Manuscrisul 40, 1891 - File de jurnal

Manuscrisul 40, 1891 - File de jurnal

Manuscrisul 40, 1891

FILE DE JURNAL

 

Battle Creek, Mich., (joi), 1 ianuarie 1891

 Ziua de anul nou începe cu ploaie măruntă. Un alt an a început; 1890 a trecut în eternitate cu povara lui de rapoarte. Îmi reînnoiesc consacrarea faţă de Dumnezeu. Hristos a spus: „Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Cer făgăduinţele bogate ale lui Dumnezeu prin iubirea inegalabilă şi prin caracterul fără pată al lui Isus Hristos, Apărătorul meu. Am lucrat aproape continuu şi totuşi văd atât de multe lucruri care trebuie să fie făcute, încât nu pot să am odihnă, căci mi se pare că am făcut atât de puţin faţă de marea lucrare ce trebuie să fie făcută.

Dar Isus este singurul meu Sprijin. În El mă încred. El mă iubeşte. În acest moment El stă lângă altarul tămâierii, prezentând în faţa Tatălui rugăciunile mele, dorinţele nespus de mari ale inimii mele de a primi harul Lui, înzestrarea Lui divină, ca să pot prin harul pe care mi-l dă, să descopăr altora marea Lui iubire şi eficienţa Lui completă. Eu îmbrăţişez făgăduinţele Celui ce şi-a dat viaţa pentru lume, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. „Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34). Putem invoca aceasta. Acesta este un argument pe care Satana nu-l poate birui. Atunci, în Numele Lui şi prin harul Lui, ne vom sfinţi – în suflet, în trup şi în spirit – pentru ca cuvintele şi faptele noastre să fie făcute în Dumnezeu, şi ca să putem avea asupra altora o influenţă care îi va câştiga pentru Isus Hristos.

Mult mai intens decât până acum, sunt convinsă de ura lui Dumnezeu faţă de păcat în toate formele lui. Pocăinţa nu poate face ispăşire pentru [865] păcatele din trecut, sau să ne cureţe măcar de un singur păcat, sau să ne pună pe o temelie mai bună pentru viitor.

 Battle Creek, vineri, 2 ianuarie 1891

Inima mea a fost atrasă în cereri serioase înaintea lui Dumnezeu, la altarul familial, pentru ca harul şi puterea Lui să ne trezească la vigilenţă, la zel şi efort serios pentru a face lucrarea pe care ne-a pus-o în mâini, simţindu-ne în mod individual marea noastră responsabilitate. Oh, dacă fiecare membru al familiei noastre ar fi cuprins de Spiritul Stăpânului care a umblat peste tot făcând bine! Nu pot să am odihnă în spirit până când membri familiei mele nu fac toată voia lui Dumnezeu. Oh, cât tânjeşte inima mea după ei zi şi noapte!

Battle Creek, Mich., Sabat, 3 ianuarie  1891

Inima mi-a fost atrasă în cereri stăruitoare înaintea lui Dumnezeu toată noaptea. Oh, dacă Dumnezeu ar lucra în favoarea poporului Său în Battle Creek şi ar îngrădi calea lor pentru ca ei să nu umble pe ea după judecata lor, punând în pericol cauza lui Dumnezeu, aşa cum fac cu siguranţă!

M-am sculat la ora patru, şi aplecându-mă să îmi iau şosetele pentru dimineaţă, mi-am lovit fruntea, chiar deasupra ochiului în stâlpul de pat, şi m-am tăiat serios la frunte. Sângele a început să curgă imediat în picături mari. Am strigat-o pe Sara şi ea s-a pus pe treabă cât a putut de repede, a aprins focul şi, împreună cu Edna Kilborn au oblojit rana cu pansamente cu apă fierbinte, înmuiate în apă fierbinte şi aplicate cât de fierbinţi le-am putut suporta. Durerea m-a lăsat, sângele a încetat să mai curgă şi un plasture scurt a fost aplicat după ce mi s-a aplicat un pansament rece pentru a termina tratamentul.

Cât de multă suferinţă ar putea fi evitată dacă toţi ar avea cunoştinţă despre aceste remedii simple! Îi mulţumesc Domnului pentru că ne-a dat cunoştinţă în ce priveşte aceste lucruri – ca să ştim cum să ne tratăm fără să depindem de medici. Avem nevoie să exersăm facilităţile pe care le avem de a înţelege ce să facem   într-o situaţie de urgenţă, şi apoi să împărtăşim cunoştinţa şi altora. [866]

Sabat, 3 ianuarie 1891.

Am vorbit în tabernacol în faţa unei săli supra pline. Nu mă gândisem să spun lucruri aşa de clare şi bine ţintite cum au fost cele pe care le-am spus, dar Domnul este cel care vorbeşte prin agentul uman. M-am simţit presată, şi nu am putut să opresc solia ce mi-a fost dată. Îl rog pe Dumnezeu pentru ca cuvintele rostite să fie primite în inimi.

Tabernacolul a fost plin până la refuz. Oh, cât mă durea sufletul pentru bărbaţii care, împotrivindu-se luminii pe care o dăduse Dumnezeu, de doi ani îngrădeau calea Spiritului lui Dumnezeu ca să nu pătrundă în inimile lor! Am auzit o voce care le spunea: „Voi tot nu credeţi. Daţi-vă la o parte, sau strângeţi rândurile venind în front şi unindu-vă cu lucrarea, din toată inima.”

Trebuie ca povara aceasta să fie peste mine întotdeauna aici în Battle Creek? Trebuie să port întotdeauna greutatea aceasta? Trebuie ca mărturia mea să fie tot timpul de mustrare şi reproş? Domnul să Se îndure de mine şi să mă ajute, ca să fiu găsită sinceră şi credincioasă în îndeplinirea voii Lui, în păzirea căii Domnului, în a face dreptate şi judecată!

Aici a fost începută o lucrare bună, dar nu este completă. Există oameni care nu ştiu şi nu înţeleg. Se vor împiedica în anumite pietre de poticnire grozave, şi biserica să se târâie încă un an prin întuneric din cauză că ei nu fac o lucrare profundă? Să ne ferească Dumnezeu! Oh, dacă ar exista persoane neprihănite care să stăruie pentru poporul Său, şi dacă rugăciunile lor ar birui!

M-aş bucura foarte mult să văd spiritul mărturisirii cuprinzând toată biserica. Mulţi încep să vadă o licărire din adevărata lor stare şi din adevăratele lor nevoi. Dacă aceştia vor persevera, dacă vor face o lucrare profundă şi vor continua să se apropie de Dumnezeu, El Se va apropia de ei şi va înălţa pentru ei un steag împotriva vrăjmaşului. Va exista cu siguranţă o revărsare [867] a Spiritului lui Dumnezeu. Biserica nu poate să-şi supraliciteze neglijarea păcătoasă a datoriei ei, necredincioşia ei, şi neglijarea ei de a primi lumina şi de a practica adevărul. Faptul că nu a folosit ocaziile, i-a produs vedere spirituală defectuoasă şi i-a slăbit credinţa şi zelul corespunzător care se manifestă printr-un efort serios de a umbla în lumină. Din cauza necredinţei lor – din cauza atitudinii şi poziţiei bisericii – păcătoşii din jurul nostru s-au împietrit şi au fost fixaţi teribil în necredinţă.

