20. Literatura, Istoria, Legea, Logica

20. Literatura, Istoria, Legea, Logica

Limba engleză şi literatura engleză trebuie în mod obligatoriu să fie studiate în şcolile creştine: „Limba noastră, neîntrecută decât de limba greacă în forţă şi bogăţie,” „literatura noastră, neîntrecută de alta ce a existat vreodată.” Iar în acest domeniu, la fel ca oricare altul, Biblia ocupă un loc de frunte.

În ce priveşte limba, engleza folosită în Biblie este cea mai curată şi cea mai bună engleză din lume. În Biblie există cuvinte englezeşti mai curate şi mai bune decât în orice altă carte scrisă în limba engleză. Aşa că, oricine vrea să fie familiarizat cu cea mai curată şi cea mai bună limbă engleză, trebuie să studieze engleza folosită în Biblie.

În engleza din Biblie se spune în cuvinte puţine mai mult decât se spune în orice altă scriere din lume. Modul direct şi plin de forţă, această adevărată greutate (a cuvintelor – n.tr.), este caracteristica limbajului folosit în Biblie, superior tuturor celorlalte scrieri. Iar persoana al cărei vocabular este alcătuit în cea mai mare măsură din cuvintele, frazeologia şi modul direct de exprimare al Bibliei, va fi vorbitorul sau scriitorul cel mai direct şi mai expresiv, fiind capabil de a spune mult în cuvinte puţine.

Biblia deţine un avantaj imens faţă de orice alt material în engleză, aşa că ei îi revine pe merit a fi începutul oricărui studiu despre literatura engleză, precum şi temelia şi ghidul oricărui studiu al literaturii engleze din alte cărţi. Dar aceasta nu este totul. A spune că Biblia merită să fie începutul, temelia şi ghidul în studierea literaturii engleze nu este destul. Biblia în sine, ea singură este o întreagă literatură engleză. Adevărul acesta a fost exprimat de Macaulay, în referirea lui la Biblie ca la „lucrarea aceea uimitoare, Biblia engleză – o Carte care ar fi suficientă pentru a arăta deplina extindere a frumuseţii şi forţei limbii noastre, dacă toate celelalte scrise în limba aceasta ar dispărea.” – Essay on Dryden. Niciunul dintre cei familiarizaţi cu engleza Bibliei şi cu spiritul ei, precum şi cu alte scrieri literare în engleză, nu va pune la îndoială nici pentru un moment această evaluare a bogăţiei Bibliei ca Literatură Engleză. În Biblie există fiecare aspect al literaturii implicat în arta exprimării umane, sau în descrierea sentimentelor omeneşti. Iar meritul transcendental al Bibliei în toate acestea, este acela că toate lucrurile scrise în ea sunt adevărate. Scenele descrise în ea sunt adoptate din viaţa reală, şi au fost scrise pentru viaţă. Ele nu sunt „inspirate din realitate,” ci sunt realitate.

Pe de altă parte, cât de mult este adevărat din ceea ce se studiază astăzi ca literatură engleză în şcoli, colegii şi universităţi? Nu este nouăzeci la sută din aceasta, ficţiune? Nu este în aceste şcoli privită ca superioară literatura bazată pe ficţiune? Ce aduce astăzi unui om mai repede renume, în lumea literaturii engleze, dacă nu scrierea unui roman popular? Chiar şi un slujitor al evangheliei, slujitorul evangheliei cel zelos, evlavios şi puternic, chiar printre oamenii care mărturisesc evanghelia nu poate câştiga prin simpla predicare a Cuvântului lui Dumnezeu acel renume pe care i-l aduce scrierea unui roman popular: şi mai ales dacă scrie două sau trei, pentru a-şi dovedi abilitatea lui deosebită ca romancier. Altfel spus, situaţia lui de slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu, care este adevărul, este făcută să depindă de popularitatea lui ca producător de ficţiuni!1

Ce este mai bine, ce este mai creştinesc pentru creştini, sau pentru o şcoală creştină – să studieze literatura engleză care este inferioară în calitate, şi pe deasupra este ficţiune, sau să studieze literatura din acea „Carte care ar fi suficientă pentru a arăta deplina extindere a frumuseţii şi forţei limbii noastre, dacă toate celelalte scrise în limba aceasta ar dispărea,” şi care, în plus, în întregime este însăşi desăvârşirea adevărului – adevărul lui Dumnezeu! A pune întrebarea aceasta înseamnă cu certitudine a răspunde ei, în mintea fiecărui creştin şi în mintea fiecărei persoane care doreşte să primească o educaţie creştină.

