Manuscrisul 2, 1890 - Nutrirea credinţei, nu a îndoielii

Manuscrisul 2, 1890 - Nutrirea credinţei, nu a îndoielii

Manuscrisul 2, 1890
16 martie 1890

NUTRIREA  CREDINŢEI, NU A  ÎNDOIELII
(Predică Battle Creek, Michigan, 16 martie 1890)

 

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre credinţă. Vreau să spun, fraţilor şi surorilor, că nu este natural pentru noi să credem, ci este foarte natural pentru noi să cultivăm necredinţa. Acesta este păcatul chinuitor, şi este păcatul obsedant în poporul lui Dumnezeu. Nu a fost natural pentru mine însămi să cred, şi am avut lecţii foarte severe în acest punct până am ajuns să ştiu că nu este siguranţă pentru mine să nutresc niciun moment vreo îndoială. Niciodată nu am pus adevărul la îndoială, dar m-am îndoit cu privire la mine şi lucrarea mea.

Am o mare întristare în inimă – o am cam de la întâlnirea de la Minneapolis încoace – şi am să vă spun şi de ce. Pentru că Dumnezeu mi-a vorbit aşa cum a făcut-o în ultimii patruzeci şi cinci de ani, şi eu am prezentat aceste lucruri, iar fraţii au ştiut şi au văzut roadele, şi totuşi necredinţa a intrat printre ei. De ce? Ei vor primi mărturiile altcuiva, şi le vor crede. Acum, când se află în faţa mişcărilor vizibile ale Spiritului lui Dumnezeu, dacă Spiritul ar fi în inimile lor, le-ar recunoaşte imediat. Dar necazul este că Spiritul nu este în ei. Şi ei niciodată nu vor cereceta aceste lucruri să vadă dacă sunt aşa.

Motivul pentru care am simţit aşa la Minneapolis este că am văzut că oricine va lua o poziţie similară celei pe care au luat-o ei la Minneapolis, va ajunge în cea mai întunecată necredinţă. Nu s-a văzut aceasta din nou şi din nou? Când vedem cum a fost încercat Hristos când a venit pe [610] pământ, când vedem împietrirea inimilor, când vedem ce poate face duşmanul cu natura umană când pune necredinţă în inimă, cred că ar trebui să simţim aşa o teroare în sufletele noastre încât să nu îndrăznim să deschidem inima mizeriilor necredinţei şi să locuim în atmosfera ei, aşa cum se întâmplă de când am fost la Minneapolis.

Noi ne mirăm cum de Hristos S-a rugat cu o asemenea agonie. Nu S-a rugat pentru El, ci din cauza împietririi inimilor, căci cu toate că El era Calea, Adevărul şi Viaţa, poporul era atât de împietrit încât nu putea să vadă şi să accepte aceasta. Şi pentru că voi mergeţi pe urmele lor, acesta este necazul meu. Aşa cum ei au păşit atunci pe calea necredinţei, alţii păşesc astăzi pe aceeaşi cale, şi mâhnirea mea este aceeaşi cu cea pe care a simţit-o Hristos. Ei se pun în locul în care Dumnezeu nu mai are nicio altă putere cu care să-i atingă. Toate săgeţile din tolba Lui s-au epuizat.

Simt aceasta în fiecare adunare pe unde merg. Am simţit că există o apăsare a necredinţei. Este la fel de evident cum a fost întotdeauna. Pot să merg printre necredincioşi (la fel cum Hristos i-a vorbit femeii samaritence, şi samaritenii au ieşit şi au auzit); pot să merg în mijlocul celor care nu au auzit niciodată adevărul, iar inimile lor sunt mai sensibile decât ale acelora ce au fost în adevăr şi au avut dovada lucrării lui Dumnezeu. Dar ei se scuză, „nu am ştiut că aşa stăteau lucrurile.” Când vom primi Spiritul lui Dumnezeu în inimile noastre, El ne va vorbi. Aici este necazul. Când văd că Domnul lucrează într-o anumită direcţie, ei încep cu toată puterea creierului, cu toată puterea de gândire, cu toată puterea vorbirii, cum e cazul şi aici, să împiedice [611] lucrarea lui Dumnezeu. Daţi-mi voie să vă spun, mărturia va fi aceasta, „vai de tine Horazine, vai de tine Betsaido! Pentru că dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon lucrările acestea mari care s-au făcut în tine, s-ar fi pocăit de multă vreme în sac şi cenuşă.” (Matei 11:21)

