Manuscrisul 22, 1890 - File de jurnal

Manuscrisul 22, 1890 - File de jurnal

Manuscrisul 22, 1890
Battle Creek, Michigan,
10 ianuarie 1890

 

FILE  DE JURNAL

 

10 ian. Făgăduinţa unui Mântuitor – În Eden a fost vestită evanghelia venirii unui Mântuitor. Imediat ce a fost dată făgăduinţa că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, Hristos a fost descoperit ca Răscumpărător al omenirii. Numai prin El putea fi împlinit scopul lui Dumnezeu de a împiedica păgânismul şi idolatria să devină universale. Promisiunea veniri Lui a fost steaua speranţei ce-şi arunca razele peste deşertul prin care biserica avea să-şi croiască drumul spre împlinirea speranţele ei.

Lui Avraam, Dumnezeu i-a spus, „În tine vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.”  Cum avea să se întâmple aceasta? Avraam avea să fie reprezentantul lui Hristos. Prin el şi prin alţi oameni reprezentativi, avea să strălucească lumina adevărului. Prin lucrarea pe care au făcut-o ei, în mintea oamenilor trebuia să fie trezită aşteptarea că un personaj uimitor avea să vină pentru a împlini o mare lucrare.

În sacrificiile oferite de către Israeliţi, a fost tipizat Hristos. Aceste sacrificii arătau spre o jertfă mai bună şi mult mai perfectă, şi anume Mielul lui Dumnezeu, fără cusur şi fără [568] pată. Slujba de la templu era doar o reprezentare, o umbră a Aceluia care avea să vină, sub care trebuia să fie strânse toate neamurile.

Inima noastră ar trebui să fie plină de recunoştinţă gândindu-ne la ceea ce a făcut Dumnezeu, în Hristos, pentru noi. Gândul darului infinit făcut pentru noi ar trebui să ne curăţească şi să ne înnobileze. Gândindu-ne la iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu ar trebui să îndepărtăm egoismul din inima noastră, cerând Domnului să ne facă amabili şi plini de compasiune. Nu are Domnul dreptul la afecţiunile noastre? Nu aparţin Lui puterile noastre? Ce putea să mai facă El pentru om şi nu a făcut? Într-un singur mare dar, El a revărsat pentru noi toate comorile cerului. De ce atunci să nu vorbim de dragostea Lui şi să nu povestim despre puterea Sa.

Timp de secole, Dumnezeu a răbdat pe locuitorii lumii vechi. Dar în final vinovăţia şi-a ajuns limita. „Dumnezeu a văzut că răutatea omului a ajuns mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor inimii sale erau îndreptate numai spre rău. Şi i-a părut rău lui Dumnezeu că a făcut omul, şi s-a mâhnit în inima Lui”. El a ieşit din locul Său să pedepsească pe locuitorii pământului, şi printr-un potop a curăţit pământul de fărădelege.

Fără să ţină seama de această lecţie teribilă, imediat ce oamenii s-au înmulţit din nou, rebeliunea şi viciul s-au răspândit peste tot. Satana părea să fi preluat controlul asupra lumii. A sosit timpul ca să fie făcută o schimbare, sau chipul lui Dumnezeu avea să fie şters cu totul din inimile [569] fiinţelor pe care le-a creat. Tot cerul privea cu un interes intens mişcările lui Dumnezeu. Îşi va manifesta El încă o dată mânia? Va distruge El lumea prin foc? Îngerii socoteau că a sosit timpul ca izbucnirea dreptăţii să lovească, dar iată, viziunii lor uimite a fost descoperit planul de mântuire. Miraţi-vă, ceruri, şi rămâi încremenit, pământule! Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, întâiul Său născut, pentru a salva lumea! Uimitor har! „Căci dragostea este aceasta, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca să fie ispăşire pentru păcatele noastre.”

Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie salvată prin El. Justiţia ofensată poate rosti repede o sentinţă asupra omului. Dar cu iubire şi milă, Dumnezeu i-a mai dat o ocazie.

25 ian. Învăţând ca doctrine porunci omeneşti. Astăzi am vorbit în tabernacol. Inima mea a fost mişcată privind numărul mare al celor adunaţi pentru a asculta cuvintele adevărului. Am căutat să impresionez pe cei prezenţi cu nevoia de a lucra pentru un singur scop, având în vedere întotdeauna slava lui Dumnezeu. I-am îndemnat să cerceteze Scripturile pentru ei înşişi. Oh, cât de multă iluzie există în timpul acesta, chiar în mijlocul acelora care au fost atât de mult binecuvântaţi cu lumină.