Dacă se pot spune toate acestea despre Biblie în comparaţie cu literatura ce provine din lumea creştină, ce se poate spune despre ea în contrast cu literatura păgânilor? „A ajuns să fie în mod general recunoscut despre clasicii Greciei şi Romei, că ocupă pentru noi locul unei literaturi strămoşeşti, - sursa de inspiraţie a marilor noştri maeştri, şi legătura unei asocieri comune între poeţii noştri şi cititorii lor. Dar un astfel de loc nu aparţine în mod egal literaturii Bibliei? Dacă intelectul şi imaginaţia noastră au fost formate de greci, nu am primit noi o fasonare similară a instruirii noastre morale şi emoţionale din gândirea ebraică? De ce, aşadar, se neglijează Biblia în învăţământul superior şi în colegii?

Una dintre curiozităţile civilizaţiei noastre este aceea că ne mulţumim ca pentru educaţia noastră liberală să apelăm la o literatură care, din punct de vedere moral, se află la polul opus faţă de noi înşine: o literatură în care tonul cel mai exaltat este adesea o apoteoză a senzualului, care degradează divinitatea nu doar la nivelul omenescului, ci o aduce la nivelul cel mai de jos al umanităţii. Deşi problema noastră cea mai dificilă este temperanţa, noi studiem în limba greacă glorificarea intoxicării. În timp ce în viaţa matură suntem ocupaţi să trasăm legi până în colţul cel mai îndepărtat al universului, ne ducem la şcoală pentru a primi impulsul literal de la poezii care dramatizează povara unui destin fără speranţă. Cele mai înalte politici ale noastre ţintesc arta păcii; primele noastre lecţii poetice sunt dintr-o Iliadă ce nu poate fi apreciată fără a vedea bucuria sângeroasă de a ucide. Noi căutăm să formăm un caracter în care să domine delicateţea şi rezerva, dar în acelaşi timp ne formăm gusturile citind o literatură care, dacă ar fi publicată drept cărţi de limba engleză, ar fi confiscată de poliţie.

Amintesc aceste paradoxuri, nu pentru a face obiecţii, ci pentru a sugera raţionalitatea solicitării ca faţa educaţiei noastre liberale să aibă o altă faţă pentru a o aduce la echilibru. Temeri pudice pot fi lipsite de înţelepciune, dar nu este nevoie să fie pus embargo pe decenţă. Cu siguranţă este bine ca tinerii noştri, pe timpul formării lor, să aibă prezentat în faţa lor, într-un veşmânt literar la fel de strălucitor ca acela al literaturii greceşti – cu o lirică pe care Pindar nu o poate întrece, cu o retorică la fel de plină de forţă ca aceea a lui Demostene, sau cu o proză contemplativă nu inferioară faţă de cea a lui Platon – un popor dominat de o totală pasiune pentru neprihănire, un popor ale cărui idei despre puritate, despre binele infinit şi despre ordinea universală, despre credinţa în prăbuşirea irezistibilă a oricărui rău moral, i-au mişcat cu o pasiune poetică la fel de fierbinte, şi cu o vorbire la fel de muzicală, ca acelea cu care Sapho a cântat despre iubire sau Eschil şi-a tunat notele lui profunde cu privire la destin.”2

Pe drept este spus numai despre cartea lui Isaia, că „Se poate afirma în deplină siguranţă că nicăieri în literatura lumii nu au fost puse împreună, între coperţile unei singure lucrări, atât de multe idei colosal de măreţe.” Afirmaţia aceasta se poate extinde incluzând întreaga Biblie, şi va rămâne la fel de adevărată.

