8. Educaţia lui Daniel

8. Educaţia lui Daniel

Biblia este tratată în mod corect, şi i se dă adevăratul ei loc în educaţie, doar când este considerată cu convingere a fi în mod distinctiv o carte de educaţie: Doar atunci când este privită ca având în mod clar un scop educaţional, şi ca fiind în mod efectiv consacrată principiului unei educaţii complete ca atare.

Că Biblia reprezintă toate acestea, este dovedit cu prisosinţă de conţinutul Cărţii însăşi. Pentru a putea vedea acest lucru foarte bine, şi totuşi să o facem într-un spaţiu cât mai restrâns, ne vom apropia de acest subiect cu ajutorul cărţii care în mai mult decât un singur punct este o carte pivot în Biblie – cartea lui Daniel.

Cartea lui Daniel a fost scrisă în mod deosebit pentru zilele din urmă; fiindcă atunci când Daniel a venit să explice împăratului Nebucadneţar importantele lucruri din visul împăratului, a spus că Dumnezeu „face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.” (Daniel 2:28). Explicând lui Daniel lucrurile descoperite, îngerul a spus că îi făcea de cunoscut ce avea să se întâmple poporului lui Dumnezeu „în vremurile de apoi.” (Dan. 10:14). Iar după ce a terminat de scris cartea, lui Daniel i s-a poruncit „ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului” (Dan. 12:4); şi i s-a spus, „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului” (vers. 9).

Cartea lui Daniel, deci, fiind în mod specific destinată pentru zilele din urmă, conţine principii, la fel ca şi profeţii, de o deosebită importanţă, şi cu deosebită însemnătate în zilele de pe urmă; iar principiile educaţiei nu sunt cele mai puţin importante dintre acestea. Aceste principii sunt date pentru a salva oamenii din lume în zilele de pe urmă de calamităţile şi distrugerea pentru care cele ce au venit peste Babilon sunt doar o slabă reprezentare. A ignora aceste principii, date în mod special pentru acest timp, nu înseamnă decât a atrage o distrugere cu atât mai înspăimântătoare decât cealaltă, cu cât distrugerea globală şi ruina eternă sunt mai mari decât distrugerea locală şi ruina temporală.

Când Nebucadneţar, împăratul Babilonului a dus în captivitate Ierusalimul pentru prima oară, „Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească, nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, (pricepuţi în orice înţelepciune, iscusiţi în cunoaştere, şi care înţeleg ştiinţa – KJV) în stare să slujească în casa împăratului, şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba Haldeilor.” (Dan. 1:3, 4).

„Fără vreun cusur trupesc” şi „frumoşi la chip.” Înseamnă că se cerea să fie sănătoşi din punct de vedere fizic, bine făcuţi şi simetrici.

Cuvintele traduse cu „înţelepciune,” „cunoaştere” şi „ştiinţă,” din versetul 4, - în ebraică daath, madda şi chokmah – sunt strâns înrudite, deşi al doilea este o extensie a primului, şi al treilea o extensie a celui de al doilea.

Cuvântul tradus cu „înţelepciune” înseamnă „cunoaştere, înţelegere şi inteligenţă.” Implică facultatea de a discerne cunoaşterea valoroasă, precum şi abilitatea şi capacitatea de a dobândi o astfel de cunoaştere.

Cuvântul tradus prin „cunoaştere” se referă la „minte sau gândire,” şi implică o cunoaştere dobândită prin gândire şi aplicare.

Cuvântul tradus prin „ştiinţă” semnifică „îndemânare, dexteritate, sagacitate, agerime a minţii, abilitate de a judeca;” şi este bine tradus prin cuvântul nostru „ştiinţă,” care înseamnă „iscusit în cunoaştere.” Implică o cunoaştere selectată şi sistematizată.

De aceea, cerinţa împăratului Nebucadneţar în alegerea acestor tineri, a fost ca ei să fie sănătoşi fizic şi cu un corp dezvoltat în mod simetric, iar din punct de vedere mintal, să fie:

Pricepuţi în a discerne care este cunoaşterea de valoare, şi pricepuţi în abilitatea de a dobândi o asemenea cunoaştere; iscusiţi în dobândirea cunoaşterii prin gândire şi aplicare; şi

Să aibă înţelegere în modul de a corela, clasifica şi sistematiza cunoaşterea despre care facultatea lor de a discerne ştia că este valoroasă, şi pe care erau iscusiţi în a o aduna.

Şi ei trebuiau să aibă „aptitudine” în toate aceste lucruri. Ceea ce ştiau nu trebuia să fie doar o cunoaştere teoretică; ci trebuiau să aibă facultatea de observare şi adaptare atât de bine formată încât ceea ce învăţaseră să poată fi aplicat în mod practic în experienţa treburilor lor zilnice. Trebuiau să aibă aşa abilitate, aşa un simţ al lucrurilor de zi cu zi, încât să-i facă în stare să îşi folosească în mod practic cunoaşterea, în lucrurile obişnuite ale vieţii de zi cu zi, aşa încât să fie oameni practici oriunde s-ar fi aflat; aşa încât să se poată adapta la orice împrejurare sau situaţie, şi să fie stăpânii fiecărei împrejurări şi situaţii, nu sclavii acestora.

