Manuscrisul 7, 1897

Manuscrisul 7, 1897

Manuscrisul 7, 1897
„Sunnyside”,
Cooranbong,
N.S.W.

 

Din timp în timp Domnul a trimis mărturii de avertizare, de mustrare şi de învăţătură pentru poporul Său; dar atât timp cât bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere continuă să reziste Duhului lui Dumnezeu, şi urmează cu hotărâre propria lor cale şi voinţă nesfinţită, aşa cum s-a dat pe faţă la Minneapolis şi de atunci încoace; atât timp cât ei persistă să-şi menţină puterea peste cei cu care vin în legătură, imprimând astfel asupra lucrării un tipar care este în detrimentul creşterii ei sănătoase, şi ţesând în toate lucrările cauzei lui Dumnezeu metode şi principii despre care Domnul a mărturisit că nu trebuie să existe, atunci El îi va jos, îi va da jos, îi va da jos, până când locurile sfinte vor fi curăţite de mânjirea lor spirituală. Domnul a declarat că El nu va sluji împreună cu păcatele lor. Cu toate că mărturisesc că au cunoştinţă în ce priveşte lucrurile spirituale, ei dovedesc faptul că nu au o legătură vitală cu vasele prin care curge seva din viţa mamă. Rezultatul este că înţelepciunea omenească ia locul înţelepciunii divine.

Destinul unor astfel de oameni va consta într-o ultimă separare de Hristos, la fel de completă ca îndepărtarea unei ramuri moarte care este tăiată de pe viţă. În inima lor, ei s-au despărţit de Isus cu mulţi ani în urmă, şi au ajuns ca pomul neroditor despre care Stăpânul viei a spus, „Iată că sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne” i-a răspuns vierul „mai lasă-l şi anul acesta; am [1636] să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.”

„Dacă nu, îl vei tăia.” Ce însemnătate este în aceste cuvinte? În ele este o lecţie pentru toţi cei ce sunt în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Pomului care nu a produs nicio roadă i-a fost acordată o perioadă de probă. În acelaşi fel, Dumnezeu are multă răbdare cu poporul Său. Însă despre cei ce au mari avantaje, care stau în poziţii de încredere înaltă şi sacră, şi totuşi nu produc roadă, Hristos spune, „taie-i; la ce să mai cuprindă pământul degeaba?” Trebuie ca lucrarea să fie corespunzătoare cu sfinţenia adevărului care le-a fost pus în faţă. Lucrurile vechi trebuie să treacă; toate lucrurile trebuie să devină noi.

Câţiva dintre Iudei i-au relatat lui Isus istoria unor galileeni pe care Pilat îi înjunghiase la picioarele altarului, cu gândul că lucrul acesta s-a întâmplat din cauza răutăţii lor, şi că aceştia au suferit pe bună dreptate din cauza păcatelor lor. Însă marele Învăţător a avut o lecţie pentru ascultătorii Săi. „Credeţi voi” le-a răspuns Isus „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Domnul este îndurător, îndelung răbdător, şi plin de compasiune sensibilă. Însă [1637] binecuvântările promise sunt oferite cu condiţia ascultării. Dumnezeu a făcut tot ce putea face pentru Sodoma; dar locuitorii ei nu au vrut să păzească poruncile lui Dumnezeu. Trei îngeri în chip de om au apărut în faţa lui Avraam pe când acesta şedea la uşa cortului său. Ei erau nişte străini pentru Avraam, dar el i-a tratat cu atenţie şi a împlinit toate nevoile lor ca fiinţe umane, fără să ştie că unul dintre cei pe care îi găzduia nu era altul decât Fiul lui Dumnezeu.

Bărbaţii aceia s-au sculat să plece şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă. Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?...  Căci Avraam va ajunge, negreşit, un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”... Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei  s-a mărit, şi păcatul lor, într-adevăr, este nespus de greu. De aceea Mă voi pogorî acum să văd dacă, în adevăr, au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.”

Prin cuvântul lui Dumnezeu, lumina a strălucit peste poporul Său. Oare vor aprecia aceste binecuvântări cei ce au fost privilegiaţi în felul acesta? Se vrea să se renunţe la tot ceea ce este rău în acţiune şi în spirit şi în gând? Aceia care aduc unele roade bune trebuie să fie curăţaţi de toate lucrurile senzuale obişnuite, de egoism, de lipsa de evlavie, şi înşelăciune [1638] în orice ramură de afaceri, precum şi de aviditatea exprimată în vreuna dintre tranzacţiile comerciale făcute cu semenii lor. Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor; împotriva acestor lucruri nu este lege.” „ Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.”

Nu acestea au fost roadele purtate de cei aflaţi în poziţii de încredere. Unii dintre cei ce se prezintă ca evlavioşi, sunt severi, aspri şi fără milă faţă de aceia care au mai puţine răspunderi de purtat. Cât de aspră este judecata lor. Cât de împietrite sunt inimile, cât de insensibile faţă de cei ce vorbesc aşa de mult despre greşelile semenilor lor.

