Manuscrisul 5, 1889 - Hristos și Legea - Predică

Manuscrisul 5, 1889 - Hristos și Legea - Predică

Manuscrisul 5,  1889

 

PREDICĂ

 

HRISTOS ŞI LEGEA - predică rostită la Rome, New York, 19 iunie 1889

(Este citat Matei 5:14-16)

 

În versetul următor, versetul 17, citim: „ Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Ce i-a făcut să creadă că El vrea să strice Legea? Faptul că, cu toate că Hristos era cel reprezentat în jertfele şi rânduielile simbolice, ei nu puteau să-şi scoată din minte ideea că ei trebuie să se ţină de lege, lege şi iar lege, ca să poată intra în cer. Iar Hristos a intervenit cu învăţătura Lui, nu ca să-i despartă de lege ci, să le descopere lucrurile vechi în forme noi. El a venit ca să descopere lumina aceea în cadrul evangheliei, pentru ca ei să poată înţelege că este esenţial pentru ei să aibă lumina aceasta.

El le-a arătat dimensiunile imense ale legii lui Iehova – caracterul ei nemărginit – şi le-a prezentat-o într-o lumină pe care ei nu au înţeles-o până atunci. În momentul în care a făcut aceasta, s-a stârnit împotrivire faţă de lumină. De ce să accepte ei aşa ceva? Nu era aşa cum învăţau ei. Totul era într-o formă nouă, pe care ei nu o puteau armoniza cu ideile lor greşite.

Hristos le-a citit gândurile, şi a ştiut că ei gândeau că El nu făcea legea atât de proeminentă cum o făceau ei. Pornind de la gândurile lor, le-a spus: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc …  Aşa că, ori cine va strica [337] una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.” (vers. 17,19). Ba încă le-a spus şi mai clar: „ Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (vers.20). Ei zidiseră peste lege şi lângă lege, tot felul de reguli, împovărând legea cu propriile lor legi şi idei izvorâte din nişte minţi omeneşti, mărginite, până când nu au putut să îndeplinească acea lege în felul în care o interpretau, nici măcar litera ei; era imposibil.

Hristos venea să le spună care erau principiile legii, şi le arăta că acestea atingeau părţile cele mai profunde ale minţii. Astfel le-a prezentat care erau intenţiile legii lui Dumnezeu.

Când a venit Hristos în lume, El era originea adevărului. Învăţăturile transmise prin profeţi, fuseseră aşezate într-o lumină falsă, iar lucrarea Lui a fost să le prezinte în lumina cea adevărată. El era temelia şi originea întregului adevăr, iar lucrarea sa a fost aceea de a-l curăţa de toate tradiţiile oamenilor, întrucât oamenii învăţau poruncile oamenilor în locul poruncilor lui Dumnezeu. Cei ce îşi obţineau educaţia în şcolile rabinice erau socotiţi că ar avea cunoştinţe mai înalte decât toate neamurile şi toate popoarele de pe faţa pământului. Dar Isus s-a întors spre ei şi le-a spus: „vă rătăciţi, căci nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:29). Ei vedeau copaci care umblă în loc de oameni. De ce nu era adevărul clar în mintea lor? Motivul era acela că ei nu erau în legătură cu Dumnezeul întregului adevăr. [338]

O parte din marea lucrare a lui Hristos pentru lume, a fost aceea că a venit în lume ca reprezentant al Tatălui. Dar lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. În mare măsură, în timpul de faţă există aceeaşi situaţie, chiar printre cei ce au pretenţia că urmează adevărul. Voi m-aţi auzit în anii trecuţi când spuneam: „atât de mult doresc să vă fac cunoştinţă cu Isus Hristos, ca să-L cunoaşteţi ca pe un Hristos iubitor, plin de îndurare, simpatie şi compasiune gingaşă.”

