Manuscrisul 22, 1889 - File de jurnal

Manuscrisul 22, 1889 - File de jurnal

Manuscrisul 22, 1889
Jurnal - octombrie 1889
Battle Creek, Michigan, 16 oct., 1889

 

FILE DE JURNAL

 

Am plecat din Oakland (joi), octombrie 10. Am avut o trăsură numai pentru noi, şi erau treizeci şi doi de toate în compania noastră. Am ajuns fără vreun accident sau vreo vătămare. Am fost binecuvântaţi de Domnul cu vreme bună şi o companie plăcută. W. C. White şi  cei doi copii ai lui, Ella May White şi Mabel White, bunica lor – sora Kelsey – şi verişoara lor Reba Kelsey, s-au despărţit de noi duminică la ora cinci a.m. ca să plece spre Colorado. Noi am ajuns la Battle Creek marţi, octombrie 15, 1889. Am răcit şi nu prea am odihnă din cauza unui dinte bolnav.

 

Battle Creek, Mich., 17 octombrie 1889

W.C. White a sosit din Colorado. Sora MacCumber şi sora McDearman au venit cu el. Ne-am bucurat să-i întâlnim din nou pe aceştia, dar ne-a părut rău că Mary nu a putut fi cu ei.

 

Battle Creek, 18 octombrie 1889

Au venit mulţi la conferinţă. Întâlnirile au început bine şi sperăm şi ne rugăm ca iubitul Mântuitor să fie oaspetele nostru. Da, Învăţătorul adunărilor, Sfătuitorul nostru, păzitorul nostru din faţă şi din spate. Tânjim să vedem mişcările profunde ale Spiritului lui Dumnezeu  în mijlocul nostru.

 

Battle Creek, Mich., Sabat, 19 octombrie 1889

Este Sabatul sfânt, şi dorim mult să fie o zi foarte preţioasă pentru sufletele noastre. Ştim că Domnul este îndurător şi milostiv faţă de slăbiciunile noastre. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să disperăm, dar noi avem motive de recunoştinţă continuă, de încurajare şi speranţă, pentru că Isus Şi-a dat viaţa preţioasă pentru noi, ca să putem avea harul Său, puterea Sa şi tărie divină. Nu este plăcerea Sa ca noi să mergem mai departe [452] în slăbiciune şi ineficienţă, când cerul este plin de binecuvântări pentru noi. Acest gând ar trebui să trezească în noi recunoştinţă  şi mulţumire pentru că  Hristos este centrul în cer, Mielul din mijlocul scaunului de domnie.

Dacă Îl au pe Hristos în vedere, pot creştinii să se îndoiască? Hristos este centrul bisericii de pe pământ, văzut şi recunoscut prin credinţă. Să nutrim noi îndoiala? Să dezonorăm prin necredinţă pe Dumnezeu care a făcut totul pentru noi? Să ne ferească Domnul. Isus este foarte preţios pentru sufletul meu. „Vă îndemn”, spune Pavel‚ „să umblaţi vrednici de chemarea pe care aţi primit-o”‚ „căutaţi să păstraţi unirea duhului în legătura păcii” (Efes. 4.1,3). Suntem în mijlocul pericolelor zilelor din urmă, şi în această vreme rea fiecare este socotit responsabil de către Duhul Sfânt pentru poziţia sa personală înaintea bisericii şi înaintea lumii. Fiecăruia i se cere o lucrare personală, de a se încredinţa pe el însuşi Domnului. Numele lui Isus este plin de putere. El este acceptat de Tatăl întotdeauna. El nu va onora niciun alt nume. Prin credinţă în Numele Lui suntem noi salvaţi. Noi suntem desăvârşiţi în El. Isus nu va aproba sectarismul sau religia legalistă, care este atât de răspândită chiar în mijlocul celor care pretind a crede adevărul prezent. Isus şi neprihănirea Sa este singura noastră speranţă. Isus este singura noastră speranţă, şi El este totul pentru noi. Eu-l trebuie să moară. Isus trebuie să fie pentru noi totul în toate. Lăsaţi ca eu-l să fie scos în afara vederii. Lăsaţi ca Isus să rămână în inimile voastre prin credinţă, iar noi vom fi tari în puterea Lui.

A fost o întâlnire a lucrătorilor în dimineaţa aceasta. Eu nu am fost prezentă, dar rapoartele spun că a fost o întâlnire excelentă. Prezbiterul Farnsworth  a vorbit înainte de masă cu multă libertate.

Domnul mi-a dat putere şi libertate să vorbesc către o mare adunare, după amiază, din Ioan 14:15‚ „Dacă mă iubiţi,veţi păzi poruncile Mele.” Versetul 21: „Cel ce are poruncile Mele, şi le păzeşte, acela Mă iubeşte: iar cel ce Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu, şi [453] Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” Vers. 23, 24.

