5 martie 1897, 6T (1900) - Institutele misionare

5 martie 1897, 6T (1900) - Institutele misionare

5 martie 1897, 6T (1900)

 

INSTITUTELE MISIONARE

 

„Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi evanghelia la orice făptură”. Aceasta este porunca Mântuitorului pentru lucrătorii Lui. Dar îndrumarea aceasta clară a fost nesocotită. Cu toate că lumina a fost dată mereu şi mereu, bărbaţii au fost chemaţi din câmpurile în care lucrau, ca să participe săptămâni întregi la câte un institut misionar. A existat un timp când acest lucru era necesar, pentru că  poporul nostru se opunea lucrării lui Dumnezeu prin faptul că refuza lumina referitoare la neprihănirea lui Hristos obţinută prin credinţă. Ei trebuiau să primească această lumină şi să o împărtăşească cu inima, cu vocea şi cu peniţa, căci aceasta este singura lor eficienţă. Ei trebuiau să lucreze sub îndrumarea Duhului Sfânt, ca să dea lumina şi altora.

Faptul că se ţin aşa de multe seminarii biblice în mijlocul propriului nostru popor, nu este înţelept. Intenţia este bună, dar există de făcut o lucrare mult mai urgentă, pentru a duce lumina adevărului în regiunile în care încă nu a pătruns. Lucrătorii, ţinuţi să lucreze pentru cei care deja au cunoştinţă despre adevăr, sunt ţinuţi departe de cei care nu îl cunosc. Prin faptul că devotează mult timp, an după an seminariilor misionare, fraţii noştri neglijează câmpuri care sunt albe, gata pentru seceriş. Sufletele aflate în orbire spirituală, prejudiciate de aceia care reprezintă greşit adevărul, sunt lăsate neavertizate. Oh, de câtă neglijenţă vor fi învinuiţi indivizi, organizaţii, şi biserici, în ziua în care fiecare om va fi judecat după faptele ce le-a făcut în trup! Atunci se va vedea cât de mare a fost măsura responsabilităţii pentru a nu fi extins lucrarea în regiunile îndepărtate.  [1643]

Domnul vrea ca poporul Său să fie lipsit de tot ceea ce nu este scripturistic în legătură cu slujirea. Nu trebuie să se facă idoli din bărbaţii chemaţi la slujire. Ei nu trebuie să fie priviţi cu reverenţă superstiţioasă; şi păcatul manifestat în ei nu trebuie să piardă din caracterul lui ofensator din cauza autorităţii investită în ei prin funcţia pe care o deţin. Tocmai funcţia pe care o deţin face ca păcatul în ei să fie şi mai păcătos, deoarece dacă ei comit păcat se fac ei înşişi slujitori ai păcatului, agenţii lui Satana prin care poate lucra cu succes pentru a perpetua păcatul.

Cu toţii ar trebui să ţină minte că eforturile deosebite ale Satanei sunt îndreptate împotriva celui ce este în lucrare. El ştie că acesta nu este decât un instrument uman, ce nu are de la sine nici har, nici sfinţenie. El ştie că acesta este un agent pe care Dumnezeu l-a rânduit să fie un mijloc puternic pentru salvarea sufletelor, şi că este eficient doar în măsura în care Dumnezeu, Duhul cel veşnic, îl face aşa. El ştie despre comoara evangheliei că este purtată în nişte vase de lut, şi că numai puterea lui Dumnezeu poate să facă din acestea vase pentru cinste. Lucrătorii pot cultiva via, un Pavel poate să planteze şi un Apollo să ude, dar numai Dumnezeu poate face să crească.

Dumnezeu nu Şi-a lăsat niciodată biserica fără o mărturie. În toate scenele de testare şi supunere la probă, de opoziţie şi persecuţie în mijlocul întunericului moral prin care a trecut biserica, Dumnezeu a avut oameni ai ocaziei care au fost pregătiţi să preia lucrarea Lui în diferitele ei stadii, şi să o ducă înainte şi în sus. Prin patriarhi şi profeţi El a descoperit poporului Său adevărul. Hristos a fost învăţătorul poporului Său din vechime tot aşa cum a fost atunci când a venit în lume îmbrăcat în veşmintele umanităţii. Ascunzându-şi slava sub chipul unui om, adeseori El S-a arătat poporului Său şi a vorbit cu ei „faţă către faţă, aşa cum vorbeşte un om prietenului său”. El, Conducătorul nevăzut, era înfăşurat în stâlpul de foc şi în stâlpul de nor, şi a vorbit poporului Său prin Moise. Glasul lui Dumnezeu a fost auzit de profeţii pe care El i-a ales pentru o lucrare specială şi pentru a purta o solie specială. El i-a trimis pe aceştia ca să repete aceleaşi cuvinte iar şi iar. El a avut pregătită pentru ei o solie care nu se potrivea căilor şi voinţei oamenilor, şi această solie El a pus-o în gura lor ca să o vestească. I-a asigurat că Duhul Sfânt le va da cuvinte şi claritate în exprimare. Cel care cunoaşte inima avea să le dea cuvintele cu care să-i atingă pe oameni.