Cineva a venit atunci la mine şi m-a întrebat: „sora White, poţi să-mi spui, de unde pot să ştiu că Isus îmi iartă păcatele atunci când mă pocăiesc de ele?” „Da, pot. Îţi îndrept privirea spre Calvar, spre Mântuitorul muribund pe cruce.” Aceasta este dovada pe care o prezentăm minţii. Este dovada pe care poţi să o vezi, că Hristos iartă păcatele. Lumina reflectată de la crucea Calvarului ne vorbeşte despre sângele lui Isus Hristos care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor, şi ne spune că noi putem să fim curăţaţi şi sfinţiţi.

Îmi aduc aminte de o femeie care spunea: o, dacă Domnul ar voi să-i arate într-un vis că El se îndură de ea şi o mântuieşte! Ei bine, El a învăţat-o şi i-a spus aceste lucruri printr-un vis, după care prima ei impresie a fost: „ este visul acesta o temelie mai sigură decât un „aşa zice Domnul!”?” Aş vrea ca fiecare dintre voi să ţină cont de acestea, pentru că mi-am dat seama că ori de câte ori am cerut o lumină specială, vreo dovadă mai puternică, am avut de aşteptat mult timp până să o primesc. Am înţeles că trebuie să iau ceea ce spune Domnul, şi să cred ca şi cum mi-ar fi spus mie. Eu sunt una dintre fiicele lui Adam, una dintre cele pentru care a murit Hristos, şi am dreptul să mă sprijin pe meritele sângelui unui Mântuitor răstignit şi înviat, pentru că sunt o păcătoasă. [339]

Iar când diavolul vine să îţi arate păcatele şi fărădelegile îngrozitoare, spune-i: „da, sunt păcătos, dar Hristos este Mântuitor, iar El spune, „n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13). În felul acesta vei fi înarmat cu toată armura neprihănirii lui Hristos. Cum se face că nu v-aţi îmbrăcat cu armura neprihănirii lui Hristos? Pentru ce a venit El în lumea aceasta? Dacă ar fi fost posibil să fim aduşi înapoi la păzirea poruncilor lui Dumnezeu, El nu ar fi venit niciodată în lumea aceasta; dar a venit aici pentru că era imposibil ca omul să se răscumpere singur şi să se pună singur în starea în care a fost Adam înainte de cădere. Şi atunci, ce trebuia să facă El? A venit. Hristos înlocuitorul şi siguranţa noastră.

Înainte să vină El, iudeii se aflau sub jug; dar Hristos era deasupra legii, El fiind dătătorul legii, aşadar nici un jug nu era peste El. Îngerii se supuneau lui Hristos, Cel ce nu se afla sub jug. Isus a putut să vină ca unul egal cu Tatăl, a putut să-şi deschidă inima pentru tot vaiul, pentru toată nenorocirea, păcatul şi mizeria şi, dându-se pe Sine, a putut să dea viaţă şi nemurire prin lumina evangheliei. Aceasta este singura nădejde de viaţă şi, când Hristos a strigat: „s-a sfârşit”, planul a fost împlinit. El a murit în favoarea omenirii, ca o jertfă de bună voie adusă lui Dumnezeu. Nu a fost obligat să o facă, dar şi-a asumat singur aceasta, pentru a putea să mântuiască omenirea căzută. Aşa că a intrat în mormânt şi a ieşit din mormânt.

Satana a triumfat la moartea lui Isus, dar aceasta a fost  nu cu mult timp înainte să-şi dea seama că a trecut dincolo de hotar. Căutând să provoace moartea şi răstignirea Fiului lui Dumnezeu, ce a făcut de fapt? Pe când era în cer,[340] iar astăzi în mijlocul lumii creştine, el a pretins că înlăturând legea lui Dumnezeu, poate fi instaurată o alta, mai bună. Întreg universul cerului aştepta să vadă care va fi rezultatul acestei pretenţii.