Am avut un sentiment foarte solemn când am privit peste marea mulţime şi când am luat textul în considerare. Câţi dau dovadă cu adevărat de dragoste faţă de Isus, păzind poruncile Lui? Cine vrea într-adevăr să lupte cu succes împotriva domniilor, a puterilor, a duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti? Cine va fi printre cei favorizaţi? „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul lui Dumnezeu, şi nu va mai ieşi afară din el .” (Apoc.3,12). Oh, fie ca Spiritul lui Dumnezeu să împartă drept Cuvântul lui Dumnezeu fiecărui ascultător! Oh, dacă fiecare suflet s-ar întreba, cât de mult din serviciul meu este în mod real rezultatul unei strânse legături cu Dumnezeu şi al comuniunii cu El în locurile cereşti? Este mărturia şi învăţătura mea asemenea celei a lui Ioan cel iubit, revărsarea unei inimi adânc impresionate de ceea ce am auzit şi am văzut cu ochii, de ceea ce am privit şi am pipăit din Cuvântul vieţii?

 

Battle Creek, 20 octombrie 1889

Am asistat la întâlnirea lucrătorilor. Dumnezeu a fost în mijlocul nostru. Mulţi au dat mărturie despre binecuvântările primite de ei anul trecut, despre binecuvântata lumină pe care au primit-o şi au preţuit-o, care a fost îndreptăţirea prin credinţă. Ei au fost eliberaţi din robie şi şi-au dat seama de binecuvântările bogate ale lui Dumnezeu în lucrarea lor. Au avut înţelegeri mai clare şi mai distincte despre iubirea lui Isus, şi inimile lor s-au bucurat în Dumnezeu.

Oh, cât de preţioase sunt aceste mărturii! A fost o sărbătoare pentru mine să aud pe fraţii mei povestind îndurările lui Dumnezeu, şi progresele pe care le-au făcut în anul care a trecut. Aceasta trebuie să fie o mare încurajare pentru toţi care iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui. Eu am avut de prezentat celor adunaţi acolo o mărturie de mulţumire către Dumnezeu pentru grija Lui minunată, pentru ocrotirea Lui plină de grijă în toate călătoriile mele, şi pentru nespusa Lui iubire pe care am simţit-o în inima mea. [454]

Am asistat la întâlnirea de la ora opt, în care s-a discutat să se organizeze un institut misionar, cu durata de şase luni. A vorbit fratele Olsen. Profesorul Prescott a vorbit la subiect, trasând problema în linii clare. E. J. Waggoner a vorbit cu claritate. W. C. White a vorbit despre nevoia de a trimite lucrători în toate ţinuturile, şi a ilustrat pe hartă lucrarea făcută în California, teritoriile care trebuie lucrate şi progresul făcut anul trecut faţă de anul precedent. Fratele Loughborough a vorbit despre acest punct. Eu am mărturisit despre nevoia de instituţii speciale de educare a lucrătorilor ca ei să poată să lucreze inteligent şi cu curaj în serviciul lui Dumnezeu. Fratele Kilgore a citit o comunicare lungă cu privire la cei de culoare din sud şi cum să fie condusă lucrarea acolo.

 

Battle Creek, 21 octombrie 1889

Am participat dis de dimineaţă la întâlnirea lucrătorilor, în Tabernacol. Au fost spuse câteva lucruri importante. Eu am avut de mărturisit cu privire la nevoia unei legături vii cu Dumnezeu. În scopul de a avea o lucrare cu efect, trebuie să învăţăm zilnic în şcoala lui Hristos lecţiile blândeţii şi umilinţei inimii, şi cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cuvântul Său se împlineşte – El Se va apropia de noi. El ne va binecuvânta, ne va împărtăşi harul şi puterea Sa ca să lucreze împreună cu eforturile noastre. Simţim că întâlnirile de dimineaţa sunt preţioase şi nimeni n-ar trebui să-şi permită să lipsească de la ele.

Am avut pe 21 octombrie o întrevedere cu fratele Goodrich. Am discutat despre anumite lucruri care s-au petrecut la conferinţa generală de la Minneapolis. Eu am relatat câteva lucruri care au avut loc atunci şi care au condus pe unii să închidă uşa în faţa luminii, lumină preţioasă, iar de atunci ei nu au mai umblat în lumină. Cred că conversaţia noastră a fost folositoare. M-a vizitat comitetul de numiri, ca să ceară îndrumare şi sfat cu privire la [455] oameni care să fie numiţi ca membri de comitet la conferinţa de anul viitor. Am avut o discuţie folositoare. Fratele Olsen şi W. C. White au venit înăuntru şi am avut o întrevedere folositoare.

