Manuscrisul 40, 1890 – Viziunea de la Salamanca

Manuscrisul 40, 1890 – Viziunea de la Salamanca

VIZIUNEA DE LA SALAMANCA

[Scris în 1891, în timpul Sesiunii Conferinței Generale din martie]

La Salamanca [N.Y.], 3 noiembrie 1890, în timp ce eram plecată pe genunchi în rugăciune stăruitoare, parcă m-am detașat de tot ce era în jurul meu și rosteam o solie către o adunare care părea a fi Conferința Generală. Eram mișcată de Duhul lui Dumnezeu să spun multe lucruri și să fac cele mai serioase apeluri, deoarece mă îndemna faptul că un mare pericol se află înaintea celor care sunt în inima lucrării.

Eram încă plecată în rugăciune, simțind o durere profundă la nivelul minții și corpului. Mi se părea că trebuie să duc o solie poporului nostru de la Battle Creek. Cuvintele urmau să fie serioase. „Spune cuvintele pe care ți le voi da, pentru a-i împiedica să facă lucruri care L-ar separa pe Dumnezeu de casa de editură și ar sacrifica principiile curate și sfinte care trebuie să fie păstrate. Ochii lui Dumnezeu s-au aplecat asupra lor cu durere amestecată cu adâncă neplăcere, iar cuvintele au fost spuse: «Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi. Adu‑ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (Apocalipsa 2:4-5). Nu este timp de pierdut. Dumnezeu vorbește. Oamenii slujesc vrăjmașului și trădează principiile sfinte.

Multe lucruri mi-au fost dezvăluite. Ochii care au plâns odată în dreptul Ierusalimului nepocăit – pentru nepocăința lor, pentru ignoranța lor față de Dumnezeu și Isus Hristos, mântuitorul lor – sunt îndreptați asupra inimii lucrării din Battle Creek. Ei erau în mare pericol, din cauza formării unei alianțe, însă nu știau aceasta. Ei umblau în scânteile făcute de vreascurile lor. Nepocăința omenească le-a orbit ochii și, cu toate acestea, înțelepciunea omenească încă mai căuta să conducă [917 interesele importante, în special în lucrările și metodele casei de editură. Mâinile oamenilor au acaparat lucrarea. Judecata omenească a adunat căile de control în mâini mărginite, în timp ce Dumnezeu și voia Lui, calea Lui și sfatul Lui nu au fost căutate cu seriozitate și umilință – nu au fost socotite indispensabile. Oameni cu o voință încăpățânată, inflexibilă, de fier, și-au manifestat propriile trăsături de caracter pentru a conduce lucrurile după propria lor judecată.

Le-am spus: Nu puteți face acest lucru. Puterea de control asupra acestor mari interese nu poate fi dată în totalitate oamenilor care au atât de puțină experiență în lucrurile lui Dumnezeu, așa cum aveți voi. Voi nu cunoașteți calea Domnului. Peste tot în rândurile noastre, adevărul este denaturat. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să aibă credința dezamăgită și zguduită în propria lui instituție – editura de la Battle Creek – din cauza gestionării greșite a minților omenești care preamăresc sinele.

Dacă vă puneți mâna asupra lucrării marelui instrument al lui Dumnezeu – pentru a vă scrie antetul și a vă pune caracterul asupra lui – aceasta va fi o activitate periculoasă pentru voi și dezastruoasă pentru lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta va fi un păcat la fel de mare în ochii lui Dumnezeu, ca atunci când Uza a întins mâna să sprijine chivotul lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la voi, cei care ați intrat în lucrarea altor oameni, este să vă faceți cu umilință datoria personală. Voi trebuie să vă purtați cu dreptate față de toți cei angajați în lucrarea pentru oameni, trebuie să iubiți mila și să umblați smeriți cu Dumnezeul vostru. Nu ați făcut aceasta. Lucrările voastre mărturisesc împotriva voastră. Dacă nu reușiți să faceți acest lucru, indiferent de poziția și responsabilitatea voastră – chiar dacă ați avea tot atât de multă autoritate cât a avut Ahab – veți afla că Dumnezeu este mai presus de voi și că suveranitatea Lui trebuie să fie, și va fi supremă.

În toți cei care sunt implicați în conducerea actuală a biroului editurii este, în general, prea puțină dragoste și prea puțin respect față de Dumnezeul din ceruri, prea puțină credință, credință autentică în Dumnezeu și în lucrările Lui providențiale. [918] Dar este Cineva al cărui ochi este asupra tuturor domeniilor lucrării, asupra tuturor planurilor, asupra tuturor închipuirilor fiecărei minți. Acel ochi vede dedesubtul lucrurilor, acel ochi discerne gândurile și intențiile adevărate ale inimii. Nu este o faptă a întunericului, nu este un plan sau o imaginație a inimii pe care El să nu o citească ca pe o carte deschisă. Fiecare faptă și fiecare scop sunt înregistrate. Fiecare cuvânt, fiecare acțiune, fiecare plan este consemnat cu fidelitate în cărțile minunatului Cercetător al inimilor, care spune: „Știu faptele tale.”

Mi s-a arătat că nebuniile lui Israel din zilele lui Samuel se vor repeta, dacă oamenii nu vor avea o mai mare umilință, mai puțină încredere în ei înșiși și mai mare încredere în Domnul Dumnezeul lui Israel, conducătorul poporului Lui. Capacitatea și înțelepciunea fiecărui om vine doar de la Dumnezeu. Dacă va fi conectat cu Dumnezeu, viața lui legată de Dumnezeu, el va face lucrările lui Dumnezeu. Dumnezeu are o înțelepciune nederivată. El este Cel infinit. Umanul este finit, supus greșelii. El este izvorul de lumină, viață și slavă a lumii. O singură gaură va scufunda cea mai puternică navă care a străbătut vreodată mândrul ocean. Așa va naufragia și biserica în mijlocul pericolelor acestor ultime zile, în afară de cazul în care Căpitanul sfânt al mântuirii ei nu va sluji doar în calitate de căpitan, ci și de pilot.

Noi avem un Cap viu, iar fiecare om aflat în slujba în care sunt implicate responsabilități sfinte, trebuie să întrebe la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului?” El trebuie să privească în mod constant și continuu la Isus pentru îndrumarea Lui și să păstreze principiul cu orice preț. Nu este nevoie de ceea ce pot face oamenii mărginiți, ci de ceea ce Dumnezeu poate face prin oamenii mărginiți care pot fi învățați, care sunt smeriți, altruiști și sfințiți. Dacă puterea divină nu cooperează cu umanul, noi nu ne putem pune nici cea mai mică încredere în capacitatea omenească. Când oamenii fac din Dumnezeu încrederea lor, aceasta va fi arătată prin smerenie, prin multă rugăciune, dragoste, politețe creștină și curtoazie autentică față de toți oamenii, și prin mare prudență în poziția și acțiunile lor. Ei vor dezvălui dependența de Dumnezeu și vor dovedi că au sub picioarele lor [919] o platformă fermă a principiului solid și curat. Acești oameni vor arăta că au mintea lui Hristos.

Există, în general, prea multă încredere în sine și atotsuficiență, prea multă mândrie a inimii și stimă de sine, fără a-I da slavă lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a încredințat oamenilor minți și talente, doar pentru probă, pentru a-i testa și vedea dacă vor lucra pe calea Sa, dacă vor face voia Lui și nu își vor pune încrederea în ei înșiși. Dacă ei nu suportă testul, nu sunt potriviți pentru împărăția Lui. „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Ieremia 9:23-24).

Domnul i-a permis lui Israel să își aibă propria cale, după ce i-a spus în mod clar, prin Samuel, că nu este calea dreaptă și cea mai bună. În mintea lor și după propria lor judecată era modul care le-ar aduce, după cum își imaginau, cea mai mare glorie ca națiune. Domnul a îndeplinit dorința inimilor lor nesfințite.

Atunci când Israelul a cerut un împărat care să îi „judece ca pe toate națiunile”, „lucrul acesta nu i-a plăcut lui Samuel”. „Și Samuel s-a rugat Domnului. Și Domnul i-a spus lui Samuel: Dă ascultare vocii poporului în tot ce îți spun ei, pentru că nu pe tine te-au lepădat ei, ci pe mine m-au lepădat, ca să nu domnesc peste ei. Conform tuturor lucrărilor pe care le-au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt până în această zi, prin aceea că m-au părăsit și au servit altor dumnezei, astfel îți fac și ție” (1 Samuel 8:5-8).

