Manuscrisul 27, 1889 - Sfaturi pentru slujitorii evangheliei

Manuscrisul 27, 1889 - Sfaturi pentru slujitorii evangheliei

Manuscrisul 27, 1889

 

SFATURI PENTRU SLUJITORII EVANGHELIEI

 

Nevoia de a avea o înţelegere curată despre îndreptăţirea prin credinţă

Denver, Colorado, 13 septembrie 1889

 

În urma invitaţiei am adresat predicatorilor, în cortul lor, câteva remarci. Am discutat ceva despre alcătuirea celor mai bune planuri pentru educarea poporului în ce priveşte religia de zi cu zi.

Mulţi din poporul nostru par să nu ştie ce este credinţa. Mulţi se plâng de întuneric şi de descurajări. I-am întrebat: „sunt îndreptate feţele voastre spre Isus? Îl priviţi pe El, Cel care este Soarele Neprihănirii?” Este nevoie să definiţi clar în faţa bisericilor problema credinţei şi a dependenţei totale de neprihănirea lui Hristos. În cuvântările şi în rugăciunile voastre se stăruie prea puţin asupra lui Hristos, a iubirii Lui inegalabile, a marelui sacrificiu făcut pentru noi, aşa încât Satana aproape că a eclipsat înţelegerea pe care ar trebui să o avem şi trebuie să o avem despre Isus Hristos. Noi trebuie să ne încredem mai puţin în fiinţele omeneşti pentru ajutor spiritual, şi mult, mult mai mult în apropierea de Isus Hristos ca Răscumpărător al nostru. Putem stărui cu hotărâre asupra atributelor cereşti ale lui Isus Hristos. Putem vorbi despre iubirea Lui, putem povesti şi putem cânta despre îndurările Lui, putem face din El Mântuitorul nostru personal. Atunci suntem una cu Hristos. Iubim ceea ce a iubit Hristos, urâm păcatul, pe care Hristos l-a urât. Trebuie să se vorbească despre aceste lucruri şi trebuie să se stăruie asupra lor.

Mă adresez slujitorilor evangheliei. Conduceţi poporul pas cu pas, stăruind asupra eficienţei lui Hristos până când, printr-o credinţă vie, ajung să-L vadă pe Hristos aşa cum este – să-L vadă în plinătatea Lui, un Mântuitor iertător de păcate, Unul care poate ierta toate fărădelegile noastre. Prin privire suntem schimbaţi după asemănarea Lui. Acesta este un adevăr prezent. Noi am vorbit despre Lege. Este bine. Însă noi L-am înălţat doar ocazional pe Hristos ca Mântuitor iertător de păcate. [429]

Trebuie să-L păstrăm înaintea ochilor pe Mântuitorul iertător de păcate. Însă trebuie să-L prezentăm în adevărata Sa poziţie – venind să moară pentru a înălţa şi a slăvi Legea lui Dumnezeu, şi totuşi pentru a îndreptăţi pe păcătosul care îşi pune toată încrederea în meritele sângelui unui Mântuitor răstignit şi înviat. Aceste lucruri nu au fost prezentate clar.

Solia care conduce la mântuirea sufletelor, solia îngerului al treilea, este solia ce trebuie să fie vestită lumii. Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Ambele sunt importante, nespus de importante, şi trebuie să fie vestite cu egală energie şi putere. Asupra primei părţi a soliei  s-a stăruit foarte mult, asupra ultimei părţi, doar ocazional. Credinţa lui Isus nu este înţeleasă. Noi trebuie să vorbim despre ea, trebuie să o trăim, să ne rugăm pentru ea şi să educăm poporul cum să aducă în viaţa lor zilnică această parte a soliei. „Să fie în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”. (Fil. 2:5).