Din specificaţiile trasate în mod distinct în Scriptură, şi din examinarea serioasă şi detaliată prin care trebuiau să treacă, este cert că tot ceea este amintit a fost cuprins în cerinţele împăratului referitor la tinerii ce trebuiau să fie aleşi. Şi acesta nu este un tribut mic adus ideilor educaţionale ale împăratului Nebucadneţar. Cu adevărat, vederile lui cu privire la educaţie, aşa cum sunt arătate în acest verset din Biblie, erau în toate scopurile practice, cu mult în avans faţă de sistemul educaţional ce predomină în zilele noastre, chiar şi în colegiile şi universităţile cele mai de seamă din Statele Unite.

Totuşi, Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria au fost în stare să treacă cu succes printr-o asemenea examinare. De unde au dobândit ei o astfel de educaţie, fiind aşa cum erau, deşi erau tineri? Merită să găsim răspunsul la întrebarea aceasta. Mai mult, avem nevoie de el chiar acum, fiindcă toate acestea au fost scrise în mod special pentru zilele din urmă.

De unde, aşadar, şi-au obţinut Daniel şi cei trei tovarăşi ai săi educaţia ce i-a făcut capabili să treacă cu succes examinarea cerută de împăratul Nebucadneţar? Unde au obţinut educaţia ce i-a făcut „pricepuţi în orice înţelepciune, iscusiţi în cunoaştere şi să înţeleagă ştiinţa;” şi cu aptitudine în toate aceste lucruri? Putem răspunde fără ezitare că într-o „şcoală a profeţilor,” una dintre şcolile divin instituite în Israel. Pe vremea aceea exista un „colegiu,” sau o „şcoală a profeţilor” la Ierusalim. Fiindcă în al optsprezecelea an al lui Iosia, împăratul lui Iuda, cu doar cincisprezece ani înainte de captivitatea lui Daniel, există un raport clar despre o astfel de şcoală în Ierusalim.

În anul al optsprezecelea al lui Iosia, pe când, la porunca lui, templul era curăţit şi reparat din cauza urâciunilor lui Manase şi Amon, preotul Hilchia a găsit o copie a Pentateuchului, sau „cartea legii Domnului dată lui Moise.” Hilchia „a dat cartea lui Şafan” logofătul, iar Şafan a dus cartea împăratului şi „a citit-o înaintea împăratului.” „Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfâşiat hainele,” şi a poruncit preotului Hilchia, lui Şafan logofătul, şi celorlalţi, „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit.”

„Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Şafan şi Asaia s-au dus la proorociţa Hulda … Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii (traducerea Fidela redă: „ea locuia în Ierusalim în şcoala profeţilor”) (2Împăraţi 22: 8-14).

Aşadar, la Ierusalim exista o şcoală, unde „locuia” profetesa. Aceasta dovedeşte imediat că şcoala era o şcoală a profeţilor; întrucât ceea ce da acestor şcoli numele de şcoli ale profeţilor, era faptul că acolo în şcoală locuia un profet care, sub călăuzirea lui Dumnezeu, era conducătorul şcolii. Faptul acesta este dovedit de alte două întâmplări în care sunt menţionate astfel de şcoli: în 1Sam. 19:20 a fost văzută „o adunare de prooroci care prooroceau, cu Samuel în frunte (Samuel era ca unul pus peste ei – KJV).” În 2 Împăraţi 6:1-6 întâlnim din nou pe „fiii proorocilor,” iar profetul Elisei locuieşte împreună cu ei; ştim aceasta fiindcă ei eu spus „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi.”

Aşadar, găsim trei şcoli ale profeţilor, în trei epoci mult diferite ca timp – epoca lui Samuel, epoca lui Elisei, şi epoca lui Iosia, - şi în fiecare caz un profet locuieşte în şcoală. Aceste trei pasaje au fost scrise pentru a ne da informaţii cu privire la şcolile profeţilor. Ele ne arată motivul pentru care au fost numite şcoli ale profeţilor. Ele ne arată de asemenea că acea şcoală din Ierusalim, în care locuia profetesa Hulda, era o şcoală a profeţilor tot aşa cum a fost şcoala în care a locuit profetul Elisei sau profetul Samuel.

Aşadar, şcoala în care Daniel şi cei trei tovarăşi ai lui au obţinut educaţia despre care citim în Dan. 1:4, - educaţia care i-a făcut „pricepuţi în orice înţelepciune, iscusiţi în cunoaştere şi să înţeleagă ştiinţa;” şi care le-a dat abilitate în toate aceste lucruri aşa încât să fie capabili de a trece cu succes examinarea cerută pentru a intra la universitatea regală din Babilon, a fost o şcoală a profeţilor, şcoala Domnului, în sistemul de educaţie după planul lui Dumnezeu.