Manuscrisul 2, 1888 - Angajarea în speculații lumești

Manuscrisul 2, 1888 - Angajarea în speculații lumești

Manuscrisul 2, 1888
7 septembrie 1888

 

ANGAJAREA ÎN SPECULAŢII LUMEŞTI

 

Am fost complet doborâtă de boală. Sosise timpul pentru adunarea de tabără din California, care trebuia să se ţină la Oakland, dar părea puţin probabil că voi putea participa. În timp ce adunarea lucrătorilor se afla în sesiune, eu împreună cu prietenii ce se aflau lângă mine, ne întrebam dacă îmi voi mai reveni din acest atac de boală. Nu simţeam nici o dorinţă de mă face bine. Nu mai aveam putere nici să mă rog, nu aveam nici o dorinţă de viaţă. Odihnă, numai odihnă, era singura mea dorinţă. Linişte şi odihnă. Întrucât zăcusem timp de două săptămâni cu nervii istoviţi, speram că nimeni nu se va ruga înaintea tronului harului pentru mine. Când a început criza, aveam impresia că voi muri, aceasta era părerea mea. Dar nu aceasta a fost voia Tatălui. Lucrarea mea încă nu era terminată. Au sosit veşti de la Oakland, şi astfel am aflat că se ţineau momente speciale de rugăciune pentru mine, ca Domnul să se îndure, să mă ridice şi să-mi dea putere ca să particip la adunarea de tabără. Timp de două săptămâni fusesem ţintuită în pat. Nici unul dintre cei din casă nu putea să vadă nici o îmbunătăţire în starea mea, şi spuneau că nu era nici o şansă să îmi revin decât dacă Dumnezeu ar fi lucrat în favoarea mea. Însă cu toţii au fost de acord că dacă aş consimţi să pornesc spre Oakland aşa bolnavă cum eram, Domnul mi-ar înnoi puterile. În urma solicitărilor lor, am fost transportată la trăsura pe scaunele căreia fusese făcut un pat, şi am fost întărită ca să rezist călătoriei. A umbla prin credinţă, în ciuda tuturor lucrurilor care se vedeau, aceasta cerea Domnul de la mine.[47]

Am găsit o casă liniştită în Oakland Mission. Fr. Şi sora McClure erau atenţi faţă de orice nevoie a mea. Nu am fost întărită dintr-o dată, dar Domnul mi-a dat putere şi har ca să particip la tabără o parte din timp şi să-mi prezint mărturia înaintea oamenilor. Povara lucrării apăsa asupra mea şi, cu toate că nu eram capabilă să stau prea mult în picioare, am lucrat în public şi cu persoane particulare. Am simţit o mare povară a sufletului pentru anumite cazuri, îndeosebi pentru unii dintre predicatorii a căror stare îmi fusese prezentată, şi despre care ştiam că nu erau pregătiţi să hrănească turma lui Dumnezeu dacă nu erau transformaţi prin harul divin şi prin puterea lui Dumnezeu. Adevărul predicat altora nu găsea loc pentru a sfinţii propriile lor suflete. Viaţa lor schimbătoare, neconsacrată, era o piatră de poticnire pentru mulţi, fiind ca nişte indicatoare care arătau spre calea cea rea, îndreptând sufletele spre drumul care duce la moarte. Am tânjit ca Duhul lui Dumnezeu să facă în cadrul acestei întâlniri lucrarea pe care numai Dumnezeu o poate face, pentru ca sufletele care au fost orbite de inamicul nostru, care umblă în lumina scânteilor tăciunilor lor, să-şi poată înţelege starea şi să fie salvate. Cu teamă de Dumnezeu, am sfătuit, am avertizat, am implorat, am mustrat, sub influenţa Duhului lui Dumnezeu, dar mărturia nu a fost luată în seamă.