Hristos declară. „voi toţi sunteţi fraţi”. Dar cât de puţină iubire frăţească se manifestă. Spiritul stăpânitor, egoist, arogant, se va dovedi un blestem pentru orice ramură de afaceri, dar vătămarea pe care acesta o aduce lucrării şi cauzei lui Dumnezeu este dincolo de orice imagine pe care şi-o poate face omul. Chiar la inima lucrării, s-a minţit [1639] împotriva adevărului. Înşelăciunea, frauda, egoismul şi lăcomia care este idolatrie, au fost introduse şi amestecate cu jertfele cele sacre. Este cineva aşa de amăgit, aşa de orbit, încât să nu mai poate distinge lucrurile sacre de cele obişnuite?

Fiecare biserică, deşi imperfectă, este dragă inimii lui Hristos. El cunoaşte fiecare membru pe nume. Cei ce sunt blânzi şi smeriţi cu inima sunt preţioşi în ochii Lui. El va fi sfinţit în cei ce se apropie de El. Omul care iubeşte şi se teme de Dumnezeu va înceta să se gândească prea mult la avantajele lui exterioare. Acesta nu va aspira niciodată să fie cel mai mare.

Spiritul poruncitor manifestat la editura Review and Herald prin dominaţie asupra moştenirii Domnului, este privit cu indignare de Dumnezeul cerului. Ei introduc în lucrarea cea sacră a lui Dumnezeu principii pe care El le urăşte – principii care dacă sunt urmate, vor face ca securea cea ascuţită să fie pusă la rădăcina pomului. Dacă L-ar iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, ar iubi pe copiii lui Dumnezeu, ar iubi toată omenirea cu iubirea ce este exprimată în viaţa lui Hristos. Absenţa iubirii lui Hristos este cea care face pe Domnul să rostească sentinţa, „Taie-l. La ce să mai cuprindă pământul degeaba?”

Dumnezeu cheamă la schimbări decisive în lucrarea Lui, pe măsura caracterului înalt al adevărului din aceste zile de pe urmă. Dacă cei care tratează lucrurile sacre în spiritul manifestat de marele apostat nu se pocăiesc, sfeşnicul le va fi luat din locul lui. Solia lui Dumnezeu este,  „Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te [1640], şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

Lucrurile acestea mi-au fost prezentate foarte clar. Am văzut că un nor atârnă peste Battle Creek. Consilierii de pe lângă funcţionari fac lucruri ciudate, şi aduc foc străin. Vă spun în numele Domnului, Nu mergeţi mai departe în lucrarea pe care o faceţi de a vă împovăra, luând pe umerii voştri instituţii ca Health Retreat. Luaţi-vă mâinile de pe Pacific Press. Voi, cei care greşiţi aşa de mult în principiile şi practicile voastre, şi vă aflaţi sub mustrarea Domnului, nu puteţi administra interesele cu care veniţi în legătură. În cărţile din cer este scris împotriva voastră, „Ai fost cântărit şi ai fost găsit prea uşor”.

Opriţi-vă acolo unde sunteţi. Voi nu puteţi repara trecutul vostru, căutând să reconstruiţi, să reorganizaţi, să fuzionaţi alte instituţii cu instituţiile atât de defectuoase din Battle Creek. Strig către voi în numele Domnului, Nu, Nu. Lăsaţi Pacific Press sub teocraţia lui Dumnezeu, şi umiliţi-vă inimile înaintea lui Dumnezeu înainte să fie pentru totdeauna prea târziu. Se apropie marea zi a lui Dumnezeu, când fiecare om va fi cunoscut aşa cum îl cunoaşte Dumnezeu.

Administratorii de la Pacific Press au nevoie să-şi umilească inimile înaintea lui Dumnezeu. Ei au nevoie să umble în umilinţă. Domnul le va da planurile peste cap până când se va face o reformă în instituţiile noastre. Bărbaţii care ar trebui să fie plini de credinţă în aceste adevăruri, cele mai sacre adevăruri care au fost prezentate vreodată muritorilor, bărbaţii care au în mâini îndatoriri sacre, nu sunt cu toţii străjeri credincioşi. Duhul Sfânt a fost [1641] adeseori în mijlocul vostru, dar bărbaţii aceştia, ale căror inimi ar trebui să fie deschise pentru a primi mesagerii cereşti, au fost închise în faţa rugăminţilor acestuia. Ei au ridiculizat, au batjocorit şi au luat în derâdere pe slujitorii lui Dumnezeu care le-au adus o solie de îndurare venită din cer. Unii au glumit cu lucrurile preţioase ale lui Dumnezeu, care sunt lumină, adevăr şi har. Nu se tem bărbaţii aceştia că s-ar putea să comită păcatul hulei faţă de Duhul Sfânt? S-ar teme cu siguranţă, dacă nu ar fi atât de orbiţi de inamic. Sărmane suflete nebune, fermecate. Nu cunosc lucrurile care le-ar fi putut da pacea. Dumnezeu spune, „Inima este nespus de înşelătoare, şi deznădăjduit de rea, cine poate să o cunoască? „Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.” [1642]