Manuscrisul 40, 1890 - O viziune la Salamanca

Manuscrisul 40, 1890 - O viziune la Salamanca

Manuscrisul 40, 1890

O  VIZIUNE  LA  SALAMANCA

 

La Salamanca (N.Y.), 3 noiembrie 1890, în timp ce eram plecată pe genunchi în rugăciune stăruitoare, parcă m-am detaşat de tot ce era în jurul meu şi rosteam o solie către o adunare care părea a fi Conferinţa Generală. Eram mişcată de Duhul lui Dumnezeu să spun multe lucruri şi să fac cele mai serioase apeluri, pentru că mă silea faptul că un mare pericol se află înaintea celor care sunt în inima lucrării.

Eram încă plecată în rugăciune, simţind o durere a minţii şi a corpului. Mi se părea că trebuie să duc o solie pentru poporul nostru de la Battle Creek. Cuvintele urmau să fie serioase. „Spune cuvintele pe care ţi le voi da, pentru a-i împiedica să facă lucruri care ar separa pe Dumnezeu de casa de editură şi ar sacrifica principiile curate şi sfinte, care trebuie să fie păstrate. Ochii lui Dumnezeu s-au aplecat asupra lor cu durere amestecată cu adâncă neplăcere, iar cuvintele au fost spuse: „dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Apoc.2:4,5. Nu este timp de pierdut. Dumnezeu vorbeşte. Oamenii slujesc vrăjmaşului şi trădează principiile sfinte.

Multe lucruri mi-au fost dezvăluite. Ochii care au plâns odată în dreptul Ierusalimului nepocăit – pentru nepocăinţa lor, pentru că nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, Mântuitorul lor – sunt îndreptaţi asupra inimii lucrării din Battle Creek. Ei sunt în mare pericol, din cauza formării unei confederaţii, însă nu ştiu asta. Ei umblă în lumina scânteilor tăciunilor lor. Nepocăinţa omenească a orbit ochii lor şi, cu toate acestea, înţelepciunea omenească mai caută încă să conducă [917] interesele importante, în special în lucrările şi metodele casei de editură. Mâinile oamenilor au apucat lucrarea. Judecata omenească a adunat în mâini mărginite căile de control, în timp ce Dumnezeu şi voia Sa, calea Sa şi sfatul Lui nu au fost căutate cu sinceritate şi umilinţă – nu au fost socotite indispensabile. Oamenii încăpăţânaţi, neclintiţi, cu voinţă de fier, şi-au exercitat trăsăturile lor de caracter pentru a conduce lucrurile după propria lor judecată.

Le-am spus: Nu puteţi face acest lucru. Puterea de control asupra acestor mari interese nu poate fi dată în totalitate oamenilor care au atât de puţină experienţă în lucrurile lui Dumnezeu, aşa cum aveţi voi. Voi nu cunoaşteţi calea Domnului. Peste tot în rândurile noastre, adevărul este greşit prezentat. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să aibă credinţa dezamăgită şi zguduită în propria sa instituţie – editura de la Battle Creek – din cauza gestionării greşite din partea minţilor omeneşti care preamăresc eul.

Dacă vă puneţi mâna asupra lucrării din marele instrument al lui Dumnezeu – pentru a scrie antetul vostru asupra lui şi pentru a pune caracterul vostru în el – aceasta va fi o afacere periculoasă pentru voi şi dezastruoasă pentru lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta va fi un păcat la fel de mare în ochii lui Dumnezeu ca atunci când Uza a întins mâna să sprijine chivotul lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la voi, cei care aţi intrat în lucrarea altor oameni, este să vă faceţi cu umilinţă datoria personală. Voi trebuie să vă purtaţi cu dreptate faţă de toţi acei angajaţi în lucrare pentru oameni, voi trebuie să iubiţi mila şi să umblaţi smeriţi cu Dumnezeul vostru. Acest lucru, voi nu l-aţi făcut. Lucrările voastre mărturisesc împotriva voastră. Dacă nu reuşiţi să faceţi acest lucru, atunci oricare ar fi poziţia voastră, indiferent de responsabilitatea voastră – chiar dacă aţi avea tot atât de multă autoritate cât a avut Ahab – veţi afla că Dumnezeu este mai presus de voi şi că suveranitatea Sa este şi va fi supremă.

În toţi cei care sunt legaţi cu conducerea actuală a editurii este, în general, prea puţină dragoste şi prea puţin respect faţă de Dumnezeul din ceruri, prea puţină credinţă, credinţă autentică în Dumnezeu şi în lucrările Sale providenţiale. [918]

Dar este Cineva al cărui ochi este asupra tuturor liniilor lucrării, asupra tuturor planurilor, asupra tuturor închipuirilor fiecărei minţi. Acel ochi vede dedesubtul lucrurilor, acel ochi discerne fiecare gând şi intenţie a inimii. Nu este faptă a întunericului, nu este plan sau imaginaţie a inimii, pe care El să nu o citească ca pe o carte deschisă. Fiecare faptă, fiecare scop, sunt înregistrate.

Fiecare cuvânt, fiecare acţiune, fiecare plan este consemnat cu fidelitate în cărţile minunatului Cercetător al inimilor, care spune, „Ştiu faptele tale.”

Mi s-a arătat că nebuniile lui Israel din zilele lui Samuel se vor repeta, dacă oamenii nu vor avea o mai mare umilinţă, mai puţină încredere în ei înşişi şi mai mare încredere în Domnul Dumnezeul lui Israel, Conducătorul poporului Său. Capacitatea şi înţelepciunea fiecărui om vine doar de la Dumnezeu. Dacă va fi conectat cu Dumnezeu, viaţa lui legată de Dumnezeu, el va face lucrările lui Dumnezeu. Dumnezeu are înţelepciune proprie. El este Cel infinit; omenescul este finit, supus greşelii. El este Izvorul de lumină, viaţă şi slavă a lumii. O singură gaură va scufunda cea mai puternică navă care a străbătut vreodată mândrul ocean; aşa va naufragia biserica în mijlocul pericolelor acestor ultime zile, în afară de cazul în care Căpitanul sfânt al mântuirii ei nu va sluji doar ca şi Căpitan, ci şi ca Pilot.

Noi avem un Cap viu, şi fiecare om aflat în slujba în care sunt implicate responsabilităţi sfinte, trebuie să întrebe la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului?” El trebuie să privească în mod constant şi continuu la Isus pentru îndrumare din partea Lui şi să păstreze principiul cu orice preţ. Nu este nevoie de ceea ce oamenii pot face cu puterile lor mărginite, ci de ceea ce Dumnezeu poate face prin oamenii mărginiţi care pot fi învăţaţi, care sunt smeriţi, altruişti şi sfinţiţi. Noi nu ne putem pune nici cea mai mică încredere în capacitatea omenească, dacă puterea divină nu cooperează cu omenescul. Când bărbaţii fac din Dumnezeu încrederea lor, aceasta va fi evidenţiată prin smerenie, prin mai multă rugăciune, prin dragoste, politeţe creştină şi curtoazie autentică faţă de toţi oamenii, şi prin mare prudenţă în poziţia şi acţiunile lor. Ei vor dezvălui dependenţa de Dumnezeu şi vor dovedi că au [919] o platformă fermă a principiului solid şi curat, sub picioarele lor. Aceşti oameni vor arăta că au mintea lui Hristos.

Există mult prea multă încredere în sine şi mulţumire de sine, mult prea multă mândrie a inimii şi stimă de sine, fără a da slavă lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat oamenilor minţi şi talente doar în păstrare, numai de probă, pentru a-i încerca dacă vor lucra pe calea Sa, dacă vor face voia Lui şi nu îşi vor pune încrederea în ei înşişi. Dacă ei nu rezistă la probă, nu sunt potriviţi pentru împărăţia Lui. „Aşa vorbeşte Domnul: ,Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.’” Ier. 9: 23, 24.

Domnul a permis lui Israel să îşi aibă propria cale, după ce i-a spus în mod clar, prin Samuel, că nu este calea cea dreaptă şi cea mai bună. După propria lor minte şi judecată, după cum şi-au imaginat, aceasta era calea care le putea aduce cea mai multă slavă, ca naţiune. Domnul a îndeplinit dorinţa inimilor lor nesfinţite.

Atunci când Israelul a cerut un împărat care să „ne judece, cum au toate neamurile”, „Samuel n-a văzut cu plăcere acest fapt.” „Şi Samuel s-a rugat Domnului. Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei.” 1 Sam.8: 5-8.