Pentru că Isus este în Sanctuarul de sus, pentru că avem un Apărător în curţile din cer, cât de serios ar trebui să înainteze aici pe pământ lucrarea corespunzătoare mijlocirii! În timp ce putem vedea, şi ar trebui să simţim vinovăţia păcatului, noi putem aprecia îndurarea lui Dumnezeu dovedită prin ispăşire. Domnul a promis că datorită Jertfei ispăşitoare, dacă ne pocăim, El ne va ierta cu siguranţă fărădelegile. Acum, cât timp Hristos pledează în favoarea noastră, cât timp Tatăl acceptă meritele Jertfei ispăşitoare, haideţi să cerem şi vom primi. Toţi să-şi mărturisească păcatele şi să le lase să meargă înainte la judecată, ca să fie iertate în Numele lui Hristos, şi pentru ca iertarea să fie scrisă în dreptul numelui lor.

„Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.” (Matei 11:12). Ce încurajare este aceasta pentru fiecare suflet! Când veniţi înaintea Tatălui în Numele lui Isus, înarmaţi cu făgăduinţele lui Dumnezeu, Marele Mijlocitor este văzut prin credinţă stând lângă altarul tămâierii şi ţinând în mână cădelniţa aurie. Puteţi auzi vocea Lui, zicând: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac.” (Ioan 14:16) Câtă speranţă va umple biata voastră inimă descurajată! Ce ruşine şi ce remuşcare veţi simţi din cauza necredinţei pe care aţi nutrit-o!

Nu vreţi să simţiţi că dacă Hristos Se roagă pentru voi, vă puteţi ruga şi voi pentru voi înşivă, cu un zel aprins al perseverenţei, şi că orice ajutor inferior [868] este doar ceea ce este – mărginit şi fără valoare? Dacă Isus este Avocatul vostru, dacă voi credeţi, vă mărturisiţi păcatele cu sufletul plin de căinţă şi dacă muriţi faţă de eu, nu vă veţi simţi asiguraţi că procesul vostru este câştigat? Nu veţi simţi în sufletul vostru dovada faptului că Isus a putut să facă întrutotul toate acestea pentru voi, şi că piciorul crucii este unicul loc sigur pentru voi?

Cum aş putea să prezint în faţa voastră realităţile acestea, care sunt adevăruri eterne? Aici voi puteţi spune: „Neputând s-aduc nimic, Lângă crucea Ta eu pic.” Dacă rugăciunile voastre – da, rugăciunile voastre, oricât de slabe ar părea – sunt sincere, dacă sunt amestecate cu credinţă, atunci puteţi şti că Isus trăieşte ca să facă mijlocire pentru voi. Căutătorul sincer şi perseverent va găsi cu siguranţă, căci de îndată ce vă apropiaţi în credinţă de scaunul harului, Hristos vă priveşte ca pe clientul Lui. Se ocupă de cazul vostru ca un soţ; îl consideră cazul Lui. El stă înaintea Tatălui ca Înlocuitor al vostru, ca Garanţie a voastră. Când veţi căuta pe Domnul din toată inima voastră, „În seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Isaia 30:15.

Dumnezeu a devenit una cu omul când, în sfatul dintre Tatăl şi Fiul în cer, S-a hotărât că dacă omul va cădea, Fiul lui Dumnezeu va fi Răscumpărătorul lui şi va restaura în el chipul moral al lui Dumnezeu. Cum avea să se facă aceasta? „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1:14). „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48). Unitatea dintre Hristos şi Tatăl ne aduce într-o unire strânsă cu Tatăl, prin Fiul lui Dumnezeu.

Battle Creek, duminică, 4 ianuarie 1891

Am avut vizitatori toată ziua. Am scris câteva scrisori. Am fost foarte fericită astăzi. Sora Davis a solicitat o conversaţie cu mine şi, cu sentimente profunde a mărturisit că ea nu avusese o apreciere corectă a lucrării pe care o făcea. Ea simţea că nu a avut atracţie pentru lucrare şi nu a simţit caracterul ei sacru, aşa cum ar fi trebuit. Acum ea vede totul [869] într-o altă lumină, şi a fost determinată să se pocăiască în profunzime, pentru sufletul ei şi pentru Hristos, pentru ca lucrarea să nu se strice niciodată în mâinile ei. Ea a fost eliberată în Isus, şi este cu adevărat liberă. Ea a fost schimbată mult. Pacea şi fericirea se exprimă acum pe faţa ei. Cu siguranţă ea este acum sub razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, căci toate trăsăturile ei exprimă strălucirea care iese dintr-o bucurie lăuntrică.

Doresc atât de mult ca fiecare persoană care este angajată împreună cu mine în lucrarea importantă pe care o fac, să aibă parte de harul transformator atât de preţios al lui Isus Hristos. Atunci ar exista iluminarea binecuvântată de pe faţa lui Isus Hristos care reprezintă locuirea interioară a lui Isus. Oh, cu cât mai mult ne-am putea bucura de Spiritul şi puterea lui Dumnezeu, numai dacă am vrea să ne supunem inima, sufletul şi puterea în întregime şi fără rezerve influenţei înviorătoare a Spiritului Sfânt al lui Dumnezeu! Atunci lucrarea ar primi modelarea divină. Puterea lui Dumnezeu s-ar odihni asupra lucrătorului. Mă rog pentru fiecare suflet care este legat împreună cu mine în lucrare.

Battle Creek, luni, 5 ianuarie 1891

Din nou timpul meu a fost petrecut în conversaţie cu vizitatori. Dar povara mea este pentru această biserică din Battle Creek. O biserică atât de mare – cel puţin două mii. Mulţi au fost adunaţi Sabatul trecut. Este aproape imposibil să îi separi pentru o adunare de părtăşie, pentru că nu sunt locuri confortabile în care să-i aduni pe toţi împreună. Nu este loc pentru atât de mulţi închinători, şi ei ar trebui să fie în alte locuri ca misionari slujind pentru Stăpânul lor, în loc să stea îngrămădiţi aici.