Samuel nu a fost singurul care i-a pus pe fiii săi ca judecători în Israel. Samuel și-a educat și instruit fiii, iar ei erau bine pregătiți pentru a face lucrarea [920] de judecare a lui Israel, dacă ar fi făcut așa cum a făcut Daniel în curțile Babilonului – dacă și-ar fi propus în inimile lor să fie loiali principiilor învățăturii primite. Dumnezeu ar fi fost cu ei și i-ar fi onorat, dacă ei ar fi căutat sfatul și înțelepciunea Lui și L-ar fi onorat.

„Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea” (1 Samuel 8:3). Samuel nu a fost de vină pentru nelegiuirile fiilor lui. Samuel a avut o inimă chinuită și dezamăgită din cauza faptului că fiii lui au dezamăgit așteptările poporului. Și se precizează în ce fel. Prin iubirea de bani ei au devenit judecători nedrepți. Acest lucru a fost o încercare dureroasă pentru tatăl îmbătrânit, pentru că a fost o sursă continuă de ispită pentru popor să creadă că Samuel și-a neglijat datoria, așa cum a făcut Eli. Samuel a suferit mult mai mult din cauza fărădelegilor lor, decât a suferit Israel. Au fost modelați fiii lui, în vreo anumită măsură, după exemplul văzut în tatăl lor? Nu! Nu! Ei au fost modelați după exemplul celor cu care s-au asociat.

Omul pe care Domnul l-a pus peste poporul Lui, a fost deseori rănit de-a lungul anilor, dar el a avut o experiență valoroasă în păstrarea căilor Domnului. Dacă Samuel nu și-ar fi făcut datoria față de fiii săi, Dumnezeu i-ar fi trimis o solie așa cum i-a trimis lui Eli. În acest caz, se vede modul în care copiii, prin cursul lor de acțiune, pot slăbi și contracara cele mai bune eforturi ale părinților lor.

Dar Domnul a comunicat cu Samuel, oferindu-i chiar îndrumări speciale cu privire la ce ar trebui să facă în cazul încălcărilor făcute de Israel. „Ascultă-le glasul deci; dar înștiințează-i, și fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei” (1 Samuel 8:9). Samuel a spus cu credincioșie poporului care i-a cerut un împărat, toate cuvintele Domnului. (1 Samuel 8:11-12). Au schimbat cuvintele solemne rostite de Samuel sub conducerea lui Dumnezeu, scopul lor? Nu! Mințile lor au tins spre a urma propria judecată și a lepăda înțelepciunea lui Dumnezeu. [921]

Israel a obosit să aibă conducători evlavioși care au păstrat scopul, voia și onoarea lui Dumnezeu înaintea lor, în conformitate cu instrucțiunile lui Dumnezeu. Ei voiau o religie reformată prin care, datorită prosperității exterioare măgulitoare, să poată fi mult stimați în ochii națiunilor din jur. Așa cum, la un moment dat, au tânjit după prazul și ceapa din Egipt, au murmurat din cauză că nu au avut totul pentru a-și satisface poftele și și-au mărturisit alegerea de a se întoarce mai degrabă în robie, decât să-și tăgăduiască poftele, tot așa, acum, L-au insultat pe Dumnezeu în față, dând la o parte conducerea Lui înțeleaptă. Ei au tânjit după bogății și splendori, precum cele ale altor națiuni din jurul lor.

Dumnezeu a fost întristat de nerecunoștința poporului Lui ales. Când Samuel s-a rugat Domnului în durerea sufletului său, Domnul i-a spus că nu de omul Samuel erau ei nemulțumiți, ci de autoritatea divină a Domnului, căci El, ca împărat peste poporul Lui, îi desemnase pe judecători. Dacă judecătorii deveneau nedrepți, dacă deveneau nesfințiți, dacă se încredeau în propria lor înțelepciune mărginită, era sarcina poporului să pună aceste lucruri în ordine, nu să dea la o parte autoritatea Dumnezeului cerului. Aceasta era o continuare a rebeliunii care a lăsat trupurile moarte ale părinților lor în pustie.

Ce efect au avut asupra poporului cuvintele lui Samuel, primite de la Domnul? „Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. «Nu, au zis ei, ci să fie un împărat peste noi, ca să fim și noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră și ne va cârmui în războaiele noastre»” (1 Samuel 8:19-20). Noi putem vedea acum ce încredere poate fi pusă în ființele omenești, mărginite, ale căror inimi nu sunt zi de zi și oră de oră sfințite, supuse și controlate de dragostea și teama față de Maiestatea cerului.

Mintea lui Satana insufla inimile oamenilor, pentru ca Israel să urmeze sfatul său satanic. Ei au fost vrăjiți de diavol să își îndeplinească [922] propriile scopuri chiar și în fața protestelor solemne din partea profetului lor în vârstă, pe care ei au avut toate motivele să îl respecte și să creadă că le-a vorbit cuvintele pe care Dumnezeu însuși l-a pus să le rostească. [Dumnezeu a dorit] să-i salveze din suferința viitoare și să îi țină sub propria Lui îndrumare milostivă, în loc de a-i lăsa pradă judecății schimbătoare și voinței puternice a unor oameni care au ales să iasă din mâinile lui Dumnezeu, să se ghideze și să conducă afacerile din guvernarea lui Israel, după mintea lor.

Nu există niciun fel de învățătură sau exemplu care poate birui trăsăturile firești de caracter care au crescut odată cu creșterea lor și s-au întărit odată cu puterea lor. Restricțiile exterioare ale oamenilor cu experiență vor ține în frâu pentru o perioadă de timp înclinațiile nesfințite, dar să se dea la o parte aceste restricții, și se va vedea realitatea tristă a faptului că cei care ocupă poziții importante de încredere, nu sunt oameni care au făcut din Dumnezeu teama lor și n-au întrebat la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului?” Domnul vrea oameni care își vor simți nevoia de a-și trage puterea de la o forță nevăzută, care este Dumnezeu.

Lui Israel i-a fost dat un împărat, așa cum au dorit în inima lor. Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui Saul, împăratul lor ales, și el a fost un om convertit. Samuel a zis către el: „Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine” (1 Samuel 10:7). Aceasta este în mod clar declarat: „De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (Versetul 9). Vedem aici ce este gata Dumnezeu să facă pentru fiecare dintre slujitorii Lui. Dacă Saul ar fi ascultat de Domnul în toate lucrurile, ar fi fost o binecuvântare pentru Israel, dacă ei ar fi ascultat de el. Dar dacă regele părăsea loialitatea față de Dumnezeu, atunci urma să fie vai de Israel! În acest caz, el s-ar dovedi un blestem, în loc de a fi o binecuvântare.

Toată această istorie este scrisă pentru avertizarea noastră, cei peste care a venit sfârșitul lumii. Mi-a fost prezentat din nou și din nou, că poporul lui Dumnezeu din aceste ultime zile, nu poate fi în siguranță dacă se încrede în oameni și face din om [923] sprijinul lui. Cu dalta puternică a adevărului, Dumnezeu i-a scos din cariera lumii ca pietre brute și i-a adus în atelierul Lui în care El poate, cu ciocanul și dalta, să-i scape de marginile lor diforme și neprelucrate, și să-i facă potriviți pentru un loc în clădirea Lui. Dar ei trebuie să fie ciopliți și șlefuiți de profeții Lui. Reproșuri, avertismente, mustrări și sfaturi trebuie să ajungă la inimile lor și să îi facă asemenea lui Hristos. Ei trebuie să devină schimbați în inimă și în caracter și trebuie să țină calea Domnului.

Înalț acum avertismentul că este o primejdie. Oamenii trebuie să știe dacă o este primejdie. Ei nu trebuie să fie ținuți în întuneric. (Ezechiel 3:17-21.)

După cum Domnul, în providența Lui, a pus oameni în poziții de încredere sfântă, la fel de sigur este că El va califica acești oameni pentru pozițiile lor. Dacă își vor menține consacrarea față de Dumnezeu, dacă vor studia cu rugăciune cuvântul Lui, dacă se vor ruga și vor veghea în rugăciune, El le va da Duhul Lui Sfânt pentru a face lucrarea sacră, importantă, zi de zi, oră de oră și minut de minut. Domnul va lucra la inimile oamenilor, dacă oamenii care sunt însărcinați cu lucruri sacre, se vor da pe ei înșiși Lui, fără rezerve, și vor deveni creștini conform Scripturii.

