Apendice A

Uniunea Americană Duminicală, în „Documente lunare” a încercat să arate că în intervenţia mea în faţa Comitetului Senatului, eu am fost de acord că guvernarea are dreptul de a elabora legi pentru binele public. Asociaţia nu a făcut acest lucru numai în publicaţiile ei, dar documentul şi afirmaţiile au apărut şi în „Our Day”. Pentru a contracara influenţa acestei încercări, pentru a lămuri mai bine acest aspect, dacă este posibil şi ca să expun o altă metodă pe care lucrătorii legilor duminicale o folosesc ca să-şi asigure sprijinul pentru mişcarea lor, voi prezenta următoarea:

 

Scrisoare deschisă

Către,
Rev. J. H. Knowles, Secretar al Uniunii Americane Duminicale

Dragă domnule, în publicaţiile lunare ale Asociaţiei Americane Duminicale, editate de dumneavoastră, aţi hotărât să mă acuzaţi de nesinceritate; şi aţi făcut tot posibilul pentru a demonstra că eu am fost de acord cu tot ceea ce cer adepţii legii duminicale – dreptul guvernării de a elabora legi duminicale pentru binele public. Aţi selecţionat fragmente din intervenţia mea în faţă Comitetului Senatului, referitor la legea duminicală şi apoi aţi subliniat anumite cuvinte şi fraze să pară că eu sunt de acord că stăpânirea are dreptul de a elabora legi pentru binele public.

Aţi citat din cuvintele mele, următoarele, dar într-un anumit fel:

„Oridecâteori o guvernare civilă încearcă să impună vreun lucru care se referă la una din primele patru porunci, se încalcă astfel prerogativele Domnului, iar acel lucru nu trebuie să fie respectat... Statul, prin legislaţia sa, nu poate practic niciodată să elaboreze legi referitoare la credinţa omului sau referitoare la relaţia omului cu primele patru porunci ale Decalogului; dar dacă în exercitarea convingerilor sale religioase în legătură cu primele patru porunci, el încalcă drepturile vecinului său, atunci guvernarea civilă spune că este nelegal. De ce? Deoarece este nereligios pentru că este imoral? Nicidecum, ci pentru că este antisocial şi numai pentru acest motiv, [sublinierea noastră – Editorii].

Prin sublinierea acestor cuvinte se vede efortul dumneavoastră de a convinge că eu am fost de acord cu ceea ce eu, în mod constant şi continuu, am contestat în faţa Comitetului şi voi contesta oriunde. În citatul de mai sus aţi cuprins trei puncte arătînd că o parte a fost omisă, iar dumneavoastră ştiţi bine că în partea care a fost omisă se preciza următoarele:

Senator Blair:

– Sunteţi împotriva tuturor legilor duminicale, din ţară?

Domnul Jones:

– Da domnule.

Senator Blair:

– Sunteţi împotriva tuturor legilor duminicale?

Domnul Jones:

– Da, domnule, suntem împotriva oricărei legi duminicale care a fost dată vreodată în această lume, de la prima lege duminicală legiferată de Constantin şi până la cea care este propusă acum.

Senator Blair:

– Indiferent că sunt de stat sau naţionale?

Domnul Jones:

– De stat sau naţionale, domnule.”

Nu numai că aceste cuvinte existau, dar în fragmentul subliniat, dumneavoastră înşivă aţi publicat contestarea mea categorică faţă de dreptul celor nouă sute nouăzeci şi nouă de oameni dintr-o mie, de a-l obliga pe al miilea om să se odihnească în ziua în care majoritatea se odihneşte. Şi aţi publicat-o astfel:

Senator Blair:

– Majoritatea are dreptul de a conduce în ceea ce se referă la organizarea societăţii, iar dacă Cezar organizează societatea atunci majoritatea are dreptul în această ţară de a spune ce trebuie să i se dea Cezarului.

Domnul Jones:

– Dacă nouă sute nouăzeci şi nouă de oameni din fiecare mie de oameni din Statele Unite respectă a şaptea zi, care este sâmbăta, consider că este dreptul şi alegerea mea de a respecta duminica, voi continua să fac acest lucru iar ei nu vor avea niciun drept să mă oblige să mă odihnesc sâmbăta.

Senator Blair:

– Cu alte cuvinte, consideraţi că, indiferent de aspectul religios al problemei, societatea nu are voie să ceară abţinerea de la muncă în ziua de odihnă, dacă prin asta deranjăm pe ceilalţi?

Domnul Jones:

– Nu domnule.

Senator Blair:

– Aveţi dreptate prin faptul că spuneţi că n-ar trebui să existe nicio zi de odihnă.

