Manuscrisul 10, 1890 - Cine va accepta lumina din ceruri?

Manuscrisul 10, 1890 - Cine va accepta lumina din ceruri?

Manuscrisul 10, 1890
6 februarie 1890

 CINE  VA  ACCEPTA  LUMINA  DIN  CERURI ?
(Remarci făcute la școala biblică)

 

Aş vrea să vă citesc câteva din cuvintele preţioase ale lui Isus: „Nu Mă rog numai pentru aceştia (numai pentru ucenicii care erau atunci lângă El), ci şi pentru aceia care vor crede în Mine prin cuvântul lor.” (Ioan 17:20). Adică pentru noi. Înseamnă că S-a rugat pentru noi, fraţilor. „Ca ei să fie toţi una; după cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi: ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (versetul 21). Unitatea şi armonia.

M-am gândit la mulţi care ar fi trebuit să fie aici, dar nu sunt. Unde sunt Leon Smith, fratele Ballenger, şi fratele Smith?  Nu pot să petreacă cu noi o oră? Se retrag de teamă că vor fi învinşi? De ce nu vin aici aceşti oameni? Dacă ei nu ştiu faţă de ce se opun, nu vor înţelege. Nu, fraţilor, care este povara voastră? Este de a câştiga pe aceia care nu înţeleg aceste lucruri, şi care tot timpul se aprind în întuneric împotriva lor? Noi ştim că ei nu vor să vină să audă, şi nu vor să vină unde Domnul poate să impresioneze inimile şi minţile lor. Înţelegeţi, că nu aceasta este calea pe care omul trebuie să lucreze?

Fraţilor, să privim aceste probleme într-o lumină corectă. Dacă noi avem lucruri preţioase, dorim ca şi ei să le aibă, vrem ca şi ei să înţeleagă unde este Spiritul lui Dumnezeu; dar dacă stau întotdeauna la marginea taberei, ei nu cunosc impresiile pe care Domnul le face asupra poporului Său. Dorim ca ei să vină aici cu noi, ca să putem [549] fi uniţi în credinţă şi scop, şi să putem înţelege unde lucrează Spiritul lui Dumnezeu. Şi mulţi alţii ar mai trebui să fie aici.

Avem cuvântul: „Ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis, şi slava pe care Mi-ai dat-o Tu, le-am dat-o lor” (versetul 21). Aceasta aşteptăm aici; vrem ceva din slava aceea; şi este privilegiul nostru să o avem. Este întuneric destul în lume, dar noi vrem lumina slavei lui Dumnezeu ca să lumineze cărarea noastră şi cărarea altora. Noi vrem ceva din acea slavă, ca să puteţi pleca la lucrul vostru cu slava strălucindu-vă pe feţe, exprimată în cuvintele şi în mărturiile voastre, ca ea să impresioneze minţile oriunde mergeţi.

„Şi slava pe care Mi-ai dat-o Tu, le-am dat-o lor; ca ei să fie una, aşa cum Noi suntem una”. Cine simte povara de a ajunge la unitate? Cine o simte? Unde sunt aceia? Domnul să ne ajute să înţelegem de ce spirit suntem conduşi şi mişcaţi. „Eu în ei, şi Tu în Mine, ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi în Unul” (vezi versetul 23). Folosul lor nu stă în a vedea cât de departe pot ei să stea, cât pot să aibă alte gânduri, ideile lor, cât pot să-şi hrănească ideile, şi să le adape. Nu, ci este ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi în Unul; ei doresc să fie una, ei încearcă să fie una, şi încearcă să rămână unde pot fi în unitate.

„Ca lumea să ştie că Tu M-ai trimis.” Aceasta este acreditarea pe care o au ei în faţa lumii. „Şi i-ai iubit” – ţineţi minte. Oh, [550] atâta putere este aici. Atâta putere primeşte inima mea; mi se topeşte şi mi se mistuie toată fiinţa când citesc. „Şi i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine”. Fraţilor, putem înţelege aşa ceva? Putem să ne prindem de aceasta? Putem să măsurăm aşa ceva?

„I-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Aceasta ar trebui să producă fiecăruia dintre noi tot timpul bucurie şi fericire, mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, întrucât a fost făcut totul pentru ca aceasta să se realizeze, fiindcă Dumnezeu ne iubeşte ca pe Fiul Său. De ce? Pentru că suntem uniţi în Hristos după cum şi El este unit cu Tatăl.

