9. Ce se învăţa în şcolile profeţilor

9. Ce se învăţa în şcolile profeţilor

Ce se învăţa în şcolile profeţilor? Este important să ştim aceasta, nu doar aşa de dragul de a şti; ci pentru că, dacă ştim aceasta, ştim ce ar trebui să se înveţe întotdeauna în şcolile Domnului. Lucrurile acestea se găsesc în Biblie. Ele au fost scrise pentru învăţătura noastră. Şi pentru că sunt în cartea lui Daniel, sunt scrise în mod special pentru învăţătura şi mustrarea noastră, a celor „peste care a venit sfârşitul veacurilor.” În capitolul acesta vom avea spaţiu doar pentru a descoperi şi enumera aceste ramuri de studiu. Ce implică fiecare subiect, va fi studiat ulterior.

Daniel şi cei trei tovarăşi au fost „pricepuţi în orice înţelepciune, iscusiţi în cunoaştere, şi înţelegeau ştiinţa.” Educaţia aceasta au dobândit-o la şcoala profeţilor din Ierusalim. Aşadar, aceasta certifică faptul că în aceste şcoli se învăţa înţelepciunea, cunoaşterea şi ştiinţa.

Un alt lucru care se învăţa era muzica, instrumentală la fel ca şi cea vocală. Ştim aceasta din faptul că atunci când întâlnim pentru prima oară o grupă de studenţi dintr-o astfel de şcoală, ei aveau „un psalterion, un timpan, un fluier şi o harpă – KJV)” şi cântau cu atâta viaţă, şi cu atâta putere în Duhul, încât omul care i-a întâlnit în mod personal a fost atras la Dumnezeu şi convertit. Astfel, circumstanţele arată că muzica interpretată de studenţii acelei şcoli era o muzică de excepţie, armonioasă. Şi aceasta este o dovadă clară că în şcolile profeţilor se învăţa muzica.

Un alt lucru ce se învăţa, era munca, sau „instruire practică” aşa cum s-ar numi astăzi. Ştim aceasta din raportul despre aceste şcoli din timpul lui Elisei: „Fiii proorocilor au zis lui Elisei: „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan; ca să luăm deacolo fiecare câteo bârnă, şi să ne facem acolo un loc de locuit.” Elisei a răspuns: „Duceţi-vă.” Şi unul din ei a zis: „Fii bun şi vino cu slujitorii tăi.” El a răspuns: „Voi merge!” A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne.” (2 Împăraţi 6:1-4).

Lucrul acesta dovedeşte că în aceste şcoli, studenţii învăţau să muncească şi să iubească munca; deoarece atunci când clădirea şcolii a ajuns să fie prea mică pentru cei ce o frecventau, studenţii au propus ca ei personal să ridice clădirea nouă şi mai spaţioasă necesară. Nu s-au gândit să angajeze alţi oameni pentru a face lucrarea, nici nu s-au gândit să o facă ei pe baza unui contract. Nu. Ei personal au spus, „Haidem … şi să ne facem un loc de locuit.”

De asemenea, ei iubeau aşa de mult munca, încât erau gata să împrumute unelte cu care să poată lucra; fiindcă atunci când fierul de la o secure a căzut în apă, în timp ce unul dintre studenţi tăia o bârnă, el a strigat spre Elisei, „Ah! Domnul meu, era împrumutat.”

Mai mult, chiar conducătorul şcolii – Elisei – s-a dus împreună cu ei la lucru, şi s-a unit cu ei în muncă; fiindcă era printre cei ce tăiau lemne pe malul râului atunci când fierul de la secure a căzut în apă.

Toate acestea arată, aşa de clar pe cât este nevoie să fie arătat, că în şcolile profeţilor – şcolile Domnului de pe vremuri, - se învăţa munca şi iubirea faţă de muncă, adevărata muncă productivă.