De ce nu l-a adus Dumnezeu pe Satana la inexistenţă? De ce nu a făcut să înceteze păcatul? Satanei i s-a permis să-şi dezvolte caracterul şi, dacă nu ar fi avut posibilitatea aceasta, ar fi aruncat toată vina pentru nemulţumirea lui, asupra lui Hristos şi a Tatălui. Însă aici, în lumea aceasta i s-a dat ocazia să-şi dezvolte principiile lui cele noi, şi să arate unde ar fi condus acestea. Noi vedem acelaşi lucru în lumea noastră de astăzi – unde vor conduce principiile unei vieţuiri fără lege.

Vrăjmăşia a lucrat şi încă lucrează. Diavolul s-a coborât cu putere mare, iar Spiritul lui Dumnezeu se retrage de pe pământ. Dumnezeu Îşi retrage mâna. Nu trebuie decât să privim la Johnstown (Pennsylvania). Dumnezeu nu l-a oprit pe diavol ca să nu şteargă tot oraşul de pe faţa pământului. Astfel de lucruri se vor înmulţi până la sfârşitul istoriei acestui pământ, pentru că diavolul s-a coborât cuprins de o mânie mare, şi lucrează cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Ce face el acum? Dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. Ce se întâmplă când îi vede pe cei care se împotrivesc luminii, care nu mai sunt sub protecţia lui Dumnezeu? Îşi va exercita puterea lui nemiloasă asupra lor. Ne putem aştepta la aceasta.

Ce să facă Dumnezeu pentru poporul Său? Să-i lase fără nici o lumină nouă? El spune că „voi sunteţi lumina lumii”. De aceea trebuie să primim mai multă lumină de la tronul lui Dumnezeu, şi să avem tot mai multă lumină. Noi nu vă spunem [341] că în soliile care v-au fost prezentate aici şi în alte locuri, există o mare lumină nouă, ci este lumina cea veche scoasă de sub obroc şi pusă în forme noi. Isus a dat lumină, cea mai minunată lumină, când a vorbit din stâlpul de nor. Chiar înainte să vină timpul pentru copiii lui Israel să iasă din Egipt, plagă după plagă au căzut peste egipteni din cauză că Faraon a refuzat să-i lase pe Israeliţi să meargă să se închine lui Dumnezeu. În cele din urmă Dumnezeu a îngăduit ca primul născut al fiecărui om şi al fiecărui animal să fie ucis, iar când Faraon a privit spre trupurile acelea muribunde, a început să înţeleagă cine este marele EU SUNT – a înţeles că exista o putere superioară, cu care Faraon, împăratul Egiptului, nu se putea lupta şi pe care nu o putea învinge cu toată experienţa şi împotrivirea sa. De aceea a spus copiilor lui Israel: „duceţi-vă”.

Însă ce trebuiau să facă ei în cea din urmă noapte? Trebuiau să înjunghie un miel şi cu sângele acestuia să ungă pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii. De ce? Ca să dovedească întregului Israel, când vor vedea aceste lucruri, că există ceva ce îi ţine în legătură cu Dumnezeu. Iar când îngerul avea să treacă prin ţară ca să ucidă pe întâii născuţi, văzând sângele pe cei doi stâlpi şi pe pragul de sus al uşii, avea să treacă pe lângă cei ce aveau sângele pe uşiori.

Chiar înainte de venirea Fiului omului, există şi a existat de ani de zile din partea duşmanului, o hotărâre de a arunca umbra lui infernală tocmai între om şi Mântuitorul său. De ce? Pentru ca omul să nu vadă că pentru el s-a făcut o jertfă completă şi s-a dat un Mântuitor complet. Apoi le spune că nu trebuie să respecte legea, deoarece căutând păzirea legii, omul va fi unit cu puterea divină, iar Satana va fi înfrânt. [342] Pentru a păzi legea, omul se va uni cu puterea divină. Cu toate că este asaltat de infirmităţile omenescului, omul poate să devină părtaş al naturii divine, fugind de stricăciunea care este în lume prin pofte. Aceasta este răscumpărarea.

