Manuscrisul 24, 1892 - Dragostea, nevoia bisercii

Manuscrisul 24, 1892 - Dragostea, nevoia bisercii

Manuscrisul 24, 1892

DRAGOSTEA,  NEVOIA  BISERICII

 

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău.” (1 Cor 13:4,5). Există necazuri între fraţii din biserică, deoarece ei nu reuşesc să înţeleagă ce înseamnă dragostea creştină, afecţiunea frăţească, iubirea lui Hristos. Dragostea şi stima de sine îi conduce, pe cei care mărturisesc a fi creştini, să se compare unul cu altul. Ei sunt convinşi că toate bănuielile rele şi suspiciunile asupra altora sunt corecte. Dar din cauza suspiciunilor şi a judecăţilor pe care le fac unul despre altul există discordie, ceartă şi o stare nesănătoasă a bisericii.

Dacă fraţii s-ar întâlni o dată sau de două ori pe săptămână şi, cu mintea umilă, simţindu-şi slăbiciunea şi înţelegând defectele lor, ar cere ca Domnul să le lumineze înţelegerea şi să umple inimile lor cu dragostea Lui, examinându-se nu unul pe altul, ci Scripturile, Satana ar fi învins. Multe dificultăţi imaginare, exagerări şi bariere puse între fraţi, ar dispărea, iar dragostea, mila şi respectul vor lua locul certurilor şi acuzaţiilor. Când începi să judeci pe fraţii tăi, faci o lucrare pe care Dumnezeu nu ţi-a dat-o să o faci. Tu nu lucrezi cu Hristos. Dumnezeu nu te-a aşezat pe scaunul de judecată ca să măsori pe fraţii tăi şi să pronunţi sentinţa asupra lor.

Satana este un pârâş al fraţilor şi atunci când poate face drojdia nemulţumirii să lucreze în inimile oamenilor, este triumfător. Atunci când poate dezbina [1087] fraţii, jubilează infernal. Cred că dacă fraţii noştri ar putea vedea, aşa cum am văzut eu, cât de mult rău se face vorbind de rău pe fraţii noştri, s-ar produce o schimbare totală în modul în care ne tratăm unul pe altul. Voi nu vă înţelegeţi pe voi înşivă, interpretaţi greşit cuvinte şi fapte, şi le măsuraţi din punctul vostru de vedere limitat. Imaginaţia vă duce în rătăcire. Sentimentele, limba voastră, care nu sunt sfinţite, sunt angajate într-o lucrare care nu are nimic sfânt şi asemenea lui Hristos.

Noi ar trebui să aducem atractivitatea lui Hristos în slujirea noastră creştină. Razele plăcute ale Soarelui Neprihănirii ar trebui să strălucească în inimile noastre, ca să putem fi plăcuţi şi veseli, şi să avem o puternică şi binecuvântată influenţă asupra celor din jurul nostru. Adevărul lui Isus Hristos nu duce la jale şi tristeţe. Nu uitaţi, fraţii mei, că suntem la şcoala lui Hristos pentru a învăţa lecţiile adevărului şi ale iubirii. Noi suntem învăţaţi în această şcoală să avem credinţă în Mântuitorul nostru. Noi trebuie să tratăm cu atenţie nevoia propriului nostru suflet, să profităm de fiecare privilegiu dat nouă pentru a învăţa blândeţea şi smerenia lui Hristos.