Samuel nu a fost singurul care a pus judecători pe fiii săi în Israel. Samuel şi-a educat şi instruit fiii, şi ei ar fi fost bine pregătiţi pentru a face lucrarea [920] de judecare a lui Israel, dacă ar fi făcut aşa cum a făcut Daniel în faţa curţii Babilonului – dacă şi-ar fi propus în inimile lor să fie corecţi principiilor de instruire primite. Dumnezeu ar fi fost cu ei şi i-ar fi onorat, dacă ei ar fi căutat sfatul şi înţelepciunea Lui şi ar fi onorat pe Dumnezeu.

„Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea.” 1 Sam. 8:3. Samuel nu a fost de vină pentru faptele rele ale fiilor lui. Samuel a avut o inimă chinuită şi dezamăgită, din cauză că fiii lui au dezamăgit aşteptările poporului. Şi se precizează în ce fel. Prin iubirea de bani, deoarece erau judecători nedrepţi. Acest lucru a fost o încercare dureroasă pentru tatăl în vârstă, pentru că a fost o sursă continuă de ispită pentru popor să creadă că Samuel şi-a neglijat datoria, aşa cum a făcut Eli. Samuel a suferit mult mai mult din cauza fărădelegilor lor, decât a suferit Israel. Au fost modelaţi fiii lui, în vreo anumită măsură, după exemplul văzut în tatăl lor? Nu! Nu! Ei au fost modelaţi după exemplul acelora cu care s-au asociat.

Omul pe care Domnul l-a pus peste poporul Lui a fost deseori lovit, dar el a avut o experienţă valoroasă în păstrarea căii Domnului. Dacă Samuel nu şi-ar fi făcut datoria faţă de fiii săi, Dumnezeu i-ar fi trimis o solie, aşa cum a trimis lui Eli. În acest caz se vede modul în care copiii, prin cursul lor de acţiune, pot slăbi şi contracara cele mai bune eforturi ale părinţilor lor.

Dar Domnul a comunicat cu Samuel, oferindu-i chiar îndrumări speciale, ca de pildă ce ar trebui el să facă în cazul încălcărilor făcute de Israel. „Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează-i, şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.” 1 Sam. 8:9. Samuel, a spus cu credincioşie, toate cuvintele Domnului poporului care i-a cerut un împărat. 1 Sam. 8:11-2. Au schimbat cuvintele solemne rostite de Samuel sub conducerea lui Dumnezeu, scopul lor? Nu! Minţile lor au tins spre a urma propria lor judecată şi a lepăda înţelepciunea lui Dumnezeu. [921]

Israel a obosit să aibă conducători evlavioşi care au păstrat scopul lui Dumnezeu, voia şi onoarea lui Dumnezeu înaintea lor, în conformitate cu instrucţiunile lui Dumnezeu. Ei au vrut o religie reformată prin care, datorită prosperităţii exterioare măgulitoare, să poată fi mult stimaţi în ochii naţiunilor din jur. Aşa cum la un moment dat au tânjit după prazul şi ceapa din Egipt şi au murmurat din cauză că nu au avut totul pentru a-şi satisface poftele, şi au declarat alegerea lor de a se întoarce mai degrabă în robie, decât să-şi tăgăduiască poftele, tot aşa acum, au insultat pe Dumnezeu în faţă, dând la o parte conducerea Sa înţeleaptă. Ei au tânjit după bogăţii şi splendori ca cele ale altor naţiuni din jurul lor.

Dumnezeu a fost întristat de nerecunoştinţa poporului Său ales. Când Samuel s-a rugat Domnului în durerea sufletului său, Domnul i-a spus că nu de omul Samuel erau ei nemulţumiţi, ci de autoritatea divină a Domnului, căci El numise judecătorii, ca Împărat peste poporul Lui. Dacă judecătorii deveneau nedrepţi, dacă deveneau nesfinţiţi, dacă se încredeau în propria lor înţelepciune mărginită, era sarcina poporului să pună aceste lucruri în ordine şi nu să dea la o parte autoritatea Dumnezeului cerului. Aceasta era o continuare a rebeliunii care a lăsat trupurile moarte ale părinţilor lor în pustie.

Ce efect au avut asupra poporului cuvintele lui Samuel, primite de la Domnul? „Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. ‚Nu!’ au zis ei, ci să fie un împărat peste noi, ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.’” 1Sam. 8:19,20. Noi putem vedea acum ce încredere poate fi pusă în fiinţele omeneşti, mărginite, ale căror inimi nu sunt zi de zi şi oră de oră sfinţite, supuse şi controlate de dragostea şi teama faţă de Maiestatea cerului.

Mintea lui Satana insufla inimile oamenilor pentru ca Israel să urmeze propriul său sfat satanic. Ei au fost vrăjiţi de diavol să îşi îndeplinească [922] propriile scopuri chiar şi în faţa protestelor solemne din partea profetului lor în vârstă, pe care ei au avut toate motivele să îl respecte şi să creadă că le-a vorbit cuvintele pe care Dumnezeu însuşi l-a pus să le rostească. [Dumnezeu a dorit] să-i salveze de la suferinţa viitoare şi să îi ţină sub propria Lui îndrumare milostivă, în loc de a-i lăsa pradă judecăţii schimbătoare şi voinţei puternice a unor oameni care au ales ei înşişi să iasă din mâinile lui Dumnezeu, să se ghideze şi să-şi conducă afacerile în guvernarea lui Israel, după mintea lor.

Nu există niciun fel de instrucţiune sau exemplu care poate birui trăsăturile naturale de caracter care au crescut odată cu creşterea lor şi s-au întărit odată cu puterea lor. Restricţiile exterioare ale oamenilor cu experienţă vor ţine în frâu pentru o perioadă de timp înclinaţiile nesfinţite, dar să se dea la o parte aceste restricţii, şi se va vedea realitatea tristă a faptului că aceia care ocupă poziţii importante de încredere, nu sunt oameni care au făcut din Dumnezeu teama lor şi n-au întrebat la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului?” Domnul vrea oameni care îşi vor simţi nevoia de a-şi trage puterea de la o forţă nevăzută, care este Dumnezeu.

Lui Israel i-a fost dat un împărat, aşa cum au dorit în inima lor. Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui Saul, împăratul lor ales, şi el a fost convertit. Samuel a zis către el: „Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.” 1 Sam. 10:7. Aceasta este în mod clar declarat: „De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă.” Versetul 9. Vedem aici ce este gata Dumnezeu să facă pentru fiecare dintre slujitorii Lui. Dacă Saul ar fi ascultat de Domnul în toate lucrurile, ar fi fost o binecuvântare pentru Israel, dacă aceştia ar fi ascultat de el. Dar împăratul putea părăsi loialitatea faţă de Dumnezeu, însă atunci urma să fie vai de Israel! În acest caz s-ar dovedi un blestem, în loc de a fi o binecuvântare.

Toată această istorie este scrisă pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Mi-a fost prezentat din nou şi din nou, că poporul lui Dumnezeu în aceste ultime zile, nu poate fi în siguranţă dacă se încrede în oameni şi face din om [923], sprijinul lui. Cu dalta cea puternică a adevărului, Dumnezeu i-a scos din cariera lumii ca pietre brute şi i-a adus în atelierul Său în care El poate, cu ciocanul şi dalta, să-i scape de asprimea lor, de marginile diforme şi să-i facă potriviţi pentru un loc în clădirea Lui. Dar ei trebuie să fie ciopliţi şi şlefuiţi de profeţii Lui. Reproşuri, avertismente, mustrări şi sfaturi trebuie să ajungă la inimile lor şi să îi facă asemeni lui Hristos. Ei trebuie să devină schimbaţi în inimă şi în caracter şi trebuie să ţină calea Domnului.

Înalţ acum avertismentul, că este primejdie. Oamenii trebuie să ştie că este primejdie. Ei nu trebuie să fie ţinuţi în întuneric. (Eze. 3:17-21)

După cum Domnul, în providenţa Lui, a pus oameni în poziţii de încredere sfântă, la fel de sigur este că El va califica aceşti oameni pentru poziţiile lor. Dacă îşi vor menţine consacrarea faţă de Dumnezeu, dacă vor studia cu rugăciune Cuvântul Său, dacă se vor ruga şi vor veghea în rugăciune, El le va da Duhul Său cel Sfânt pentru a face lucrarea sacră, importantă, zi de zi, oră de oră şi minut cu minut. Domnul va lucra la inimile oamenilor, dacă oamenii care sunt însărcinaţi cu lucruri sacre se vor da pe sine Lui, fără rezerve, şi vor deveni creştini conform Scripturii.

