Manuscrisul 16, 1889 - Deosebirea adevărului

Manuscrisul 16, 1889 - Deosebirea adevărului

Manuscrisul 16, 1889
Ianuarie, 1889

 

DEOSEBIREA   ADEVĂRULUI

 

De multe ori în experienţa mea, am fost chemată să dau piept cu atitudinea unei anumite clase, care recunoşteau că mărturiile sunt de la Dumnezeu, însă în ce priveşte anumite chestiuni, susţineau că este doar opinia şi judecata sorei White. O astfel de atitudine place celor ce nu iubesc mustrarea şi îndreptarea şi care, dacă ideilor lor sunt contrazise, folosesc ocazia ca să explice diferenţa dintre uman şi divin.

Dacă părerile preconcepute sau ideile lor particulare sunt contrazise, fiind mustrate de mărturii, ei simt dintr-odată povara de a-şi declara clar poziţia şi de a face deosebire între mărturii, definind care este judecata omenească a sorei White, şi care este cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce susţine ideile lor dragi, este divin, iar mărturiile date pentru a corecta greşelile lor, sunt omeneşti – opinia sorei White. Ei fac fără efect sfatul lui Dumnezeu, datorită tradiţiei lor.

Fratele B. este pe o cale greşită. Dumnezeu nu i-a dat în mâini lucrarea, ca să-şi înalţe înţelepciunea lui omenească, să pună mâna pe chivotul cel sacru al lui Dumnezeu.  Când începe să judece cuvintele ce ies din gura lui Dumnezeu, crede el că Dumnezeu i-a încredinţat lucrarea de a judeca ce este inspirat în Cuvântul lui Dumnezeu şi ce nu este? I-a încredinţat Dumnezeu lucrarea de a declara în ce măsură există inspiraţie în anumite declaraţii şi în ce măsură lipseşte inspiraţia din altele? Oricare ar fi gândurile lui în această privinţă, dacă le păstrează pentru sine, nu vor face rău altor suflete.

A pus Dumnezeu povara aceasta peste el? Eu spun că nu. El niciodată nu pune [257] astfel de poveri asupra nici unui om muritor. Dacă nu ar fi fost exaltat, n-ar fi îndrăznit să-şi pună mâna pe lucrurile sacre ca să taie şi să cioplească Scriptura sacră, aşa cum s-a aventurat să o facă.

Cuvintele spuse lui Iosua sunt valabile şi pentru fratele B. „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un loc sfânt”. Iosua 5:15. Tu eşti dus în rătăcire de către inamic şi, în timp ce faci o lucrare pe care Domnul nu a încredinţat-o niciodată minţilor muritoare să o facă, eşti extraordinar de zelos în ce priveşte orice diferenţă de opinie care a fost prezentată în legătură cu legea în Galateni. Tu vorbeşti despre poziţia pe care am luat-o eu în legătură cu aceasta, şi despre scrisoarea pe care ţi-am scris-o, ca şi cum aceasta ar fi cauza îmbolnăvirii tale. Poate că aceasta este interpretarea ta personală a lucrurilor, însă eu am motive să atribui bolii tale cauze pe care tu nu le vezi.

Dumnezeu nu are plăcere de lucrarea ta. Condamnarea Lui este peste tine. Aceste idei sceptice, care subminează toată inspiraţia, sunt predate în colegiul nostru şi sunt tipărite în ziarele bisericii noastre. Seminţele au încolţit şi trebuie să seceri recolta. Sentimentele acestea nu ar fi trebuit să vadă niciodată lumina zilei. Niciodată nu ar fi trebuit să fie puse pe hârtie. Îşi scoate ochii poporul lui Dumnezeu, ca să nu poată deosebi adevărul de minciună, şi sacrul de profan? Frate B., nu-ţi va face plăcere să-ţi vezi recolta în ziua lui Dumnezeu.

Mă doare inima, pentru că mi-a fost arătat că, dacă fraţii noştri ar fi stat la locurile lor, căutând sfatul lui Dumnezeu şi încrederea în Dumnezeu, nu l-ar fi pus pe fratele B. în locul lui Dumnezeu, şi judecata fratelui B. nu ar fi fost socotită ca judecata lui Dumnezeu.