În zilele lui Hristos, cărturarii şi fariseii cercetau Scripturile Vechiului Testament. Dar ei interpretau ceea ce citeau, pentru a-şi susţine tradiţiile. Ei învăţau ca [570] şi învăţături, porunci omeneşti. Ei nu au reuşit să vadă adevărul central al oracolelor vii; şi pierzând aceasta, au pierdut totul. Când a venit Hristos, au refuzat să-L primească, pentru că El era altfel decât gândeau ei că trebuia să fie Mesia. Deşi în majoritatea punctelor nu se înţelegeau, ei erau uniţi într-un singur punct – împotrivirea faţă de Hristos. Şi astăzi se pare că bărbaţii s-au unit ca să facă fără efect solia pe care a trimis-o Dumnezeu. Cu toate acestea, trâmbiţa trebuie să dea un sunet clar – poporul lui Dumnezeu  trebuie să cunoască învăţătura, dacă este de la Dumnezeu.

27 ian. Primind soliile Spiritului lui Dumnezeu. Am mărturisit în adunarea lucrătorilor, şi Domnul mi-a dat Spiritul Său într-o măsură bogată. Am rugat stăruitor pe fraţii care stau în poziţii de răspundere să nu întristeze Spiritul lui Dumnezeu ca să nu fie îndepărtat de la ei din cauză că nu voiesc să primească mărturiile de mustrare şi avertizare ale lui Dumnezeu. Eu am văzut că ei dezonorau pe Dumnezeu prin multă discuţie. Inimile lor nu erau libere de prejudecăţi. Eu le-am spus, nu primiţi cuvântul niciunui om, ci mergeţi la Scripturi pentru voi înşivă. Nu întoarceţi spatele soliilor pe care le trimite Dumnezeu, aşa cum aţi făcut la Minneapolis. Luaţi în considerare fiecare punct, cu rugăciune, cu inimile deschise spre a fi convinşi. Primiţi fiecare rază de lumină trimisă vouă. Ceea ce a fost aşezat în faţa voastră merită o sinceră consideraţie. Adevăruri ce au fost îngropate sub grămezi de gunoi trebuie să fie reînviate şi puse în formele lor originale. [571]

28 ian. O mărturisire credincioasă. Am participat la adunarea lucrătorilor, şi am citit lucruri importante pe care le-am citit şi la Minneapolis. Mi-am rostit mărturia cu credincioşie, şi pot spune asemenea lui Moise în cuvântarea de rămas bun, „iau astăzi cerul şi pământul ca martor împotriva voastră, că am pus înaintea voastră viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul: de aceea alege viaţa ca să trăieşti tu şi sămânţa ta.”

Viaţa veşnică este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru toţi aceia care îl primesc ca atare în răbdare şi umilinţă, şi păzesc Legea Sa.

Se discută mult în necredinţă. Este hrănit un spirit de prejudecată care nu vrea să caute o înţelegere clară, ci lucrează în ascuns. Bărbaţii nu vor să cerceteze cu onestitate. Ei nu vor să cunoască adevărul. Ei cred că din cauză că anumite idei au fost mult timp socotite ca adevăr, sunt şi adevărate.

29 ian. Înţelegerea falsă voită. Am mers din nou la adunarea lucrătorilor şi am citit un articol important, făcând unele remarci.

Lecţiile lui Hristos au fost adesea greşit înţelese, nu pentru că ele nu ar fi fost clar prezentate, ci din cauză că minţile iudeilor, asemenea minţilor multora ce pretind astăzi a crede, erau pline de prejudecăţi. Pentru că Hristos nu a stat de partea cărturarilor şi fariseilor, ei L-au urât, I s-au opus, au căutat să contracareze eforturile Lui, şi să facă cuvintele Lui fără efect.