După doi ani petrecuţi în câmpurile misionare din Europa, acum, când eram din nou pe pământul american, eram într-o continuă nelinişte întrucât Domnul punea poveri peste mine pentru fiecare caz individual al acelora care se aflau în orbire şi în călcarea legii lui Dumnezeu. Când venea mustrarea pentru a corecta relele în cei care nu-L urmau pe Dumnezeu, în multe dintre cazuri[48] ei refuzau să fie corectaţi. Era stârnit un spirit de împotrivire faţă de mărturii, şi unii spuneau „cineva o influenţează pe sora White; cineva i-a spus despre mine”. Aceştia nu păreau să vadă dincolo de instrument. Necredinţa şi împotrivirea faţă de mustrări predomina. Nu am mai văzut niciodată în mijlocul poporului nostru, într-o manieră atât de marcantă, o orbire atât de mare şi o nevoie atât de mare de a recunoaşte felul în care lucrează Duhul lui Dumnezeu. Eu fusesem instruită în legătură cu multe suflete care intraseră în mijlocul nostru, în timp ce mă aflam în Europa, de unde le scrisesem care era gândul lui Dumnezeu în privinţa lor. De asemenea, mi s-a spus că mărturia pe care mi-a dat-o Dumnezeu nu va fi primită, din cauză că inimile celor care erau mustraţi nu aveau destulă umilinţă ca să poată fi corectate şi să poată primi mustrarea. Satana era la lucru atât la răsărit cât şi la apus de Munţii Stâncoşi, ca să distrugă efectul soliilor de avertizare şi de mustrare, precum şi al lecţiilor lui Hristos şi al soliilor de mângâiere. Cel rău era hotărât să îndepărteze lumina pe care o are Dumnezeu pentru poporul Său, pentru ca orice om să umble în propria sa lumină şi să-şi urmeze propria judecată, fără să fie auzită vreo voce care să-i întrebe „de ce faceţi aşa?”. Împotrivire puternică şi hotărâtă era manifestată de mulţi, împotriva oricărui lucru care le deranja ideile personale şi căile de acţiune. Toate acestea au pus asupra mea cea mai grea povară pe care aş fi putut să o port. Dar, cu toate că inamicul are putere asupra minţilor fraţilor şi surorilor noastre, ca să distrugă efectul eforturilor mele, lucrarea mea rămâne neschimbată. Nu am fost eliberată nici un pic de responsabilităţile mele.[49]

Am primit mesaje din partea Domnului: „Vorbeşte cuvintele pe care ţi le voi da, mustră, avertizează, corectează, nu numai pe cei cărora li se vorbeşte ci şi pe cei care predică cuvântul.” Cea dintâi lucrare trebuie să fie făcută pentru păstorii turmei, ca să fie avertizaţi să nu predice propriile lor cuvinte în locul cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Cărturarii şi Fariseii. Slujirea trebuie să fie înălţată. Oamenii aflaţi în slujbe sfinte trebuie să fie devotaţi şi temători de Dumnezeu. Un om nepăsător, neatent în vorbire, ireverenţios, neconsacrat în spirit, prin influenţa pe care o exercită îi va influenţa şi pe alţii să facă ceea ce face el, să acţioneze cum acţionează el, şi să se măsoare cu standardele joase puse de acesta în loc să se compare cu standardul lui Dumnezeu. Hristos spune: „Eu îmi cunosc oile, şi oile Mele cunosc glasul Meu”. Apoi spune „ai Mei Mă cunosc”.

Trebuie să avem o slujire cu toată inima, şi atunci adevărul va fi înălţat pentru că va fi predicat prin viaţă şi va fi ţesut în caracter. Adevărul trebuie să devină un principiu viu şi activ pentru convertirea sufletelor.

Am fost alarmată din cauza stării de lucruri care există, pentru că am ştiut datorită luminii pe care a binevoit Domnul să mi-o dea, că destul de puţini erau înaintea lui Dumnezeu într-o poziţie în care să poată discerne nevoia sufletului lor şi să poată fi un ajutor şi o binecuvântare pentru biserică. Ei credeau adevărul formal, dar erau departe de a fi sfinţiţi prin adevăr. Unii îşi separaseră sufletele de Dumnezeu, devenind orbi spiritual. Mulţi dintre fraţii noştri din Fresno s-au cufundat în afaceri, în cumpărarea şi vinderea de proprietăţi, în investirea în acţiuni miniere şi în vinderea acestora. Aceasta[50] a fost o cursă pentru biserică, era ceva ce stingea în inima lor interesul şi iubirea pentru adevăr. Interesul pentru speculaţii a pătruns printre mulţi dintre fraţii noştri în timp ce gustul excitării acesteia a devenit un lucru obişnuit. Practicile şi obiceiurile celor lumeşti, ambiţia febrilă, excitarea, interesul captivant în speculaţii, a fost amestecat cu lucrurile sacre. Bărbaţi acreditaţi de conferinţă, erau angajaţi în astfel de întreprinderi. Dumnezeu nu poate să binecuvânteze astfel de ambiţii lumeşti. Condiţia şi dovada uceniciei noastre este tăgăduirea de sine şi purtarea crucii. Dacă acestea nu fac parte din experienţa noastră, nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu, nu ne putem închina Lui în duh şi în adevăr, şi în frumuseţea sfinţeniei. Dar cei care ar fi trebuit să stea în lumina curată, ca să poată prezenta înaintea poporului frumuseţea atrăgătoare a lui Hristos,  înălţându-L pe Isus înaintea lor, de îndată ce coboară de la amvon încep să predice cu zel cumpărarea şi vânzarea de proprietăţi şi investirea banilor în acţiunile miniere. Minţile lor absorbite de afaceri nu pot distinge între sacru şi profan. Discernământul lor s-a tocit, puterea înşelătoare a inamicului a fost exercitată asupra minţii lor.