Mesajul putea să nu fie pe placul celor cărora le era trimis. Aceştia poate că nu doreau ceva nou, ci să meargă înainte aşa cum mergeau; dar Domnul i-a tulburat cu mustrări; El a mustrat cursul acţiunii lor. El a infuzat viaţă nouă în cei ce dormeau la postul datoriei lor, şi nu erau santinele credincioase. Le-a arătat responsabilităţile, precum şi faptul că vor fi traşi la răspundere pentru siguranţa oamenilor. Faptul că trebuiau să fie străjeri care nu dorm nici ziua, nici noaptea. Trebuiau să discearnă inamicul şi să dea alarma în popor, pentru ca fiecare să treacă la postul lui, iar duşmanul care stă la pândă să nu obţină nici cel mai mic avantaj. [1644]

 

RĂSPUNDERILE STRĂJERILOR LUI DUMNEZEU

 

În zilele noastre Domnul declară de asemenea străjerilor Săi că dacă sunt necredincioşi şi nu avertizează oamenii care sunt în pericol, aceştia vor pieri în păcatele lor. „Sângele lui”, spune Dumnezeu, „îl voi cere din mâna ta.” Însă dacă mesagerii Săi îşi ridică vocea în mustrare şi avertizare, ca să-i întoarcă pe oameni de la căile lor cele rele, şi acele suflete nu vor să asculte, străjerul este curat; cel care păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu va muri în păcatele lui, dar sângele lui va fi asupra sufletului lui.

Lucrurile acestea solemne mi-au fost arătate foarte clar. Dumnezeu a rânduit apostoli, păstori, evanghelişti şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până când vom ajunge cu toţii la unitatea credinţei. Dumnezeu declară poporului Său, „Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. Trebuie să existe o înaintare continuă. Pas cu pas urmaşii Lui trebuie să croiască nişte cărări drepte pentru picioarele lor, pentru ca nu cumva şchiopul să fie nevoit să se întoarcă din drum. Aceia ce vor să lucreze pentru Dumnezeu trebuie să lucreze în mod inteligent pentru a completa deficienţele din ei înşişi, şi pentru a aduce slavă Domnului, Dumnezeul lui Israel, prin faptul că rămân în lumină, şi lucrează în lumina Soarelui Neprihănirii. În felul acesta ei vor duce biserica înainte şi în sus, înspre cer, iar separarea ei faţă de lume va fi astfel din ce în ce mai distinctă.

Pe măsură ce asimilează în caracterul lor Modelul divin, oamenii nu-şi vor mai păzi demnitatea lor personală. Cu gelozie, fără odihnă, cu interes devotat şi plin de iubire, ei vor păzi interesele sacre ale bisericii de răul care ameninţă să întunece şi să arunce ceaţa peste slava pe care Dumnezeu intenţionează să o lase să strălucească prin biserică. Ei vor vedea că invenţiile Satanei nu au nici loc nici aprobare în ea, prin încurajarea căutării de greşeli, a bârfei, a vorbirii de rău şi acuzării fraţilor; toate acestea o vor slăbi şi o vor pune la pământ.