Un alt lucru ce se învăţa era temperanţa – trăirea sănătoasă. Aceasta se vede din faptul că Daniel şi tovarăşii lui au refuzat bucatele de la masa împăratului şi vinul pe care îl bea el, şi au cerut o hrană simplă, o dietă vegetariană. (Dan. 1:5: 12-16). Că au învăţat aceasta în şcoala profeţilor pe care au absolvit-o, reiese limpede din faptul că acesta era un principiu bine întemeiat în cadrul acestor şcoli. Şi că aceasta era dieta în şcolile profeţilor, ne-o spune faptul că în acea şcoală, pe vremea lui Elisei, pe când „în ţară bântuia o foamete”, Elisei a dat instrucţiuni pentru pregătirea hranei, zicând „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă.” Şi, urmând instrucţiunile, „Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri.” (2Împăraţi 4:38, 39). Dacă au strâns verdeţuri ca urmare a unei directive normale de a pregăti hrana, şi aceasta pe când „în ţară bântuia foametea,” cu siguranţă aceasta este o dovadă puternică a faptului că dieta vegetariană era dieta normală în şcoală. Lucrul acesta este confirmat de faptul ulterior că „A venit un om din Baal- Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz, şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” (vers. 42.) Un om a adus un dar de hrană pentru conducătorul şcolii, şi a adus hrană doar din domeniul vegetalelor.

Toate acestea evidenţiază că dieta studenţilor şi a profesorilor din şcoala profeţilor, era o dietă vegetariană; că stilul de viaţă temperat era o parte a instruirii; şi că temperanţa era în aşa fel insuflată încât să devină un principiu viu în vieţile studenţilor.

Un alt lucru ce se învăţa, era legea – statutele, dreptatea şi judecata. Era poruncit în mod nemijlocit să fie învăţată legea: „Iată, v-am învăţat legi şi porunci (statute şi judecăţi – KJV), cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi (statute) şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” … Care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci (statute şi judecăţi) aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? Numai ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” ( Deut. 4:5-9). „Să urmezi cu scumpătate dreptatea.” (Deut. 16:20).

Un alt lucru învăţat acolo, şi încă „în mod special,” era moralitatea; fiindcă, după ce le-a făcut de cunoscut obligaţia de a învăţa cu luare aminte şi cu sârguinţă statutele şi judecăţile Domnului, le-a poruncit să-i înveţe pe copiii lor şi pe copiii copiilor lor, „în mod deosebit,” cele zece porunci pe care le auziseră, spune el, în „ziua când te-ai înfăţişat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: „Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ; şi să înveţe şi pe copii lor să le păzească. … Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut niciun chip, ci aţi auzit doar un glas. El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră.” (Deut. 4: 10-13).

Un alt lucru ce se învăţa în şcoli era istoria: „Când fiul tău te va întreba într-o zi: „Ce însemnează învăţăturile acestea, legile şi poruncile acestea, pe care vi le-a dat Domnul, Dumnezeul nostru?” să răspunzi fiului tău: „Noi eram robi lui Faraon în Egipt, şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui cea puternică. Domnul a făcut, sub ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi împotriva întregii lui case.” (Deut. 6:20-22). Studiul acesta nu se mărginea numai la istoria eliberării din Egipt, ci cuprindea tot ce era redat în scrierile sacre. Noi ştim că istoria aceasta a fost unul dintre studiile lui Daniel; fiindcă forma de guvernare cu trei conducători, dintre care unul era mai mare, ce a fost introdusă de Daniel ca prim ministru în zilele lui Darius Medul, a fost adoptată în mod literal din cronicile lui Israel referitoare la guvernarea lui David.

Un alt lucru ce se învăţa în acele şcoli, era poezia. Poeziile erau un însoţitor esenţial în învăţarea muzicii, şi fiind puse pe melodie, constituiau cântecele de închinare. Pe lângă toate acestea, desigur, se învăţau lucrurile esenţiale pentru cunoaştere, citirea, scrierea şi matematica.

Găsim, deci, că învăţăturile din şcolile profeţilor cuprindeau cel puţin următoarele studii: înţelepciunea, Cunoaşterea, Ştiinţa, Instruirea practică, Muzica, Poezia, Temperanţa, Moralitatea, Legea, Istoria, Citirea, Scrierea, Matematica.