Unii pot să spună, „Am făcut tot ce am putut face.” Poate că aţi făcut – dar de la voi înşivă, nu puteţi face nimic bun. Voi trebuie să depindeţi, cu credinţă vie, activă, perseverentă, de Isus Hristos. Voi puteţi evita posibilităţile, puteţi să vă îndepărtaţi şi mai tare de canalul de lumină, puteţi respira atmosfera lumească şi să deveniţi oameni de afaceri în întregime lumeşti. Dar merită aceasta? Nu puteţi gândi aşa, având veşnicia în vedere. O separare de lucrare, vă va scăpa de ispită? Nu! Fiecare om care acceptă responsabilităţi, nu trebuie să accepte atât de multe încât să nu-şi poată lua timp să caute înţelepciunea pe care singur Domnul poate să i-o dea. Duhul Domnului va face mai mult pentru voi în lucrare decât puteţi face voi în întreaga viaţă, fără Duhul Său cel Sfânt.

Oricine are o treabă de făcut pentru Stăpân, în orice domeniu, trebuie să ştie că va fi posibil să facă greşeli, pe care le-ar putea evita dacă ar fugi de aceste [924] responsabilităţi. Aceasta ar fi însă, mult prea periculos de făcut. Să aleagă oamenii poziţii mai uşoare şi mai puţin responsabile, din această cauză? Să rămână ei neconsacraţi? Nu vor face aşa cum a făcut robul necredincios, care şi-a îngropat talantul, plângându-se că cerinţele Domnului, sunt prea grele? Acest rob necredincios a pretins că a cunoscut pe Dumnezeu, şi apoi L-a acuzat de fapt de fraudă. El a avut o viziune falsă despre caracterul lui Dumnezeu.

Discursul administratorului necredincios – slujitorul leneş – nu a fost doar o scuză, ci a fost revărsarea adevăratelor sentimente ale inimii sale. El a privit pe Domnul exact aşa cum s-a exprimat. Avarul egoist a făcut caracterul lui Dumnezeu asemenea caracterului său. El nu a avut nicio smerenie a inimii, nicio religie autentică, nici cunoştinţa practică a caracterului lui Dumnezeu, nu a crezut în mila Sa gratuită şi în darul bogat al harului Său.

A cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a avea încredere deplină  în El. Oh, cu ce sentimente tratează oamenii pe Dumnezeu azi! Oamenii trebuie să fie refăcuţi faţă de Dumnezeu şi faţă de ei înşişi. Este atât de greu pentru oameni să-şi vadă propriile lor motivaţii şi să judece în mod corect duhurile de care sunt conduşi, este atât de greu pentru oameni să recunoască, în sinceritatea inimii, ca şi David „Am păcătuit. Am avut un duh diferit de cel al lui Hristos.”

Oamenii care au avut cea mai mare putere în lumea noastră au trăit în lumina reflectată de pe crucea Calvarului. Ei şi-au revărsat mărturisirile din inimi pline de durere din cauză că au făcut greşeli şi nedreptăţi. Ei nu şi-au etalat bunătatea, isteţimea şi capacitatea în faţa lui Dumnezeu, ci au spus, „În mâinile mele, nu aduc niciun preţ, mă agăţ doar de crucea Ta.”

Am văzut pe Domnul Isus privind cu chipul întristat pe oamenii care se ocupă cu lucrurile sfinte, deoarece ei nu discern lucrurile sacre. El a spus, „Caracterul omenesc nu poate fi de încredere. Dacă Hristos nu este întreţesut în [925] caracter, acesta este fără valoare. Fără o transformare a caracterului, nu există nicio speranţă pentru lume.”

Instituţiile din mijlocul nostru, toate au fost întemeiate cu sacrificiu. Acestea aparţin oamenilor şi fiecare suflet care şi-a tăgăduit eu-l şi a făcut sacrificii pentru a aduce aceste instituţii la existenţă, trebuie să simtă că are un interes special pentru ele. El nu trebuie să piardă interesul său sau credinţa, sau să înceteze să se roage pentru ele. Cei care au sacrificat pentru aceste instituţii, nu trebuie să se resemneze să le vadă corupte. Ei au dreptul de a investiga. Pe măsură ce pericolele din ultimele zile sunt asupra noastră, ei ar trebui să se roage cu mai multă seriozitate.

Acei oameni care au ridicat poveri atunci când lucrarea a fost grea, ar trebui să fie chemaţi în consiliile voastre. Acestea se datorează lor, şi ei ar trebui să aibă un cuvânt în planurile care se concep. Nu trebuie formată nicio confederaţie cu cei necredincioşi şi nici nu trebuie să existe un anumit număr de oameni care cred cum credeţi voi şi care să spună „Amin” la toate planurile pe care le puteţi propune. Nicio confederaţie nu ar trebui să fie formată între cei din poporul nostru, în felul şi după obiceiurile lumii. Mi s-au arătat în mod special pericolele care există în a face aşa ceva. Lumea nu trebuie să fie criteriul nostru. Lăsaţi pe Domnul să lucreze. Lăsaţi ca glasul Domnului să fie auzit. Noi trebuie să ducem o solie deosebit de clară către lume. Noi nu trebuie să ţinem seama de sfaturi de a urma planurile care vor fi sugerate pentru a face mai puţin proeminente adevărurile speciale de interes vital, care ne-au separat de lume şi ne-au făcut ceea ce suntem.

Timpul este scurt. Prima, a doua şi a treia solie îngerească sunt soliile care trebuie să fie date lumii. Noi nu auzim literalmente vocea celor trei îngeri, dar aceşti îngeri din Apocalipsa reprezintă un popor care va fi pe pământ şi care va vesti aceste solii.

Ioan a văzut „Pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.” Apoc.18:1. Această lucrare este [926] vocea poporului lui Dumnezeu proclamând o solie de avertizare către lume. Ne-a dat Dumnezeu, prin Ioan, lumină cu privire la lucrurile care se vor petrece în timpul care a mai rămas, chiar la sfârşit? Cu peniţa şi cu glasul, noi trebuie să proclamăm lumii exact această solie, nu cu şoapte blânde, nedesluşite.

Am fost instruită de Domnul că oamenii care poartă responsabilităţi în lucrare, au nevoie de alifia cerească pentru ochi, care este Duhul lui Dumnezeu, pentru a trezi şi curăţi discernământul lor – pentru că ei nu reuşesc să discearnă realităţile sacre şi veşnice în adevărata lor semnificaţie. Ei fac un atom cât o lume şi o lume cât un atom.

„Aşa mi-a vorbit Domnul, când m-a apucat mâna Lui, şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia: ‚Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi! Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.’ Şi atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi. – ‚Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei.’ Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul, suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe muntele Sionului.” Isaia 8:11-18.

Este cu totul imposibil pentru om ca să se sfinţească, să se cureţe şi să se binecuvânteze el însuşi. Numai singur Dumnezeu este ajutorul nostru. Harul va fi împărtăşit fiecărui suflet care îl doreşte sincer. Noi trebuie să punem deoparte din noi egoismul şi să devenim neprihăniţi – nu prin merite, ci prin har. „Acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă”, dar când Se va arăta El, viaţa noastră, atunci ne vom arăta şi noi, împreună cu El, în slavă.

Viaţa [927] noastră, dacă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, nu va fi observată sau apreciată de către lume. Caracterul creştin este uneori apreciat de către unele clase ale lumii care doresc să vadă consecvenţă, dar, în general, lumea este în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi cu poporul Său. Lumea, în general, nu va avea plăcere de evlavia reală, vitală, de un caracter ferm, statornic, care nu se clatină în faţa sofismelor ei sau în faţa fals numitei ştiinţe.

Lucrurile Duhului se judecă duhovniceşte. Pietrele vii din templul lui Dumnezeu, nu atrag omul din lume. Acesta nu înţelege poziţia lor în clădire, şi nu vede în ele nimic din ceea ce preţuieşte el. El vede talentul şi felul tranşant al caracterului şi invidiază fiecare parte din el. Indiferent ce poate face creştinul din punct de vedere religios, în mod conştiincios, de dragul lui Hristos, nu este înţeles sau apreciat pentru că lumea nu cunoaşte puterea adevărului, şi nu cunoaşte pe Domnul Isus Hristos.

Lăsaţi un creştin să umble cu Domnul, în toată umilinţa minţii, şi va fi numit mărginit, fanatic, exclusivist. Dacă el este zelos, lumea îl va numi fanatic. Lăsaţi-l să spună adevărul cu hotărâre, în mod scris sau rostit, şi să meargă în spiritul şi puterea lui Ilie pentru a proclama ziua Domnului, şi el va fi numit de către lume excitabil; ei spun că acesta acuză tot ceea ce e în afară de credinţa lui. Lăsaţi un creştin să fie tot ceea ce harul îl poate face să fie, şi lumea nu va putea înţelege asta. Aceasta este viaţa nevăzută, interioară, care este ţesută cu viaţa lui Dumnezeu, reprezentată ca fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, pe care lumea nu o poate discerne.

