Lecții despre credință 15 - Jones

Lecții despre credință 15 - Jones

Neprihănirea lui Dumnezeu este propriul Său caracter: este El Însuşi.

Acesta este unul dintre cele două lucruri pe care copiii oamenilor le pot căuta în mod folositor: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.”

Neprihănirea aceasta nu este obţinută prin efort: ea este primită prin descoperire. În evanghelie, este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu. Rom. 1:16, 17, KJV.

Orice lucru care este o descoperire poate fi primit de om numai prin faptul că el crede. Deoarece neprihănirea lui Dumnezeu vine la oameni numai prin descoperire ea poate fi primită de oameni numai prin credinţă.

De aceea este scris că în evanghelie nu doar „este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu,” ci este arătată (descoperită) „prin credinţa lui Isus Hristos pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El; nu este nicio deosebire.” Rom.3:21,22, KJV.

Iar neprihănirea lui Dumnezeu nu este doar descoperită prin credinţă; ea este „descoperită prin credinţă şi duce la credinţă.” Este descoperită nu doar pentru măsura de credinţă pe care o ai la început, ci de asemenea pentru credinţa de după aceea – pentru credinţa mai mare.

Altfel spus, descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu potrivit credinţei pe care o ai la început, şi măsurii de credinţă cu care porneşti, face ca această credinţă să crească - face ca acea măsură de credinţă să se lărgească într-o credinţă mai mare - iar apoi neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită într-un mod mai larg decât înainte, potrivit acestei măsuri de credinţă mult sporită.

Pe de altă parte, tocmai exercitarea credinţei pe care o ai la început în primirea neprihănirii lui Dumnezeu, face ca această credinţă să crească. Şi tocmai prin natura situaţiei, întrucât credinţa a crescut, şi există o năsură mai mare din ea, există mai mult loc pentru descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu. Fiind o măsură mai mare de credinţă, iar neprihănirea lui Dumnezeu fiind descoperită prin credinţă, este limpede că mai mult din neprihănirea lui Dumnezeu este descoperit şi primit.

În felul acesta, credinţa fiind făcută să crească prin puterea expansivă a neprihănirii lui Dumnezeu primite şi, de asemenea, în virtutea exercitării credinţei înseşi este uşor de văzut atât adevărul cât şi modul în care „credinţa creşte nespus de mult.”

Binecuvântat să fie Domnul, oricât de nespus de mult ar putea creşte credinţa, neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită sufletului potrivit deplinei măsuri din acea credinţă mărită nespus de mult şi care continuă să crească.

Această descoperire şi această creştere nu vor înceta niciodată pentru cel care crede. Credinţa este de la Dumnezeu; ea este divină şi este capabilă de o eternă creştere. Neprihănirea lui Dumnezeu este inepuizabilă, şi în felul acesta va fi veşnic descoperită într-un mod mai deplin potrivit credinţei care va creşte fără încetare.

Pentru cel care crede, lucrul acesta este adevărat, el creşte „în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos;” astfel harul şi pacea sunt înmulţite, şi în etern vă vor fi „înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Domnul nostru.” Fiindcă „Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roadele neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.” Isaia 32:17.

Astfel este calea, binecuvântarea, şi bucuria exercitării credinţei. De aceea „a cunoaşte ce vrea să spună Scriptura când ne atrage atenţia asupra necesităţii cultivării credinţei, este mai important decât orice altă cunoaştere ce poate fi dobândită.”

Aceasta este ştiinţa credinţei. Şi nu există ştiinţă mai înaltă, mai bogată şi mai nobilă.

„Ai tu credinţă?” Să aveţi credinţa lui Dumnezeu. „Aici sunt cei care păzesc” „credinţa lui Isus.”

 

Review and Herald, 21 martie 1899