Dar, cel mai important lucru dintre toate, în toate, şi peste toate, în şcolile Domnului, era prezenţa simţită a Învăţătorului divin, Duhul Sfânt. În şcolile profeţilor, Duhul Domnului era influenţa simţită peste tot, ca o mare putere ce predomina. Pentru prima oară întâlnim una dintre aceste şcoli în 1Samuel 10:5-12, când Saul a venit „la muntele lui Dumnezeu,” şi a întâlnit „o ceată de prooroci pogorându-se” cu instrumente muzicale şi profeţind. „Duhul lui Dumnezeu a venit peste el,” şi „Dumnezeu i-a dat o altă inimă;” el a fost „prefăcut într-alt om,” şi „a proorocit în mijlocul lor.”

Ca lucrul acesta să se întâmple cu un bărbat ca Saul, era o minune atât de mare, iar poporul Israel s-a mirat aşa de mult încât de atunci s-a născut în Israel proverbul „Oare şi Saul este între prooroci?”

Totuşi, aceasta era doar o manifestare obişnuită a Duhului în şcoală. Fiindcă, găsim după aceea că Saul, datorită neascultării faţă de Dumnezeu şi a geloziei faţă de David, s-a despărţit de Duhul, şi căuta în mod constant să ucidă pe David. David a fugit şi a scăpat. „S-a dus la Samuel la Rama,” „apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit la Naiot. Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: ‚Iată că David este în Naiot, lângă Rama.” Acolo se afla o şcoală a profeţilor. „Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de prooroci care prooroceau, cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul, şi au început şi ei să proorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni, şi au proorocit şi ei.”

Când a văzut Saul că primii oameni trimişi au cedat, cu siguranţă a doua oară a trimis oameni despre care se gândea că nu vor ceda. Iar când a aflat că şi aceştia au cedat, s-a decis să nu mai aibă încredere în oameni trimişi, - va merge el însuşi. Aşa că, în hotărârea lui mânioasă, „s-a dus el însuşi la Rama,” şi a întrebat „Unde este Samuel şi David? I s-a răspuns, ‚Sunt în Naiot, lângă Rama.’ Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi-a văzut de drum proorocind.”

Toate acestea arată, şi au fost scrise pentru a ne spune nouă, că Duhul Sfânt era  manifestat aşa deplin încât oameni aspri, împietriţi, până şi oameni deosebit de lipsiţi de spiritualitate, puteau fi atinşi şi subjugaţi de influenţa harului Său, oricând veneau în contact cu şcoala. Arată de asemenea că Duhul lui Dumnezeu în aceste şcoli se manifesta prin profeţire. Aşadar Duhul care umplea şi domina şcoala, era Duhul Profeţiei. „Duhul Proorociei” este „mărturia lui Isus” (Apoc. 19:10), manifestată prin sfat şi învăţătură. Aşa că, Însuşi Isus Hristos, prin Duhul Profeţiei, era adevăratul Conducător al şcolilor profeţilor.

Şi toate acestea au fost scrise ca să ne înveţe pe noi, pentru timpul nostru, că în şcolile Domnului, marele călăuzitor şi învăţător trebuie să fie Spiritul Profeţiei, mărturia lui Isus, şi că Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie curtat până când va deveni o influenţă simţită peste tot şi puterea care să ţină totul sub stăpânire, în orice şcoală înfiinţată în numele Domnului.

Lucrurile acestea au fost scrise în Biblie pentru noi. Ele se centrează şi sunt accentuate în cartea lui Daniel în mod deosebit pentru zilele din urmă. Noi suntem acum în zilele de pe urmă. Instruirea oferită, cursurile de studii urmate în şcolile profeţilor, este instruirea pentru şcolile Domnului din orice vreme. Aceasta este instruirea potrivită astăzi pentru orice şcoală ce are vreo pretenţie de a fi o şcoală creştină.