Manuscrisul 6, 1888 - O vie legătură cu Dumnezeu - predică

Manuscrisul 6, 1888 - O vie legătură cu Dumnezeu - predică

Manuscrisul 6, 1888

 

PREDICA DE DIMINEAȚĂ
O VIE LEGĂTURĂ CU DUMNEZEU

Cuvântarea de dimineaţă a Ellen G. White, Minneapolis, Minnesota, Oct. 11, 1888

 

Sunt foarte mulţumitoare, fraţilor şi surorilor, pentru că Domnul m-a cruţat ca să pot să particip la această întâlnire. Am fost bolnavă, am fost aproape de moarte; dar cei ce au participat la adunarea de tabără de la Oakland au înălţat rugăciuni pentru mine, iar Domnul i-a ascultat. Nu s-a întâmplat prin credinţa mea, pentru că eu nu am avut nici o credinţă, dar ei au exercitat credinţă pentru mine, iar Domnul m-a întărit ca să-mi dau mărturia poporului din Oakland. Aşa se face că am pornit, în starea în care eram, m-am aventurat să pornesc în călătorie. Am avut doar un scurt popas pe drum, dar Domnul m-a ajutat şi când am ajuns la Kansas City, m-am îndreptat spre locul unde se ţinea adunarea, şi am vorbit celor adunaţi. Atunci mi-am dat seama şi am ştiut că Domnul mă întăreşte şi că El va avea toată slava.

Pentru că suntem adunaţi aici, avem nevoie să folosim cât mai mult din timpul pe care îl avem. M-am gândit de multe ori că dacă am folosi cât mai mult din ocaziile pe care ni le dă Domnul, ne-ar face mult bine. Dar noi le lăsăm prea adesea să ne curgă printre degete, şi nu de dăm seama de binele pe care l-am fi putut primi de pe urma lor.

Mintea mi-a fost îndreptată spre cuvintele apostolului Pavel. El spune în Fapte 20, începând de la versetul 17: „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe prezbiterii bisericii. Când au venit la el, le-a zis: „ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile Iudeilor. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case, şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos”.

M-am gândit de multe ori, fraţilor şi surorilor, că dacă am crede Biblia şi nu am fi doar cititori ai Bibliei, şi dacă am duce la îndeplinire ceea ce ne-a dat Domnul, am fi într-o stare mult mai bună decât suntem astăzi.[69] Dar noi nu ne dăm seama că din cuvântul Său ne vorbeşte vocea cea iubitoare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne gândim la fiecare cuvânt al Lui  şi să-l păstrăm în inimă. Pavel spune mai departe, în versetul 24: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” „De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (vs. 26,27) Ce mărturie! „Sunt curat de sângele tuturor.”

Apoi ne îndeamnă: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” De ce trebuie să veghem? Pentru că „ştiu bine că, după plecarea mea,  se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma”.

Fraţilor, dacă am fi serioşi, puterea Duhului Sfânt ar însoţi eforturile noastre, şi ar exista printre noi o cu totul altă stare de lucruri. Nouă ne-au fost încredinţate cele mai solemne adevăruri dintre cele care au fost încredinţate vreodată muritorilor, însă calea urmată de unii este de un astfel de caracter încât Dumnezeu nu poate să răspundă rugăciunilor lor. Rugăciunile lor ofensează sfinţenia Sa şi, dacă le-ar răspunde, ei ar socoti aceasta ca o aprobare pentru calea lor rea, în timp ce alţii ar fi îndepărtaţi de cărările drepte. De ce nu putem primi adevărul pe care l-a descoperit Dumnezeu, de ce nu-l putem ţese în viaţa şi în caracterul nostru? Dacă am avea Spiritul lui Hristos în inimile noastre, am avea o povară pentru sufletele din jurul nostru care sunt gata să piară, aşa cum a avut Pavel Am lăsa o astfel de impresie asupra tinerilor şi tinerelor care afirmă a crede adevărul, încât ar simţi că asupra lor stau responsabilităţi importante. Ei ar simţi că trebuie să le fie mărită credinţa, că trebuie să preia lucrarea ce este în calea lor şi că trebuie să fie o binecuvântare pentru alţii: umili, sârguitori şi ascultători. Iar când se vor întâlni cu prietenii lor, vor vorbi despre Isus. Îl vor lua pe Isus în casele lor şi vor mărturisi tuturor despre îndurarea Lui.