Dumnezeu mi-a dat mărturii clare şi hotărâte pentru biserica din Fresno, în mijlocul căreia unii îi produc neplăcere lui Dumnezeu. Zi şi noapte am avut peste suflet o povară pentru anumite persoane, pentru că ştiam că dacă Domnul nu le impresionează inima şi nu le dă un simţământ serios al pericolului în care se află, pentru ca în puterea lui Hristos să poată rupe mreaja cu care i-a înfăşurat Satana, vor fi pierduţi pentru lucrare şi pentru cauza lui Dumnezeu şi, în orbirea lor nu-şi vor da seama unde lucrează Dumnezeu. Sub influenţa Duhului lui Dumnezeu le-am scris multe pagini, împărtăşind lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu în[51] privinţa lor, dar ei au refuzat să vadă lumina. Inima firească s-a luptat împotriva harului, inima necredincioasă spunea Duhului lui Dumnezeu: „De data aceasta du-te, iar când voi avea timp te voi chema”.

Cât de uşor şi de natural este pentru inima care nu se află continuu sub controlul Duhului lui Dumnezeu, să vadă lucrurile într-o lumină pervertită, ca rezultat al îndepărtării de cuvântul lui Dumnezeu şi de mărturiile Spiritului Său, cu toate că acestea i-au urmărit de ani de zile cu îndemnuri, avertizări, cu rugăminţi şi cu mustrări. Vocea le-a spus „Iată calea, umblaţi pe ea”, însă eu-l a spus „Nu, voi urma propria mea judecată”.

Aceştia, fie că se vor vedea ca păcătoşi, vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, având nevoie de un Mântuitor, caz în care se vor pocăi şi vor fi schimbaţi, fie se vor întoarce din calea luminii trimise lor de la Dumnezeu, ajungând să fie complet învăluiţi în confuzia produsă de necredinţă şi de întuneric. Zi şi noapte povara mea a fost ca Mântuitorul, bogat în milă şi în iubire, să se descopere sufletelor aflate într-un pericol atât de mare. Deşi în mod aparent ei păzeau şi predicau legea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu erau vinovaţi de călcarea legii Cea mai mică vină lăsată asupra conştiinţei, va fi pentru ei condamnare totală. Prin lege vine cunoştinţa păcatului, dar legea nu-l poate ierta pe călcătorul legii. Dar prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă faţă de Domnul nostru Isus Hristos se scrie iertarea în dreptul numelor lor în cărţile din cer. Am tânjit ca mulţi să aibă binecuvântarea preţioasă, aurul curăţit prin foc ca să poată fi bogaţi şi să înceteze să mai umble în lumina scânteilor tăciunilor lor, însă ideile lor nu au fost în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Apoc. 3:19-20.[52]