Este lucrare misionară de făcut. Cum ne vom înţelege noi ca biserică avantajele noastre spirituale, nu doar de a asculta prezentarea adevărului, ci şi de a trăi adevărul? Noi suntem capabili să gândim serios, să ne încingem coapsele minţii ca să nu fie dezordonată. Dacă cei [870] care au avut lumină ar fi umblat în lumină, şi-ar fi simţit responsabilitatea de a-şi cultiva gândurile. Citind cu atenţie Cuvântul cel preţios, vom căuta comorile ascunse ale adevărului. Ca agenţi omeneşti, avem în încredinţare talente preţioase – capacităţi nu doar de a citi adevărul cuprins în cuvintele vii ale lui Dumnezeu, ci de a fi îmbogăţiţi cu comorile cereşti pe care le găsim acolo. Căutând adevărul, gândurile noastre pot pătrunde în profunzime, şi bogăţiile inepuizabile, nepătrunse, ale lui Hristos pot să-şi deschidă pentru sufletul nostru comorile lor cele mai bogate. Agentul omenesc îşi poate folosi fiecare facultate dată lui de Dumnezeu, prin folosirea corectă a timpului său pentru a dobândi mai multă cunoştinţă despre Dumnezeu şi despre Isus Hristos. Fiţi siguri că aceste facultăţi folosite cum trebuie, nu vor fi lăsate aici în lumea aceasta, ci vor fi luate împreună cu noi pentru a ajunge la un nivel mai înalt, pentru a fi tot mai mult educate de-a lungul întregii veşnicii.

Battle Creek, marţi, 6 ianuarie 1891

Am avut o discuţie cu fratele Smith, mai favorabilă decât orice altă discuţie anterioară. El pare dornic să vină la lumină. El vede că purtarea lui nu a fost dreaptă în anumite lucruri, şi eu am ştiut că el trebuie să vadă aceasta înainte să poată fi în legătură strânsă cu Dumnezeu. După întâlnirea de la Minneapolis, el a luptat împotriva lucrării mele prin poziţia pe care a adoptat-o. Lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru biserică nu a fost pe deplin acceptată din cauza poziţiei lui. Atitudinea lui a spus mai mult decât cuvintele. Dar după ce am discutat cu el în mod liber, după ce i-am arătat cât rău făcea celor ce nu voiau să creadă solia, sau să primească solul şi sfatul de la Dumnezeu, el a părut să vadă mai clar poziţia pe care o luase. S-a hotărât să croiască cărări drepte pentru picioarele lui, şi să înlăture pietrele de poticnire, pentru ca cei şchiopi să nu trebuiască să se întoarcă din drum, ci mai degrabă să fie vindecaţi de slăbiciunea şi ineficienţa lor. [871]

Domnul lucrează, şi eu nu voi lua lucrarea din mâinile Lui, în mâinile mele. Rugăciunea mea pentru fratele Uriah Smith este ca el să triumfe împreună cu solia îngerului al treilea, şi ca trâmbiţa să dea un sunet clar pentru ca oamenii să se poată pregăti pentru marea zi a lui Dumnezeu. Noi nu avem timp de pierdut.

6 Ianuarie 1891

Fratele Eldridge m-a solicitat, şi am avut o discuţie destul de lungă, despre multe lucruri importante. Fratele Smith a venit şi mi-a făcut cererea de a ne aduna împreună cu câteva persoane anume, cărora voia să le vorbească şi pe cât posibil să mărturisească ceea ce a greşit.

Nu sunt capabilă să explic motivul pentru poziţia pe care au adoptat-o fratele Eldridge şi Frank Belden. Cum se gândesc ei, să lase la o parte Patriarhii şi Profeţii, şi Marea Luptă, şi să spună că au hotărât să lucreze doar cu o singură carte pe teren tot timpul, şi anume cu Bible Readings. Aşa ceva este contrar obiceiului nostru, contrar adevărului şi dreptăţii, şi contrar luminii pe care mi-a dat-o Dumnezeu în dreptul lucrării de colportaj. Cu siguranţă acesta este un plan al diavolului. Dumnezeu să aibă milă de poporul Său, căci Cuvintele Lui sunt neglijate prin planurile oamenilor care sunt doar copii în experienţa pe care o au în adevărul pe care L-a dat Dumnezeu poporului Său. Simt aşa o povară de avertizare pe suflet, pentru că lumina care a fost dată – cuvântul Domnului – a spus că nu trebuie să existe nicio întârziere în transmiterea către oameni a avertizărilor speciale conţinute în aceste cărţi. Dacă aceste cărţi ar fi fost puse în circulaţie aşa cum trebuie, mi-a fost arătat că i-ar fi împiedicat pe mulţi ca să nu se unească cu petiţia adresată Congresului în care se cere o lege pentru respectarea duminicii. Multe suflete oneste, dacă lumina adevărului conţinut în cărţi ar fi ajuns la ei, nu şi-ar fi pus numele pe petiţia aceea – lucru pe care l-au făcut crezând că făceau o slujbă pentru Dumnezeu, când de fapt ei înălţau un sabat fals care nu are un „stă scris” ca să-i dea autoritate. Cine va purta responsabilitatea pe care oamenii îndrăznesc să o ia asupra lor, fără să privească deloc la [872] ceea ce aş putea spune pentru a schimba situaţia? Ce înseamnă toate acestea? Bible Readings nu conţine solia care dă avertizările clare şi lumina pe care oamenii trebuie să le primească acum.

Battle Creek, 7 ianuarie 1891

Este o zi foarte frumoasă. Nu mă simt bine astăzi. Sunt foarte tulburată în legătură cu multe lucruri.

Fratele Olsen m-a solicitat astăzi, şi am avut o discuţie lungă şi interesantă în legătură cu situaţia cauzei în biserici, îndeosebi în Michigan, şi despre marea nevoie de o lucrare bine direcţionată în biserici.

La ora trei, grupa cea mică s-a adunat în camera mea. Fratele Smith a spus câteva cuvinte, apoi a citit scrisoarea pe care i-o scrisesem după agonia minţii pe care o suferisem marţi noaptea. Apoi, fratele Smith, cu lacrimi, a făcut o mărturisire deplină şi liberă despre calea rea pe care o urmase. Când mi-a luat mâna, s-a angajat să stea alături de mine şi să nu mai îmi cauzeze o altă durere sufletească. Au fost momente plăcute pentru Domnul să le privească, şi pentru noi toţi să le contemplăm. Am sperat că Frank Belden îl va urma pe fratele Smith, dar nu a făcut-o.

Dorim atât de mult să-i vedem pe cei care nu au discernut lumina, că discern adevărul şi neprihănirea, şi că adună şi preţuiesc fiecare rază divină de lumină. Harul lui Dumnezeu este necesar ca să dea fiecărui suflet care cere aceasta de la Dumnezeu, un interes tot mai mare şi mai profund pentru cunoaşterea Cuvântului Său. Lucrurile spirituale sunt înţelese de cei spirituali, prin cultivarea obiceiului de a fi foarte atenţi. Noi trebuie să săpăm în căutarea adevărului ca şi cum am căuta comori ascunse. Ceea ce odinioară nu prezenta niciun interes deosebit, se va deschide în faţa minţii căutătorului sârguincios, şi perlele ascunse ale adevărului vor răsplăti credinţa lui. [873]

Pine Creek, Michigan, 10 ianuarie 1891

Am mers cu trăsura noastră trasă de credincioasa Jessie, până la Pine Creek, la paisprezece mile, ca să vorbim oamenilor. A fost destul de rece, dar drumurile au fost bune aşa că am făcut doar două ore şi zece minute până acolo. Lui Willie White i-a fost cam rece. Ne-am oprit la casa fratelui Vermer – care, împreună cu soţia lui, a îmbrăţişat de curând adevărul – am lăsat acolo învelitorile noastre groase, după care ne-am îndreptat spre clădirea şcolii.

