Manuscrisul 34, 1894

Manuscrisul 34, 1894

Manuscrisul 34, 1894
Norfolk Villa, Prospect St,
Granville, N.S.W.,
3 august 1894

 

Am primit o scrisoare de la fratele J.R. Ruster, 2700 State St., Chicago, Ill. El mi-a prezentat o scurtă istorie a conflictelor şi a încercărilor lui ca şi colportor, şi a incapacităţii sale de a avea succes în lucru şi de a-şi întreţine familia. El afirmă că a avut convingeri profunde că este datoria sa aceea de a munci pentru propriul său popor (de culoare), dar a acumulat datorii, şi fraţii pe care i-a consultat l-au sfătuit să se ţină de lucrarea de colportaj, până când iese din datorii.

Acesta, fără îndoială, este un sfat foarte bun, dacă există probabilitatea ca el să reuşească în realizarea acestui scop dorit. Dar trebuie avut în vedere că au existat momente când fraţii noştri albi au trebuit să primească ajutor efectiv, ceva mai mult decât simplele cuvinte, „Încălziţi-vă şi îmbrăcaţi-vă.” Noi trebuie să facem mai mult decât să-i binecuvântăm şi să-i trimitem pe drumul lor, să lupte împotriva sărăciei şi suferinţei. Nu a fost întotdeauna considerat un semn de ineficienţă, când, datorită unor circumstanţe nefavorabile, strâmtorarea a făcut necesar pentru un frate să intre în datorii, sau să sufere din lipsă de alimente şi îmbrăcăminte, chiar dacă el a fost în imposibilitatea de a scăpa de aceste datorii, oricât de mult s-ar fi luptat. O mână de ajutor a fost întinsă către unii, pentru a-i aşeza pe picioarele lor, eliberaţi de strâmtorare, ca să-şi poată face lucrarea în via Domnului şi să nu fie chinuiţi de gândul că un nor de datorii se adună deasupra lor.

Tu ştii cum soţul meu a fost interesat de toate aceste cazuri. Dacă a găsit un frate dispus să lucreze pentru cauza lui Dumnezeu, el a fost [1268] întotdeauna dispus să-l ajute. Acum întrebarea este, cât de mult se face la ora actuală pentru astfel de cazuri? Am avut cele mai bune rapoarte despre acest frate, în ceea ce priveşte sinceritatea şi capacitatea lui de a face o lucrare bună. Să ţinem cont de propunerea prezentată la întâlnirea de la Minneapolis. Unii, care nu şi-au primit sfatul de la Dumnezeu, au aranjat să se adopte hotărârea, şi au şi reuşit, ca nimeni să nu lucreze ca predicator fără ca mai întâi să fi avut succes în câmpul de colportaj. Nu Duhul Domnului a conceput această hotărâre. Aceasta a fost născută de minţi care au o viziune îngustă asupra viei lui Dumnezeu şi a lucrătorilor Săi. Nu este treaba vreunui om să prescrie lucrarea unui alt om, contrar convingerilor acestuia în ce priveşte datoria. El trebuie să fie informat şi sfătuit, dar trebuie să caute îndrumarea de la Dumnezeu, al Căruia este şi Căruia Îi slujeşte. Dacă cineva se angajează în lucrarea de colportaj, şi nu este capabil să-şi întreţină familia, este de datoria fraţilor săi ca, în măsura în care depinde de puterea lor, să-l ajute să iasă din dificultatea sa, şi să deschidă în mod dezinteresat căi prin care acest frate să poată lucra în funcţie de capacitatea lui, şi să obţină în mod cinstit mijloace pentru a-şi susţine familia.

