Manuscrisul 6, 1889 - Probleme discutate la Conferinţa Generală din 1889

Manuscrisul 6, 1889 - Probleme discutate la Conferinţa Generală din 1889

Manuscrisul 6, 1889
Battle Creek, Michigan, 4 noiembrie 1889

 

PROBLEME  DISCUTATE  LA  CONFERINŢA  GENERALĂ  DIN 1889

 

În conferinţa noastră au apărut probleme care cer multă atenţie, şi anume dacă păzitorii Sabatului din Statele din sud, unde sunt expuşi să simtă puterea opresivă a legilor statului dacă lucrează duminică, dacă să se odihnească duminica pentru a evita persecuţiile care urmează în cazul că lucrează duminica. Unii din fraţii noştri se agită pentru ca Conferinţa Generală să adopte o rezoluţie ca fraţii păzitori ai Sabatului expuşi închisorii şi amenzilor, să fie sfătuiţi să se abţină de la lucru în acea zi. Asemenea propuneri nu ar trebui să fie puse înaintea acestei Conferinţe, cerând acţiunea ei.

Există chestiuni cărora este mult mai bine să li se facă cât mai puţină publicitate, de orice fel – pentru sau împotrivă. Fraţii noştri ar trebui să fie înţelepţi şi să nu aducă în faţă chestiuni de un asemenea caracter, pentru a obţine deciziile Conferinţei în dreptul lor. Acestea pot fi înţelese şi rezolvate într-un fel mai privat. Există multe lucruri care ar trebui să fie administrate în linişte pe o cale neobservată, şi ar avea o influenţă cu mult mai bună asupra tuturor minţilor.

Unele minţi sunt astfel constituite încât nu pot trata în mod înţelept aceste chestiuni. Când chestiunea duminicii va fi dezbătută pentru a deveni lege, atunci nu va fi un aşa mare pericol de a face paşi care să nu poată primi aprobarea Cerului, deşi pot obţine aprobarea Conferinţei Generale – din motivul că Domnul dă lumină şi cunoştinţă tocmai când este cea mai mare nevoie. [471]

Mi-e teamă de aceste multe rezoluţii. Acum un an s-au făcut în Conferinţa Generală propuneri care, dacă ar fi fost acceptate, ar fi încătuşat lucrarea lui Dumnezeu. Unele rezoluţii au fost solicitate de tineri fără experienţă, şi niciodată nu ar trebui să primească aprobarea Conferinţei. Tradiţiile omeneşti şi permisiunile sau nepermisiunile erau de un aşa caracter încât i-ar fi legat cu restricţii care erau complet nenecesare, în afara ordinii lui Dumnezeu, şi ar fi creat o asemenea stare de lucruri care ar fi fost în detrimentul progresului lucrării. Dacă unele dintre rezoluţiile care au fost acceptate nu ar fi fost propuse, ar fi fost mai bine, pentru că cei ce     le-au propus erau în întuneric şi nu în lumină. Dacă le-ar fi lăsat pe masă, ar fi fost mult mai în acord cu voia lui Dumnezeu pentru că toate aceste multe rezoluţii, votând ce trebuie să fie, şi ce să nu fie, nu sunt după ordinea lui Dumnezeu. Ce să facă omul şi ce să nu facă, făcerea de legi pe care Dumnezeu nu le-a făcut, au creat principii care nu ar trebui să pătrundă printre noi. Ca reformatori, dacă am avea vorbărie mai puţină şi mai mult din Hristos, ar exista mult mai multă modestie şi umilinţă şi am face mult mai mult bine.

Sunt multe lucruri care cer cel mai înţelept şi mai atent sfat, şi trebuie rezolvate fără a se face zgomot despre ele, dar este lipsă de înţelepciune ca să arunci orice acţiune în mod deschis înaintea tuturor. Multe lucruri care ar trebui tratate cu credincioşie de către Conferinţele locale sunt ţinute în rezervă de-a lungul anului pentru ca Conferinţa Generală să hotărască în dreptul lor, o grămadă de probleme care nu au nevoie să fie aduse înaintea Conferinţei deloc.

Multe lucruri ar fi fost mai bine dacă nu ar fi văzut lumina zilei. La originea lor sunt minţi care nu sunt în lumina Soarelui neprihănirii. Ele îngreunează lucrarea Conferinţei şi [472] ar fi putut foarte bine să se acţioneze în dreptul lor în bisericile locale şi în comitete, uşurând Conferinţa de o mare încărcătură de probleme confuze cu care nu ar trebui să fie împovărată. Toţi aceştia să fie servi credincioşi, să se roage mai mult, să lucreze cu grijă, şi să acţioneze discret.

În Conferinţa Generală, multe lucruri sunt aprobate în grabă fără a fi suficient studiate. Nu toţi au ocazia să se gândească şi să se roage în dreptul lor, iar cei ce au oportunitatea, nu se implică şi nu îşi folosesc puterea creierului. Ei plănuiesc şi execută fără sfatul lui Dumnezeu. Există comitete care ar putea fi ţinute, cu mai puţină importanţă, cu mai puţină cheltuială şi mai puţină greutate pentru bărbaţii noştri conducători, cu răspundere. Toate lucrurile minore să fie puse înaintea Conferinţelor Statelor şi, rezolvându-se astfel multe chestiuni, aceasta va salva timp, va evite griji şi poveri care apasă greu Conferinţa Generală.

Problema marii nevoi a sufletului merită mult mai multă atenţie în adunările Conferinţei, iar multe probleme care sunt aruncate înaintea Conferinţei nu ar trebui să apară niciodată; ele ar trebui prelucrate în conferinţele locale. A devenit un obicei să se adopte legi care nu poartă întotdeauna semnătura cerului. Problemele celor de culoare  nu ar fi trebuit să fie puse în sarcina Conferinţei pentru a fi rezolvate. Aceasta este o problemă care implică principii ce au nevoie de multă grijă, şi de gândire cu multă rugăciune.

Problema care a fost pusă înaintea Conferinţei, dacă fraţii unde există legi opresive să fie sfătuiţi să nu lucreze duminica, nu este o problemă care să fie pusă înaintea unei Conferinţe deschise. Nu poate fi votată fără o înţelegere greşită şi mişcări greşite cu rezultate rele. [473]

Sunt nevoită să întreb cu durere sufletească, ce urmăresc fraţii noştri prezentând probleme de acest fel într-o conferinţă deschisă. Dacă ucenicii lui Isus au trebuit să se adune împreună într-un loc după înălţarea Lui şi să se roage pentru coborârea Duhului Sfânt, este mult mai mare nevoie de a se face astfel acum, când sunt implicate principii solemne şi cu bătaie lungă. Zece zile au fost devotate căutării serioase a lui Dumnezeu, şi cele zece zile ar trebui extinse la douăzeci înainte ca oamenii să se aventureze să-şi pună pana la lucru pentru a scrie o decizie pentru popor, în acest punct.              Mai multă rugăciune serioasă şi nimic mai puţin decât coborârea Duhului Sfânt nu va hotărî în astfel de chestiuni. A arunca acest fel de chestiuni în Conferinţă fără a se gândi la subiect cu rugăciune, este cea mai mare nebunie.