Noi va trebui să învăţăm că încercările sunt spre binele nostru şi să nu fim descurajaţi de ele. Inima trebuie să fie disciplinată, credinţa trebuie să fie cultivată, rezistenţa sufletului trebuie să fie încercată. Simplitatea credinţei şi încrederea desăvârşită în Dumnezeu au nevoie să fie încurajate în inimile noastre. Voi trebuie să priviţi şi să vorbiţi tot timpul de partea luminii, în timp ce lucrarea de autodisciplinare care trebuie să fie efectuată de către fiecare creştin, să fie în aşa fel încât să înalţe şi să înnobileze, nu să contracte mintea şi s-o centreze pe lucruri mărunte. Gândurile voastre ar trebui să fie rodul principiilor sfinte. Nu vă fixaţi mintea pe lucruri neplăcute, şi nu numiţi infractor pe un frate, doar pentru un cuvânt. Nu-l judecaţi cu măsura voastră finită. [1088] Lăsaţi ca glasul simplu, plin de încredere al rugăciunii serioase, să fie auzit în căminele voastre. Când surorile noastre vizitează pe cineva, să nu rostească cuvinte de critică despre fraţii lor. Minţile voastre să stăruie asupra atributelor lui Dumnezeu, şi spuneţi experienţele voastre în dragostea lui Isus. Plinătatea acelei iubiri va alina inima şi ne va face să uităm evenimente neplăcute.

Cât de multă pace dulce pierdem fiindcă stăm aplecaţi asupra lucrurilor neplăcute din noi înşine şi din fraţii noştri. Trebuie să privim dincolo de lucrurile dezagreabile, trebuie să privim la Isus. Trebuie să-L iubim mai mult, să obţinem mai mult din frumuseţea Sa atractivă şi din harul caracterului, şi să încetăm să mai privim la greşelile şi erorile altora. Ar trebui să ne amintim că propriile noastre drumuri, nu sunt fără cusur. Facem greşeli tot mereu, şi dacă alţii ne-ar urmări fiecare cuvânt şi fiecare acţiune la fel de sârguincios cum urmărim noi, ar putea să prezinte un catalog tot aşa de plin de întuneric cum suntem noi în stare să prezentăm despre fraţii şi surorile noastre. Nimeni nu este perfect, doar Isus este. Gândiţi-vă la El şi nu mai fiţi fermecaţi de voi înşivă. Îndepărtaţi-vă gândurile de la fiecare lucru dezagreabil, pentru că privind defectele noastre, credinţa este slăbită. Dumnezeu şi promisiunile Lui sunt pierdute din vedere.

Aveţi nevoie mai multă de Isus şi mai puţină nevoie de sine. Nu gândiţi rău, nu vorbiţi de rău pe nimeni. Puneţi frâu buzelor. Nu poţi măsura experienţele altora prin experienţele tale. Ar fi un lucru deplorabil dacă toată lumea ar fi de aceeaşi părere. Ce s-ar întâmpla dacă noi greşim în anumite lucruri, ne părăseşte Domnul, ne uită şi ne lasă pe căile noastre? Nu, Domnul nu ne tratează aşa cum ne tratăm noi unii pe alţii. Fie ca Domnul să vă ajute pe toţi să vă pocăiţi şi să vă mărturisiţi păcatele, şi dragostea lui Isus să umple inimile voastre. Gelozia este gata să iasă la iveală la cea mai mică provocare. Invidia şi bănuielile rele sunt gata să înflorească, gata să crească, dacă sunt cultivate. Cât de mulţi [1089] rănesc inima lui Hristos, deoarece ei vor propriul lor drum şi voia lor. Faceţi război împotriva acestor trăsături de caracter de neinvidiat, şi nu unul împotriva celuilalt.

Dacă ar fi în biserică elementele care au existat în viaţa lui Hristos, ar fi o unitate puternică printre cei care mărturisesc a fi urmaşii Săi. Lumea lucrează împotriva bisericii, căutând s-o slăbească şi s-o distrugă. Va imita biserica lumea, în acest domeniu? Am putea noi, ca membri ai bisericii, să distrugem încrederea în alţi membri ai bisericii, din cauză că ei nu îndeplinesc un anumit standard? Solia îngerului pentru noi este, „Lucraţi împreună, lucraţi împreună, lucraţi împreună.” Să nu lăsaţi ca Satana însuşi să se bage între membrii bisericii. Nu loviţi din partea inamicului, pentru a slăbi influenţa vreunui membru al bisericii. Vor fi întotdeauna agenţi ai marelui adversar al sufletelor, care fac lucrarea stăpânului lor, de acuzare a celor care pretind a crede adevărul. Ei vor relata ceva care se reflectă asupra atitudinii şi caracterului celor care pretind a fi creştini.