Unii pot să spună: „Am făcut tot ce am putut face.” Poate că ați făcut – dar de la voi înșivă, nu puteți face nimic bun. Voi trebuie să depindeți, cu credință vie, activă și perseverentă, de Isus Hristos. Voi puteți evita responsabilitățile, puteți să vă îndepărtați și mai tare de canalul de lumină, puteți respira atmosfera lumească și să deveniți oameni de afaceri complet lumești. Dar merită? Nu puteți gândi așa, având veșnicia în vedere. O separare de lucrare vă va scăpa de ispită? Nu! Fiecare om care acceptă responsabilități, nu trebuie să accepte atât de multe încât să nu-și poată lua timp să caute înțelepciunea pe care doar Domnul poate să i-o dea. Duhul Domnului va face mai mult pentru voi în lucrare decât puteți face voi în întreaga viață, fără Duhul Lui Sfânt.

Oricine are o treabă de făcut pentru Stăpân, în orice domeniu, trebuie să știe că este susceptibil de a face greșeli, pe care le-ar putea evita dacă ar reduce aceste [924] responsabilități. Însă acesta ar fi un lucru mult mai periculos de făcut. Să aleagă oamenii, din această cauză, poziții mai ușoare și mai puțin responsabile? Să rămână ei neconsacrați? Nu vor face așa cum a făcut robul necredincios care și-a îngropat talantul, plângându-se că cerințele Domnului sunt prea grele? Acest rob necredincios a pretins că L-a cunoscut pe Dumnezeu, iar apoi L-a acuzat realmente de fraudă. El a avut o viziune falsă despre caracterul lui Dumnezeu.

Discursul administratorului necredincios – slujitorul leneș – nu a fost doar o scuză, ci a fost exprimarea adevăratelor sentimente ale inimii sale. El L-a privit pe Domnul exact așa cum s-a exprimat. Avarul egoist a făcut caracterul lui Dumnezeu asemenea caracterului său. El nu a avut nicio simplitate a inimii, nicio religie autentică, nicio cunoștință practică a caracterului lui Dumnezeu, și nu a crezut în mila Lui fără plată și în darul bogat al harului Lui.

A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a avea încredere deplină în El. Ah, ce sentimente nutresc azi oamenii față Dumnezeu! Oamenii trebuie să fie refăcuți față de Dumnezeu și față de ei înșiși. Este atât de greu pentru oameni să-și vadă propriile motivații și să judece corect duhurile de care sunt conduși. Este atât de greu pentru oameni să recunoască, în sinceritatea inimii, ca David: „Am păcătuit. Am avut un duh neasemănător cu cel al lui Hristos.”

Oamenii care au avut cea mai mare putere în lumea noastră, au trăit în lumina reflectată de la crucea calvarului. Ei și-au revărsat mărturisirile din inimi pline de durere din cauza greșelilor și nedreptăților lor. Ei nu și-au etalat bunătatea, istețimea și abilitățile în fața lui Dumnezeu, ci au spus: „În mâinile mele, nu aduc niciun preț, mă agăț doar de crucea Ta.”

L-am văzut pe Domnul Isus privindu-i cu chipul întristat pe oamenii care se ocupă cu lucrurile sfinte, deoarece ei nu discern lucrurile sacre. El a spus: „Caracterul omenesc nu poate fi de încredere. Dacă Hristos nu este întrețesut în [925] caracter, acesta este fără valoare. Fără o transformare a caracterului, nu există nicio speranță pentru lume.”

Toate instituțiile din mijlocul nostru au fost întemeiate cu sacrificiu. Acestea aparțin oamenilor și fiecare suflet care și-a tăgăduit eul și a făcut sacrificii pentru a aduce aceste instituții la existență, trebuie să simtă că are un interes special pentru ele. El nu trebuie să-și piardă interesul sau credința, sau să înceteze să se roage pentru ele. Cei care au sacrificat pentru aceste instituții, nu trebuie să se resemneze să le vadă corupte. Ei au dreptul de a investiga. Pe măsură ce pericolele din ultimele zile sunt asupra noastră, ei ar trebui să se roage cu mai multă seriozitate.

Acei oameni care au ridicat poveri atunci când lucrarea a fost grea, ar trebui să fie chemați în consiliile voastre. Acest lucru li se cuvine, și ei ar trebui să aibă un cuvânt în planurile care se concep. Nu trebuie formată nicio alianță cu cei necredincioși, nici nu trebuie să existe un număr oarecare de oameni care cred cum credeți voi și care spun „amin” la toate planurile pe care le puteți propune. Nicio alianță nu ar trebui să fie formată între cei din poporul nostru, în felul și după obiceiurile lumii. Mi s-au arătat în mod special pericolele care există în a face așa ceva. Lumea nu trebuie să fie criteriul nostru. Lăsați-L pe Domnul să lucreze. Lăsați glasul Domnului să fie auzit. Noi trebuie să-i ducem lumii o solie distinctă. Nu trebuie să ținem seama de sfaturile de a urma planurile care vor fi propuse pentru a face mai puțin proeminente adevărurile speciale de interes vital, care ne-au separat de lume și ne-au făcut ceea ce suntem.

Timpul este scurt. Prima, a doua și a treia solie îngerească sunt soliile care trebuie să fie date lumii. Noi nu auzim literalmente vocea celor trei îngeri, dar acești îngeri din Apocalipsa reprezintă un popor care va fi pe pământ și care va vesti aceste solii.

Ioan a văzut „coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui” (Apocalipsa 18:1). Această lucrare este [926] vocea poporului lui Dumnezeu care proclamă o solie de avertizare către lume. Ne-a dat Dumnezeu, prin Ioan, lumină cu privire la lucrurile care se vor petrece în timpul care a mai rămas, chiar la sfârșit? Cu penița și cu glasul trebuie să proclamăm lumii exact această solie, nu cu șoapte blânde, nedeslușite.

Am fost instruită de Domnul că oamenii care poartă responsabilități în lucrare, au nevoie de ungerea cerească, care este Duhul lui Dumnezeu, pentru a trezi și curăța discernământul lor, deoarece ei nu reușesc să discearnă realitățile sacre și veșnice în adevărata lor semnificație. Ei fac un atom cât o lume și o lume cât un atom.

„Așa mi-a vorbit Domnul când m-a apucat mâna Lui și m-a înștiințat să nu umblu pe calea poporului acestuia: «Nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire și nu vă temeți de ce se teme el, nici nu vă speriați! Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați. Și atunci El va fi un locaș sfânt, dar și o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! Mulți se vor poticni, vor cădea și se vor sfărâma, vor da în laț și vor fi prinși.» – «Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire între ucenicii Mei!» Eu nădăjduiesc în Domnul, care Își ascunde fața de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem niște semne și niște minuni în Israel, din partea Domnului oștirilor, care locuiește pe muntele Sionului” (Isaia 8:11-18).

Este cu totul imposibil pentru om să se sfințească, să se curețe și să se binecuvânteze el însuși. Numai Dumnezeu este ajutorul nostru. Harul îi va fi împărtășit fiecărui suflet care îl dorește sincer. Trebuie să ne punem deoparte egoismul și să devenim neprihăniți – nu prin merite, ci prin har. „Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi nu s-a arătat încă”, dar când Se va arăta El, viața noastră, atunci ne vom arăta și noi, împreună cu El, în slavă.  [927]

Viața noastră, dacă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, nu va fi observată sau apreciată de lume. Caracterul creștin este uneori apreciat de unele clase ale lumii care doresc să vadă consecvență, dar, în general, lumea este în vrăjmășie cu Dumnezeu și cu poporul Lui. Lumea, în general, nu va găsi plăcere în evlavia reală, vitală, de un caracter ferm, statornic, care nu se clatină în fața sofismelor ei sau în fața științei, fals numită astfel.

Lucrurile Duhului se judecă duhovnicește. Pietrele vii din templul lui Dumnezeu, nu atrag omul din lume. Acesta nu înțelege poziția lor în clădire, și nu vede în ele nimic din ceea ce el prețuiește. El vede talentul și agerimea caracterului și invidiază fiecare parte din el. Indiferent ce poate face creștinul din punct de vedere religios, în mod conștiincios, de dragul lui Hristos, nu este înțeles sau apreciat, pentru că lumea nu cunoaște puterea adevărului și nu-L cunoaște pe Domnul Isus Hristos.

Lăsați un creștin să umble cu Domnul, în toată umilința minții, și va fi numit îngust, bigot, exclusivist. Dacă este zelos, lumea îl va numi fanatic. Lăsați-l să spună adevărul cu hotărâre, prin scris sau vorbire, și să meargă în spiritul și puterea lui Ilie pentru a proclama ziua Domnului, și va fi numit impetuos de lume. Ei spun că el acuză tot ceea ce e în afara credinței lui. Lăsați un creștin să fie tot ceea ce harul îl poate face să fie, iar lumea nu va putea înțelege acest lucru. Aceasta este viața nevăzută, interioară, care este țesută cu viața lui Dumnezeu, reprezentată ca fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, pe care lumea nu o poate discerne.