Am găsit un foc bun, un tavan jos, şi o sală plină de oameni. Două treimi erau necredincioşi. Le-am vorbit din capitolul 58 din Isaia. Au fost atenţi cu toţii.

Am intenţionat să stărui mai ales asupra binecuvântărilor bogate care se vor întoarce întotdeauna peste noi în urma eforturilor noastre de a-i binecuvânta pe alţii, dar prima parte a capitolului parcă mi-a pierit din minte, şi ultima parte mi s-a prezentat cu multă claritate. Am stăruit asupra lucrării pe care o cere Dumnezeu de la noi toţi, aceea de a repara spărturile care au fost făcute în Legea lui Dumnezeu, şi de a pune temelia multor generaţii – care este, Sabatul poruncii a patra.

Pine Creek, duminică, 11 ianuarie 1891

Clădirea şcolii a fost plină, iar unii au venit chiar de la o distanţă bună. Am vorbit din Ioan, capitolul 15. Am avut multă libertate în vorbire, şi toţi au ascultat cu mare interes. Apoi a urmat fratele E. J. Waggoner, şi a vorbit despre botez. Apoi au fost formate echipe care i-au dus pe cei care urmau să fie botezaţi, cam la trei mile. E. J. Waggoner a administrat rânduiala sacră sufletelor doritoare, în număr de nouă, care au simţit că aveau datoria să se boteze, după care au fost primiţi în biserică. Eu nu am fost la locul botezului, dar cei care au fost spun că au fost momente de binecuvântare. Spiritul [874] Domnului a fost prezent. Cu zece minute înainte de patru eram pe drum înapoi spre Battle Creek. E. J. Waggoner s-a întors cu trăsura noastră.

Simţim profund marea nevoie de lucrători – bărbaţi şi femei care înţeleg nevoile oamenilor care nu cunosc adevărul, din oraşele, din satele şi din marile oraşe din jur de Battle Creek. Este lucrare personală de făcut cu înţelepciune şi fără a cere ceva în schimb. De ce nu există mai mult zel fierbinte pentru a planta adevărul în comunităţile noastre, în afara lor, şi pentru a înălţa steagul memorialului lui Dumnezeu în toate marile oraşe din America? Avem nevoie de oameni care gândesc, oameni care au experienţă religioasă, oameni care ştiu cum să lucreze. Battle Creek este supraaglomerat datorită celor câteva instituţii din acest oraş care solicită mulţi oameni ca muncitori. Mulţi vin aici pentru avantaje personale, dar nu se duc în oraşele din împrejurimi ca lucrători care caută şi salvează sufletele pe cale de a pieri. Nu trebuie ca adevărul, adevărul prezent, să fie vestit aproape şi departe? Oh, dacă Domnul ar lucra în mijlocul poporului din Battle Creek!

Battle Creek, Mich., luni, 12 ianuarie 1891

Astăzi am scris mai multe scrisori. Am auzit că în Sabat fratele Smith a făcut mărturisiri destul de depline, iar fratele Rupert, de asemenea a mărturisit. S-au întors cu mărturisirile la întâlnirea de la Minneapolis, şi şi-au mărturisit greşelile pe care le-au făcut în orbirea lor, şi faptul că spiritul şi acţiunile lor cu acea ocazie au fost greşite. Domnul a avut adevăr preţios de descoperit poporului Său, adevăr pe care ei nu l-au putut aprecia pentru că au fost plini de necredinţă şi prejudecată, aşa că ei au lucrat împotriva Spiritului lui Dumnezeu. În locurile în care erau cazaţi la Minneapolis, ei au vorbit cu uşurătate despre adevăr şi despre cei care apărau adevărul.

Sunt instruită să scriu lucrurile care ies la iveală şi să le public, pentru binele multora care au devenit confuzi din cauza multor cuvinte rostite de bărbaţi care ar fi trebuit să înţeleagă mai bine ce vorbeau. Elementul nereligios care a pătruns prin bărbaţii care s-au opus lucrării lui Dumnezeu, [875] are caracterul de a critica şi de a face pe mulţi dintre slujitorii evangheliei să vorbească şi să acţioneze nebuneşte. Spiritul manifestat este dovada faptului că ei nu croiesc cărări drepte pentru picioarele lor, iar rezultatul va fi acela că mulţi dintre ei nu vor mai vedea niciodată în mod clar calea Domnului. În locurile în care se duc pentru a ţine adunări, ei duc cu ei spiritul batjocoritor, neserios, care este o plămădeală rea şi contagioasă. Ei nu par să fie prea copleşiţi de mărturia adevărului pentru timpul de faţă, care înseamnă aşa de mult pentru noi.

Sunt unii dintre cei care se angajează în discuţii contradictorii, care presupun despre ei înşişi că ar fi foarte pătrunzători şi înţelepţi, dar care nu dovedesc că nu cunosc răul, şi că sunt înţelepţi ca să aleagă ceea ce este bun. Ei sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu, pentru că reprezintă greşit adevărul care este în Isus.

Battle Creek, marţi, 13 ianuarie 1891

M-am trezit la patru. Am avut o noapte grea. Inima mea a fost bolnavă. Am suferit multă durere de inimă, şi sunt bolnavă astăzi. Totuşi, nu îndrăznesc să opresc mărturia mea. Nu pot să scriu.

E J. Waggoner a venit aseară târziu şi am avut o discuţie despre adunările care se ţin acum pentru lucrători. El se bucură pentru că în aceste adunări domneşte cu totul alt spirit faţă de spiritul care a existat în institutul misionar anul trecut. Îi mulţumesc Domnului pentru mărturia aceasta. Rugăciunea mea constantă către Dumnezeu este aceea de a se produce o lucrare profundă, serioasă, de reformă, pentru ca ceea ce este principiu corect să poată fi văzut, să fie recunoscut cu sfinţenie şi păstrat. Am fost instruită că în acest punct trebuie să fie înălţat semnalul de avertizare împotriva pericolului, căci altfel Domnul nu va coopera cu poporul Său.