Credincioşii au fost acuzaţi, interpretaţi greşit şi urâţi, din cauza lui Hristos. Ei au trecut prin mult necaz. Ei au învăţat prin experienţă, „Nu vă miraţi, dacă lumea vă urăşte.” Ei nu pot înţelege motivele voastre. Caracterul creştin este ceva ce ochii lor sunt prea orbi ca să discearnă, atingerea lor prea aspră pentru a-l simţi prin pipăit. Puterile sufletului lor sunt mult prea pervertite [928] pentru a stima lumina cea vie, cerească, ce străluceşte în mintea şi inima creştinului. Această lumină este necunoscută lumii.

Creştinii într-adevăr, se opun etalării. În măsura în care sunt creştini, ei sunt îmbrăcaţi cu umilinţă şi acest adevărat har îi face o lumină, în contrast cu întunericul. Dacă suntem creştini, nu vom căuta să fim lăudaţi sau înălţaţi de oameni, şi nu vom fi distanţaţi de lucrare prin mituire sau prin stimulente măgulitoare. Creştinii nu vor fi izgoniţi de la postul datoriei lor, de frică sau de mustrare, de învinuire, ură sau persecuţie.

Isus spune, „Voi sunteţi lumina lumii. Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Sunt unii care vor observa exemplul şi vor simţi influenţa unei vieţi creştine consecvente. Isus nu spune creştinului să se străduiască să strălucească, ci doar să lase ca lumina sa să strălucească în raze clare şi distincte în lume. Nu acoperiţi lumina voastră. Nu reţineţi în mod egoist lumina voastră. Nu lăsaţi ca ceaţa, confuzia şi boala lumii să se aşeze peste lumina voastră. Nu o ascundeţi sub pat sau sub obroc, ci puneţi-o într-un sfeşnic, ca ea să poată da lumină tuturor celor care sunt în casă. Nu vă chinuiţi pentru a vă aprinde pe voi înşivă ca să străluciţi, nici nu vă duceţi în peşteră la fel ca şi Ilie în descurajarea lui, ci ieşiţi, staţi cu Dumnezeu şi străluciţi. Dumnezeu spune să luminaţi, să străpungeţi întunericul moral al lumii. Fiţi sarea, gustul oamenilor.

Dacă oamenii care sunt în legătură cu lucrarea, s-ar ruga mai mult, dacă ar simţi că Dumnezeu le cere să participe la adunări, dacă ar căuta să asigure sufletelor lor mana cerească, atunci ar creşte în har şi în cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos până la statura deplină de bărbaţi şi femei în Hristos.

Când cei care sunt în poziţii de încredere sacră vor ţine adevărul cu fermitate şi îl vor vesti în mod distinct şi pozitiv, lumii nu îi va plăcea. Totuşi, [929] calea şi planul lui Dumnezeu este ca fiecare rază de lumină dată agenţilor omeneşti în viaţă, să strălucească în mijlocul întunericului moral care învăluie lumea.

Nu există nicio pace de obţinut prin unirea interesului nostru cu lumea, despre care Hristos spune că nu poate primi adevărul, deoarece nu cunoaşte pe Tatăl şi nici pe Fiul Isus Hristos. Isus spune: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.” Ioan 15:18,19. Isus atrăgea lumea, dar ei au refuzat să vină la Isus, au refuzat să-L cunoască. „Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: ,Robul nu este mai mare decât stăpânul său.’ Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.” Ioan 15:20,21.

Noi suntem biserica luptătoare, nu biserica triumfătoare. Trebuie să fie mai profundă, mult mai profundă spiritualitate în cei care se ocupă cu lucrurile sacre. Există un mare pericol în încrederea în sine, în încrederea în înţelepciunea omenească şi în a nu te sprijini serios şi complet pe Dumnezeu. Oricine încearcă să asigure pacea prin ascunderea adevărului şi prin neapărarea acestuia – adevărul prezent, potrivit pentru acest timp – va obţine o pace care va duce la somnul morţii.

Acum este momentul de a fi îmbrăcaţi cu fiecare piesă a armurii. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Efes. 6:12. Aici este lucrarea noastră, iar Satana va veni prin fiecare mijloc care este lăsat nepăzit, ca să orbească minţile cu privire la interesele adevărate şi vitale, care sunt în joc în acest timp. Dacă el poate întuneca minţile oamenilor noştri care au răspunderi, stricăciunea va lucra. Ei nu vor vedea şi nici nu vor înţelege lucrările lui Dumnezeu [930] mai mult decât au înţeles evreii în zilele în care cele mai mari binecuvântări au fost la îndemâna lor. Prin nepocăinţă, încredere în sine şi neprihănire proprie, ei au închis uşa pentru pacea lor. Ei au închis uşa faţă de singura lor speranţă, pentru că nu erau dispuşi să accepte calea lui Dumnezeu şi să-şi supună minţile şi inimile lor, luminii adevărului.

Nu avem nevoie de oameni care să influenţeze mintea oamenilor, ca în vechime, pentru a asigura pacea, favoarea şi prosperitatea pe care le anticipau, prin punerea deoparte a crucii. În felul acesta vor avea o pace, dar o pace după rânduiala lui Satana, o pace înşelătoare, nu pacea care vine de sus, pacea pe care Hristos a făgăduit s-o dea.

„Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească); drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” Iacov 3:13-18.

Nu există pace sigură fără prezenţa Duhului lui Hristos. Nu există nicio pace, decât cea care are legătură cu crucea. Domnul Isus a spus: „Nu vă voi lăsa orfani.”

Măsura dragostei lui Dumnezeu faţă de om se găseşte în darul lui Hristos. El este Mijlocitorul, care transmite iubirea lui Dumnezeu faţă de om. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16. Dumnezeu ne-a iubit şi de aceea ne-a dat pe Hristos; şi nu pentru că a dat pe Hristos, de aceea ne-a iubit.

Voi, cei care purtaţi povara responsabilităţii, Domnul Isus [931] aşteaptă să vă primească rugăciunile, mărturisirile, pocăinţa voastră. Dacă în experienţa voastră de zi cu zi nu este un caracter care dovedeşte că voi în mod constant primiţi putere de la Isus Hristos, nu sunteţi în siguranţă pentru niciun moment.

„Ei bine”, spune cineva, „Eu voi ieşi. Voi ieşi afară şi altcineva poate veni în locul meu.” Mai bine nu faceţi asta, dacă nu aţi decis că veţi menţine o legătură strânsă cu Dumnezeu. Dacă lăsaţi loc pentru Satana ca să vină între voi şi Isus, Satana va fi roditor în sugestii. Va exista o abundenţă de maşinaţii şi o încredere în acţiuni mecanice, lăsând la o parte pe Singurul care vă poate insufla cu Duhul Sfânt şi care în vremuri de pericol ridică un steag pentru voi împotriva inamicului. Nu trebuie să depindeţi de înţelepciunea voastră mărginită, pentru că voi aveţi o experienţă limitată în cel mai bun caz, şi nu ştiţi nici pe jumătate din ceea ce priveşte conducerea sigură şi înţeleaptă a lucrării din mâinile voastre, aşa cum credeţi că ştiţi.

Când veţi înţelege nevoia omului de a se pierde pe sine din vedere, de a avea ochiul îndreptat spre slava lui Dumnezeu, fără să se gândească sau să consulte ceea ce va spune lumea, ceea ce va gândi lumea şi ce motive vor atribui ei lucrării noastre, ci urmând pe Conducătorul vostru, ţinând pasul cu Căpetenia mântuirii voastre, păstrând simţurile foarte treze pentru a prinde ordinele Lui şi pentru a se supune acestora la literă atunci, deşi nu aţi avut experienţă, credinţa voastră se va ţine tare de puterea lui Isus. Împreună cu El, nu există nicio primejdie a eşecului.

Este mai uşor să zdrobeşti şi să distrugi lumea decât să o refaci, dar  Hristos Şi-a dat viaţa pentru a o reface. Tulburarea, întunericul şi moartea acoperă lumea ca un giulgiu funerar. Nu pot oamenii, mărginiţi în experienţă, să înveţe şezând la picioarele lui Isus? Privind căile şi lucrările Sale, văzând viaţa Sa de tăgăduire de Sine, ei sunt schimbaţi. „Învăţaţi de la Mine”, zice El, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă [pace] pentru sufletele voastre.” Matei 11:29

„Luaţi [932] jugul Meu asupra voastră.” Când luaţi jugul împreună cu Hristos, ca şi colaboratori cu El, sunteţi ucenici, nu dictatori. Hristos dictează. Voi puteţi fi agenţi omeneşti pentru a răspândi lumina în lume. Fiţi atenţi, ca să nu adunaţi din întunericul diavolului şi să numiţi aceasta înţelepciune de sus.