Când, în cadrul conferinţei, s-au făcut presiuni pentru votarea rezoluţiei ca în colegiu să nu se predea nimic contrar cu ceea ce se predă, am fost foarte afectată, pentru că am ştiut că cel ce a formulat rezoluţia nu-şi dădea seama ce face.[258] Când unul dintre prezbiterii bisericii a fost întrebat dacă nu ar trebui ca fratele Jones să fie invitat să vorbească şi să-şi prezinte vederile în legătură cu „national reform” şi cu legea duminicală, răspunsul a fost că fratele B… credea că era mai bine să nu fie invitat, pentru că are vederi ciudate. Şi s-au făcut aranjamente ca să fie dat afară din şcoală, de teamă ca s-ar putea introduce ceva diferit de ceea ce se preda în şcoală. A fost aceasta o conştiinciozitate inspirată de Spiritul lui Dumnezeu? Cu siguranţă, asupra ta nu a fost spiritul inspiraţiei de la Dumnezeu, ci dintr-o altă sursă.

Când peniţa ta a scris lucrurile acelea, mi-am zis că fratele B. nu înţelege Scriptura nici pe jumătate. Noul şi Vechiul Testament nu sunt înţelese de minţile mărginite aşa cum vor fi înţelese. Comunicarea de informaţii creşte, pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu se deschide înţelegerii.

Oh, cât de puţin înţeleg fiinţele mărginite, lucrurile adânci ale Domnului, Dumnezeu! Cât de puţini înţeleg, sau încearcă să-şi lămurească taina lepădării Iudeilor şi a chemării Neamurilor! Biblia prezintă adevăruri frumoase pe care oricine poate să le înţeleagă dar, în acelaşi timp, conţine şi taine adânci şi învăţături care cer o gândire profundă pentru a le înţelege. Însă, nimic nu trebuie să fie interpretat greşit, aplicat greşit sau făcut fără putere ca şi cum ar fi inspirat doar parţial sau chiar deloc. Dumnezeu nu umblă cu jumătăţi de măsură. Cuvântul Lui este inspirat. Dumnezeu a rânduit ca oamenii să primească Scriptura ca pe Cuvântul Lui inspirat, şi orice om care se aventurează să facă deosebire între diferite părţi ale Cuvântului lui Dumnezeu, înălţând o parte şi neglijând alta, chiar dând-o la o parte, se pune într-o poziţie periculoasă.

Există adevăruri foarte preţioase pe care trecerea timpului şi despărţirea de Dumnezeu, izvorul luminii, le-a înlăturat din adevărata lor poziţie. Principiile lor s-au stins. Hristos a venit să dea la o parte [259] gunoiul care a ascuns vederii aceste adevăruri. El le-a prezentat ca pe nişte pietre preţioase într-un cadru nou al adevărului. Le-a pus înaintea oamenilor. El a arătat că, departe de a desconsidera repetarea adevărurilor vechi, familiare, El a venit ca să le facă să se vadă în adevărata lor forţă şi frumuseţe, cu o slavă pe care oamenii nu o observaseră niciodată până atunci. Adevărurile acestea le-a pus în forme noi şi le-a pus la dispoziţia oamenilor, reluate, îmbrăcate în simplitatea lor originală şi reînnoite.

Principiile şi importanţa adevărului a dispărut din minţile oamenilor pe măsură ce s-au despărţit în inimă şi în viaţă, de Dumnezeu şi de adevăr. Aceste principii au fost acoperite de superstiţii, forme şi obiceiuri. Oamenii, în starea lor stricată, au interpretat greşit adevărurile descoperite şi le-au explicat în aşa fel încât să se potrivească cu starea lor lipsită de consacrare, cu lipsa lor de spiritualitate şi de iubire de la Dumnezeu. El Însuşi Autorul acestor adevăruri, Hristos a putut să le deschidă din nou şi să le dea iarăşi viaţă. Aceasta a fost lucrarea de a restaura semnificaţia adevărului şi de a arăta clar care este voia divină.

Hristos a avut puterea de a reconstitui adevărurile importante, eliberându-le de formele şi obiceiurile în care fuseseră închistate, care le-au lipsit de viaţă şi de putere vitală, şi le-a redat lumii în toată prospeţimea şi forţa lor originală, şi în caracterul lor sacru şi elevat. El Însuşi generatorul adevărului, a putut să explice principiile lui vaste şi adevărate. Nu a împrumutat nimic de la intelectul pământesc, chiar de cel mai înalt rang. El Însuşi a creat orice gând, orice talent, iar minţile oamenilor cu cea mai înaltă inteligenţă nu au fost capabile să înţeleagă decât o mică parte din întregul infinit.

