Manuscrisul 2, 1890 - Spiritul de discernământ

Manuscrisul 2, 1890 - Spiritul de discernământ

Manuscrisul 2, 1890
9 martie 1890

SPIRITUL DE DISCERNĂMÂNT
(predică incompletă)
Referitor la întâlnirea de la Minneapolis

 

Vreau să citesc câteva cuvinte din primul capitol din Fapte – versetul opt: „ci voi veţi primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi; şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului”. Citim în al doilea capitol (versetele 1- 4), „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.”

Fraţilor, binecuvântarea despre care se vorbeşte aici, o putem primi dacă venim cu toată inima la Dumnezeu, dacă o golim de orice fel de prejudecată, de orice îndoială şi necredinţă; atunci putem aştepta Spiritul lui Dumnezeu. Dar lucrurile stau aşa cum v-am prezentat într-o dimineaţă în legătură cu aducerea lui Hristos la templu. Preotul L-a luat în braţe, dar nu a văzut nimic în El. Dumnezeu nu I-a vorbit şi nu I-a spus „Acesta este mângâierea lui Israel”. Dar imediat ce a venit Simion, condus de Spiritul lui Dumnezeu, fiind sub influenţa Acestuia, Spiritul Sfânt fiind asupra sa, el a văzut Copilaşul în braţele mamei Sale, [606] şi fiecare semn care indica faptul că mica familie era săracă, dar în momentul când a privit acestea, Dumnezeu i-a spus „Acesta este mângâierea lui Israel.”

Aici avem două caractere distincte. Preotul care oficia nu L-a cunoscut; dar cineva L-a recunoscut, pentru că se afla în starea în care putea discerne lucrurile spirituale. El trăia într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu. El trăia în legătură cu interesele veşnice viitoare, şi de aceea a recunoscut Spiritul lui Dumnezeu.

Cum este cu fiecare dintre noi personal? Noi ştim că Spiritul lui Dumnezeu a fost cu noi. Ştim că a fost cu noi tot timpul la adunări. Nu avem nicio îndoială că Domnul a fost cu fratele Waggoner când a vorbit ieri. Nu este nicio îndoială. Eu nu mă îndoiesc deloc că puterea lui Dumnezeu a fost peste noi într-o măsură bogată. Pentru mine, ieri la întâlnirea de după masă a fost numai lumină în Domnul. Dacă s-ar fi deschis larg uşa inimii şi I s-ar fi permis lui Isus să intre, ieri am fi avut momente preţioase. Nu mă îndoiesc deloc.

Foarte mult contează spiritul cu care cercetăm Scripturile. Dacă ne apropiem cu dorinţa de a învăţa, gata să învăţăm, cu inimile eliberate de prejudecăţile noastre, fără să căutăm să conformăm Scripturile cu propriile noastre idei, ci ideile noastre să le conformăm cu Scripturile, atunci vom cunoaşte învăţătura. O vom înţelege. Dar daţi-mi voie să vă spun, fraţilor, dacă aveţi discernământ, puteţi înţelege când lucrează Dumnezeu. Voi nu aveţi nevoie de minuni ca să mărturisească despre aceasta, pentru că vedeţi că minunile nu le-au adus niciun bine evreilor. Le-au avut sub ochi, dar nu le-au adus niciun bine. [607]

Femeia din Samaria care a venit să asculte de Hristos – L-a acceptat fără nicio minune, pentru că a crezut cuvântul Său. Ea s-a bucurat pentru lumină şi s-a dus şi a vestit-o vecinilor ei. Aceştia sunt cei pe care iudeii îi urau. Samaritenii primeau lumina. Când Hristos a venit la iudei cu toată puterea maiestăţii Sale, cu tot harul Său manifestat în vindecări mari şi în revărsarea puternică a Spiritului Său, ei nu au vrut să le recunoască. De ce? Pentru că prejudecăţile pe care le aveau în inimă îi stăpâneau, şi cele mai mari minuni pe care El le putea face nu aveau niciun efect în inima lor.

Dacă nu vrem să recunoaştem lumina pe care Dumnezeu o trimite, ori soliile Lui pentru noi, atunci suntem în pericol de a păcătui împotriva Duhului Sfânt. În acest caz noi Îi întoarcem spatele şi dacă putem găsi vreun lucru mic ca să ne putem agăţa îndoielile noastre de el, începem să punem întrebări! Întrebarea este, a trimis Dumnezeu adevărul? A ridicat Dumnezeu pe aceşti bărbaţi ca să vestească adevărul? Eu spun, da, Dumnezeu a trimis pe aceşti bărbaţi să ne aducă adevărul pe care nu l-am fi avut dacă Dumnezeu nu ar fi trimis pe cineva să ni-l aducă. Dumnezeu mi-a dat lumină ca să recunosc Spiritul Său, şi deaceea eu îl accept, şi nu îndrăznesc să-mi ridic mâna împotriva acestor persoane, pentru că aş ridica-o împotriva lui Isus Hristos, care trebuie recunoscut în mesagerii Săi.

Vreau să aveţi grijă, fiecare dintre voi, ce poziţie luaţi, ca să nu vă înfăşuraţi în norii necredinţei pentru că vedeţi imperfecţiuni; voi vedeţi un cuvânt sau vreun lucru mic, care probabil se întâmplă, şi îi judecaţi după aceasta. Voi trebuie să vedeţi ce face Dumnezeu cu [608] ei. Voi trebuie să vedeţi dacă Dumnezeu lucrează cu ei, şi apoi trebuie să recunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu care este descoperit în ei. Iar dacă alegeţi să vă opuneţi acestuia, veţi proceda exact aşa cum au procedat evreii. Voi aveţi toată lumina şi toate dovezile pe care le-au avut ei. Ei au respins lumina cu toate că Dumnezeu făcea minuni mari. Inimile lor erau atât de pline de prejudecăţi încât în cele din urmă au spus: El face minuni cu puterea lui Belzebub, prinţul diavolilor; aşa face El minunile.

Fraţilor, Dumnezeu doreşte să stăm lângă omul care duce felinarul; doreşte să fim acolo unde este lumina, şi acolo unde Domnul a dat trâmbiţei un sunet clar. Este nevoie să dăm trâmbiţei un sunet clar. Noi suntem în nedumerire şi îndoială, şi bisericile sunt gata să moară. Dar acum citim: „apoi am văzut un alt înger venind din cer, cu o putere mare; şi pământul s-a luminat de slava lui. Şi a strigat cu voce tare, spunând, a căzut, a căzut Babilonul cel mare, şi a devenit un locaş al dracilor, şi locuinţa oricărui spirit necurat, o colivie a oricărei păsări necurate şi urâte.” (Apoc. 18:1,2).

Cum vom putea să cunoaştem ceva despre această solie, dacă nu suntem dispuşi să recunoaştem lumina cerului când vine la noi? În schimb primim imediat cea mai întunecată amăgire, dacă vine de la cineva care este de acord cu noi, cu toate că nu avem nici cea mai mică dovadă că Spiritul lui Dumnezeu l-ar fi trimis. Hristos spune, „Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi” (vezi Ioan 5:43). Exact aceasta se petrece în continuu aici, de la Minneapolis încoace. Pentru că Domnul a trimis o solie în numele Său care nu se potriveşte cu propriile voastre idei, de aceea (concluzionaţi că) nu poate fi un mesaj de la Dumnezeu. Cum îndrăzniţi să vă asumaţi riscul de a încerca într-o măsură cât de mică să evitaţi ... (incomplet) [609]