Doar Duhul lui Hristos, principiul cel viu sălăşluind în suflet, dă competenţă pentru sarcina de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Domnul Isus Hristos ia omul în lucrarea Lui şi îl face părtaş cu El însuşi la mântuirea sufletelor oamenilor.

Domnul a trimis profeţi şi solii din cer, pentru a mântui oamenii, dar ei au refuzat să accepte condiţiile. Domnul Isus Hristos a venit în lume ca să aprindă lumina în fiecare colţ obscur al lumii, dar Satana s-a interpus între Hristos şi oameni, pentru a împiedica comunicările divine, şi ca să zdrobească toată speranţa din inima Celui Atotputernic. În sfaturile sale, a pus în funcţiune o cale de acţiune ca omenirea să scoată din inima omenească şi forţa satanică să pună stăpânire pe ea.

Mâinile rele au răstignit pe Domnul slavei. Dar viţa mamă a fost plantată de partea cealaltă a zidului. Deşi crengile sale atârnă asupra lumii, rădăcina preţioasă a fost pusă în siguranţă, ca să nu fie niciodată dezrădăcinată, iar tulpinile uscate, fără sevă pot fi altoite în Viţa cea vie şi să poarte ciorchine bogate de roade.

Isus spune, „Vă voi trimite Mângâietorul. Doar Duhul Meu este priceput pentru sarcina de a mântui lumea, dacă aceasta va accepta proviziile harului Meu. Mângâietorul va convinge lumea în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”

Deci, fiecare om să lucreze în câmpurile lui Dumnezeu, pentru a convinge lumea despre păcat, neprihănire şi judecată. Aceasta este lucrarea mea, aceasta este lucrarea fiecărui conlucrător cu Isus Hristos. Agenţii care sunt angajaţi în vreun departament al lucrării pentru a transforma lumea, nu trebuie să formeze vreo confederaţie cu lumea, ca [933] să facă ceea ce face sau nu face lumea. Noi trebuie să ascultăm de ordinele care vin de sus. Orice sugestie făcută de cei care nu primesc adevărul, care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu pentru acest timp, slăbeşte puterea lucrării. Ei L-au scos pe Hristos din sfatul lor şi acceptă sfatul dumnezeilor Ecronului.

Domnul a făcut risipă de mijloace, pentru mântuirea omului. Resursele Lui sunt nelimitate. Inteligenţele cereşti sunt gata să se unească cu agenţii omeneşti şi oamenii pot veni în legătură apropiată cu Isus Hristos, Avocatul divin. Când oamenii simt că Isus Hristos trebuie să aibă controlul total al întregii inimi, a tuturor afecţiunilor, atunci El va fi cu fiecare lucrător, purtând partea grea a jugului. El mişcă inimile oamenilor, prin Duhul Său Sfânt. Noi avem o lucrare de făcut, aceea de a merge în toată lumea cu lumina dată de Dumnezeu, declarând cu peniţa şi cu glasul, drepturile lui Dumnezeu şi justificând pretenţiile lui Dumnezeu. Isus trebuie să fie singura noastră încredere şi siguranţă. Neprihănirea Lui trebuie să fie pentru totdeauna garanţia noastră.

Isus a spus: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Ioan 6:65. Omul face partea lui, ca agent omenesc al lui Dumnezeu, pentru a atinge oamenii, dar Isus, nu omul, face lucrarea de transformare a caracterului omului. Duhul Lui este răspândit prin toate capacităţile şi puterile încredinţate oamenilor, aducând lumină în înţelegere şi supunând sub stăpânirea Lui inima care slujea păcatului.

Dacă oamenii cu talent şi influenţă se încred în sine, atunci Isus îi părăseşte, şi El va angaja cele mai slabe şi mai simple dintre instrumente, pentru a face lucrarea Lui, ca şi în cazul lui Ghedeon şi în luarea Ierihonului. Nu omul este cel care trebuie să fie obiectul de atracţie. Nu omul este cel care să se ridice singur. Nu omul este cel care primeşte slava sau laudele, ci Domnul, Dumnezeul lui Israel

Review&Herald Office nu este într-o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu. Domnul [934] cere ca fiecare dintre slujitorii Săi să-L vestească, dar există o mare neglijare a acestui lucru. Atmosfera din Review Office nu este sănătoasă. Conducătorii nu sunt zeloşi în duh, slujind Domnului. În timp ce ei pretind a crede în Biblie, eşuează în practicarea învăţăturilor ei. Ei sunt ascultători, dar nu împlinitori ai Cuvântului. Harurile cereşti nu se află în inimă şi nu sunt ţesute în caracter. Cerinţa este: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” Matei 6:33. Adevărul, aşa cum este în Isus, va conduce oamenii să-L aducă pe Hristos pe primul loc, iar lumea, pe locul doi. Ei nu se vor angaja în lucrarea sacră a lui Dumnezeu, fără a căuta în modul cel mai serios îndrumarea cerească, pentru că Hristos a zis: „Fără Mine nu puteţi face nimic.” Ioan 15:5.

Oamenii care sunt angajaţi în lucrare, la editură, au nevoie de iluminarea divină în toate tranzacţiile lor de afaceri. Tot ceea ce se referă la lucrare, trebuie să fie făcut cu cea mai strictă integritate, nu doar faţă de cei de credinţa noastră, ci şi faţă de cei necredincioşi. Îngerii lui Dumnezeu privesc la toţi lucrătorii, pentru a-i ajuta pe toţi cei care au nevoie de ajutor şi ale căror inimi se apropie pentru a primi ajutor. Fiecare tranzacţie a omului cu semenii săi trebuie să fie caracterizată prin cea mai mare corectitudine. Nu trebuie ca un om să fie mai favorizat şi un altul defavorizat, ca o cârpă de şters picioarele, pentru că Dumnezeu declară că va judeca aceste lucruri.

Ce se întâmplă dacă treburile de afaceri sunt făcute fără a fi conduse de Isus? Ce se întâmplă dacă aceste treburi sunt făcute aşa cum s-a făcut, şi lucrurile care aparţin interesului nostru veşnic şi pacea minţii, sunt neglijate? Atunci păcătuim împotriva lui Dumnezeu, Îl jefuim şi tratăm necinstit pe Mântuitorul nostru, a cărui proprietate suntem. Ne înşelăm sufletele şi neglijăm a fi împlinitori ai Cuvântului. Nimeni nu se poate împovăra cu treaba până acolo încât să piardă simţul marii sale nevoi de hrană spirituală şi nevoia de a avea înflăcărarea duhului în slujirea Domnului, fără o pierdere prezentă şi veşnică. Oamenii fac greşeli, în propria lor înţelepciune mărginită. Ei nu simt că sunt dependenţi de Dumnezeu pentru fiecare [935] respiraţie a lor şi ei devin plini de sine. Aceasta a fost starea la editură. Dumnezeu nu este mulţumit. Există un spirit aspru, dictatorial. Dumnezeu vede toate acestea. Totul este scris în cartea Sa, şi fiecare acţiune dintre oameni se va vedea exact aşa cum este. Hristos Se identifică cu omenirea suferindă şi, dacă un om, în mândria duhului său, în ideile sale trufaşe despre sine, loveşte sufletul semenului său, Domnul Isus înregistrează asta ca fiind făcută Lui. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Matei 25:40. Dacă fiecare aţi putea vedea şi realiza efectul acelor cuvinte ascuţite şi iritate care rănesc şi descurajează sufletul, şi aţi putea vedea pe Isus rănit şi lovit din cauza acestor cuvinte, aţi avea grijă mai mare. Voi nu aţi îndrăzni să daţi dovadă de trăsături de caracter defecte şi inacceptabile. Voi aţi asculta Cuvântul.

„Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.” Col. 3:12-16.

Oh, dacă oamenii din conducerea editurii, ar practica învăţăturile lui Isus Hristos! Col. 4:2: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” Col. 4:6. „Cine dintre voi este înţelept şi priceput?” Iacov 3:13. Domnul Isus Hristos spune, [936] „Iată Eu stau la uşă, şi bat: Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Apoc. 3:20.