 

Battle Creek, 22 octombrie 1889

Am participat la adunarea de dimineaţă. Au fost mărturisiri excelente. Toţi cei care au vorbit au făcut referinţă în special la anul trecut – cum că au simţit mult mai mult prezenţa Domnului în acest an decât oricând înainte. Am participat la adunarea lucrătorilor. Am avut de spus câteva lucruri despre mărturisire. Promisiunea este „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele, şi să ne cureţe de orice fărădelege.” (1 Ioan 1:9). Este de făcut o lucrare individuală, nu numai să ne mărturisim păcatele, dar să le şi dăm la o parte. Pot ei face aceasta în puterea lor? Nu, ci această lucrare de crucificare a eu-lui poate fi făcută numai prin Isus Hristos, jertfa noastră pentru păcat. Noi trebuie să venim la Isus în credinţă şi să ne sprijinim pe meritele sângelui lui Hristos. Am încercat să prezint minţilor celor adunaţi, necesitatea mărturisirii, a  pocăinţei  şi credinţei că Domnul iartă păcatele noastre mărturisite, de dragul lui Hristos.

 

Battle Creek, 23 octombrie 1888

Vremea rămâne bună.

M-am trezit la trei şi jumătate şi am consacrat un timp ca să caut pe Domnul. Aş dori ca toţi să înţelegem experienţa unei reale căutări a lui Dumnezeu. Isaia ne spune că dacă Îl căutăm, ne va răspunde‚ „Iată-Mă”. (Isaia 58:9). E nevoie să intrăm într-o relaţie personală cu Ajutorul nostru cel puternic, pentru că El a spus „să se prindă de puterea Mea, ca să facă pace cu Mine; şi va face pace cu Mine.” (Isaia 27:5). Atunci, de ce să nu vii, de ce să nu bei din izvorul de apă vie? De ce să nu te împrospătezi, împărtăşindu-te din binecuvântatele ape cereşti? [456]

Găsim mai multă încurajare în ultima binecuvântare pe care o primim, decât în citirea lucrărilor biografice despre credinţa şi experienţa oamenilor remarcabili ai lui Dumnezeu. Ceea ce noi înşine am experimentat din binecuvântările lui Dumnezeu prin făgăduinţele harului Său, să fie atârnate în sălile memoriei şi, fie că suntem bogaţi sau săraci, învăţaţi sau nu, le putem privi şi ne putem gândi la aceste dovezi ale iubirii lui Dumnezeu. Fiecare însemn al purtării de grijă a lui Dumnezeu, al bunătăţii şi îndurării Sale, ar trebui să fie atârnate ca amintiri nepieritoare în cămările aducerilor aminte. Dumnezeu doreşte ca iubirea Sa, promisiunile Sale să fie scrise pe tablele minţii. Păziţi preţioasele descoperiri ale lui Dumnezeu, ca nici o literă să nu fie alterată sau întunecată. Când Israel a obţinut victorii deosebite după ieşirea din Egipt, s-au păstrat aduceri aminte ale acestor victorii. Lui Moise şi lui Iosua  le-a fost poruncit de Dumnezeu să facă aşa, să zidească memoriale. Când Israeliţii au câştigat o biruinţă deosebită asupra Filistenilor, Samuel a ridicat o piatră comemorativă şi a numit-o Ebenezer, zicând, „până aici Dumnezeu ne-a ajutat” (1Samuel 7:12).

Oh, unde avem noi, ca popor, pietrele noastre de aducere aminte? Unde sunt stâlpii de aducere aminte gravaţi cu litere, care să exprime preţioasa descriere a ceea ce a făcut Dumnezeu în experienţa noastră? Nu putem noi, având în vedere trecutul, să privim la noi încercări şi nedumeriri tot mai mari – chiar nenorociri, privaţiuni şi pierderi – şi să nu fim mâhniţi, ci doar să privim la trecut şi să spunem‚ „ ’Până aici Dumnezeu ne-a ajutat’. Vreau să încredinţez Lui susţinerea sufletului meu ca unui creator credincios. El va păzi ceea ce i-am încredinţat până în ziua aceea. ’Puterea ta va fi pe măsura zilelor tale.’”?

Omul pofticios va deveni mai pofticios cu cât se apropie de moarte. Omul care de-a lungul întregii vieţi acumulează bogăţii lumeşti, nu se poate retrage dintr-odată de pe calea sa obişnuită. Atunci, omul care caută comoara cerească să nu devină mai serios [457], mai zelos şi tot mai profund interesat în căutarea comorii care este sus? Să nu dorească el substanţa cea mai bună şi cea mai durabilă? Să nu caute coroana nepieritoare de glorie, comorile pe care moliile şi rugina nu le mănâncă, şi nici nu le sparg şi nu le fură hoţii? Cu cât speranţele îi sunt mai arzătoare, cu atât mai perseverente îi sunt eforturile, cu atât e mai hotărât să nu rateze comoara nemuritoare, substanţa eternă. Sufletul lui tânjeşte după bogăţia cerească, are o intensă dorinţă care nu îl va lăsa să fie inactiv. Ocupaţia lui pe pământ este de a-şi asigura bogăţiile eterne. După ce a gustat din darurile cereşti ale lui Dumnezeu, el nu poate, nu consimte, să fie un cerşetor, destituit pentru eternitate. Pasiunea sufletului cere mai mult, mai mult. Aceasta este nevoia reală a sufletului. Avem nevoie de mai mult din harul divin, mai multă lumină, mai multă credinţă, mai mult din darurile cereşti. Sufletul care tânjeşte spune: trebuie să am mai mult din darurile cereşti.