La fel este următoarea: „Chiar şi în ce priveşte forma literară, lumea nu a produs ceva mai măreţ decât Isaia; şi însăşi dificultatea în determinarea formei ei literare dovedeşte cât de strâmtă şi imperfectă a fost făcută critica literară prin faptul că îşi restrânge perspectiva doar la singurul tip de literatură ce a ajuns să monopolizeze denumirea de ‚clasici’. Dar dacă mergem la materia şi gândirea lui Isaia – materia literară, luată separat de teologia ce se găseşte în ea – cum putem explica trecerea cu vederea a unei astfel de capodopere în programele educaţiei noastre liberale?

Anglia şi America se mândresc cu faptul că educaţia lor superioară este religioasă în spiritul ei. De ce, atunci, tinerii noştri sunt învăţaţi să asocieze superioritatea de exprimare, forţa prezentării, strălucirea descrierii unei imagini, doar cu literatura în care materia şi gândirea predominante se află pe treapta de jos a moralităţii? Un astfel de paradox face parte din păgânismul care a pătruns odată cu Renaşterea, şi de care înalta noastră educaţie este încă prea conservatoare pentru a se scutura.”3

Oare creştinii vor continua, refuzând să se scuture de păgânismul acesta din educaţia lor? Oare literatura absolut creştină – Biblia – nu îşi va avea locul ei de frunte în fiecare stadiu şi în fiecare aspect al educaţiei creştine?

 

ISTORIA

 

Istoria, atât cea a naţiunilor cât şi cea a bisericii, luate separat, în relaţie una cu cealaltă, şi interrelaţionând, este un studiu esenţial pentru toate şcolile creştine. Iar pentru studiul istoriei universale, al istoriei naţiunilor, şi al istoriei bisericii, de la Potop până astăzi, şi până la sfârşitul lumii, Biblia este marele manual, Cartea principiilor fundamentale şi călăuzitoare în condiţii de siguranţă. Doar în Biblie este redată originea şi răspândirea omenirii. Doar aici sunt redate originea şi cauzele istoriei. Doar aici sunt redate originea şi cauzele guvernărilor civile, sub formă de stat, monarhie, sau imperiu.

„Dumnezeul naturii Şi-a scris existenţa în toate lucrările Sale, şi Legea Şi-a scris-o în inima omului.” El Şi-a scris caracterul în Biblie şi Providenţa Şi-a scris-o printre naţiuni. „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor;” „El a împărţit neamurilor moştenirea lor;” „ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” „O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit; că puterea este a lui Dumnezeu.” „Nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” „El este Cârmuitor printre popoare.” „Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.” „El răstoarnă şi pune pe împăraţi;” El „cheamă un om dintr-o ţară îndepărtată, ca să execute planul Lui.”

„De aceea, istoria, cu paginile ei prăfuite şi mucegăite, este pentru noi un volum la fel de sacru cum este cartea naturii;” fiindcă istoria studiată în mod corect nu este decât studiul dezvoltării marilor planuri ale lui Dumnezeu răzbind prin toate vicisitudinile omului şi ale naţiunilor. Istoria studiată în modul acesta este găsită a fi mult mai mult decât un raport despre marşuri, bătălii şi asedii însoţite de ridicarea şi prăbuşirea naţiunilor; mult mai mult decât istoria lui Nimrod, a Faraonilor, a celor ca Alexandru, Cezar şi Napoleon. Toate aceste evenimente şi persoane, vor fi găsite a fi doar incidente în istoria mult mai vastă a semnificaţiei evenimentelor, şi a adevăratului înţeles în ce priveşte viaţa omului şi a naţiunilor pe pământ; vor fi găsite a fi doar incidentale faţă de marele înţeles al lucrurilor care există peste toate, prin toate şi în toate. „Istoria” a fost în mod corespunzător definită drept „filozofia care învaţă prin exemplu.” Dar în dreptul acestui subiect, la fel ca în dreptul celorlalte, se pune importanta întrebare: „Care filozofie?” Să fie o filozofie umană evocată şi citită în „exemplu”, sau extrasă din exemplu? Sau să fie filozofia divină, care a fost descoperită şi precede totul, fiind astfel adevărata filozofie care învaţă, şi filozofia care învaţă cu adevărat, prin exemplu? Doar în Biblie se găseşte filozofia istoriei universale.