Spiritul rece, critic, sarcastic, care a găsit loc în inimile voastre, a alungat dragostea lui Isus. Izgoniţi acest spirit care nu este al lui Hristos, umpleţi golul cu spiritul lui Isus, şi veţi fi apoi vase de onoare, lucrători de care Dumnezeu nu trebuie să Se ruşineze.

Este pericol. Lucrătorii se despart de Isus Hristos şi un model lumesc este pus asupra lucrării. Domnul este împotriva tuturor acestor lucruri. Fiecare om care se ocupă cu lucrurile sacre să-şi amintească faptul că Evanghelia este în antagonism ascuţit cu  lumea, care zace în cel rău. Dacă lucrătorii nu umblă zilnic cu Dumnezeu, va fi exercitată o influenţă care va atrage nemulţumirea lui Dumnezeu asupra lucrătorilor. Integritatea nobilă nu este practicată în toate tranzacţiile voastre de afaceri, şi lucrătorilor din cadrul editurii li se vor da exemple care pot fi mijloace de pierdere ale sufletelor lor.

Fiecare tranzacţie necinstită în afacere, fiecare afacere făcută pentru a vă avantaja pe voi şi pentru a dezavantaja pe altul, este o încălcare a legii lui Dumnezeu. Voi nu iubiţi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă şi sunteţi înregistraţi – tocmai voi, care vă ocupaţi cu lucrurile sfinte – ca şi călcători ai legii lui Dumnezeu. Cei care fac lucrarea lui Dumnezeu nu pot dezonora mai tare numele Lui decât prin afaceri necinstite şi dezonorante. Poate că voi nu numiţi aceste tranzacţii ca fiind necinstite şi dezonorante, dar Dumnezeu astfel le numeşte. Voi ca şi creştini nu veţi câştiga niciodată respect dacă nu reprezentaţi pe Hristos în spirit, temperament, în purtare, în toate tranzacţiile voastre de afaceri. Pentru a face bine celor care sunt uniţi cu voi în lucrare, trebuie să-i inspiraţi cu încredere înţeleaptă în evlavia şi puritatea principiilor voastre. Dacă ei vă văd aspri, împietriţi, fără simţăminte, reci, neiubitori, ei ştiu că nu sunteţi creştini. Hristos spune, „Iubiţi-vă unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” Ioan 15:12

Să [937] privim caracterul lui Dumnezeu aşa cum este prezentat sau proclamat de El însuşi: „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” Ex. 34:6,7.

„Aşa vorbeşte Domnul: ,Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” Ier. 9:23-25.

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”  Mica 6:8.

„Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” Isaia 1: 16, 17.

Domnul cere un alt spirit în oamenii de frunte ai editurii. În toate consiliile lor, ei au nevoie de spirit de blândeţe, nu de nebunie. Ei nu au nevoie de un spirit puternic, dur, ci au nevoie să acţioneze ca nişte creştini. Lumina voastră trebuie să strălucească mai departe, nu în lumina scânteilor tăciunilor voştri, ci în lumina Soarelui Neprihănirii. Începutul încrederii şi siguranţei voastre în Dumnezeu şi în adevărul Lui, trebuie să rămână ferm până la sfârşit. Trebuie să existe un efort perseverent, neobosit pe tot parcursul vieţii, o luptare în lupta cea bună a credinţei. Lupta este continuă şi victoria este sigură. Fiecare suflet în care Hristos rămâne, va primi har peste har. În măsura în care omul adună harul, Dumnezeu înmulţeşte. El [938] va menţine un spirit nobil, după exemplul sfânt al lui Hristos. El va reprezenta caracterul lui Hristos, menţinând integritatea, puritatea şi sfinţenia.

„Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria.” 2 Pet. 3:17. Nu neglijaţi niciun mijloc al harului. În aceasta voi trebuie să fiţi un exemplu pentru toţi cei de la editură. Hristos, în rugăciunea Sa către Tatăl Său, a spus, „Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” Ioan 17:19. Voi trebuie să arătaţi că este mare nevoie de a se acorda atenţie mijloacelor harului, ca şi alţii să poată face ca şi voi.

Voi, cei de la editură, care pretindeţi a fi creştini, puneţi deoparte frivolitatea şi criticile voastre, care sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu. Dumnezeu are oameni peste care pune poveri legate cu lucrarea Lui la editură. Voi puteţi strica în mare măsură experienţa lor, cu lipsa voastră de evlavie şi cu lipsa de respect pentru lucrurile sacre. Dumnezeu vă cheamă să fiţi oameni aflaţi sub controlul Duhului Său, ca să puteţi fi ghizi pentru a conduce tinerii spre cer. Aveţi nevoie de Isus la fiecare pas. Acest timp – 1891 – este o perioadă în care ne putem aştepta ca Dumnezeu să-Şi manifeste puterea faţă de poporul Său. Proiectele misionare nu vor fi limitate, ci extinse. Bărbaţii trebuie să fie în strânsă legătură cu Dumnezeu, sau, dacă nu, vrăjmaşul se va interpune între ei şi Dumnezeu, astfel încât ei vor primi sugestiile sale ca fiind vocea lui Dumnezeu.

Lucrarea pentru acest timp este reprezentată de primul, al doilea şi al treilea înger care zboară prin mijlocul cerului. Primul înger are solia sa, cel de-al doilea urmează pe primul şi îşi poartă solia. Dar prima, nu este dată laoparte; ea  nu pierde nimic din forţă, pe măsură ce a doua este proclamată. La fel este şi cu îngerul al treilea. Aceşti îngeri reprezintă poporul lui Dumnezeu proclamând către lume Cuvântul lui Dumnezeu, prin care se produc impresii atât de puternice încât adevărul este [939] separat de gunoiul erorii şi stă revelat în frumuseţea lui pură, impecabilă. Aceste solii ale adevărului deschid înţelegerii contemplarea măreaţă a scenelor prin care ele ne conduc – scene solemne, de curăţire şi extrem de impresionante.

Aceasta a fost situaţia de la prima descoperire a adevărului prezent, pentru acest timp. Noi trebuie să chemăm pe Domnul pentru a deschide calea, să ne predăm pe noi înşine şi apoi să ne rugăm Domnului pentru ajutor. Bărbaţi care au lucrat în interesul naţiunii noastre au pătruns, prin strategiile şi planurile lor, dincolo de prezent, şi au fost foarte onoraţi pentru înţelegerea pe care au avut-o în ideile lor de anvergură. Dumnezeu a lucrat prin intermediul instrumentelor omeneşti în proclamarea soliilor adevărului. El le-a dat lor să le ducă. De la un început foarte mic în activitatea lor misionară, s-a ajuns la rezultate excelente. Această activitate se află într-o sferă atât de cerească încât proiectele ambiţiei omeneşti niciodată nu au atins-o. Aceasta are un scop atât de mare, încât politicile înţelepciunii lumeşti a oamenilor de stat, nu ar adăuga nimic la succesul acesteia, ci ar duce la risipirea şi pierderea ei.

Câmpul este lumea. Lumina adevărului trebuie să fie dusă în mijlocul întunericului moral. Aceasta nu este o solie pe care să o proclamăm pe ascuns. Niciunul care lucrează pentru Maestru, nu o ascunde aşa încât să nu îi descopere originea şi scopul. Aceasta trebuie să triumfe, să înalţe, să înnobileze şi să cureţe tot ceea ce atinge şi să dea demnitate tuturor celor care intră sub influenţa ei. Agenţii ei trebuie să fie oameni care nu vor sta liniştiţi nici zi nici noapte, pentru că ea implică cele mai puternice conflicte. Rezultatele ating ambele lumi, leagă pământul cu cerul, investeşte oamenii cu caracterul ei solemn. Crucea – crucea lui Hristos – este înălţată şi iese în evidenţă, sădind în solie o vigoare nouă. Puterea ei este văzută şi eficacitatea ei înţeleasă, arătând în inima legii sfărâmate, măreţia autorităţii Mântuitorului care iartă păcatele. Puterea Lui de a ierta păcatele este mare, largă şi profundă. Este fără limită.

Ce [940] altă putere mai are Domnul lui Israel, pentru a ajunge la cei care au dat la o parte avertismentele şi mustrările Lui şi care au socotit că ele nu vin dintr-o sursă mai înaltă decât sora White? Ce scuză puteţi spune înaintea lui Dumnezeu, la judecată, pentru faptul că aţi întors spatele dovezilor pe care vi le-a dat, despre lucrarea Sa? „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Nu aş vrea să redau sau să vă spun felul în care Dumnezeu a lucrat în şi prin mine, în trecut. Voi sunteţi  răspunzători pentru dovezile prezente.

