Lecții despre credință 10 - Jones

Lecții despre credință 10 - Jones

„Fiindcă suntem îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu

Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1, trad. eng.)

Deoarece credinţa este dependenţa totală de Cuvântul lui Dum­ne­zeu, pentru ceea ce spune acel Cuvânt, a fi îndreptăţit prin cre­din­ţă înseamnă a fi socotit neprihănit prin dependenţa doar de Cuvânt.

Şi deoarece Cuvântul este Cuvântul lui Dumnezeu, depen­denţa numai de Cuvânt este dependenţa numai de Dumnezeu, în Cuvânt.

Îndreptăţirea prin credinţă este deci îndreptăţire — a fi soco­tit neprihănit prin dependenţă numai de Dumnezeu; şi numai de El, deoarece El a făgăduit.

Toţi suntem pe deplin păcătoşi: plini de păcate şi lipsiţi de sla­va lui Dumnezeu. Suntem de aceea supuşi judecăţii lui Dumnezeu (Rom. 3:9-19). Totuşi, pentru toţi există o „scăpare” de jude­cata lui Dumnezeu. Dar singura cale de a „scăpa” de judecata lui Dumnezeu este de a ne încrede în Dumnezeu.

Când David a păcătuit, făcând numărătoarea poporului, şi astfel şi-a atras judecata exemplară a lui Dumnezeu, Domnul i-a dat posibilitatea de a alege între o foamete de şapte ani, să fugă trei luni urmărit de vrăjmaşii săi sau să bântuie ciuma trei zile în ţară. Dar David nu a ales nici o variantă; el a predat totul în mâna Domnului, ca El să aleagă, spunând: „Să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările lui sunt nemărginite” (2 Sam. 24:11-14).

Atunci când depindem doar de Dumnezeu, de Cuvântul Său, pentru neprihănire, avem pace cu Dumnezeu; deoarece astfel noi obţinem chiar neprihănirea şi „lucrarea neprihănirii va fi pacea; roada neprihănirii: odihna şi liniştea (siguranţa — trad. eng.) pe vecie” (Is. 32:17).

Când depindem doar de Dumnezeu, de Cuvântul Său, pen­tru neprihănire, avem pace prin Domnul nostru Isus Hristos, deoarece „El este pacea noastră, care din doi”, Dumnezeu şi om, „a făcut unul” „şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei”, „ca să facă pe cei doi”, Dumnezeu şi om, „să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace” (Ef. 2:14, 15).

Mai departe: atunci când depindem doar de Dumnezeu, de Cuvântul Său, pentru neprihănire, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, deoarece Dumnezeu a împăcat „totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; negreşit, DACĂ rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă” — dacă continuaţi să depindeţi numai de Dumnezeu, de Cuvântul Său (Col. 1:20-23).

Când El a făcut calea atât de clară, îndreptăţirea atât de deplină şi pacea atât de sigură pentru toţi şi cere tuturor oame­ni­lor doar să primească — acceptând-o de la El, depinzând numai de El pentru a o primi — de ce să nu fie astfel îndreptăţit orice suflet de pe pămâ­nt şi să aibă astfel pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos?

Aceasta este „ceea ce înţelege Scriptura când ne arată nece­sitatea imperioasă de a exercita credinţa”. Exerciţi tu credinţa? Eşti îndreptăţit prin credinţă? Ai tu neprihănirea prin credinţă? Ai tu pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos?

„Aveţi credinţă în Dumnezeu!” (Marcu 11:22).

Review and Herald, 14 februarie 1899