 

Controversa se înteţeşte

 

Niciodată nu va exista un timp în istoria bisericii, când lucrătorul lui Dumnezeu să-şi poată încrucişa mâinile şi să stea liniştit, rostind cuvintele, „Pace şi linişte”. Când se întâmplă aceasta, atunci vine distrugerea pe neaşteptate. Oricine poate înainta în mijlocul unei aparente prosperităţi, dar Satana este foarte treaz, în timp ce studiază şi se consultă cu îngerii lui răi pentru a găsi un alt mod de atac prin care să poată avea succes. Conflictul va deveni din ce în ce mai aprig, în ce priveşte partea Satanei, căci el este împins de o putere de jos. Dacă lucrarea poporului lui Dumnezeu merge înainte cu energie sfinţită, căreia nu i se poate rezista, fixând în biserică stindardul neprihănirii lui Hristos, fiind pusă în mişcare de o putere de la tronul lui Dumnezeu, marea controversă se va înteţi tot mai mult şi va fi din ce în ce mai hotărâtă. O minte va fi înrolată împotriva altei minţi, planuri vor fi făcute împotriva altor planuri, principii de origine divină vor fi puse împotriva principiilor lui Satana. Adevărul în diferitele lui faze va fi în conflict cu eroarea în toate formele ei diverse, tot mai complicate, care, dacă va fi posibil, va căuta să înşele chiar şi pe cei aleşi.

Lucrarea noastră trebuie să fie o lucrare serioasă. Noi nu trebuie să luptăm ca aceia care lovesc cu pumnul în vânt. Lucrarea de slujire, amvonul, presa, au nevoie de oameni ca şi Caleb, care vor face şi vor îndrăzni, oameni ai căror ochi urmăresc să detecteze adevărul de eroare, ale căror urechi sunt consacrate ca să prindă cuvinte de la Străjerul Credincios. Şi Spiritul de la tronul lui Dumnezeu se va face simţit asupra unei creştinătăţi degenerate, a unei lumi corupte, gata să fie mistuită de judecăţile îndelung amânate ale unui Dumnezeu ofensat. [1645]

 

Ura arătată faţă de mustrare

 

Există pericolul acum ca oamenii să piardă din vedere adevărurile importante ce sunt aplicabile pentru această perioadă de timp, şi să caute lucruri noi, ciudate şi fascinante. Mulţi, dacă sunt mustraţi de Duhul lui Dumnezeu prin agenţii Lui aleşi, refuză să primească corectarea, şi astfel este plantată în inimile lor o rădăcină de amărăciune împotriva slujitorilor lui Dumnezeu care poartă poveri grele şi neplăcute. Există bărbaţi care învaţă pe alţii adevărul, dar nu îşi desăvârşesc căile înaintea lui Dumnezeu, ci încearcă să-şi ascundă defectele şi încurajează înstrăinarea de Dumnezeu. Ei nu au curajul moral de a face acele lucruri care sunt spre beneficiul lor să le facă. Ei nu văd nicio necesitate pentru reformă, aşa că resping cuvintele Domnului şi-l urăsc pe ce-l ce îi mustră la poartă.

Tocmai acest refuz de a lua aminte la avertismentele pe care li le trimite Domnul, oferă Satanei avantajul de a face din ei cei mai înverşunaţi inamici ai celor care le spun adevărul. Ei încep să-i prezinte fals pe cei ce poartă pentru ei o solie de la Domnul.

Cine respinge cuvântul Domnului, cine se străduieşte să-şi facă recunoscută propria cale sau voinţă, va sfâşia în bucăţi mesagerul şi solia pe care Dumnezeu o trimite pentru a-i descoperi păcatul său. Propriile înclinaţii i-au influenţat conduita, aşa că a construit în mod greşit. Regula divină este, „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu”. Însă omul nu vrea să facă aceasta. Ceea ce gândeşte omul, aceea este. Dinăuntru, din inimă, ies gândurile rele inspirate de Satana. El începe să se lege de tehnici şi maniere. Spiritul lui Satana îl uneşte cu inamicul ca să transmite cuvinte de critică asupra unor teme puţin importante. Adevărul ajunge să aibă o valoare din ce în ce mai mică pentru el. Ajunge să fie un acuzator al fraţilor săi, etc., şi îşi schimbă conducătorul. Lumea din afară are pentru el o greutate mai mare decât potopul de lumină pe care Dumnezeu l-a revărsat peste lume prin soliile pe care le-a dat, şi de care odinioară s-a bucurat.

Oh, câte lucruri s-au petrecut de când a ajuns aşa de plin de ură împotriva lui Dumnezeu din cauza faptului că i-au fost puse în faţă greşelile şi pericolul în care se află! El a lăsat ca gândurile rele să se întărească şi să domine deoarece zi după zi, nu s-a hrănit cu trupul Fiului lui Dumnezeu, nu a băut sângele Lui, şi nu a devenit părtaş de natură divină. Lucrurile care ies dinăuntru sunt cele ce mânjesc omul. Cât de coruptă deci trebuie să fie sursa din care ies aceste rele!