Eu ştiu despre ce vorbesc, şi cum nu mă aştept să am prea multe ocazii în care să vă vorbesc, vreau să vă spun din nou: „cădeţi pe Stâncă”. Nu am nicio speranţă pentru voi, dacă nu faceţi aşa. Mă bucur – da, şi sunt mulţumitoare – pentru că unii încep să vadă că este lumină pentru noi. Dacă vrem să stăm în beci, putem să o facem, dar singura cale pentru fiecare dintre noi este de a lupta lupta cea bună a credinţei. Nu este ceva ce vine în mod natural, dar noi trebuie să luptăm lupta cea bună a credinţei în loc de a absorbi toată necurăţia necredinţei. Dacă este vorba de o sugestie a necredinţei, i se acordă credit imediat.

Nu veţi avea niciodată o lumină şi o dovadă mai mare decât cea pe care aţi avut-o aici; dacă aşteptaţi până la judecată, ceea ce aţi avut aici vă va condamna. Dumnezeu a vorbit şi puterea Lui a fost în mijlocul nostru, şi dacă nu aveţi dovezi destule care să vă arate unde şi cum lucrează Dumnezeu, nu le veţi avea niciodată. Voi va trebui să adunaţi razele de lumină pe care le-aţi avut, şi nu să tot întrebaţi.

„Dar sunt unele lucruri care nu sunt explicate.” Ei bine, ce dacă nu este explicat totul? Unde este greutatea dovezii? Domnul va echilibra mintea dacă poate fi influenţată de Spiritul lui Dumnezeu; iar dacă nu, atunci ea va decide de partea cealaltă. Ei vor ajunge exact unde a ajuns Iuda; vor vinde pe Domnul lor pentru treizeci de arginţi sau pentru altceva. Ei vor sacrifica totul necredinţei. [612]

 Vă voi spune de ce este inima mea atât de apăsată. Pentru că orice minte care este sub influenţa necredinţei şi a celor spuse de unii şi de alţii, şi care lucrează împotriva luminii şi a dovezilor ce au fost prezentate de la adunarea de la Minneapolis încoace – vă spun fraţilor că îmi este teribil de teamă că în cele din urmă vor cădea. Îmi este teribil de teamă că nu vor birui niciodată. Dar sângele Mielului şi mărturia Mielului trebuie să fie de partea dreaptă a chestiunii. Când Dumnezeu lucrează – şi ei nu văd nicio lumină ca să ştie că El lucrează, ei se pun tocmai sub puterea duşmanului şi lucrează exact pe direcţia lui – apoi se scuză şi spun că nu au ştiut. „Oh” spunea Hristos, „dacă ar fi ştiut că este Domnul slavei, nu L-ar fi răstignit.” Ei bine, de ce nu L-au cunoscut? Dacă ar fi ştiut măcar că aceste obiecţii cu care ne-am luptat nu erau obiecţii, atunci nu le-ar fi făcut. Este vreo scuză pentru aceasta? De ce nu au ştiut ei? Au avut dovezile Spiritului, şi numai raţionamentul fals, pervertirea cuvintelor şi a poziţiilor, înţelegerea greşită, au fost cele care i-au condus în această poziţie periculoasă.

Vă spun, cu Dumnezeu nu se glumeşte. El este un Dumnezeu gelos, şi când Îşi manifestă puterea aşa cum a manifestat-o, este foarte aproape de păcatul împotriva Duhului Sfânt să nu-L crezi. Descoperirile puterii lui Dumnezeu nu au avut niciun efect ca să mişte şi să trezească persoane din poziţia lor de îndoială şi necredinţă.  Dumnezeu să ne ajute să ieşim afară din cursele diavolului! Dacă este cineva care are nevoie să fie mişcat, atunci sunt aceia care la Minneapolis au luat poziţie de partea cea rea. [613]

Este un adevăr acela că noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci doar pentru el. Adevărul preţios al lui Dumnezeu va triumfa; are triumful în el, şi nu va cădea la pământ, dar unii vor cădea, la fel ca şi în zilele lui Hristos. Ei au graniţele şi căile lor, şi Dumnezeu trebuie să lucreze în felul trasat de ei. Dumnezeu dezamăgeşte oamenii în mare măsură. El lucrează exact invers aşteptării lor. Iudeii credeau, desigur, că aveau să fie binecuvântaţi cu un Mesia. Dar, nu aveau loc pentru Hristos. El a trebuit să facă burdufuri noi pentru a pune în ele vinul nou al împărăţiei Sale. Tocmai aşa va face aici. Coroana este în mâinile lui Hristos, dar mulţi o vor pierde, şi pentru ce? Pentru că nu aleargă în cursă.