Între aceia care sunt părtaşi Spiritului lui Hristos, există unitate. Puteţi aduce calul la apă, dar nu puteţi niciodată să-l faceţi să bea; el trebuie să se apuce să bea singur. Tocmai aşa este cu noi; noi putem să avem o casă în jurul nostru, iar cuvintele vieţii pot fi prezentate în toată frumuseţea şi cu toată claritatea, şi sunt ca lumina strălucitoare a lămpii; dar dacă ei nu-şi aprind lumânarea de la aceasta, dacă nu vor să obţină lumină, nu vor avea niciun câştig, nu, într-adevăr. Acesta este cel mai preţios lucru pentru mine.

El mai spune „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu”. În împărăţia Sa, aceştia vor fi chiar în jurul Său, chiar lângă El. Oh, ce gând!  Mă face să doresc – chiar dacă mor la datorie – mă face să fiu gata să fac un sacrificiu deplin de dragul adevărului. Oh, dacă aş putea să fiu cu El, acolo unde este El! El este iubirea mea, coroana  mea de fericire; El  este speranţa şi mângâierea mea. [551]

Şi ce urmează? „Ca să vadă slava Mea.” Noi L-am simţit în umilinţă; L-am simţit în sacrificiu; L-am simţit în încercări; L-am simţit în probă; iar acum să putem privi la El, să-L putem vedea aşa cum este El, să putem vedea slava Lui, şi dacă privim la El vom fi părtaşi cu El la slava Sa.

„Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu … fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut” (versetele 24, 25). Oh, cât de puţin Îl cunoaştem; şi mărturisim a fi urmaşii Săi. El  spune, „Lumea nu Te-a cunoscut”. Să ferească Dumnezeu ca nu cumva cei ce duc adevărul celor ce sunt în întuneric, să fie cei despre care va spune Hristos „Eu nu Te cunosc”. Cât de puţini cunosc pe Mântuitorul meu!

„Dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut numele Tău, şi li-l voi mai face cunoscut: ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei” (vers. 25, 26). Acesta este cuvântul Său. L-am citit în mod distinct de mai mult timp decât în ultimul an. „Eu le-am făcut de cunoscut numele Tău” – Numele Tău, este bunătate, este har, este iubire, este compasiune, ca voi să vă strângeţi forţele şi să gândiţi, să puteţi fi întemeiaţi pe stânca Isus Hristos şi să credeţi în El. „Eu le-am făcut cunoscut numele Tău, şi li-l voi mai face cunoscut”. Pentru aceasta a venit El aici.

„Ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” Mă bucur atât de mult, fraţilor, mă bucur atât de mult că avem acest privilegiu. Dar minţile noastre au ajuns să fie despărţite de Dumnezeu; iar duşmanul [552] doreşte să fie aşa. El îşi aruncă umbra diabolică exact între noi şi speranţa, puterea, mângâierea noastră, ca să nu-l putem vedea pe El; ca să-L eclipseze pe Isus, pentru ca noi să nu-L înţelegem pe El şi ceea ce a fost El pentru noi, ceea ce vrea să facă pentru noi, şi ceea ce El vrea să fie pentru noi – ca să-şi arunce umbra întunecată şi ceţoasă între noi şi Mântuitorul.

Noi am prins doar o licărire de credinţă. Noi avem doar puţin din aceasta. Încă este atât de greu pentru mintea care priveşte la umbrele întunecate, şi care îşi umple memoria cu gânduri dezolante şi cu imagini drapate cu doliu, încât pare că nu poate privi la nimic altceva. Dar fie ca Domnul să ne ajute să adunăm giuvaerurile lui Hristos. Domnul să ne ajute să ne umplem memoria cu promisiunile bogate ale lui Dumnezeu, ca să fim înarmaţi atunci când Satana va veni să-şi arunce umbra întunecoasă între noi şi sursa puterii noastre; să avem memoriale peste tot în jurul nostru – baricadaţi cu promisiuni – şi să putem spune, „chiar dacă smochinul nu va mai înflori, nici viţa   nu-şi va mai da rodul; rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor  mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele.” (Hab. 3: 17, 18).