De ce nu vor oamenii să vadă şi să trăiască adevărul? Mulţi studiază [572] Scripturile ca să demonstreze că ideile lor sunt corecte. Ei schimbă înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu ca să se potrivească propriilor lor opinii. Şi aşa fac şi cu mărturiile pe care El le trimite. Ei citează jumătate de propoziţie, lăsând afară cealaltă jumătate, care, dacă ar fi citată, ar arăta că raţionamentul lor este fals. Dumnezeu este în controversă cu aceia care denaturează Scripturile, făcându-le conforme cu ideiile lor preconcepute.

30 ian. Pericolul de a rezista luminii. Mintea mea este tulburată continuu. Am o mare întristare în inimă. Ştiu că Satana caută să aibă stăpânire asupra oamenilor. Aş părăsi cu plăcere câmpul de luptă, dar voi sta la postul meu atâta timp cât Dumnezeu mi-o cere. Nu voi fugi din cauza presiunilor aduse asupra mea. Am fost pusă aici, şi lucrarea mea este să prezint clar instrucţiunile date mie. Unii vor asculta, iar alţii, ca fratele --- îşi vor împietri inimile, ca să nu vadă şi să nu fie convertiţi. Sunt unii ce privesc la fratele ---, gândind că un om căruia i-a fost dată o lumină atât de mare va fi capabil să vadă când vine binele, şi va recunoaşte adevărul. Dar mi-a fost arătat că fratele --- are în caracter o mândrie şi o încăpăţânare care niciodată nu au fost supuse Spiritului lui Dumnezeu. Din timp în timp experienţa lui religioasă s-a stricat din cauza hotărârii lui de a nu-şi mărturisi greşelile, ci de a trece peste ele şi a le uita. Oamenii pot nutri acest păcat pînă nu mai este iertare pentru ei. [573]

31 ian. O lucrare importantă. Am participat la adunarea lucrătorilor, şi am dat o mărturie foarte hotărâtă. Am participat şi la întâlnirea colportorilor, unde am citit un articol pe care l-am scris în octombrie, 1885. Eu mă rog Domnului pentru har şi putere ca să dau mărturia pe care mi-a încredinţat-o.

Mă tem şi tremur pentru mulţi. Eu ştiu că Domnul a lucrat asupra minţii mele într-un mod remarcabil. Ştiu că El mi-a dat nişte instrucţiuni, şi nu pot să evit să le dau altora. Eu ştiu că inimile care sunt deschise să primească lumina vor fi întărite şi binecuvântate, şi vor da o mărturie vie celor aflaţi în întuneric.

Există o lucrare de o importanţă sacră pentru lucrători şi popor. Ei trebuie să studieze istoria cauzei şi a poporului lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să uite felul în care a lucrat Dumnezeu cu poporul Său până acum. Ei trebuie să revitalizeze şi să relateze adevărurile care au ajuns să pară de puţină importanţă celor care nu cunosc din experienţă personală, puterea şi strălucirea care le-au însoţit atunci când au fost văzute şi înţelese pentru prima dată.  Aceste adevăruri trebuiesc date lumii în toată puterea şi prospeţimea lor originală.

1 febr. Secretul succesului.  Fratele Olsen a vorbit dimineaţă, iar eu am vorbit după amiază. În ambele ocazii clădirea a fost plină.

Oh, cât de mult tânjesc să văd biserica trezită din slăbiciunea [574] şi apatia ei. Sunt puţini cei care poartă  poverile, puţini care se roagă mult şi discută puţin, puţini care dau tot timpul mărturie. Dar sunt mulţi, mulţi care sunt numai spectatori. De ce, cei ce aud Cuvântul nu sunt şi împlinitori ai Cuvântului? De ce nu se ridică şi nu luminează, căci lumina lor a venit, şi slava Domnului răsare peste ei? Hristos nu acceptă o mărturisire oricât de înaltă, cuvintele cele mai elocvente, dacă nu sunt însoţite de o trăire credincioasă a adevărului. Oamenii pot avea talent şi educaţie, dar ce folos au acestea dacă dragostea lui Dumnezeu nu rămâne în inima lor, dacă ei nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea Lui. Veghetorii trebuie să prindă cuvintele de pe buzele lui Hristos, şi să dea un sunet clar de trâmbiţă. Mesajul lor trebuie să poarte acreditare divină, şi Dumnezeu trebuie să-i dea eficienţă, altfel ei vor fi călăuze false.

3 febr. Nevoia noastră. Am vorbit la adunarea lucrătorilor. Domnul mi-a dat putere să-mi rostesc solia cu putere şi claritate.