Când un om se luptă cu eforturi sincere pentru a se întreţine pe sine şi familia sa, şi totuşi este în imposibilitatea de a face aceasta, astfel încât ei suferă din lipsa alimentelor necesare şi a îmbrăcăminţii, Domnul nu va socoti nevinovaţi pe fraţii noştri din lucrare, dacă ei privesc cu indiferenţă sau prescriu pentru acest frate condiţii care sunt practic imposibil de realizat. Am avut atât de multe asemenea cazuri aduse la cunoştinţa mea de Domnul, că nu îndrăznesc să trec pe lângă ele şi să merg pe partea cealaltă a drumului, aşa cum au făcut preotul şi levitul, nefăcând niciun efort hotărât [1269] pentru a schimba starea de lucruri. Instrucţiunea dată de Domnul nostru este esenţială pentru fiecare creştin, ca să fie atât practicată cât şi predicată. „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Noi trebuie să facem ca şi cum starea fratelui nostru nefericit, ar fi starea noastră.

Orice neglijare din partea celor care pretind a fi urmaşi ai lui Hristos, orice eşec de a micşora nevoile unui frate sau a unei surori care poartă jugul sărăciei şi al apăsării, este înregistrat în cărţile din ceruri ca fiind arătate faţă de Hristos, în persoana sfinţilor Săi. Ce socoteală va avea Domnul cu mulţi, foarte mulţi, care prezintă cuvintele lui Hristos altora, dar care nu reuşesc să manifeste simpatie şi consideraţie faţă de un frate în credinţă, care este mai puţin norocos şi cu mai puţin succes decât ei înşişi. Mulţi vor permite ca un frate să lupte în continuare fără să fie ajutat, în condiţii nefavorabile, şi făcând aşa, ei dau acelui suflet preţios impresia că ei reprezintă astfel pe Hristos. Nu există aşa ceva; Isus, care a fost bogat, de dragul nostru S-a făcut sărac, ca noi, prin sărăcia Lui să putem fi îmbogăţiţi. Ca să poată salva pe păcătos, nu şi-a cruţat propria Lui viaţă. Inima lui Hristos este întotdeauna atinsă de suferinţa omenească.

Ai vizitat tu şi soţia ta această familie? Ai privit tu serios asupra chestiunii? Ai conversat cu soţia acestui frate? L-ai cunoscut tu altfel, decât prin scrisoare? Ai făcut din cazul lor, problema ta? Aţi luat sfatul de la Cel a Cărui inimă este plină de milă şi dragoste neegoistă?

Adevărata cauză a lui Dumnezeu este foarte mare şi foarte generoasă. În lecţiile lui Hristos, cei săraci nu sunt lăsaţi afară. Datoria noastră faţă de săraci este [1270] inclusă în împlinirea cuvintele lui Hristos. Să ceară lucrătorii din cauza lui Dumnezeu de la cei săraci ceea ce ei nu vor să le dăruiască nici în slujire, nici în bani; dar Cuvântul lui Dumnezeu vine la ei, fie ei predicatori sau laici, să le spună „Urăsc răpirea şi nelegiuirea.” Ori de câte ori sunt ceruţi bani pentru cauză prin metode care cauzează foame sau lipsă de îmbrăcăminte, Dumnezeu va judeca pe cel care face aceasta, şi toţi cei care îngăduie ca acest lucru fie făcut, intră sub condamnare din partea Domnului.

Dacă ai cunoscut circumstanţele acestui frate, şi nu ai făcut eforturi stăruitoare pentru a-l uşura, pentru a schimba apăsarea lui în eliberare, nu faci lucrările lui Hristos, şi eşti vinovat înaintea lui Dumnezeu. Scriu foarte clar căci, după lumina dată mie de Dumnezeu, există o categorie de lucrări, care este neglijată. Poate că există un mare interes pentru distribuţii masive de alimente către clasa nevoiaşă, aflată în sărăcie; nu am nicio obiecţie faţă de toate acestea, dar este o râvnă greşit direcţionată dacă trecem pe lângă cazurile celor care sunt din casa noastră în ce priveşte credinţa, şi lăsăm ca strigătul lor de suferinţă să se ridice la Dumnezeu, din cauza suferinţei pe care am putea-o atenua şi făcând astfel am reprezenta pe Isus Hristos în simpatie şi dragoste; Domnul este în controversă cu noi, pentru această neglijare. El nu poate spune niciunui bărbat sau femeie, „Bine ai făcut”, decât dacă au făcut bine prin reprezentarea atributelor lui Hristos: bunătate, compasiune, şi dragoste faţă de semenii lor.

