Să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu - Jones

Să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu - Jones

Poate orice credincios să aibă suficient har ca să-l ţină să nu păcătuiască? Da. Într-adevăr, oricine din lumea aceasta poate avea suficient ca să-l ferească de păcat. Este dat suficient şi pentru aceasta este dat. Dacă cineva nu-l are, nu este pentru că nu a fost dat sufi­cient, ci pentru că el nu primeşte ceea ce a fost dat. Căci „fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos”. Măsura darului lui Hristos este El Însuşi în întregime, iar această măsură este „toată plinătatea Dumnezeirii locuind în El trupeşte”. Pentru plinătatea Dumnezeirii nu există, într-adevăr, nici o măsură; este nelimitată. Este pur şi simplu infinitatea lui Dumnezeu. Totuşi, aceasta este singura măsură a harului care ne este dat fiecăruia dintre noi. Măsura nelimitată a plinătăţii Dumnezeirii este singurul lucru care poate exprima proporţia harului care este dat fiecăruia dintre cei care trăiesc în această lume. Căci „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Acest har este dat „pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru” şi pentru ca păcatul să nu mai stăpânească peste voi, deoarece sunteţi sub har.

El este dat de asemenea „pentru desăvârşirea sfinţilor”. Scopul lui este acela de a aduce pe fiecare la desăvârşire în Hristos Isus — de asemenea la acea desăvârşire care se ridică la standardul lui Dumnezeu, căci ea este dată pentru întărirea trupului lui Hristos „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”. Repetăm, acest har este dat fiecăruia acolo unde păcatul s-a înmulţit şi aduce mântuire fiecăruia dintre cei cărora le este dat. Aducând în el mântuire, măsura mântuirii pe care o aduce fiecăruia nu este decât măsura propriei sale plinătăţi, care nu este cu nimic mai puţin decât măsura plinătăţii Dumnezeirii.

Deoarece harul nelimitat este dat fiecăruia aducând mântuire potrivit cu plinătatea propriei sale măsuri, atunci dacă cineva nu are mântuire nelimitată, care este motivul? În mod evident nu poate fi decât că acesta nu ia tot ceea ce îi este dat.

Deoarece harul nelimitat este dat fiecăruia pentru a stăpâni în el împotriva întregii puteri a păcatului, tot atât de sigur precum păcatul a stăpânit, şi pentru ca păcatul să nu stăpânească, atunci, dacă păcatul încă stăpâneşte în cineva, dacă păcatul încă domneşte peste cineva, cine este de vină? Este clar că aceasta este numai din cauză că el nu permite harului să facă pentru el şi în el ceea ce i s-a dat să facă. Prin necredinţă el zădărniceşte harul lui Dumnezeu. În ceea ce-l priveşte, harul a fost în zadar.

Dar fiecare credincios, prin chiar mărturisirea sa, declară că a primit harul lui Dumnezeu. Atunci, dacă în credincios harul nu stăpâneşte în locul păcatului, dacă harul nu domneşte în locul păcatului, este evident că el primeşte în zadar harul lui Dumnezeu. Dacă harul nu conduce credinciosul la starea de om desăvârşit în măsura staturii plinătăţii lui Hristos, atunci el primeşte harul lui Dumnezeu în zadar. Prin urmare îndemnul Scripturii este: „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu” (2 Cor. 6:1).

Harul lui Dumnezeu este pe deplin capabil să realizeze lucrul pentru care a fost dat, numai de i s-ar permite să lucreze. Am văzut că harul fiind în întregime de la Dumnezeu, puterea harului nu este altceva decât puterea lui Dumnezeu. Este suficient de clar, prin urmare, că puterea lui Dumnezeu este din abundenţă capabilă să realizeze toate cele pentru care a fost dat — mântuirea sufletului, eliberarea din păcat şi de puterea lui, stăpânirea neprihănirii în viaţă şi desăvârşirea credinciosului până la statura plinătăţii lui Hristos — numai de-ar avea loc în inimă şi în viaţă pentru a lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu. Dar puterea lui Dumnezeu este „pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Necredinţa zădărniceşte harul lui Dumnezeu. Mulţi cred şi primesc harul lui Dumnezeu pentru mântuirea de păcatele din trecut, dar se mulţumesc cu atât şi nu îi acordă acelaşi loc în suflet pentru a domni împotriva puterii păcatului, pe care i l-au dat pentru a-i mântui de păcatele din trecut. Şi aceasta nu este altceva decât o altă fază a necredinţei. Aşa că în ceea ce priveşte obiectivul suprem pentru care a fost dat harul — desăvârşirea vieţii după chipul lui Hristos — ei primesc practic harul lui Dumnezeu în zadar.

„Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: ‘La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.’ Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată.” Cuvântul „slujbă” nu se referă numai la slujitorii hirotoniţi ai amvonului. În el sunt incluşi toţi cei care primesc harul lui Dumnezeu sau care au chemat numele lui Hristos. „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.” („Căci după cum fiecare a primit darul, tot aşa slujiţi unul altuia, ca buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu”, trad. din eng.). Prin urmare, el doreşte ca nimeni să nu primească harul lui Dumnezeu în zadar pentru ca astfel acel har şi binecuvântata sa lucrare să fie greşit reprezentată lumii şi astfel oamenii să fie şi mai mult împiedicaţi să se supună lui. El nu vrea ca harul Său să fie primit în zadar, deoarece atunci când aceasta se întâmplă, se aduce defăimare în multe privinţe şi chiar slujba harului este defăimată. Însă, când harul lui Dumnezeu nu este primit în zadar, ci i se dă locul care i se cuvine, nu se va da „nimănui nici un prilej de poticnire”, iar slujba nu numai că nu va fi defăimată, ci va fi binecuvântată.

Şi acum, pentru a arăta cât de completă este domnia atot­pă­trun­zătoare a harului în viaţa în care acesta nu este primit în zadar, Domnul a prezentat următoarea listă, „în toate privinţele”, şi în care ne dovedim vrednici slujitori ai lui Dumnezeu. Citiţi cu atenţie:

„În toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu,

prin multă răbdare,

în necazuri,

în nevoi,

în strâmtorări,

în bătăi,

în temniţe,

în răscoale,

în osteneli,

în vegheri,

în posturi;

prin curăţie,

prin înţelepciune,

prin îndelungă răbdare,

prin bunătate,

prin Duhul Sfânt,

printr-o dragoste neprefăcută,

prin cuvântul adevărului,

prin puterea lui Dumnezeu,

prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea;

în slavă şi în ocară,

în vorbire de rău şi în vorbire de bine.

Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;

ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi;

ca unii care murim, şi iată că trăim;

ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;

ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli;

ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi;

ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”

Această listă acoperă toate experienţele care pot exista în viaţa oricărui credincios din lumea aceasta. Ea arată că acolo unde harul lui Dumnezeu nu este primit în zadar, acel har va lua în stăpânire şi va controla în aşa fel viaţa, încât fiecare experienţă de viaţă va fi preluată de har şi transformată astfel încât să ne facă vrednici de aprobarea lui Dumnezeu şi să ne ducă la desăvârşire, până la statura plinătăţii depline a lui Hristos. „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.”

Review and Herald, 22 septembrie 1896