Manuscrisul 13, 1889 - Păzirea pietrelor de hotar

Manuscrisul 13, 1889 - Păzirea pietrelor de hotar

Manuscrisul 13, 1889

PĂZIREA PIETRELOR DE HOTAR

În timp ce Conferinţa se afla în sesiune la Minneapolis, soseau din B.C., din partea fratelui Butler mesaje hotărâte, destinate să conducă poporul la adoptarea unei decizii acolo, la acea întâlnire, în ce priveşte controversatul subiect al Legii în Galateni.

Această problemă a fost tratată ca şi cum nu exista nimeni în adunare, prin care Dumnezeu ar fi putut lucra. Aceasta este o stare de lucruri produsă de agenţiile omeneşti. Nu puteau cei din Battle Creek să aibă încredere că Domnul va lucra? Nu avea Domnul niciun om prin care să poată comunica?

Este bine să-i dăm Domnului ocazia să lucreze cu minţile omeneşti, ca nu cumva să avem impresia că o minte omenească trebuie să modeleze toate celelalte minţi omeneşti.

La acea întrunire au fost de faţă multe caractere diferite şi multe temperamente diferite. S-a dat pe faţă o luptă de cuvinte fără niciun rost, iar spiritul manifestat a fost lipsit de curtoazie, lipsit de politeţe şi necreştinesc. Ştiu că cei ale căror inimi erau pătate şi mânjite de păcat, erau cei mai zeloşi şi mai vehemenţi în spirit. Cum ar fi putut exista corectitudine în deciziile adoptate la o astfel de întrunire? Mi-a fost arătat că acelaşi spirit a fost dat pe faţă în condamnarea lui Hristos. Papistaşii, când erau în dispută cu oameni care luau poziţie de partea Bibliei pentru apărarea învăţăturilor ei, considerau că o astfel de problemă numai moartea o putea rezolva. Am putut să văd un spirit similar nutrit în inimile fraţilor noştri, spirit pe care nu mi l-aş îngădui nici pentru o clipă. „Din preaplinul inimii vorbeşte gura.” [516]

Ştiu că Satana a fost tot atât de ocupat cu unii dintre cei adunaţi acolo, cum a fost în zilele când Mântuitorul era pe pământ, ca să le insufle impresii false şi să conducă poporul să ajungă la concluzii greşite, să îi facă să aplice greşit Scripturile şi să le schimbe adevăratul înţeles. În ce stare se afla poporul, ca să poată decide acolo care este adevărul?

La întrunirea aceea, în camerele în care fraţii erau găzduiţi şi în cele în care se adunau, nu era prea multă rugăciune, decât cu puţine excepţii. Am fost dusă într-una dintre odăi şi silită să aud conversaţia bărbaţilor care sunt priviţi ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Am auzit remarci ascuţite, sarcastice, în legătură cu solii şi cu solia – cu învăţătura care era altfel decât părerile lor despre adevăr. Mi s-a spus că în fiecare cameră era un martor, tot aşa cum a fost de faţă un martor în palatul lui Belşaţar, în timpul ospăţului său amestecat cu laude aduse idolilor şi vinului. De data aceea îngerul a scris caracterele pe zidul palatului, dar acum martorul a scris în cărţile din cer vorbele aspre ale celor care nu şi-au dat seama de ce fel de spirit erau conduşi.

Înaintea minţilor a fost deschisă lumină preţioasă, care ar fi putut să fie o binecuvântare pentru ei, dar Dumnezeu nu a putut face lucrări mari în timpul Conferinţei, din cauza necredinţei lor. Cu ocazia acelei întruniri, ar fi trebuit să se studieze Scriptura cu răbdare, cu post şi rugăciune serioasă înaintea lui Dumnezeu, ca să ne putem privi ochi în ochi. Aceasta este singura cale. Nu poate exista nicio siguranţă în cercetarea punctelor adevărului, dacă spiritele sunt tulburate, pentru că cercetarea trebuie făcută în spiritul pe care îl avea Ioan când a zis: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”. Mai mult Isus, mai puţin eu. Dacă cercetarea continuă în spiritul lui Hristos, în cele din urmă totul va fi Isus, iar eu-l nu va mai fi. [517]