Aceasta este solia îngerului al treilea pentru lumea noastră şi oamenii ar face mai bine să-şi ia mâna de pe chivot. S-a descoperit dispoziţia de a crea dispute în dreptul unor lucruri care sunt clar descoperite în cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca nimeni să nu acţioneze în orbire, ca să ia decizii cu privire la astfel de subiecte importante. Primim noi Biblia ca pe un oracol al lui Dumnezeu? În fiecare Stat ar trebui să fie date instrucţiuni înţelepte cu privire la acest punct, şi ar fi bine ca în aceste State să se lucreze în mai multă linişte, făcându-se cât mai puţină publicitate acestor lucruri, dar recomandând, sfătuind cu frică de Dumnezeu, după ce s-a căutat cu post şi rugăciune sfat de la Sfătuitorul care nu poate să greşească. [474]

Nicio recomandare hazardată să nu iasă de pe buzele vreunui ambasador al lui Hristos. El să se teamă de Domnul şi să aibă cuvintele în acord cu voinţa şi căile lui Dumnezeu. Acesta este un timp pentru mai multă rugăciune şi mai puţină vorbă. Acest subiect nu este o problemă la care să-ţi dai acordul sau dezacordul, prin ridicare de mână. Noi stăm pe un teren sacru, minunat şi solemn, şi nu putem să acţionăm cu nesăbuinţă fără să dezonorăm pe Dumnezeu şi să ruinăm suflete. Tot universul ceresc este activ, privind la noi să vadă ce curs vom lua în această problemă. În timp ce păzitorii Sabatului sunt neliniştiţi şi tulburaţi, căutând să pătrundă tainele viitorului şi să înveţe tot ce pot despre poziţia corectă pe care să o ia, aveţi grijă ca ei să fie sfătuiţi corect cu privire la păzirea duminicii. Nu se poate acţiona aici în dreptul acestei probleme, iar poporul nostru cu diferite clase de gândire şi diferite temperamente ar trebui să o trateze cu înţelepciune. Întotdeauna va exista pericolul de a cădea în extreme. Hristos spune, „Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă spun Eu” (Ioan 15: 14). Atunci, pe genunchi, în rugăciune, să aveţi mult mai puţin eu şi să depindeţi cu totul de sfatul lui Dumnezeu. Atunci, dacă toţi vor fi sub controlul Duhului Sfânt nu va fi nimic de temut, căci toţi vor împodobi învăţătura lui Hristos Mântuitorul nostru.

Cel ce are pe Hristos în inimă, îşi va ordona astfel viaţa încât să nu aducă dezonoare sau ocară asupra adevărului sacru al lui Dumnezeu. El nu va da ocazie vrăjmaşilor Săi să hulească, nu va plin de încredere de sine, ci încrederea sa va fi în Dumnezeu. El nu va da pe faţă inconsecvenţe care nu [475] sunt în armonie cu adevărul preţios ce are origine sacră. El nu va fi găsit în extreme, oferind subiecte de scandal care să circule aproape şi departe în forma cea mai exagerată. El trebuie să fie un om care ţine legătura cu Dumnezeu; un om care se roagă, şi nu se roagă în zadar: „Ţine-mi paşii pe cărările Tale, ca picioarele să nu-mi alunece.” (Ps. 17:5).

Dacă se ia decizia ca poporul nostru să nu lucreze duminica şi fraţii din statele sudice să pară în armonie cu legea duminicală, din cauza opresiunii, cât va dura până când, peste tot în lume (poporul nostru) va fi în aceleaşi circumstanţe în care sunt cei din sud? Decizia trebuie să fie una universală. Dacă decizia vine la lumina zilei aşa cum se vrea, treptat, şi se vor face concesii în închinare servilă faţă de un dumnezeu idol de către cei ce pretind a fi păzitori ai Sabatului, atunci se va renunţa la principii până când totul va fi pierdut.

Dacă îi sfătuim să nu respecte sabatul idolatru înălţat ca să ia locul Sabatului Domnului, Dumnezeului nostru, atunci instruiţi-i în această problemă pe o cale liniştită, fără să încurajaţi sfidarea puterilor legiuitoare prin cuvinte şi acţiuni, afară de faptul că sunt chemaţi să facă aceasta pentru onoarea lui Dumnezeu, pentru apărarea Legii Lui călcate în picioare. Să nu facă nimic nenecesar, care ar putea stârni spiritul combativ sau pasiunile oponenţilor. Există un entuziasm autoînşelător în aceasta, care va duce la înălţarea duminicii aşa încât va fi dificil de mânuit acest lucru întrucât „noi nu avem de luptat împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

Sfatul care mi-a fost dat este „În sfârşit fraţilor, fiţi tari în Domnul, şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi toată armătura lui Dumnezeu ca să puteţi sta” – într-o aparenţă exterioară de a fi în armonie cu ei? Nu, ci „împotriva şiretlicurilor diavolului.” [476]

Vor fi rostite cu bărbăţie mărturii cercetătoare de către păzitorii Sabatului şi în final vor fi suferite unele persecuţii, întrucât Hristos spune, „voi sunteţi martorii Mei.” Da, martori pentru Dumnezeu, care stau în apărarea Legii Sale sfinte. Noi suntem o lumină ce descoperă întunecimea morală, şi răsplata va fi dată biruitorului.

Fie ca aici să nu se adopte nicio rezoluţie care să încurajeze o slujire cu jumătate de inimă sau o ascundere cu laşitate a luminii noastre sub obroc sau sub pat, căci vom fi cu siguranţă încercaţi şi testaţi. Eroii credinţei din Biblie sunt exemple pentru noi, iar cititorii Bibliei şi lucrătorii biblici, dacă sunt într-adevăr de partea Domnului, vor fi serioşi, cu întreg sufletul, umili, blânzi, smeriţi cu inima, şi Domnul îi va învăţa. Nu este nevoie să facem nicio regulă specială pentru cei ce nu sunt creştini dispeptici; pe de altă parte dacă s-ar adopta hotărâri ca, din cauza încercărilor şi inconvenienţelor ce apar datorită credinţei noastre, cei afectaţi să înceteze lucrul în ziua duminicii, închinându-se unui sabat idolatru, va da unora ca aceştia vigoare, vigoare spirituală şi forţă, sau vor creşte în laşitate şi vor fi măturaţi de înşelăciunile acestor zile de pe urmă? Lăsaţi aceste suflete preţioase în seama conducerii lui Dumnezeu. Fiţi siguri că Sabatul e o chestiune de test, şi după cum trataţi această chestiune, vă alăturaţi fie de partea lui Dumnezeu, fie de partea diavolului. Semnul fiarei va fi prezentat într-o oarecare formă fiecărei instituţii şi fiecărui individ.

Poziţia luată de unii spune că acest decret civil nu are legătură în prezent cu păzirea Sabatului. Se vede că aceştia sunt în mare orbire. În aceasta ei nu sunt corecţi, căci fiecare mişcare începând cu prima făcută de satana, face parte din lucrarea lui ce continuă până la sfârşit, de a înălţa falsul, ca să ia locul Sabatului original al lui Iehova. El are acum exact [477] această intenţie, şi acum este mai hotărât ca oricând să o facă. El s-a coborât cu putere mare să înşele pe locuitorii pământului cu iluziile lui satanice. Lucrarea lui se referă direct la Sabatul poruncii a patra, iar dacă vor fi adoptate hotărâri ca datorită inconvenienţelor şi pierderii proprietăţii, a închisorii şi amenzilor, întrucât legile statului obligă la păzirea duminicii, toţi să se supună acestor legi, Dumnezeu va fi dezonorat în mod sigur; iar lecţia dată celor ce au nevoie de un sfat mai bun va fi de aşa natură încât să deschidă drumul şi să facă să fie uşor ca sufletele să fie târâte de curentul tare şi rapid al răului. Din cauza batjocurii universale pe care o vor vedea aruncată asupra Legii lui Dumnezeu, ei vor fi ispitiţi puternic să o desconsidere şi să aşeze legile oamenilor la egalitate cu legile lui Dumnezeu, acordând tot mai puţină reverenţă legilor lui Iehova. Să lucreze oare conducătorii turmei lui Dumnezeu împreună cu marele amăgitor, pentru a face apostazia de la Dumnezeu mai uşoară?