Tu şi eu, vrem să auzim de la Stăpân, „Am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să mă vedeţi; am fost în temniţă (poate pentru datorii), şi aţi venit pe la Mine.” [1271] La întrebarea, „Când Te-am văzut astfel?”, este dat răspunsul, „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Hristos Îşi identifică interesul cu cel al omenirii suferinde.

Există nevoie de simpatia delicată a lui Hristos, în inimile omeneşti – dragoste pentru fiinţele omeneşti pe care Hristos le-a apreciat la o astfel de valoare, încât a dat propria Sa viaţă, pentru a le salva de la ruină. Ei sunt preţioşi, mai preţioşi decât orice aur pe care îl puteţi aduce în vistierie. A cere fiecare dolar şi fiecare bănuţ pentru „cauză”, şi a jefui pe cei nevoiaşi de mijloacele prin care să dea pâine familiei lor, nu este genul de credincioşie care va primi aprobarea lui Dumnezeu. Ţi-a spus Dumnezeu că acest frate trebuie păstrat la lucru într-o anumită linie, ca şi colportor, până se eliberează de datorii? Oare nu-ţi porunceşte El mai degrabă ţie, ca slujitor al lui Hristos, să vezi cum poţi să-l ajuţi să iasă din problema lui, şi cum să încurajezi pe alţii pentru a-l elibera de datorie, şi apoi să îl laşi să primească convingeri de la Dumnezeu în legătură cu lucrarea pentru care El i-a dat capacitatea să o facă? Are Domnul o lucrare pe care acest frate să o facă pentru fraţii săi de culoare? Dacă Domnul vrea ca el să lucreze pentru fraţii săi, cum îndrăzneşte vreun agent omenesc să pună restricţii sau să bareze calea sa? Fratele R. spune că o soră s-a oferit să-l elibereze, plătindu-i datoriile, dar nu i s-a dat voie să facă acest lucru. De unde ştii tu că nu Domnul e Cel care a îndemnat mintea şi inima acelei surori, ca să facă această lucrare? Dă drumul celui apăsat. Isus a anunţat că aceasta are să fie lucrarea Sa; de unde ştii că nu aceasta este lucrarea acestei surori? Cel mai bine pentru noi este să ne agăţăm de Isus, să cultivăm atributele Sale, şi să facem ceea ce El ar face, dacă ar fi în locul nostru. Mult [1272] este implicat în a fi creştini, în a trăi ca Hristos, în a reprezenta pe Hristos.

Adevărul, adevărul preţios, este sfinţitor în influenţa sa. Sfinţirea sufletului prin lucrarea Duhului Sfânt este implantarea naturii lui Hristos în cea omenească. Este harul Domnului nostru Isus Hristos descoperit în caracter, şi harul lui Hristos exercitat în mod activ prin fapte bune. Astfel, caracterul este transformat mai mult şi mai mult, după chipul lui Hristos, în neprihănire şi adevărată sfinţenie. Există cerinţe vaste în adevărul divin, prezentând una după alta fapte bune. Adevărurile Evangheliei nu sunt fără legătură între ele; unindu-le, ele formează un şirag de bijuterii cereşti, ca şi în lucrarea personală a lui Hristos, şi asemenea unor fire de aur, ele curg prin toată lucrarea şi experienţa creştină.

Hristos este sistemul complet al adevărului. El spune, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Toţi adevăraţii credincioşi sunt puşi în Hristos, caracterul lor este luminat de Hristos, toate se întâlnesc în Hristos, şi se învârt în jurul lui Hristos. Adevărul vine din cer pentru a purifica şi limpezi agentul omenesc de orice murdărie morală. Aceasta duce la acţiune binevoitoare, la dragoste amabilă şi grijulie faţă de cei nevoiaşi, de cei apăsaţi şi suferinzi. Aceasta este ascultarea practică de cuvintele lui Hristos.