Trebuie să existe o umilinţă a spiritului; inima trebuie să fie schimbată. De ce, cu toate că au Biblia şi o citesc, ei nu înţeleg un „aşa stă scris”? Îndrumările date atât de clar în Deuteronom, sunt adevăruri sfinte. Ele trebuie să fie îndeplinite în principiu în toată slujirea noastră religioasă faţă de Dumnezeu şi [876] faţă de semeni. Întotdeauna există siguranţă în a fi creştini amabili, în a ne iubi ca fraţii, în a nu face nicio nedreptate, şi în a arăta întotdeauna imparţialitate, sensibilitate, compasiune şi adevărată curtoazie. Aceleaşi principii care au fost exprimate în Iacov 3, au fost rostite de vocea lui Dumnezeu din stâlpul de nor. Domnul a spus poporului faptele pe care să le facă, şi cele pe care să nu le facă. Deuteronom, capitolul 4. Specificaţiile cuprinse aici nu îşi vor pierde niciodată forţa, pentru că ele sunt expresia minţii Dumnezeului infinit. Fiecare cuvânt trebuie să fie preţuit.

Adevărul acesta trebuie să fie predicat. Mulţi îl socotesc ca şi cum nu ar avea importanţă, dar Dumnezeul infinit nu Se va lăsa batjocorit. El va fi reprezentat de către poporul Său prin principii corecte în toate lucrurile. Toţi cei care se depărtează de cuvântul Lui în acţiunile lor, reprezintă în mod greşit caracterul lui Dumnezeu. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria pentru cei cu inima curată.” (Psalmi 97:11).

M-am întrebat, de ce principiile acestea care sunt exprimate aici, nu sunt văzute şi nu se acţionează conform lor, întrucât sunt principiile Legii lui Dumnezeu.

În noaptea trecută, Domnul mi-a prezentat multe lucruri care se petrec în Battle Creek, chiar aici în marea inimă a lucrării, contrare cu principiile precizate clar de către cuvântul lui Dumnezeu rostit din stâlpul de nor. Dumnezeu este insultat, onoarea Lui este ofensată, din cauză că bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere umblă contrar lui Dumnezeu. El este reprezentat greşit de către poporul Său, care poartă Numele Lui. (Deut. 30:9-20; 32:1-6).

Am întrebat, de ce, poporul Tău care are mare lumină, nu umblă în lumină? Răspunsul a venit: aceşti oameni nu au lumina şi adevărul în inimă şi în suflet. Ei primesc adevărul, dar nu sunt convertiţi ca să îl trăiască. Ei nu au fost schimbaţi. Ei au tot trăsăturile lor vechi de caracter, ereditare şi cultivate, şi cu toate acestea îşi asumă poziţia de sfătuitori, de oameni înţelepţi, iar în sfatul pe care îl dau amestecă propriul lor spirit [877] precum şi cuvintele şi acţiunile lor, pervertind astfel principiul. Ei se unesc laolaltă ca să facă tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le-a interzis în mod expres în Cuvântul Său, până când dreptatea, îndurarea şi iubirea lui Dumnezeu pentru om se poticnesc „în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie.”

Ar trebui luate în considerare Isaia 29:9-24 şi 30:1-15. Cu durere, sunt constrânsă să spun că acest cuvânt al Domnului se va împlini pentru toţi oamenii care pretind că sunt învăţători, dar care totuşi în viitor vor face în principiu aşa cum scrie în aceste capitole, orbindu-şi mult ochii ca să nu vadă, şi slăbind mult lucrarea Domnului, şi dezonorând adevărul de origine divină.

Dumnezeu va avea o rămăşiţă, popor care va fi curăţat, albit şi lămurit. „Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strâmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia 30:20-21).

Battle Creek, Mich., 14 ianuarie 1891

Am vorbit în adunarea din cadrul Institutului Misionar, din Ioan 17. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Versetul 3.

Vrăjmaşul este la baza multor diversiuni de la cele cu adevărat importante, pentru ca minţile să ajungă în confuzie în ce priveşte subiecte mărunte, şi să nu dea importanţă chestiunilor cu greutate, vitale. Satana poată să vină şi el când se cercetează Scriptura, atunci când se studiază lucruri de profund interes. Cineva are o sugestie – care de fapt este o sugestie de necredinţă – şi aceasta conduce minţile în aşa fel încât este imposibil ca punctele esenţiale să se fixeze în minţile celor care cercetează subiecte importante. Minţile se întunecă, şi unii pierd cu totul lecţia preţioasă. [878]

Punctele trebuie să fie expuse în mod distinctiv. După ce lucrătorii şi-au folosit creierele pentru a cerceta, pentru a pătrunde cât mai adânc posibil, după ce au căutat înţelepciune de la Dumnezeu, după aceea să aducă punctele în faţa învăţătorului. Ei au în mâini scrierile inspirate, şi trebuie să existe o cercetare a adevărului, deoarece mai sunt multe lucruri care trebuie să fie descoperite şi desfăşurate, care vor arăta importanţa relativă a adevărului în faţa oamenilor.

Cei care susţin studii Biblice în faţa unei clase, au nevoie să păzească lucrurile acestea, pentru ca nu cumva minţile lor să piardă tocmai punctele esenţiale pe care vor să le imprime în minţile ascultătorilor. Când uşa este deschisă larg ca să se permită oricui vrea să pună întrebări îndoielnice, adesea va rezulta o confuzie de idei, pentru că cineva prezintă o chestiune plină de necredinţă. Printr-o singură persoană care pune astfel de întrebări, întregul cerc de ascultători se porneşte pe un subiect mărunt, pe un alt canal, şi astfel adevărul cel preţios al Bibliei se pierde. Faceţi în aşa fel ca toate întrebările să fie prezentate în scris, după ce timpul acordat lecţiei se termină. Aceasta va da timp învăţătorului să vadă dacă este indicat să se răspundă anumitor întrebări în faţa clasei – dacă va aduce raze de lumină şi viaţă, sau dacă tinde să adâncească umbra densă pe care Satana se străduieşte continuu să o arunce peste minţile omeneşti; dacă întrebarea se va fixa în inima unora ca o sămânţă de neghină, sau va sluji pentru educarea şi iluminarea celor care s-au oferit că vor să înveţe. Studiul Bibliei poate să fie condus în aşa fel încât să ducă minţile în confuzie în loc să producă gânduri mai profunde şi iluminare. Dacă ideile exprimate prin astfel de întrebări vor conduce la un nivel mai jos şi mai ordinar, clasa a fost jefuită de principiile solide care privesc bunăstarea lor veşnică. Se produce o înmulţire a cuvintelor, fără un progres corespunzător în învăţăturile biblice de care este atâta nevoie în familii şi în biserici; se înmulţesc expresiile, cu puţină cunoştinţă efectivă, cu puţină sporire a principiilor solide. [879]

Battle Creek, 15 ianuarie 1891

Am intenţionat să vorbesc în faţa institutului misionar, dar am fost favorizată cu o întrevedere cu O.A. Olsen, iar Marian şi Willie au avut nevoie de atenţia mea, în ce priveşte aranjamentele care trebuiesc făcute în vederea publicării de cărţi pentru ţări străine.