Există o reţinere a minţii, o împotrivire a sufletului, când este pus în faţa cercetării Scripturii. O astfel de stare lasă sufletele în poziţia în care Satana îi poate impresiona. La Minneapolis, Dumnezeu a dat poporului Său pietre preţioase ale adevărului, puse în forme noi. Această lumină din cer a fost respinsă de către unii cu toată încăpăţânarea pe care au manifestat-o Iudeii în respingerea lui Hristos. S-a vorbit prea mult despre rămânerea la vechile pietre de hotar, deşi există dovezi că nici măcar nu ştiau care sunt vechile pietre de hotar. S-au prezentat dovezi şi raţionamente din Cuvântul lui Dumnezeu, care se recomandau singure conştiinţei, însă minţile lor erau fixate, sigilate, ca nu cumva să pătrundă lumina, din cauză că ei hotărâseră că ar fi o greşeală periculoasă să muţi „vechile pietre de hotar”, deşi ceea ce se prezenta nu le clintea deloc. Dar ei aveau idei greşite şi nu ştiau care sunt vechile pietre de hotar.

Trecerea timpului stabilit la 1844 a fost o perioadă marcată de mari evenimente. Înaintea ochilor noştri uimiţi s-a deschis viziunea asupra curăţirii Sanctuarului din cer, care este în legătură decisivă cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ. De asemenea prima, a doua şi cea de-a treia solie îngerească şi-au desfăşurat steagul pe care este scris: „poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Una dintre pietrele de hotar puse de către această solie, este Templul lui Dumnezeu, văzut în cer de către cei ce iubesc adevărul, şi chivotul care conţine Legea lui Dumnezeu. Lumina Sabatului porunci a patra îşi trimite razele puternice pe cărarea călcătorilor Legii lui Dumnezeu. Faptul că cei răi nu sunt nemuritori, de asemenea este o veche piatră de hotar. Nimic altceva nu mai îmi vine în minte, ce ar putea fi numit piatră veche de hotar. Tot acest protest faţă de schimbarea vechilor pietre de hotar, este cu totul imaginar.

În timpul de faţă Dumnezeu doreşte ca un impuls nou şi proaspăt să fie dat lucrării Sale. Satana înţelege aceasta şi este hotărât să-l împiedice. El ştie că dacă poate să înşele poporul care pretinde a crede adevărul prezent, [518] dacă îl poate face să creadă că lucrarea pe care Domnul intenţionează să o facă pentru poporul Său este o mutare a vechilor pietre de hotar, ceva căruia trebuie să i se împotrivească cu cel mai mare zel, atunci se poate bucura că i-a reuşit înşelăciunea. Lucrarea pentru timpul de faţă este o lucrare surprinzătoare, cu tot felul de piedici, având de întâmpinat prezentarea falsă a lucrurilor înaintea minţii multora din poporul nostru. Ceea ce este hrană pentru biserici este socotit a fi ceva periculos, ce nu trebuie să le fie dat. Diferenţelor mărunte de idei li se permite să zdruncine credinţa, să sfărâme unitatea, să semene discordia, şi toate acestea pentru că ei nu ştiu pentru ce se luptă. Fraţilor, nu este mai bine să fim sensibili? Cerul priveşte la noi. Ce poate crede despre întâmplările recente? În această stare de lucruri, zidind baraje, nu numai că ne privăm pe noi înşine de mare lumină şi de avantaje preţioase, dar tocmai acum, când avem atâta nevoie de ea, ne aşezăm în poziţia în care lumina pe care trebuie să o comunicăm altora nu ne poate fi comunicată din cer.

Bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere L-au dezamăgit pe Isus. Ei au refuzat binecuvântări preţioase, au refuzat să fie canalele de lumină dorite de Dumnezeu. Cunoştinţa pe care ar fi trebuit să o primească de la Dumnezeu, ca să poată fi o lumină şi o binecuvântare pentru alţii, au refuzat să o primească şi astfel au devenit canale ale întunericului. Duhul lui Dumnezeu este mâhnit. Întotdeauna când inima este tulburată de invidie, bănuieli rele, relatări rău intenţionate, intelectul se dezechilibrează şi nu poate hotărî în mod corect în niciun punct controversat. Atributele lui Satana care şi-au găsit intrare în suflet, nu se pot armoniza cu adevărul. [519]