuvântul original „hal”, arată că înseamnă „în deplină sănătate.”

Acest cuvânt are o altă linie de descendenţă, care ne prezintă un gând suplimentar şi foarte important. Cealaltă descendenţă a mers astfel: hal, hol, hool, hole, holy, hole-ness, holy-ness, holi-ness; cuvântul nostru actual „holy” nu este decât „acel ‚hool’ din Engleza Middle English (acum se scrie w-h-o-l-e), având adăugată litera ‚y’.” Anglo-saxonii încă folosesc acelaşi „hal,” cu sufixul „ig,” obţinând cuvântul „halig.” Sufixul acesta „ig” corespunde exact sufixului nostru modern „y,” aşa că termenul anglo-saxon „halig” este tocmai cuvântul nostru modern „holy.” Anglo-saxonului „halig” îi corespunde germanul „heilig,” care la rândul lui corespunde întocmai cuvântului nostru modern „holy.” Iar cuvântul german „heilig” derivă din „heil,” care înseamnă „sănătate, fericire, siguranţă, salvare.” Descendenţa şi familia cuvântului din germană este următoarea:

Heil, semnificând hale, întreg, sănătos.

Heiland, care înseamnă Mântuitor, derivă din „vechiul participiu prezent – Cel care vindecă, sau Cel care salvează.”

Heilig, care înseamnă (dătător de sănătate - healthful, care aduce cea mai înaltă bunăstare; de aici) sfânt, sacru.

Heiligkeit, înseamnă sfinţenie (holiness).

Heilsam, care înseamnă bun pentru sănătate (wholesome), vindecător (healing).

În limba germană, versetul din Isaia 12:2, este „Siehe, Gott ist mein Heil. … Gott der Herr ist meine Starke und mein Psalm, und ist mein Heil.”

Limbile scandinave – de fapt întreaga familie de limbi teutonice – spun aceeaşi istorie. Iar istoria este că în adevărata concepţie despre sănătate sunt cuprinse atât sfinţenia cât şi rezultanta ei, adică mântuirea.

Acolo unde străvechea noastră limbă maternă a spus „heil,” limba noastră maternă actuală spune „mântuire.” Iar Biblia spune că sănătatea şi mântuirea sunt acelaşi lucru. „Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta, şi printre toate neamurile mântuirea Ta (sănătatea Ta mântuitoare – KJV)!” Psalm 67:1,2. Sănătatea care vine de la Dumnezeu este o „sănătate mântuitoare.” Aceasta înseamnă sfinţenie, şi mântuire datorată sfinţeniei. „Calea” Lui care trebuie să fie cunoscută pe pământ este „sănătatea mântuitoare” a lui Dumnezeu, cunoscută printre toate neamurile.

Apoi: „De ce eşti doborât, sufletul meu? Şi de ce eşti neliniştit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă Îl voi lăuda pentru ajutorul înfăţişării Sale.” (Psalm 42:5 – Fidela) Cuvintele din ebraică spun „fiindcă prezenţa Lui este mântuire.”

Şi versetul 11: „Speră în Dumnezeu, căci încă Îl voi lăuda, pe El, care este sănătatea înfăţişării mele şi Dumnezeul meu.” (Fidela.) Ajutorul înfăţişării Lui este sănătatea înfăţişării mele. Prezenţa Lui este mântuire, iar prezenţa Lui este sănătate. Deci, după Scripturi, adevărata mântuire este sănătate, iar adevărata sănătate este mântuire. Vezi la fel şi Ps. 43:5.

În final, „să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” 2Cor. 7:1.

Care este întinăciunea cărnii? Este folosirea tutunului, consumarea opiului, a ceaiului, a cafelei, a berii, a băuturilor alcoolice; este mâncarea de hrană nesănătoasă şi nehrănitoare; obiceiuri de viaţă necurate. De toate acestea creştinul se curăţă pe sine. Dar după ce a făcut aceasta, omul este curăţat doar pe jumătate. El trebuie să se mai cureţe şi de „orice întinăciune a duhului:” de orice necurăţie produsă de gânduri şi de cuvinte. Omul trebuie să le facă pe ambele pentru a atinge adevărata sfinţenie, integritate, sănătate, mântuire.