În istorie, la fel ca în alte studii, Biblia furnizează textul, declară principiul, realitatea călăuzitoare sau descrierea simbolică, fiecare dintre acestea cuprinzând câte un volum: acestea vor fi luate ca text şi călăuză, apoi, drept carte de studiu va fi tot ce se poate găsi în Biblie, în inscripţii locale, sau în alte scrieri legate de subiect. Biblia, aşa cum este, de la Geneza până la captivitatea din Babilon, este adevăratul manual de istorie atât a naţiunilor cât şi a bisericii, pentru acea perioadă. De la captivitatea în Babilon până la sfârşitul lumii, manualul întregii istorii a naţiunilor şi a bisericii, este acea porţiune din Biblie de la captivitatea în Babilon până la sfârşitul Cărţii. Iar în porţiunea aceasta din Biblie, cărţile Daniel şi Apocalipsa sunt cheile: Daniel îndeosebi pentru istoria naţiunilor, iar Apocalipsa îndeosebi pentru istoria bisericii.

Odată găsit acest secret al istoriei, cel care îl găseşte va fi surprins să afle cât de mult din istoria lumii există numai în Biblie. Vor fi găsite cazuri în care, exceptând datele şi numele indivizilor, într-un verset până la şase versete ale Bibliei este relatată întreaga istorie a unei naţiuni. Luaţi spre exemplu Daniel 7:4: „Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.” Acest singur verset relatează întreaga istorie a imperiului Babilonian. Iar după ce citim tot ce este scris în alte părţi despre acest subiect, vom descoperi că, deşi sunt spuse mai multe fapte şi detalii specifice şi nume de oameni, nu este spus mai mult adevăr decât este formulat în simbolismul acelui unic verset. De fapt se va găsi că tot ceea ce este scris în altă parte despre istoria imperiului Babilonian este în realitate doar o adăugare de detalii peste acest verset trasat atât de expresiv. În Biblie există suficiente astfel de cazuri pentru a alcătui o carte; dar atât este suficient pentru a ilustra principiul folosirii Bibliei ca manual şi îndrumător în studiul istoriei.

 

LEGEA

 

Legea este un subiect care trebuie neapărat să fie studiat în şcolile creştine; iar Biblia trebuie să fie unicul manual – nu este vorba de lege în felul în care termenul este folosit şi înţeles în general de avocaţii şi judecătorii curţilor pământeşti de judecată; ci în felul în care termenul este folosit şi înţeles de Judecătorul din Curtea de judecată a cerului – legea aşa cum există ea în principiile divine ale dreptăţii şi neprihănirii: legea aşa cum este implicată în vina şi îndreptăţirea omului, în păcatul şi iertarea omului.

Acest studiu este esenţial pentru a învăţa tineretul principiile conduitei zilnice. Este dureros să vezi indiferenţa creştinilor declaraţi faţă de principiile dreptăţii şi neprihănirii de zi cu zi dintre om şi om, deşi ele sunt prezentate în mod clar în Scripturi, îndeosebi în cărţile Exod, Levitic şi Deuteronom.

Adevărul este că fiecare creştin ar trebui să citească Exod 20-24, Levitic 19, 25, şi cartea Deuteronomului, să le citească mereu şi mereu, doar pentru a învăţa principiile de zi cu zi ale dreptăţii şi comportării oneste şi curate; şi să le citească până când aceste principii devin însăşi viaţa lui; apoi să citească şi să recitească predica de pe munte, şi primele opt capitole împreună cu capitolele de la doisprezece la paisprezece din Romani. Toate acestea pentru a studia legea ca atare, în principiile fundamentale ale legii care trebuie să se manifeste în conducerea treburilor zilnice care apar în viaţa şi în ocupaţiile creştinului. Fiecare creştin, şi mai ales fiecare creştin care ocupă o poziţie de răspundere sau de încredere în instituţiile sau afacerile fie ale lui Dumnezeu fie ale oamenilor, ar trebui să citească mereu şi mereu aceste porţiuni din Scriptură. Aceste principii insuflate cu credincioşie în minţile tinerilor în şcoală, şi gravate pe inimile lor, vor fi de o mie de ori mai valoroase atât pentru ei cât şi pentru lume, decât pot fi toate legile omeneşti din lume.