Oh, dacă toate energiile rău direcţionate ar fi devotate singurului mare subiect – bogatele provizii ale harului lui Dumnezeu în această viaţă – ce fel de mărturii am putea atârna în sala memoriei, care să povestească despre harul şi favoarea lui Dumnezeu, despre însuşirea promisiunile Lui înregistrate în cuvântul Său, pentru a avea mai mult din harul transformator al lui Hristos, făcându-ne în stare să ne fixăm afecţiunile noastre în lucrurile de sus, nu în cele pământeşti. Atunci, ca un principiu statornic, ne va însoţi obiceiul de a acumula comori spirituale tot aşa de serios şi de perseverent, cum lucrează aspiranţii pământeşti pentru lucrurile pământeşti şi trecătoare.

Puteţi foarte bine să nu fiţi satisfăcuţi cu resursele prezente, căci Domnul are un cer de binecuvântări şi un tezaur de lucruri bune şi pline de har care să alimenteze nevoile sufletului. Astăzi, avem nevoie de mai mult har, astăzi avem nevoie de o reînnoire a dragostei lui Dumnezeu şi de semne ale bunătăţii Lui, şi El nu va [458] opri acest bine şi comorile cereşti, căutătorului adevărat.

Înclinarea minţii fiecăruia se va da pe faţă. Dacă se simte bogat, că s-a îmbogăţit şi nu duce lipsă de nimic, este falimentar din punct de vedere spiritual. Cei ce-şi simt nevoia spirituală, vor da pe faţă râvna sufletului, dorinţele arzătoare, care se întind în sus şi înainte deasupra oricărei ademeniri pământeşti şi vremelnice, spre cele veşnice.

Nu vă lăsaţi prinşi de grijă pentru viitor. Noi astăzi suntem în nevoie. „Câtă vreme se zice „astăzi”, dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile.” (Evr. 3:13,15). Domnul este ajutorul nostru, Dumnezeul nostru, şi puterea noastră în orice timp de nevoie.

 

Battle Creek, Mich., 24 octombrie 1889

Am participat la întâlnirea de dimineaţă. Inima mea a fost atrasă în rugăciune către Dumnezeu pentru puterea harului Său şi iertarea greşelilor noastre. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru asigurarea harului Său, care este dată pentru poporul Său, astăzi.

Noi trebuie să ne ţinem strâns de sursa puterii noastre zi de zi, şi când vrăjmaşul va veni ca un potop, Spiritul Domnului va înălţa un stindard pentru noi împotriva duşmanului. Promisiunea lui Dumnezeu este sigură, că puterea este proporţionată pe măsură cu ziua noastră. Noi putem fi încrezători pentru viitor, numai pe baza puterii care ne este dată pentru nevoile noastre prezente. Experienţa cu Dumnezeu devine zilnic tot mai preţioasă.

Am vorbit fraţilor şi surorilor, căutând să-L prezint pe Isus, aşa încât să poată să-L privească şi să trăiască. Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte dacă ne educăm gândurile şi inima ca zi de zi să se sprijine cu totul numai pe Isus Hristos. Promisiunea nu este că ni se va da putere astăzi pentru vreo urgenţă în viitor, că pentru vreun necaz pe care îl anticipăm în viitor vom fi întăriţi dinainte, înainte ca acesta să vină asupra noastră. Dacă umblăm prin credinţă, [459] putem să aşteptăm putere şi resurse îndată ce o cer circumstanţele. Noi trăim prin credinţă şi nu prin vedere. Aranjamentul lui Dumnezeu pentru noi este să cerem de la El exact lucrurile de care avem nevoie. Harul pentru mâine nu ne va fi dat astăzi. Nevoia oamenilor este ocazia lui Dumnezeu. „Puterea ta va fi pe măsura zilelor tale”. Harul lui Dumnezeu nu este dat niciodată ca să fie irosit, folosit rău sau pervertit, sau să fie lăsat să zacă în nefolosire.

Creştinismul din timpul prezent să nu fie mai puţin rezistent în faţa poftelor şi mai slab în putere decât cel din veacurile trecute. Noi nu trebuie să fim lipsiţi de credinţă acum. Există responsabilităţi teribile pe care slujitorii lui Dumnezeu trebuie să le poarte, dacă sunt conştienţi de lucrarea rânduită lor – de a veghea asupra sufletelor, căci pentru aceasta vor trebui să dea socoteală. Hrăniţi turma lui Dumnezeu şi, în timp ce vă purtaţi responsabilităţile zilnice în dragostea şi frica lui Dumnezeu, umblând în toată umilinţa minţii ca nişte copii ascultători, vă va fi dată putere şi cunoştinţă de la Dumnezeu pentru a face faţă în orice circumstanţă de încercare.