Ultima mea replică: „Nu domnule”, este de aprobare, şi aceasta a fost intenţia mea când am vorbit, de a fi de acord cu întrebarea senatorului Blair dacă societatea poate să nu ceară abţinerea de la muncă în ziua de odihnă. Răspunsul meu a însemnat acest lucru şi aceasta a fost şi intenţia mea, că societatea nu trebuie să intervină. Referitor la deranjarea altora eu am dovedit mai înainte că, prin ocupaţiile obişnuite, oamenii care au decis să lucreze duminica sau în oricare altă zi, nu deranjează şi nu pot deranja odihna majorităţii oamenilor care au decis să se odihnească în acea zi. Un pic mai departe aţi tipărit un alt pasaj în care sunt următoarele afirmaţii:

Senator Blair:

– Aţi desfiinţa orice zi de odihnă din practica omenească care ar fi sub formă de lege, chiar dacă unui individ de ici-colo consideră că-i potrivit să o respecte?

Domnul Jones:

– Desigur, deoarece este o relaţie între om şi Dumnezeu.”Mi-ar place să demonstraţi într-o publicaţie lunară sau prin orice alt mijloc, într-un mod cinstit şi cu scop sincer, chiar folosind sublinierile că eu admit în acest răspuns dreptul guvernării de a face legi duminicale pentru binele public.

Dar dumneavoastră ştiţi domnule, că în vorbirea mea în mod deosebit, am susţinut că orice lege omenească pentru impunerea zilei de odihnă, în loc să fie pentru „binele societăţii, este practic pentru distrugerea societăţii.”

Şi iarăşi: Ştiţi că aţi publicat într-unul din ziarele dumneavoastră că senatorul Blair mi-a spus: „Aveţi dreptate prin faptul că spuneţi că n-ar trebui să existe nicio zi de odihnă.”

Iar în altă parte el mi-a spus: „Raţionamentul este foarte logic prin faptul că spuneţi că n-ar trebui să existe nicio lege duminicală, de stat sau naţională”.

Repet domnule, mă acuzaţi de nesinceritate. Oricine are de îndeplinit o asemenea sarcină trebuie să fie sincer. Vreţi să-mi explicaţi, deci, pe ce considerent pretindeţi că dumneavoastră sunteti sincer în această problemă, când aveţi în faţă aceste afirmaţii explicite şi reale, aveţi de asemenea şi confirmarea senatorului Blair în aceeaşi direcţie, iar dumneavoastră în mod voit încercaţi să impuneţi cuvintelor mele, un sens care nu a existat niciodată, şi pe care nici nu am intenţionat să-l aibă, care nu poate să fie atribuit niciodată, prin mijloace cinstite.

Mai mult decât atât, e greu de crezut că senatorul Blair va aprecia favorabil complimentul pe care l-aţi acordat discernământului său logic, când în faţa afirmaţiei sale repetate că eu am fost logic în tot discursul, dumneavoastră forţaţi înţelesul cuvintelor mele, ceea ce nu poate avea alt efect, decât o ură etichetată ilogic.

Nu aveam nicio obiecţie, dacă publicaţi cuvintele mele aşa cum au fost spuse; dar obiectez pentru că impuneţi cuvintelor mele un înţeles contrar sensului iniţial; obiectez împotriva citării afirmaţiilor mele într-un mod care să dea posibilitatea de a le impune un înţeles, care în mod cinstit niciodată nu s-ar putea face.

În cuvântul meu am spus, de asemenea, că dacă un închinător la idoli, din această ţară ar încerca să aducă o jertfa omenească, guvernul trebuie să protejeze viaţa persoanei faţă de exercitarea religiei omului respectiv, am spus că el are dreptul să se închine la idoli, dacă aşa consideră, dar că el nu are niciun drept să comită vreo crimă, pentru închinarea la idoli, iar statul interzice crima, fără nicio referire la faptul dacă un om este religios, dacă el se închină sau nu, cu nicio referire la porunca care interzice închinarea la idoli, cu nicio intenţie de a interzice idolatria sa. Am susţinut, de asemenea, că dacă cineva, sub pretextul exemplului apostolic, ar pretinde proprietatea comună, iar pentru realizarea acestei practici ar lua, fără consimţământul nostru, proprietatea mea sau a ta, statul ar interzice hoţia, fără vreo referire la opiniile religioase ale oamenilor şi cu nicio intenţie de a interzice folosirea proprietăţii comune.

Ştiţi că aceasta a fost intenţia directă a acelor cuvinte pe care le-am spus atunci şi pe care le-aţi subliniat. Acolo, eu am contestat categoric dreptul statului de a aproba legi care să se refere la primele patru porunci ale Decalogului. Dar dacă vreun om prin exercitarea drepturilor sale din primele patru porunci şi în, special, din a patra poruncă ar încălca dreptul vecinului său, aşa cum am spus, ameninţîndu-i viaţa, libertatea, proprietatea, persoana sau îi încalcă cumva drepturile în oricare alt mod, stăpânirea are dreptul să intervină pe motivul faptei antisociale; dar cu nicio referire la faptul că un om este sau nu religios; şi cu nicio intenţie de a interzice exercitarea liberă a dreptului oricărui om de a lucra într-o zi sau în toate zilele, dacă aşa consideră el.