 

LOGICA

 

Logica trebuie să fie studiată în şcolile creştine. Iar singurul manual trebuie să fie Biblia; nu logica lui Aristotel sau a oricărui alt om; nu logica formală ce se găseşte în cărţi, ci logica descoperită în gândirea divină pe care o întâlnim în Biblie. Cu alte cuvinte, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat până când gândurile din Cuvânt vor deveni gândurile aceluia care studiază; până când gândirea, logica, Cuvântului lui Dumnezeu va fi gândirea lui; până când însăşi mintea care a dat Cuvântul lui Dumnezeu va deveni mintea lui.

Doar aceasta este logica creştină. Şi doar un astfel de studiu este studiul logicii creştine. În acest studiu, Biblia este nu doar manualul, ci şi cartea de studiu. Fiindcă, este posibil de găsit o logică mai dreaptă, o gândire mai sănătoasă, decât în gândirea divină? Şi oare, Autorul raţiunii nu i-a invitat pe toţi oamenii, „Veniţi, să judecăm ÎMPREUNĂ” (trad. KJV)? Ce invitaţie mai binecuvântată, ce onoare mai înaltă, ce perspectivă mai grandioasă decât aceasta putea fi pusă înaintea unei minţi raţionale?

Nu ne-ar ajunge timpul să luăm în discuţie fiecare subiect din domeniul adevăratei cunoaşteri şi educaţii; nu putem spune totul despre Biblie ca adevărată carte de educaţie. Dar sperăm din tot sufletul ca lucrurile prezentate în aceste pagini să atragă atenţia, şi să întoarcă loialitatea creştinilor spre Biblie în adevăratul ei loc în educaţie. Fiindcă este cu totul adevărat că nimic din lumea aceasta nu poate crea capacitate mintală şi nu poate da putere intelectuală aşa cum o face studierea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru care pledăm în cartea aceasta.

Unul dintre modurile de apărare prezentate în favoarea studierii „clasicilor” păgâni, având în vedere imoralitatea lor de fond, este acela că „ideea nu este ca studentul să prindă filozofia, sau învăţătura din literatura aceasta; ci studiul este folosit în primul rând ca mijlocul cel mai bun de dezvoltare a minţii, de creare a vigorii mintale, de creştere a puterii intelectuale.” Să admitem pentru moment validitatea acestui argument. Studentul este condus prin acest studiu pentru a fi format spre desăvârşirea lui. Să presupunem imposibilul, că reuşeşte să-şi scoată din minte substanţa imorală a materiei studiate; şi că a primit beneficiul deplin al puterii acestui studiu de a crea capacitate. Care trebuie să fie rezultatul? – O capacitate superioară; dar ce este în aceasta? El are capacitate, dacă vreţi, dar în ce priveşte binele real, este goală. Şi nimeni să nu uite că în ce priveşte omul aşa cum este în lume, şi mai ales în zilele noastre, fiecare măsură de capacitate creată ce nu este umplută cu ceea ce este bun, în mod inevitabil va fi ocupată de ceea ce nu este bun. În aceasta constă caracterul fatal al propunerii ca anii din perioada cea mai receptivă şi formativă din viaţa tinerilor să fie petrecuţi în mare parte cu scrieri literare ce sunt în esenţă imorale, (sperând ca) totuşi imoralitatea care este însăşi miezul literaturii să nu se cuibărească în minţile lor! Lucrul acesta nu este posibil mai mult decât este posibil să-ţi pui în sân cărbuni aprinşi fără să te arzi, sau să lucrezi cu smoală fără să te murdăreşti.