Credincioșii au fost acuzați, interpretați greșit și urâți din cauza lui Hristos. Ei au trecut prin mult necaz. Ei au învățat prin experiență: „Nu vă mirați, dacă lumea vă urăște.” Ei nu vă pot înțelege motivele. Caracterul creștin este ceva ce ochii lor sunt prea orbi să discearnă, iar atingerea lor e prea aspră pentru a percepe. Puterile sufletului lor sunt mult prea pervertite [928] pentru a stima lumina vie, cerească, ce strălucește în mintea și inima creștinului. Această lumină este necunoscută lumii.

Creștinii, într-adevăr, se opun etalării. În măsura în care sunt creștini, ei sunt îmbrăcați cu umilință, iar acest har autentic îi face o lumină, în contrast cu întunericul. Dacă suntem creștini, nu vom căuta să fim lăudați sau înălțați de oameni și nu vom fi distanțați de lucrare prin mituire sau prin ispite măgulitoare. Creștinii nu vor fi izgoniți de la postul datoriei lor de frică sau de mustrare, învinuire, ură sau persecuție.

Isus spune: „Voi sunteți lumina lumii. […] Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre bune, să‑L slăvească pe Tatăl vostru din ceruri.” Sunt unii care vor observa exemplul și vor simți influența unei vieți creștine consecvente. Isus nu-i poruncește creștinului să se străduiască să strălucească, ci doar să lase ca lumina sa să strălucească în raze clare și distincte în lume. Nu înnăbușiți lumina voastră. Nu rețineți în mod păcătos lumina voastră. Nu lăsați ceața, confuzia și boala lumii să se așeze peste lumina voastră. Nu o ascundeți sub pat sau sub obroc, ci puneți-o într-un sfeșnic, ca ea să poată da lumină tuturor celor care sunt în casă. Nu vă chinuiți să vă înălțați pentru a străluci, nici nu vă duceți în peșteră la fel ca Ilie în descurajarea lui, ci ieșiți, stați cu Dumnezeu și străluciți. Dumnezeu vă poruncește să luminați, să străpungeți întunericul moral al lumii. Fiți sarea, gustul oamenilor.

Dacă oamenii care sunt în legătură cu editura s-ar ruga mai mult, dacă ar simți că Dumnezeu le cere să participe la adunări, dacă ar căuta să le asigure sufletelor lor mana cerească, atunci ar crește în har și în cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos până la statura deplină de bărbați și femei în Hristos.

Când cei care sunt în poziții de încredere sacră vor ține adevărul cu fermitate și îl vor vesti în mod distinct și pozitiv, lumii nu îi va plăcea. Totuși, [929] calea și planul lui Dumnezeu este ca fiecare rază de lumină dată agenților umani în viață, să strălucească în mijlocul întunericului moral care învăluie lumea.

Nu există nicio pace de obținut prin unirea interesului nostru cu lumea, despre care Hristos spune că nu poate primi adevărul, deoarece nu-L cunoaște nici Tatăl, nici pe Fiul Isus Hristos. Isus spune: „Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M‑a urât mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v‑am ales din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15:18-19). Isus atrăgea lumea, dar ei au refuzat să vină la Isus, au refuzat să-L cunoască. „Aduceți‑vă aminte de cuvântul pe care vi l‑am spus: «Robul nu este mai mare decât stăpânul său»! Dacă pe Mine M‑au prigonit, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea vi le vor face din pricina Numelui Meu, pentru că nu‑L cunosc pe Cel ce M‑a trimis” (Ioan 15:20-21).

Noi suntem biserica luptătoare, nu biserica triumfătoare. Trebuie să fie o mai profundă, mult mai profundă spiritualitate în cei care se ocupă cu lucrurile sacre. Există un mare pericol în încrederea în sine, în încrederea în înțelepciunea omenească și în a nu te sprijini serios și complet pe Dumnezeu. Oricine încearcă să asigure pacea prin ascunderea și lipsa apărării adevărului – adevărul prezent, potrivit pentru acest timp – va obține o pace care va deveni somnul morții.

Acum este momentul de a fi îmbrăcați cu fiecare piesă a armurii. „Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Aici este lucrarea noastră, iar Satana va veni prin fiecare mijloc care este lăsat nepăzit, ca să orbească mințile cu privire la interesele vitale și adevărate care sunt în joc în acest timp. Dacă el poate întuneca mințile oamenilor noștri care au răspunderi, plămădeala va lucra. Ei nu vor vedea și nici nu vor înțelege lucrările lui Dumnezeu [930] mai mult decât au înțeles evreii în zilele în care cele mai mari binecuvântări au fost la îndemâna lor. Prin nepocăința, încrederea în sine și neprihănirea lor, ei au închis ușa pentru pacea lor. Ei au închis ușa față de singura lor speranță, pentru că nu erau dispuși să accepte calea lui Dumnezeu și să-și supună mințile și inimile, luminii adevărului.

Nu avem nevoie de oameni care să influențeze mintea oamenilor, ca în vechime, pentru a asigura pacea, favoarea și prosperitatea pe care le anticipau prin punerea deoparte a crucii. În felul acesta vor avea o pace, dar una după rânduiala lui Satana, o pace înșelătoare, nu pacea care vine de sus, cea pe care Hristos a făgăduit că o va da.

„Este cineva înțelept și priceput între voi? Să‑și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea pe care o dă înțelepciunea! Dar dacă aveți în inima voastră invidie amară și duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului! Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică. Căci unde este invidie și duh de ceartă, acolo sunt și tulburări și tot felul de fapte rele. Într‑adevăr, înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. Și rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace” (Iacov 3:13-18).

Nu există pace sigură fără prezența Duhului lui Hristos. Nu există nicio pace, decât cea care are legătură cu crucea. Domnul Isus a spus: „Nu vă voi lăsa fără mângâiere.”

Măsura dragostei lui Dumnezeu față de om se găsește în darul lui Hristos. El este mijlocul prin care e transmisă iubirea lui Dumnezeu față de om. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). Dumnezeu ne-a iubit și, de aceea, ni L-a dat pe Hristos. Nu pentru că L-a dat pe Hristos, de aceea ne-a iubit.

Voi, cei care purtați povara responsabilității! Domnul Isus [931] așteaptă să vă primească rugăciunile, mărturisirile și pocăința. Dacă experiența voastră de zi cu zi nu are un caracter care dovedește că voi primiți constant putere de la Isus Hristos, nu sunteți în siguranță pentru niciun moment.

„Ei bine – spune cineva – Eu voi renunța. Mă voi retrage și altcineva poate veni în locul meu.” E mai bine să nu procedați astfel, decât dacă ați decis că nu veți menține o legătură strânsă cu Dumnezeu. Dacă lăsați loc pentru Satana să vină între voi și Isus, el va fi roditor în sugestii. Va exista o abundență de mecanisme și o încredere în acțiuni mecanice, lăsându-L la o parte pe Singurul care vă poate insufla cu Duhul Sfânt și care, în vremuri de pericol, ridică un stindard pentru voi împotriva inamicului. Nu trebuie să depindeți de înțelepciunea voastră mărginită, pentru că voi, în cel mai bun caz, aveți o experiență limitată și nu știți nici jumătate din ceea ce credeți că știți, referitor la conducerea sigură și înțeleaptă a lucrării din mâinile voastre.

Când veți înțelege nevoia omului de a se pierde pe sine din vedere, de a avea ochiul îndreptat numai spre slava lui Dumnezeu, negândindu-vă sau necercetând ce va spune lumea, ceea ce va gândi lumea sau ce motive va atribui lucrării noastre, ci urmându-L pe Conducătorul vostru, ținând pasul cu Căpetenia mântuirii voastre, păstrându-vă simțurile foarte treze pentru a înțelege ordinele Lui și pentru a vă supune acestora la literă, atunci, deși nu ați avut experiență, credința voastră se va ține tare de puterea lui Isus. Împreună cu El, nu există nicio primejdie a eșecului.

Este mai ușor să zdrobești și să distrugi lumea decât să o refaci, dar Hristos Și-a dat viața pentru a o reface. Tulburarea, întunericul și moartea acoperă lumea ca un giulgiu funerar. Nu pot oamenii mărginiți în experiență, să învețe șezând la picioarele lui Isus? Privind căile și lucrările Lui, văzându-I viața de tăgăduire de Sine, ei sunt schimbați. El spune: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29). [932]

„Luați jugul Meu asupra voastră.” Când luați jugul împreună cu Hristos, în calitate de colaboratori ai Lui, sunteți ucenici, nu dictatori. Hristos dictează. Voi puteți fi agenții omenești care răspândesc lumina în lume. Fiți atenți să nu adunați din întunericul diavolului și să numiți aceasta înțelepciune de sus. Doar Duhul lui Hristos, principiul cel viu locuind în suflet, dă competență pentru sarcina de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Domnul Isus Hristos îl ia pe om în lucrarea Lui și îl face copărtaș cu El la mântuirea sufletelor oamenilor.