Noi nu vom fi capabili să facem faţă încercărilor din acest timp, fără Dumnezeu. Noi nu vom avea curajul şi forţa morală a martirilor din vechime, până când nu vom fi puşi în situaţia în care au fost ei. Domnul îşi proporţionează harul în aşa fel încât să facă faţă oricărei situaţii de urgenţă. Noi trebuie să primim zilnic resurse de har, pentru fiecare urgenţă zilnică. Astfel, noi creştem în harul şi în cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos, şi dacă vor veni persecuţii asupra noastră, dacă trebuie să fim închişi între zidurile închisorii pentru credinţa lui Isus şi ţinerea Legii sfinte a lui Dumnezeu, „Puterea ta va fi pe măsura zilelor tale”. Dacă se va reîntoarce persecuţia, va fi dat har pentru a trezi fiecare energie a sufletului, pentru a arăta un adevărat eroism. Dar există o mare mulţime de creştini cu numele care nu-şi au originea în Dumnezeu, Sursa a toată puterea şi tăria. Dumnezeu nu ne dă putere ca să ne facă independenţi şi mulţumiţi de sine. Noi trebuie să fim totdeauna dependenţi numai de Dumnezeu. [460]

Am avut o adunare excelentă. Prezenţa Domnului a fost cu noi. El a suflat Spiritul Sfânt peste mine şi mi-a dat  spiritul rugăciunii serioase faţă de Dumnezeu ca să fiu umplută cu Spiritul Sfânt în toate eforturile mele, şi ca fraţii mei lucrători să poată fi înzestraţi cu putere de sus ca să ducă mesajul solemn în toate părţile pământului. Eu am dat o mărturie hotărâtă poporului adunat, apoi au urmat mărturisiri preţioase. Toţi au relatat în experienţele lor că anul trecut a fost de un caracter mult mai spiritual decât au avut de când au îmbrăţişat adevărul. Lumina îndreptăţirii prin credinţă, şi a faptului că neprihănirea lui Hristos trebuie să devină neprihănirea noastră, altfel nu este posibil să păzim Legea lui Dumnezeu, aceasta este mărturia tuturor celor care vorbesc, şi roadele sunt pacea, curajul, bucuria şi armonia. Există pericolul de a face chiar şi din aceste subiecte o teorie, şi a nu practica adevărul care este exprimat. Aceia care poartă acest mesaj trebuie să poarte în ei caracterul curat al lui Isus Hristos.

 

Battle Creek, 25 octombrie 1889

M-am trezit la trei şi jumătate şi am avut un timp preţios de comuniune cu Dumnezeu. M-am prins de promisiunile bogate ale lui Dumnezeu, date în Cuvântul Său. Credinţa se prinde de făgăduinţe. Credinţa nu este sentiment. Credinţa este substanţa lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute. Noi umblăm prin credinţă şi nu prin vedere.

Am participat la întâlnirea de dimineaţa devreme. Cu toate că a plouat dimineaţă, au participat mulţi. Din nou am simţit povara rugăciunii şi evidenţa faptului că dacă Îl chemăm pe Domnul prin credinţă, poate fi verificată promisiunea: Dacă veţi căuta pe Domnul cu toată inima, va fi găsit de voi. Întreaga fiinţă trebuie pusă de partea Domnului, sub controlul Său. Nu trebuie să existe nicio rezervă a minţii, a gândului, sau afecţiunilor. [461] Isus cere tot ce este al nostru – sufletul, trupul, mintea şi puterea. Domnul m-a binecuvântat şi am simţit că vreau să laud pe Domnul. Am spus câteva cuvinte referitor la exprimarea reconoştinţei noastre faţă de Domnul, şi multe mărturii preţioase au fost rostite, exprimând mulţumirile lor pentru marea milă şi dragoste a lui Dumnezeu.

În această zi, un împreună lucrător a fost adus în sicriu din Ohio, ca să fie înmormântat la Battle Creek. Fratele Swift a murit în Ohio în octombrie, 23. Delegaţii, o sută treizeci şi doi la număr, au mers în procesiune la cimitirul Oak Hill, în timp ce cincisprezece trăsuri înaintau încet pe drum, ca să aşeze trupul în cavou. A fost o privelişte solemnă să vezi acest mare număr cu însemne funerare, urmând pe fratele, de acum tăcut în moarte, în sicriul său. Oh, este trist că unul dintre cei mai serioşi şi credincioşi lucrători nu va mai fi prezent la Conferinţa noastră Generală, pentru a-şi da mărturia.