Isus nu a venit să strice legea, căci El spune: „nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Aşadar aceasta există şi astăzi. Nu s-a schimbat nici o iotă sau frântură de slovă, aşa că orice om este sub lege. Aceasta este situaţia actuală. Iar dacă cineva se împotriveşte legii, pe aceştia îi condamnă Dumnezeu, deoarece noi nu suntem lăsaţi în nesiguranţă.

Am nevoie să păzesc legea lui Dumnezeu şi să trăiesc. Dar omul păcatului a îndrăznit să schimbe porunca a patra, şi a deviat-o spre un sabat fals, pentru a-şi demonstra măreţia şi puterea lui de a se înălţa pe sine mai presus de tot ce este Dumnezeu sau vrednic de închinare.

Acum urmează testul între sabatul pe care l-a introdus omul fărădelegii, şi Sabatul Domnului Dumnezeu Iehova, ziua a şaptea.

În faţa noastră stau vremuri de încercare, şi ce vrea Dumnezeu? El vrea să căutăm să înţelegem ce vrea El să ne comunice. Noi nu am înţeles aceasta; aşa că noi mergem mai departe gemând şi suspinând. Vreau să fac binele, dar răul se ţine de mine, iar păcatul lucrează într-una pentru a-şi menţine supremaţia. Dacă aţi fi putut să vedeţi cine este Hristos, că este Cel care poate mântui cu desăvârşire pe toţi cei ce vin la Dumnezeu prin El, atunci aţi fi avut credinţa aceea care lucrează. [343]

Însă, trebuie ca faptele să vină mai întâi? Nu, ci credinţa vine cea dintâi. Cum? Crucea lui Hristos este înălţată între pământ şi cer. Aici vine Tatăl şi toţi îngerii cei sfinţi; şi,   apropiindu-se de cruce, Tatăl se apleacă spre cruce şi jertfa este primită. Apoi, omul păcătos vine cu povara lui de păcat la cruce, îşi ridică privirea spre Hristos răstignit pe crucea Calvarului, şi îşi depune păcatele la piciorul crucii. Aici îndurarea şi adevărul se întâlnesc, dreptate şi pacea se sărută. Iar Hristos spune: „după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”.

Poate să spună cineva: „deci nu poţi să fi primit până când nu te pocăieşti”. Dar, cine ne conduce la pocăinţă? Cine ne atrage? Legea lui Dumnezeu îl condamnă pe păcătos. Ea arată defectele de caracter. Însă, dacă stai toată viaţa înaintea legii şi îi spui, „curăţă-mă.  Pregăteşte-mă pentru cer”, poate să o facă? Nu. În lege nu este putere pentru a salva pe călcătorul legii în păcat. Şi atunci? În legea aceea trebuie să se vadă Hristos neprihănirea noastră, iar apoi Hristos este Cel înălţat. „După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Noi privim la crucea Calvarului. Cine ne face să privim acolo? Hristos ne atrage. În lumea aceasta îngerii lui Dumnezeu lucrează cu minţile omeneşti, iar omul este atras spre Cel care îl ridică; şi Cel ce îl ridică pe om, îl atrage spre pocăinţă. În aceasta nu este nici o lucrare a omului; nu există nimic din ce ar putea face omul, care să aibă vreo valoare, decât să creadă.

Privindu-L pe Hristos atârnând pe crucea de pe Calvar, înţelege că El îi iubeşte pe păcătoşi, pe cei ce erau în stare de vrăjmăşie faţă de Dumnezeu. Omul începe să se minuneze şi este umilit. [344] Din ce cauză? Pentru că el vede că există o lege pe care a călcat-o, şi pe care omul nu o poate respecta, dar Îl vede şi pe Hristos şi, cu nădejde şi credinţă cuprinde braţul puterii infinite şi se pocăieşte la fiecare pas. Pentru ce se pocăieşte? Pentru că a violat orice principiu al legii lui Iehova.