Calea, Adevărul şi Viaţa a căutat să-şi facă auzită vocea, dar ei au refuzat să audă, au refuzat să creadă. Slujitorii lui Dumnezeu au fost vinovaţi de a fi avut motive nedemne, prejudecăţi, şi de a fi ascultat relatări neadevărate. Acesta este motivul pentru care cei mustraţi au refuzat să înveţe calea. Opiniile oamenilor mărginiţi, supuşi greşelii ca şi ei, au avut asupra minţii lor o influenţă mai mare decât Spiritul lui Dumnezeu care cercetează adâncurile inimii. Ei nu au făcut din Duhul adevărului, înţelepciunea şi mântuirea lor. Din cauza necredinţei nu au putut să găsească pacea şi odihna în Isus, Cel care i-a chemat „Veniţi la Mine voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Ei nu au păzit calea Domnului şi, ca urmare, teama şi neliniştea le-a împovărat sufletul. Ei L-au uitat pe Cel care vede în ascuns. Căile lor au ajuns să fie drepte în proprii lor ochi. Viaţa şi Spiritul lui Dumnezeu nu-i conduce şi nu-i controlează, de aceea nu sunt călăuziţi în tot adevărul şi nu trăiesc prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Când m-am convins pe deplin că nimic din ceea ce aş putea spune sau face nu va avea nici o influenţă, şi nu va face nici o impresie asupra minţii, următorul pas a fost de a alege în jur de treizeci de persoane pentru a le face cunoscută starea unuia pentru care muncisem atât de mult. A fost o datorie dureroasă pentru mine, dar nu am îndrăznit să o neglijez. Domnul mi-a deschis înţelegerii pericolele care ameninţau poporul lui Dumnezeu datorită influenţei acestui bărbat care era predicator, dar nu urma calea Domnului. M-am simţit chemată să fiu un slujitor credincios al harului lui Dumnezeu. Domnul mi-a dat putere pentru a-mi împlini această datorie dureroasă, dar predicatorul în cauză nu a primit mărturia. A fost ispitit să plece, dar a fost convins să nu facă în pripă[53] un pas pe care Domnul nu-l va aproba. El s-a dus într-un loc retras şi L-a căutat pe Domnul. Acolo, Domnul în marea Lui bunătate şi bunăvoinţă iubitoare a venit aproape de el, iar el s-a întors în tabără complet schimbat în spirit. A declarat că Domnul i-a arătat că trebuie să fie un om schimbat căci dacă nu, va fi pierdut. S-a arătat doritor să meargă îndată înaintea adunării ca să-şi mărturisească păcatele şi decăderea lui faţă de Dumnezeu. Atunci a fost avizat că aşa ceva nu este înţelept şi că nu va duce la slăvirea lui Dumnezeu, ci va da inamicului ocazia să arunce o pată asupra întregii lucrări. Scopul lui Satana este de a prinde în mreje oameni care mânuiesc lucrurile sacre, ca să-i conducă să facă lucruri care vor coborî lucrarea la nivelul de jos al lucrurilor comune, aşa încât păcătosul să găsească scuze pentru lipsa de pocăinţă şi pentru păcat. Când cuvintele şi comportarea predicatorului nu urmează exemplul lui Hristos, ci imită cuvintele şi căile marelui înşelător, duşmanii noştri au ocazia să hulească. Am hotărât că pentru a putea primi aprobarea lui Dumnezeu era suficient ca doar câţiva, treizeci sau patruzeci, dintre cei care auziseră mărturia dată mie de Dumnezeu, să fie de faţă ca să audă recunoaşterea din partea lui a mustrării primite şi mărturisirile sale.

Prin Duhul Său, Domnul a îndepărtat norul care învăluise anumite minţi şi, cursa inamicului a fost văzută. După ora nouă seara, câţiva s-au adunat în cortul cel mare. Le-am spus fraţilor mei că aş dori să-mi prezint mărturia înaintea lor, cu prima ocazie, întrucât eram prea slăbită ca să rămân până la sfârşit. După ce mi-am dat mărturia, am simţit că nu pot[54] să plec. L-am căutat pe Domnul cu umilinţă, spiritul rugăciunii a venit peste mine, iar credinţa mi s-a prins de Isus, izvorul puterii noastre, singura noastră nădejde. Au fost făcute mărturisiri şi s-au înălţat multe rugăciuni. Influenţa liniştitoare şi cuceritoare a Duhului lui Dumnezeu a coborât în adunare. Inimile au fost zdrobite, s-au făcut mai multe mărturisiri, şi lucrarea a continuat – momente de rugăciune, urmate de mărturisirea păcatelor, până la ora trei dimineaţa.

Aveam o povară pe suflet. Ştiam că Domnul Îşi va manifesta puterea. Am fost împinsă de Duhul lui Dumnezeu să lansez apeluri serioase fraţilor mei care urmau să treacă Munţii Stâncoşi ca să participe la conferinţa generală de la Minneapolis. Am insistat să se umilească înaintea lui Dumnezeu, să primească asigurarea harului Său şi să fie botezaţi cu Duhul Sfânt, ca să poată împărtăşi lumină, putere şi curaj celor care se vor aduna la conferinţă, şi să poată exista unire între est şi vest. Ştiam că trebuie să aibă loc o reînnoire a harului lui Hristos; viaţa şi puterea trebuie să infuzeze lucrarea, în aceste vremuri când puterile întunericului sunt mişcate din adânc ca să ia câmpul în stăpânire şi, prin mişcări pline de şiretenie şi de viclenie, să întreacă prin superioritate tactică biserica, căreia Dumnezeu i-a acordat o încredere sfântă şi sacră. Cu toate că prin vocea şi pana multora, trâmbiţa a dat un sunet clar, o parte dintre păzitori dorm, fără să cunoască timpul cercetării lor.