Exact acest lucru l-a făcut deja fiecare stat din uniune prin codul de lege care pedepseşte tulburarea închinării religioase sau al adunărilor religioase sau al întrunirilor paşnice de orice fel. Dar există o deosebire enormă între aceste legi şi cele pe care doriţi să le votaţi. Acestea sunt strict civile, care interzic faptele antisociale şi sunt departe de ceea ce ar impune respectarea religioasă. Cei care acţionează în favoarea legilor duminicale se plâng că duminica, închinarea lor este tulburată. Dacă sunt sinceri în ceea ce vor, de ce nu impun legile deja existente în constituţie care interzic tulburarea închinării? California, de exemplu, interzice tulburarea închinării sub pedeapsa unei amenzi de 500 dolari şi 6 luni închisoare.

Dar în locul impunerii unei asemenea legi corecte, propuneţi interzicerea tulburării închinării voastre duminica, obligându-i pe toţi să ţină duminica. Pe acelaşi „principiu vreţi ca statul să interzică celui care se închină la idoli, să aducă jertfe umane, obligându-l să respecte a doua poruncă. Pe scurt, principiul este că dumneavoastră vreţi ca statul să interzică faptele antisociale constrângându-i pe toţi să fie religioşi. Dar dumneavoastră sunteti aşa de încântaţi de această imagine distorsionată, că aţi vrut ca prin sinceritatea dumneavoastră şi prin sublinieri, să mă obligaţi să fiu de acord cu acest principiu dăunător. Dar nu va fi aşa.

Eu voi continua să spun: „Dacă închinarea voastră este tulburată duminica sau în altă zi, lăsaţi statul să pedepsească persoana sau persoanele care deranjează. Lăsaţi statul să pedepsească strict prin legile corecte pe care statul deja le are asupra acestor probleme. Dar nu lăsaţi niciodată ca statul să încerce să pedepsească tulburarea închinării, obligându-i pe ceilalţi să se închine; nici ca statul să încerce să pedepsească faptele antisociale obligând oamenii sa devină religioşi.

Acest lucru l-am avut în vedere şi acesta a fost sensul cuvintelor pe care le-aţi publicat.

Acest lucru este arătat, în continuare, prin argumentul care urmează imediat, după cuvintele pe care le-aţi subliniat, prin care am demonstrat că munca de duminică nu deranjează odihna sau închinarea celor care ţin duminica. Iar concluzia este deci că nu există nicio bază pentru legile duminicale, din acest punct de vedere.

Acest lucru l-am demonstrat arătând că oamenii care cer legi duminicale, bazându-se pe acest argument, nu acceptă niciun moment că munca de sâmbătă deranjează oamenii care respectă sâmbăta. Am spus că dacă munca ta de sâmbătă nu-mi deranjează odihna şi închinarea, nici munca mea de duminică nu-ţi poate deranja odihna şi închinarea. Am argumentat acest lucru nu numai pe baza principiului, dar şi pe experienţa concretă. Ştiu din experienţa celor cinsprezece ani că munca de sâmbătă a celorlalţi oameni nu-mi deranjează odihna şi închinarea din acea zi. Sunt adventiştii de ziua a şaptea în fiecare stat şi teritoriu din această uniune, în Canada, aproape în fiecare ţară din Europa, în Insulele Sandwich, în Australia, America de Sud, China, Africa de Sud şi în alte locuri. Ei toţi se odihnesc în fiecare sâmbătă; ei toţi o respectă ca zi a Domnului. Dar nu s-a auzit niciodată ca un adventist de ziua şaptea să se fi plâns de faptul ca odihna lui, din ziua Domnului a fost tulburată de munca celorlalţi oameni. Dar nu-i numai asta; adventiştii de ziua a şaptea au biserici organizate în majoritatea statelor şi teritoriilor acestei uniuni. Aceste biserici se află în sate, în oraşe, în metropole. Ei se adună în fiecare sâmbătă pentru închinare; dar, după cum ştie toată lumea, sâmbăta este cea mai agitată (aglomerată) zi din săptămână; în centrul unor asemenea oraşe aglomerate, ca Chicago, Denver, San Francisco, Minneapolis, Kansas City, în bisericile adventiştilor de ziua a şaptea se adună în mod regulat credincioşii pentru închinare; şi nimeni n-a auzit vreodată de plângerea vreunui advenstist că le-ar fi fost tulburată închinarea de munca, de activitatea comercială sau de circulaţia care se desfăşoară în acea zi. Adevărul este că închinarea noastră nu este tulburată de aceste lucruri.

Deci, domnule, dacă toată munca, activitatea comercială, circulaţia care se desfăşoară sâmbăta, zi recunoscută de către toţi, că este cea mai aglomerată zi din săptămână – deci dacă toate astea, din oraşele menţionate, nu deranjează închinarea noastră, vreţi să ne explicaţi, vă rog, cum se face că odihna şi închinarea dumneavoastră este tulburată duminica, când nici a mia parte din munca, din activitatea comercială sau din traficul care se desfăşoară sâmbăta nu se desfăşoară duminica.

Acesta este un argument suplimentar, dar unul care se bazează pe experienţa trăită de mii de oameni în a şaptea zi din fiecare săptămână, dar care demonstrează că întreaga dumneavoastră teorie şi pretenţie pentru legea duminicală este complet nefondată.

Alonzo T. Jones