Pavel spune că el a predicat din casă în casă pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul Isus Hristos. Pentru ce a venit Isus Hristos în lumea noastră? Ca să atragă mintea şi să o conducă la pocăinţă. În felul acesta este manifestată iubirea Tatălui, în faptul că a dat pe Fiul Său să moară pentru omul căzut, pentru ca acesta să poată păzi legea lui Iehova.

Isus a venit în lumea noastră, având divinitatea îmbrăcată în omenesc, iar omul trebuie să fie îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos. Atunci, prin neprihănirea lui Hristos, poate sta fără vină înaintea lui Dumnezeu.

O, cât de mult mă bucur pentru că am un Mântuitor! Trebuie să avem Duhul Sfânt împreună cu efortul omenesc. Fără Hristos, noi nu putem face nimic. „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20). Mă bucur atât de mult că putem fi părtaşi de natură divină, şi că prin Isus Hristos putem fi biruitori. Aceasta este biruinţa – credinţa voastră, sentimentele şi faptele bune? Aceasta este? Nu. „Ceea ce câştigă biruinţa … este credinţa noastră” (1Ioan 5:4).

Ce este credinţa? Este „substanţa lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd” (Evrei 11:1, KJV). Şi atunci? „Credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi” (Iacov 2:17). De aceea noi ne sprijinim pe meritele [345] sângelui Mântuitorului răstignit şi înviat. Vieţile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu. În aceasta avem totul. Noi nu putem face nimic de la noi înşine, dar focul iubirii lui Dumnezeu arde pe altarul inimilor noastre. Noi nu ne ghidăm după poveşti meşteşugit alcătuite, nu, nicidecum. Ci noi Îl descoperim pe Hristos, neprihănirea noastră. Dacă cineva se laudă cu faptele lui bune, nu se poate lăuda în Hristos.

Printre noi a pătruns un spirit de mulţumire de sine, iar solia către Laodicea ni se aplică nouă. O voi citi: (este citat Apocalipsa 3:14-16).

Care este subiectul aici? Este vorba de cineva care şi-a pierdut dragostea dintâi. „Fiindcă eşti căldicel, … am să te vărs din gura Mea.” Ce vrea să spună prin aceasta? Dacă poporul are mare lumină şi cunoştinţă, şi totuşi nu se străduiesc să transmită lumii această lumină şi să o dovedească prin faptele lor, aceste principii vii pe care ei trebuie să le prezinte lumii, Hristos este dezonorat şi ajunge să fie atât de dezgustat de ei, încât nu va mai lua numele lor în gura Sa pentru a le prezenta înaintea Tatălui.

„Ştiu faptele tale”. „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (vers.17).

Unde este greutatea? „Curăţit prin foc”. Hristos a avut o astfel de iubire pentru noi încât a putut să treacă prin cuptorul de foc al răstignirii, şi să iasă biruitor. Haine albe – ce sunt acestea? Neprihănirea lui Hristos. „Alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii” – discernământ spiritual, ca să poţi face deosebire între adevărata neprihănire şi îndreptăţirea de sine. [346] Acum ni se spune unde este lucrarea. Negustorul ceresc trece mereu prin faţa noastră şi ne spune: „să cumperi de la Mine. Acestea sunt lucrurile cereşti; cumpără de la Mine”. „Vrei să o faci? De la „Mine” trebuie să cumperi”. Nu există nici o altă sursă în cer, din care să putem primi libertate şi viaţă, decât prin Isus Hristos, neprihănirea noastră.

Apoi El spune „Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te!” Aceasta este solia pentru noi. Este nevoie ca fraţii şi surorile noastre să ţină cont de solia aceasta, la această conferinţă, şi să vadă lumina care ne-a fost adusă în forme noi.

