Manuscrisul 2, 1889 - Căutătorii de greșeli

Manuscrisul 2, 1889 - Căutătorii de greșeli

Manuscrisul 2, 1889

 

CUVÂNTARE DE DIMINEAȚĂ

 

CĂUTĂTORI DE GREŞELI

 

Predica de dimineaţă, Ottawa, Kansas,
12 mai 1889

 

Duşmanul lucrează prin cei ce au adoptat îndoiala şi necredinţa. Aceştia nu se mulţumesc să fie doar ei aşa, ci tot timpul caută să-i întărească şi pe alţii în aceeaşi direcţie, voind ca şi ceilalţi să creadă aşa cum cred ei. După lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, nu a fost niciodată vreo lumină nouă care să fi venit din cer, în care Satana să nu fi găsit ceva de care să se lege. Aşa se întâmplă şi cu unii dintre oamenii zilelor noastre – se leagă de lucruri mărunte. Ei au nevoie de lumină, dar intervine vrăjmaşul aşa cum a făcut cu oamenii din Nazaret şi, cu toate că Duhul lui Dumnezeu le-a spus că Isus era cel uns, iar Hristos le-a spus care era lucrarea Sa – de a sfărâma puterea duşmanului şi de a-i elibera pe cei apăsaţi, de a rupe legăturile răutăţii şi de a predica săracilor evanghelia (vezi Luca 4:18) – au rămas în îndoială şi necredinţă.

Mi se pare că nu înţelegem aceste lucruri şi că nu învăţăm din ele lecţiile pe care ar trebui să le învăţăm. S-a trezit spiritul de necredinţă, de care diavolul s-a folosit şi a început să lucreze. Aşa că au început să spună între ei: „cine este acesta? Nu este fiul Mariei şi al lui Iosif?” În clipa în care le-a venit în minte gândul acesta, au acţionat în conformitate. Şi ştiţi cum au acţionat. S-au ridicat în picioare, au pus mâna pe Isus şi L-au dus pe marginea prăpăstiei, fiind gata să-l distrugă. De atunci încoace, natura umană nu a suferit nici o îmbunătăţire. Natura umană este tot natură umană.[302] Dacă există vreun punct cât de mic prin care să poată distrage atenţia, ei fac tot posibilul să o facă. Se poate vedea acestea când se sfătuiesc împreună. Mi-a fost prezentat acest lucru, iar şi iar. Ei (conducătorii bisericii) fac planuri pentru lucrarea lui Dumnezeu, încercând să facă în aşa fel încât lucrarea lui Dumnezeu să înainteze, şi atunci se trezeşte cineva care încearcă să blocheze roţile. Aşa cum i-am spus unui frate nu cu mult timp înainte, „ai făcut mai mult decât zece sau douăzeci de duşmani pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să dea înapoi, din cauză că interpretezi anumite lucruri    într-un fel surprinzător, şi ai ţinut comitetul pentru a discuta nimicuri ore întregi, atâta doar că ai pus o piedică pentru a bloca roţile. Timpul a fost risipit, iar hotărârile bune care ar fi trebuit luate, s-au pierdut. Tu vii în mijlocul lor şi ei cred că eşti un om bun, moral, şi ce spui tu este corect, dar întotdeauna tu ai o minge de aruncat pe teren, iar ei sunt împovăraţi în sfătuire, şi nu se realizează nimic din ce ar trebui realizat, din cauza acestei piedici.”

Fraţilor, vreau să vă spun că, atunci când Spiritul vine în mijlocul vostru, impresionează minţile dispuse să îl primească. Dar, dacă minţile nu sunt deschise ca să-l primească, vor fi gata să rostească judecata asupra solului şi asupra cuvintelor transmise. În loc să vină înaintea lui Dumnezeu, cerând să le dea o inimă nouă şi o minte nouă pentru ca influenţa transformatoare a harului lui Dumnezeu să fie peste ei, încep să găsească defecte şi să caute greşeli. Nu-i impresionează, căci trebuie să se armonizeze cu ideile lor; ei se pun în poziţia de judecător, şi rămân aşa până când aceste lucruri sunt date la o parte din drum. Aşa s-a întâmplat la Minneapolis. [303]

Spun aceste lucruri pentru că ştiu că acelaşi spirit este şi aici, şi că nu trebuie să-l îngăduim nici pentru o clipă. Ştiu că în timp ce Spiritul lui Dumnezeu lasă impresii asupra minţilor omeneşti, duşmanul intervine şi scoate în evidenţă cel mai mărunt lucru de care se poate lega, iar aluatul începe să dospească pentru că diavolul vrea să fie aşa. Fraţilor şi surorilor, vreau să vă pun în gardă. Vreau să vă întreb dacă sunteţi mulţumiţi cu răceala voastră, cu necredinţa şi cu căderile voastre. Nu vă ajunge cum aţi avut până acum? Dacă nu, diavolul vă va mai da cât vreţi. Dar noi nu mai dorim aceste lucruri.