Dacă Hristos, nădejdea slavei, ar fi format în voi, aţi da la o parte orice vanitate şi vorbire nebunească. Aţi fi sfinţiţi prin adevăr. Aţi lucra pentru Dumnezeu în aşa fel încât aţi avea o conştiinţă curată în lucrarea voastră misionară, şi aţi putea spune împreună cu Pavel că sunteţi curat de sângele tuturor oamenilor. Dar nu puteţi spune aceasta, dacă nu câştigaţi încontinuu înţelepciune şi cunoştinţă de la Dumnezeu aşa cum mlădiţa îşi trage hrana din viţa cea vie, dacă Duhul Sfânt nu se odihneşte peste voi, dacă nu l-aţi luat pe Isus în inima voastră, gândindu-vă la Isus, vorbind despre Isus, şi lucrând lucrarea Lui oriunde vă aflaţi. Acesta este singurul fel în care putem lucra cu succes în aceste zile de pe urmă. Hristos Însuşi a fost Exemplul pe care trebuie să-L urmăm, nu numai într-o manifestare exterioară a religiei, ci aşa cum a fost El în puritate, în tăgăduire de sine, în blândeţe şi iubire. Aşa[70] trebuie să-L urmăm pe El în lume. Umilinţa Lui, ocara pe care a suferit-o, răstignirea Lui şi crucea Lui, toate acestea le-a dat ucenicilor Săi. Le-a dat de asemenea şi slava care îi fusese dată. El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl”.

Fraţilor, avem o nevoie reală de a ne ridica la un standard mai înalt şi mai sfânt. Noi trebuie să întâmpinăm dificultăţi în lupta noastră creştină, aşa cum a întâmpinat şi Pavel când Iudeii au uneltit împotriva lui. Vom avea de trecut prin locuri în care vom fi încercaţi, pentru că vor fi puşi spioni care vor sta la pândă şi vor unelti împotriva noastră. Nu numai că vom fi duşi înaintea conciliilor, dar vom fi aruncaţi în închisoare, iar noi va trebui să fim atât de înaintaţi în credinţă încât să îl cunoaştem pe Dumnezeu şi puterea harului Său, şi să putem înălţa spre El mâini sfinte, fără mânie şi fără îndoieli. Trebuie să învăţăm cum să credem că El ne ascultă.

Ştiu că Dumnezeu ascultă rugăciunile poporului Său. Ştiu că El le răspunde. Dar El nu ne poate binecuvânta atât timp cât nutrim egoismul, căci, ce spune Scriptura? „Dacă ar vedea nelegiuire în inima mea, Domnul nu m-ar asculta”. Dar dacă dăm la o parte toată înălţarea de sine, toată îndreptăţirea de sine, şi vom intra într-o legătură vie cu Dumnezeu, ne va fi socotită neprihănirea lui Dumnezeu. „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi”.

Înţelepciunea de sus va fi cu noi de îndată ce Îi vom cere să ne-o dea. Domnul nu ne-a părăsit, dar păcatele şi fărădelegile noastre pun un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. În Numele lui Isus, este nevoie să dărâmăm barierele care există între sufletele noastre şi Dumnezeu, apoi pacea lui Hristos va locui în inimile noastre prin credinţă. Avem nevoie să ne prezentăm cu toată umilinţa înaintea lui Dumnezeu, şi să scăpăm de orice mândrie, egoism bănuieli rele, şi de orice fel de nelegiuire. Isus nu va locui în inima în care este întronat păcatul. Este nevoie de mai puţin eu şi de mai mult din Isus. Avem nevoie să învăţăm cum să credem – adică pur şi simplu să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt – însă este imposibil să învăţăm aceasta dacă nu ne punem în poziţia în care putem fi supuşi lui Dumnezeu. Voinţa noastră trebuie să fie de partea lui Dumnezeu, nu de partea Satanei. Rezultatul iubirii lui Dumnezeu care iartă şi dovedeşte aceasta, este perfecta împăcare cu voia lui Dumnezeu. Atunci voinţa divină şi cea omenească se unesc. Toate facultăţile trebuie să fie păstrate la locul lor, consacrate lui Dumnezeu; toate facultăţile trebuie să lucreze după planul lui Dumnezeu, împlinind voia şi scopul Lui.

Nu trebuie să fim neliniştiţi şi tulburaţi, ca şi cum numai noi ar trebui să administrăm această lucrare. Domnul stă la cârmă. Cel Infinit ţine în mâna lui întreaga maşinărie. Dacă noi ne facem lucrarea cu fidelitate, în umilinţă, Domnul va avea grijă de rezultate. Aveţi credinţă în Dumnezeu. Această credinţă ne face capabili să avem o deplină încredere şi să privim orice mişcare în lumina lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce se întâmplă sau din ceea ce ar putea să se întâmple, nu trebuie să trezească în noi temeri sumbre, întrucât Dumnezeu, marele Meşter,[71] are grijă de lucrarea Lui. Dacă nici un om nu se amestecă, şi dacă lasă ca lucrarea să fie controlată numai de Dumnezeu, El va duce lucrarea la bun sfârşit. Hristos vrea ca voi, cei care lucraţi cu lucrurile sfinte, să fiţi sfinţi aşa cum El este sfânt. Nu uitaţi că puterea voastră este în Dumnezeu. Fiţi siguri că dacă Dumnezeu v-a chemat ca să deschideţi cuvântul Lui înaintea oamenilor, v-a chemat la curăţie şi bunătate.