Fiecare lucrător poate lucra ca să aducă câştiguri mari şi şuvoaie mai mici în vistieria lui Dumnezeu; aceasta este lucrarea lui de făcut, dar întrebarea este: Face el aceasta neglijând în vreun fel necesităţile celor nevoiaşi şi apăsaţi, trecând cu vederea nevoile reale ale omenirii suferinde, stăruind cu minuţiozitate asupra zecimii din mentă [1273], izmă, mărar şi din chimen, şi neglijând lucrurile cele mai însemnate ale legii? Pe acestea trebuia să le faceţi, manifestând dragostea lui Isus prin despovărarea celor nevoiaşi, a celor apăsaţi şi suferinzi. Să fie bine întipărit în minte faptul că mila şi dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie exprimate faţă de copiii lui Dumnezeu. Căutaţi în cer şi pe pământ, şi nu veţi găsi niciun adevăr revelat mai puternic decât acela care se manifestă prin milă faţă de cei care au nevoie de simpatie şi ajutor, prin ruperea jugului, şi eliberarea celor apăsaţi. Astfel, adevărul este trăit, adevărul este ascultat, adevărul este predicat aşa cum este el în Isus.

Există în mare măsură adevăr mărturisit, dar adevărul practicat prin despovărarea semenilor noştri este de mare influenţă, ajungând până la cer, şi străbătând veşnicia. Fiecare suflet din lumea noastră este în încercare: experienţa fiecărui om, istoria vieţii comune, spune printr-un limbaj inconfundabil, dacă el este un împlinitor al cuvintelor lui Hristos şi al faptelor Sale. Există o repetare periodică a unei game largi de lucruri mici pe care numai Dumnezeu le vede; a trăi în aceste lucruri principiile adevărului, va aduce o recompensă preţioasă. Lucrurile mari şi importante sunt recunoscute aproape de toţi, dar împletirea acestora cu lucrurile presupuse mai mici ale vieţii şi strângerea lor împreună ca şi cum ar fi una, este prea rar făcută de către cei care mărturisesc a fi creştini. Religia este prea mult mărturisire, şi prea puţin realitate.

Adevărul divin exercită o influenţă slabă asupra semenilor noştri, măcar că ar trebui să exercite multă influenţă prin practica noastră. Adevărul, adevărul preţios este Isus în viaţa noastră, un principiu viu, activ. „Iubiţi-vă unii pe alţii”, spune Hristos, „aşa cum v-am iubit Eu.” Nu puteţi lăsa [1274] vegherea creştină să se odihnească, trecând pe lângă cazurile fraţilor voştri, care sunt în situaţii apăsătoare. Poate că simţiţi că slujiţi lui Dumnezeu, în timp ce lăsaţi jugul apăsării pe gâturile lor, pentru că este în puterea voastră să faceţi acest lucru, şi cereţi insistent ca fiecare bănuţ posibil să fie adus în trezoreria mare. Motivele voastre poate că sunt bune, dar este o teorie falsă aceea de a permite strâmtorarea şi lipsa în urma efortului de a ajuta cauza lui Dumnezeu. Slava cerului constă în ridicarea celui căzut, în rostirea păcii către inimile îndurerate şi suferinde care strigă la Dumnezeu pentru eliberare, în timp ce semenii lor care i-ar putea ajuta, preotul şi levitul, trec pe cealaltă parte.

Marile principii şi practica minuţioasă, nu pot să nu fie conectate într-o viaţă simetrică. Lipsa unei astfel de legături denaturează religia lui Hristos, şi pătează caracterul. O clasă de fapte este formată din lucruri mari, şi este reglementată de legea lui Dumnezeu, în timp ce cealaltă, formată din aşa numitele lucruri mici, legea lui Dumnezeu „Să iubeşti pe aproapele tău”, este ignorată. Această sferă a faptelor este lăsată la capriciul subiectului, la latitudinea sentimentului, a tendinţele sau înclinaţiilor naturale şi cultivate; şi permiteţi-mi să spun că aceste lucruri mici, lăsate pe seama impulsului, de multe ori neglijate în mod ruşinos, înseamnă mult pentru cei care sunt cu adevărat afectaţi de neglijare. Aceste neglijări taie o mare parte din viaţa lui Dumnezeu din suflet, deoarece agentul omenesc nu cooperează cu Dumnezeu, şi astfel, multă laudă şi mulţumire este împiedicată să se înalţe la Dumnezeu, din inimile oamenilor şi de pe buze omeneşti. Astfel, Dumnezeu este jefuit de slava care Îi aparţine. Religia noastră va binecuvânta oriunde acţionează. Lăsaţi religia creştină să acţioneze [1275] şi aceasta va binecuvânta. Oriunde aceasta lucrează, este strălucire.