 

Alegerea fatală

 

Predicatorii nesfinţiţi se înrolează împotriva lui Dumnezeu. Ei laudă pe Hristos şi laudă pe dumnezeul acestei lumi, cu aceeaşi respiraţie. În timp ce cu gura îl primesc pe Hristos, îl îmbrăţişează pe Baraba, şi prin acţiunile lor spun, „Nu pe Acesta, ci pe Baraba”. Fie ca toţi aceia ce citesc aceste rânduri, să ia seama. Satana se laudă cu ceea ce poate face. Gândul lui este să dizolve unitatea pentru care Hristos S-a rugat să existe în Biserica Lui. El spune, „mă voi duce şi voi fi un duh de minciună ca să-i înşel pe cei pe care îi pot înşela, ca să critice, să condamne şi să prezinte în mod fals.” Păcatul înşelăciunii şi al mărturiei false să fie întreţinut de o biserică ce are lumină mare, dovezi clare, şi acea biserică va discredita solia pe care o trimite Dumnezeu, şi va primi cele mai iraţionale afirmaţii, supoziţii şi teorii false. Satana râde de nebunia lor, deoarece el cunoaşte adevărul.

Mulţi vor sta la amvoanele noastre având în mâinile lor flacăra profeţiei false, aprinsă de la torţa infernală [1646] a lui Satana. Dacă sunt nutrite îndoielile şi necredinţa, slujitorii credincioşi vor fi luaţi de la poporul care crede că ştie aşa de mult. „Dacă ai fi cunoscut”, a spus Hristos, „măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea, dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.”

 

Lumina adevărului

 

Temelia lui Dumnezeu stă neclintită. Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui. Lucrătorul sfinţit nu trebuie să aibă viclenie în gură. El trebuie să fie deschis ca lumina zilei, eliberat de orice pată a răului. O editură precum şi o lucrare de slujire sfinţită, vor fi o putere pentru răspândirea luminii adevărului către această generaţie. Avem nevoie de lumină, fraţilor, mai multă lumină.

Sunaţi din trâmbiţă în Sion; faceţi să răsune alarma pe muntele cel sfânt. Strângeţi oştirea Domnului, cu inimile sfinţite, ca să asculte ce vrea să spună Domnul poporului Său. Căci El are lumină crescândă pentru toţi cei ce vor să audă. Să se înarmeze şi să se echipeze, să vină la luptă – ca să ajute Domnului împotriva celor tari. Dumnezeu Însuşi va lucra pentru Israel. Orice limbă mincinoasă va fi adusă la tăcere. Mâinile îngerilor vor răsturna planurile înşelătoare care se fac. Bastioanele Satanei nu vor triumfa. Biruinţa va însoţi solia îngerului al treilea. Aşa cum Căpetenia oştirii Domnului a dărâmat zidurile Ierihonului, în acelaşi fel poporul păzitor al poruncilor Domnului va triumfa, şi toate elementele oponente vor fi înfrânte. Niciun suflet să nu se plângă de slujitorii lui Dumnezeu care vin la ei cu o solie trimisă de cer. Nu mai căutaţi greşeli în ei, zicând, „Sunt prea clari, vorbesc prea puternic”. Poate că ei vorbesc prea puternic, dar nu este necesar? Dumnezeu va face să ţiuie urechile ascultătorilor, dacă nu vor să ia seama la glasul sau la solia Lui. El va demasca pe cei ce se împotrivesc cuvântului lui Dumnezeu.

 

Oameni ai ocaziei

 

Satana a luat orice măsură posibilă pentru ca printre noi ca popor, să nu mai pătrundă nimic care să ne mustre sau să ne certe, să ne îndemne să renunţăm la erorile noastre. Dar există un popor care va purta chivotul Domnului. Vor ieşi dintre noi unii care nu vor mai purta chivotul. Însă aceştia nu pot face ziduri ca să astupe adevărul, căci acesta va merge înainte şi în sus până la sfârşit. În trecut Dumnezeu a ridicat oameni, şi are şi acum oameni ai ocaziei în aşteptare, pregătiţi să împlinească ceea ce le porunceşte – bărbaţi care vor trece printre restricţiile care nu sunt decât un zid tencuit cu ipsos. Când Dumnezeu va pune peste oameni Duhul Său, aceştia vor lucra. Ei vor proclama cuvântul Domnului; îşi vor înălţa glasul ca o trâmbiţă. Adevărul nu va fi diminuat, nici nu-şi va pierde puterea în mâinile lor. Ei vor arăta poporului fărădelegile lor, şi casei lui Iacov păcatele ei.