Cât mă doare inima din cauza spiritului care a caracterizat întâlnirile de comitet şi de consfătuire! Ce spirit a fost adus în ele! Ideile şi opiniile unuia, le afectează pe ale celuilalt şi sunt multe critici şi glume. Un Martor a fost prezent la întâlnirile voastre şi a înregistrat totul. Aceste arme îl degradează pe cel care le foloseşte, şi nu-i dau nicio victorie.  Lucrurile sacre au fost aduse la nivelul celor profane. Glumele şi criticile voastre ascuţite, după modelul necredincios, îi plac diavolului, dar nu Domnului. Duhul lui Dumnezeu nu a stăpânit în comitetele voastre. S-au făcut declaraţii false despre soli şi soliile pe care ei le transmit. Cum îndrăzniţi să faceţi asta?

Ridiculizarea şi glumele, sunt argumente sărace. Ridiculizările degradează mintea oricui se angajează în acestea, pentru că despart sufletul de Dumnezeu. Nicio încredere nu poate să fie pusă în judecata acelora care fac acest lucru, nicio greutate nu se poate da sfatului sau deciziilor lor. Cicăleala şi critica nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Acestea lasă sufletul fără prospeţime sau har, la fel de uscat ca dealurile Ghilboa. A acuza pe lucrători şi lucrarea acelora pe care îi foloseşte Dumnezeu, înseamnă a acuza pe Isus Hristos în persoana sfinţilor Lui. Comentariile voastre în interiorul sau în afara comitetului nu au nimic cu Dumnezeu. Cu toţii aveţi nevoie să cultivaţi facultăţile voastre religioase, ca să puteţi discerne corect lucrurile religioase. Aţi avut un eşec categoric, în a distinge între aur curat, paiete şi obiecte aurite; între substanţă şi umbră.

Prejudecăţile [941] şi opiniile care au predominat la Minneapolis, nu sunt moarte nicidecum. Seminţele semănate acolo sunt gata să încolţească şi să aducă o recoltă asemănătoare, deoarece rădăcinile au rămas. Tulpinile au fost tăiate, dar rădăcinile nu sunt moarte, şi vor produce roadele lor nesfinte, pentru a otrăvi percepţia şi pentru a orbi înţelegerea acelora cu care veniţi în legătură,  în ceea ce priveşte mesagerii şi mesajele pe care Dumnezeu le trimite. Când veţi distruge rădăcina amărăciunii prin mărturisire profundă, atunci veţi vedea lumina, în lumina lui Dumnezeu. Studiaţi însă Cuvântul lui Dumnezeu cu acest scop. Aveţi nevoie să o faceţi. Nu studiaţi cu scopul de a vă confirma ideile, ci aduceţi ideile voastre la Biblie, pentru a fi curăţite, condamnate sau aprobate, în lumina Vechiului şi a Noului Testament. Faceţi din Dumnezeu şi din Biblia voastră, tovarăşi constanţi. Studiaţi Mărturiile cu acelaşi scop, cu multă rugăciune.

Domnul are înţelepciune nemărginită şi putere omnipotentă. Bunătatea şi mila Sa sunt nelimitate, fără părtinire şi fără ipocrizie. Dumnezeu nu va planifica, iar puterea Lui nu va executa vreun scop care nu este în armonie perfectă cu bunătatea infinită. Nici dreptatea Sa nu face vreo cerere sau dorinţă care sunt în opoziţie cu dorinţele sau pretenţiile milei Sale. Trebuie să existe o cooperare între dreptate şi milă, fiecare trăgându-şi vitalitate, putere şi eficienţă infinită din unirea şi cooperarea plină de înţelegere a tuturor atributelor lui Dumnezeu. Lucrătorii noştri de la editură, mari şi mici, vor avea nevoie să înveţe aceasta.

Am fost într-unul din comitetele voastre. Cineva s-a ridicat, şi foarte serios şi hotărât, a arătat o hârtie. Am putut citi în întregime ce scria – American Sentinel. Au fost făcute critici în dreptul articolelor publicate în aceasta. S-a declarat că aici trebuie tăiat, şi că dincolo trebuie schimbat. Cuvinte puternice au fost rostite şi a existat un puternic spirit necreştin. Ghidul meu mi-a dat cuvinte să vorbesc celor care au fost prezenţi, care nu au fost reţinuţi în a face [942] acuzaţii.

În esenţă, voi reda mustrarea dată: A existat un spirit de luptă în mijlocul comitetului. Domnul nu a prezidat în consfătuirile lor iar minţile şi inimile lor nu au fost sub influenţa stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu. Lăsaţi pe adversarii credinţei noastre să instige, şi să dezvolte planurile care se formează. În timp ce planurile nu sunt contestabile, sunt introduse principii prin care Dumnezeu va fi dezonorat.

Lumina pe care Domnul a dat-o, ar trebui să fie respectată, pentru siguranţa voastră, precum şi pentru siguranţa bisericii lui Dumnezeu. Dacă paşii făcuţi de către unii, devin ceva uzual în poporul rămăşiţei lui Dumnezeu, cu siguranţă nu veţi fi susţinuţi de Dumnezeu, pentru că Domnul va nimici sfaturile celor înţelepţi – ale celor care s-au flatat singuri că sunt înţelepţi. Este evident din felul vostru de acţiune, că aţi făcut planuri şi v-aţi pus ţinte fără ajutorul Celui puternic în sfat. Domnul va lucra. Oamenii care iau astfel de decizii au nevoie ca ochii lor să fie unşi cu alifia spirituală. Voi v-aţi simţit puternici în propria voastră putere, dar este Unul care poate lega braţul celui puternic şi poate nimici sfaturile celor înţelepţi.

1 Petru 2:1-12.

Marea controversă între cele două mari puteri se va încheia curând şi, spre încheierea timpului, va fi un conflict extraordinar, aprig. Acum este momentul să vă propuneţi, aşa cum au făcut Daniel şi tovarăşii săi în faţa curţii Babilonului, să fiţi credincioşi principiului. Cuptorul de foc încălzit de şapte ori mai mult decât de obicei, nu a abătut de la principiile lor [pe cei trei evrei]. Ei au stat ferm şi au fost aruncaţi în cuptorul de foc. Înfăţişarea unei a patra Persoane a fost cu ei, şi nici chiar miros de foc nu s-a simţit pe hainele lor. Cuşca cu lei [943] a fost deschisă pentru a primi pe credinciosul Daniel, care se ruga, dar şi-a ascuns el scopul? Şi-a schimbat el obiceiul? De trei ori pe zi, aşa cum îi era obiceiul, a căutat pe Domnul lui în camera lui, cu fereastra deschisă spre Ierusalim. Dumnezeu l-a scăpat pe Daniel.

Să ne uităm la cazul lui Ilie. El întâlneşte pe duşmanul său de moarte, împăratul, domnitorul despotic, care nu mai credea în religia adevărată. Regele îl acuză pe Ilie, „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” 1 Regi 18:17. Se scuză Ilie? Recurge el la linguşire? Trădează el încrederea sacră, din cauză că Israel şi-a pervertit credinţa şi a renunţat la supunerea faţă de Dumnezeu? Prooroceşte el lucruri plăcute pentru ca să placă împăratului, să-l îmbuneze şi să-şi asigure favoarea lui? Nu, nu! Se va sustrage el problemei? Va ascunde el de împărat, adevărata cauză a judecăţilor lui Dumnezeu, care cad peste toată ţara lui Israel? Nu, nu! Ilie este un om care proclamă adevărul, numai adevărul, aşa cum o cer circumstanţele. El simte o greutate, o povară mare şi durere pentru Israelul apostat. El trebuie să arate fărădelegile lor, ca ei să se umilească în faţa lui Dumnezeu, pentru ca El să-şi întoarcă de la ei mânia aprinsă. De la Ilie, a venit răspunsul: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă ai părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.” 1Împ.18:18.

Aceasta este tocmai calea pe care o vor urma cei care sunt acum la editură. Lumea de azi este plină de linguşitori şi făţarnici, dar să ferească Dumnezeu ca aceia care pretind a fi păzitori ai lucrurilor sacre, să trădeze interesele sfinte prin instigările, sugestiile şi planurile Satanei. Eu am de dat o avertizare pentru acest corp adunat în această clădire, în Conferinţă Generală. Există pericolul ca instituţiile noastre să creeze planuri, căi şi mijloace care nu înseamnă succes, ci înfrângere. Eu nu îndrăznesc să las ca această Conferinţă să se termine iar cei care sunt adunaţi să se întoarcă la casele lor, fără a vă spune să analizaţi cu atenţie fiecare propunere [944] prezentată, fiecare plan pus înaintea voastră. Nu vă pripiţi să răspundeţi acestor planuri cu „Da”-ul şi cu „Amin”-ul vostru, şi nu vă lăsaţi duşi de propuneri care par nevinovate, dar al căror sfârşit este ruina şi decăderea din favoarea lui Dumnezeu.