Dar noi suntem încredinţaţi‚ „Scrie, binecuvântaţi sunt morţii care mor în Domnul”. Pentru că ei vor ieşi să se unească cu toţi sfinţii atunci când Hristos va chema pe cei morţi din mormintele lor. Oh, aş vrea să fiu convertită zilnic, ca să fiu pe pământ o mărturie vie a harului salvator al lui Hristos! Fie ca Domnul să ne binecuvinteze şi să ne întărească să facem voia Sa, ca să trăim credincioşi pentru Hristos, pentru a onora numele Său, şi a fi o binecuvântare pentru alţii cât timp trăim.

 

Battle Creek, 26 octombrie 1889

Este Sabat şi nu mi se cere să vorbesc astăzi. Fratele Smith va vorbi înainte de masă iar după masă fratele Farnsworth va [462] ţine discursul funerar pentru fratele Swift. Diseară, administraţie. Am plăcerea de a avea o zi de odihnă.

Am avut o conversaţie cu fratele Olsen cu privire la cele mai bune planuri pentru administrarea intereselor religioase ale întâlnirii. Am discutat cu nevasta lui E. J. Waggoner despre administrarea crăciunului, despre ce poate fi mai bine pentru tineri. Am discutat cu fratele Starr despre acelaşi subiect.

 

Battle Creek, Mich., duminică, 27 octombrie 1889

Nu am participat la întâlnirea de dimineaţă. Am auzit că au avut o adunare bună. Mi-am petrecut timpul scriind.

Am participat la întâlnirea de la ora opt. Fratele Jones a prezentat dovada Bibliei cu privire la îndreptăţirea prin credinţă. Un număr mare a participat la studiul biblic. Am avut câteva cuvinte de spus poporului înainte ca adunarea să se încheie, despre venirea la lumină şi umblarea în lumină ca să nu vină întunericul peste ei.

Unii care clevetesc despre subiectul biblic al îndreptăţirii prin credinţă, care sâcâie, inventează întrebări şi aruncă obiecţii, nu ştiu ce vorbesc. Ei nu ştiu că se fac singuri trupuri ale întunericului care interceptează razele strălucitoare de lumină despre care Dumnezeu a hotărât să vină asupra poporului Său. Şi ele vor veni; solia îngerului al treilea este gata să pornească cu mare putere şi să umple pământul cu slava lui. Şi ce este omul ca să poată lucra împotriva lui Dumnezeu? El poate alege întunericul, poate iubi întunericul şi poate fi lăsat să fie înfăşurat de întuneric; dar mesajul este gata să pornească înainte cu putere, chiar dacă unii refuză să înainteze împreună cu el.

Dumnezeu mi-a arătat că lumina care luminează peste poporul nostru nu este lumină nouă, ci lumină veche preţioasă ce a fost pierdută din vedere datorită lucrării lui satana de a o îndepărta de poporul lui Dumnezeu. Dar razele ei strălucesc. Fie ca toţi să înţelegem marea binecuvântare pe care Domnul o are de împărtăşit fiecărui suflet ce vrea Să-i servească cu toată inima. [463]

Eu am sarcina de a ţine constant minţile îndreptate spre obţinerea unei educaţii mai înalte. Sunt impresionată să fac poporul să înţeleagă că Hristos Şi-a dat viaţa preţioasă pentru salvarea lumii, dacă vor să fie salvaţi prin copierea exemplului lui Isus. Hristos a venit în lumea noastră să ne dea modelul vieţii Sale, ca să nu facem nicio greşeală.

Am avut o discuţie lungă cu fratele Henry despre lucrarea de la Sanatoriu. Schimbări decisive trebuie făcute, în practicarea virtuţilor lui Hristos.

Nimeni să nu greşească cu privire la caracterul pe care în mod hotărât trebuie să-l formeze în viaţa aceasta. Dacă ei trăiesc drept, vor avea zi după zi dovada că Îl au pe Hristos în ei. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu.

 

Battle Creek, Mich., 28 octombrie 1889

Am participat la întâlnirea de dimineaţă şi m-am angajat împreună cu fraţii noştri în rugăciune serioasă către Dumnezeu, pentru binecuvântarea Sa deosebită pe care avem privilegiul să o dobândim zilnic. Apoi am vorbit cu claritate despre unii care participă la adunări, dar nu dau nicio dovadă că ar fi părtaşi Spiritului şi puterii lui Dumnezeu manifestate acolo. Ei nu par a vedea unde lucrează Spiritul lui Dumnezeu. Ei par să se mişte ca şi cum ar fi legaţi la ochi. Ei aud mărturisirile pe care le dă Dumnezeu poporului Său, dar se vede că sunt dezinteresaţi şi insensibili, ca păcătoşii nepăsători care nu se pocăiesc atunci când adevărul le este pus în faţă. Am apelat către unii care timp de un an au lucrat contrar lui Dumnezeu într-o manieră  remarcabilă, pentru că le-a fost dată o lumină remarcabilă, specială şi, a întoarce spatele luminii preţioase pe care a dat-o Dumnezeu, înseamnă să aibă o încăpăţânare şi o îndărătnicie ieşită din comun. Întunecimea fiecăruia va fi proporţională cu necredinţa lui, cu rezistenţa şi dispreţul faţă de lumina pe care a trimis-o Dumnezeu în harul Său.