Sora Austin din Vermont m-a solicitat, şi am petrecut timpul în vizită cu ea timp de două ore. Toate acestea mi-au ocupat timpul. Apoi am avut de împachetat ca să plecăm ziua următoare spre Bushnell, Michigan. Am studiat traseul şi ne-am dat seama că va trebui să aşteptăm opt ore în Lansing. Singura posibilitate este să luăm trenul de dimineaţă de la ora cinci a.m. Apoi am aflat că am putea merge pe ruta prin Jackson, dar că va costa mai mult cu un dolar sau un dolar şi jumătate. Ne-am decis să economisim banii şi să mergem prin Lansing.

Sunt convinsă acum – căci Domnul mi-a dat instrucţiuni speciale – că Conferinţa noastră Generală nu trebuie să fie convocată în miezul iernii. Experienţa pe care o am în ce priveşte această conferinţă, şi lumina care a ajuns la mine din partea Domnului, vorbeşte despre faptul, care este dovedit, că sănătatea celor ce se vor aduna va fi pusă în pericol, ba chiar viaţa poate fi sacrificată.

Lansing, Mich., vineri, 16 ianuarie 1891

Am plecat din Battle Creek la ora cinci a.m. pe ruta spre Lansing. Eu m-am trezit la două şi jumătate şi nu am mai putut adormi după ce m-am trezit. M-am sculat la trei a.m. La patru i-am trezit pe Sara şi pe Andrew ca să pregătească trăsura să fim duşi la tren. Nu am putut să mănânc decât o cană de cereale şi puţină pâine. După o oră am ajuns la Lansing, dar din motive necunoscute, inima m-a necăjit într-atâta încât am fost foarte epuizată. Am luat un tramvai până la hotel. Am fost duşi cu două străzi mai încolo, aşa că am fost obligaţi să ne întoarcem pe jos.

Am simţit că voi leşina din cauza epuizării inimii, aşa că m-am întins pe [880] sofa de la intrarea hotelului. Puteam respira doar cu mare greutate. Am luat micul dejun, sperând să dobândesc puţină forţă vitală, dar nu era nimic care să mă întărească. Mi-au adus o bucată de carne gătită în ceva grăsime. Mi-a fost imposibil să mănânc din ea. Am mâncat ceva uscături şi un biscuit şi am băut o ceaşcă fierbinte, dar, oh, cât de nenorocită m-am simţit! Inima îmi era bolnavă. Îmi era greu să respir. Am ieşit la aer, dar suferinţa îmi era mare. Mi-a fost teamă că voi cădea pe jos.

Fratele Olsen ne-a însoţit la Lansing, dar a rămas la gară în timp ce noi am venit cu tramvaiul în oraş şi am ocupat o cameră la hotel. Am început să-mi doresc să fiu acasă, dar m-am rugat continuu: „nu mă lăsa să mor aici; dă-mi putere să respir.”

Am mers pe jos până la cealaltă gară. A fost doar o plimbare scurtă, dar inima mi s-a umplut de pace de la Dumnezeu. Am putut respira mai bine în aer liber. Am fost siliţi să stăm în jur de două ore înainte ca trenul să plece. Ne-am bucurat să urcăm în tren pe la două şi jumătate şi să ajungem la o gară în apropiere de Bushnell pe la ora patru.

Caii şi trăsura ne aşteptau şi am călătorit două mile şi jumătate până la fratele Stephen Olchin. Aici am găsit mulţi oaspeţi. Pe mulţi dintre ei nu îi cunoşteam. Stephen Olchin m-a prezentat soţiei lui. Prima lui soţie împreună cu doi dintre copiii săi erau culcaţi în mormânt. Toţi au părut bucuroşi să ne vadă şi, după înfăţişarea oaspeţilor, erau mulţi veniţi de la cinci până la douăzeci, treizeci de mile ca să ia parte la adunare. Semăna întrucâtva cu ceea ce obişnuia să fie pe vremea când soţul meu era bolnav în Fair Plains. Aveam pe atunci un anumit traseu – Bushnell, Greenville, Fair Plains, Orleans, Orange, Wright şi Greenbush. Aici era vechii prieteni ai cauzei, neclintiţi ca oţelul, credincioşi principiilor adevărului. Nu îi mai vizitasem [881] de douăzeci de ani. Ultima noastră adunare s-a ţinut într-o pădurice, nu departe de locul unde au construit biserica pe care o au astăzi.

Cred că Domnul a vrut să vizitez aceste biserici şi să le dau mărturia mea. Oamenii aceştia pentru care am fost personal interesată la începutul lucrării, şi cu care am fost unită în trecut – vreau să-i vizitez în oraşele lor. Ei au participat la adunările de tabără, dar acolo se adună aşa de mulţi încât a fost imposibil să ne reînnoim cunoştinţa. Nu m-am simţit împăcată să mă aflu în locul acesta în care am dorit atât de mult să lucrez, şi să fiu într-o aşa stare de epuizare fizică.

La momentele de rugăciune de la începutul Sabatului am fost atrasă în cereri stăruitoare către Dumnezeu pentru ca Isus, Marele Medic, să îmi refacă sănătatea şi să îmi dea biruinţa asupra stării mele prezente de epuizare, ca să pot vorbi oamenilor. Nu puteam renunţa la aceasta. Trebuia să fiu ajutată; trebuia să simt atingerea divină, să fiu întărită, slăbiciunea să-mi fie alungată şi să-mi fie împărtăşită puterea dătătoare de viaţă. Domnul a ascultat rugăciunea mea. Eu cred în Numele Lui. Eu cer pe baza promisiunii Lui: „cereţi şi vi se va da.” „Şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14:13). Am primit toată asigurarea de care aveam nevoie. Cuvântul lui Dumnezeu este Da şi Amin.

Bushnell, Michigan, Sabat, 17 ianuarie 1891

 Am dormit puţin în noaptea aceasta, dar m-am încurajat în Domnul. Puterea fizică îmi este tot puţină, dar voi continua să cred. Când va sosi timpul să stau în picioare în faţa oamenilor la ora unsprezece, îmi voi da seama că am un Ajutor eficient pentru vremea mea de nevoie, deoarece promisiunea lui Dumnezeu nu dă greş. „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi [882] întoarce la voi.” „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:18,27).

Când am intrat pe uşa bisericii am văzut că va fi greu să ne facem loc de trecere, pentru că sala era plină de credincioşi şi necredincioşi. Ne-am îndesat şi am cerut să ni se facă loc, fratele Olsen mergea înaintea mea, până am ajuns în faţă. Inima mi-a fost atinsă când am privit locurile supraaglomerate şi feţele pe care nu le mai văzusem de ani de zile, precum şi multe altele străine pentru mine, ale celor ce au îmbrăţişat adevărul mai recent.

Dacă Pavel simţea că inima i se umple întotdeauna de mulţumire faţă de Dumnezeu pentru convertirea unei singure biserici, deoarece un număr mic se întorcea către viul Dumnezeu şi părăsea slujirea idolilor, am simţit că am motive de mulţumire şi laudă pentru că vedeam adunate atâtea suflete care au fost scoase din întuneric şi minciună la adevărul pentru timpul de faţă, ca să slujească viului Dumnezeu cu toată dorinţa inimii. Vom spune: nu nouă, oh, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău să fie dată toată slava.