Noi am ştiut tot timpul că această luptă trebuie să se producă, şi cele două mari puteri, prinţul întunericului şi prinţul luminii vor fi în luptă strânsă, aşa că niciunul dintre cei din poporul lui Dumnezeu care înţelege adevărul, dacă este în lumina în care Dumnezeu vrea ca ei să stea, nu va învăţa prin cuvânt şi exemplu vreun suflet să se eschiveze acum. Daţi-le hrană biblică întăritoare şi prezentaţi-le datoria biblică, ca să le fie întărit şi consolidat sufletul pentru conflictul ce urmează. Dar în acest timp, va fi nevoie de oameni care au fost conducători în lucrarea de a ţine pasul cu călăuzirea lui Isus. Dar dacă ei nu umblă în lumină după cum Isus arată drumul, şi dacă nu avansează odată cu lumina crescândă a soliei îngerului al treilea, cu siguranţă vor deveni conducători orbi ai celor orbi. (Ex. 31:12-17)

Acum este un timp în care Dumnezeu cheamă oameni viteji care au [478] îmbrăcat toată armătura lui Dumnezeu, ca să prezinte un front unit înaintea duşmanului. Cu cât creşte urgenţa, Legea lui Dumnezeu va deveni tot mai preţioasă, tot mai sacră şi, cu cât este făcută mai fără valoare şi dată la o parte, în aceiaşi măsură respectul şi reverenţa noastră faţă de această Lege vor creşte. David spune: „Ei strică Legea Ta; de aceea eu iubesc poruncile Tale ca aurul; da, mai mult decât aurul curat.” (Ps. 119: 126-127).

Domnul va conduce şi va călăuzi încontinuu poporul Său pentru a întâmpina această urgenţă, dacă ei cer ajutorul lui Dumnezeu. Este un punct înalt de înaintare spirituală acela ca dragostea de poruncile lui Dumnezeu să crească odată cu dispreţul arătat faţă de această Lege de către cei din jur. În reformaţiune sunt mari principii care nu trebuie să fie ocolite sau ignorate. Dumnezeu să ferească să nu ne facem singuri invalizi în această mare criză. Pavel s-a rugat să-i fie luat ţepuşul, dar Dumnezeu nu a găsit că acesta este cel mai bun lucru şi i-a trimis preţioasa făgăduinţă, „Harul Meu îţi este de ajuns.”(2 Cor.: 12:9). Domnul nu înlătură încercarea, dar dă tot ce este nevoie ca să i se poată rezista.

În exercitarea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, El dă naţiunilor o anumită perioadă de probă, dar există un punct peste care dacă ei trec, Dumnezeu îi va cerceta în indignarea Sa; El va pedepsi. Lumea a înaintat de la un nivel la altul de dispreţ faţă de Legea lui Dumnezeu, şi rugăciunea potrivită pentru acest timp este, „Doamne este timpul să lucrezi căci ei strică Legea Ta.”(Ps. 119:126). Ca răspuns la această rugăciune, mânia unui Dumnezeu ofensat va fi vărsată fără milă, de aceea, cu cât ne apropiem de acest timp, aveţi grijă ce avertizare şi sfat daţi poporului ce are nevoie să fie întărit în experienţa creştină, ca nu cumva să vă dovediţi asemenea lui Aaron ce s-a învoit să facă viţelul de aur.

A fost ceva teribil ca el să facă acest lucru, pentru că tot [479] Israelul privea la el ca la conducătorul lor, un om bun. Dacă el şi-ar fi ridicat ferm şi hotărât vocea împotrivă, această închinare faţă de un idol nu ar fi pus în dizgraţie poporul lui Dumnezeu. Noi nu vrem să repetăm laşitatea lui Aron sau păcatul lui Israel. Lăsaţi ca Dumnezeu să lucreze pentru poporul Său, şi fiţi cu grijă ca trâmbiţa să dea un sunet clar. Noi trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.

Fie ca toţi să aibă grijă ce vorbesc şi ce fac; aveţi grijă să umblaţi în planul lui Dumnezeu. Ţineţi pasul cu Căpetenia oştirii Domnului. Nimeni să nu se laude cu mândrie, prin învăţătură sau exemplu, ca să arate că sfidează legile ţării. Nu emiteţi voi hotărâri despre ce pot să facă persoanele în diferite state, sau ce să nu facă. Nimic să nu fie făcut din ceea ce să diminueze responsabilitatea individuală. Pentru Domnul lor ei trebuie să stea sau să cadă. Nimeni să nu se simtă dator să ţină cuvântări în prezenţa poporului nostru, sau a vrăjmaşilor, care să le trezească combativitatea şi să îi facă să ia cuvintele voastre şi să construiască pe ele aşa încât voi să fiţi învinuiţi ca rebeli faţă de guvern, pentrucă aceasta vă va închide calea de acces faţă de oameni. Lăsaţi ca Hristos să Se vadă în tot ceea ce faceţi. Lăsaţi ca toţi să vadă că voi sunteţi epistole vii ale lui Isus Hristos. Lăsaţi ca simţămintele plăcute să apară în viaţa de caracter. Fiţi iubitori. Lăsaţi ca viaţa voastră să câştige inimile tuturor celor ce vin în contact cu voi. În prezent, se face prea puţin pentru a prezenta adevărul în mod atractiv celor din jur. Sunt unii în a căror vorbire către popor s-a simţit ca şi cum ar face un raid prin biserici. Ei acresc minţile cu obiceiul lor de a critica sever. E nevoie ca inimile noastre să fie înmuiate prin dragostea lui Hristos. Aceasta este după planul lui Dumnezeu. Dacă adevărul nu este prezentat în forma cea mai acceptabilă, cea mai plăcută, pentru mulţi el nu va avea niciun gust. Pentru că trebuie să prezentăm adevărul în contrast cu eroarea, să fie prezentat într-un mod [480] care să creeze  prejudecăţi cât mai mici posibile.

În timp ce noi nu ne putem închina unei puteri arbitrare ca să înălţăm duminica, închinându-ne înaintea ei, în timp ce nu putem viola Sabatul, ceea ce o putere despotică încearcă să ne constrângă să facem, noi vom fi înţelepţi în Hristos – în înţelepciunea lui Hristos, nu în a noastră. Un creştin iubitor, consecvent, substanţial, este un argument puternic în favoarea adevărului. Noi nu trebuie să spunem cuvinte care ne vor răni, căci aceasta va fi rău destul, dar, când rostiţi cuvinte şi faceţi din încumetare lucruri care pun în pericol cauza lui Dumnezeu, voi faceţi o lucrare crudă pentru că oferiţi avantaj diavolului. Noi nu trebuie să fim nechibzuiţi şi impunători, ci tot timpul să învăţăm de la Domnul Isus cum să lucrăm în Spiritul Său, prezentând adevărul aşa cum este în Isus.