Dacă uneori Cuvântul ni se pare atât de greu din cauză că necredinţa este plantată în inimi, acolo unde ar trebui să înflorească credinţa, eu repet acest text mereu şi mereu, şi mă pun în poziţia în care să pot percepe lumina şi strălucirea Soarelui Neprihănirii. Eu nu vreau să privesc întunericul. [553]

Fraţilor şi surorilor, vă implor de dragul lui Hristos, să-L înălţaţi pe El – omul Calvarului. Înălţaţi-L pe El, singura speranţă a păcătoşilor. Învăţaţi de la El, fiecare din voi. Fie ca în experienţa voastră să fie deschise capitole pe care nu le-aţi mai deschis până acum, cu privire la binecuvântarea şi încrederea pe care o puteţi avea în Dumnezeu.

Priviţi ce spune Mântuitorul: „Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). De ce? Pentru că diavolul înfăşoară poporul cu mantaua lui întunecată, când noi avem nevoie de lumină, lumină, fraţilor, lumină, lumină preţioasă de la tronul lui Dumnezeu. Aveţi nevoie să fiţi siguri că aţi învăţat cum să o mărturisiţi; când veţi pleca la cei ce sunt prinşi în necredinţă, aveţi nevoie să fiţi atât de înrădăcinaţi şi întemeiaţi în ea încât aceştia să nu-şi arunce întunericul lor peste mintea voastră; să fiţi atât de întemeiaţi în adevăr încât să nu puteţi fi clătinaţi de pe el, ci Dumnezeu să vă poată descoperi lumina Sa preţioasă.

Pavel ştia că nu avea să stea mult timp cu Timotei, de aceea îl învăţa tot timpul. El a spus: „copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” (2Timotei 2:1). De aceasta avem nevoie fiecare – nu de vreuna din părerile noastre, de inteligenţă sau intelect, sau de altceva, ci să fim tari în harul care este în Isus Hristos.

„Şi ce ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe pe alţii. Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Isus Hristos.”(vers. 2, 3). [554]

Acest cuvânt ne stă chiar înainte. Şi chiar aceia care ar fi trebuit să fie aici şi să-şi simtă interesul de  a cunoaşte adevărul, din cauza poziţiei de încredere pe care o au în Battle Creck şi în câmpul misionar – bărbaţii care ar trebui să fie pregătiţi pentru această poziţie, nu sunt aici; ei nu vin aproape.

Fraţilor, nu aşa ar trebui să fie. Aş vrea să meditaţi la aceste lucruri. Aş vrea să căutaţi pe Dumnezeu pentru a le înţelege. Aş vrea să spuneţi Domnului să tulbure aceste suflete, ca să înceapă să simtă că au nevoie de ceva mai mult decât au. Fraţilor, avem nevoie de lumină, lumină preţioasă de la tronul lui Dumnezeu; şi în loc de sofisticărie, în loc de a vă prinde de cârlige în care să vă agăţaţi îndoielile, plecaţi genunchii în rugăciune, de dragul lui Hristos; de dragul lui Hristos, uitaţi-vă la greşelile pe care le-au făcut iudeii; Hristos a spus că „Lumina a venit, şi voi iubiţi întunericul mai mult decât lumina.”(vezi Ioan 3:19). Aceasta se poate face doar acolo unde străluceşte lumina. Voi întâlniţi oameni care spun, atenţie, atenţie; trebuie să avem grijă; dar noi trebuie să avem foarte mare grijă să scoatem afară întunericul şi să lăsăm lumina să intre.

Fraţilor, e nevoie să ne ridicăm ca un singur om şi să obţinem o experienţă vie la această întâlnire. Aveţi nevoie de multă lumină pe care să o duceţi cu voi în eternitate. De aceasta aveţi nevoie. Noi nu avem nici pe jumătate din credinţa necesară. Abia începem să învăţăm ca copiii mici. Copilul face mai întâi un pas, şi cade; apoi face un alt pas, şi în final învaţă să umble. Ei bine, avem nevoie să învăţăm cum să exersăm credinţa.

Priviţi credinţa sutaşului care a venit la Hristos. Sutaşul nu a pretins că are cunoştinţa iudeilor; dar a venit şi [555] a spus, „Doamne, nu e nevoie să Te cobori ca să vindeci pe slujitorul meu; spune doar şi se va face.” Ce fel de putere a gândit că se află în Hristos? O putere la fel cu aceea cu care era el investit. El a spus „zi numai un cuvânt. Căci şi eu spun robului meu, du-te, şi se duce, îi spun fă cutare lucru, şi-l face. Tot ce trebuie să faci este să porunceşti, şi se va face.”