Am scris surorilor M. K. White şi McCullough. Fratele [464] Matteson pleacă astăzi spre Colorado. Aici ne ducem fiecare în diferite localităţi, şi totuşi Domnul este accesibil fiecărui suflet, iar noi avem nevoie să apreciem marea posibilitate de a obţine cea mai înaltă educaţie. Răspundem noi individual luminii care ne-a fost dată?

Am participat la întâlnirea de la ora opt condusă de fratele Jones, în camera alăturată a tabernacolului. Au fost prezenţi în mare număr şi el a prezentat subiectul îndreptăţirii prin credinţă într-o manieră clară şi distinctă, cu o simplitate atât de marcantă încât niciunul nu ar trebui să rămână în întuneric, decât dacă are o inimă necredincioasă, hotărâtă să reziste lucrării Spiritului lui Dumnezeu. Mulţi au fost hrăniţi, iar alţii par a fi uimiţi, ca şi cum nu ar fi ştiut ce înseamnă în realitate îndreptăţirea prin credinţă. Cu siguranţă liniile adevărului au fost trasate într-o manieră distinctă. Mi-a făcut plăcere să aud această mărturie.

Am mărturisit că ceea ce am auzit este adevărul, şi cei ce vor să umble în această lumină dată, vor fi de partea Domnului.

 

Battle Creek, Mich., 29 octombrie 1889

Am participat la întâlnirea de dimineaţa devreme şi inima mi s-a topit în faţa Spiritului lui Dumnezeu. Am fost îndemnată să mă rog foarte serios pentru preşedintele nostru, fratele Olsen, şi pentru fratele Dan Jones, ajutorul lui, ca Domnul să-i ajute să-şi învingă infirmităţile trupeşti, să le dea putere fizică, claritate mentală şi putere spirituală. Cred că Domnul are binecuvântări bogate pentru aceşti bărbaţi care au fost puşi în poziţii de răspundere, numai dacă vor veni în canalul de lumină clară, şi cred că El va lucra cu putere de partea lor, dacă vor să umble inteligent şi umili înaintea Lui. Dar se face o lucrare pe care niciunul dintre ei nu o pricepe pe deplin. Mulţumesc Domnului că avem un balsam în Galaad şi un Medic care poate vindeca bolile noastre. Noi suntem prea înclinaţi să fim influenţaţi de cuvintele [465] oamenilor şi să nu depindem cu totul de Dumnezeu şi să avem credinţă în Dumnezeu. Dacă aceşti bărbaţi nu vor umbla cu Dumnezeu ca Enoh, vor cădea.

Mi-am rostit mărturia în adunare în timp ce inima îmi era copleşită privind la marea bunătate a lui Dumnezeu faţă de mine. El m-a binecuvântat într-un fel minunat. Eu slăvesc numele Său cel sfânt, cu inima, sufletul şi vocea. Am prezentat în faţa tuturor celor de faţă ocaziile preţioase pe care le avem acum de a ne confirma experienţa noastră creştină, prin cercetarea profundă şi serioasă a inimii, prin mărturisirea păcatelor noastre, părăsirea lor, şi deschiderea uşii inimii în faţa lui Isus Hristos pentru ca harul Său şi dragostea Sa să rămână în inimă prin credinţă vie şi, confirmând toate puterile noastre în serviciului Său, să slăvim pe Dumnezeu, vestind laudele Celui care ne-a scos din întuneric la lumina Sa minunată. Spusele preţioase ale lui Hristos nu sunt nici pe jumătate apreciate. E nevoie ca Spiritul  Sfânt să ne impresioneze minţile cu însemnătatea pe care Domnul nostru a ataşat-o Scripturilor Vechiului Testament. Interpretările pe care le-a dat El Cuvântului erau atât de distincte, atât de simple şi spirituale, încât inima ardea în flăcări pe măsură ce cuvintele erau înţelese.

 

Battle Creek, Mich., 30 octombrie 1889

Miercuri dimineaţa. Am participat la întâlnirea de dimineaţa devreme. Încăperea a fost plină. Mi-a făcut plăcere să văd atât de mare interes manifestat. Am vorbit despre nevoia ca lucrătorii noştri să fie întăriţi zi de zi cu botezul Duhului Sfânt, înainte să plece la lucrul lor. Hristos a promis aceasta, de ce să nu îl aibă? Să se prindă prin credinţă.