Domnul are hrană prin care slujitorii Săi să poată să se dezvolte şi să crească până la statura de om mare în Isus Hristos. Ce este pleava pe lângă bobul de grâu deplin dezvoltat? Cât de mare mi-a fost povara acolo în cort,[55] în noaptea aceea, în slăbiciunea mea! Ştiu că Domnul a fost plin de îndurare, gata să ierte păcatele şi pe păcătoşi. Inima mi-a fost cuprinsă de o dorinţă intensă ca toţi cei ce erau în tabără să poată vedea mântuirea lui Dumnezeu. Acestui popor Dumnezeu i-a încredinţat lucrurile sfinte. I-a făcut depozitari ai luminii în ce priveşte legea Sa, iar acum Hristos să spună despre cei ce au fost foarte favorizaţi, că nu cunosc „nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu”? Oare, cei care au o mărturisire atât de înaltă, să dezonoreze pe Răscumpărătorul lumii prin vieţile lor neconsacrate, din cauză că nu au o religie curată şi nepătată? „Voi sunteţi martorii mei”, aşa zice Domnul. Oare, poporul lui Dumnezeu să rămână în starea lor decăzută, lipsiţi de consacrare şi de sfinţenia vieţii şi a caracterului? Cum poate să spună Hristos despre ei, „Voi sunteţi lumina lumii”, cum poate  să-i reprezinte prin imaginea cetăţii aşezate pe munte, sau a luminii puse în sfeşnic ce luminează toată casa?

Din nou şi din nou mi-au fost arătate ţintele înalte pe care poate să le atingă poporul lui Dumnezeu, însă mulţi vorbesc despre adevăr, prezintă adevărul, dar nu sunt sfinţiţi prin adevăr. Ei nu aduc adevărul în viaţa zilnică şi nu ţes principiile lui în caracterul lor. Ca să poată fi modelaţi şi fasonaţi ca lutul în mâinile olarului pentru a deveni vase de cinste, în adunarea aceea din cort a fost nevoie de o lucrare profundă asupra inimii, de renunţare la păcat şi de abandonare a eu-lui. Adunarea aceea a fost cu adevărat preţioasă. Am fost întărită ca să lucrez acolo în adunare. Am auzit mărturisirile lui E.P.Daniels şi ale soţiei lui. Am auzit cererile lor stăruitoare înălţate către Dumnezeu. Am ştiut că Duhul lui Dumnezeu îşi făcea lucrarea asupra[57] inimilor lor. I-am auzit mărturisind că Domnul le-a dat o binecuvântare cum nu mai primiseră niciodată. Ei au declarat că au primit puterea proaspătă, convertitoare a lui Dumnezeu. După aceea au urmat multe mărturii despre mărturisiri şi victorii obţinute. Dacă ochii noştri ar fi putut să fie deschişi, am fi văzut în mijlocul nostru pe Isus cu sfinţii Săi îngeri. Mulţi au simţit harul Său şi prezenţa Sa în măsură bogată. Cu inimile zdrobite prin Duhul lui Dumnezeu, mulţi au făcut mărturisiri de păcate şi au prezentat mărturisiri de credinţă preţioase, declarând că Isus i-a iertat şi a rostit pacea în dreptul sufletului lor. Aceste momente, marcate de o mare măsură a puterii lui Dumnezeu faţă de cei prezenţi, nu le vom uita niciodată. Cât de mulţumitoare m-am simţit pentru că Domnul mi-a dat putere să rămân până la sfârşitul adunării! El mi-a dat un spirit de rugăciune stăruitoare. Credinţa mea s-a prins de făgăduinţele lui Dumnezeu şi rugăciunile noastre au fost ascultate, întrucât s-a descoperit acolo prezenţa şi puterea lui Dumnezeu.

Trebuie dată bisericilor noastre o solie care să le provoace să-L caute pe Domnul cât timp mai poate fi găsit, care să-i apropie de El pentru ca şi El să se poată apropia de ei. Bisericile mi-au fost prezentate. Fiecare biserică din ţara noastră are nevoie de trezire.