Observăm că nu suntem într-o stare mai bună decât era poporul Iudeu. Dumnezeu le-a dat lumina clară, ca să poată fi poporul lui sfânt şi deosebit. Le-a dat profeţi, apoi Hristos însuşi a venit ca să le prezinte adevărul. Dar când propriul Său popor l-a respins, El s-a îndepărtat de ei. Le-a spus: „aveţi urechi şi nu auziţi, aveţi ochi şi nu vedeţi” (cf. cu Ieremia 5:21). Ei au zis: „doar n-om fi şi noi orbi”, la care Isus a răspuns: „dacă aţi fi orbi nu aţi avea păcat, dar aveţi păcat pentru că lumina a venit şi aţi ales întunericul în locul luminii” (vezi Ioan 9:41). Era acela un întuneric real? Nu, nu era. Lumina adevărului strălucea peste ei, dar Satana şi-a aruncat vălul său peste ochii lor, iar ei nu au primit lumina.

Fraţilor, aici este o binecuvântare pentru voi. Poate că vi se pare ciudat să vă vorbesc despre aceste lucruri, dar este de datoria mea să o fac. Nu vrem ca aceste lucruri să se repete încă odată pe pământ. Dacă Dumnezeu îmi dă putere, [304] o voi face. Vreau să vă întrebaţi: care este starea sufletului meu? Vreţi să primiţi lumina, sau vreţi să staţi de o parte, plângându-vă nemulţumiţi? Este timpul să ne cunoaştem starea. Ar trebui să folosim ocazia de a ne ruga, de a vorbi cu Dumnezeu şi de a-L căuta. Avem nevoie de Domnul, nu de altceva. Şi Îl avem, în cuvintele lui Zaharia: Iosua stătea în picioare înaintea Domnului, iar Satana era la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano!” „Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2).

Aceasta este situaţia poporului lui Dumnezeu, şi Dumnezeu vrea să vă pregătiţi pentru marea zi a mântuirii, ca să-i puteţi pregăti şi pe alţii. El vrea să fiţi aşa de înzestraţi încât să puteţi vesti oamenilor solia care îşi va croi drumul prin inima firească, şi să puteţi plânge între tindă şi altar: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta” (Ioel 2:17). Deschideţi-vă urechile faţă de adevărul pe care îl aveţi, şi înlăturaţi îndoielile, necredinţa şi bănuielile necreştineşti.

Dumnezeu vrea să veniţi şi să beţi din apele cele limpezi ale izvoarelor din Liban, iar după ce veţi bea voi înşivă, îi veţi chema şi pe alţii să bea. Mi-au fost prezentaţi unul după altul cei convertiţi, care nu ştiu ce înseamnă să ai credinţă în Hristos. Parcă ar fi pe moarte; nu este nici o lumină în ei; sunt pe moarte din cauză că le lipseşte Dumnezeu.

Am participat la o tabără la care am putut rămâne doar timp de trei zile, timp în care am vorbit de şapte ori. Au stăruit de mine să mai rămân. Păreau să fie leşinaţi de foame, trebuiau să se ridice şi să vorbească despre cât de multă nevoie au ei de adevărul şi lumina aceasta, dar diavolul a fost pregătit să introducă ceva [305] ce să astupe lumina, şi mulţi sunt gata să lase lucrurile aşa. Ei nu cunosc atmosfera cea curată, dar fie ca Domnul să ne ajute să fim înconjuraţi de lumina cea limpede a slavei Sale. Să ne ajute Dumnezeu să stăm pe un teren avantajos faţă de inamicul nostru, aşa încât minţile noastre să se rupă de lucrurile de jos, şi să se lege de lucrurile de sus.

Pe când vorbea cu cei din vremea Lui, Hristos le-a spus că ei şi-au închis ochii şi şi-au astupat urechile ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, ca să nu fie convertiţi şi Isus să nu-i poată salva (vezi Matei 13:15). Lumina le-a fost dată, dar nu au vrut să o primească. Peste ei a rămas întuneric, şi au început să caute greşeli în lucruri mărunte ca să îndepărteze minţile oamenilor de adevărurile solemne ce se prezentau. Cum rămâne cu noi? Nu noi trebuie să ne omorâm aici lucrând pentru voi, ci voi trebuie să lucraţi pentru voi înşivă. Este nevoie să ştim că binecuvântarea cea bogată a Domnului este peste noi, şi ne dăm seama că El îşi revarsă peste noi slava şi lumina Lui bogată. Aceasta este rugăciunea mea. – Manuscris 2, 1889 [306]