Trebuie să aveţi o înţelegere clară a evangheliei. Viaţa religioasă nu este o viaţă de întunecime şi de tristeţe, ci una de pace şi bucurie însoţite de demnitate creştină şi solemnitate sfântă. Nu suntem încurajaţi de Mântuitorul nostru să nutrim îndoieli, temeri şi presimţiri bolnăvicioase. Acestea nu aduc sufletului nici o uşurare, şi ar trebui să fie mustrate în loc să fie încurajate. Haideţi să dăm la o parte nepăsarea noastră şi să studiem în mod constant cuvântul lui Dumnezeu. Dacă a fost vreodată nevoie ca Duhul Sfânt să fie cu noi, dacă am avut vreodată nevoie să predicăm în puterea Duhului, acum este timpul în care există această nevoie. Dacă de acum nu vrem să mai lucrăm fără El, El va fi cu noi în orice situaţie de urgenţă care va apărea în viitor, şi vom fi pregătiţi pentru ceea ce vine pe pământ. Este nevoie să stăruim mai mult asupra adevărului prezent şi asupra pregătirii necesare pentru ca păcătoşii să poată fi salvaţi. Dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează împreună cu eforturile noastre, vom fi trimişi nu numai să vestim pocăinţa în adevărata ei lumină, ci şi iertarea, şi vom arăta spre marele izvor pentru curăţire care va îndepărta orice murdărie.

În lucrarea de predicare a evangheliei lui Hristos, este pusă peste noi responsabilitatea unei lucrări mult mai solemne decât ne imaginăm. Dacă adevărul locuieşte în inima noastră, vom creşte până la statura de oameni mari în Isus Hristos. Să ne gândim foarte serios la aceste lucruri. Nu vă mai agăţaţi de intelect. Minuni mai mari vor fi deschise înaintea simţurilor noastre, pe măsura lucrării ce va progresa. Taina revelaţiei ne provoacă la cercetare, pentru că există mine de adevăr care vor fi deschise înţelegerii poporului lui Dumnezeu. Trebuie să renunţăm la orice îndreptăţire de sine, trebuie să atingem înălţimi mai nobile. Dumnezeu va conduce acţiunea sufletului, dacă vom căuta neprihănirea lui Hristos, pentru ca Dumnezeu să aibă plăcere de eforturile noastre. Este nevoie ca eu-l să dispară şi totul să fie Isus. Botezul Duhului Sfânt va veni peste noi la această întâlnire, dacă vom vrea. Căutaţi adevărul, aşa cum aţi căuta o comoară ascunsă! Cheia cunoştinţei trebuie să fie pusă în fiecare mână, ca să poată deschide odaia tezaurului lui Dumnezeu în care se află grămezi de pietre preţioase ale adevărului. Când omul flămânzeşte după adevărul care iese din cuvântul lui Dumnezeu, îngerii lui Dumnezeu îi stau alături ca să-i conducă mintea la păşuni verzi.

Dacă adevărul ar avea mai multă greutate asupra slujitorilor lui Dumnezeu, ei nu ar mai mânui cuvântul lui Dumnezeu în mod înşelător. Ei par să simtă povară pentru suflete atunci când vorbesc oamenilor, dar când nu sunt la amvon, sunt lipsiţi de spiritualitate. Fie-vă teamă de astfel de predicatori. Ei predică, dar nu trăiesc. Prin purtarea lor, ei arată că adevărul nu [72] le-a sfinţit sufletele, şi că ceea ce au spus nu are nici o greutate în ochii lor. Lucrătorii lui Dumnezeu vor duce cu ei povara sufletelor. Dumnezeu nu colaborează cu omul care predică cerinţele lui Dumnezeu  când este la amvon, iar când nu este la amvon, prezintă minciuna ca şi cum ar fi adevăr. Avem nevoie să fim curaţi de sângele tuturor oamenilor, ca sângele sufletelor să nu fie găsite peste noi, şi să putem spune împreună cu Pavel: „Sunt curat de sângele tuturor.”

Haideţi să începem acum, să nu aşteptăm până când va trece jumătate din timpul întâlnirii.

Avem nevoie aici şi acum, de Duhul lui Dumnezeu. Avem nevoie de El, avem nevoie să fie descoperit în caracterul nostru. Avem nevoie aici, de puterea lui Dumnezeu, avem nevoie ca ea să strălucească în inimile noastre. Fraţilor, haideţi să ne ţinem de lucrare, ca niciodată mai înainte. Haideţi să ne întrebăm: cum este sufletul meu? Este într-o stare bună? Va veni Hristos şi mă va lua aşa cum sunt? Să ne ajute Dumnezeu să fim curaţi în spirit, fără pată şi sfinţi în tot ceea ce priveşte purtarea şi sfinţenia.  – Manuscris 6, 1888. [73]