Domnul are o solie specială pentru poporul Său: pietre preţioase ale adevărului care au fost ascunse sub gunoi, trebuie să fie descoperite. Domnul vrea ca poporul său să caute adevărul aşa cum ar căuta comori ascunse. Sonda trebuie să se cufunde adânc în mina cuvântului lui Dumnezeu, mină plină de giuvaeruri preţioase de adevăr nedescoperit, care au nevoie să fie scoase şi prezentate poporului. Poporul lui Dumnezeu are nevoie, şi este esenţial ca ei să aibă tot ce are Domnul pregătit pentru ei[58] ca hrană la vremea potrivită, ca să fie hrăniţi cu nutreţul curat din care a fost îndepărtată orice pleavă şi orice lucru care nu poate fi o hrană spirituală. Dumnezeu va împărtăşi lumină şi binecuvântare celorlalţi. Noi ne-am umilit inimile înaintea lui Dumnezeu, ne-am rugat Lui cu seriozitate apoi, cu lacrimi, au fost făcute mărturisiri de păcate. După aceea am insistat iarăşi înaintea lui Dumnezeu cu cererile noastre pentru iertarea păcatelor, timpul trecând astfel până la ora trei dimineaţa. Cu toţii ştiam că Mântuitorul iertător de păcate era în mijlocul nostru. Ştiam că biruinţe preţioase au fost câştigate. Aveam dovezi suficiente că Domnul lucra cu putere în mijlocul nostru.

La adunarea de tabără, fr. şi sora Daniels s-au apropiat de Domnul şi El s-a apropiat de ei. Pentru că, prin rugăciune şi prin mărturisire din inimă, şi-au desăvârşit mântuirea cu frică şi cutremur, Domnul a lucrat în ei şi voinţa şi înfăptuirea după buna Sa plăcere. Făgăduinţa părea să se împlinească în acea ocazie. „dar peste voi, care vă temeţi de Numele Meu, Soarele neprihănirii va răsări cu vindecarea în aripile Lui”. Ştiam că Isus este în mijlocul nostru. Ştiam că El mi-a dat putere ca să lucrez acolo. De atunci încoace, fr. Daniels a lucrat prin harul lui Dumnezeu, cu cele mai bune rezultate, pentru biserica din Fresno.

Duşmanul a întins în laţ pentru biserica din Fresno. Fraţii părăsiseră bisericile din care făceau parte şi unde era mare nevoie de ajutorul lor pentru a întări şi încuraja bisericile slabe, şi se mutaseră la Fresno, pentru a fi şi ei acolo şi pentru a mări[59] numărul membrilor. Dacă ei nu pot să audă vocea lui Dumnezeu întrebând „Ce faci tu aici, Ilie?”, Dumnezeu va vorbi mai clar. Nu este în planul lui Dumnezeu ca oamenii de aceeaşi credinţă să facă o colonie şi să locuiască acolo împreună. Noi trăim în zilele din urmă şi, dacă nu Dumnezeu este cel care îi mută pe oameni, această manie a mutatului se va dovedi o cursă care va duce probabil la pierderea sufletului celui care se mută, precum şi la pierderea multor suflete care rămân descurajate în bisericile mici. Dezvoltarea pieţei imobiliare a dat peste Fresno şi, bunii noştri fraţi în credinţă au fost prinşi în speculaţii imobiliare şi în investiţii făcute în acţiunile miniere. Speculaţiile înăbuşă gândurile lucrurilor veşnice. Cei nevigilenţi au fost ispitiţi şi au ajuns ca nişte nebuni. Pe stradă, la masă, în timpul vizitelor sociale, tema conversaţiei lor este cumpărarea de terenuri şi de acţiuni miniere. Aceasta a ajuns să fie şi conversaţia predicatorilor care trebuiau să lucreze în minele adevărului, ca să caute şi să găsească pietrele preţioase şi giuvaerurile ascunse sub gunoiul înşelăciunilor. Exact un astfel de capitol mai găsim în istoria lumii vechi, atunci când toate întocmirile gândurilor din inima omului erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Aşa s-a întâmplat şi în cetatea Sodomei. Când cei care au avut mare lumină şi mult adevăr, care ar trebui să fie martorii lui Dumnezeu pentru un popor care are interes în lume, ajung să fie plini de nelinişte febrilă pentru a cumpăra şi vinde şi pentru a obţine profit, sunt priviţi de Satana în mod triumfător. Aceşti oameni permit tablourilor ademenitoare ale lumii să le captiveze simţurile. Ispitele ademenitoare cu care Satana l-a ispitit pe Hristos, îi cuceresc şi, exemplul lui Hristos care s-a împotrivit ispitei, se şterge din memoria lor. Ei permit să fie traşi în curentul care[60] îi duce în jos pe oameni, iar când Satana vede că planurile îi funcţionează atât de bine, inventează plan după plan, pentru ca banii Domnului să fie risipiţi în canale din care cauza lui Dumnezeu nu va mai obţine nimic. Satana spune speculantului că dacă se va angaja în astfel de afaceri, va produce mijloace pentru a ajuta cauza lui Dumnezeu; el îi prezintă nişte iluzii care fascinează simţurile, iar în felul acesta mii de dolari sunt îndepărtaţi de la cauza lui Dumnezeu; exemplul lui Hristos nu este urmat. Sufletele nestatornice sunt ispitite prin reprezentări care nu se vor realiza niciodată. Toţi cei care se angajează în întreprinderi de felul acesta, nu pot să dea lumii un exemplu bun, creştin, ca adventişti de ziua a şaptea. Scopul Satanei este să-i despartă de influenţa celor care, prin exemplu şi prin învăţătură, pot să dea o mărturie clară, neegoistă şi necoruptă împotriva acestor planuri ale inamicului. Împotriva acestor strategii satanice nu există altă siguranţă decât adevărul, aşa cum este în Isus, plantat în inimă de către Duhul Său, şi nutrit prin harul Său. Pietatea noastră, integritatea biblică, religia noastră, vor degenera în ceva comun şi pământesc, atât în ochii lumii cât şi în ochii lui Dumnezeu, dacă nu păstrăm o legătură vie cu Hristos. Noi afirmăm că suntem depozitarii adevărurilor sacre şi că aşteptăm venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos pe norii cerului, cu putere şi cu mare slavă.