Am vorbit cu multă uşurinţă oamenilor în jur de o oră şi jumătate. Apoi i-am chemat în faţă pe toţi cei care simt că nu au o legătură vie cu Dumnezeu şi care s-au hotărât să se predea cu totul lui Dumnezeu, cu trup şi suflet, ca să facă din inimă voia Lui. Adunarea a fost foarte aglomerată, dar ne-am hotărât să oferim acest privilegiu. Cam şase locuri au fost ocupate. Am avut momente preţioase de mijlocire înaintea Domnului pentru aceste suflete şi pentru noi înşine, şi binecuvântarea Domnului a venit peste noi. Noi ştim că Domnul este Cel care a formulat cererile noastre. Credinţa noastră s-a prins de braţul puterii infinite şi făgăduinţa a fost verificată. Sufletele au fost binecuvântate şi au fost rostite multe mărturii preţioase. Unii decăzuseră de la Dumnezeu, iar acum doreau să-şi mărturisească decăderea şi să se întoarcă. [883]

Timp de o jumătate de oră fratele Olsen a încercat să facă o încheiere adunării, dar nu a putut. Erau adunaţi de la ora nouă pentru Şcoala de Sabat, iar acum era trecut de ora cinci, şi nimeni nu mâncase nimic.  Adunarea a fost excelentă. Nu am putut decât să ne bucurăm în Dumnezeu. El m-a binecuvântat şi m-a întărit mult, tocmai aşa cum am crezut că o va face, şi am fost recunoscătoare să văd că fraţii şi surorile cu care nu mai vorbisem de ani de zile, umblă tot în credinţă. Oh, cât de adâncă este iubirea şi compasiunea lui Dumnezeu, ca să aibă atâta răbdare cu stricăciunea omului! Iubirea fără hotare a lui Hristos este dincolo de orice înţelegere a noastră. Când vine la Hristos, când îşi mărturiseşte păcatele, păcătosul se aşează pe calea ascultării.

Bushnell, 18 ianuarie 1891

Am vorbit în faţa unei săli pline până la refuz cu ascultători interesaţi. Au fost prezenţi mulţi din afară, şi au părut să fie foarte mişcaţi pe când vorbeam oamenilor. Am prezentat Legea şi Evanghelia în deplină armonie. Am avut multă libertate. Influenţa Spiritului lui Dumnezeu a impresionat inimile. Dar cât este de greu pentru inima care este plină de prejudecăţi, să raţioneze sincer! Le-am spus oamenilor că nu este nicio putere în Lege ca să poată salva pe călcătorul ei, ci aici apare nevoia de un Răscumpărător. (este citat Fapte 20:19-21, 30-39).

Battle Creek, Mich., luni, 19 ianuarie 1891

Am plecat din Bushnell duminică după amiază (18 ianuarie). Am călătorit cincisprezece mile împreună cu fratele Addison Howe până la Lyons. Ne-am întreţinut cu familia lor. Fiica lor cea mică era destul de bolnavă din cauza unei răceli. Ea tuşea ascuţit şi tare. Am dormit într-o cameră lângă salon. Cu toate că a fost aprins focul într-o sobă de gătit veche alăturată cu camera de dormit, hainele de pat şi patul rece ne-au îngheţat pe Sara şi pe mine. Mi-a fost frig jumătate din noapte. [884]

Am plecat la gară pe la ora opt. Am avut de aşteptat, căci trenul spre Lansing avea întârziere. Am dormit puţin în tren, dar nu m-am simţit deloc bine. Am ajuns la Battle Creek la scurt timp după ora unsprezece, şi    ne-am bucurat să fim din nou acasă. Am fost foarte epuizată. Nu am avut poftă de mâncare. Mi-am păzit strict dieta şi am sperat să scap de boală. Ne-am bucurat să găsim familia bine, aşa ca de obicei. Edson nu s-a simţit bine de ceva vreme. Are o răceală, ceva ce seamănă cu La Grippe.

Battle Creek, 20 ianuarie 1891

Am aflat că lucrarea cea bună a continuat în biserică. În Sabatul trecut, după amiază, fratele Smith a luat parte la adunarea Institutului Misionar, în capela legată de editură. A vorbit din nou despre greşelile lui, şi s-a întors înapoi la Minneapolis şi şi-a mărturisit greşeala de acolo şi de atunci încoace. A existat un spirit bun în adunare şi s-a realizat o înaintare. M-am simţit recunoscătoare lui Dumnezeu pentru aceste semne ale lucrării Spiritului lui Dumnezeu.

Lucrarea aceasta de mărturisire, dacă va continua, va curăţa calea Împăratului. Fie ca lucrarea cea bună să meargă înainte, şi fie ca o speranţă nouă, tărie şi curaj nou să fie date poporului lui Dumnezeu. Bărbaţii aceştia care au ridicat crucea au o natură încăpăţânată, şi puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu i-a luat în stăpânire, iar noi ne bucurăm. Îl respectăm pe fratele Smith. Încrederea noastră în el este restabilită. Ne simţim acum mai uniţi cu el în Isus Hristos.

Isus Hristos este Martorul Adevărat. El declară că a venit de la Tatăl. „Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.” Ioan 3:11-13. El a spus că a venit să-L descopere pe Tatăl. [885]

Unica noastră siguranţă este să credem adevărul pentru că este adevăr, şi nu pentru că se armonizează cu părerile noastre preconcepute, şi pentru că este plăcut şi agreabil să crezi ceea ce vrei să crezi, pentru că se armonizează cu ideile noastre. Acceptăm noi cuvintele lui Hristos ca adevăr pentru că El este un Martor divin a cărui mărturie trebuie să fie acceptată, studiată şi tratată cu reverenţă, deoarece El este Cel trimis de Dumnezeu? Învierea lui Hristos dintre cei morţi Îl face pentru totdeauna pe Hristos un martor al unui adevăr minunat – care înseamnă aşa de mult pentru noi – acela al învierii fiecăruia care crede în Isus Hristos.

Battle Creek, 21 ianuarie 1891

n dimineaţa aceasta am fost chinuită de o durere acută în bazin şi în jurul rinichilor. Mă gândesc că este urmarea frigului pe care l-am suportat în patul acela rece duminică noaptea care a trecut. Abia am putut să mă mişc, ba chiar să respir, fără să simt o durere severă. Mi se aduce aminte că sunt numai un muritor. Boala care m-a atacat în Lansing, şi care a părut atât de periculoasă, m-a condus la concluzia că viaţa mea nu este în siguranţă nici măcar un moment. Se cuvine să mă ascund în Isus Hristos, să fiu credincioasă lui Dumnezeu, să ascult de poruncile Lui din inimă şi, în ciuda deselor mele infirmităţi, Domnul mă întăreşte într-un mod remarcabil.