Dumnezeu ne-a făcut cunoscut care este tăria noastră, şi noi avem nevoie să o cunoaştem şi să fim pregătiţi pentru timpul acela de strâmtorare aşa de mare, cum nu a mai fost de când sunt neamurile pe pământ. Însă, Hristos neprihănirea noastră, aceasta este tăria noastră. Să-l întrebăm pe Isaia, cine trebuie să fie tăria noastră. Isaia ne răspunde, şi ecoul cuvintelor lui ajunge până în timpul nostru:  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6). Nu ne este destul atât? Nu este Acesta un acoperământ complet pentru noi? Mai este nevoie de consideraţie pentru noi înşine? Nu, nu mai este loc pentru aceasta. Noi trebuie să ne ascundem în Hristos, şi putem fi ascunşi în tăria cea mare a Dumnezeului lui Israel. În felul acesta ne pregătim să întâmpinăm puterile întunericului. Noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva domniilor şi stăpânirilor, a duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Numai în Hristos putem da piept cu acestea. [347]

Fraţilor, nu lăsaţi ca vreunul dintre voi să fie pus pe o direcţie falsă. S-ar putea să spuneţi: „ce înseamnă articolul din Review al fratelui Smith?” El nu ştie despre ce vorbeşte. El confundă oamenii care umblă, cu copacii. Totul depinde de ascultarea noastră faţă de poruncile lui Dumnezeu. De aceea, el îi ia pe cei ce au fost prezentaţi într-o lumină falsă şi îi leagă în mănunchiuri ca şi cum noi am fi discreditat cerinţele legii lui Dumnezeu. Este imposibil să înălţăm legea lui Iehova, dacă nu ne ţinem de neprihănirea lui Isus Hristos.

Soţul meu a înţeles aceasta în ce priveşte legea, şi vorbeam împreună noapte după noapte, până când ne sărea somnul. Acestea sunt principiile pentru care se luptă oamenii. Ei au nevoie să ştie că Hristos îi acceptă imediat ce vin la El. Vreau să vă spun, fraţilor, că lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi adevărul pentru cel cu inima curată.

Avem nevoie să fim un popor însoţit de bucurie şi mulţumire şi, nu putem fi aşa dacă nu Îl avem cu noi pe Isus Hristos. Dacă păcătuim, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit. De aceea nu trebuie să mă tânguiesc în toate zilele vieţii mele, deoarece Isus a înviat. El nu se află în mormântul cel nou al lui Iosif, ci El este cu Tatăl. Dar, cum este acolo? Ca un Miel înjunghiat, şi poartă în mâinile Sale semnele răstignirii. „I-am săpat pe palmele Mele”. Dacă aceasta nu ne umple de nădejde şi recunoştinţă, ce altceva o poate face?

Mi s-a pus întrebarea: „ce credeţi despre lumina pe care o prezintă aceşti bărbaţi? Eu v-o prezint de 45 de ani – farmecul inegalabil al lui Hristos. Aceasta este [348] ceea ce încerc să prezint minţilor voastre. Când fratele Waggoner a prezentat aceste idei la Minneapolis, a fost prima învăţătură clară despre acest subiect pe care am auzit-o de pe buze omeneşti, în afară de discuţiile dintre mine şi soţul meu. Eu îmi ziceam că de aceea pot să o văd atât de clar, pentru că Dumnezeu mi-a prezentat-o în viziune, iar ei nu pot să o vadă din cauză că nu le-a fost prezentată aşa cum mi-a fost arătată mie. Dar când altcineva a prezentat-o, fiecare fibră a inimii mele a spus, Amin.

Fraţilor din New York, este nevoie să înaintaţi. Mergeţi mai departe, de la lumină la o lumină mai limpede. Aici sunt comorile adevărului. Căutaţi-le. Săpaţi în căutarea adevărului, ca după comori ascunse. Dacă vă îndreptaţi spre Scripturi şi cereţi lui Dumnezeu  să vă ajute, El vă va lumina minţile, şi Duhul Sfânt vă va aduce aminte de toate lucrurile şi lumina cerului va străluci peste voi.