Se rostesc predici întregi, uscate şi lipsite de Hristos, în care numele lui Isus abia este amintit. Inima vorbitorului nu este subjugată, şi nu este încălzită de iubirea lui Isus. Vorbitorul stăruie asupra unor teorii uscate. Vorbirea lui nu face mare impresie. El nu are ungerea divină; cum poate el să mişte inimile oamenilor? Avem nevoie să ne pocăim şi să fim transformaţi – da, predicatorul să fie transformat. Poporul trebuie să Îl aibă pe Isus înălţat în faţa lor, şi trebuie să fie imploraţi să „privească şi să trăiască”.

De ce sunt buzele noastre atât de tăcute când este vorba de subiectul neprihănirii lui Hristos şi al iubirii Lui faţă de lume? De ce nu dăm poporului ceea ce îi poate înviora şi îi poate învia la o viaţă nouă? Apostolul Pavel este umplut de extaz şi de adoraţie când declară: „fără îndoială, mare este taina evlaviei... „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” (1 Timotei 3:16) [430]

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. …  pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:5-11)

„În care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.” (Coloseni 1:14-17)

Aceasta este marea temă cerească ce a fost neglijată în mare măsură şi nu s-a vorbit despre ea, pentru că Hristos nu este format înăuntrul minţii omeneşti. Şi Satana lucrează întotdeauna  pentru ca Hristos să nu fie tema contemplării şi adorării. Numele acesta, atât de puternic, atât de esenţial, ar trebui să fie pe buzele fiecărui om.

„Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.”

„Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. [431] Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” (Coloseni 1:25-29)

Aceasta este lucrarea slujitorilor lui Hristos. Din cauză că nu se face această lucrare, pentru că Hristos şi caracterul Său, cuvintele Sale şi lucrarea Sa nu sunt prezentate înaintea poporului, starea religioasă a bisericilor mărturiseşte împotriva învăţătorilor lor. Bisericile sunt pe moarte pentru că Hristos este prea puţin prezentat. Ele nu au nici viaţă spirituală, nici discernământ spiritual.

Învăţătorii poporului nu cunosc în mod personal, printr-o experienţă vie, Izvorul dependenţei şi al tăriei lor. Iar când Domnul ridică bărbaţi şi îi trimite cu solia prezentă ca să o transmită poporului – o solie ce nu este adevăr nou, ci tot acelaşi adevăr pe care l-a predicat Pavel, şi chiar Hristos însuşi l-a predicat – lor li se pare o învăţătură străină. Încep să îndemne poporul să fie prevăzător – un popor aflat pe moarte pentru că Hristos nu este înălţat înaintea lor şi ei nu sunt astfel întăriţi – „nu vă grăbiţi. Mai aşteptaţi, nu primiţi învăţătura aceasta până când nu ştiţi mai mult despre ea”. Iar slujbaşii predică aceleaşi teorii uscate, în timp ce poporul are nevoie de mană proaspătă. Caracterul lui Hristos este un caracter extraordinar de perfect, iar El trebuie să fie înălţat, El trebuie să fie scos în evidenţă înaintea ochilor, pentru că El este puterea, energia, sfinţirea şi neprihănirea tuturor celor ce cred în El. Bărbaţii cu spirit fariseic, consideră că vor fi în siguranţă dacă se ţin de vechile lor teorii bune, şi nu au de a face cu solia trimisă de Dumnezeu poporului Său. Aşa au gândit şi Fariseii din vechime, iar exemplul lor ar trebui să-i avertizeze pe slujbaşii noştri ca să se ferească de tărâmul mulţumirii de sine.