Care era viziunea lui lăuntrică? El credea că Hristos era înconjurat de îngeri; credea că Cuvântul lui Hristos va merge direct în camera bolnavului şi îl va vindeca. Iudeii au auzit ce i-a spus Hristos, „Nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.” Sunt unii în afara noastră, care sunt priviţi mai favorabil de Dumnezeu decât suntem priviţi noi. De ce? Pentru că ei trăiesc după fiecare rază de lumină pe care o au. Noi avem lumină care se revarsă peste noi, şi de luni de zile implorăm poporul să se ridice şi să accepte lumina; şi ei nu ştiu dacă să o facă sau nu. Ei nu par să vadă că pot veni să bea, că pot deschide inimile şi să lase pe Mântuitorul să intre.

Sufletul meu agonizează uneori din cauza acestor lucruri. Dar nu pot face nimic, nu pot vorbi inimii; numai Dumnezeu poate vorbi inimii. Vă rog fierbinte, ca un ambasador al lui Hristos, zdrobiţi pe Satana sub picioarele voastre. Vă implor să începeţi să lucraţi pentru voi înşivă, să lucraţi pentru sufletele care sunt în întuneric şi necredinţă. Vă implor să investiţi eforturile voastre ca să-i aduceţi acolo unde pot să vină, acolo unde curg apele vii – acolo unde lumina cerului poate cădea peste ei, ca ei să poată sta în mijlocul oamenilor ca o lumină, şi nu ca o umbră a întunericului. [556]

Ieri dimineaţă m-am trezit în jur de ora două şi nu am mai putut dormi; sufletul meu parcă era în agonie, şi nu puteam spune nimic. Am îngenuncheat înaintea Domnului şi am spus, ’Tu ştii totul; Tu îmi cunoşti povara. Trebuie să am mai mult decât am. Eu nu pot duce această greutate. Simt aşa de mare responsabilitate pentru că ştiu că oamenii nu umblă în lumină, ştiu că umblă contrar cu ceea ce mi-a spus Domnul.’ Apoi am simţit ca şi cum un val de lumină a coborât asupra mea şi pacea lui Dumnezeu a venit peste mine; cuvintele, ’Eu voi fi cu tine; Îţi voi da puterea mea,’ au ajuns până la mine. De ieri dimineaţă am simţit că aş putea muri pentru Isus Hristos. Şi nu mă voi mai îngrijora, nici nu mă voi mai supune acestei poveri; o voi lăsa în mâinile lui Dumnezeu. Fraţilor, ne vom aduce şi ne vom lăsa în mâinile Lui poverile noastre? Haideţi să o facem. Haideţi să le punem peste Purtătorul de poveri, iar atunci când vom avea ceva de făcut, o vom face. Şi când vom pleca din acest loc, să fiţi atât de plini de solie ca de un foc în oasele voastre, încât să nu puteţi tăcea. Este adevărat că oamenii vor spune, „sunteţi prea excitaţi; faceţi prea mult caz din aceasta, şi nu vă gândiţi destul la Lege; trebuie să vă gândiţi mai mult la Lege; nu căutaţi tot timpul să ajungeţi la neprihănirea lui Hristos, ci restauraţi Legea.”

Lăsaţi Legea să-şi poarte singură de grijă. Noi am stăruit atât de mult asupra Legii până am ajuns uscaţi ca munţii Ghilboa, peste care nu cade nici rouă, nici ploaie. Haideţi să ne încredem în meritele lui Isus Hristos din Nazaret. Dumnezeu să ne ajute să avem ochii unşi cu alifie pentru ochi, ca să vedem. Dacă Dumnezeu ne ajută, ne vom apropia de El, iar El spune că Se va apropia de noi. Credem aceasta? Vom merge pe drumul arătat de Dumnezeu? Dumnezeu să ne ajute şi să ne lumineze, [557] ca să plecăm din acest loc aşa cum au plecat ei să proclame adevărul după ziua cincizecimii; şi sufletele au fost convertite; nu au putut rezista mărturiei. [558]