Domnul a trimis profeți și solii din cer pentru a mântui oamenii, dar ei au refuzat să accepte condițiile. Domnul Isus Hristos a venit în lume ca să aprindă lumina în fiecare colț obscur al lumii, dar Satana s-a interpus între Hristos și oameni pentru a împiedica comunicările divine și pentru a zdrobi toată speranța din inima Celui Atotputernic. În sfaturile sale, el a stabilit o cale de acțiune ca umanitatea să dispară din inima omenească și forța satanică să pună stăpânire pe ea.

Mâinile rele L-au răstignit pe Domnul slavei. Dar vița mamă a fost plantată de partea cealaltă a zidului. Deși crengile sale atârnă asupra lumii, rădăcina prețioasă a fost pusă în siguranță ca să nu fie niciodată dezrădăcinată, iar tulpinile uscate, fără sevă pot fi altoite în Vița cea vie și pot purta ciorchini bogați de roade.

Isus spune: „Vă voi trimite Mângâietorul. Doar Duhul Meu este competent pentru sarcina de a mântui lumea, dacă aceasta va accepta proviziile harului Meu. Mângâietorul va convinge lumea în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.”

Așadar, fiecare om să lucreze în câmpurile lui Dumnezeu pentru a convinge lumea de păcat, neprihănire și judecată. Aceasta este lucrarea mea. Aceasta este lucrarea fiecărui conlucrător cu Isus Hristos. Agenții care sunt angajați în orice departament al lucrării pentru a transforma lumea, nu trebuie să formeze nicio alianță cu lumea, pentru [933] a face ceea trebuie sau nu trebuie să facă. Noi trebuie să ne supunem ordinelor care vin de sus. Orice sugestie făcută de cei care nu primesc adevărul, care nu cunosc ce face lucrarea lui Dumnezeu pentru acest timp, slăbește puterea lucrării. Ei L-au scos pe Hristos din sfatul lor și acceptă sfatul dumnezeilor Ecronului.

Domnul a făcut risipă de mijloace pentru mântuirea omului. Resursele Lui sunt nelimitate. Ființele cerești inteligente sunt gata să se unească cu agenții umani, iar oamenii pot veni în legătură directă cu Isus Hristos, avocatul divin. Când oamenii simt că Isus Hristos trebuie să aibă controlul total al întregii inimi, a tuturor simțămintelor, atunci El va fi cu fiecare lucrător, purtând partea grea a jugului. El mișcă inimile oamenilor prin Duhul Lui Sfânt. Noi avem o lucrare de făcut, aceea de a merge în toată lumea cu lumina dată de Dumnezeu, susținând prin scris și vorbire drepturile lui Dumnezeu și justificând pretențiile lui Dumnezeu. Isus trebuie să fie singura noastră încredere și siguranță. Neprihănirea Lui trebuie să fie pentru totdeauna garanția noastră.

Isus a spus: „Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl” (Ioan 6:65). Pentru a atinge umanitatea, omul își face partea lui, ca agent omenesc al lui Dumnezeu, dar Isus, nu omul, face lucrarea de transformare a caracterului omului. Duhul Lui este răspândit prin toate capacitățile și puterile încredințate oamenilor, revărsând lumină în înțelegere și aducând sub controlul Lui, inima care slujea păcatului.

Dacă oamenii cu talent și influență se încred în sine, atunci Isus îi părăsește, și El va angaja cele mai slabe și mai simple instrumente pentru a face lucrarea Lui, ca în cazul lui Ghedeon și în luarea Ierihonului. Nu omul este cel care trebuie să fie obiectul de atracție. Nu omul trebuie să se înalțe. Nu omul trebuie să fie cel care primește slava sau laudele, ci Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Editura Review and Herald nu este într-o poziție corectă înaintea lui Dumnezeu. Domnul [934] cere ca fiecare dintre slujitorii Lui să-L vestească, dar există o mare neglijare a acestui lucru. Atmosfera din editura Review nu este sănătoasă. Conducătorii nu sunt zeloși în duh, slujind Domnului. În timp ce pretind a crede în Biblie, ei eșuează în practicarea învățăturilor ei. Ei sunt ascultători, nu împlinitori ai cuvântului. Harurile cerești nu se află în inimă și nu sunt țesute în caracter. Cerința este: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea [neprihănirea] Lui” (Matei 6:33). Adevărul, așa cum este în Isus, îi va conduce pe oameni să-L pună pe Hristos pe primul loc, iar lumea pe locul doi. Ei nu se vor angaja în lucrarea sacră a lui Dumnezeu, fără a căuta în modul cel mai serios îndrumarea cerească, pentru că Hristos a zis: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5).

Oamenii care sunt angajați în lucrarea de la editură, au nevoie de iluminarea divină în toate tranzacțiile lor comerciale. Tot ceea ce se referă la lucrare, trebuie să fie făcut cu cea mai strictă integritate, nu doar față de cei cu aceeași credință ca noi, ci și față de cei necredincioși. Îngerii lui Dumnezeu privesc la toți lucrătorii, pentru a-i ajuta pe toți cei care au nevoie de ajutor și ale căror inimi se apropie pentru a primi ajutor. Fiecare tranzacție a omului cu semenii săi trebuie să fie caracterizată de cea mai pură echitate. Nu trebuie ca un om să fie extrem de favorizat, iar altul înjosit ca un scaun pentru picioare, pentru că Dumnezeu spune că va judeca aceste lucruri.

Ce se întâmplă dacă chestiunile de afaceri sunt făcute fără conducerea lui Isus? Ce se întâmplă dacă aceste aspecte sunt făcute să captiveze întregul interes, așa cum s-a făcut, iar lucrurile care aparțin interesului nostru veșnic și păcii minții, sunt neglijate? Atunci păcătuim împotriva lui Dumnezeu, jefuindu-L și necistindu-L pe Mântuitorul nostru, a cărui proprietate suntem. Ne înșelăm sufletele și suntem neglijenți în împlinirea cuvântului. Nimeni nu se poate împovăra cu activități, astfel încât să piardă simțul marii sale nevoi de hrană spirituală, și să nu mai aibă înflăcărarea duhului în slujirea Domnului, fără o pierdere prezentă și veșnică. În propria lor înțelepciune mărginită, oamenii fac greșeli. Ei nu simt că sunt dependenți de Dumnezeu pentru fiecare [935] respirație și devin plini de sine.

Aceasta a fost starea în editură. Dumnezeu nu este mulțumit. Există un spirit aspru, dictatorial. Dumnezeu vede toate acestea. Totul este scris în cartea Sa, și fiecare acțiune dintre oameni se va vedea exact așa cum este. Hristos Se identifică cu omenirea suferindă și, dacă un om, în mândria duhului său, în ideile sale trufașe despre sine, zdrobește sufletul semenului său, Domnul Isus înregistrează acest lucru ca făcându-I-Se Lui. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le‑ați făcut” (Matei 25:40). Dacă fiecare din voi ar putea vedea și realiza efectul acelor cuvinte ascuțite și tăioase care rănesc și descurajează sufletul, și L-ar putea vedea pe Isus rănit și zdrobit din cauza acestor cuvinte, ați avea mare prudență. Nu ați îndrăzni să vă manifestați defectele și trăsăturile inacceptabile de caracter. Ați asculta cuvântul.

„Așadar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu sfinți și preaiubiți, îmbrăcați‑vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare! Îngăduiți‑vă unii pe alții și, dacă unul are motiv să se plângă de altul, iertați‑vă unul pe altul! Cum v‑a iertat Domnul, așa iertați‑vă și voi! Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați‑vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii! Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre! Și fiți recunoscători! Cuvântul lui Hristos să locuiască în voi din belșug! Învățați‑vă și sfătuiți‑vă unii pe alții cu toată înțelepciunea! Cu mulțumire în inimile voastre, cântați‑I lui Dumnezeu psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești!” (Coloseni 3:12-16).