Cum îi vede Domnul cerului pe cei cărora le-a încredinţat adevărul pentru a fi vestit lumii, şi pentru care trebuie să fie sau o mireasmă de viaţă spre viaţă sau o mireasmă de moarte spre moarte, dacă ei nu sunt credincioşi în lucrul ce le-a fost încredinţat. Cei care se angajează în speculaţii[61] nu pot să păzească poruncile lui Dumnezeu cu sinceritate şi în adevăr. Sacralitatea adevărului este alterată datorită intereselor egoiste şi, în judecată se va vedea că cuvintele de mustrare şi avertizare rostite de predicatorul angajat în planuri lumeşti, sunt plăcute poporului, dar nu-i conduc la convingere şi la convertire, pentru că ei văd în cel ce susţine că ultima solie de avertizare este dată lumii, acelaşi spirit de iubire faţă de lume ca şi în ei. Ei se întreabă: „Dacă ar crede ceea ce predică, ar face ceea ce face?”.

Ştiam că este de făcut o lucrare pentru biserica din Fresno, ca să poată vedea ce fel de impresie lasă ei asupra opiniei publice. Ei zidesc ziduri care vor face ca adevărul să nu aibă nici un efect  asupra celor cărora trebuie să le fie prezentat. Când fr. Daniels lucra în Fresno, mă rugam cu seriozitate pentru ca Domnul să lucreze prin slujitorul Său, spre slava Numelui Său. Dacă Domnul a dat fr. Daniels o lucrare de făcut pentru biserică, atunci cei pentru care lucrează, să nu privească la instrument, ci la Dumnezeu care lucrează prin el. Domnul l-a trimis pe Ghedeon să facă o lucrare specială, şi i-a spus: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai”. El l-a îndreptat pe Ghedeon spre puterea care era dincolo de propria lui putere, ca şi cum i-ar fi spus: „te-am ales să-mi faci un serviciu. Te-am privit cu îndurare, iar acum fi plin de curaj, pentru că ai primit har în ochii Domnului. Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi biruieşte”. Suntem plini de mulţumire pentru că roadele lucrării din Freno poartă dovada că Dumnezeu a lucrat asupra[62] minţilor omeneşti. Domnul a lucrat asupra inimilor. Au fost făcute mărturisiri cu umilinţă, iar lucrarea de restituire care s-a produs poartă mărturia unei lucrări adevărate. Poate că unii nu au adus roadele pocăinţei profunde. Trebuie să fie făcută o lucrare care să-i încerce îndeaproape, ca să se vadă dacă plugul adevărului a săpat destul de adânc în solul bătătorit al inimii. Mulţi au mărturisit: „Niciodată nu am văzut în felul acesta”. Dovezile au fost de aşa fel încât nimeni nu s-a putut îndoi că aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. S-au mărturisit păcate şi, ca Zacheu, sufletele au fost îndemnate să spună: „dacă am nedreptăţit pe cineva, îi voi da înapoi împătrit.” Lucrarea aceasta de îndreptare a lucrurilor, atât cât era  omeneşte posibil, a fost după rânduiala lui Dumnezeu.