Avem atâta nevoie de o pietate mai adâncă. Avem nevoie să primim uleiul sfânt de la cele două ramuri de măslin, „prin cele două ţevi de aur prin care curge uleiul auriu din el.” Avem nevoie să înţelegem lucrarea care înaintează în cer. În această mare zi antitipică a ispăşirii, noi trebuie să fim în armonie perfectă cu lucrarea ce merge în ceruri înainte. Avem nevoie să ne pocăim, şi să ne mărturisim păcatele. „Mărturisiţi-vă greşelile [575] unii altora, rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Este prea târziu pentru ca noi să ne protejăm demnitatea. Sunt unii care, în timp ce cred că este foarte potrivit pentru alţii să-şi mărturisească greşelile, cred că poziţia lor face imposibil ca ei să-şi mărturisească greşelile. Fraţii mei, dacă vă aşteptaţi ca păcatele voastre să fie şterse prin sângele lui Hristos, trebuie să le mărturisiţi. Dacă fraţii voştri au cunoştinţă despre greşelile voastre, dacă poziţia pe care o aveţi v-a mărit influenţa, este cu atât mai necesar să faceţi o mărturisire deplină. „Dacă umblăm în lumină după cum El este lumină, avem părtăşie unii cu alţii, şi sângele lui Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dar dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele, şi să ne curăţească de orice nedreptate.” Lăsaţi ca păcatele voastre să meargă înainte la judecată, ca să fie şterse când vor veni vremurile de înviorare de la faţa Domnului.

3 febr. Inimile părinţilor spre copii. Nu am participat la adunarea de dimineaţă. Înainte de revărsatul zorilor, în timp ce ceilalţi din casă dormeau, i-am scris fratelui Lindsay şi fiului său greşit. Eu văd nevoia ca părinţii să lucreze în înţelepciunea lui Hristos cu fiii lor care greşesc. Inimile lor să fie umplute cu îndelunga răbdare a Mântuitorului, [576] ca să poată atrage pe copiii lor la El, nu să îi abată de la El. Tatăl     trebuie să fie un păstor tandru, care să atragă pe copiii săi la Hristos cu cuvinte de iubire, lucrând neobosit pentru cei greşiţi. Cei nepromiţători sunt aceia care au nevoie de cea mai multă răbdare şi bunătate, de cea mai tandră simpatie. Dar mulţi dintre părinţi dau pe faţă un spirit rece şi nemilostiv, care nu va conduce niciodată pe cei rătăcitori la pocăinţă. Fie ca inima părinţilor să fie înmuiată prin harul lui Hristos, şi iubirea Sa va găsi drum spre inimă. Atunci va  avea loc o revărsare a Spiritului Sfânt ca în ziua Cincizecimii.

4 febr. „Arată-ne o minune şi vom crede.” Astăzi am scris puţin din Viaţa lui Isus, dar am fost obligată să petrec cea  mai mare parte din timp întreţinându-mă cu vizitatorii. Sunt împovărată zi şi noapte cu starea de lucruri din biserica din Battle Creek. Unii au apostaziat de la Dumnezeu pentru că nu au acceptat mesajele trimise lor din timp în timp. Ei dovedesc că sunt orbi spiritual. Ei nu ştiu ce fel de spirit au. Ei spun, fă o minune ca să ştim că eşti de la Dumnezeu. Dar chiar în anii aceştia ei au văzut minuni făcute de Dumnezeu. Ce minunat a lucrat Spiritul lui Dumnezeu după întâlnirea de la Minnepolis; oameni au mărturisit că au jefuit pe Dumnezeu prin reţinerea zecimii şi a darurilor. Multe suflete au fost [577] convertite. Mii de dolari au fost aduşi în trezorerie. Experienţe bogate au fost relatate de către aceia ale căror inimi au fost înflăcărate de iubirea lui Dumnezeu. Şi totuşi de pe buzele unora care au încercat să predice adevărul, vine strigătul „Ce minuni faci tu? Arată-ne o minune şi vom crede.”  Dumnezeu a fost prezent în întâlnirile care au fost ţinute. Ce dovadă mai mare putea să fie dată oamenilor decât aceea pe care au avut-o? Ce putea Domnul să facă mai mult decât ceea ce a făcut? Nu este convertirea inimii cea mai mare minune care poate fi făcută?  Această minune a fost făcută, dar nu a lăsat nicio impresie.