În acest timp critic, nu trasaţi căi pentru poporul lui Dumnezeu, căci de unde ştiţi voi ce plănuieşte Dumnezeu cu şi pentru poporul Său? El menţionează că va face demonstraţii ale puterii Sale înaintea vrăjmaşului. Salvarea celor neprihăniţi este a Domnului, înţelepciunea şi puterea Lui este ajutorul lor prezent şi suficient în orice timp de nevoie. Noi putem lucra pentru ei tot ce pare a fi bun înaintea Lui, şi nimic nu poate fi făcut pentru sau împotriva lor, în afară de ceea ce va permite providenţa Sa să fie făcut. Copiii luminii sunt înţelepţi şi puternici, în măsura în care se sprijină pe Domnul, iar înţelepciunea şi ajutorul oamenilor poate înfrânge scopul lui Dumnezeu.

Lumea este împotriva ucenicilor lui Hristos, dar ei vor obţine ajutor de la Dumnezeu şi pe urmă, când Dumnezeu va lucra pentru ei, ei vor lumina şi vor binecuvânta pe aceia care nu sunt în adevăr. În toate veacurile, neprihăniţii au primit ajutor de la Dumnezeu, iar duşmanii poporului Său nu pot pune jos niciodată pe aceia pe care Domnul vrea să-i ridice. Cât de des a căutat satana să distrugă pe aceia pe care Dumnezeu îi conduce şi îi călăuzeşte. Ucenicii credincioşi ai lui Isus nu trebuie să fie speriaţi de conducătorii [481] întunericului acestei lumi, pentru că puterea vrăjmaşului este limitată, şi dincolo de aceste limite el nu poate trece.

Marile şi preţioasele promisiuni trebuie să fie păstrate înaintea poporului lui Dumnezeu, pentru ca ei să aibă toată încrederea în Dumnezeu. De aceea nu lăsaţi ca vreo decizie luată la această Conferinţă să fie pusă în calea lucrării Domnului, dând agenţilor lui Satana ocazia de a fi provocaţi şi de a prezenta pe cei impulsivi ca fiind reprezentanţii poporului nostru. Ei vor avea putere să prezinte aceste probleme într-o lumină exagerată, aşa încât în loc ca aceste persoane să înlăturate prejudecata şi să lumineze minţile, prejudecata va fi întărită şi adâncită, iar situaţia poporului lui Dumnezeu va fi făcută şi mai rea, şi posibilităţile noastre de a duce adevărul înaintea poporului aflat în întuneric, vor fi tăiate.

Un om nesocotit, impulsiv şi încăpăţânat, va face mult rău în marea problemă ce stă înaintea noastră. Da, el va lăsa o astfel de impresie încât toată forţa adventiştilor de ziua a şaptea nu va putea contrabalansa actele lui de încumetare deoarece Satana, arhiamăgitorul, marele rebel, înşeală minţile în ce priveşte adevărata cauză a marii probleme şi implicaţiile ei veşnice. El este acuzatorul fraţilor. De aceea, fiecare să aibă grijă şi să nu păşească de pe terenul lui Dumnezeu, pe terenul lui Satana.

Mulţi au făcut aceasta în rândurile reformatorilor din secolele trecute. Luther a avut mari necazuri din cauza acestor elemente. Persoane nesăbuite şi-au ieşit din atribuţii şi s-au repezit, fără să se gândească, să facă o lucrare impulsivă şi de obiectat, pe care Domnul nu i-a trimis să o facă. Ei aleargă înaintea lui Hristos şi provoacă mânia diavolului. În zelul lor ne la timp şi greşit condus, ei închid uşa lucrării folositoare multor suflete care ar fi putut face mult bine pentru Maestru. [482]

Noi avem de-a face cu tot felul de materiale. Sunt unii care prin mişcări necugetate, repezite, trădează cauza lui Dumnezeu puterii duşmanului. Vor exista oameni care vor căuta să se răzbune, care vor apostazia şi vor trăda pe Hristos în persoana sfinţilor Săi. Toţi au nevoie să înveţe precauţia; apoi, pe de altă parte este pericolul de a deveni conservatori, cedând vrăjmaşului prin concesii. Fraţii noştri să fie foarte precauţi în această problemă, pentru onoarea lui Dumnezeu. Dumnezeu să fie teama şi groaza lor. Dacă la această conferinţă se fac şi se adoptă rezoluţii, cum că este drept şi potrivit pentru adventiştii de ziua a şaptea să se odihnească în prima zi a săptămânii în scopul de a evita arestarea şi ceea ce probabil va mai apare dacă ei nu ascultă de lege, va arăta aceasta oare că suntem într-o relaţie dreaptă cu Legea sfântă a lui Dumnezeu? (Ex. 31:12-17).

Mi-a fost arătat că de la începutul rebeliunii, Satana a lucrat către această ţintă, de a-şi înălţa puterea în contradicţie cu Legea şi puterea lui Dumnezeu. El face aceasta prin înălţarea păzirii duminicii, şi orice ar porni de la acest popor ca voce a lor, pentru a respecta un sabat idolatru, nu va dezonora oare pe Dumnezeu, nu va produce confuzie în minte şi nu îi va plasa unde vor fi înşelaţi de planurile lui Satana? Tot ceea ce facem, înalţând sabatul fals ca să ia locul Sabatului adevărat şi original, este lipsă de loialitate faţă de Dumnezeu, şi noi trebuie să acţionăm cu grijă ca să nu înălţăm deciziile omului păcatului. Noi nu trebuie să fim găsiţi într-o poziţie neutră în această problemă cu consecinţe aşa de mari. Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus trebuie scrise din convingerea datoriei pe steagurile noastre.

Dacă am face aşa cum o cer unii fraţi de-ai noştri din simpatie faţă de fraţii din sud, atunci unde stă poporul lui Dumnezeu? Unde va fi distincţia faţă de păzitorii duminicii? [483] Cum vom fi recunoscuţi ca popor păzitor al Sabatului lui Dumnezeu? Cum vom arăta că Sabatul este un semn?

Cele două armate vor sta distincte şi separate, şi distincţia va fi atât de marcantă încât mulţi care se vor convinge de adevăr, vor trece de partea poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Când această mare lucrare se va schimba în bătălie, înainte de ultimul conflict final, mulţi vor fi închişi, mulţi vor fugi din oraşe şi sate ca să îşi scape viaţa, şi mulţi vor fi martiri pentru Hristos, stând în apărarea adevărului. Ei vor fi duşi înaintea regilor şi conducătorilor, şi înaintea conciliilor pentru a da faţă cu acuzaţiile false, absurde şi mincinoase aduse împotriva lor; dar ei trebuie să stea fermi ca o stâncă lângă principii, iar promisiunea este, „puterea ta va fi după cum sunt zilele tale”. (Deut. 33:25). Nu vei fi ispitit mai mult decât poţi să suporţi. Isus a suportat toate acestea şi încă mult mai mult. Porunca expresă a lui Dumnezeu trebuie ascultată, pentru că Domnul lucrează. (Luca 21:8-19).