Nu este plăcut inimii omeneşti să facă ce este drept. Sufletul se războieşte împotriva trupului dar, restituirile se vor face, dacă lucrarea va înainta aşa cum o conduce Dumnezeu. Lucrarea de adevărată pocăinţă trece dincolo de suprafaţă, şi noi deosebim şi recunoaştem înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu în manifestarea ei. Pe măsură ce lucrarea a progresat, credinţa care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul, şi-a adus recolta preţioasă de roade. Limbajul bisericii din Fresno a fost: „Noi nu am primit spiritul lumii, ci spiritul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile care ne sunt date fără plată de Dumnezeu, lucruri despre care vorbim nu cu cuvinte învăţate de la oameni, ci aşa cum ne învaţă Duhul Sfânt, comparând lucrurile spirituale cu cele spirituale”. Lăudăm pe Domnul cu inima, cu pana şi cu vocea pentru marea lucrare care a fost făcută în Fresno. Ce chemare plină de putere şi de har a fost adresată celor din Fresno, dar fr. Daniels a fost autorul ei? Nu, lucrarea a fost a lui Dumnezeu iar omul a fost părtaş.[63] Bunule Mântuitor, harul Tău nu a fost dat datorită meritelor vreunui om, nici ca urmare a vredniciei omului sau a neprihănirii lui, ci datorită neprihănirii lui Hristos. Mântuitorul iertător de păcate şi-a întins sceptrul de aur al îndurării şi harului nemărginit spre sufletele păcătoase. Nădăjduim şi ne rugăm ca această bună lucrare să continue în biserica aceasta. Când Matei a fost chemat să-L urmeze pe Domnul, a renunţat la ocupaţia sa anterioară, de vameş, angajându-se în slujirea Învăţătorului. L-a invitat pe Isus acasă la el. Imediat ce Isus a deschis inima lui Matei, Matei şi-a deschis casa pentru Isus. Fie ca aceleaşi dovezi ale lucrării bune a lui Dumnezeu să se manifeste în acelaşi fel în fraţii noştri din Fresno. Luaţi-l pe Isus acasă în inimile voastre, în casele voastre, şi prezentaţi-l vecinilor voştri. Lăsaţi ca familiile voastre, copii voştri, să vadă harul cel plăcut al lui Hristos cum lucrează în inimile voastre, şi cum este exemplificat în caracterul vostru. Lăsaţi eficienţa sângelui lui Hristos să fie de folos în dreptul vostru, şi lăsaţi neprihănirea Lui să devină neprihănirea voastră. Lăsaţi ca fiecare membru al bisericii să poarte mărturia nepieritoare: „Veniţi aproape şi ascultaţi, toţi cei ce-l iubiţi pe Domnul, şi vă voi spune ce a făcut pentru mine”! Simplitatea religiei lui Hristos trebuie să fie descoperită lumii. Hristos trebuie să fie totul în toţi, pentru a împlini pe deplin orice nevoie a sufletului. Nu lăsaţi ca minţile voastre să se încâlcească în planuri lumeşti, ci săpaţi adânc în minele cuvântului lui Dumnezeu pentru a găsi pietrele preţioase ale adevărului ascunse acolo. Hristos vă va califica să fiţi părtaşi ai harului Său. Puteţi dezvolta talentele pe care vi le-a încredinţat. Trebuie să înaintaţi şi să semănaţi plângând seminţele preţioase ale adevărului căci,[64] fără îndoială, vă veţi întoarce şi veţi lega snopii cu bucurie. Dar pentru Hristos, vă avertizez să nu lăudaţi pe nici un om. Planul lui Satana este de a flata mândria firii noastre, fiind astfel în pericol de a scoate afară pe Isus, sângele Său, neprihănirea Lui, şi de a pune omul în locul în care ar trebui să stea Hristos. Acesta este pericolul nostru continuu. Hristos să fie înălţat înaintea oamenilor, puterea Lui să fie recunoscută, descoperită prin instrumentul prin care El face o lucrarea bună, şi toată slava să fie dată lui Dumnezeu! Harul produce întotdeauna umilinţă celui care îl primeşte. Niciodată nu înalţă omul. Harul lui Hristos trebuie să fie recunoscut şi înălţat, dar omul păcătos, niciodată. Bucuraţi-vă şi tremuraţi, totuşi, bucuraţi-vă.  – Ms 2, 1888[65]