 

Lucrarea vehementă a Satanei

 

Conflictul va deveni din ce în ce mai aprig. Satana însuşi va interveni în luptă şi va personifica pe Hristos. El va reprezenta în mod greşit, va aplica greşit, şi va perverti tot ce-i va fi cu putinţă să pervertească pentru a înşela dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Chiar şi în zilele noastre sunt şi vor continua să fie, familii întregi care odinioară s-au bucurat de adevăr, dar care îşi pierd credinţa din cauza calomniilor şi falsităţilor ce ajung la cunoştinţa lor, referitoare la aceia pe care îi iubesc şi cu care s-au sfătuit în mod plăcut. Ei şi-au deschis inimile în faţa celui ce seamănă neghină. Neghina a răsărit împreună cu grâul, s-a întărit, boabele de grâu s-au tot împuţinat, iar adevărul preţios şi-a pierdut puterea pentru ei. Pentru o vreme un zel fals a însoţit noile lor teorii, ceea ce a împietrit inimile lor faţă de apărătorii adevărului, aşa cum s-a întâmplat cu Iudeii faţă de Hristos. [1647]

Cu zelul lui Satana, pentru o vreme unii dau impresia de a fi într-o stare înfloritoare; dar aceasta este numai pentru o vreme. Satana îi duce aşa de departe încât hulesc pe Duhul lui Dumnezeu. Aceştia se întind ca o cunună verde de lauri. Domnul îi suferă pentru o vreme. El le permite să-şi manifeste invidia şi ura faţă de poporul lui Dumnezeu, aşa cum a îngăduit Satanei să-şi dezvolte caracterul, ca să poată apărea în faţa universului ceresc, în faţa lumilor necăzute şi în faţa lumii căzute, în adevăratele lui atribute, ca înşelător, acuzator al fraţilor, un ucigaş în inima lui.

 

Ridicaţi bariere împotriva duşmanului

 

Mulţi dintre cei care acum pretind a crede adevărul, dar care nu au nicio ancoră, vor fi prinşi de partea Satanei. Aceia care nu au lucrat de partea lui Dumnezeu vor fi lăsaţi să se dovedească piatră de poticnire pentru aceia care au câştigat o experienţă vie pentru ei înşişi. Fiecare lucrător, în loc să stea să critice, să ridice întrebări, să se îndoiască şi să se opună dacă i se pare că are ocazia să o facă, ar trebui să se implice acum în ridicarea de bariere împotriva duşmanului înverşunat. În loc să lupte împotriva celor pe care Domnul i-a trimis ca să-i salveze pe ei, poporul Său să se roage fierbinte şi în continuu pentru puterea harului lui Dumnezeu, şi pentru ca să intervină în luptă Căpetenia oştirii Domnului. În loc să stea pe scaunul de judecată ca să judece pe bărbaţii pe care Dumnezeu i-a acceptat să-I slujească, povara rugăciunii lor să fie zi şi noapte, ca Domnul să trimită mai mulţi lucrători în via Sa. Voi cei din lucrare, nu dezonoraţi pe Dumnezeu şi nu întristaţi pe Duhul Sfânt, aruncând umbre peste căile şi manierele bărbaţilor pe care El îi alege. Dumnezeu cunoaşte caracterul. El vede temperamentul bărbaţilor pe care îi alege. El ştie că numai bărbaţii serioşi, fermi, hotărâţi, cu sentimente profunde, vor vedea lucrarea aceasta în importanţa ei vitală, şi vor pune atâta fermitate şi decizie în mărturiile pe care le rostesc încât vor sfărâma barierele lui Satana.