Îmi simt spiritul tulburat. Simt din adâncul fiinţei mele că adevărul trebuie să fie dus altor ţări şi naţiuni, şi tuturor claselor. Misionarii crucii să vestească faptul că este un singur Dumnezeu, un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi om, Isus Hristos Fiul Dumnezeului Infinit. Acest adevăr trebuie să fie proclamat în fiecare biserică din ţara noastră. Creştinii au nevoie să ştie aceasta, şi să nu pună omul în locul în care trebuie să stea Dumnezeu, ca să nu se mai închine idolilor, ci Dumnezeului cel viu. Idolatria există în bisericile noastre. (Mijloacele) mai bine ar fi folosite pentru a salva [886] de la moarte suflete, ceea ce va pune pietre preţioase în coroana lui Isus Hristos, şi stele în coroana noastră în împărăţia cerului.

22 ianuarie 1891

 Durerea nu m-a lăsat, cu toate că nu mai este aşa de severă ca la început. Folosesc tot ce îmi stă în putere ca să înving această dificultate.

Astăzi am avut discuţii serioase cu câţiva dintre fraţii noştri predicatori. Am sperat să fiu capabilă să iau parte la întâlnirea din Carlton, dar este imposibil. Ar fi o încumetare. Dar aş fi vrut aşa de mult să merg.  Am o solie de transmis şi sunt plină de lucruri importante pe care vreau să le spun oamenilor. Eu duc o povară pe care aş vrea să o las peste cei care cred cu adevărat adevărul dar care, ştiu, nu înţeleg importanţa lui. Există o consimţire nominală faţă de adevăr, dar semnificaţia lui spirituală nu este înţeleasă.

De ani de zile noi purtăm un război cu idolatria. Convertirile conforme cu Scriptura nu sunt atât de abundente după cum ne-am dori. Există atât de multe lucruri care sunt puse în locul în care trebuie să stea Dumnezeu, pe când toată încăperea ar trebui să fie a Lui, şi fiecare ungher şi colţişor să descopere prezenţa Lui. Noi avem o luptă continuă cu idolatria. Multe lucruri care mulţumesc pofta ochilor, iau timpul preţios şi fură banii preţioşi. Simţurilor li se face pe plac, iar Dumnezeu este jefuit atât de timp cât şi de bani. Mă doare să văd înmulţindu-se fotografiile şi atârnând pretutindeni.

Battle Creek, 23 ianuarie 1891

M-am dus la Sanatoriu pentru tratament. Am sperat că baia electrică îmi va face bine. Sunt bolnavă. Nu pot să mănânc nimic. Stomacul meu nu vrea de mâncare. Puterea fizică mi s-a epuizat. Mi se pare că nu mai am în bancă niciun depozit din care să scot. Mi se pare acum că nu trebuie decât puţin ca să se stingă lampa vieţii. Dar nu mă îngrijorez că voi dormi [887] în mormânt, pentru că am multă lucrare de făcut. Am o solie de transmis oamenilor. Sunt foarte tulburată. Lucrarea se înclină în direcţii greşite. Este prezent un spirit de felul „nu voi ceda, nu voi accepta că drumul meu este greşit.”

Battle Creek, Sabat, 24 ianuarie 1891

Am participat la adunare în capelă şi am vorbit în cadrul adunării pentru studenţii institutului. Am avut o adunare excelentă. A fost un spirit foarte sensibil. Mulţi se apropie de Dumnezeu şi vin la lumină, iar Domnul îi ajută să îndepărteze gunoiul din faţa uşii inimii lor, ca să lase pe Isus să intre. S-a produs o schimbare în expresia feţei lor. Lumina de la Domnul s-a reflectat peste inimile lor şi străluceşte pe faţa lor.

Luni, 26 ianuarie 1891

Am vorbit clasei de studenţi în Studii Biblice la ora zece şi un sfert a.m.

27 ianuarie 1891

Am avut un sentiment profund şi solemn despre cerinţele lui Dumnezeu, vorbind din Ioan 15.

28 ianuarie 1891

Am fost în oraş şi am făcut ceva târguieli; când ne-am întors i-am văzut pe sora Hall şi pe Murphy, şi i-am invitat să ia loc în trăsură. I-am dus la sanatoriu. Ne-am întors şi i-am întâlnit pe fratele şi pe sora Hobbs, şi i-am dus acasă la ei, din zona târgului.

În urma invitaţiei, am mers la cină la sora Graves. Am întâlnit câteva dintre surorile noastre şi am avut o vizită plăcută, dar m-am simţit mai bine în aer liber. Am mâncat cu cumpătare, şi apoi am dat curs întâlnirii pe care am avut-o programată cu fratele Uriah Smith. Am avut o vizită plăcută. Am discutat despre cele mai bune [888] mijloace prin care să-l ajutăm pe fratele Butler. Suntem tare întristaţi din cauza stării lui şi vrem să-l salvăm de el însuşi, de nefericire. Am vorbit, de asemenea, despre Howard şi Madison Miller şi despre poziţia lor de împotrivire – de împietrire şi de imposibilitate de a fi impresionaţi. Ambii sunt nepotriviţi ca să li se încredinţeze responsabilităţi, din cauză că ei au ales voinţa lor proprie, hotărâtă şi fixă, nu vor să cedeze în faţa nimănui şi sunt independenţi. Oh, dacă ar vrea să cadă pe Stâncă şi să fie zdrobiţi!

Battle Creek, 29 ianuarie 1891

Noaptea trecută a fost o noapte de grea suferinţă. Am dormit doar puţin. Am malarie. Mi se face greaţă la vederea mâncării. Nu pot să stau în picioare decât puţin timp. Fotoliul meu reparat mi-a sosit acasă cu o zi înainte, aşa că este foarte confortabil pentru mine. Oh, cât tânjesc după întărire! Fratele Waggoner m-a căutat şi a fost foarte insistent ca să vorbesc din nou clasei de studenţi.

Battle Creek, Michigan, 30 ianuarie 1891

Zilele mele sunt acum pline de oboseală şi slăbiciune dureroasă.

Dr. Kellog m-a vizitat astăzi, şi am discutat câteva lucruri importante în legătură cu cazul meu şi în ce priveşte interesele generale ale cauzei. Multe lucruri au nevoie să fie corectate în instituţiile noastre. (Restul din acest jurnal tratează despre „Bărbaţii aflaţi în poziţii de încredere în instituţiile noastre”, şi se găseşte în Ms -24-1891, la pag. 23-29).

Battle Creek, Sabat, 31 ianuarie 1891

Nu am fost capabilă să mă duc astăzi la adunare, şi sunt foarte slăbită. Domnul să mă ajute, să mă întărească şi să mă binecuvânteze în Sabatul cel Sfânt. Am simţit o mare dorinţă să mă fac bine. [889]