Adevărata filozofie a educaţiei este de a dezvolta capacitatea doar odată cu binele; şi să nu fie dezvoltată mai repede decât poate fi umplută cu ceea ce este bun, folositor şi practic. Fie ca creştinii să se ţină doar de educaţia care va pune în minţile lor numai ceea ce este bun, adevărat, de folos şi practic. Biblia ca temelie a întregii educaţii şi manualul fiecărei ramuri de studiu, va furniza aceasta. Iar filozofia acestui fapt este următoarea: educaţia creştină, adevărata educaţie, este prin credinţă. Credinţa vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce credinţa aceasta care vine prin Cuvântul lui Dumnezeu este exercitată în Cuvântul lui Dumnezeu şi pe Cuvântul lui Dumnezeu, ea „se măreşte nespus de  mult,” dezvoltând astfel capacitatea. Pe de altă parte, neprihănirea lui Dumnezeu se descoperă în fiecare grad al exercitării şi dezvoltării credinţei „din credinţă în credinţă.” Iar neprihănirea lui Dumnezeu este un principiu extensibil. Astfel capacitatea se dezvoltă şi din această parte. Capacitatea se dezvoltă dinspre partea individului prin exercitarea şi creşterea viguroasă a credinţei, precum şi dinspre partea lui Dumnezeu prin puterea de dezvoltare a neprihănirii lui Dumnezeu descoperită la fiecare nivel al creşterii viguroase a credinţei. Aceasta, fără să existe grad de capacitate dezvoltat care să nu fie umplut până la refuz cu ceea ce este bun şi adevărat la modul absolut. Toate acestea sunt împlinite prin Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia rămâne astfel cea mai mare putere educaţională din lume. Iar textul din Scriptură  care exprimă principiul este cel din Col. 1: 9, 10: „Nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi (să fiţi umpluţi – Fidela) de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi de pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” „Umpluţi” şi totuşi „crescând;” mereu „umpluţi” şi mereu „crescând,” până când ajungeţi „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Astfel, Biblia ca bază a întregii educaţii are adevărata filozofie în ea.

Educaţia creştină este mai mult decât cultivarea laturii intelectuale a omului: este cultivarea laturii morale mai presus de orice, iar cultivarea laturii intelectuale la un nivel cât mai înalt posibil este doar tributară celei morale supreme. Nu este nici cultivarea doar a laturii intelectuale şi a celei morale: este la fel de mult şi cultivarea laturii fizice. Iar aceasta, la fel, tributară atât celei intelectuale cât şi celei morale. Moralitatea este unica securitate în educaţie. Iar creştinismul este singura adevărată moralitate. Educaţia creştină, de aceea, este cultivarea simetrică şi la nivelul cel mai înalt posibil a fiecărei facultăţi, - fizice, intelectuale şi morale – pentru a proslăvi pe Dumnezeu pe pământ, şi pentru a termina lucrarea pe care a dat-o creştinilor de făcut.

Într-o zi scriitorul şi un licenţiat al unei universităţi de renume, care pe vremea aceea era şi editor al unei reviste vestite în Statele Unite, discutau împreună despre principiile şi viziunea despre educaţie pe care le prezentăm acum în cartea aceasta. Când a înţeles clar principiul, licenţiatul universitar în acelaşi timp şi editor, a exclamat: „Păi, cu un astfel de sistem în plină funcţiune, fiecare şcoală a dumneavoastră va fi o universitate, şi fiecare profesor va fi un geniu – trebuie să fie aşa.”

Este adevărat. Când creştinii primesc cu adevărat viziunea lui Dumnezeu despre educaţie, şi o pun în aplicare în Duhul şi puterea lui Dumnezeu, este adevărat că fiecare şcoală creştină va fi o universitate. Nu va purta această denumire, fiindcă acei creştini îşi vor privi cu modestie abilităţile şi realizările lor; dar va fi aşa. Având Cartea universală drept manual; având însuşi universul drept carte de studiu; având Învăţătorul universal drept Conducător al fiecărei şcoli; şi având profesori călăuziţi şi învăţaţi de Duhul universal; ce poate fi o astfel de şcoală dacă nu o adevărată universitate? Cea mai mare consideraţie în toate acestea este că în felul acesta studentul încontinuu trăieşte, gândeşte, umblă şi lucrează împreună cu Dumnezeu. Chiar şi numai aceasta este o universitate.

 

-----------------

1Un alt defect remarcabil şi primejdios în studierea literaturii engleze este acela că de la adevărata studiere a ei a degenerat la studierea şi înălţarea omului care a scris-o. Este o pierdere din vedere a adevăratului scop al studierii literaturii, chiar şi când oamenii studiaţi şi înălţaţi sunt demni de o astfel de remarcare; dar în multe cazuri oamenii aceştia sunt cu totul nedemni de a fi aduşi în atenţia tinerilor în legătură cu aceasta.

2Richard G. Moulton, profesor de literatura Engleză la Chicago University, „The Literary Study of the Bible”, prefaţă, p.12.

3Modern Reader’s Bible,” Isaia, prefaţă p.24.