Cine va stăpâni: harul sau păcatul? - Jones

Cine va stăpâni: harul sau păcatul? - Jones

Nu se poate exagera repetând că, sub stăpânirea harului este la fel de uşor să faci binele, după cum sub stăpânirea păcatului era uşor să faci răul. Aşa este normal să fie; căci, dacă n-ar fi mai multă putere în har decât în păcat, atunci n-ar putea exista mântuire din păcat. Dar există mântuire din păcat; acest lucru nu poate fi negat de nimeni care crede în creştinism.

Însă mântuirea din păcat cu siguranţă depinde de faptul că este mai multă putere în har decât în păcat. Atunci, fiind mai multă putere în har decât în păcat, întotdeauna când harul poate stăpâni, este la fel de uşor să faci binele după cum fără acesta este uşor să faci răul.

Nimeni nu a considerat că în mod natural este dificil să facă răul. Marea sa problemă a fost întotdeauna aceea de a face ceea ce este bine. Dar aceasta se întâmplă deoarece omul în mod natural este robul unei puteri — puterea păcatului care stăpâneşte ca un monarh absolut. Şi atâta timp cât această putere conduce, nu numai că este dificil, ci imposibil să faci binele pe care ai vrea să-l faci. Dar dacă o putere mai mare decât aceasta are conducerea, atunci nu este destul de clar că va fi la fel de uşor să faci pe voia puterii mai mari, atunci când aceasta stăpâneşte, după cum era să faci pe voia celeilalte puteri atunci când stăpânea?

Dar harul nu este doar mai puternic decât păcatul. Dacă s-ar rezuma numai la atât, chiar şi aşa ar exista deplină speranţă şi bucu­rie pentru fiecare păcătos din această lume. Dar aceasta, oricât de bine ar fi, nu este totul. Nici pe departe nu este totul. Căci „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Şi du­pă cum este mult mai multă putere în har decât în păcat, tot aşa este mult mai multă speranţă şi bucurie pentru fiecare păcătos din această lume.

Deci, cu cât mai multă putere este în har decât în păcat? Să mă gândesc o clipă. Daţi-mi voie să pun una sau două întrebări. De unde vine harul? De la Dumnezeu, în mod sigur. „Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” De unde vine păcatul? De la diavolul, desigur. Păcatul este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Atunci, cu cât mai multă putere este în har decât în păcat?

Este la fel de clar ca şi ABC-ul că este cu atât mai multă putere în har decât în păcat, cu cât este mai multă putere în Dumnezeu decât în diavolul. Este de asemenea foarte clar că domnia harului este domnia lui Dumnezeu, iar domnia păcatului este domnia lui Satana. Şi, prin urmare, nu este foarte clar că este la fel de uşor să-i slujeşti lui Dumnezeu cu puterea lui Dumnezeu, după cum este uşor să-i slujeşti lui Satana cu puterea lui Satana?

Dificultatea apare din cauză că atât de mulţi oameni încearcă să-i slujească lui Dumnezeu cu puterea lui Satana. Dar aceasta nu se poate face niciodată. „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău.” Oamenii nu pot culege struguri din spini şi nici smochine din mărăcini. Pomul, rădăcină şi ramură, trebuie făcut bun. El trebuie înnoit. „Trebuie să vă naşteţi din nou.” „Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.” Nimeni să nu încerce vreodată să-i slujească lui Dumnezeu cu altceva decât cu puterea prezentă, vie a lui Dumnezeu care-l face o creatură nouă, cu nimic altceva decât cu harul care s-a înmulţit şi mai mult, care condamnă păcatul în trup şi domneşte prin neprihănire pentru ca să dea viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru. Atunci slujirea faţă de Dumnezeu va fi cu adevărat cu „o viaţă nouă”. Atunci se va vedea că jugul Său este cu adevărat „bun”, şi sarcina Lui este „uşoară”. Atunci vom descoperi că slujirea noastră faţă de El este „bucurie negrăită şi strălucită”.

A fost vreodată dificil pentru Isus să facă binele? Toţi vor răs­punde de îndată: Nu. Dar de ce? El a fost la fel de om ca şi noi. El a luat trup şi sânge la fel ca ale noastre. „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi”. Şi trupul în care a fost făcut El în această lume a fost exact acelaşi care există în această lume. „A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile.” „În toate lucrurile!” Nu se spune: în toate lucrurile, cu excepţia unuia. Nu este nici o excepţie. El a fost făcut în toate lucrurile aşa cum suntem noi. El a fost, în Sine, la fel de slab ca şi noi, căci El a spus: „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi.”

Atunci de ce, fiind în toate lucrurile la fel ca noi, pentru El a fost întotdeauna uşor ca să facă binele? Pentru că El niciodată nu S-a încrezut în Sine, ci întotdeauna încrederea Sa a fost numai în Dumnezeu. El a depins întru totul de Dumnezeu. El a căutat întot­deauna să-I slujească lui Dumnezeu numai cu puterea lui Dum­ne­zeu. Şi de aceea Tatăl a locuit în El, lucrând faptele nepri­hă­nirii. De aceea I-a fost întotdeauna uşor să facă binele. Dar, după cum este El, tot aşa suntem şi noi în această lume. El ne-a lăsat un exemplu, ca să-I călcăm pe urme. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”, după cum a fost în El. Toată puterea din cer şi de pe pământ I-a fost dată Lui, iar El doreşte ca voi să fiţi întăriţi cu toată puterea, potrivit cu slăvita Sa putere. „În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” şi El vă întăreşte cu putere prin Duhul Său în omul dinăuntru, pentru ca Hristos să locuiască în inima voastră prin credinţă, pentru „ca [voi] să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”.

Adevărat, Hristos a fost părtaş de natură divină şi la fel veţi fi şi voi dacă sunteţi copii ai făgăduinţei şi nu trupeşti, căci prin făgăduinţe voi sunteţi părtaşi de natură divină. Nimic nu I-a fost dat Lui în această lume şi nu a avut nimic în această lume care să nu vă fie dat fără plată, sau pe care să nu-l puteţi avea.

Toate acestea pentru ca să puteţi trăi o viaţă nouă, pentru ca de aici înainte să nu mai slujiţi păcatului, pentru ca să fiţi slujitori ai neprihănirii numai, pentru ca să fiţi eliberaţi din păcat, pentru ca păcatul să nu mai stăpânească asupra voastră, pentru ca să-L proslăviţi pe Dumnezeu pe pământ şi pentru ca să fiţi ca şi Isus. Şi de aceea „fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos… până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”. Şi „vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu”.

Review and Herald, 1 septembrie 1896