Eu am văzut cum lucrează duşmanul. El nu vrea să lase poporul să plece. Dar, oh, nu lăsaţi ca vreun suflet să plece de aici cu întunericul, pentru că va fi un trup al întunericului oriunde va merge. Va duce cu el aceste seminţe şi va începe să le samene, şi va strica încrederea poporului în adevărurile preţioase pe care  Dumnezeu le vrea să ajungă în poporul Său. Eu am spus fraţilor noştri tot mereu că Dumnezeu mi-a arătat că El a ridicat bărbaţi care să ducă adevărul poporului Său, şi că acesta este adevărul. Dar ce efect a avut asupra lor? Ei sunt aceiaşi; aşa că nu sunt nicio garanţie. Care e problema? Fraţilor, spun din nou, cădeţi pe Stâncă şi fiţi zdrobiţi! Nu încercaţi să vă scuzaţi. Hristos spune că dacă ei îşi aduc jertfele şi îşi mărturisesc păcatele, dacă după aceea îşi aduc aminte de alte lucruri, chiar de ar fi vorba numai de unul, să vină şi să aducă o jertfă pentru acesta. [614]

Fraţilor, avem nevoie de simplitatea lui Hristos. Eu ştiu că El are o binecuvântare pentru noi. A avut-o la Minneapolis, şi a avut-o pentru noi aici în timpul Conferinţei Generale. Dar nu a fost primită. Unii au primit lumina pentru popor şi s-au bucurat de ea. Au fost şi alţii care au stat în spate, şi poziţia lor a acordat încredere altora ca să discute necredinţă, şi au hrănit aceasta. Fraţilor, dacă vă aşteptaţi ca fiecare dificultate să fie clarificată înaintea voastră, şi aşteptaţi până se va clarifica, atunci veţi avea de aşteptat până la judecată, şi veţi fi cântăriţi în balanţă şi găsiţi prea uşori.

Fraţilor, nu pot fi asigurate mijloace ca să avem un timp pentru rugăciune? Puterea mea este aproape epuizată.  Dacă este posibil, aş vrea să mă retrag deoparte înainte să-mi consum aici ultimul gram de putere. De ce nu ne rugăm lui Dumnezeu? De ce nu ne prindem direct de mâinile lui Dumnezeu? De ce să aşteptăm ca Domnul să ne umilească? Dumnezeu aşteaptă ca bărbaţii care s-au pus în cale, să se umilească; dar mi s-a spus, „dacă nu se vor umili ei, îi voi umili Eu.” Dumnezeu va lucra. El va avea lucrarea pregătită pentru Spiritul Său. Trebuie să aibă loc o pregătire pentru ultima mare zi, şi noi trebuie să venim în poziţia în care să putem să lucrăm uniţi, cu intensă seriozitate şi curaj pentru Dumnezeu.

Aş vrea ca unii dintre aceştia să se adune din nou, şi apoi vreau ca cei ce stau aici şi tot pun întrebări, şi sunt aproape gata să renunţe la mărturii – vreau să ştiu de ce o fac; şi dacă ceva poate fi luat din drum, Dumnezeu să ne ajute să o facem! Trebuie să ştim de ce are duşmanul aşa putere asupra minţilor omeneşti, cum are aici. Aşa ceva nu am mai văzut [615] în toată experienţa mea, de când am pornit prima dată în lucrare. Poporul lui Dumnezeu, care a avut lumină şi dovezi, stă acolo unde Dumnezeu nu va lăsa să cadă binecuvântarea asupra lor.

În capelă, puterea lui Dumnezeu era gata să vină peste noi. Pentru un timp scurt am simţit ca şi cum aş putea privi direct în slavă; dar spiritul de acolo a făcut ca aceasta să se retragă. E nevoie să înţelegem cum lucrăm. Eu vorbesc aceste lucruri lămurit pentru că ştiu că nimic altceva nu se poate face. Noi am încercat să încurajăm cu privire la credinţă.

Un frate crede că sora White nu-şi înţelege propriile ei mărturii. Am auzit aceasta la Minneapolis. De ce? Pentru că fraţii nu sunt de acord cu ele. Ei bine, sunt unele lucruri pe care le înţeleg. Înţeleg îndeajuns pentru a recunoaşte Spiritul lui Dumnezeu şi a urma vocea Păstorului. Înţeleg aceasta bine. [616]