O cunoaştere inteligentă a Cuvântului Său a fost dată pentru a pregăti bărbaţii şi femeile să lupte cu gelozie pentru Legea lui Iehova; pentru a restabili Legea sfântă; pentru a drege spărtura ce a fost făcută în Legea lui Dumnezeu şi a restaura tablele de piatră la poziţia veche, înălţată şi onorabilă. Iar servii credincioşi când sunt aduşi la strâmtoare, să nu se sfătuiască cu carnea şi cu sângele.

Vor exista, chiar printre noi, păstori plătiţi şi lupi îmbrăcaţi în piei de oaie care vor convinge turma lui Dumnezeu să jertfească altor dumnezei, înaintea Domnului. Avem motive să ştim cum ar lucra Pavel într-o asemenea urgenţă. „Iubirea lui Hristos ne constrânge”. (2 Cor. 5:13). Tinerii care nu sunt fixaţi, înrădăcinaţi, şi [484] întemeiaţi în adevăr, vor fi corupţi şi traşi după orbii conducători de orbi; cei neevlavioşi, dispreţuitorii care se miră şi pier, cei ce dispreţuiesc suveranitatea celui Îmbătrânit de zile şi pun pe tron un dumnezeu fals, o fiinţă după propria lor definiţie, o fiinţă în totul ca ei înşişi – aceştia vor fi agenţi în mâinile lui Satana pentru a corupe credinţa celor şovăielnici.

Aceia care sunt îngăduitori de sine şi gata să se supună mândriei, modei şi afişării, vor râde cu dispreţ de poporul temător de Dumnezeu, de cei serioşi şi iubitori de adevăr şi, prin aceasta îşi vor bate joc de Însuşi Dumnezeul cerului. Biblia este neglijată, înţelepciunea oamenilor este înălţată, iar înţelepciunea acestui veac se închină Satanei şi omului păcatului, în timp ce îngerul zboară prin mijlocul cerului strigând „vai, vai ,vai, de locuitorii pământului.” (Apoc. 8.13.)

Mi s-a arătat că mâna lui Dumnezeu este întinsă deja să pedepsească pe aceia care vor deveni monumente ale neplăcerii divine şi ale răzbunării sfinte, pentru că a sosit ziua răsplătirii când cei care au înălţat pe omul păcatului în locul lui Iehova prin închinarea unui sabat idolatru în locul Sabatului Domnului Iehova, vor găsi că e un lucru înfricoşător să cazi în mâna Dumnezeului cel viu, căci Domnul este un foc mistuitor.

Noi spunem fraţilor noştri, pentru Hristos, nu vă puneţi înaintea poporului în locul lui Dumnezeu. Destul cât s-a făcut aceasta. Lăsaţi ca Dumnezeu să lucreze cu minţile oamenilor. Nu împiedicaţi lucrările lui Dumnezeu pentru poporul Său în această importantă perioadă de timp, când interese îngrozitoare se hotărăsc în poporul lui Dumnezeu. Nu fixaţi, cu înţelepciunea voastră omenească, lucruri care să poarte imprimarea umană. Lăsaţi şi lui Dumnezeu ceva de făcut. Lăsaţi ca mâna Domnului să se vadă în modelarea şi croirea minţilor şi a caracterului oamenilor, şi lăsaţi ca omul să umble blând şi umil cu Dumnezeu. Nu luaţi poveri de pe [485] poporul lui Dumnezeu pe care El vrea ca acesta să le poarte. Hristos a purtat crucea crudă de pe Calvar. Şi nu puneţi poveri asupra vreunei clase pe care El o vrea eliberată de acestea.

Lucrarea lui Satana este de a crea tot timpul nedumerire, de a amesteca lucrurile, de a produce confuzie, de a aduce lucrurile într-o încurcătură greu de descâlcit. Nu este de dorit să fii angajat în aceasta; să luaţi lucrarea din mâinile lui Dumnezeu în mâinile voastre mărginite. Este cel mai bine pentru toate părţile, să lase poporul lui Dumnezeu în mâinile lui Dumnezeu pentru ca El să impresioneze, să înveţe şi să ghideze conştiinţele lor. Nu este siguranţă pentru nimeni să încerce să fie conştiinţă pentru poporul lui Dumnezeu. Dacă slujitorii lui Dumnezeu îi vor instrui cu răbdare prin cuvânt şi exemplu, ca să aibă răbdare, credinţă, şi vor privi la Dumnezeu pentru ei înşişi, pentru a-şi înţelege datoria după cum vrea Dumnezeu, atunci mulţi, în împrejurări de încercare, vor obţine o experienţă bogată în lucrurile lui Dumnezeu. Învăţaţi oamenii să ceară înţelepciune de la Dumnezeu. Ar trebui date lecţii prin cuvânt şi exemplu, cum că Dumnezeu este singura noastră încredere şi înţelepciune, şi noi trebuie să ne rugăm Lui neîncetat  pentru a obţine lumină şi cunoştinţă.

Multora le lipseşte experienţa religioasă care este esenţială pentru ei, ca ei să poată sta fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu. El permite să fie aprins focul cuptorului întristărilor asupra lor ca să ardă zgura, să rafineze, să purifice şi să-i cureţe de orice întinăciune a păcatului, a iubirii de sine, şi să îi conducă să Îl cunoască pe Dumnezeu şi să se obişnuiască cu Isus Hristos, umblând cu El cum făcea Enoh.

Rugăciunea, unită cu credinţa vie, lâncezeşte acum printre noi. Ceea ce se cheamă rugăciunea de dimineaţă şi de seară, după obicei, nu este tot timpul fierbinte, şi cu efect. Ea conţine multe repetiţii de cuvinte somnoroase, monotone, [486] care nu ating inima, şi nu ajung la urechea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de complimentele voastre ceremoniale şi nu le cere de la voi, dar El va lua în considerare inima zdrobită, mărturisirea păcatului, pocăinţa sufletului. Strigătul celui umilit, inima zdrobită El nu le va dispreţui.

Ştiu că foarte mult depinde de fiecare acţiune a noastră acum, şi nimic din eu, dar totul din Hristos, ne va aduce la unitatea credinţei. Noi trebuie să avem o asemenea iubire pentru Hristos încât să considerăm un privilegiu să suferim şi chiar să murim de dragul Lui. Îi putem spune Domnului toate încercările noastre, Îi putem spune toate slăbiciunile, Îi putem spune toată dependenţa noastră de tăria şi de puterea Lui. Aceasta este adevărata rugăciune. Dacă a existat vreun timp când să fie nevoie ca Spiritul harului şi rugăciunii să fie revărsat peste noi, când Dumnezeu Însuşi să ne indice rugăciunile, atunci acel timp este acum. Să fie pusă înaintea fiecărei biserici promisiunea, precum şi simplitatea adevărului care este în ea. „Cereţi şi vi se va da.” (Ioan 16:24). Avem nevoie de credinţă, credinţă vie, care se înalţă numaidecât în rugăciune.

Domnul Îşi va conduce poporul şi-l va călăuzi. Porunca va ieşi de la Dumnezeu ca în timpul lui Daniel, ca să ajute celor ce fac mijlociri serioase spre tronul harului Său în timpul lor de nevoie. Hristos spune, „Adevărat, adevărat, vă spun, cel ce crede în Mine, lucrările pe care le fac Eu le va face şi el; şi lucrări mai mari ca acestea va face; pentru că Eu mă duc la Tatăl Meu. Şi tot ce veţi cere în numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14:12-13).