Este nevoie acum de o putere care să vină peste noi şi să ne provoace la sârguinţă şi la o credinţă serioasă. Apoi, botezaţi cu Duhul Sfânt, [432] să ia chip în noi Hristos, nădejdea slavei. Atunci Îl vom prezenta pe Hristos ca obiectul divin al credinţei şi iubirii noastre. Vom vorbi despre Hristos, ne vom ruga lui Hristos şi despre Hristos. Vom lăuda Numele Lui cel sfânt. Vom prezenta înaintea oamenilor minunile Lui, tăgăduirea Lui de sine, jertfirea Lui de sine, suferinţele Lui, răstignirea Lui, învierea şi înălţarea Lui la cer. Acestea sunt temele evangheliei care inspiră şi trezesc iubirea şi înflăcărarea intensă a inimii. În acestea se găsesc tezaurele înţelepciunii şi cunoştinţei, o fântână care nu seacă niciodată. Cu cât căutaţi mai mult aceste experienţe, cu atât viaţa voastră va fi mai valoroasă.

Apa cea vie poate fi scoasă din fântână fără ca izvorul să sece. Slujitorii evangheliei vor fi bărbaţi puternici dacă Îl pun întotdeauna pe Domnul înaintea lor şi dacă îşi devotează timpul studierii caracterului Său adorabil. Dacă vor face aceasta, nu va exista nici o apostazie, nimeni nu se va separa de conferinţă din cauza faptului că ei, prin practicile lor murdare, aruncă dizgraţia asupra cauzei lui Dumnezeu şi Îl fac de ruşine pe Isus. Puterile fiecărui slujitor al evangheliei ar trebui să fie implicate în a educa bisericile cum să-L primească prin credinţă pe Isus ca Mântuitor al lor personal, să-L accepte în vieţile lor  şi să facă din El Modelul lor, să înveţe de la Isus, să creadă în Isus şi să-L înalţe pe Isus. Slujitorul trebuie să studieze personal caracterul lui Hristos. El ar trebui să cântărească adevărul şi să mediteze la tainele răscumpărării, îndeosebi la lucrarea de mijlocire pe care o face Hristos în acest timp.

Dacă Hristos este totul în toţi, pentru fiecare dintre noi, de ce nu se vorbeşte mai mult în bisericile noastre despre întruparea Lui şi despre jertfa Lui ispăşitoare? De ce nu laudă inimile şi buzele noastre pe Răscumpărătorul? Cei răscumpăraţi vor face aceasta de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei. [433]

Avem nevoie de o legătură vie cu Dumnezeu în mod personal, ca să Îl putem prezenta pe Isus. Atunci putem prezenta experienţa noastră vie, personală a cunoaşterii lui Hristos prin experienţă şi prin credinţă. Noi L-am primit pe Hristos şi, cu seriozitate divină putem vorbi despre puterea care ne însoţeşte. Poporul trebuie să fie atras la Hristos. Eficienţa Lui mântuitoare trebuie să fie scoasă în evidenţă.

Adevăraţii ucenici, şezând la picioarele lui Hristos, descoperă pietrele preţioase ale adevărului rostite de Mântuitorul nostru, înţeleg semnificaţia lor şi le apreciază valoarea. Şi, pe măsură ce devin tot mai umiliţi şi mai dispuşi să înveţe, înţelegerea le va fi deschisă tot mai mult pentru a descoperi lucrurile minunate ale Legii Sale, deoarece Hristos le-a prezentat în linii clare şi distincte.

Învăţătura harului şi a mântuirii prin Isus Hristos este o taină pentru mare parte dintre cei ce au numele scrise în registrele bisericii. Dacă Hristos s-ar afla pe pământ, vorbind poporului Său, i-ar mustra pentru că sunt înceţi la învăţare. Le-ar spune celor înceţi şi lipsiţi de înţelegere: „v-am încredinţat adevăruri privitoare la mântuirea voastră, a căror valoare nici nu o bănuiţi”.

Oh, dacă s-ar putea spune despre slujbaşii care predică poporului şi bisericilor, „Atunci   le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.” Luca 24:45. Vă spun în temere de Dumnezeu că până în prezent, adevărurile Bibliei aflate în legătură cu marele plan de răscumpărare, sunt foarte puţin înţelese. Adevărul se va descoperi încontinuu, se va dezvolta şi se va lărgi, deoarece este divin, întocmai ca Autorul Său.