Sămânţa bănuielilor rele este aruncată frecvent în pământul bun şi produce o recoltă după soiul ei. Cei care ar trebui să protejeze interesele celor de aceeaşi credinţă preţioasă, primesc sugestiile şi rapoartele vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai adevărului, iar rădăcina amărăciunii murdăreşte pe mulţi.  Dacă starea oricărei inimi, mult respectate pentru sfinţenia sa, ar putea să fie analizată şi prezentată în mod critic, ar fi văzute anumite capitole întunecate în experienţa celor care sunt cel mai mult onoraţi. Ce idei eronate despre viaţa creştină am putea găsi! Ce idei false despre atributele lui Dumnezeu şi despre guvernarea Sa morală! Ce idei limitate despre puterilor Sfântului lui Israel, ce idei înguste în ceea ce priveşte Duhul Sfânt! [1090]

Cunosc mulţi care se luptă cu seriozitate pentru o viaţă mai înaltă, căutând o înţelegere mai clară a lucrurilor cereşti, dar cât de încet este progresul lor! Cât de dificil este pentru minte ca să ajungă la deplina asigurare a speranţei care nu ne va da de ruşine! În ciuda tuturor eforturilor noastre, suntem adesea descurajaţi, deoarece carnea se luptă împotriva duhului. Să nu lăsaţi ca lucrurile obişnuite, ieftine, pământeşti, să monopolizeze mintea, astfel încât prezenţa lui Isus să fie retrasă. Viaţa bisericii este primită de la Hristos, şi noi ajutăm biserica atunci când lucrăm în armonie cu puterea dătătoare de viaţă, pierzându-ne din vedere pe noi înşine, şi căutând să ne zidim unii pe alţii în cea mai sfântă credinţă.

Dumnezeu poate alege instrumente pe care noi nu le acceptăm, pentru că ele nu se potrivesc exact ideilor noastre. Ei nu lucrează exact în felul pe care noi l-am trasat că este desăvârşit, şi în loc de a-i lăsa cu Dumnezeu, pentru ca Duhul Său să lucreze cu ei, mulţi încep să prezinte dificultăţi, să baricadeze calea şi să nutrească un sentiment de întristare, deoarece văd că aceştia fac ceva ce de fapt nu este făcut. Apoi începe disecţia caracterului, adunarea reclamaţiilor delicate şi căutarea greşelilor şi a calomniilor, exagerând lucrurile şi evenimentele mici, ca şi cum ar fi păcate grave. Acest lucru va fi făcut în biserică atât timp cât suntem slabi, şi vom fi întotdeauna slabi până când nu va fi schimbată această ordine îngustă a lucrurilor. Domnul să vă arate tot ce trebuie să faceţi pentru a putea fi plini de mulţumire, recunoştinţă şi laudă la adresa lui Dumnezeu pentru darul preţios al Fiului lui Dumnezeu, şi să puneţi deoparte invidiile, geloziile şi rivalităţile, astfel ca să poată exista adevărata dragoste şi unitate.

Isus S-a rugat ca ucenicii Lui să fie una, aşa cum El şi Tatăl Său sunt una. În ce constă această unitate? Această unitate nu există din cauză că fiecare are aceeaşi dispoziţie, acelaşi temperament şi crede [1091] în acelaşi mod. Nu toţi au acelaşi grad de inteligenţă. Nu toţi au aceeaşi experienţă. Într-o biserică sunt diferite daruri şi experienţe variate. În chestiunile temporale există o mare varietate de modalităţi de conducere, şi totuşi aceste diferenţe în modul de lucru, în exercitarea darurilor, nu creează disensiuni, discordie şi dezbinare.