Îmi pare rău că sufletele sărace, care nu găsesc uşurare, apelează la sora White. Eu doresc ca ei să aibă încredere că păstorii turmei vor purta grijă de turma lui Dumnezeu. Orice slujitor al lui Hristos, care nu are dragostea preţioasă a lui Isus în inimă, va dezvălui acest fapt. Domnul Isus a dat fiecărui om lecţii preţioase de instruire, în cuvântul Său cel sfânt. Domnul Isus este Modelul nostru. Întipărirea chipului lui Hristos se va manifesta asupra întregului caracter al celor care se dau pe sine Lui. Apoi, puterile mentale şi fizice vor fi reînnoite zi de zi; pentru credinciosul adevărat aceasta înseamnă a mânca zilnic trupul şi a bea sângele Fiului lui Dumnezeu. Isus spune, „Carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt Duh şi viaţă.”

Răceala şi egoismul vor lua în stăpânire sufletul, dacă le vom încuraja. Noi nu trebuie să exemplificăm în nimic atributele lui Satana. E nevoie să fim părtaşi la natura divină, împrospătaţi în suflet şi în duh, prin faptul că bem din apa vie care face fericită cetatea lui Dumnezeu. Vorbiţi despre dragostea lui Isus pentru omenirea căzută, rugaţi-vă pentru ea, lucraţi pentru ea. Lăsaţi ca fiecare suflet să ajungă plin şi să reverse în afară Cuvântul, Duhul şi dragostea lui Dumnezeu, şi el să fie un mijloc prin care lumina şi binecuvântarea să poată fi comunicate lumii noastre. Lăsaţi ca religia lipsită de dragoste şi fariseică, a formelor şi ceremoniilor, să fie curăţată din inima şi viaţa fiecărui creştin, şi lăsaţi ca influenţa dulce a Duhului lui Dumnezeu să aibă o putere de control asupra fiecărui suflet. Voi sunteţi lumina lumii, pentru a străluci în mijlocul întunericului moral al lumii. Noi [1276] trebuie să fim îmbibaţi cu dragostea lui Isus; tot acest spirit egoist faţă de fraţi, trebuie să fie smuls din rădăcină.

Interesaţi-vă ca fiecare să fie direcţionat spre lucrarea potrivită, şi mâinile lui nu vor obosi şi nu se vor îngreuna. Lăsaţi ca oamenii să se unească cu semenii lor cu verigile de aur ale lanţului dragostei. Dragostea să vă fie fără prefăcătorie; fie-vă scârbă de ceea ce este rău, alipiţi-vă de ceea ce este bine. Eu vă spun un adevăr, există concepţii greşite mari, despre ceea ce constituie credincioşia în cauza lui Dumnezeu. Atribuţiile ce revin fiecăruia din lucrare, de a avea grijă de turma lui Dumnezeu, sunt neglijate. Sunt unii care au nevoie de o atenţie specială, care au nevoie de cuvinte blânde, de consideraţie amabilă, de ajutor real; ei au nevoie de sfat, sfat care să nu stingă ultima scânteie de curaj din sufletul lor.