Ah, dacă oamenii din conducerea editurii ar practica învățăturile lui Isus Hristos! „Stăruiți și vegheați în rugăciune, cu mulțumiri! […] Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să-i răspundeți fiecăruia” (Coloseni 4:2, 6). „Este cineva înțelept și priceput între voi?” (Iacov 3:13-18). Domnul Isus Hristos spune: [936] „Iată, Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Spiritul rece, critic, sarcastic, care a găsit loc în inimile voastre, a alungat dragostea lui Isus. Izgoniți acest spirit care nu este al lui Hristos, umpleți golul cu spiritul lui Isus și veți fi apoi vase de onoare, lucrători de care Dumnezeu nu trebuie să Se rușineze.

Există pericol. Lucrătorii se despart de Isus Hristos și un model lumesc este pus asupra lucrării. Domnul este împotriva tuturor acestor lucruri. Fiecare om ce se ocupă cu lucrurile sacre, să-și amintească faptul că evanghelia este în antagonism precis cu lumea, care zace în cel rău. Dacă lucrătorii nu umblă zilnic cu Dumnezeu, va fi exercitată o influență care va atrage nemulțumirea lui Dumnezeu asupra lucrătorilor. Nu este practicată integritatea nobilă în toate tranzacțiile voastre comerciale, și lucrătorilor din cadrul editurii li se vor da exemple care pot fi mijloace de pierdere ale sufletelor lor.

Fiecare afacere imorală, fiecare înțelegere făcută pentru a vă avantaja pe voi în detrimentul celuilalt, este o încălcare a legii lui Dumnezeu. Voi nu-l iubiți pe aproapele vostru ca pe voi înșivă și sunteți înregistrați – tocmai voi, care vă ocupați cu lucrurile sfinte – drept călcători ai legii lui Dumnezeu. Cei care fac lucrarea lui Dumnezeu, nu pot dezonora mai tare Numele Lui decât fiind imorali și necinstiți în afaceri. Poate că voi nu numiți aceste tranzacții imorale și corupte ca fiind dezonorante, dar Dumnezeu le numește astfel. Voi nu veți câștiga niciodată respect, ca creștini, dacă nu-L reprezentați pe Hristos în spirit, temperament, purtare, în toate tranzacțiile voastre comerciale. Pentru a face bine celor care sunt uniți cu voi în lucrare, trebuie să-i inspirați cu încredere temeinică în evlavia și puritatea principiilor voastre. Dacă ei vă văd aspri, împietriți, fără sentimenete, reci, neiubitori, ei știu că nu sunteți creștini. Hristos spune: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12). [937]

Să privim caracterul lui Dumnezeu așa cum este prezentat sau proclamat de El însuși: „Și Domnul a trecut prin fața lui și Domnul a strigat: «Domnul Dumnezeu este îndurător și milostiv, încet la mânie, bogat în bunătate și credincioșie. El Își ține bunătatea până la mii de generații, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat, pedepsind fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație»” (Exodul 34:6-7).

„Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Ieremia 9:23-25).

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8).

„Spălați-vă deci și curățați-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” (Isaia 1:16-17).

Domnul cere un alt spirit în oamenii de frunte ai editurii. În toate consiliile lor, ei au nevoie de un spirit de blândețe, nu de nebunie. Ei nu au nevoie de un spirit puternic, dur, ci au nevoie să acționeze ca niște creștini. Lumina voastră trebuie să strălucească mai departe, nu în lumina scânteilor tăciunilor voștri, ci în lumina Soarelui neprihănirii. Începutul încrederii și siguranței voastre în Dumnezeu și în adevărul Lui, trebuie să rămână ferm până la sfârșit. Trebuie să existe un efort perseverent și neobosit pe tot parcursul vieții, o luptă în lupta cea bună a credinței. Lupta este continuă și victoria este sigură. Fiecare suflet în care Hristos rămâne, va primi har peste har. În măsura în care omul adună harul, Dumnezeu îl înmulțește. El [938] va menține un spirit nobil, după exemplul sfânt al lui Hristos. El va reprezenta caracterul lui Hristos, menținând integritatea, puritatea și sfințenia.

„Voi deci, preaiubiților, fiindcă știți mai dinainte toate acestea, păziți‑vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor stricați și să vă pierdeți statornicia” (2 Petru 3:17). Nu neglijați niciun mijloc al harului. În aceasta, voi trebuie să fiți un exemplu pentru toți cei de la editură. Hristos, în rugăciunea Lui către Tatăl Lui, a spus: „Pentru ei Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17:19). Voi trebuie să arătați că este mare nevoie de a se acorda atenție mijloacelor harului, ca și alții să poată face ca voi.

Voi, cei de la editură, care pretindeți a fi creștini, puneți deoparte neseriozitatea și criticile voastre, care sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu. El are oameni peste care așază însărcinarea de a se alătura lucrării sale de la editură. Voi puteți strica în mare măsură experiența lor, prin lipsa voastră de evlavie și prin lipsa de respect pentru lucrurile sacre. Dumnezeu vă cheamă să fiți oameni aflați sub controlul Duhului Lui, ca să puteți fi ghizi pentru a conduce tinerii spre cer. Aveți nevoie de Isus la fiecare pas. Acest timp, 1891, este o perioadă în care ne putem aștepta ca Dumnezeu să-Și manifeste puterea față de poporul Lui. Proiectele misionare nu vor fi limitate, ci extinse. Bărbații trebuie să fie în strânsă legătură cu Dumnezeu sau, dacă nu, vrăjmașul se va interpune între ei și Dumnezeu, astfel încât ei vor primi sugestiile sale ca fiind vocea lui Dumnezeu.

Lucrarea pentru acest timp este reprezentată de primul, al doilea și al treilea înger care zboară prin mijlocul cerului. Primul înger are solia sa, cel de-al doilea îl urmează pe primul și își poartă solia. Dar prima solie nu este abandonată. Ea nu pierde nimic din forța ei pe măsură ce a doua este proclamată. La fel este și cu a treia. Acești îngeri reprezintă poporul lui Dumnezeu care proclamă cuvântul lui Dumnezeu către lume, prin care se produc impresii atât de puternice, încât adevărul este [939] separat de gunoiul erorii și stă revelat în frumusețea lui pură, impecabilă. Aceste solii ale adevărului deschid cele mai mărețe contemplări ale scenelor prin care ne conduc – solemne, curățătoare și extrem de impresionante.

Aceasta a fost situația de la prima descoperire a adevărului prezent pentru acest timp. Noi trebuie să-L chemăm pe Domnul să ne deschidă calea, să renunțăm la noi și apoi să ne rugăm Lui pentru ajutor. Bărbații care au lucrat în interesul națiunii noastre, au pătruns, prin strategiile și planurile lor, dincolo de prezent, și au fost foarte onorați pentru înțelegerea pe care au avut-o în ideile lor cuprinzătoare. Dumnezeu a lucrat prin intrumentele umane în proclamarea soliilor adevărului pe care El li le-a dat să le ducă. De la un început foarte mic în activitatea lor misionară, s-a ajuns la rezultate excelente. Această activitate se află într-o sferă atât de cerească, încât proiectele ambiției omenești nu au atins-o niciodată. Aceasta are un scop atât de mare, încât politicile înțelepciunii lumești a oamenilor de stat, nu ar adăuga nimic la succesul acesteia, ci ar duce la risipirea și pierderea ei.

Câmpul este lumea. Lumina adevărului trebuie să fie dusă în mijlocul întunericului moral. Aceasta nu este o solie pe care să o proclamăm pe ascuns. Niciunul dintre cei care lucrează pentru Maestru, nu trebuie să o ascundă astfel încât să nu-și descopere originea și scopul. Aceasta trebuie să triumfe, înălțând, înnobilând și purificând tot ceea ce atinge, și trebuie să dea demnitate tuturor celor care intră sub influența ei. Agenții ei trebuie să fie oameni care nu vor sta liniștiți nici zi, nici noapte, pentru că ea implică cele mai puternice conflicte. Rezultatele ating ambele lumi, leagă pământul cu cerul, înzestrându-i pe oameni cu caracterul ei solemn. Crucea – crucea lui Hristos – este înălțată și iese în evidență, sădind în solie o vigoare nouă. Arătând măreția autorității Mântuitorului care iartă păcatele, în inima legii încălcate, puterea ei este văzută și eficacitatea ei înțeleasă. Puterea Lui de a ierta păcatele este mare, cuprinzătoare și profundă. Este fără limită. [940]

Ce altă putere mai are Domnul lui Israel, pentru a ajunge la cei care au dat la o parte avertismentele și mustrările Lui și care au socotit că ele nu vin dintr-o sursă mai înaltă decât sora White? Ce scuză puteți spune înaintea lui Dumnezeu, la judecată, pentru faptul că ați întors spatele dovezilor pe care vi le-a dat despre lucrarea Sa? „După roadele lor îi veți cunoaște.” Nu aș vrea să prezint sau să vă repet relațiile pe care Dumnezeu le-a avut sau le-a manifestat în și prin mine, în trecut. Voi sunteți răspunzători pentru dovezile prezente.