5 febr. Mărturie credincioasă. Am participat la întâlnirea de dimineaţa devreme. Am avut o adunare de părtăşie bună, şi eu am susţinut o mărturie hotărâtă. Cât de serios am fost mişcată de Spiritul lui Dumnezeu. Înainte să mă ridic în picioare, nu mă gândeam să pot să vorbesc atât de clar cum am făcut-o. Dar Spiritul lui Dumnezeu a fost asupra mea cu putere, şi nu am putut decât să spun cuvintele ce mi-au fost date. Nu am îndrăznit să reţin vreun cuvânt din mărturie. Dacă chemarea solemnă la pocăinţă nu este luată în seamă, dacă sunt  făcute declaraţii false cu privire la aceasta, pot să fiu aruncată la pământ, mă pot întrista, dar nu pot să retractez nimic. Eu am vorbit cuvinte ce mi-au fost date de o putere mai mare decât cea omnenească, şi nu pot, chiar dacă aş vrea, să neg vreo propoziţie. În timpul nopţii, Domnul m-a instruit prin simboluri şi după aceea a explicat însemnătatea lor. El mi-a dat cuvântul, [578] iar eu nu îndrăznesc să refuz să-l dau poporului. Iubirea lui Hristos şi, mă aventurez să adaug, iubirea de suflete, mă strânge, şi nu pot să stau liniştită. Dacă prin cuvântul vorbit s-a făcut rău, este pentru că cei cărora le-a fost dat mesajul nu au loc în inima lor pentru cuvântul lui Dumnezeu.

8 febr. „El vă va învăţa toate lucrurile.” Am vorbit de două ori în Sabat, şi din nou în această dupăamiază. Timp de trei săptămâni am vorbit în fiecare zi, cu una sau două excepţii. Unele din întâlnirile la care am participat au necesitat cel mai serios efort. Mi-am folosit puterile până când aproape că nu mai rezistam. Uneori credeam că am spus tot ce era necesar, şi apoi povara cădea asupra mea, şi nu m-am sfătuit cu carnea şi cu sângele, ci în numele Domnului am rostit cuvintele date de El, lăsând consecinţele în seama Lui. Uneori Domnul îmi vorbea în timpul nopţii. Uneori El îmi vorbea în timp ce stăteam în picioare, descoperind înaintea mea păcatele de care unii se făceau vinovaţi. Spiritul Său arunca lumina în faţa mea, dându-mi instrucţiuni pe care să le dau poporului. Aceasta mă face fericită; pentru că ştiu că unii vor primi lumina, şi pentru că ştiu că Dumnezeu, în infinita Sa iubire şi compasiune, încă Îşi mai cheamă poporul Său.

În multe inimi mesajele pe care le-am transmis nu au găsit niciun răspuns. În unele inimi au stârnit o rezistenţă hotărâtă, la fel ca şi împotrivirea pe care lucrarea lui Hristos a trezit-o în inima iudeilor. [579]

Uneori îmi vin gânduri: este voia lui Dumnezeu să stau singură, aşa cum se întâmplă, şi aceia care ar trebui să stea alături de mine şi să mă susţină, să lucreze împotriva mea în diferite feluri, contracarând mărturiile date mie de Dumnezeu? Aceste reflexii sunt extrem de dureroase, dar când stau înaintea poporului, puterea lui Dumnezeu vine peste mine, şi sunt întărită să rostesc cuvintele de mustrare şi avertizare. Se împlineşte făgăduinţa, „Mângâietorul, adică Spiritul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite în numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte  de tot ce v-am spus Eu.”

Dumnezeu va întări memoria celor ce vorbesc în Numele Său. El va aduce în minte cuvintele necesare pentru acea ocazie, acea porţie din cuvintele Sale care vor fi hrană potrivită la timpul potrivit pentru oameni. Servitorilor Săi credincioşi Dumnezeu le va fi limbă şi cuvinte. Spiritul Sfânt va face ca cuvântul să aibă efect, să convingă şi să convertească suflete. Sămânţa semănată va cădea într-un pământ bun, şi va răsări ca să aducă roade pentru viaţa veşnică.