În Numele Domnului, sfătuiesc pe poporul Său, să aibă încredere în Dumnezeu şi să nu înceapă acum să caute să se asigure pentru vreo urgenţă în viitor, ci să lase pe Dumnezeu să-i pregătească pentru orice urgenţă. Noi avem mult  prea puţină credinţă. [487]

Dumnezeu a lucrat prin Ilie când a distrus pe profeţii lui Baal, ceea ce a aprins în inima Izabelei, din focul iadului, dorinţa de a răzbuna sângele preoţilor lui Baal. Dumnezeul lui Israel a câştigat un asemenea triumf, încât a stârnit puterile întunericului, şi ea a hotărât, chiar a jurat pe dumnezeii ei că Ilie va muri, însă nu a luat în considerare că există un Dumnezeu mai presus de ea, care va permite ca agenţii lui Satana să lucreze doar spre propria ei ruină.

În pasiunea ei, a trimis vorbă lui Ilie „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei” (1 Împăraţi 19:2). Ilie este trezit din aţipeala lui în mod grosolan, de către un sol. El aude mesajul terifiant; simţurile sale sunt confuze. Ce înseamnă aceasta? Este acesta sfârşitul tuturor poverilor sale, a zelului pe care l-a avut pentru Dumnezeu în efortul de a restaura închinarea faţă de Iehova; se vor sfârşi acestea odată cu descurajarea şi moartea sa? Este aceasta convertirea Israelului apostaziat? Niciodată nu ar fi putut fi cineva mai descurajat în aşteptările sale. Reacţia a apărut, dar of, cât de amară. Dumnezeu permite să se ridice obstacole, descurajări să urmeze după semnalul de victorie, pentru ca înţelepciunea şi puterea Sa să fie descoperite, şi Numele Său să fie înălţat deasupra conducătorilor şi regilor. „Când Ilie a văzut aceasta, a fugit să-şi scape viaţa.”

Ce a văzut Ilie? A văzut prin credinţă făgăduinţele lui Dumnezeu? Şi-a readus în memorie credincioşia Lui în orice situaţie de urgenţă din trecut? Nu, umbra întunecată a lui Satana prin Izabela, agentul lui, stătea de-a curmezişul drumului său, ameninţându-l cu o moarte crudă. El nu a străpuns umbra ca să privească spre cer. Teroarea umană l-a uimit şi i-a paralizat mintea, şi el a fost amăgit atât de teribil în privinţa lui Israel încât s-a ridicat şi a fugit să-şi scape viaţa, împleticindu-şi [488] paşii nesiguri în dezamăgire şi necaz, fără să ştie încotro.

Cu puţin timp înainte, în puterea lui Dumnezeu, el a fost plin de zel şi de interes profund pentru Israelul apostaziat fugind înainte sau alături de carul lui Ahab. El a luptat pentru reabilitarea slavei lui Dumnezeu. A provocat Israelul apostaziat să servească pe deplin fie lui Dumnezeu fie lui Baal. Dar acum omul părea la fel de slab ca şi ceilalţi oameni. Nu a auzit niciun cuvânt anume din partea Domnului, care să-l îndrume să apuce pe calea pe care apucase, şi paşii lui nu aveau un scop anume. Tulburat de îndoială şi fără să ştie unde se duce, mergea înainte doar ca să-şi scape viaţa, dar Dumnezeu nu l-a uitat pe Ilie. El a lucrat pentru slujiitorul Său. L-a întrebat, „Ce faci tu aici, Ilie?”

Această istorie studiată cu atenţie şi cu rugăciune va fi un ajutor pentru poporul lui Dumnezeu aflat în dificultăţi. Fie ca omul să aibă grijă să nu-şi asume responsabilităţi pe care Domnul nu i le cere, şi să nu se interpună între El şi cei ispitiţi şi încercaţi ai Domnului aşa încât planurile lui Dumnezeu să nu fie realizate în experienţa acestor persoane. Vor apărea greutăţi înaintea poporului lui Dumnezeu, dar orice om trebuie să-şi pună încrederea nu în înţelepciunea omului, ci în Dumnezeul lui Israel. El va fi apărarea lui. Numai lăsaţi ca fiecare persoană să ţină calea datoriei şi să nu lase ca frica să-l descurajeze. Punându-ne încrederea fără rezerve în Dumnezeu, vom vedea minunata desfăşurare a puterii Sale, dacă-L aşteptăm cu răbdare şi rugăciune, şi avem încredere în Dumnezeu.

Domnul lucrează într-un fel misterios, pentru a împlini minunile Lui. Dar prea adesea înţelepciunea omenească este pusă la treabă ca să facă ceva ei înşişi, lucru care nu dă ocazia lui Dumnezeu să lucreze pentru individ, pentru că alţii iau poverile de pe umerii celor cărora Domnul li le-a dat să le poarte. Conflictele şi încercările sunt mijloace rânduite sau îngăduite de Dumnezeu pentru a desăvârşi caracterul creştinului pentru viaţa veşnică. [489]

Învăţaţi fiecare suflet să se sprijine din plin pe braţul puterii infinite. Există o individualitate ce trebuie să fie păstrată în orice agent uman în experienţa creştină, iar responsabilitatea nu poate fi înlăturată de la niciun suflet. Fiecare în parte are de luptat propriile lupte, de obţinut propria experienţă, independent în anumite privinţe de orice alt suflet; şi Dumnezeu are lecţii pe care fiecare trebuie să le înveţe personal, pe care nimeni nu le poate învăţa în locul lui.

În Ilie putem vedea elementele fireşti ale caracterului său descoperite în mijlocul vieţii spirituale, amestecându-se într-o confuzie stranie; harul lui Dumnezeu şi impulsurile şi pasiunile omului firesc, fiecare luptând pentru supremaţie. Omenescul este încercat în cuptor şi zgura este descoperită, impuritatea este scoasă la suprafaţă, dar încercarea lui Ilie este o scenă la care tot cerul a privit atunci cu adânc interes. Aurul curat a apărut în caracterul lui, zgura a fost îndepărtată şi mistuită. Aceasta trebuie să fie experienţa noastră individuală pe calea lui Dumnezeu.

Nu toţi sunt încercaţi în acelaşi fel. Unii vor avea încercări mai severe decât alţii dar, să ne prindem de Dumnezeu, aceasta este încurajarea pe care s-o adresăm fiecăruia şi tuturor. Experienţele credincioşilor din zilele de demult, pe care le avem înregistrate, sunt încurajări pentru noi cei ce trăim în apropiere de încheierea timpului. Noi putem aduna toată moştenirea transmisă, de cunoştinţă şi lumină şi de purtare individuală a lui Dumnezeu cu poporul Său de-a lungul veacurilor.  Noi avem beneficiul experienţei lor spirituale care este de mare valoare pentru noi. Noi nu avem o cărare nouă şi străină de străbătut, în care alţii să nu fi avut o experienţă similară.