Suntem în primejdie. Eu fac să răsune semnalul de avertizare. Dumnezeu vă cheamă să vă umiliţi sub braţul puternic al lui Dumnezeu, şi El vă va ridica. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi. Slujbaşi mari şi mici, voi nu aveţi timp pentru a vă plânge de lucrarea voastră fără succes. Priviţi la Isus. Prindeţi-vă de puterea Lui printr-o credinţă vie şi faceţi pace cu Dumnezeu. Voi tânjiţi prea mult după lauda oamenilor.

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând. ‚Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.’” Isa. 55: 6-9.

„Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. ‚Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.’” Isa. 57:15.

„Asa zice Domnul, Răscumpărătorul lui Israel, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: ‚Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.’ „Aşa vorbeşte mai departe Domnul: ‚La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul.” Isa. 49:7,8.

Să [945] nu lăsaţi ca oamenii să se înalţe şi să caute să-şi realizeze ideile lor, fără să aibă aprobarea şi cooperarea poporului lui Dumnezeu. Spiritul vostru puternic, nu trebuie să devină o putere de stăpânire. Comitetele voastre zgomotoase, certăreţe, nu sunt în armonie cu Hristos, cu modul Lui şi cu căile Sale. Voi trebuie să aveţi acreditare divină, înainte de a face mişcări decise.

La fel de sigur cum credem în Isus Hristos şi facem voia Lui, fără a ne înălţa pe noi, ci umblând în toată umilinţa minţii, e sigur şi faptul că Domnul va fi cu noi. Dar El dispreţuieşte spiritul vostru aprins. El este întristat de împietrirea inimilor voastre. Rugaţi-L să vă dea o inimă de carne, care poate simţi mereu şi poate fi atinsă de durerile omeneşti; o inimă care nu va fi surdă faţă de văduve sau orfani; care are milă de cei săraci, infirmi şi asupriţi; care iubeşte dreptatea şi urăşte tâlhăria; care nu face diferenţă în favoarea voastră, ci va lua în considerare pe cei nevoiaşi. Apoi, făgăduinţa revelată în Isaia 58, va fi experimentată de voi.

Veţi avea nevoie să faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, ca nu cumva şchiopii să se întoarcă din drum. Suntem înconjuraţi de şchiopi şi de cei care stagnează în credinţă. Ajutaţi-i apoi, nu oprindu-vă voi înşivă, ci stând ca nişte bărbaţi fermi ca o stâncă, pentru principiu – bărbaţi care s-au dovedit fermi, încercaţi. Ştiu că o lucrare trebuie făcută pentru popor căci, în caz contrar, sunt mulţi cei care nu vor primi lumina îngerului trimis din cer pentru a umple tot pământul cu slava lui.

Să nu credeţi că atunci când va veni ploaia târzie, veţi fi un vas de onoare pentru a primi ploaia binecuvântării – însăşi slava lui Dumnezeu – în timp ce v-aţi umplut sufletele de vanitate, vorbind despre lucruri perverse, nutrind în taină rădăcinile amărăciunii pe care le-aţi adus la Minneapolis, pe care le-aţi cultivat şi le-aţi udat cu grijă de atunci încoace. Neplăcerea lui Dumnezeu va fi cu siguranţă peste fiecare suflet care manifestă un spirit atât de diferit de spiritul şi gândul lui Hristos. Trebuie făcută o lucrare în inimile voastre, în mod individual, altfel [946] veţi semăna neghina. Când Domnul vă va atinge buzele cu un cărbune aprins de pe altarul Lui, atunci trâmbiţa fiecărui păzitor adevărat va da un sunet clar – foarte diferit de cel pe care îl auzim.

Dumnezeu are o mărturie vie, nu predicare searbădă, fără viaţă. Bărbaţii puşi în funcţii de răspundere, nu trebuie să studieze pentru a se potrivi cu planurile lumii, pentru a satisface ideile lumii, pentru a vorbi cuvinte moi şi profeţii înşelătoare. Mângâietorul – Duhul Sfânt al lui Dumnezeu despre care Hristos a spus că Tatăl Îl va trimite în Numele Lui – cu buze necruţătoare, dovedeşte lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. „Mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi înţelepciunea.” 2 Tim. 4:2.

Avem un cer de câştigat şi un iad de evitat. Noi suntem mai departe sub împuternicire divină şi sub jurământul solemn făcut lui Dumnezeu. Noi suntem mai departe soli de partea lui Hristos, administratori ai tainelor lui Dumnezeu. Să ne amintim mereu că suntem înconjuraţi cu un nor de martori. Inteligenţele cereşti ne privesc ca ambasadori ai Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor. Avem dreptul de a ridica stindardul sus. Astfel zice Domnul, care înţelege demnitatea chemării noastre, sfinţenia lucrării noastre. Am face bine să ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu, altfel ne va umili El. Domnul priveşte cu dizgraţie asupra celor ce vor să placă oamenilor, în care există o acuzare satanică faţă de oamenii care ar trebui să fie respectaţi, şi pe care Dumnezeu îi foloseşte.

Sensibilitatea, bunătatea, adevărata curtoazie şi rafinamentul sentimentelor care dovedesc că oamenii învaţă în şcoala lui Hristos, au dispărut din inimile şi caracterele multora care cred că Dumnezeu îi foloseşte. Martorul Credincios spune, „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi ... Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Apoc.2: 4,5. Dacă ar exista mult mai multă pocăinţă şi mai puţină mulţumire de sine şi [947] laudă de sine, am putea să vedem lucrurile spirituale mult mai clar. Dumnezeu vrea să intraţi în legătură vitală cu El însuşi. Atunci va fi aprinsă o flacără mai pură în fiecare suflet, şi dragostea lui Hristos va rămâne în inimă.

S-a produs o îndepărtare de Dumnezeu şi nu a avut încă loc o lucrare zeloasă de pocăinţă şi de revenire la dragostea dintâi. Infidelitatea şi-a făcut loc în mare măsură între noi. Este la modă îndepărtarea de Hristos, renunţarea la Domnul şi acceptarea scepticismului. „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.” Luca 19:14. Baal va fi scopul, credinţa, religia unui număr regretabil dintre noi, deoarece ei aleg propria lor cale în locul căii lui Dumnezeu. Adevărata religie, singura religie a Bibliei – credinţa în iertarea păcatelor, neprihănirea lui Hristos şi sângele Mielului – a fost nu numai vorbită de rău şi desconsiderată, ridiculizată şi criticată, ci au fost create suspiciuni şi gelozii, care au dus la fanatism şi ateism. Doar adevărata viaţă în Isus Hristos, este adevărata religie a Bibliei. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie un principiu activ, lucrător, în caracterul religios. Dragostea lui Hristos trebuie să devină un principiu constant pentru a face sufletul roditor în fapte bune. Aceasta ar trebui să fie forţa şi puterea fiecărei solii care iese de pe buzele oamenilor.

Ce viitor ar fi înaintea noastră, dacă oamenii ar fi uniţi în Hristos? Dacă această lungă controversă, care a fost menţinută prin agenţii satanici, s-ar încheia în unitatea pentru care S-a rugat Hristos, nu am vedea oameni elaborând planuri şi [dictând] modalităţi de lucru, măcar că ei nu au vedere spirituală pentru a discerne lucrurile spirituale. Ei văd oamenii ca pe nişte copaci care umblă. Ei au nevoie de atingerea divină ca să poată vedea aşa cum vede Dumnezeu şi să lucreze aşa cum a lucrat Hristos. Atunci, păzitorii Sionului, vor face să sune trâmbiţa în note tot mai clare şi mai puternice, deoarece vor vedea sabia venind.

Nu este momentul acum ca noi, cei care pretindem că ţinem poruncile lui Dumnezeu, să ne aşezăm de partea celor fărădelege, pentru a vedea cu ochii lor, pentru a auzi [948] cu urechile lor şi să înţelegem cu simţurile lor pervertite. Noi trebuie să luptăm împreună. Trebuie să lucrăm pentru a fi una, pentru a fi sfinţi în viaţă şi în caracter, şi să nu ne mai plecăm genunchii pentru a idolatriza părerile oamenilor sau vreo poftă ruşinoasă. Noi nu trebuie să mai aducem Domnului jertfa unui suflet poluat, mânjit de păcat. „‚Vai de tine, Horazine!’ a zis El. ‚Vai de tine, Betsaido!’ Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la Locuinţa morţilor.” Matei 11:21-23. [949]