Lecții despre credință 6 - Jones

Lecții despre credință 6 - Jones

Credinţa înseamnă să depinzi doar de Cuvântul lui Dum­ne­zeu şi a avea o puternică nădejde că doar Cuvântul va face ceea ce acesta spune.

Astfel, îndreptăţirea prin credinţă este îndreptăţirea pentru obţinerea căreia depinzi doar de Cuvântul lui Dumnezeu, aştep­tân­du-te ca numai acel Cuvânt s-o realizeze.

Îndreptăţirea prin credinţă este neprihănire prin credinţă, pentru că îndreptăţirea înseamnă a fi socotit neprihănit.

Credinţa vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea în­drep­tăţirea prin credinţă este îndreptăţirea care vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Neprihănirea prin credinţă este neprihănirea care vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte singur, pentru că la Creaţiune Dumnezeu „a zis, şi s-a făcut” (Ps. 33:9, trad. eng.). Şi când El a fost pe Pământ a liniştit marea înfuriată, a curăţat pe leproşi, a vindecat pe cei bolnavi a înviat din morţi şi a iertat păcatele, toate prin Cuvântul Său: şi în aceste situaţii „El a zis, şi s-a făcut”.

Acum, Acelaşi care, la Creaţiune, „a zis, şi s-a făcut”, Acelaşi care a spus: „‘Să fie lumină!’ şi a fost lumină”, Acelaşi care pe Pământ a rostit „numai un Cuvânt” şi bolnavii au fost vindecaţi, leproşii au fost curăţiţi şi morţii înviaţi — Acelaşi rosteşte nepri­hă­nirea lui Dumnezeu către şi asupra tuturor celor care cred.

Căci, deşi toţi au păcătuit şi s-au îndepărtat de neprihănirea lui Dumnezeu, totuşi suntem „îndreptăţiţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Isus Hristos: pe El Dum­ne­zeu L-a rânduit mai dinainte… să declare neprihănirea Lui pentru iertarea păcatelor din trecut, prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu” (Rom. 3:24-25, trad. eng.).

Ca să creeze toate lucrurile la început, Dumnezeu L-a rân­duit pe Hristos pentru a propovădui Cuvântul care face ca toate lucrurile să existe. Hristos a rostit doar Cuvântul şi toate lucrurile au luat fiinţă. Şi în răscumpărare, care este recreaţiune, Dum­ne­zeu a rânduit pe Hristos pentru a proclama Cuvântul neprihănirii. Iar atunci când Hristos rosteşte numai Cuvântul, aşa şi este. Cuvântul Său, fie în creaţiune, fie în mântuire, este acelaşi.

„Lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Ev. 11:3, trad. eng.). Cândva nu existau lumi, nici materialul din care sunt com­pu­se acum lumile. Dumnezeu a rânduit mai dinainte pe Hris­tos să propovăduiască Cuvântul care trebuia să producă lumile şi materialul propriu-zis din care urmau să fie compuse.

„El a zis, şi s-a făcut.” Înainte ca El să rostească Cuvântul, nu exista nici un fel de lume: după ce a rostit Cuvântul, lumile au existat. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu rostit de Isus Hristos este în stare să aducă la existenţă ceea ce nu existase înainte ca acest Cuvânt să fie rostit şi care, altfel, nu ar fi avut cum să existe vreodată.

Exact la fel se întâmplă şi în viaţa omului. În viaţa omului nu este neprihănire. În om nu este neprihănire din care să poată apare neprihănire în viaţa sa. Dar, Dumnezeu a rânduit mai dina­inte pe Hristos să declare neprihănirea pentru şi asupra omului. Hristos ros­teşte doar Cuvântul şi în golul întunecat din viaţa omului ia fiin­ţă nepri­hănirea, pentru oricine care îl pri­meş­te. Acolo unde înainte de a fi primit Cuvântul nu exista nici ne­pri­hă­nire, nici altceva care să fii putut produce neprihănire, după ce este primit Cuvântul există o neprihănire desăvârşită şi chiar Fântâna propriu-zisă din care izvorăşte neprihănirea. Cuvântul lui Dumnezeu primit prin credinţă — adică, aşteptarea din partea Cuvântului lui Dumnezeu şi dependenţa numai de acesta să facă ceea ce spune — produce neprihănire în om şi în viaţa în care nu fusese înainte; exact la fel ca în creaţiunea iniţială, Cuvântul lui Dumnezeu produce lumi acolo unde nu existaseră înainte. El vorbeşte şi ia fiinţă, pentru oricine crede: adică pentru oricine primeşte. Cuvântul însuşi a produs aceasta.

„Deci, fiind îndreptăţiţi (socotiţi neprihăniţi), prin credinţă (prin puternica nădejde şi dependenţă doar de Cuvânt), avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1). Aşa este, binecuvântat fie Domnul! Iar a te hrăni cu acest adevăr bine­cu­vântat înseamnă a cultiva credinţa.

Review and Herald, 17 ianuarie 1899