Cât mă doare inima din cauza spiritului care a caracterizat întâlnirile de comitet și de consfătuire! Ce spirit a fost adus în ele! Ideile și opiniile unuia le afectează pe ale celuilalt. Au fost multe obiecții frivole și glume ironice. Un Martor a fost prezent la întâlnirile voastre și a înregistrat totul. Aceste arme îl degradează pe cel care le folosește și nu-i dau nicio victorie. Lucrurile sacre au fost aduse la nivelul celor profane. Glumele ironice și criticile voastre tăioase, după modelul păgân, îi fac plăcere diavolului, nu Domnului. Duhul lui Dumnezeu nu a stăpânit în comitetele voastre. S-au făcut declarații false despre soli și soliile pe care ei le transmit. Cum îndrăzniți să faceți aceasta?

Ridiculizarea și glumele ironice sunt argumente sărace. Ridiculizările degradează mintea oricui se angajează în acestea, pentru că despart sufletul de Dumnezeu. Nicio încredere nu trebuie să fie pusă în judecata celor care fac acest lucru, nicio greutate nu trebuie să fie dată sfatului sau deciziilor lor. Obiecțiile frivole și criticismul nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Acestea lasă sufletul fără rouă sau har, la fel de uscat ca dealurile Ghilboa. A-i acuza pe lucrători și lucrarea celor pe care îi folosește Dumnezeu, înseamnă a-L acuza pe Isus Hristos în persoana sfinților Lui. Comentariile voastre, din interiorul sau din afara comitetului, nu au nicio greutate deosebită în fața lui Dumnezeu. Toți aveți nevoie să vă dezvoltați facultățile religioase, ca să puteți discerne corect lucrurile religioase. Ați eșuat categoric în a face distincția între aur curat și paiete sau obiecte aurite, între substanță și umbră. [941]

Prejudecățile și opiniile care au predominat la Minneapolis nu sunt nicidecum moarte. Semințele semănate acolo sunt gata să încolțească și să aducă o recoltă asemănătoare, deoarece rădăcinile încă au rămas. Tulpinile au fost tăiate, dar rădăcinile nu sunt moarte, și își vor produce roadele nesfinte, pentru a otrăvi percepția și pentru a orbi înțelegerea celor cu care vă asociați, în ceea ce privește solii și soliile pe care Dumnezeu le trimite. Când veți distruge rădăcina amărăciunii prin mărturisire profundă, atunci veți vedea lumină în lumina lui Dumnezeu. Dar studiați cuvântul lui Dumnezeu cu un scop. Aveți nevoie să faceți aceasta. Nu studiați cu scopul de a vă confirma ideile, ci aduceți ideile voastre la Biblie pentru a fi curățate, condamnate sau aprobate, în lumina Vechiului și a Noului Testament. Faceți din Dumnezeu și din Biblia voastră, tovarăși constanți. Studiați Mărturiile cu același scop, cu multă rugăciune.

Domnul are înțelepciune nemărginită și putere omnipotentă. Bunătatea și mila Lui sunt nelimitate, fără părtinire și fără ipocrizie. Dumnezeu nu va planifica, iar puterea Lui nu va îndeplini vreun scop care nu este în armonie perfectă cu bunătatea infinită. Nici dreptatea Lui nu face vreo solicitare sau vreo cerere care e în opoziție cu dorințele sau cerințele milei Lui. Trebuie să existe o cooperare între dreptate și milă, fiecare trăgându-și vitalitate, putere și eficiență infinită din unirea și cooperarea plină de înțelegere a tuturor atributelor lui Dumnezeu. Lucrătorii noștri de la editură, mari și mici, vor avea nevoie să învețe aceasta.

Am fost într-unul din comitetele voastre. Cineva s-a ridicat și, foarte serios și hotărât, a arătat o hârtie. Am putut citi clar titlul – American Sentinel. S-au făcut critici în dreptul articolelor publicate acolo. S-a declarat că una trebuie eliminată, iar alta schimbată. Au fost rostite cuvinte puternice și a predominat un puternic spirit necreștin. Ghidul meu mi-a dat cuvinte să vorbesc celor care au fost prezenți, care nu au fost reținuți în a face [942] acuzații. Voi reda, în esență, mustrarea dată: A existat un spirit de luptă în mijlocul comitetului. Domnul nu a prezidat în consfătuirile lor, iar mințile și inimile lor nu au fost sub influența stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu. Lăsați-i pe adversarii credinței noastre să instige și să dezvolte planurile care sunt întocmite. Deși nu toate planurile sunt contestabile, sunt introduse principii prin care Dumnezeu va fi dezonorat.

Lumina pe care Domnul a dat-o, ar trebui să fie respectată, atât pentru siguranța voastră, cât și pentru siguranța bisericii lui Dumnezeu. Dacă se vor statornicii în poporul rămășiței lui Dumnezeu pașii făcuți de unii, cu siguranță nu veți fi susținuți de Dumnezeu, pentru că Domnul va nimici sfaturile celor înțelepți – ale celor care s-au flatat singuri că sunt înțelepți. Este evident din felul vostru de acțiune că ați făcut planuri și v-ați pus ținte fără ajutorul Celui puternic în sfat. Domnul va lucra. Oamenii care iau astfel de decizii au nevoie ca ochii lor să fie unși cu alifia spirituală. V-ați simțit puternici în propria voastră putere, dar este Unul care poate lega brațul celui puternic și poate nimici sfaturile celor înțelepți. (1 Petru 2:1-12).

Marea controversă între cele două mari puteri se va încheia curând și, spre încheierea timpului, va fi un conflict extraordinar, aprig. Acum este momentul să vă propuneți, așa cum au făcut Daniel și tovarășii săi în fața curții Babilonului, să fiți credincioși principiilor. Cuptorul de foc încălzit de șapte ori mai mult decât de obicei, nu i-a abătut de la principiile lor [pe cei trei evrei]. Ei au stat fermi și au fost aruncați în cuptorul de foc. Înfățișarea unei a patra Persoane a fost cu ei, și nici măcar miros de foc nu s-a simțit pe hainele lor. Groapa cu lei [943] a fost deschisă pentru a-l primi pe credinciosul Daniel care se ruga, dar și-a ascuns el scopul? Și-a schimbat el poziția? De trei ori pe zi, așa cum îi era obiceiul, L-a căutat pe Domnul lui în camera lui, cu fereastra deschisă spre Ierusalim. Dumnezeu l-a scăpat pe Daniel.

Să ne uităm la cazul lui Ilie. El îl întâlnește pe dușmanul său de moarte, împăratul, domnitorul despotic, care nu mai credea în religia adevărată. Acesta îl acuză pe Ilie: „Tu ești acela care nenorocești pe Israel?” (1 Împărați 18:17). Se scuză Ilie? Recurge el la lingușire? Trădează el adevărul sacru, din cauză că Israel și-a pervertit credința și a renunțat la supunerea față de Dumnezeu? Proorocește el lucruri plăcute pentru ca să placă împăratului, să-l îmbuneze și să-și asigure favoarea lui? Nu, nu! Se va sustrage el problemei? Va ascunde el de împărat, adevărata cauză a judecăților lui Dumnezeu, care cad peste toată țara lui Israel? Nu, nu! Ilie este un om care proclamă adevărul, tocmai adevărul cerut de circumstanțe. El simte o greutate, o mare povară și durere pentru Israelul apostat. El trebuie să le arate fărădelegile, ca ei să se umilească în fața lui Dumnezeu, pentru ca El să-și întoarcă de la ei mânia aprinsă. Răspunsul a venit de la Ilie: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și v-ați dus după baali” (1 Împărați 18:18).

Aceasta este tocmai calea pe care o vor urma cei care sunt acum la editură. Lumea de azi este plină de lingușitori și fățarnici, dar să ferească Dumnezeu ca cei care pretind a fi păzitorii lucrurilor sacre, să trădeze interesele sfinte prin instigările, sugestiile și planurile lui Satana. Eu am de dat o avertizare colectivității adunate în această clădire, în cadrul Conferinței Generale. Există pericolul ca instituțiile noastre să creeze planuri, căi și mijloace care nu înseamnă succes, ci înfrângere. Eu nu îndrăznesc să las ca această conferință să se termine și cei care sunt adunați să se întoarcă la casele lor, fără a vă spune să analizați cu atenție fiecare propunere [944] prezentată, fiecare plan pus înaintea voastră. Nu vă pripiți să răspundeți acestor planuri cu „da”-ul și „amin”-ul vostru, și nu vă lăsați duși de propuneri care par nevinovate, dar al căror sfârșit este ruina și decăderea din favoarea lui Dumnezeu.

