Lecții despre credință 8 - Jones

Lecții despre credință 8 - Jones

Când Avraam şi Sara au renunţat la orice procedeu al necre­din­ţei, care a produs pe Ismael, şi au mers numai prin credinţă — dependenţă totală doar de Cuvântul lui Dumnezeu — Isaac, adevăratul copil al făgăduinţei s-a născut.

Ascultând de vocea lui Sarai (Gen. 16:1) Avram s-a abătut de la linia strictei dependenţe faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, de stricteţea adevăratei credinţe; acum, pentru că se întorsese la Cuvânt şi numai la el, la adevărata credinţă, el trebuia încercat înainte de a se spune despre el fără nici o îndoială că credinţa lui îi este socotită ca neprihănire.

El s-a încrezut în Cuvântul descoperit a lui Dumnezeu, care era împotriva lui Ismael, şi l-a obţinut pe Isaac, copilul adevărat al făgăduinţei făcute de Dumnezeu. Iar acum, obţinându-l pe Isaac, se punea hotărâtor problema dacă el se va încrede în Cuvântul descoperit a lui Dumnezeu chiar împotriva lui Isaac însuşi.

Astfel, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe sin­gu­rul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac, du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune”.

Avraam l-a primit pe Isaac de la Dumnezeu, crezând doar în Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Isaac era sămânţa promisă prin Cuvântul Domnului. După ce a fost născut Isaac, Dumnezeu a confirmat Cuvântul Său declarând: „Din Isaac va ieşi sămânţa care va purta cu adevărat numele tău” (Gen. 21:12). Iar acum vine Cuvântul lui Dumnezeu: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, …pe Isaac… şi adu-l ca ardere de tot”.

Dumnezeu i-a declarat lui Avraam: Sămânţa ta va fi ca ste­le­le cerului de numeroasă. În sămânţa ta vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului. Din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta numele tău. Iar acum, adu-l pe Isaac ca ardere de tot!

Dar, dacă Isaac este adus ca ardere de tot, ce se va alege de făgăduinţa binecuvântării tuturor neamurilor în el? Ce se va alege de fă­găduinţa: Sămânţa ta va fi ca stelele cerului, fără număr? To­tuşi, acolo era Cuvântul: Adu-l pe Isaac ca ardere de tot. Avraam s-a încre­zut doar în Cuvântul lui Dumnezeu împotriva lui Ismael; dar aceasta este mai mult decât încrederea în Cuvântul lui Dum­ne­zeu împotriva lui Isaac — este încredere în Cuvântul lui Dum­ne­zeu împotriva Cuvântului lui Dumnezeu!

Şi Avraam aşa a făcut, sperând împotriva oricărei speranţe. Dumnezeu i-a zis: Sămânţa ta va fi ca stelele cerului; din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău; adu-l pe Isaac ca ardere de tot. Avraam nu a insistat ca Dumnezeu să „armonizeze aceste pasaje” — să le pună de acord. Pentru el era mai mult decât sufi­cient să ştie că aceste declaraţii erau toate Cuvântul lui Dumne­zeu. Ştiind aceasta, el putea să se încreadă în acest Cuvânt, putea să urmeze acest Cuvânt, şi putea să-l lase pe Domnul „să armoni­zeze aceste pasaje” sau „să explice aceste texte” dacă era nevoie de acest lucru.

Avraam şi-a spus: „Dumnezeu a zis: ‘Adu-l pe Isaac ca ardere de tot’. Aşa voi face. Dumnezeu a zis: ‘În Isaac vei avea o sămânţă ce va purta cu adevărat numele tău’ şi ‘Sămânţa ta va fi ca stelele de pe cer, nenumărate’. M-am amestecat o dată în făgăduinţă şi am împiedicat împlinirea ei până când am renunţat la tot ceea ce făcusem eu şi m-am întors la Cuvânt numai. Apoi, printr-o minune, Dumnezeu mi-a dat pe Isaac, sămânţa promisă. Acum, El zice: ‘Adu-l pe Isaac, sămânţa promisă, ca ardere de tot’. Aşa voi face: printr-o minune Dumnezeu mi l-a dat la început şi printr-o minune Dumnezeu mi-l poate reda. Totuşi, când îl voi da ca ardere de tot, el va fi mort; şi singura minune care mi- l poate reda este o minune care îl va aduce înapoi din morţi. Dar, Dumnezeu este în stare să facă acest lucru şi o va face; deoarece Cuvântul Său a fost rostit: ‘Sămânţa ta va fi ca stelele cerului, fără număr’ şi ‘În Isaac vei avea o sămânţă ce va purta cu adevărat numele tău’. Şi chiar învierea din morţi a lui Isaac nu va fi pentru Dumnezeu mai mult decât El a făcut deja: deoarece şi trupul meu şi al Sarei erau ca şi moarte pentru a mai putea odrăsli şi totuşi Dumnezeu a dat viaţă lui Isaac din noi doi. El poate învia din morţi pe Isaac şi o va face. Binecuvântat fie Domnul!”

Era hotărât, s-a pregătit şi a luat pe servitorii săi şi pe Isaac şi după trei zile de călătorie a ajuns la „locul pe care i-l spusese Dum­nezeu”. Iar când, în a treia zi „a văzut locul de departe”, „Avra­am a zis slugilor sale: ‘Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi bă­ia­tul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoar­ce la voi’” (Gen. 22:5). Cine se va duce? — „Eu şi băiatul ne vom duce”. Şi cine se va întoarce? — „Şi apoi ne vom întoarce la voi”. Avraam se aştepta să se întoarcă împreună cu Isaac la fel de sigur cum se ducea împreună cu el.

Avraam se aştepta să-l dea pe Isaac ca ardere de tot, iar apoi se aştepta să-l vadă pe Isaac ridicându-se din cenuşă şi întor­cându-se împreună înapoi. Căci Dumnezeu rostise Cuvântul: „În Isaac vei avea o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău” şi „sămânţa ta va fi ca stelele cerului, fără număr”. Avraam s-a încrezut doar în acel Cuvânt, care nu poate da greş niciodată (Ev. 11:17-19).

ACEASTA ESTE CREDINŢA. Astfel „s-a împlinit Scriptura care zice: ‘Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca nepri­hă­nire’” (Iacov 2:23). Dar, pe lângă acest lucru „nu numai pentru el este scris că ‘i-a fost socotită ca neprihănire’; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Rom. 4:23-25).

A te încrede numai în Cuvântul lui Dumnezeu; a depinde numai de Cuvânt, chiar împotriva Cuvântului lui Dumnezeu — aceasta este CREDINŢA: aceasta este credinţa care aduce nepri­hă­nirea lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă a exercita credinţa. Aceasta este „ceea ce înţelege Scriptura atunci când arată necesitatea imperioasă de a exercita credinţa”. Iar „a înţelege cum se exercită credinţa”, aceasta este ştiinţa Evangheliei. Şi ştiinţa Evangheliei este ştiinţa ştiinţelor.

Review and Herald, 31 ianuarie 1899