1 martie. Confederaţii nesfinţite. Mi-a fost arătat că iubirea pentru Hristos şi pentru Dumnezeu aproape a murit în bisericile noastre. Şi pentru că nu iubim pe Dumnezeu, ne lipseşte iubirea faţă de ceilalţi. Un spirit rece, de fier, separă credincioşii de Dumnezeu şi pe unii faţă de alţii. Unii arată o atenţie specială faţă de câţiva favoriţi, care îi aprobă [580] şi îi susţin. Oamenii sunt legaţi în confederaţii nesfinţite. Unirea lor displace lui Dumnezeu. Ei s-au unit ca să aducă la îndeplinire planuri ce nu sunt în armonie cu planurile lui Dumnezeu. Domnul poate, şi va strica aceste confederaţii egoiste. Ele sunt o cursă a lui Satana pentru a slăbi cauza adevărului prezent şi a crea o stare de lucruri ce va separa poporul lui Dumnezeu de El.

Oamenii s-au încrezut în propria lor înţelepciune. În această înţelepciune au luat hotărâri şi au făcut planuri care nu au aprobarea lui Dumnezeu. S-a făcut aşa până când multele hotărâri au devenit o piedică mai degrabă decât un ajutor pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Nevoia de un efort personal mai mare

Prea mult timp este acordat predicării. Sunt prea multe predici fără Hristos. Am fost instruită că dacă s-ar petrece mai puţin timp în predicare şi mai mult în efortul personal, mult mai mult bine ar fi realizat. Lucrătorii noştri trebuie să fie obişnuiţi cu aceia cărora le predică, ca să le cunoască nevoile spirituale. Lucrarea de acest fel este cu mult mai de valoare decât discursurile. Fie ca lucrătorii noştri să vină într-o legătură mult mai strânsă cu cei pentru care lucrează. Să-i sfătuiască pe bogaţi să-şi strângă o comoară în ceruri; pentru că unde este comoara lor, acolo va fi şi inima lor. Să-i sfătuiască pe săraci să dea ceva cauzei lui Dumnezeu. Nu are importanţă cât de [582] mici sunt darurile lor, ele vor fi acceptate. Să facă tot ce pot, cu plăcere şi cu bunăvoinţă, şi Dumnezeu îi va binecuvânta.

„Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” „Cine caută să-şi scape viaţa o va pierde.”  Cel ce evită lepădarea de sine şi jertfirea de sine, îşi va pierde sufletul. Cel ce în slujba sa este adevărat şi credincios, poate să-şi piardă viaţa în această lume, dar o va găsi în împărăţia lui Dumnezeu. La venirea lui Hristos va primi viaţa veşnică.

„Tot ce v-am poruncit”

Hristos a delegat pe ucenicii Săi să înveţe şi să predice toate lucrurile pe care El le-a poruncit. Fie ca orice mesager al lui Hristos să spună cuvintele lui Hristos; pentru că acele cuvinte au greutate şi putere. Dacă ochii celor ce rostesc cuvintele lui Hristos ar putea fi deschişi, ar vedea agenţii cereşti mişcând inimile ascultătorilor cu o putere divină.

Când cei şaptezeci s-au întors din călătoria lor misionară, ei au spus cu uimire şi bucurie, „chiar şi dracii ne sunt supuşi în numele Tău.” Ei au rostit cuvintele lui Hristos, şi rezultatul a fost o manifestare glorioasă a puterii Sale.

Fie ca slujitorii lui Dumnezeu să predice un „aşa zice Domnul”. Fie ca ei să se familiarizeze cu instrucţiunile Sale, citind şi studiind fiecare frază, fiecare cuvânt, cu inimile înmuiate şi supuse, atrase spre Dumnezeu, ca Mângâietorul să poată să-i înveţe.

Învăţăturile lui Hristos sunt lecţiile noastre pentru astăzi, lecţiile noastre pentru mâine. Cu cât sunt studiate mai frecvent, cu atât ele vor fi mai bine înţelese.

Nevoia de antrenare spirituală

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul!  Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Aici este reprezentată nevoia de exerciţiu spiritual, de antrenamentul minţii şi inimii. Acesta este mai esenţial decât antrenamentul fizic. Prin antrenamentul inimii şi minţii este obţinută puterea spirituală, punctele slabe din caracter sunt întărite. [583]