Un om poate fi familiarizat cu Scripturile, şi unele părţi speciale din Scriptură pot fi deosebit de apreciate de el; un altul vede o altă parte ca fiind foarte importantă şi, astfel, unul poate prezenta un punct, iar un altul, un alt punct, şi ambele pot fi de cea mai mare valoare. Acest lucru este după voia lui Dumnezeu. Dar dacă un om face o greşeală în interpretarea unei părţi din Scriptură, să producă aceasta diversitate şi dezbinare? Doamne fereşte. Nu putem considera că unitatea Bisericii constă în a vedea fiecare text al Scripturii în aceeaşi lumină. Biserica poate adopta hotărâre peste hotărâre ca să rezolve orice divergenţă de păreri, dar nu putem forţa mintea şi voinţa, ca să îndepărtăm astfel dezacordul. Aceste soluţii pot ascunde discordia, dar nu o pot stinge şi nu pot stabili un acord perfect. Nimic nu poate desăvârşi unitatea în biserică, decât spiritul de toleranţă al lui Hristos. Satana poate semăna discordie; Hristos este Singurul care poate armoniza părţile în dezacord. Aşa că fiecare suflet să ia loc în şcoala lui Hristos şi să înveţe de la Hristos, care Se declară a fi blând şi smerit cu inima. Hristos spune că, dacă vom învăţa de la El, grijile vor înceta şi vom găsi odihnă pentru sufletele noastre.

Marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt atât de clar spuse, că nimeni nu poate greşi în înţelegerea lor. Când, în calitate de membri individuali ai bisericii, iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, nu va fi [1092] nevoie de eforturi grele pentru a fi în unitate, pentru că va fi unitate în Hristos, ca rezultat natural. Urechile nu vor mai fi deschise pentru rapoarte care să rănească pe aproapele nostru, şi nimeni nu va aduce ocara asupra aproapelui său. Membrii bisericii vor nutri dragoste şi unitate, şi vor fi ca o familie mare. Atunci vom prezenta lumii acreditarea divină care va mărturisi că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume. Hristos a spus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi ca sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35). Divinitatea lui Hristos este recunoscută în unitatea copiilor lui Dumnezeu.

Fraţilor, atunci când vă veţi umili inimile înaintea lui Dumnezeu, veţi vedea că există pericolul fariseismului în fiecare biserică, pericolul de a gândi şi de a ne ruga aşa cum a făcut fariseul care se îndreptăţea singur: „Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni.” Oh, dacă s-ar desţeleni pământul inimii, ca seminţele adevărului să poată prinde rădăcini adânci şi să răsară aducând multă roadă pentru slava lui Dumnezeu! Fraţii mei, atunci când veţi vrea să acuzaţi pe unul dintre fraţi, luaţi în seamă cuvintele lui Isus, „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra.” (Ioan 8:7). Păcatul tău poate să nu fie păcat special, care să fie luat în considerare, dar cuvintele lui Isus spun că atunci când eşti fără păcat, poţi să arunci primul cu piatra. Când Isus a spus aceste cuvinte acuzatorilor, conştiinţele lor vinovate au fost trezite. Ei nu-I puteau răspunde; fiecare era condamnat de propria conştiinţă, şi au plecat unul câte unul, de la cel mai bătrân, la cel mai tânăr.

Ce poate gândi Hristos, care este atât de iertător, atât de răbdător cu toate greşelile noastre, atât de bogat în milă şi iubire, despre criticismul inimii noastre împietrite şi despre căutarea de greşeli? Dragostea pentru fraţii noştri greşiţi va produce mult mai mare efect în [1093] reformarea lor decât toate criticile noastre ascuţite. Lăsaţi ca toate greşelile şi emoţiile inimii să fie după rânduiala lui Hristos. Lăsaţi ca eu-l să fie eliminat. Domnul ar vrea ca gândurile, limbajul şi experienţa vieţii creştine să fie mult mai atractive decât sunt astăzi. Dacă oamenii nu sunt tot mai asemenea lui Isus, nu pot fi niciodată lumina lumii. Lucrarea noastră este între Dumnezeu şi propriile noastre suflete. Ce gândiţi despre asta, fraţii mei? Este de făcut o lucrare pentru salvarea sufletelor din jurul nostru, şi timpul preţios trece. Timpul de har se va închide în curând. Este lucrarea voastră pentru Stăpânul acelor suflete, de aşa fel încât să auziţi cuvintele, „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21)?