Există pericol. Eu fac să răsune semnalul trâmbiței de avertizare. Dumnezeu vă cheamă să vă umiliți sub brațul Lui puternic, iar El vă va ridica. Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi. Slujbași mari și mici! Voi nu aveți timp pentru a vă plânge de lucrarea voastră fără succes. Priviți la Isus. Prindeți-vă de puterea Lui printr-o credință vie și faceți pace cu Dumnezeu. Voi tânjiți prea mult după lauda oamenilor.

„Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând. «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele», zice Domnul. «Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre»” (Isaia 55:6-9).

„Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite»” (Isaia 57:15).

„Asa zice Domnul, Răscumpărătorul lui Israel, Sfântul lui Israel, către Cel disprețuit și urât de popor, către Robul celor puternici: «Împărații vor vedea lucrul acesta, și se vor scula, și voievozii se vor arunca la pământ și se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.» Așa vorbește mai departe Domnul: «La vremea îndurării Te voi asculta, și în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi pune să faci legământ cu poporul»” (Isaia 49:7-8). [945]

Să nu lăsați oamenii să se înalțe și să caute să-și realizeze ideile lor, fără să aibă aprobarea și cooperarea poporului lui Dumnezeu. Spiritul vostru puternic nu trebuie să devină o putere de stăpânire. Comitetele voastre gălăgioase, certărețe, nu sunt în armonie cu Hristos sau cu modul și căile Lui. Voi trebuie să aveți acreditare divină înainte de a face mișcări decise.

La fel de sigur cum credem în Isus Hristos și facem voia Lui, fără a ne înălța pe noi, ci umblând în toată umilința minții, e sigur și faptul că Domnul va fi cu noi. El disprețuiește spiritul vostru aprins. El este întristat de împietrirea inimilor voastre. Rugați-L să vă dea o inimă de carne, care poate simți mereu și poate fi atinsă de durerile omenești. O inimă care nu va fi surdă față de văduvă sau orfan, care are milă de cei săraci, infirmi și asupriți, care iubește dreptatea și urăște tâlhăria, care nu face diferență în favoarea voastră, ci îi va lua în considerare pe cei nevoiași. Atunci veți experimenta făgăduința revelată în Isaia 58.

Veți avea nevoie să faceți cărări drepte pentru picioarele voastre, ca nu cumva șchiopul să fie alungat de pe cale. Suntem înconjurați de ologi și șchiopi în credință. Așadar, ajutați-i, însă nu șchiopătând și voi, ci stând ca niște bărbați – fermi, încercați și validați – neclitiți pentru principiu ca o stâncă. Știu că trebuie făcută o lucrare pentru popor, căci, în caz contrar, mulți nu vor primi lumina îngerului trimis din cer pentru a umple tot pământul cu slava lui.

Să nu credeți că, atunci când va veni ploaia târzie, veți fi un vas de onoare pentru a primi ploaia binecuvântării – însăși slava lui Dumnezeu – în timp ce v-ați umplut sufletele de vanitate, vorbind despre lucruri perverse, nutrind în taină rădăcinile amărăciunii pe care le-ați adus la Minneapolis, pe care le-ați cultivat și le-ați udat cu grijă de atunci încoace. Fără îndoială, neplăcerea lui Dumnezeu va fi peste fiecare suflet ce manifestă un spirit atât de diferit de spiritul și mintea lui Hristos. Trebuie făcută o lucrare în inimile voastre, în mod individual, altfel [946] veți semăna neghina. Când Domnul vă va atinge buzele cu un cărbune aprins de pe altarul Lui, atunci trâmbița fiecărui păzitor adevărat va da un sunet clar – foarte diferit de cel pe care îl auzim.

Dumnezeu are o mărturie vie, nu o predicare moale, fără viață. Oamenii puși în funcții de răspundere, nu trebuie să studieze pentru a corespunde planurilor lumii, pentru a satisface ideile lumii, pentru a vorbi cuvinte dulci și profeții înșelătoare. Mângâietorul – Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, despre care Hristos a spus că Tatăl Îl va trimite în Numele Lui – cu buze necruțătoare, va convinge  lumea de păcat, neprihănire și judecată. „Mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura” (2 Timotei 4:2).

Avem un cer de câștigat și un iad de evitat. Noi suntem mai departe sub împuternicire divină și sub jurămintele solemne făcute lui Dumnezeu. Noi suntem mai departe soli în folosul lui Hristos, administratori ai tainelor lui Dumnezeu. Să ne amintim mereu că suntem înconjurați cu un nor de martori. Ființele cerești inteligente ne privesc ca ambasadori ai Împăratului împăraților și Domnului domnilor. Avem dreptul de a ridica stindardul sus. Astfel zice Domnul, care înțelege demnitatea chemării noastre, sfințenia lucrării noastre. Am face bine să ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu, altfel, ne va smeri El. Domnul privește cu dizgrație asupra celor ce vor să placă oamenilor, în care există o acuzare satanică față de oamenii care ar trebui să fie respectați și pe care Dumnezeu îi folosește.

Sensibilitatea, bunătatea, adevărata curtoazie și rafinamentul sentimentelor care dovedesc că oamenii învață în școala lui Hristos, au dispărut din inimile și caracterele multora care cred că Dumnezeu îi folosește. Martorul credincios spune: „Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi. […] Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (Apocalipsa 2:4-5). Dacă ar exista mult mai multă pocăință și mai puțină mulțumire de sine și [947] laudă de sine, am putea să vedem lucrurile spirituale mult mai clar. Dumnezeu vrea să intrați în legătură vitală cu El însuși. Atunci va fi aprinsă o flacără pură în fiecare suflet, iar dragostea lui Hristos va rămâne în inimă.

S-a produs o îndepărtare de Dumnezeu și încă nu a avut loc o lucrare zeloasă de pocăință și de revenire la dragostea dintâi. Infidelitatea și-a făcut loc în mare măsură între noi. Este la modă îndepărtarea de Hristos, renunțarea la Domnul și acceptarea scepticismului. „Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi” (Luca 19:14). Baal va fi scopul, credința, religia unui număr regretabil dintre noi, deoarece ei aleg propria lor cale în locul căii lui Dumnezeu. Adevărata religie, singura religie a Bibliei – credința în iertarea păcatelor, neprihănirea lui Hristos și sângele Mielului – nu numai că a fost vorbită de rău, desconsiderată, ridiculizată și criticată, ci au fost create suspiciuni și gelozii care au dus la fanatism și ateism. Doar adevărata viață în Isus Hristos este adevărata religie a Bibliei. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie un principiu activ și lucrător în caracterul religios. Dragostea lui Hristos trebuie să devină un principiu de durată pentru a face sufletul roditor în fapte bune. Aceasta ar trebui să fie forța și puterea fiecărei solii care iese de pe buzele oamenilor.

Ce viitor ar fi înaintea noastră dacă oamenii ar fi uniți în Hristos? Dacă această lungă controversă, care a fost menținută prin agenții satanici, s-ar încheia în unitatea pentru care S-a rugat Hristos, nu am vedea oameni elaborând planuri și [dictând] modalități de lucru, în timp ce nu au vedere spirituală pentru a discerne lucrurile spirituale. Ei văd oamenii ca pe niște copaci care umblă. Ei au nevoie de atingerea divină ca să poată vedea așa cum vede Dumnezeu și să lucreze așa cum a lucrat Hristos. Atunci, păzitorii Sionului vor face să sune trâmbița în note tot mai clare și mai puternice, deoarece vor vedea sabia venind.

Nu este momentul acum ca noi, cei care pretindem că ținem poruncile lui Dumnezeu, să ne așezăm de partea celor nelegiuiți, pentru a vedea cu ochii lor, a auzi [948] cu urechile lor și a înțelege cu simțurile lor pervertite. Noi trebuie să luptăm împreună. Trebuie să lucrăm pentru a fi una, pentru a fi sfinți în viață și în caracter, și să nu ne mai plecăm genunchii pentru a idolatriza părerile oamenilor sau vreo poftă rușinoasă. Noi nu trebuie să mai aducem Domnului jertfa unui suflet poluat, mânjit de păcat. „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit în sac și cenușă. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Capernaume, vei fi oare înălțat până la cer? Nu, ci până în Locuința Morților vei fi coborât; căci dacă s-ar fi făcut în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas până în ziua de azi” (Matei 11:21-23). [949]