Multe mărturisiri preţioase au fost făcute, dar totuşi încă nu este acea plinătate a credinţei care tinde spre plinătatea binecuvântărilor lui Dumnezeu, pe care este privilegiul şi datoria noastră să le avem. Mă tem că mulţi vor pleca de la această întâlnire având mare nevoie tocmai de binecuvântările pe care au privilegiul de a le primi chiar acum, şi fără să ţină seama de cea mai preţioasă lumină dată în ce priveşte [466] importanţa sfinţirii profunde prin adevăr; mă tem că nu vor umbla în lumină ci vor fi rătăcitori în întuneric, pentru că nu sunt împlinitori ai Cuvântului. Adevărul trebuie trăit, dacă sporim în cunoştinţă. Atunci, dacă vor veni ispite tari, nu vom fi biruiţi de duşman.

Cu toţii putem câştiga aici o experienţă adâncă şi bogată, dacă o vom căuta cu toată inima, umilindu-ne sub mâna tare a lui Dumnezeu, şi lăsându-L pe Dumnezeu – nu noi înşine – să ne ridice. Hristos în inimă este lovitura de moarte dată iubirii de sine. Egoismul şi lăcomia – care este idolatrie – conduc omul să dorească să fie propriul său mântuitor şi să se încreadă cu mândrie în capacitatea lui omenească, mărginită şi în propriile merite pentru salvare. Acestea îl vor face să dea greş în fiecare zi dacă face aşa, şi vor fi pierdere veşnică după aceea. Va fi ca un orb ce conduce alt orb; vor cădea amândoi în groapă.

Lucrarea Duhului Sfînt în inimă este de a sfărâma şi alunga iubirea de sine, orgolioasa aprobare a eu-lui, şi spiritul de acuzare. Templul sufletului trebuie golit şi curăţit de întinarea lui morală, ca Isus să poată avea loc să rămână în suflet ca un Oaspete onorat, ca El, Martorul cel curat şi adevărat, să poată fi puterea exercitată într-o viaţa sfântă. Atunci Hristos este descoperit în inimă prin credinţă şi sunt câştigate victorii preţioase.

 

Battle Creek, Mich., 31 octombrie 1889

Joi dimineaţa. Am participat la întâlnirea de dimineaţa devreme şi am rostit o mărturie directă. Am invitat pe fraţii Nicola(?) si Morrison să mă vadă. Am avut o discuţie lungă cu fratele Strong, al cărui fiu a murit la Review office într-un mod şocant, fiind strivit de lift. Capul lui a fost zdrobit în bucăţi. Tatăl lui simte foarte puternic această lovitură. E nevoie să-l încurajăm toţi cei care putem. Oh, fie ca Domnul să binecuvânteze aceasta spre binele său şi să nu lase ca această ocazie să fie folosită spre a-i face rău. [467]

Discuţia cu fraţii Nicola şi Morrison nu a fost plăcută. Eu văd că ei sunt într-o stare de orbire a minţii, mulţumiţi de sine. Ei trebuie încă să fie convertiţi, să înveţe de la Hristos în şcoala Sa. Ei nu şi-au deschis ferestrele sufletului către ceruri, şi nu au închis ferestrele sufletului spre pământ. Oh, sunt convinsă că aceşti oameni au băut mult din apele întunecate din vale şi nu doresc apele curate, de sus, ale Libanului. Când vor vedea şi când vor fi instruiţi?

Ei nu văd că spiritul pe care l-au avut la Minneapolis nu a fost spiritul lui Isus Hristos. Ei îşi justifică tot timpul umblarea. Îmi pare rău să spun că ei nu sunt într-o stare în care să poată primi lumina şi să se vadă pe ei înşişi. Ei sunt încă în întuneric. Doar credinţa în Hristos este singura care poate distruge egoismul şi idolatria eu-lui în sufletul uman. Cât de mult va suferi Dumnezeu perversitatea omului? Cât de mult va mai fi El insultat prin mulţumirea de sine şi prin respingerea invitaţiei de a răspunde chemării Sale la ospăţul evangheliei?

Nu am avut niciun fel de satisfacţie în această discuţie. Dacă turma lui Dumnezeu este încredinţată unor oameni ca aceştia, Domnul să aibă milă de săracii Săi, de bietul popor, oile păşunii Lui, să-i lumineze şi să-i salveze ca să nu fie modelaţi de spiritul şi influenţa acestor oameni de o necredinţă întunecată.

După ce au plecat, am simţit în casă o atmosferă de înmormântare. Inima îmi era grea ca plumbul. Oh, ce lucrare a morţii poate exercita un individ asupra sufletelor ce flămânzesc după lumina  vieţii şi nu ştiu de unde să obţină cunoştinţa, pe care ar trebui să o aibă. Mesele încărcate cu mană cerească sunt întinse înaintea lor, dar ei nu vor să mănânce din ea. [468]