Căile Domnului sunt neschimbătoare. El va face în zilele noastre aşa cum a făcut şi în zilele de odinioară. Atunci, ei au avut mai puţină lumină decât avem noi astăzi. Cu Scripturile în mână, văzând exemplul şi binecuvântarea acelora care au fost ispitiţi şi încercaţi, noi suntem încurajaţi pentru victorie, aşteptând acelaşi har de la [490] acelaşi Dumnezeu, cum au avut cei din vechime. Când creştinul priveşte înainte spre datoriile şi încercările severe despre care anticipează că vor fi aduse   asupra lui datorită mărturisirii sale de credinţă, ţine de natura umană să privească la consecinţe şi să dea înapoi în faţa perspectivelor, iar aceasta va fi tot mai hotărât cu cât ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Noi putem găsi încurajare în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu cum că Hristos niciodată nu a părăsit pe copii Săi şi a fost Conducătorul lor sigur, în ceasul încercării lor; pentru că avem raportul sincer despre cei care s-au aflat sub puterile opresive a lui Satana, cărora harul le-a fost pe măsura zilele lor. Dumnezeu este plin de credincioşie şi nu va îngădui să fim ispitiţi mai mult de cât putem purta.

Tatăl nostru ceresc măsoară şi cântăreşte fiecare încercare înainte să permită să vină asupra credinciosului. El ia în considerare circumstanţele şi tăria aceluia care stă sub dovada şi testul lui Dumnezeu, şi nu permite niciodată ca ispita să fie mai mare decât capacitatea de a rezista. Dacă sufletul este depăşit, şi persoana este copleşită, nu poate fi învinovăţit Dumnezeu că nu a dat putere prin har ci, cel ispitit nu a fost vigilent, nu a stăruit în rugăciune şi nu şi-a însuşit prin credinţă proviziile pe care Dumnezeu le-a înmagazinat din abundenţă pentru el. Hristos nu a părăsit niciodată pe vreun credincios în ora luptei sale. Credinciosul trebuie să se prindă de făgăduinţă şi să întâmpine duşmanul în numele Domnului, şi atunci nu va cunoaşte eşecul.

Pot părea munţi imenşi de dificultăţi privitor la felul în care să împlinească pretenţiile lui Dumnezeu şi totuşi să nu sfideze legile ţării. El nu trebuie să-şi facă provizii ample pentru a se proteja de încercare, căci el este doar instrumentul lui Dumnezeu şi el trebuie să meargă înainte având un singur scop, cu mintea şi sufletul întărite zi de zi în hotărârea de a nu sacrifica [491] vreun principiu al integrităţii sale; el nu se va mândri, nu va ameninţa, şi nu va spune ce va face sau nu va face. Pentru că el nu ştie ce va face până când nu este supus probei. El va merge pur şi simplu înainte, cu un spirit smerit şi cu ochii numai la slava lui Dumnezeu, depinzând de cuvântul lui Dumnezeu şi de harul promis în Hristos, iar munţii vor deveni muşuroaie de cârtiţă.

Presupuse dificultăţi, care de la distanţă se vedeau atât de mari încât păreau de netrecut, s-au dovedit a fi cele mai mari binecuvântări. În timp de opresiune, lumina din cer a venit în raze clare şi realitatea făgăduinţei suficienţei lui Hristos a fost putere şi apărare continuă. Dumnezeu vrea ca poporul Său, dintre care mulţi acum sunt gata să se refere la experienţa altora, să poată vorbi despre experienţa lor individuală. La fel ca samaritenii ce au primit cuvântul femeii care a mărturisit cuvintele lui Hristos, să poată spune: L-am auzit noi înşine, ştim în adevăr că acesta este Hristosul, Mântuitorul lumii. Pentru fiecare suflet care întâmpină dificultăţile în puterea lui Isus şi nu este biruit, care dă faţă cu duşmani şi cu împotrivitori şi în puterea lui Hristos stă ferm, care preia îndatoriri şi le împlineşte cu blândeţea înţelepciunii fără să calculeze urmările, ştiind că niciunul din aceste lucruri nu poate fi întâmpinat în puterea omenească, experienţa sa devine o cunoaştere a faptului că Hristos este credincios în ceea ce promite. El este un ajutor atotsuficient. El va fi convins că în propria lui putere nu poate asculta de Legea lui Dumnezeu, dar el se ţine de ceea ce este siguranţa sa, Isus Hristos cel puternic, se odihneşte în plinătatea şi puterea lui Hristos, şi cunoaşte prin experienţă că Hristos este neprihănirea lui, şi că El este atins de simţământul slăbiciunilor lui. Deşi poate fi închis între zidurile închisorii, el poate crede că e de dragul adevărului. Isus este alături de el. Noi nu trebuie să fim necugetaţi, îndrăzneţi, încumetaţi, sfidători. Noi putem să ne încredem în Isus; [492] dacă avem încredere în puterea Lui de a ne salva, putem să fim învingători.

Ar trebui să se umble încontinuu în toată umilinţa. Nu ar trebui să se dea nicio ocazie duşmanilor noştri, ca din cauza imprudenţei noastre, să ne acuze că suntem fără lege şi dispreţuitori ai legilor. Noi nu trebuie să simţim plăcere în a irita pe vecinii noştri care idolatrizează duminica, făcând eforturi de a lucra înaintea lor în acea zi cu scopul de a ne expune independenţa. Surorile noastre nu au nevoie să aleagă duminica pentru a se expune cu spălarea hainelor. Nu trebuie să se facă demonstraţii zgomotoase. Să ne gândim cât de îngrozitoare şi de teribil de tristă  este iluzia ce a luat lumea captivă şi, prin orice mijloc ce stă în puterea noastră să căutăm să luminăm pe cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri. Dacă se acceptă principiul lucrării interioare a Duhului Sfânt pe care creştinul trebuie să-l aibă pentru a-l pregăti pentru cer, noi nu vom face nimic necugetat sau încumetat, care să dea naştere la mânie sau blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Procesul sfinţirii înaintează constant în inimă, iar experienţa lui va fi, „Hristos … este făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” El ştie că Hristos, prin Spiritul Său, locuieşte în inimă prin credinţă.

Oh, este o mare lucrare de făcut pentru poporul lui Dumnezeu, înainte să fie pregătiţi pentru luarea la cer. Căldura cuptorului asupra unora trebuie să fie severă pentru a descoperi zgura. Eu-l trebuie să fie crucificat. Când fiecare credincios ascultă de Domnul după toată cunoştinţa pe care o are, şi totuşi caută să nu dea vreo ocazie întemeiată semenilor săi pentru a-l persecuta, el nu trebuie să se teamă de urmări, chiar dacă acestea ar fi închisoare sau moarte.

După ce Hristos Se ridică de pe tronul mijlocirii, fiecare caz va fi decis, iar ca persecuţia şi moartea să mai vină asupra poporului lui Dumnezeu, nu va mai fi o mărturie în favoarea adevărului. [493]

Toată atitudinea noastră trebuie să fie pentru salvarea sufletelor care ne înconjoară – suflete pentru care a murit Hristos. Marea majoritate nu au auzit că ziua a şaptea este adevăratul Sabat al lui Iehova. Ei sunt needucaţi în Scripturi, iar poziţia şi lucrarea adventiştilor de ziua şaptea de a se ţine de credinţa lor, produce rezistenţă în cel mai înalt grad. Lumea creştină se închină în ignoranţă unui idol. Fiecare suflet, predicatori şi laici, să considere că lumea este câmpul lor misionar, şi că trebuie educată în ce priveşte motivul credinţei noastre, iar aceste motive să fie prezentate în demonstraţia Spiritului şi puterii lui Dumnezeu. Numai prin Dumnezeu pot ei atinge inimile oamenilor.