Astfel, adevărul ca principiu medical că sănătatea şi sfinţenia sunt întreţesute în mod inseparabil, se regăseşte în Biblie şi în toată învăţătura ei, fiind de asemenea înrădăcinat şi fixat în limbile în care vorbim. De aceea, ele trebuie să fie la fel întreţesute în mod inseparabil în fiecare creştin: altfel, cum am putea fi creştini în mod sincer şi inteligent? Şi dintre toate lucrurile, acestea două – sănătatea şi sfinţenia – trebuie să fie întreţesute în mod inseparabil în medic; şi nu mai puţin în predicator. Predicatorul care le separă, nu poate predica principiile adevăratei sfinţenii; iar medicul care le separă, nu poate practica principiile adevăratei sănătăţi. Iar ceea ce Dumnezeu a unit în mod atât de inseparabil, cum poate cineva să facă bine dacă le pune separat?

 

TEMPERANŢA – A TRĂI ÎN MOD SĂNĂTOS

 

Unirea care există între sănătate şi sfinţenie implică principiul luării în atenţie a temperanţei şi a trăirii în mod sănătos. Am văzut că în şcolile profeţilor aceasta se studia în mod special. Am văzut că temperanţa a fost una dintre caracteristicile cele mai de seamă ale tinereţii şi de fapt a întregii vieţi a lui Daniel. Faptul că atunci când a fost dus în captivitate temperanţa era un principiu deja fixat în viaţa lui, dovedeşte că el a învăţat aceasta în şcoala pe care a urmat-o, şi că a fost o parte importantă a educaţiei lui dinainte de captivitate.

Atunci când prizonierii din familia regală au ajuns la Babilon, „împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el.”  Cuvântul tradus aici prin „bucate” înseamnă „delicatese;” şi se referă la mâncărurile alese de pe masa regală, delicatese bogate de aşteptat să fie pe masa unui împărat atât de mare. Desigur e vorba şi de carne, fiindcă aceasta se folosea din belşug, dar cuvântul se referă la toate delicatesele  regale.

Însă Daniel le-a refuzat pe toate, şi la fel a refuzat şi vinul, alegând „de mâncat zarzavaturi şi apă de băut.” Cuvântul tradus prin „zarzavaturi” este de asemenea un cuvânt cu înţeles larg. Cuvântul tradus prin „zarzavaturi” cuprinde întreaga paletă a dietei vegetariene, la fel cum celălalt cuvânt cuprinde întreaga paletă a delicateselor împăratului. Daniel a cerut ca el şi cei trei tovarăşi ai lui să poată avea ca hrană o dietă vegetariană în locul delicateselor bogate şi bine condimentate, şi apă de băut în locul vinului său.

Acţiunea aceasta a celor patru tineri a fost doar o exprimare a unui principiu fixat, derivat din cunoaşterea efectelor pe care le-ar fi avut mâncărurile împăratului. Daniel „s-a hotărât” să nu ia din bucatele şi băutura împăratului, şi a hotărât aceasta „ca să nu se spurce” cu ele. A refuzat mâncarea şi băutura aceea pentru că ştia efectul lor de a mânji pe cel ce le foloseşte.

Fiindcă o astfel de mâncare şi băutură cu siguranţă mânjeşte. Să ilustrăm aceasta: dacă sticla de la felinarul dumneavoastră este înceţoşată din cauza depunerilor de fum, lumina nu va străbate clar prin ea; nu va da nici jumătate din lumina pe care ar da-o dacă sticla ar fi bine curăţită. Totuşi lumina din interiorul lămpii poate fi aceeaşi ca întotdeauna. Petrolul poate fi din cel mai curat, fitilul poate fi perfect potrivit, lumina poate fi foarte bună. Totuşi, dacă sticla este înceţoşată din cauza prafului sau a fumului, lumina nu se va vedea clar. Pur şi simplu nu poate lumina clar, din cauza mediului prin care trebuie să lumineze.

Atunci când se întâmplă aşa, nu trebuie să cârpăceşti la lumină sau să cauţi vreo vină la ea, ci trebuie să cureţi sticla. Şi când cureţi sticla, nu doar că i se permite luminii să treacă prin sticlă, ci efectiv este făcută să strălucească într-un mod în care nu ar putea străluci fără sticlă. Astfel este literalmente adevărat, la fel fiind şi cu alte lucruri, că puterea şi claritatea luminii depinde de mediul prin care trebuie să lumineze.

Acum, cei care cred în Hristos sunt mediul prin care lumina lui Dumnezeu, prin Duhul Lui Sfânt, trebuie să lumineze în lume: Lumina aceasta este perfectă. Este imposibil să găseşti ceva de reproşat strălucirii perfecte a luminii însăşi. Dacă lumina nu străluceşte perfect, se datorează cu totul unui defect în mediul prin care lumina ar trebui să lumineze. Şi orice toceşte nervii sau îngreunează circulaţia sângelui, întunecă sistemul şi înceţoşează lumina lui Dumnezeu la fel cum sticla aceea înceţoşată a diminuat lumina lămpii.