Fiţi atenţi, fraţilor, cum reprezentaţi caracterul lui Hristos în faţa lumii. Trebuie dat ajutor pentru a susţine cauza lui Dumnezeu, dar asta nu e totul; există şi alte lucruri care trebuie luate în considerare. Nu de mult, am vorbit la Sydney despre 2 Cor. 9:6-15. Citiţi acest pasaj cu atenţie. Cauza trebuie să fie susţinută, dar nu trebuie să încurajăm acţiuni păcătoase faţă de fraţii noştri, cu impresia că cineva este îndreptăţit să neglijeze să acorde atenţia şi ajutorul care îi sunt cerute pentru a ameliora suferinţa şi pentru a rupe orice jug al apăsării, care ajunge la cunoştinţa noastră. Zelul pe care unii îl au pentru cauză, ei îl prezintă ca o scuză pentru neglijenţa lor faţă de necesităţile urgente ale bărbaţilor şi femeilor, iar aceştia sunt fraţi şi surori. Egoismul a fost şi va fi îngăduit sub [1277] pretenţia unei mari îngrijorări pentru cauza lui Dumnezeu, dar cauza lui Dumnezeu este cauza celor apăsaţi şi a celor săraci. Domnul aşteaptă ca păstorii Lui să îngrijească cu atenţie de oile păşunii Sale şi să arate un interes personal faţă de cei apăsaţi; ei trebuie să hrănească pe cei înfometaţi. Dacă ei neglijează un caz adus la cunoştinţa lor, în care există o nevoie reală de hrană şi îmbrăcăminte, cu siguranţă că Dumnezeu nu va rosti nicio binecuvântare asupra celor care neglijează lucrarea personală pentru cei săraci.

„Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.” (Vezi 2 Cor 9:6-15..) Faptele bune adâncesc în inimă dragostea faţă de Dumnezeu, din cauza amabilităţii şi a dragostei exprimate prin alinarea celor săraci şi apăsaţi. Mulţumiri şi laude sunt trezite în inimile celor nevoiaşi ai lui Dumnezeu, şi acestea se întorc înapoi la Dumnezeu, iar îngerii se alătură cântecelor de laudă provenite de la oameni, care glorifică pe Dumnezeu, „aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi.”

În timp ce este nevoie ca fiecare bărbat şi fiecare femeie să fie credincioşi în zecimi şi daruri faţă de Dumnezeu, „ca să fie hrană în Casa Mea”, zice Domnul, aceasta nu cuprinde întreaga noastră datorie. Cei care sunt atât de zeloşi să adune tot ce este posibil în vistierie, să ia de la cei care au această posibilitate, şi să nu silească oamenii să slujească în câmpul de colportaj sau în orice altă ramură a lucrării unde li se cere mai mult decât sunt ei în stare să dea. Rugăciunile şi lacrimile celor apăsaţi ajung la urechile Domnului Sabatului, şi [1278] El va răspunde rugăciunilor lor, dar Îşi va întoarce faţa de la păstorii care nu au răspuns cererilor lor, care au luat de la ei banii care trebuiau să asigure pâine pentru familiile lor înfometate.

„Bunătate voiesc, nu jertfe”, zice Domnul. Apăsarea unei văduve, neglijarea unui tată care cere să fie luat în atenţie, va face vinovat pe orice om care face aceasta. Cauza lui Dumnezeu îşi poate permite să fie dreaptă. E nevoie să avem ochii unşi cu alifie cerească, pentru a vedea lucrurile pe toate părţile. Noi nu avem o religie pe o singură parte, ci una deplină, completă în Isus Hristos, în toate lucrurile.

„Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” Acest cuvânt este pentru conducătorii din toate instituţiile noastre, pentru toţi slujitorii care păstoresc turma, pentru toţi cei care au vreo legătură cu cauza lui Dumnezeu. Fie ca ei să ia seama la aceasta; apoi Domnul îi va sfinţi, îi va curăţa, îi va binecuvânta, şi lucrătorii vor avea parte de prosperitate.

Există un păcat în mijlocul poporului Meu, zice Domnul. Acesta este lipsa iubirii asemenea celei a lui Hristos, faţă de copiii lui Dumnezeu care au nevoie de simpatie şi de încurajare, care au nevoie de bogăţia harului lui Hristos turnat în suflet. Dumnezeu să ne ajute să avem grijă de cei faţă de care avem datoria să purtăm de grijă şi să îi binecuvântăm. Domnul să ne ajute în mod individual să reprezentăm pe Hristos în lumea noastră.

Ellen G. White [1279]