Isus nu a comentat pe deplin învăţăturile şi nici nu le-a prezentat în continuu, ci adesea s-a exprimat în propoziţii scurte, ca Unul care semăna seminţele cereşti ale învăţăturilor, ca pe nişte perle ce trebuie să fie adunate de lucrătorul dotat cu discernământ. Învăţăturile credinţei şi harului se văd în tot ce a prezentat El. [434] Oh, de ce nu dau predicatorii bisericilor hrana aceea care le va da vigoare şi sănătate spirituală? Rezultatul ar fi o experienţă bogată în ascultarea practică faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. De ce nu întăresc aceşti slujitori ceea ce a mai rămas şi este pe moarte?

Când s-a apropiat vremea despărţirii de ucenicii Săi, Hristos a căutat cum să le dea o mângâiere mai mare. Le-a promis că le va da Duhul Său cel Sfânt – Mângâietorul – pentru a se uni cu efortul lor omenesc. Care dintre făgăduinţe este cel mai puţin experimentată, cel mai puţin împlinită în biserică, dacă nu făgăduinţa Duhului Sfânt? Când binecuvântarea aceasta, care atrage după ea toate binecuvântările, este neglijată, rezultatul sigur este uscăciunea spirituală. Aceasta este o mustrare pentru cel ce predică teorii. Biserica trebuie să se ridice şi să nu se mai mulţumească cu o rouă sărăcăcioasă.

Oh, de ce acceptă membrii bisericilor noastre să fie lipsiţi de privilegiile lor? Ei nu înţeleg în mod personal nevoia influenţei Spiritului lui Dumnezeu. Biserica poate spune, ca şi Maria „au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” Ioan 20:13.

Slujbaşii care predică adevărul prezent sunt dispuşi să recunoască faptul că este necesară influenţa Duhului Sfânt pentru a produce convingerea de păcat şi convertirea sufletelor, şi faptul că influenţa aceasta trebuie să însoţească predicarea Cuvântului. Însă ei nu simt îndeajuns importanţa acestei influenţe încât să o cunoască în mod practic şi profund. Faptul că harul şi influenţa divină a adevărului se află în prea mică măsură în inimile lor, îi împiedică să deosebească lucrurile spirituale şi să prezinte nevoia reală a acestora în biserică. Aşa că ei abia se târăsc, împiedicaţi în creşterea spirituală pentru că slujirea lor este o religie legalistă. Ei nu simt că puterea harului lui Dumnezeu este o necesitate vie, efectivă, un principiu de vital. [435]

Oh, dacă toţi ar putea vedea aceasta şi ar îmbrăţişa solia dată lor de Dumnezeu! El i-a ridicat pe slujitorii Săi să prezinte adevărul care, din cauza faptului că implică ridicarea crucii, a fost pierdut din vedere şi este îngropat sub gunoiul formalismului. Acest adevăr trebuie să fie recuperat şi să fie aşezat din nou în cadrul adevărului prezent. Cerinţele lui trebuie să fie susţinute şi să i se dea locul cuvenit în solia îngerului al treilea. Fie ca toţi slujitorii lui Hristos să vestească un post, să cheme o adunare sfântă şi să caute pe Dumnezeu câtă vreme poate fi găsit. Chemaţi-L acum, când sunteţi prosternaţi la piciorul crucii Calvarului. Dezbrăcaţi-vă de orice mândrie şi, ca păzitori reprezentativi ai bisericii, plângeţi între tindă şi altar, strigând: „Îndură-Te Doamne de poporul Tău, şi nu da de ocară moştenirea Ta. Fă-ne după cum voieşti, dar nu lua de la noi, de la poporul Tău, Duhul Tău cel Sfânt”. Rugaţi-vă, oh, rugaţi-vă pentru revărsarea Duhului lui Dumnezeu! – Manuscris 27, 1889. [436]