Hristos s-a umilit până într-atât încât să-şi asume natura umană, dar puterile pipernicite ale omului nu au fost capabile, datorită ignoranţei, să înţeleagă sau să distingă divinul. Isus nu a fost scutit de nevoia de a-şi defini şi apăra natura divină,[260] din cauză că minţile oamenilor erau atât de cu totul umane, încât nu puteau deosebi divinul ascuns sub haina omenescului. Pentru a da forţă învăţăturilor Sale, El a fost silit, când astfel de impresii i-au împiedicat utilitatea, să facă referire la caracterul Său divin şi misterios, conducându-le minţile într-un lanţ de gânduri favorabil puterii transformatoare a adevărului.

El a folosit lucrurile naturale, cu care erau familiarizaţi, pentru a prezenta învăţătura divină pe înţelesul lor, pregătind astfel calea ca seminţele adevărului să fie aruncate în solul pregătit al inimii. I-a făcut să simtă că El se identifică cu natura lor şi cu interesele lor. În acelaşi timp, au avut ocazia să vadă contrastul dintre virtuţile Lui superioare şi cele ale celor mai onoraţi şi populari dintre învăţătorii rabini. Desăvârşirea Lui în toate învăţăturile Sale a fost descoperită într-o simplitate, demnitate şi putere care aveau atracţie asupra tuturor celor ce ascultau cuvintele Lui, cu excepţia preoţilor şi conducătorilor, care Îl urau tocmai din cauza harului ce influenţa poporul să-i lase pe ei şi să meargă la Isus ca să-I asculte învăţăturile.

Ce am putea spune, pentru a prezenta lucrurile acestea aşa cum sunt, şi pentru a le face pe înţelesul învăţătorilor adevărului precum şi pe înţelesul celor ce ascultă adevărul? Ce poate face ignoranţa şi puterile mărginite cu acest subiect? Hristos Şi-a înălţat ochii spre cer şi, cu o voce care răsuna patetic datorită milei şi simpatiei faţă de ignoranţa omului căzut, S-a rugat: „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut” Ioan 17:25. „Nimeni nu-L cunoaşte pe Fiul, decât Tatăl; şi nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl, în afară de Fiul şi cel căruia vrea Fiul să i-L facă cunoscut”. Matei 11:27. „Am făcut cunoscut Numele Tău celor pe care Mi i-ai dat din lume”. Ioan 17:6.

Dacă vreun popor are nevoie de o lumină limpede şi crescândă din cer, acesta este poporul pe care Dumnezeu l-a făcut depozitar al legii Sale. Bărbaţii cărora Dumnezeu le-a încredinţat responsabilităţi sacre, au nevoie să fie spiritualizaţi, înălţaţi, vitalizaţi [261] prin adevărul sacru pe care mărturisesc a-l crede. Dacă istoria cauzei şi lucrării noastre descoperă faptul că bărbaţii care ocupă poziţii de responsabilitate sacră, care învaţă pe alţii adevărul, sunt găsiţi necredincioşi şi cu spatele întors poruncii sfinte ce le-a fost dată, cât de grijulii ne conduce aceasta să fim! Câtă lipsă de încredere în sine! Cum ne dezbracă aceasta de mulţumirea de sine şi de mândrie spirituală! Cât de umile vederi ar trebui să avem în ce priveşte înţelepciunea şi insuficienţa noastră! Cum ar trebui să simţim faptul că suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă!

Dumnezeu vorbise mai înainte oamenilor de multe ori şi în nenumărate chipuri. Cu toate că dăduse oamenilor înţelegeri preţioase despre caracterul Său divin, lumina aceasta nu i-a salvat. Când şi-a început Solomon pe vremuri lucrarea, a cunoscut manifestări remarcabile ale puterii divine. El a zidit Templul lui Dumnezeu şi a înălţat cea mai remarcabilă rugăciune la consacrarea lui, şi cu toate acestea a putut, ba chiar a părăsit templul pentru a se închina la idoli. 2Împăraţi 9:2-10. [262]