Lecții despre credință 7 - Jones

Lecții despre credință 7 - Jones

„Înţelegerea învăţăturii biblice privind necesitatea impe­rioa­să de a cultiva credinţa, este mai importantă decât orice altă cunoştinţă ce poate fi dobândită.”

Credinţa înseamnă a aştepta din partea Cuvântului lui Dum­ne­zeu să facă ceea ce Cuvântul spune şi dependenţa doar de Cuvânt, ca să împlinească ceea ce spune.

Avram este tatăl celor ce trăiesc prin credinţă. Istoria vieţii sale ne instruieşte în credinţă — ce este şi ce face credinţa pentru cel ce o are.

Ce putem spune, deci, despre Avram tatăl nostru că a găsit prin credinţă? Ce spune Scriptura?

Când Avram avea mai mult de optzeci de ani şi Sarai, soţia sa, era bătrână şi el nu avea copii, Dumnezeu „după ce l-a dus afară, i-a zis: ‘Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.’ Şi i-a zis: ‘Aşa va fi sămânţa ta’” (Gen. 15:5).

Şi „Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Gen. 15:6). Avram a primit Cuvântul lui Dumnezeu şi a aşteptat prin Cuvânt ceea ce Cuvântul spunea. Şi făcând astfel a procedat corect.

Sarai, totuşi, nu şi-a pus întreaga nădejde numai în Cuvân­tul lui Dumnezeu. Ea a recurs la un plan propriu pentru a da naştere seminţei. Ea i-a spus lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea” (Gen. 16:2).

Pentru moment, Avram s-a abătut de la integritatea desă­vâr­şită a credinţei. În loc să se ţină cu fermitate de nădejdea şi de depen­denţa sa numai de Cuvântul lui Dumnezeu, el „a ascultat de cele spuse de Sarai” (Gen. 16:2).

Aşa s-a născut un copil; dar pentru Sarai această situaţia a devenit atât de neplăcută încât ea şi-a repudiat propriul aranja­ment. Dumnezeu a arătat că nu recunoaşte acest aranjament, ignorând total faptul că s-a născut un copil. El a schimbat numele lui Avram în Avraam şi a continuat să-i vorbească despre faptul că va face din el tatăl multor neamuri prin sămânţa făgăduită şi despre încheierea legământului Său cu Avraam şi sămânţa făgăduită. El a schimbat şi numele lui Sarai în Sara, deoarece ea urma să fie „mama unor neamuri întregi” (Gen. 17:16) prin sămânţa promisă.

Avraam a observat această ignorare totală a copilului care se născuse şi a încercat să-i atragă atenţia lui Dumnezeu asupra lui, spunând: „Să trăiască Ismael înaintea Ta”.

Dar Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voivozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.” (Gen. 17:18-21). Prin aceasta Avraam şi Sarai au fost învăţaţi că, pentru a se împlini făgăduinţa făcută, pentru împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, numai dependenţa totală de Cuvântul Său putea să pri­mească răspuns. Sara a învăţat că planul său a adus numai necaz şi confuzie, şi a întârziat împlinirea făgăduinţei. Avraam a învăţat că ascultând de vocea lui Sara, a pierdut din vedere Cuvântul lui Dumnezeu; şi că acum el trebuie să abandoneze acel plan în între­gi­me şi să se întoarcă iar numai la Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar acum Avraam avea 99 de ani, iar Sara 89. Şi acest lucru părea să facă imposibilă împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu şi cerea o dependenţă mai profundă de Cuvântul Său — o credinţă mai mare decât avusese înainte.

Era perfect limpede că acum nu era nici o altă posibilitate de a depinde de altceva, decât doar de Cuvântul descoperit: ei nu aveau altă alternativă pentru împlinirea a ceea ce spunea Cuvântul. Toate lucră­rile, procedeele, planurile şi eforturile lor proprii erau excluse şi nu aveau altă alternativă decât credinţa — încrederea doar în Cuvânt şi dependenţă totală de Cuvânt pentru împlinirea a ceea ce Cu­vân­tul spunea.

Acum, când drumul era deschis pentru Cuvânt ca doar aces­ta să lucreze, Cuvântul a lucrat eficient şi „sămânţa” făgăduită s-a născut. Şi astfel, „prin credinţă” — prin dependenţă totală, împo­triva oricărei speranţe, doar de Cuvânt — „şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credin­cio­şia Celui ce-i făgăduise”.

Şi „de aceea, dintr-un singur om, şi încă un om practic mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul mării, care nu se poate număra” (Gen. 11:11, 12).

Şi astfel a fost împlinit Cuvântul rostit către Avraam, când Dumnezeu „l-a dus afară, i-a zis: ‘Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri’ şi i-a zis: ‘Aşa va fi sămânţa ta’” (Gen. 15:5). Aceasta este o lecţie divină de credinţă. Şi aceasta este ceea ce Scrip­tura spune când ne prezintă necesitatea de a cultiva credinţa.

Aceasta i-a fost socotită lui Avraam ca neprihănire, chiar nepri­hă­nirea lui Dumnezeu, care este prin credinţă.

„Dar nu numai pentru el este scris că ‘i-a fost socotită ca nepri­hă­nire’; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” („pentru îndreptăţirea noastră”, trad. eng., Rom. 4:23-25).

Şi toţi „cei care trăiesc prin credinţă (se bizuiesc pe credinţă, trad. Cornilescu) sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel cre­din­cios” (trad. eng., Gal. 3:9). Toţi cei care respingând — da, repu­diind — toate lucrările, planurile, procedeele şi eforturile proprii, într-o neputinţă totală, depind numai de Cuvântul lui Dum­ne­­zeu pentru a împlini ceea ce spune — aceştia sunt cei care se bizuie pe credinţă şi sunt binecuvântaţi împreună cu credin­cio­sul Avraam cu neprihănirea lui Dumnezeu.

O, „a înţelege cum să exercităm credinţa: aceasta este ştiinţa Evangheliei”! Şi aceasta este ştiinţa tuturor ştiinţelor. Cine nu s-ar strădui s-o înţeleagă?

Review and Herald, 24 ianuaire 1899