Vă cer, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi luminează, căci lumina ta vine. Nu vrem ca lucrarea să fie îngrădită. Dacă vedeţi bărbaţi şi femei cu capacităţi, încurajaţi-i. Dumnezeu nu vrea ca lucrarea Lui să fie făcută de persoane nepricepute. El nu vrea ca Lucrarea Sa să fie paralizată. El vrea să vă aşezaţi în poziţia în care să puteţi obţine cunoştinţa adevărului aşa cum este în Isus.

El vrea să frecventaţi şcoala în care se predau învăţături biblice. Ar putea spune cineva, „voi merge la şcoală în Battle Creek”. Însă acolo locurile sunt ocupate, şi urmează să deschidă încă o şcoală în Kansas. Dar mai este şi South Lancaster. De ce să nu patronaţi voi South Lancaster, cei de aici din apropiere? Există persoane capabile să predea şi să stea la cârmă predând învăţături biblice. [349]

Nici un om să nu meargă pentru a prezenta adevărul, dacă nu a fost pregătit şi nu ştie cum să-şi folosească îndemânarea şi capacităţile pe care i le-a dat Dumnezeu. Cred că nici unul dintre voi nu se gândeşte să meargă la un om care nu a lucrat niciodată în tâmplărie, şi să-i ceară să facă o clădire frumoasă. Aşa este şi în lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să învăţaţi, iar îngerii vor fi lângă voi ca să vă impresioneze mintea., iar dacă veţi cerceta Scriptura aşa cum a cercetat-o Daniel, veţi înţelege tot ce vrea Dumnezeu să înţelegeţi. Dacă învăţaţi pentru a practica, şi învăţaţi pentru a învăţa pe alţii, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Timotei,  să primească lucrurile pe care i le-a dat Dumnezeu şi să le încredinţeze unor bărbaţi credincioşi, capabili să-i înveţe la rândul lor pe alţii. Aceasta este lucrarea ce trebuie făcută în New York. Lăsaţi mintea să fie elevată, înnobilată, sfinţită, şi atunci misionarii nu vor mai fi formaţi pentru moarte, ci îi puteţi instrui în adevăr, iar inimile lor vor arde împreună cu adevărul şi vor fi nerăbdători să-l împărtăşească altora.

Voi aveţi aici lumină. Ce veţi face cu ea? Veţi merge acasă ca să vă odihniţi, sau vei merge să lucraţi ca să vă zidiţi unii pe alţii în cea mai sfântă credinţă? Să dea Dumnezeu să lucraţi unde trebuie. Oh, cât de mult doresc să vedem lucrarea aşa cum este posibil să o vedem! Cât doresc să văd valul revărsându-se peste popor! Ştiu că este posibil, pentru că Dumnezeu ne-a dat tot cerul într-un singur dar. Fiecare dintre noi putem accepta lumina, fiecare rază de lumină, şi apoi putem fi lumina lumii. „O cetate aşezată pe munte nu poate să rămână ascunsă”.

FRAŢILOR, PORNIŢI LA LUCRU. Părinţilor, trimiteţi-vă copiii la şcolile acestea. Cei ce sunt aproape de South Lancaster, pot merge acolo, iar ce sunt aproape [350] de colegiu, să meargă acolo. Dumnezeu lucrează pentru a instrui lucrători care să pornească de acolo. Fiecare dintre noi să se pregătească şi să lucreze în mod inteligent, aşa cum tâmplarul lucrează cu pricepere în meşteşugul lui. Acesta nu poate lucra iscusit, dacă nu-şi învaţă meseria; nici voi nu puteţi face altfel. Avem nevoie să creştem în fiecare sens al Cuvântului. Iubesc adevărul, şi vreau să triumf împreună cu el. Nu numai misionarii, ci oricine poate să facă ceva. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul. Dumnezeu să vă binecuvânteze la întoarcerea voastră spre casă. – Manuscris 5, 1889. [351]