Amintiţi-vă că fiecare suflet care se străduieşte să avanseze în viaţa divină, găseşte fiecare centimetru de teren contestat de către o forţă antagonică, şi el trebuie să se înarmeze pentru conflict, cu rugăciune stăruitoare, şi să lupte lupta cea bună a credinţei. El este chemat să nu lupte „împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12). Nu ne putem permite să fim găsiţi în război unii împotriva altora. Dacă vrem să facem progrese în domeniul spiritual, trebuie să ne încingem coapsele minţii cu adevărul, şi trebuie să avem platoşa neprihănirii, trebuie să luăm coiful mântuirii şi sabia Duhului. Fraţilor, să căutăm pe Dumnezeu. Căutaţi-L cât timp este de găsit, chemaţi-L, cât timp este aproape.

Oh, ce experienţe profunde şi bogate am fi putut câştiga, dacă am fi consacrat toate abilităţile pe care ni le-a dat Dumnezeu, pentru a căuta cunoaşterea şi puterea spirituală de la Dumnezeu, în loc de a consacra puterile noastre pentru a ne răni unul pe altul. Fraţilor, iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum v-a iubit Hristos. Cât de puţin ştim noi cu adevărat despre comunicarea  dulce [1094] cu Dumnezeu! Cât de puţin ştim despre tainele vieţii viitoare! Am putea să ştim mult mai mult decât ştim, dacă toate puterile noastre ar fi sfinţite pentru a discerne caracterul lui Hristos. Există înălţimi de atins pentru noi, adâncimi de experienţă de auzit, dacă vrem să fim lumina lumii. Atunci de ce dezonoraţi pe Dumnezeu prin certuri şi conflicte? De ce puneţi sub semnul întrebării şi găsiţi vină la alţii? De ce interpretaţi greşit şi răstălmăciţi cuvintele şi faptele fraţilor voştri?

Nu aveţi o lucrare mai bună de făcut, decât să vă descurajaţi unii pe alţii şi să încercaţi să stingeţi lumina fraţilor voştri? Oh, lăsaţi mai degrabă ca mintea să vi se lărgească, aşa ca să puteţi primi frumuseţile cereşti ale făgăduinţelor binecuvântate. Crede doar în Isus şi învaţă în şcoala celui mai mare Învăţător pe care L-a cunoscut vreodată lumea, şi harul Său va acţiona cu putere asupra intelectului şi inimii omeneşti. Învăţătura Lui va da claritate vederii mentale. Aceasta va atinge gândurile, sufletul flămând va fi săturat. Inima va fi înmuiată şi supusă, umplută cu o iubire strălucitoare, pe care nici descurajarea, nici deznădejdea, nici necazul, nici încercarea nu o pot stinge. Dumnezeu va deschide în faţa ochilor minţii, preţiozitatea şi plinătatea Sa. Să ne iubim şi să lucrăm. Vă îndrept ochii spre Hristos, Stânca veacurilor. Puteţi fi salvaţi doar prin El. Fie ca lauda la adresa lui Dumnezeu să fie pe buzele voastre atunci când vă întâlniţi în grupe mici ca să vă închinaţi lui Dumnezeu. Fie ca toţi să ia parte.

Cel care a auzit vocea lui Hristos şi a făcut voia Lui, a fost omul înţelept care a construit pe stâncă, şi nici furtuna, nici ploile nu pot distruge această structură. Să fim împreună lucrători cu Hristos pentru acum şi pentru veşnicie. Să ne iubim unul pe altul, să ne iertăm unul pe altul, aşa cum şi Dumnezeu ne-a iertat, de dragul lui Hristos. [1095]