Noi nu trebuie să pierdem timpul, ci să căutăm să devenim foarte versaţi în Scripturi, pentru că noi nu trebuie să venim în faţa oamenilor numai cu argumente fragile, şi nici doar cu argumente care sună logic, pentru a-i convinge că ceea ce au învăţat ei de la părinţii lor ca adevăr şi ceea ce li se predică de la amvoane, este fals, pentru că opoziţia ce o creaţi prin acest fel de a lucra va fi ca şi cum aţi împrăştia seminţe ale întunericului. Veţi fi numiţi apostaziaţi, pentru că publicaţi ceea ce cauzează confuzie, dar dacă aveţi atractivitatea lui Hristos, dacă sunteţi echilibraţi prin înţelepciunea lui Hristos în tot ceea ce faceţi, având inima îmbibată cu Spiritul lui Hristos, atunci veţi împlini o lucrare bună pentru Hristos.

Vă îndemnăm să luaţi în considerare acest pericol: cel mai mult trebuie să ne fie frică de creştinismul cu numele. Mulţi dintre cei care mărturisesc adevărul vor fi biruiţi pentru că nu sunt obişnuiţi cu Domnul Isus Hristos. Ei nu pot deosebi vocea Lui de vocea unui străin. [494]

Nu trebuie să ne fie teamă că cineva va fi doborât chiar şi de cea mai răspândită apostazie, dacă are o experienţă vie în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Dacă Isus, nădejdea slavei, este format înăuntru, atât cel neînvăţat cât şi cel educat va putea purta mărturia credinţei noastre, spunând „ştiu în cine m-am încrezut.” Unii nu vor putea, prin argumente, să arate unde greşeşte adversarul lor, întrucât nu au avut niciodată avantajele pe care le-au avut alţii, totuşi aceştia nu sunt biruiţi de apostazie pentru că au în inima lor dovada că au adevărul, şi cele mai subtile raţionamente şi asalturi ale lui Satana nu îi poate mişca de la cunoştinţa adevărului, şi ei nu au niciun dubiu sau teamă că ar fi în eroare.

Fiecare suflet să ia în considerare responsabilitatea pe care o are, de a da socoteală lui Dumnezeu pentru influenţa  pe care o exercită asupra sufletelor aflate în sfera lui de influenţă. Când iubirea nepieritoare de a salva suflete ia inima şi mintea în stăpânire, atunci nu se face nicio mişcare nesocotită.

Credinţă, credinţă salvatoare, e ceea ce trebuie învăţat. Definiţia acestei credinţe în Isus Hristos poate fi descrisă în câteva cuvinte: este actul sufletului prin care întregul om este predat pazei şi stăpânirii lui Isus Hristos. El rămâne în Hristos şi Hristos rămâne în suflet ca suprem, prin credinţă. Credinciosul îşi încredinţează sufletul şi trupul lui Dumnezeu, şi cu siguranţă poate spune: Hristos este capabil să păzească până în ziua aceea, ceea ce i-am încredinţat. Toţi cei care vor face aceasta vor fi salvaţi pentru viaţă veşnică. Aceştia vor avea asigurarea că sufletul le este spălat în sângele lui Hristos şi îmbrăcat cu neprihănirea Sa şi că este preţios în ochii lui Isus. Gândurile şi speranţele noastre sunt legate de a doua venire a Domnului Isus Hristos. Aceea este ziua când Judecătorul întregului pământ va răsplăti încrederea poporului Său. [495]

Niciun suflet să nu se teamă de ceva surprinzător. Compasiunea gingaşă a lui Dumnezeu este îndreptată spre poporul Lui. Credinţa, minunata credinţă – conduce poporul lui Dumnezeu pe cărări drepte. Fără această credinţă, cu siguranţă vom înţelege greşit purtarea Lui cu noi, şi nu ne vom încrede în iubirea şi credincioşia Lui. Oricare ar fi încercările şi suferinţele produse de semenii noştri, avem nevoie de mai multă credinţă; să nu existe vreo slăbiciune a inimii, bombăneli arţăgoase, sau gânduri de nemulţumire faţă de providenţa lui Dumnezeu şi de privaţiunile pe care suntem chemaţi să le îndurăm. Lăsaţi credinţa să se prindă de cele nevăzute, şi de dovezile pe care le avem despre iertarea lui Dumnezeu.

O singură rază din dovezile favorii nemeritate a lui Dumnezeu care străluceşte în inima noastră, va contrabalansa orice încercare, de orice caracter, oricât de severă ar putea fi. Şi cât de încrezător este sufletul! Nu mai are nicio dispoziţie de a murmura. Inima în pocăinţă se odihneşte în Dumnezeu. Siguranţa carnală este zdrobită şi avem pace prin Domnul nostru Isus Hristos.

În timp ce se fac eforturi pentru educarea tinerilor să ocupe poziţii de încredere, dacă aceste persoane nu simt că mai presus de toate trebuie să înveţe în şcoala lui Isus lecţiile pe care El trebuie să îi înveţe, Dumnezeu nu îi poate folosi ca să declare cuvântul Său. Nu lăsaţi ca cei needucaţi să se descurajeze în vreun fel şi să creadă că ei nu sunt de folos sau că nu este loc pentru ei. Aici, în lumea noastră, este de lucru din abundenţă, şi dacă bărbaţi şi femei se vor uni cu Hristos, sursa a toată înţelepciunea, şi vor învăţa de la El, vor deveni studenţi în Biblie, investindu-şi talanţii în cel mai bun cont, învăţând de la cel mai mare învăţător pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Ei pot mărturisi despre credinţă. Noi nu ne luăm după fabule iscusit meşteşugite. Hristos va face totul pentru cei ce Îl  primesc în inimile lor. [496]

Când destrăbălarea, erezia şi infidelitatea vor umple ţara, vor fi multe cămine umile de unde vor fi înălţate rugăciuni sincere, rugăciuni de pocăinţă, de către aceia care niciodată nu au auzit adevărul, şi vor fi multe inimi care vor simţi o povară apăsătoare pentru dezonoarea adusă lui Dumnezeu. Noi suntem prea înguşti în ideile noastre, suntem judecători săraci, pentru că mulţi dintre aceştia vor fi acceptaţi de Dumnezeu din cauză că au preţuit fiecare rază de lumină ce a strălucit asupra lor. Sunt mii care se roagă cum a făcut şi Natanael, pentru lumina adevărului. Purtătorii de lumină ai lui Hristos nu trebuie să fie necredincioşi. Este o lucrare de făcut pentru multe suflete în lumea noastră, şi Dumnezeu ne cheamă să lucrăm pentru sufletele ce se află în întunericul erorii, dar care se roagă pentru lumină, pentru descoperirile Spiritului sfânt al lui Dumnezeu.

Nu lăsaţi ca problemele secundare să vă ocupe mintea şi afecţiunile. E nevoie să facem cât mai mult din cât ne oferă ocaziile prezente. E nevoie să lucrăm cât mai este ziuă pentru că vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra. Sunt mulţi oameni de influenţă care trebuie să ajungă la cunoştinţa adevărului, şi noi trebuie să fim siguri că nu blocăm drumul. Cunoştinţa de adevăr creşte încontinuu. Nu este un adevăr nou cel care se deschide minţii; nu este un principiu nou, ci o nouă descoperire sau o aplicaţie cu forţă şi o reînviorare a ceea ce exista dinainte. Domnul este gata să prezinte lumina Sa minţilor noastre imediat ce vrem să o primim. Deschideţi uşa şi lăsaţi pe Isus să intre. [497]