Dumnezeu dă oamenilor sfaturi şi mustrări pentru binele lor. El a trimis solia Sa, făcându-le cunoscut ceea ce era necesar pentru acea vreme – 1897. Aţi acceptat solia? Aţi dat ascultare apelului? El v-a oferit ocazia să veniţi în ajutorul Domnului, înarmaţi şi echipaţi. Şi după ce aţi făcut tot, El vă spune să staţi în picioare. Dar, v-aţi făcut gata? Aţi spus, „Iată-mă, trimite-mă”? Aţi şezut liniştiţi şi nu aţi făcut nimic. Aţi lăsat cuvântul Domnului să cadă la pământ, nebăgat în seamă. Iar Domnul a luat bărbaţi care erau nişte băieţi atunci când voi eraţi în prima linie în luptă, şi le-a dat solia şi lucrarea pe care voi nu le-aţi luat asupra voastră. Veţi fi voi pietre de poticnire pentru ei? Îi veţi critica? Veţi spune, „Aceştia şi-au ieşit din atribuţii”? Totuşi voi nu intraţi pe poziţia pe care ei sunt chemaţi acum să o ocupe.

O, de ce vor oamenii să fie piedici, când ar putea să fie ajutoare? De ce vor ei să blocheze roţile, când ar putea să împingă cu succes remarcabil? De ce îşi jefuiesc propriile suflete de bine, şi îi lipsesc şi pe alţii de binecuvântarea care ar putea veni prin ei? Aceştia, care resping lumina, vor rămâne nişte pustiuri sterpe, prin care nu curge nicio apă înviorătoare, vindecătoare, iar slujirea lor va fi la fel de lipsită de umezeală ca dealurile Ghilboa, peste care nu a mai căzut nici rouă, nici ploaie. Ei nu sunt îmbrăcaţi cu ungerea divină şi nu transmit altora nicio binecuvântare. Ar putea să-şi umilească inimile, să-şi mărturisească relele, şi să sfărâme legătura pe care a pus-o Satana peste ei. Ar putea să sfărâme cătuşele pe care le-au forjat educaţia, prejudecata, sau obiceiurile. Dacă ar vrea să caute pe Dumnezeu, în umilinţă, L-ar găsi [1648]. Apoi, nu şi-ar mai impune propria voinţă, ci ar merge după cum îi conduce Duhul Domnului. Atunci ar fi călăuziţi de El.

 

Adunaţi toată lumina

 

Cernerea şi curăţirea va trece cu siguranţă peste fiecare biserică din ţara noastră care a avut mari ocazii şi privilegii, dar care le-a lăsat să treacă nebăgate în seamă. Nevoia lor nu este o dovadă mai clară. Ele au nevoie de inimi sfinţite şi curate, care să adune şi să păstreze toată lumina pe care a dat-o Dumnezeu, şi atunci vor umbla în lumina aceea.

Noi nu trebuie să spunem, „Pericolele zilelor de pe urmă vor veni în curând peste noi”. Ele sunt deja aici. Acum avem nevoie de sabia Domnului ca să taie sufletul şi măduva poftelor trupeşti, a apetitului şi pasiunilor. Fie ca aceasta să străpungă şi să taie mult mai mult decât a făcut-o până acum. Fie ca orice mândrie să fie aruncată la pământ. Fie ca siguranţa carnală să fie scoasă din adăpostul minciunilor cu care s-a căutat să se înşele poporul lui Dumnezeu. Să taie şi să înlăture neprihănirea lor proprie şi să deschidă ochii orbilor, ca să poată să vadă că nu sunt sănătoşi în ochii lui Dumnezeu.

Mă adresez poporului lui Dumnezeu, care se ţine strâns de încredinţarea lor, care nu vrea să se îndepărteze de credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna, care rezistă în mijlocul întunericului moral al acestor zile de stricăciune. Cuvântul Domnului pentru voi este, „Mă voi bucura de tine, Ierusalime, Mă voi bucura de tine, poporul Meu”. Nu se poate vedea aici iubirea părintească a lui Dumnezeu, exprimată faţă de cei ce se ţin strâns de credinţa în neprihănire? Cea mai strânsă relaţie există între Dumnezeu şi poporul Său. Nu suntem doar obiecte ale milei Lui blânde, a iubirii Lui iertătoare, ci suntem mai mult. Domnul se bucură de poporul Său. Îşi găseşte desfătarea în El. El este siguranţa lor. El va împodobi cu spiritul sfinţeniei pe toţi cei care îi servesc cu toată inima. El îi îmbracă cu neprihănirea. El îi iubeşte pe cei ce fac voia Lui, care exprimă chipul Lui. Toţi cei ce sunt drepţi şi credincioşi sunt făcuţi după chipul Fiului Său. În gura lor nu se găseşte minciuna, căci sunt fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. [1649]