Orice fel de stimulent şi narcotic – vin, tutun, bere, cafea, ceai – toceşte nervii; şi toate alimentele bogate, bine condimentate, şi alimentele cu carne îngreunează circulaţia sângelui; aşa că efectul tuturor acestora, sau a fiecărui din acestea, este de a înceţoşa sistemul şi de a întuneca lumina lui Dumnezeu care ar trebui să lumineze, prin Duhul Lui cel Sfânt, prin vieţile noastre, în întunericul lumii.

Daniel a trăit în secolul cel mai întunecat al vechiului Israel, - secolul în care Israel a căzut sub povara propriei nelegiuiri. De asemenea a trăit şi în secolul cel mai întunecat al vechiului Babilon – secolul în care Babilonul la fel a căzut sub povara propriei nelegiuiri. Daniel a stat în lume ca unul, din poporul declarat al lui Dumnezeu, prin care lumina lui Dumnezeu trebuia să lumineze în întunericul lumii din timpul său.

Astăzi noi trăim într-un secol care corespunde atât Ierusalimului cât şi Babilonului. Astăzi Dumnezeu îşi cheamă poporul afară din Babilon, ca să nu fie „părtaş la păcatelor ei” şi să nu fie „loviţi cu urgiile ei.” Noi suntem poporul declarat al lui Dumnezeu, prin care lumina trebuie să lumineze în întunericul lumii. Totuşi, sute, şi mă tem că mii, dintre creştinii declaraţi beau ceai, cafea, sau alte lucruri rele asemănătoare, şi obişnuiesc să mănânce hrană cu carne, delicatese, şi bucate grase; apoi se miră de ce vecinii lor „nu văd lumina”! Ei cer de la Domnul Duhul Lui cel Sfânt, şi apoi se miră de ce au „atât de slabă influenţă”!

Adevărul este că vecinii lor nu pot vedea lumina: este atât de întunecată de minţile şi vieţile înceţoşate ale acestor creştini, încât oamenii pur şi simplu nu o pot vedea clar. Domnul dă Duhul Lui Sfânt, El revarsă acum Duhul Lui Sfânt; lumina desăvârşită este dată, şi în ce priveşte lumina, nu poate lumina mai clar; însă lumina aceasta sfântă este întunecată din cauza nervilor tociţi şi a simţurilor amorţite ale acestor creştini ce folosesc ceai, cafea, carne, şi delicatese, aşa încât până şi cei care tânjesc să o vadă, care o caută serios, nu pot să o vadă. Nu poate lumina până la ei.

Daniel nu a vrut să se spurce în felul acesta. El a avut respect faţă de cerinţele mărturisirii lui de a fi unul din poporul lui Dumnezeu. De aceea, el s-a curăţit „de orice întinăciune a cărnii şi a duhului,” pentru ca lumina lui Dumnezeu să poată lumina, neîntunecată şi neîmpiedicată de mediul prin care trebuia să lumineze, în întunericul în care se afla. Şi toate acestea s-au întâmplat ca să ne fie drept pildă, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, a celor peste care au venit sfârşiturile veacurilor. De aceea, vă rog, nu mai cântaţi „Vreau să fiu ca Daniel,” dacă nu vreţi cu adevărat să fiţi un Daniel.

Acolo unde au fost Daniel şi tovarăşii lui, nimănui nu i-a fost greu să vadă lumina. Lumina a strălucit clar. Integritatea morală pe care o dobândiseră prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, şi-a revărsat razele ei clare, distincte, în fiecare situaţie în care s-au aflat. Lumina acestui simplu principiu al temperanţei şi vieţuirii corecte a luminat atât de clar şi atât de puternic în tinerii aceştia, în contrast cu alţii, încât a câştigat aprobarea înaltului slujitor al împăratului. (Daniel 1:12-15).

De toate acestea este nevoie astăzi în întunericul Babilonului care ne înconjoară. Cine dintre cei care astăzi declară că au lumina lui Dumnezeu pentru lume se vor hotărî să nu se spurce cu mâncărurile şi băuturile Babiloniene ale celor din jurul lor? Cine, astăzi, dintre toţi aceştia, va cuteza, în faptă şi în adevăr, „să fie ca Daniel”?